Proprietarul blogului, adica mandea, nu prea are timp de jucaria sa. Deocamdata.

Spre sfarsitul lunii va fi revamped putin, de fapt total, pentru ca se va muta pe un domeniu propriu, asa cum ma soma Licuriciu la un moment dat. Am bagat la cap si am executat ordinul. Miscarea era oricum planuita, dar acum e cazul sa fie facuta pana la capat.

Oricum, ne revedem in curand, intr-un alt asezamant cultural de mare amploare lingvistica sau cum ii zice la carte, pe cealalta parte a medaliei. Cam atat deocamdata. Aveti grija ce cititi si mai ales ce credeti despre ceea ce cititi.

Cum iti dai seama ca o idee este buna? Se copiaza.

Bucuresti, 08 August 2007 – Tranzactiile imobiliare din Romania se pot efectua de astazi printr-o noua metoda oferita de serviciul Fara-Intermediari.ro

Imobiliarele au fost si vor ramane in continuare una dintre afacerile cele mai profitabile din Romania, constituind pentru tot mai multi sursa unui profit bun. Agentiile imobiliare reprezinta unul dintre acesti beneficiari ai profitului de pe urma tranzactiilor incheiate intre partile contractante.

Tot mai multi proprietari se feresc de intermediari in realizarea tranzactiilor datorita comisioanelor mari percepute de acestia (2-5% din valoare la vanzare respectiv 50-100% din chiria pe o luna la inchiriere), care transformate in bani reali se situeaza peste un prag minim de aproximativ 1500-2000 EUR la vanzare, respectiv 150-200 EUR la inchiriere.

In ciuda acestor realitati, multa vreme in domeniul tranzactiilor imobiliare nu a existat o alternativa viabila, care sa ofere aceleasi servicii ca si angajarea unei agentii imobiliare. Contra comisionului perceput, agentiile ofera consultanta si asistenta in domeniu, promovarea ofertei dumneavoastra, gasirea cumparatorului, intocmirea si perfectarea actelor necesare.

O nou serviciu a aparut recent in Romania pentru vanzarea sau inchirierea proprietatii, si care isi propune sa prezinte cumparatorilor oferta provenita direct de la proprietar.

Dezvoltat de catre Devant Media SRL, Fara-Intermediari.ro (www.fara-intermediari.ro) este primul serviciu de acest gen la nivel national, care pe langa afisarea ofertei, pune la dispozitia clientului sau o colectie de materiale informative (articole grupate pe mai multe sectiuni) destinate a-i ajuta atat pe proprietar cat si pe cumparator sa incheie cu succes tranzactia.

Noutatile acestui serviciu le reprezinta posibilitatea de a adauga si anunturi privind inchirierea proprietatilor, nu numai cele de vanzare, precum si adresarea catre piata imobiliara nationala.

De asemenea, in perimetrul Bucurestiului, este oferit serviciul de preluare a anunturilor, constand in intalnirea dintre un reprezentant al Fara-Intermediari.ro si proprietar, la locatia imobilului pentru a lua informatiile si pentru a efectua fotografiile necesare.

www.fara-intermediari.ro

Acum nu ca sunt eu rau, dar chiar nu ati auzit de MagazinuldeCase.ro?

Ah, ba da, chiar ati auzit de ei din moment ce ati copiat cam 95% din ce fac ei.

Deci care este urmatorul pas?

Intotdeauna cand vrei sa intri pe o piata cu potential de crestere sau macar in formare si exista un jucator ce s-a pozitionat ca fiind cel care poate rezolva majoritatea problemelor clientilor, nu este o idee deloc grozava sa fii urmasul sau. Dimpotriva. Inoveaza, diferentiaza-te, fa ceva, nu fi un copycat jenant. Cu atat mai mult cu cat esti competitorul lui direct, ceea ce presupune ca supravietuirea (a se citi succesul) tau depinde de faptul ca nu ar trebui sa fii o copie palida, jenanta si lipsita de orice element distinctiv. Sunt curios care este investitia initiala in acest proiect si mai ales cati oameni sunt implicati in acest proiect. Sincer, eu numai dupa ce vedeam acest design mirobolant si parca ma lua cheful de alt proiect. Dar ce sa facem acuma, sa ne nastem toti Jack Welch?

