Despre ce scrie in urmatoarele randuri va va fi explicat in prolog,un tribut adus sentimentelor ce au pierit cu ceva timp in urma….

Un tunel
un tunel inchis la un capat,o singura iesire in capatul caruia ma astepti, te vad incep sa merg, grabesc pasul, ma trezesc alergand, din intuneric sper lumina, tu esti cea care imi lumineaza trupul si sufletul,cu cand incep sa ma apropii de tine totul devine mai clar, totul prind culoare.Am pornit din intuneric si ma indrept sper ceva miraculos, simt in fiecare particica din mine ca trebuie sa ajung mai repede.
Alerg si tot alerg cu gandu-mi la tine iubita mea, te vreau mai aproape, te vreau langa mine, te vreau la mine in brate,Dece? NU, nu dece? ci cand? , cat mai curand draga mea.Simt ca ma lasa puterile dar te vad asteptand la capat, nu cedez pot, nu conteaza ca abia mai respir, ultima gura de aer o pastrez pentru cand ajung la tine sa ti pot spune, desi cu o voce tremuranda doar ca “te iubesc”

The wait
O zi obisnuita de vineri,saptamana sa dus, incepe weekendul, oh tu weekend bine-voitor si relaxant, o dulce relaxare.O zi de munca obisnuita se termina,incherea programului. multele asteptate hartii ce prevestesc sfarsit, gata! sa terminat.Mi-am luat talpasita in graba de la munca fara o anume destinatie pur si simplu am plecat,ma misc, vad ca pun un picior in fata altuia deci ma indrept inspre ceva …
Transferat in plaiurile gandului si a cugetarilor, ma simt luat de o briza, da e frig si urat afara,dar e primavara, se prevesteste ploaia dar ma bucur ca maine stiu ca va fi soare, am motiv, asa simt, maine va fi bine.A inceput sa ploua, observ cum varfurile “papucilor” mei,asa imi place sa zic orcarei incaltari, se uda incet incet de stropi de ploaie desi si marunti.In jur de vreo 10 minute sunt asaltat de aceasta ploaie rece.Am ajuns intrun pasaj, da sunt safe acum nu ma mai prinde ploaia,pasajul de la gara.
Prins in ganduri ma tresesc pe peronul nr 3,trebuia sa astept pe cineva sau asa simteam,simteam ca cineva trebuie sa coboare din primul tren care soseste.Pe acel cineva il astept cu nerabdare cu sufletul la gura,frigul dispare desi stropii de ploaie sunt tot mai desi si mai grei,noroc cu paravanul de la gara care ma mai protejeaza,dar tot nu e indeajuns,vantul sufla stropii cu putere inspre mine ca si cum m-ar alunga de pe peron dar ma tin tare,imi spun ca aici trebuie sa fiu,o stiu,o simt.
Este ceva lume pe peron,unii pleaca altii poate tot asa asteapta pe cineva exact ca mine,tot in acest pesaj putin sinistru si rece,suntem camarazi de peron.
Se anunta intarzierea trenului,rasuflu greu,ma inerveaza asteaptarea,nu am radare ma plimb de colo colo, numai sa treaca timpul mai repede sa ajunga monstrul acela de metal mai repede in vizuina lui.
Nu vreau decat sa o vad coborand si sa uit de toate , sa uit ca sunt muritor si sa o iau in brate sa o simt aproape sa simt o clipa ce va dura la nesfarsit,sa ii pot zice “Mi-a fost dor de tine iubito”.
Trenul racneste din departare, tresar brusc ,ajunge imediat, vening cu un vuiet puternic acesta se opreste,monstrul a murit.Brusc din linistea care era pe peron se transforma in agitatie, lumea coboara, se pregateste sa urce, observad mi se pare un mic haos organizat.Vad oamneni, care fug spre iubitele/iubitii lor e mirifc,cu bagaje cu copii chiar si un caine intro geanta de voaiaj, sunt invaluit de un zumzet din care disting suntete de sarutari si dor.Abia astept sa o vad, ma uit haotic la fiecare scara de tren sa nu o pierd din ochi sa coboare sa fug spre ea sa o invalui dulce.Asteaptarea ma omoara…Pulsul imi este ridicat,inima imi bate fara oprire,nu mai observ nici ploaia nici nu simt vantul rece…
Dupa vreo 10 minute peronul se cam elibereaza,devine pustiu ceva nu este inregula,nu am vazut-o,nu a coborat?….sau nu a ven….
Peronul gol, nu aveam cum sa nu o vad, m am uitat peste tot,ceva nu mi se pare in ordine….stau, iau loc pe o banca rece, imi aprind o tigara,inchid ochii ” mie dor de tine” si ii deschid….a fost un vis….

