Caracatiţa-oracol Paul a avut, din nou, dreptate ! Finala Cupei Mondiale, presărată pe alocuri cu durităţi gratuite (s-au acordat 14 cartonaşe galbene şi unul roşu), a consfinţit triumful strategiilor ofensive, al tacticizării maxime, al pasei repetate cu obstinaţie (acel ‘tiki-taka’  agasant ca zgomotul maşinii de cusut). Pe parcursul reprizelor suplimentare, Spania s-a arătat mai proaspătă. În urma eliminării lui Heitinga şi  a unor mici greşeli de arbitraj, ibericii au atacat decisiv. Golul, autor: Iniesta, a fost dedicat lui Dani Jarque, fostul component al echipei Espanol Barcelona, decedat în 2009, la 26 de ani.

Felicitari invingatorilor, glorie celor invinsi !Vom puncta doua declaratii. Cea dintâi apartine antrenorului batavilor, Bert van Marwijk :” Sunt trist. Prima repriză a fost echilibrată şi am încercat să ne facem jocul nostru. Robben a avut două ocazii mari, dar Spania a avut ceva în plus. Apoi a venit cartonaşul roşu primit de Heitinga. Nu vreau să vorbesc despre arbitru, dar trebuie să remarc că nu ne-a dat un corner în finalul meciului şi nu a acordat un cartonaş roşu pentru un jucător spaniol. Spania a comis multe faulturi dure, dar a fost echipa mai bună şi a câştigat” . Cea de-a doua declaratie  se constituie intr-o apreciere generala asupra nivelului la care se afla campioana mondiala de astazi : “Spania a reuşit ceva incredibil, să câştige şi Campionatul European şi Cupa Mondială în numai doi ani. Sunt un exemplu de urmat, de reflectat, de gândit. Casillas a arătat în acestă seara că trebuie să ai portar ca să fii o echipă mare. Xavi ar trebui să câştige Balonul de Aur, sunt fericit pentru că am ţinut cu Spania. Fotbalul care îmi place mie a cucerit lumea, e momentul fotbalului ofensiv”, a spus Gică Hagi. Iar noua, nu ne ramane decat sa inchidem cercul cu aceeasi ‘waka-waka’ a Shakirei, prezenta si la fastuoasa ceremonie de inchidere a Cupei Mondiale 2010. (va rugam sa scuzati calitatea sunetului, e de la satelitii Africii de Sud via internet prin cablu, diverse instalatii de ascultare  si ‘Blogul lui nastyb0y’) :

Aha, era sa uit…In Spania s-a dezlantuit fiesta nationala !Si fiindca noi nu avem, deocamdata, pentru ce sa ne bucuram, haideti sa petrecem alaturi de fratii nostri intru latinitate . Transmitem, in direct, de pe strazile Madridului :

Lo primero somos nosotros. El argentino, como público, hincha y nacionalista, se ciega, se encierra. Nos pasa en cada mundial de fútbol donde llegamos como favoritos desde el 94 pero se pierde en octavos. España parecía Panamá según la alienación previa al partido bisagra de Del Potro. Hasta se llegó a creer que la serie iba a terminar 5 a 0 con los cuatro de copas que había traído el rival. Incluso Vilas pronosticaba un 4 a 1 cuanto mucho.

Lo segundo son los otros. Esta España sinverguenza, con un Verdasco insólito y un Feliciano López que en el dobles demostró cierta técnica que no se esperaba. En realidad, no se esperaba que aguanten el grito de la clase ejecutiva que ardía cuando veía que sus griteríos lo motivaban aún más a Verdasco. Sin Nadal, la sensación de que habían venido a hacer turismo se desvaneció por completo tras el dobles.

Lo tercero es el tenis. Que deporte por dios, cuanto tobogán, cuanto subi-baja constante. Que raro es el tenis, demasiado momentaneo. Es impresionante lo que varía el estado de ánimo de un punto a otro, el ánimo, la confianza, son determinantes para ganar en el tenis. El partido entre el chucho Acasuso y Verdasco fue el show del estado de ánimo por excelencia, show de nervios y desconfianzas ciegas. Habrá que trabajar mucho después de esta derrota la confianza, el ego, y entender que nos ganaron muy bien.