Completarea vine de la Vladimir Oane si a sa prezentare: Mai avem nevoie de agentii imobiliari?

Ce se vede in poza de mai jos este exact ceea ce reprezinta mai bine in lume urbea Valcii. Poza a fost preluata de la un alt valcean activ in blogosfera, Weasel. Daca imi aduc bine aminte, chiar l-am cunoscut, dar nu bag mana in foc. Ba da, statea in bloc cu un var de al meu, Ovidiu.

Despre cei din Valcea am mai scris la un moment dat, pe vremea cand nu stiam inca despre ce sa scriu in acest blog si il foloseam ca tot omul pe post de blog personal. Anii au trecut, firele de par s-au mai albit intre timp sau au inceput sa dispara, kilogramele au mai venit si au mai plecat si au mai venit din nou, s-au mai schimbat niste perspective, blogul a inceput sa fie luat in serios si sa se scrie pe aici tot felul de chestii pe care oricum le aflu in fiecare zi. Si cum tot le aflu eu in fiecare zi si le comentez sau nu si in cazul asta chiar am pofta sa imi scot la plimbare cainele critic, m-am gandit ca aici ar fi locul cel mai bun.

Dar in ultima vreme am vazut ca au inceput sa fie in atentia ochiului mainstream niste anumiti tipi care fac cinste oraselului in care ma retrag o data la cateva luni ca sa nu mi se reproseze ca nu stiu de unde am plecat si ca nu imi vad de unele si de altele. Dar cum viata de tanar jurnalist bucurestean este tare complicata si mai ales interesanta, subsemnatul nu prea a avut timp sa mai faca drumuri care mosia obarsie. Asa ca s-a rupt aproapte total de acea realitate. Ceea ce a fost mai ciudat decat credeam ca o sa fie. Intotdeauna cand vii dintr-un oras de provincie mic in Bucuresti se pot intampla doua lucruri: ori iti place cumva locul si te adaptezi, ori nu.

Foarte multi dintre cei pe care ii cunosc s-au adaptat putin mai greu la aceasta realitate semicapitalista dominanta pe aici si au incercat sa le imbine pe cele doua intr-o strutocamila. Drumuri regulate catre urbe, vacante pe acolo si de obicei timp pierdut cu tot felul de chestii neinteresante prin oraselul de bastina. Poate o fi din cauza ca s-a deschis in urbe un mall? Din punctul asta de vedere, za city a devenit peste noapte o metropola a bunului gust kitschului total, nu ca nu ar fi fost si inainte, dar acum avea nevoie de o recunoastere pe plan local.

Aceste lucruri care sunt scrise aici nu au neaparat scopul de a fi deversate ca niste frustrari, dar ar putea fi vazute si in acest fel. Sunt oarecum frustrat de mici asperitati ale citadelei, dar nu aici este locul in care sa ma scarpin.

Ba da, as putea gasi una, ca tot a ajuns la moda in ziua de ieri. Dar cum nu am avut posibilitatea sa defalchez in mai mult spatiu, ma simt atras astazi de posibilitatea de a oferi mai multe informatii din interior, ca sa zic asa.

Sau cum se zice pe un forum:

I am building a scammers’ list in the market so people will not be ripped.

Daca aveti timp, un scroll curios in jos va va oferi o mica perspectiva asupra a ceea ce se intelege in Romania – a se citi Valcea – prin eBay. Da, un site de licitatii, dar ar mai trebui completat cu faptul ca aceste licitatii sunt atat de profitabile pentru foarte multi dintre ei, incat dealerii de marci auto premium duc o viata extrem de buna. Daca stau foarte bine sa ma gandesc, ar semana intr-un fel cu the heroine economy din Miami, in sensul ca in momentul in care au aparut banii obtinuti intr-un mod ilicit, toata lumea s-a multumit sa ii accepte si sa nu intrebe care este provenienta lor. Pe de alta parte, este putin cam dubios cand un pusti de 18 ani vine la dealer si isi comanda o masina germana la un pret apropiat de cel al unui apartament dintr-un cartier bucurestean marginas.