I wish

De obicei ne dorim multe lucruri, de la masini,case,vile,si bani.Sa nu mi zica mie careva ca nu s-ia dorit bani in viata lui, ca nu il cred.Dar in anumite momente ale vietii pur si simplu iti doresti ceva m-ai mult decat ceva material,iti doresti ceva special.Se pare ca am prins pestisorul de aur, sau poate am frecat lampa si duhul a aparut,sau poate am prins spiridusul ce imi indeplineste o dorinta.Orice metoda ar fi fost eu sunt fericit.M-i s-a implinit o dorinta.Acum tot ce imi m-ai doresc ca niciodata nu este de ajuns, ne dorim si ne dorim in continuare pentru ca trebuie sa ne dorim sa visam…

Dar… eu imi dorec urmatoarele :

I wish i could be near you all the time.I wish i could be the blanket that keeps you warm at night.I wish i could be the first thing you see and hear when you open your eyes in the morning.I wish i could be the morning shine that lights upon you.I wish i could be the towel in your bathroom to hug you when you get out of the shower and keep you dry.I wish i could be your mirror to tell you how beautiful you are ,every morning and every evening.

When you go out i wish i could be the summer rain that cools you down after a hot day.I wish i could be the chilling wind that keeps you company on a late night walk .I wish i could be the flower that you wear in your hair, I wish to be the teddy you hold at night so strong in your arms, I wish I could always make you smile, I wish no one would let you down,I wish you would not know sorrow or pain.I wish i could save you every time you need me, I wish i could be your knight in shiny armor, I wish i could be your…hero

I wish…i only wish you could hear me now…” I love you darling , i love you so much…”

You are
You are the one and only i go to sleep with in my mind,when you are far away.You are the one and only that i see when i wake from my slumber,when you are far away.You are are my every first sunshine,that blazes me from every morning.You are my only star that shines and keeps me awake every night,You are my one and only iceberg that cools me down.You are my one and only angel that melts me down, feeling powerless, I feel your aura i feel your blessing i feel you near me , i feel you even when you are far…far.. away…
The only thing i hate are the sands of time that pass through the sand glass,always keeping me aware of the time i have left with you, the time that is left to hold you, the time till i must take apart from you…..the time kills me…slowly…

You are the reason i believe in Santa again.You are the reason i started dreaming again even in the middle of the day, dreaming …of you You are the reason i wake up in the morning with a sweet sour smile .Sweet cause i can see you as i begin to wake up and sour that u disappear in the mist of the light that touches my eyes.You are the reason that my body trembles only when i think of you.You are the reason that my mind went mad, mad about you.A million thoughts every second, every second is about you and me. You are the reason that i would go across the country, even the world to see you for a minute, to hold you close to see you smile.
You are the reason i…..

Inainte de culcare mi-a trecut prin minte o melodie …
Nu prea ascult Avril Lavigne dar imi place mult melodia….pentru ca ” i just miss…” fine, si nu m-am putut abtine…

ok si poate inca o melodie …

Just a quick pointer to this (albeit American) predicative blog of food trends for next year from Epicurious.

I love that they predict that ‘Potlucks’ (I guess where people bring along a load of random ingredients and see what the chef/cook can come up with) will be the top ‘Entertaining Trend’. Have they never seen Ready Steady Cook?!!

You can see the predictions by clicking here.

Let’s see if they’re right in 2010…

nu mai iubesc pe nimeni.

sub cerul tuturor, batrani si tineri,

in bratele carui gand sa te mai ascunzi

cand plang atatia ochi flamanzi

odata cu tine?

nu mai iubesc pe nimeni

cand totu-i trecator

si pana si sperantele mor

lasand in urma un dor

ce nu-mi va mai apartine.

nu mai iubesc pe nimeni

caci iubirea s-a nascut din pacat si durere

crescuta-n lacrimi si stinsa prin ele

da nastere atator ganduri rele.

nu mai iubesc pe nimeni

intr-o lume distorsionata de temeri

si oameni ce nasc doar purcederi

din viata altor oameni care i-au iubit.

nu mai iubesc nimic.

