Eu eram visul cel frumos iar tu ucigasul de vise
Eu eram speranta iar tu cel ce cu securea
Stand aplecat asupra a doua mici paradise
…ai fi dorit sa ucizi, iar ghinionului meu sa-i surazi

Insa esafodul viselor frumoase si al sperantei
A mistificat delirul, devenind un mic refugiu
Iar eu nu mai eram eu,tu nu mai erai calaul
…se nascuse floarea suferintei,un omagiu.

Iar cand aceasta a inflorit splendoarea sa
A luminat intunecimea, dezbracandu-te
De acea ambitioasa intentie pueril-malitioasa
…si dezvaluind a ta cruzime patologica.

Cele mai frumoase povesti nu au un happy end.
Azi nu mai sunt copil.

Lolita. Vladimir Nabokov. Cei pentru care cititul nu este doar o abilitate intelectuala deprinsa in primii ani de scoala au in minte asociate automat aceste nume. Povestea luxurianta a iubirii, foarte carnale chiar, dintre un tip de vreo 40 de ani, cu apucaturi de pedofil si o pubera cu un pronunta caracter de… frivol, a scandalizat pe multi, a atras pe si mai multi si l-a facut pe autorul ei celebru si bogat. Am avut norocul sa citesc Lolita cand eram suficient de copt la minte incat sa savurez pe deplin rafinamentul lui Nabokov si am ramas cu un gust de veritabila ambrozie literara, care s-a reactivat pavlovian cand am vazut numele rusului pe coperta cartii Invitatie la esafod.

Cum la mine dorul comparatiei s-a facut o manie periculoasa careia nu ma pot sustrage, am sa spun ca acest roman seamana in esenta cu Procesul lui Kafka si are un moment la fel de neasteptat precum finalurile Povestirilor crude si insolite ale lui Viliers de l’Isle Adam. Asta nu inseamna ca Invitatie la esafod sufera la capitolul originalitate. Oricum ar fi, ultimele zile ale unui condamnat la moarte sunt un subiect cel putin generos.

In ce priveste stilul, nu e atat de dens si de cizelat ca al Lolitei, ci este mai aerisit si, m-as incumeta sa spun, mai pur. Invitatie la esafod degaja ultimele palpairi de idealism ale autorului sau. Ce se intampla in roman are prea putina importanta; exceptie face finalul. Spectacolul modului cum cuvintele zburda cu o indrazneala pe care numai un spirit liber le-o poate oferi e fascinant. Nu recurg de obicei la citate, dar acum n-am incotro: Din nou, ceasul batu cu posomoreala lui obisnuita. Timpul trecea in progresie aritmetica: opt. Gemuletul urat se dovedi accesibil apusului; pe peretele lateral se forma un paralelogram valvorat. Celula se umplu pana-n tavan de amurgul uleios care prezenta niste pigmenti neobisnuti.

Inca dinainte de a termina Invitatie la esafod, mintea mea prinsese gustul acestei libertati si produsese nu una, ci trei definitii ale literaturii:

Literatura este psihologie pentru to(n)ti.

Literatura este publicitate pentru idei.

Literatura este jurnalism de investigatie pentru suflet.

Imperturbabil

Temnicer cu grele chei

Priveste cerul .