Nu conteaza, ca sa vedeti cum simt ei aceasta cultura organizationala, gasiti mai multe aici. O spicuiala mai jos:

The ebay seller had a great rating and lots of positive feedback from previous customers. But the account was registered in Canada, and the item seemed to be in Spain. It was a very nice ad, which couldn’t possibly have been written by the person I communicated with. But I would be safe because I’d not give him the control number for the Western Union transfer before after I’ve received the item and inspected it. Well, that’s the way Western Union *should* work, but it doesn’t. You can pick up money without any control number. When confronted with the inconsistencies in the whole story, the person at the other end wrote about problems with their account being hacked, so they’re really sorry it doesn’t add up, but hopefully it would be resolved soon, and really, in Spain Western Union was different, etc. And a couple of e-mails later, he was suddenly suggesting that I’d send the money to his poor cousin in Romania, as then I could send it password protected, which would make it really secure. Yeah, sure, I knew by then of course that there was really no computer.

Apropo, in acest caz a folosit ceea ce expertii in frauda numesc The Romanian Laptop Scam.

Ca sa fie toata lumea ceva mai in tema cu aceasta problema, cautati in pagina dupa cuvantul fermecat, care nu este abracadabra, ci valcea.

Indiferent cat de mari s-ar da unii pe motiv ca vor sa eradicheze fenomenul, singura rezolvare a venit din partea oamenilor. Ma rog, nu au iesit in strada cu furci, topoare si faclii, dar au reusit sa faca front comun si sa se asigure ca nu foarte multi vor avea aceeasi soarta ca si ei. Asa ca domnisorul Ghiuri a devenit deja faimos si pe la noi, nu ca nu ar fi fost si inainte pentru unii oameni. Ce conteaza ca unii dintre ei au fost prinsi? Stiu ca la un moment dat au fost serii de razii pentru a depista si gasi asemenea infractori, insa cum nu toate au fost sustinute legal de un mandat de perchezitie sau arestare, s-au soldat cu niste rezultate slabe, cel putin din cate stiu eu.

Evident ca au aparut tot felul de barfe:

• ca un anumit “hacker” – cum li se zice in targ – ar fi turnat cam 2-300 de participanti la licitatiile ebay,
• ca politistii ar cere mita ca sa ii lase in pace – ceea ce este suspect de credibil
• ca reprezentantii legii ar participa si ei la subminarea economiei internationale practicand aceleasi fapte rusinoase ca cei pe care ar trebui sa ii aresteze
• o cunostinta imi spunea la un moment dat ca in unele internet cafe-uri intrau pe la ora 1.00 AM acesti vajnici aparatori ai sigurantei noastre si le-ar fi cerut aproximativ 100 de euro pe cap de hacker ca sa poata sa introduca oferte pe ebay pana dimineata, in conditiile in care ei urmau sa ii fileze

Acum nu pot sa bag mana in foc ca astea sunt adevarate sau ca sunt false. Sunt doar niste informatii neverificate din trei surse, ca urmare ele nu pot aparea in nici un ziar. Noroc ca avem bloagele.

Modus operandi:

Ca sa te inregistrezi ca user pe ebay si sa deschizi o licitatie iti trebuie un numar valid de card. Ceea ce in limbaj tehnic la domnii respectivi se chema CC – nu se citeste sisi, ci cece, eventual ceceu sau ceceuri la plural.

De obicei se cumparau, la un pret intre 1-2 euro cand era treaba la inceput si pana la 10-15 de curand.

Evident ca cei care le vindeau erau disponibili pe canalele de mIRC locale, avand un nickname extrem de original gen VandCCuri sau alte variatiuni pe aceeasi tema data.

Dupa ce scammerul obtinea aceste date, purcedea sa isi faca un user pe ebay.com si un mail pe vreun serviciu free, gen yahoo sau gmail.