Apabila suatu saat nanti kau berada di kota Remington…….
Pastilah kau tidak akan melewatkan Remington Castle dengan arsitektur dan barang antiknya.
Tapi jangan sekali – kali kau berkeinginan bertemu dengan pemiliknya.
Mungkin dia adalah orang yang tidak ingin kau temui.
Apabila di kota ini kau bertemu dengan gadis yang tengah menekuni buku – buku science….
Jangan mendekatinya!
Jika kau seorang wanita, kau mungkin akan tertarik pada seorang pria gagah yang kau temui di pelabuhan…
Dia mungkin akan memanggilmu ˝Sarah˝…..
Hmm…pertimbangkanlah..!
Jika kau adalah seorang laki – laki, sudah pasti kau akan tertarik dengan sesosok gadis cantik nan sexy yang kau temui di bar….
Dia memang sangat menggoda….tapi jangan pernah tergoda!
Ataukah kau adalah orang yang suka berjalan-jalan sendirian?
Kusarankan jangan melakukannya di malam hari apalagi sesudah hujan turun.
Hindari saluran air!
Kau mungkin akan bertemu dengan seorang gadis yang cukup menarik..
Oh, no….jangan mengikuti aliran air!
Karena jika kau berhasil lolos dari Isis, kau sudah ditunggu oleh Osiris di tepi sungai….di mana seluruh saluran air bermuara……..

Singuri merg pe drumurile pustii,

curgand in urma, pe pietre plumburii,

vestede frunze din sufletul lor

si lacrimi ce acum nu ii mai dor.

Inainte mergeau spre o lumina-n intuneric,

nestiind cat de departe se afla

sau ca urma sa devina un stress coleric.

Voiau doar sa atinga esenta unui zambet perfect

sa se poata scurge intr-un final efect

al tuturor asteptarilor si eforturilor de-a reusi.

Viata, ca un incurcat si complex labirint

Si toate sufletele noi spre ideal tind

cu exces de zel si speranta in glas,

cu aceeasi perseverenta de-a scapa din orice impas.

Profunzi , dar superficiali, visatori si ireali,

Sfarsesc cu privirea stinsa in trupuri de vasali

irosind emotii si fortand pasi artificiali,

sperand in ultima rasuflare

ca vor gasi o raza de lumina si vor face o schimbare.

It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of flapjacks.

Now that the memories of my holiday in Brittany are fading and thus my reminiscences of it are, thanks to the rose-tinted spectacles of hindsight, more of a lazy, hazy summer in Utopia than a week in the wind-swept and vomit-ridden infernal nether regions of Hades (Guilvinec branch), I fear that my Rule Bretagne blog has – at least until my inevitable return to the shores of north-western France like a perpetually disoriented homing pigeon – run its course. It is time for it to be put out to stud, beget some offspring and take a well-deserved, and hopefully more successful, holiday of its own.

However, in order to not disappoint my dedicated readership (hi Mum), I will be moving to a more general, all-purpose blog, the eponymous Toby Marshan’s Much Bloggage, where you can expect to see much the same crushing disappointment and confusion as I stumble aimlessly through the bewilderness.

It is therefore, with much sadness and regret, that I hereby leave this blog, along with all its works and chattels, as a constant reminder of the perfect foreign holiday. Until next time, Vive la France!

There were quite a few things that happened on holiday that didn’t warrant their own blog post. Some were cute, some embarrassing, and some just plain annoying, but all were worth noting for future reference.

