Unele despartiri iti raman gravate in hipotalamus, asa cum se graveaza un epitaf pe mormantul unui batran. Nu se pot uita, nu se pot sterge, caci nu cunosc caile tehnologiei care avanseaza tot mai mult. Nu se poate apasa pe un buton care te-ar dispensa de durerea ce ti-au provocat-o. Personal, nu am trait decat o durere, atunci cand m-am despartit de mine, copil fiind, caci stiam ca n-am sa ma mai pot intoarce in copilarie si in gandurile de atunci.

In rest… m-am lasat ametita de o tristete surda si oarba, care, in cele din urma, a trecut. Greu, dar a trecut. Insa, nu ma plang. Poate ca sunt mandra de numarul oamenilor de care m-am despartit. Si nu vorbesc aici despre relatii de dragoste, caci parca a devenit un cliseu sa legam despartirea de iubire. Vorbesc despre oameni in sine, prieteni, amici, profesori, parinti, necunoscuti chiar. Vorbesc de cei care se intorc impotriva ta, care pur si simplu nu te mai vor in viata lor, care te dau la o parte.

Nu sunt nici ipocrita – si eu am dat la o parte dintr-un motiv (poate) absurd: nu am mai avut chef de ei. Dar sentimentul de tristete a mers de mana cu mine de-a lungul tuturor despartirilor din viata mea si nu l-am renegat; ar fi fost o nesimtire din partea mea, caci dupa ce te desparti, doar el mai ramane. Daca m-as fi despartit pana si de el, ma puteam numi un om imbecil si incheiam discutia.

E important sa constientizezi, sa-ti asumi acel „du-te” care ori ti se spune, ori il spui tu. Si in ultima instanta, e important sa stii sa te desparti. Unele despartiri oricum raman gravate in hipotalamus… si inca iti mai poti aduce aminte.

* Acest text este in cinstea tuturor celor ce mi-au trecut pragul despartirilor din viata mea. Si le multumesc ca m-au maturizat plecand.

Epitaf

Durere ascunsã in blanã

Un saxofon îşi sângereazã nostalgia

Pãreri pierdute

Paşi rãtacitori

Gânduri, gânduri

Nimic concret

Ci numai nostalgia ascunsã în blanã.

de Irninis Miricioiu

sursa: academianae.files.wordpress.com

Nu plânge,

Când ochii închişi îi ţin;

Nu am murit…

Am adormit puţin;

Nu plânge,

Când n-ai să mă mai vezi

Sunt doar pe câmpuri

Cu iarbă şi livezi;

Nu plânge,

Când cântă cucuveaua,

Iar dimineaţa

Eu… nu îţi fac cafeaua.

Nu plânge,

Când Love Story priveşti,

Oricum…

Eu nu voi fi acolo

Atunci când iţi doreşti.

Nu plânge,

Când voi auzi,

Închis între pereţi – ecoul cuiului

Îţi voi ierta pământul

Deasupra sicriului;

Nu plânge pentru mine

În mijloc de-nserare

Oricum… când raiul nu-i –

Neputinţa doare.

Căci mor, plângând,

În mintea mea

Şi-n locul cu lumină

Verdeaţa-i tot mai grea.

[Nu plânge,

Când nu îţi mai vorbesc,

Platonic şi curat

De-oriunde te iubesc…]

Fii să cultivaţi poporul,
Că un pom fără rădăcini
Nu poate trăi.

Ion Luca Caragiale
1852 – 1912

Astfel stă scris la mormântul lui I L Caragiale din Cimitirul Bellu, București..

Imi aduc aminte foarte bine

Urla o fana dupa tine:

“A plecat si nu mai vine!”

Era de prevazut bai frate

Ca de fapt avea dreptate

Dar cred pe de alta parte

Ca nu mai erai alive

De cand cantai cu Jackson Five.

Incet, incet, actorii care au cladit faima Hollywood-ului ne parasesc. Anul acesta, la premiile Bafta, omagierea celor care au plecat dintre noi a debutat si s-a sfarsit cu doi dintre acesti titani: Charlton Heston si Paul Newman.

Altii, in care inca mai palpaie scanteia harului, isi pregatesc epitaful, asa cum am aratat intr-un alt articol. Si de ce n-ar face-o? Il avem si noi pe Ienachita Vacarescu sau pe Neagoe Basarab cu invataturile sale catre fiul Teodosie.

 Gran Torino este testamentul lui Clint Eastwood. Un tip dur, singuratic si apasat de trecut are o ultima zvacnire de umanitatea legand o prietenie stransa cu doi copii de emigranti, vecini ai sai.

Nimic din imaginea standard a lui Eastwood nu lipseste: ariditatea, vorba putina, miscarile domoale, dar sigure, intoleranta fata de slabiciune. Dirty Harry – Bunul – Necrutatorul a tinut inca o data sa ne reaminteasca prototipul de masculinitate pe care l-a impus pe ecran.

Regia, scenariul, interpretarile secundare sunt precise, dar nespectaculoase si sablonarde, ca sa nu abata atentia de la operatiune de imprimare in memorie a artistului. Cam narcisist, dar ce-i al lui, e al lui.

E mare.

mi-a sunat ceasul. o sa mor

mai am doar trei cuvinte:

stefan. banica. junior.

       Scotocind  printre

       Amintirile  mamei

       Flacon  de  lacrimi .