Copia de la alte licitatii poze si detalii. Daca o rupea in engleza modifica eventual cate ceva, dar de obicei nu era cazul, pentru ca cei mai multi dintre hackeri aveau mari probleme si cu limba romana, darmite cu englezismele.

Pretul era modificat, de multe ori era cu mult sub pretul pietei, astfel incat sa atraga victimele.

Apoi urma licitatia propriu-zisa, in care de obicei erau alesi mai multi castigatori din cei care licitau si carora li se spunea ca au fost selectati ei pentru ca organizatorul licitatiei nu s-a putut intelege pana la urma cu castigatorul.

Evident, urma stabilirea detaliilor, care putea sa duca la un final fructuos in conditiile in care se trecea de o rascruce foarte importanta: Western Union. Daca respectivii alegeau sa trimita bani unui necunoscut, fara nici un fel de garantie, chiar si morala, atunci tranzactia era norocoasa. Daca nu, fericitul proaspat castigator al licitatiei avea ocazia sa injure lipsa de preocupare a eBay pentru siguranta utilizatorilor si daca mai avea vreodata ocazia, sa mai incerce sa faca la un moment dat o tranzactie pe ebay, insa numai prin intermediul PayPal.

In ceea ce priveste transferul banilor, acesta a avut doua faze.

1. Banii se trimiteau in Romania direct. Ceea ce a mers o vreme. Pentru ca la un moment dat orice asociere cu acest nume insemna frauda, s-a trecut la a doua faza.

2. Banii erau trimisi unei sageti. Sageata era de obicei un tip/o tipa care se chinuia prin Italia, Anglia, Spania sa isi tarasca existenta de dimineata pana seara, eventual mai si muncea cate ceva. De multe ori, pentru a putea retrage banii cum trebuie furau portofele si foloseau actele de identitate pentru a retrage banii primiti pe noul lor nume. Sageata pastra pentru efortul depus un comision care in functie de suma era intre 30 si 70%.

Pasul urmator era achizitia masinilor scumpe, a treningurilor de firma – sic! – si a elevelor de liceu. Barurile erau luate cu asalt, discotecile erau neincapatoare, asa ca mall-ul a venit la timp. Ce noroc pe ei. Atat deocamdata.

Va urma…

Later: Nu stiu cat de mult se poate latra la o asemenea realitate. Dar stiu ca poate fi o baza pentru construirea unui brand.

Marea problema care vuieste pe deasupra capetelor jurnalistilor si mai ales a oamenilor de comunicare este un fel de grija foarte ciudata pentru viitor. Nici incalzire globala, nici CSR, nici dezvoltare durabila – ceva dubios intre toate astea, dar nimic in acelasi timp. Toate condimentate din plin cu grija ca interlocutorul sa inteleaga ca acea companie pe care ei o reprezinta este extrem de interesanta din multe puncte de vedere, insa ei nu prea stiu de ce si de unde.

Dincolo de aceasta vrajeala cu dedicatie speciala adresata oamenilor de piar special pe aceasta tema a viitorului, ma gandeam la hibrizi astazi. Si mai ales la Prius, faimoasa Toyota.

Ei bine, si daca am reusi sa ne dam seama odata ca o Toyota Prius cu al sau motor hibrid emana din partea sa de motor normal ceva mai multe chestii nasoale si daunatoare naturii decat un criticat GM sau Ford, poate ca am reusi sa o scoatem si de pe lista aia a lucrurilor cool pe care un actor de Hollywood trebuie sa le aiba.

Marea satisfactie legata de Prius a venit cand Al Gore cel mic si mai drogat a fost prins cand gonea cu masinuta lui - a se citi lesinatura aia de Toyota – si care era un fel de farmacie ambulanta. Macar juniorul isi asculta taticul si a incercat sa transporte drogurile in asa fel incat planeta sa fie protejata cat mai mult.