1. Firstly, do NOT go abroad and stay in a caravan mobile home if you’re planning on being ill for the duration. In fact, I would recommend that you not plan on being unwell at all; it’s not fun and it’s not clever, especially when the bathroom is only two yards and one door from the kitchen/living area and its window is next to the patio.
2. Secondly, when you’re blogging your holiday experiences, do not assume that just because the site boasts of having free wi-fi that it is attached to broadband. You may have to make do with speeds so sluggish that you start reminiscing fondly about the heady days of  dial-up in the early 1990s. This made even the uploading of camera-phone photos an all-nighter, and you can forget about videos unless you’re booked in for a month.
3. Also (and I’m looking at you here, mother-in-law!) it’s best to avoid trying to put a 3-year-old’s shoes on whilst he’s standing up and swaddled in a towel after swimming. He will invariably fall over and be unable to break his fall. Except with his nose. However, the potential fat lip might stop him wandering off again in the direction of the ‘go-karts for hire’ after dark saying “I need to talk to the man. I need lots of money”. At a scarcely believable €12 for an hour, perhaps he was thinking of enquiring about a part-time job to fund it.
4. It is a good idea to explain to the kids before you go into a cathedral what the candles are for, so they don’t break the peace and tranquillity by asking “Whose birthday is it?” several times before giving up and singing “Happy Birthday to you” at the tomb of a Saint.
5. The evenings are long and there’s not much to do after the kids go to bed, so it’s wise to take books and other forms of entertainment, otherwise your wife will stare longingly at the microwave oven in the desperate hope that it will spontaneously start displaying Ceefax.
6. Check that your elder son has grasped the difference between ‘grande’ when asking for something big, and ‘grrrrrr’, if only to avoid his sounding like a camp, Gallic tiger in the local patisserie.
7. Don’t believe anyone’s assertions that they won’t eat your chocolate brownie for the second French holiday in a row because they ‘”are too ill to even contemplate food,” or you will end up without a chocolate brownie for the second French holiday in a row.
8. And in the same vein of being told what you want to hear, don’t believe any ship’s captain when he says the waters are only slightly choppy. All this means is that only those with phenomenal balance need attempt to remain vertical when trying walk to the man dishing out sick bags.
9. And lastly, if you want to enjoy sunny days and balmy evenings during your summer holiday, make sure you book your holiday for the summer, not early autumn (so late was our holiday in fact, that by the time we got back home, one of the local shops already had its Christmas display up). Low temperatures, perishing strong winds coming in off the sea, torrential rain inland: maybe it’s best to feign illness and stay indoors after all.

Ajungi uneori la o vârstă la care realizezi că timpul e cel mai important factor într-o viaţă de om. Trebuie să înveţi să-l investeşti şi să profiţi la maxim pentru că orice secundă poate influenţa intens viitorul. Timpul înseamnă bani, relaţii, informaţie, orice. Chiar era o vorbă spusă de Tyler Durden în Fight Club: First, you have to know, not fear, know that someday you are going to die. Until you know that, you have no sense of urgency. You think you have all the time in the world to do amazing things, but you may not live to see that particular someday.

Majoritatea trăim într-o zonă de confort în care ne ducem veacul şi de care suntem practic dependenţi. Toţi ne spunem că de mâine merg la sală, de mâine mă apuc de învăţat, de mâine fac chestia aia şi aia. Şi nu facem nimic. Inventăm mereu scuze de-a dreptul penibile, demne de copii de clasa a 3a. Mâine e cel mai periculos cuvânt din vocabular. Mâine duce spre niciodată. Un amic ne-a povestit odată la o bere o chestie căreia nu i-am dat importanţă la vremea respectivă, dar pe care am găsit-o recent pe AS şi care exemplifică perfect modul în care ne pierdem vremea zi de zi, secundă după secundă.

Să zicem că ai un cont special într-o bancă şi primeşti zilnic 1440$ în cont. Dar una dintre condiţiile contractului menţionează că orice sumă rămasă necheltuită în fiecare zi se va şterge pentru totdeauna. Probabil că ai cheltui în fiecare zi toţi banii până la ultimul cent, în scopuri cât mai profitabile, aşa-i? Dar eu îţi spun acum că şi tu ai o astfel de bancă ce îţi oferă ceva. Se numeşte timp. Iar în fiecare dimineaţă eşti creditat cu 1440 minute. Cum îl investeşti?

Timpul înseamnă decizii şi alegeri. Acum vreo 4 ani am găsit în bibliotecă o carte pe care o cumpărase tata,  intitulată Cei mai bogaţi oameni din lume. Şi am citit-o, însă la vremea aia nu m-a impresionat. Dar îmi aduc aminte că oameni ca Henry Ford, King Camp Gillete sau Charles Goodyear au pornit de la 0, iar când spun 0 chiar mă refer la nulităţi. Unii au fugit de acasă pentru că nu aveau nimic. Toţi cei care au pornit de jos au scris istorie şi au dovedit că se poate. Noi suntem doar nişte redundanţi cărora ni se oferă prea multe lucruri de care nu ştim să profităm. Informaţie, stare materială, socializare continuă, posibilitatea afirmării şi multe altele. Factori de care nu abuzăm. Nu mişcăm un deget pentru a face măcar ceva constructiv.

Anturajul e cel care ne influenţează enorm. Oamenii şi mediul în care evoluăm ne imprimă în minte anumite tipare pe care creierul le interpretează ca fiind corecte de urmat. De asta e bine să cauţi persoane de calitate şi cu gândire pozitivă. E o vorbă care spune că dacă trăieşti printre milionari, e aproape imposibil să nu devii şi tu unul. Fraza asta se aplică peste tot.