Dincolo de aceasta ipocrizie, ce se mai aude de EV1? Acea minune pentru care orice ecologist si-ar dona el un testicul si ea un ovar, basca niste litre de sange, doar ca sa o poata parca in fata casei flower-powerish si sa ii arate cu mandrie degetul mijlociu unui vecin imbuibat de BBQ si cu un mastodont Cadillac Escalade pe alee. Se pare ca a fost ingropata cu mandrie de GM pentru ca nu doar ca ii arunca surprinzator de repede in viitor, dar ii si facea mai apropiati de atatea factiuni rebele de care incercasera sa scape – a se citi le-au mituit – si poate ca nu doreau sa ajunga ca fraierii aia de la Enron la un moment dat. Apropo, a verificat cineva sicriul ala? Eu nu prea am avut incredere in Kenny, ca prea ii facea pe toti bogati. Si problema nu era ca facea prea multi oameni bogati, ii facea pe toti. Cu jocul ala cu suma zero cum mai ramane?

Ok, este bine ca se agita toti sa faca tot felul de hibrizi care de care mai interesanti, insa planeta noastra nu se va salva asa. Pardon, am spus planeta n-o-a-s-t-r-a? Nu a fost niciodata a noastra si nu cred ca specia umana este inca la stadiul de dezvoltare care ii permite sa subjuge un corp ceresc. Mai mult, cred ca prin aceasta “incalzire globala” mergem in directia cea buna: eliberam planeta albastra de lacustele care o deranjeaza si o seaca de resurse. It’s all about us, you know…

E bine ca macar unii nu se deranjeaza sa se gandeasca prea mult la asemenea mici probleme si se gandesc sa isi vanda/schimbe/arunce la fiare vechi yachtul pentru ca este prea mare. Acum nu ca vreau sa fac glume din alea feministe, dar poate ca 160 de metri sunt suficienti pentru un echipaj destul de numeros…

Joost, Trivop, Babelgum, Myubo.

Nu, nu este vorba despre cainele, papagalul, hamsterul si marca de hartie igienica preferata a lui Darth Vader, ci sunt printre cele mai interesante start ups din Web 2.0. Ma rog, dincolo de mega chestiile grozave care le fac si care ne vor schimba viata pentru eternitate si vom ajunge simultan in Nirvana, la mall in Vitan si in Googleplex, datorita lor si numai lor. Acum eu nu neg in totalitate maretele calitati ale celor de mai sus, dar numele?

Cum ramane domne cu numele? Simplu, curat, usor de rostit in destul de multe limbi, sau macar in alea de circulatie internationala, pentru ca nu cred ca in Ulan Bator se foloseste Google.

Din dorinta de a fi cool si foarte cooli, baietii astia au luat-o razna cu numele. Nu mi-as dori ca un oarecare serviciu web 2.0 pe care il folosesc zi de zi sa aiba numele unei beri intergalactice pe care o sorbi impreuna cu un klingonian si un ferengi la o ora tarzie dintr-o parcare intr-un sistem de planete plin de sexdroids.

Adica hai sa ne intelegem si noi. Yahoo a fost ciudat, Google sa zicem ca era o etapa de geeks, Amazon e oribil, dar din moment ce web 1.0 a fost un val de nume fara inspiratie nu inseamna ca web 2.0 o sa fie un fel de circ de purici cu nume care de care mai dospite. Stiu ca era chiar si un serviciu care iti gasea un nume misto pentru site-ul tau. Din pacate nu am avut in acel moment inspiratia sa ma folosesc de del.icio.us – apropo, eu sunt singurul enervat de felul in care se scrie?

Wow, am descoperit din intamplare chestia asta si nu imi vine sa cred. Si nu doar ca se misca repede, dar IMHO este o gandire excelenta.

Tot nu gasesc o comparatie suficient de buna ca sa exemplific exact ceea ce se intampla in cadrul acestei disruptive technology, dar ceea ce imi este clar este ca intr-adevar este un produs web 2.0 curat, eu l-as numi mai degraba web 2.3, pentru ca face foarte multi pasi spre urmatorul nivel, dar nu este inca acolo. Sper sa nu fie ca Google, care nu a stiut mult timp din ce o sa faca bani, cu toate ca obtinusera finantare la greu.

Probabil daca as fi into social shit m-as apuca imediat sa imi construiesc o mega retea sociala in care sa imi pun in comun toate acele lucruri personale prin care trebuie sa arat cat de cool sunt: poze cu mine, filmulete cu mine, blogul meu, eventual si niste materiale pe care nu am dreptul sa le distribui.

Acum hai sa fim seriosi: oare cat timp o sa mai mearga treaba asta cu retelele astea sociale? Care este limita superioara a supraevaluarii lor? Cate miliarde va putea sa valoreze la un moment dat vrajeala de Facebook? Si daca valoreaza atat de mult, de ce o vinde individul? Nu este capabil sa o listeze pe o bursa mizera din State si sa faca bani cu ea? Adevarul este ca asemenea companii sunt facute doar ca sa fie vandute. Cum s-ar zice, acestia sunt antreprenori care se afla in treaba doar pentru poveste si nu pentru a construi ceva in fruntea caruia sa ramana mult timp si sa isi puna amprenta asupra unui mod de a face business. Daca toate se vand, la un moment dat se va ajunge ca un grup mic sa detina multe afaceri si daca nu ma insel, asta se cheama sfarsitul capitalismului asa cum il cunoastem. Noroc ca nu vom avea placerea sa traim asta pe pielea noastra, desi simt putin cum as avea chef de o mica teorie a conspiratiei. Putin private equity, putina politica, niste lideri de opinie, ONU si gata cu problema gasirii unui sens pentru orice. Dar cum am plecat de la a crea ceva, vad ca nu am facut aici decat un mare BS – si nu, nu este vorba de Business Standard. Deh, cam asa ceva poti sa scoti din tine in momentul in care te gandesti sa pleci acasa, afara este o temperatura ce a determinat aparitia codului rosu, toata lumea e in vacanta sau nu are chef de nimic si racoare este atat de departe incat nici o bautura carbogazoasa nu o mai poate aduce inapoi.

Este cineva care sa inteleaga calculele facute de Allan Sloan in articolul asta despre Steve Schwarzman? Ca nu inteleg nimic. Deci cei care stiu ce se intampla cu finantele in State sa faca bine sa imi dea peste nas si sa imi zica bai, esti incult.

Motivul pentru care as dori ca NY Times sa fie prezent doar pe net:

It takes about 63,000 trees to make the newsprint for the average Sunday edition of The New York Times. 

Acesta este ultimul episod. Din acest moment, nu se va mai discuta despre acest subiect prin aceste locuri.

De pe net: am mai citit pe undeva niste injuraturi la adresa mea (de fapt a blogului astuia, ca pe mine nu m-a cunoscut autorul injuriilor) si ma intreb cum naiba nu inteleg unii ca un blog e doar un blog, ca nu ne cunoastem intre noi (si asa sa ramana lucrurile sper!) chiar daca poate nimerim unii pe blogurile altora. Unii se iau cam mult in serios. Cum sa urasti pe cineva dupa ce ai citit un text care nu ti-a placut? Asta e, fiecare face ce vrea. Urati pe cine vreti voi, daca asta va face mai fericiti!

Prima veverita a blogosferei crede as avea ceva cu dansa.

In ciuda cuvintelor tari pe care i le-am adresat, se inseala. Eu nu injur si nu urasc pe nimeni. Sunt atat de flower power incat nici mie nu imi vine sa cred. Si nu am timp pentru asemenea gugumanii, cu atat mai putin cu cat persoana care se ia in serios nu sunt eu. Ok, nu mai pot sa scriu mai departe in despre asa ceva.

De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, am facut o greseala, si anume faptul ca scriu acest post. Da, e foarte simplu. Regret in acest moment ca am decis sa iau in serios proiectul pornit de Radu si sa cred ca va fi cat de cat asemanator cu alte chestii pe care le-a facut, gen Podio. Daca a fost sub asteptari, ce sa fac acuma? Daca Radu se doreste a fi un antreprenor cu realizari in .ro trebuie sa accepte si critica. Si nu numai el, ci si cei din echipa lui. Nimeni nu a spus ca e usor sa dobandesti o aura de persoana publica si apoi sa vezi ca nu te poti descurca. Am incheiat paranteza.