Mulţi dintre noi nu facem nimic pentru a ne îndeplini visele. Iar când spun vise nu mă refer neapărat la o casă pe coasta de Azur sau chestii de genul. Mă refer la lucruri mărunte care ne pot schimba viaţa. Vrei să devii mai bun în ceea ce faci? Vrei un anumit lucru cu orice preţ? Atunci lucrează de cinci ori mai mult până se vor vedea rezultate. Arată că ai putere, renunţă la inutilităţi care îţi ocupă timpul şi dedică-te complet visului. Fixează-ţi asta foarte bine în minte şi nu te lăsa până nu obţii ce vrei. Până la urmă, munceşti cu atâta fanatism pentru a te depăşi pe tine. Sutele de ore în care lupţi pentru a îndeplini ceva te fac alt om. Evoluezi enorm pentru că îţi lărgeşti orizonturile şi spargi bariera psihologică cu care erai obişnuit. Împingi limitele din ce în ce mai departe.

Ajunge deocamdată, voi continua cu subiecte din astea pe noul blog.

Revenind la mine, am luat nişte decizii pe care trebuia să le iau mai demult, dar nu ştiu de ce am aşteptat atâta. Mi-am dat seama cum să mă motivez, mi-am dat seama ce vreau de la viaţă, voi deschide blogul ăla pe care-l am în cap de o lună şi ceva (poate va fi şi vreun bootcamp, ceva, cunoscătorii ştiu despre ce e vorba), voi renunţa la anumite acţiuni care mă fac să pierd timpul aiurea şi voi verifica zilnic cât de mult mă apropii de ceea ce îmi doresc. Vreau să fac astea simţindu-mă bine. Să vedem dacă îmi iese. Şi da, m-am schimbat mult, doar că nu am arătat-o.

Aici se încheie blogul, ăsta e epilogul mult aşteptat. Am luat decizia asta pentru că nu mai are sens să scriu ceva ce nu mă mai atrage. E un blog personal, iar acum priorităţile mele sunt cu totul altele. E un blog personal care, culmea, nu mă mai reprezintă. Nu sunt eu cel care scrie şi nu-mi place să mă prefac. Nu în sensul ăsta.

Nu mă aştept să înţelegeţi prea multe, vreau doar să ştiţi că mi-a făcut plăcere să cunosc oameni noi, bloggeri competenţi şi persoane cu idei. Mi-a plăcut! Cred că am explicat cât de cât ceea ce a fost necesar în ultima parte. Ne mai auzim!

Pâna una alta, am nişte treburi de rezolvat.

E racoare, mi-e chiar frig. Ma uit in zare si-mi vine sa te strig, dar as fi stupida sa cred ca m-ai auzi … Aducandu-mi aminte de noi, de tine, ma gandesc … totusi ne-a fost bine.

Privind la infinitul orizont, cugetand intreaga zi pe vesnicul scaun al meditarii, conclud : a fost placut.

Chiar daca tu poate ai uitat sau, defapt, nu vrei sa iti amintesti, au fost zambete, au fost lacrimi, au fost exaltari si patimi … Au fost si, da, au trecut.

In ciuda tuturor lucrurilor contrare fericirii, in ciuda acelor momente dedicate amagirii si faptului ca fiecare a tinut cateva ganduri doar pentru sine, ma gandesc ca totusi … ne-a fost bine.

Stiu ca-mi putrezesc obrajii din nou si degeaba, cunosc ca pentru nimic bun ma mai agit acum, ca viata cu tine nu a fost tocmai perfecta ramanand acum numai  colb, scrum si fum …

After much sweeping and wiping, mopping and cleaning, packing and swearing, followed again by more sweeping, we finally left Camping Village de la Plage late Saturday morning, en route to Brest for lunch.

As far as I could tell from the small part we saw, Brest seemed a nice, fairly modern but attractive city, notwithstanding the docks which were as ugly and unwelcoming here as they are in any town. Apart from those without docks. They could have been mostly avoided, other than by not building them in the first place, had the tour bus’s navigational traditionalists – ignoring the satnav’s earlier exemplary work in getting us through Quimper and instead preferring to use intuition and blind optimism – stopped arguing with it at literally every turn. Nevertheless, the electronic navigator stood firm, safe in the knowledge that it knew far more about Breton roads than anyone else, and delivered us to our Brest feeding just after midday.

A small but decent meal at the first available crêperie allowed my in-lawesses ample time to mooch around a toy shop on the pretext of looking for educational toys to improve the kids’ embryonic French language skills. (This ambition would later lead to a low point on the journey; the playing of badly sung French nursery rhymes over the tour bus’s CD player.) Just as welcome, for me anyway, was the chance for what would prove to be just the first of many ‘comfort breaks’. Food poisoning, even if mild compared to my previous experience, was a pain in the backside.

Three further hours split between driving and comfort breaking saw us to St. Malo, looking, rather unsurprisingly, more colourful in the evening sun than it had in the dark of night the previous week. After some driving around and a few more  exchanges of opinions we found a car-park so as to pass the hour before check-in. The Marshans and Grampa walked around the town’s curtain wall along the seafront to take in the view and ponder on the town’s long and illustrious history, and the in-lawesses sought out Brittany’s last remaining unvisited patisserie.

We reconvened and quickly stumbled upon the ferry terminal, where we barely moved an inch for two and a half hours as the boat was again late – this time by 90 minutes. This at least gave plenty of time to negotiate the frankly revolting excuse for a public convenience. It was barely more than a porcelain-lined cess-pit, but even more disappointing was the coffee kiosk, which didn’t sell flapjacks.

We were the third-last car to be invited on to the Condor Vitesse, but as they may have thought the three hundred-weight of éclairs was a potential sinking hazard, you can’t blame them for being cautious. I was just grateful that NCP hadn’t been given their contract, or we might have ended up on the observation deck. We had not even reached our seats (which were nowhere near their stated location) before we felt the gentle rumble that meant we were on the move – although my wife had reached the queue for the refreshments. Outstanding work.

The waters north of Jersey were quite choppy, so everyone tried to sleep through the inevitable nausea and it was a relief when we finally docked at Poole some time after 1:30am BST. As good Karma for being last on the boat, we were just about first off and, after a brief worry about running out of diesel, scooted home in record (but entirely legal, officer) time. We were all in bed (different ones) by 4:00am (although it was 5:00am for those of us still on French time) and with only three more cases of food poisoning to go.

All in all a very successful holiday for me, other than the two days lost with the migraine. And the four with food poisoning. And the strong, cold coastal winds. And getting trench-foot in Quimper. Roll on next year, when we will be camping in Baghdad…

Bracie, smutny mój bracie! Ty, co słyszysz wiecznie
Echa własnych odjazdów ku krańcom istnienia,
Ty, co duszę stworzoną od Bożego tchnienia,
Chcesz tchnąć dalej – w głąb marzeń, płonących słonecznie,

Gdy skroń twą melancholii pustelnicza cnota
Przy kuj e do szyb zimnych samotnej komnaty,
Pij truciznę mej pieśni, cenniejszą od złota,
Pieniącą się obłędem wonnym, niby kwiaty!

Dusza twoja w tym życiu, jak księżyc w jeziorze,
Odbiła się, na mgnienie rozjaśniając fale,
Jutro księżyc odpłynie w niewiadome dale,
Jezioro spustoszeje i ciemność je zmoże!…

Odwróć oczy od niego! Spójrz na gwiezdne szlaki,
Którymi iść masz dłużej, niżeli po świecie!
Pij truciznę mej pieśni i w tajemne znaki
Swych przeczuć wglądaj zawsze ufny, jako dziecię!

A oto przykazanie daję ci w żałobie
Z moich marzeń Synaju, gdzie ukryty płonę:
Czyń tak zawsze i dumaj, jak gdyby ku tobie
Oczy wszystkich umarłych były wciąż zwrócone!

Desi m-au scos din minti multe aspecte ale jegoasei noastre Romanii, nu ma pot ocupa de asta pe moment.

Marea e un subiect mult prea frumos pentru a-l murdari de rusine.

Cand am pus prima data pe anul asta piciorul gol pe nisip, am stiut ca mi-am reatins taramul, locul dintotdeauna. Mirosul sfant de mare ma atragea ca hipnotizata, briza imi mangaia parul si alinta genele. ‘Mi-a fost dor!’, i-am spus si mi-a raspuns ca si lor. Si soarelui i-am lipsit, i-am lipsit si spumei marii, porumbului fiert de pe plaja, scoicilor, digului, drumului alenevos catre cazare, mult prea placutului fel de a trai dupa propriul plac, rasaritului si inghetatei care e intotdeauna mai buna aici … Sunt de acolo. Sunt de-a lor. Pielea mea devine si ea in timp ‘de-a lor’ odata cu rumenirea dulce sub soare. E bine cand e litoral si nici litoralul nu se supara cand si noi suntem din belsug. Nu se supara ca ii inchinam ode pentru simplul fapt ca ne gazduieste sub boarea-i mangaietoare.