Domnisoara cu pricina face o eroare. De fapt, persista in abordarea ei molateca a realitatii jurnalistice. De ce? Pentru ca asa a fost invatata probabil la scoala. Si pentru ca nu are experienta pe teren si pentru ca nu este facuta sa fie un reporter. Eu nu ii cer sa abandoneze cauza, cu toate ca am avut la un moment dat tentatia asta.

Si in acest moment, normal ca e mai simplu sa povestesti cu totii ratonii tai pe blog despre cum a fost ziua ta in loc sa pui mana sa citesti ceva ca sa nu te faci de ras live. Normal ca sunt nesimtit acum, dar cum ramane cu proiectele extraordinare din .ro in care se creeaza continut video si se crede in el si se viseaza in vanzarea proiectului? Ok, daca faci o asemenea asertiune, ar fi ok daca ai putea sa o sustii in primul rand prin oameni si apoi prin vorbe. By the way, ma astept la un ban permanent pe respectivele chestii, dar este dreptul lor, asa cum este si dreptul lor sa ma enerveze domnisoara reporter.

Asa ca in loc sa ma acuze pe mine ca o injur si ca sunt nu stiu cum, domnisoara ar trebui sa isi vada de ale ei, pentru ca toata critica mea a pornit de la prestatia ei intr-un proiect care ii reflecta experienta si capacitatea profesionala. Ca a deviat, este altceva. Dar cum fiecare isi face gradina cum vrea, eu prefer ca a mea sa fie plina de plante carnivore. Astea macar se mai misca putin, chiar daca musca.

Reward excellent failures. Punish mediocre successes.

Este pentru ultima oara cand ma uit pe BusinessTV.

Pur si simplu ma dor neuronii cand vad ce se intampla acolo, mai ales in ultimul post.

Serios acum, chiar mai are sens sa continue acest proiect? Am inteles, au avut mult de invatat, mai ales reportera, dar totusi, cand dracului vine evolutia aia care urmeaza sa ne ma dea pe spate? Eu inteleg acum ca asta este nivelul absolventilor la jurnalism, dar daca don’soara are una din primele trei medii din facultate, imi dau seama cat de inapoiati mentali sunt ceilalti. Hai sa nu fiu stupid acum, notele din facultate nu au nicio legatura cu realitatea, pentru ca daca ar avea – si la randul lor, profesorii universitari ar fi pusi la un test in care sa aplice cursurile lor in viata de zi cu zi – nu ar avea cine sa mai predea studentilor care se duc acolo sa prinda covrigul din coada cainelui. Bun, ok, asta e o problema intortocheata, mi-as baga nasul in ea cu alta ocazie.

Revenind, simt cum mi se zburleste ADN-ul blegooian in mine si incep si eu sa latru in gol, pentru ca am facut prostia sa fiu de acord sa primesc un mail de fiecare data cand apare un interviu. Lasand la o parte chestiile tehnice, despre care un amic zicea ca sunt absolut penibile – ma rog, era evident, dar cum este general manager la o companie de web design data dracului, imi place sa ii aduc parerea pe aici ca sa o fac pe a mea mai puternica – ma doare capul de la interviuri.

Spectatorii nostri – hm – sunt in special interesati exact de aceste doua directii – care? – sunt persoane care au un business, fie persoane care se gandesc sa isi deschida un business – asta suna a deschis un butic, ce principii generale le puteti recomanda sa urmeze pentru a nu ajunge intr-o criza?

Normal ca intervievatul pufneste in ras. Ce altceva poti sa faci in momentul in care auzi pe cineva cu o asemenea adresare si incoerenta? Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Ce?

Tanti, asculta aici la mine. Pune mana si citeste niste presa de afaceri. Pune mana si gandeste ce faci acolo. Ca pana acum refuzi cu inversunare si preferi sa multumesti pentru feedback.