DIVIN !…

Dragii mei,

Suntem aici pentru a sărbătorii viaţa unui om care ne-a adus bucurie, ne-a făcut să plângem şi să leşinăm de emoţie, ne-a uimit şi ne-a întristat uneori.

Dar nu vreau să vorbim despre cariera lui, ci despre ce se vede în ea. Către ce aspira Michael Jackson şi ce putem noi învăţa din asta?

Convingerea mea este că Michael a reprezentat copilul etern. Cel pe care noi îl lăsăm în grabă în spate alergând către viaţa noastră de “oameni mari” fără să ne gândim în acel sprint că toată bucuria vieţii e în copilărie.

Ca să exemplific mă voi folosi de câteva melodii ale lui Michael interpretându-le ca şi fantasme ale copilăriei tuturor contemporanilor lui.

Thriller: poate părea şocant, cum ar putea un videoclip înspăimântător să fie visul unui copil? Dacă ne gândim că acest copil s-a născut cu zece ani înainte de  fimul clasic al lui George Romero “Night of the Living Dead” aş zice că un dans bine coordonat cu o armată de omuleţi inspăimântători nu e o idee atât de deplasată. Probabil nu o singură dată a văzut acel film.

Beat it:  Iarăşi o tema violentă însă de fapt soluţia la violenţă este una extrem de pacifistă. O soluţie înţeleaptă în perspectivă însă la fel de bine şi soluţia pe care o adoptă mulţi copii în faţa unei găşti neprietenoase.

Desigur, aş putea lista toate piesele lui Michael şi multă lume nu ar fi de acord cu mine, nu toate sunt copilăroase în ton sau în mesaj.

Nu vreau sa spun ca Michael era un copil cu corp de adult ci că reprezenta şi aducea pe scenă şi în clipurile lui tot ce îşi doreau contemporanii, cei care crescuseră cu el sau l-au descoperit mai târziu.

Un simţ al egalităţii, un drept fundamental la bucurie şi celebrare a vieţii, de uitare a temerilor si scufundare în mişcări de dans uimitoare

Cine nu îşi dorea in anii ‘90 să aibă cinci minute cu Michael Jordan la un meci de baschet?

Cine nu şi-a dorit să aibă boxele imense şi ochelarii bad-ass cu care să-i rezolve pe cei care nu apreciază muzica?

Acelaşi mesaj de unitate şi de “dacă suntem uniţi putem schimba lumea” răzbate şi din video-ul de mai sus.

Cine nu îşi dorea să vadă cum arată Nefertiti? Poate să viseze la o poveste de dragoste?

Da, pe lângă faptul că întrupa fanteziile copilăroase, Michael mai era şi conştiinţa noastră vinovată. Vinovată de războiul rece, vinovată de comunism, vinovată de sărăcia din Africa, vinovată de distrugerea mediului, vinovată de atâtea lucruri încât enumerarea lor nu ne face decât şi mai vinovaţi.

Aşa că a luat-o asupra lui cu inocenţa unui copil care crede că soluţiile simple sunt cele mai bune (ceea ce nu e departe de adevăr) şi ne-a arătat ca un artist de culoare poate sparge barierele entertainmentului,că poate să vorbească de pe scenă despre lucruri pe care alţii doar le visau. Ne-a arătat că mai există speranţă pentru noi. Că ne putem unii deşi suntem diferiţi şi să mergem în paşi de dans către o lume mai bună.

Sigur că, viaţa lui privată expusă cu atâta dărnicie nu l-a ajutat. Sigur că, este acuzat acum de mii, poate sute de mii de oameni că şi-a vândut viaţa pentru glorie. Da, nu a făcut cele mai bune alegeri, şi poate din modul în care a trăit comparativ cu modul în care a muncit putem învăţa că e nevoie de coerenţă în toate acţiunile noastre.

Că nu putem alege să ne disociem de ceea ce spunem despre noi jumătate de zi pentru a deveni o altă persoana seara.

Că ne trebuie o consistenţă in ceea ce facem pentru a ne atinge scopurile.

Astea pot fi lecţiile lui Michael Jackson

- Visează la imposibil şi fă-l să se întâmple

- Nu te lăsa deraiat de la visul tău de propria persoană. Dacă tu însuţi te invingi nimeni altcineva nu te va ridica de la pământ.

Acestea fiind spuse, noapte bună Michael.

Lumina viselor tale va dăinui şi sperăm că ele vor fi îndeplinite.

P.S. Acesta este un exemplu de  ceremonie funerară non-religioasă, inspirată atât de Vorbitor în numele morţilor (Orson Scott Card) cât şi de exemple existente pe internet. Sentimentele sunt serioase totuşi.

Se sparge licarirea pe sunet de roti de tren. Ascultam. Se auzea frumos, dar trist …trist… Trist gand de-ntoarcere acasa ! Trista imagine cand te-ntorci in locul din care ai plecat cu zambet euforic si sperantele standard desarte ca iti va fi mai bine acolo unde pleci, ca tote acele emotii neplacute sa vor evapora printre saruturi, rasete isterice, noi si ei.

Ei sunt licarirea. Ei sunt micuta lumina de Paste care se imparte la fiecare pentru un suras optimist. Dar ei se pierd … Sunt doar o ocazie fericita de care te bucuri putin, speri sa tina la nesfarsit, dar isi opresc brusc activitatea, lasandu-te cu impresia ca totul n-a fost nimic mai mult decat un vis de betie spirituala.

Si te intorci …  Iar. Vii inapoi cu coada-ntre picioare si chicotesti ironic gandindu-te la acea fractiune de secunda in care, Doamne, chiar ai crezut in naivitatea ta ca ai fost fericit !

Bun venit ! Ai ajuns inapoi in patul tau, culcat pe perna ta uzata, primita de la omul plecat demult dintre cei care ti-ar mai putea reda increda increderea in ziua de maine.

]]> http://mbahbrata.wordpress.com/2009/06/30/seonggok-daging-beku/ Tue, 30 Jun 2009 03:54:23 +0000 mbahbrata http://mbahbrata.wordpress.com/2009/06/30/seonggok-daging-beku/ http://mbahbrata.wordpress.com/2009/06/26/perawan-bodho/ Fri, 26 Jun 2009 20:18:19 +0000 mbahbrata http://mbahbrata.wordpress.com/2009/06/26/perawan-bodho/ http://tsutsu630.wordpress.com/2009/06/21/tarziu-inainte-de-corb/ Sun, 21 Jun 2009 21:59:18 +0000 tsutsu630 http://tsutsu630.wordpress.com/2009/06/21/tarziu-inainte-de-corb/

Pe parcursul anilor, amprenta s-a adancit, paradoxal … Nu stiu daca ai putea sa acoperi pur si simplu cu un cearsaf alb tot ce-ai fisurat interior, pentru ca vantul va bate si-l va flutura usor in aer, facandu-l sa leviteze gratios timpul tau irosit … si atunci vei revedea prapastia sapata iar regretele te vor coplesi . Priviri incalcite, prefacute si strambe se ratacesc in amintiri odata cu trecerea timpului, in vreme ce imaginea ta imprimata in arhiva trecutului incepe sa prezinte mici margaritare sarate-amarui care imbatranesc ochii ce odata stateau atat de darz deschisi si zambitori.

Parca nu mai esti tu … Si nici eu nu mai sunt eu de-odata. Sunt altcineva, o preschimbare trista a atingerii vietii. Tu … tu esti vlaguirea seaca intrupata intr-o parere de rau, in cineva sau ceva ce priveste in urma si spera sau nu sa mai poata schimba ceva acum. “Niciodata nu e prea tarziu!” poate ca iti spuneai in gand sau ti s-a spus imprejurul tau ; eu nu te-as fi sfatuit sa risti atat, castigul oricum nu cred sa fii existat in vreo ipoteza. M-a durut … Acum mi-e mila de faptul ca esti un suflet demn de mila. Ma mai doare doar stiindu-ti suferinta uneori.

Gandurile-s multe, om bun si nebun, insa faptele sunt singurele ce raman in urma ta pe drum. Si, sa stii, ti-am iertat greseala de-a fi indolent sau orb, caci vreau sa te cufunzi in lumina la sfarsitul veacurilor cand timpul pentru tine va pluti in deriva pe aripile unui corb, ducandu-ti margaritarele-n inaltul pe care eu n-am sa-l mai pot zari cu privirea, ci cu gandul …

O parte din tine a murit, desi respiri sanatos asa cum ai facut-o mereu, dar ai sa traiesti prin mine cand pe cer va trece un corb ce poarta numele tau !…