• Radu,
  intrebarile erau legate de tema aleasa pentru interviu. Poate voiai sa afli altceva despre Dragos, esti liber sa-l contactezi. Fii sigur insa ca am citit blogul si stiam despre invitat suficiente lucruri, mai ales ca interviul a fost luat de doua ori din cauza unor probleme tehnice! )

  Conceptul acestui videoblog este insa centrat pe sfaturi generale pentru alti oameni de afaceri, dupa cum ai vazut si tu probabil, si nu pe interviuri de profil.
  Mersi pentru feedback!

  Comentariu de andreea — Iunie 30, 2007 @ 12:20 pm

Cat despre chestia de mai sus, nu pot sa ma uit mai departe. Pur si simplu nu pot. Sunt exasperat de putine lucruri pe canicula asta si respectivul proiect este unul dintre ele.

Apropo, este o diferenta foarte clara intre oamenii despre care tu crezi ca sunt publicul tau si cei care sunt cu adevarat cei care te urmaresc. Vezi ca scrie pe undeva pe acolo prin revistele alea de afaceri, s-ar putea sa fie pe undeva mazgalit marketing, yup, chiar acolo. Acum ca ai gasit asta, hai sa vedem ce si cum.

Tarife

Abonament lunar (traficul inclus este traficul naţional efectuat

pe APN blackberry.net.

*Accesul este valabil cu o utilizare rezonabilă de 15MB/lună.

Da, e copy/paste, nu m-am obosit sa il mai aranjez in nici un fel deosebit.

After having been flagged us one of the top 50 blogs impacting brands by the Times, I thought I would post an update today!

Nu eu am zis asa ceva, ci un proprietar de Land Rover total nemultumit de achizitia facuta. A crezut ca o sa fie a deal or a steal, asa ca a fost relativ multumit de alegerea facuta pana a inceput una-alta sa ii dea dureri de cap. Asa ca ce a facut? A luptat pentru drepturile sale de client/consumator, practic sa primeasca exact ceea ce cumparase, nu doar un produs, ci si niste servicii post cumparare de calitate. Mai mult decat atat, nu a reusit sa aiba un contact cu o persoana in masura sa ii dea niste raspunsuri. Asa ca ce a facut? Un blog. Simplu, scurt si la obiect: nu cumparati Land Rover. Deloc. Orice altceva. E de calitate proasta, eu am patit-o pe pielea mea, voi ce ati patit? zice el pe acolo. Si o miscare anti Land Rover incepe. Nu este temperata de nimeni din companie. Probabil nici nu este bagata in seama. Dar nu asta conteaza. Ci faptul ca o asemenea parere pertinenta ar trebui bagata in seama. Daca as fi persoana care se ocupa de marketing, probabil ca imediat l-as suna pe individul respectiv si l-as chema la sediul central, unde intr-o intalnire relaxata, la o cafea si un biscuite, dupa ce i-as fi citit toate posturile, i-as fi cerut sugestiile pe care el le crede de cuviinta ca sa imbunatatim serviciile oferite de compania noastra, Land Rover. Asta daca as fi un marketer de la Land Rover. Ah, da. Si l-as chema la un drive test de cate ori as avea ocazia. De ce? Pentru ca pot sa ii demonstrez ca un produs poate fi imbunatatit.

Sau mai bine spus, Land Rover are de-a face cu un anti-evanghelist. Acel consumator care este reversul clientului ideal, entuziasmat de produsele companiei si care se chinuie sa isi indrepte prietenii catre aceste produse pentru ca vrea sa impartaseasca lumii ceea ce el considera un produs magnific. Nu. Individul acesta este un marketing troll, un fel de cartita care submineaza orice tentativa de marketing agresiv, care demoleaza prin exemple, fapte, cifre si testimoniale ale altora aflati in aceeasi situatie, dar nu la fel de porniti impotriva produsului. Cum poate fi acest troll privit? Ca o mina de aur. Iti va da cel mai bun feedback, poate putin prea bun pentru realitatea pe care ai impus-o asupra produsului, va oferi perspectiva cea mai neagra pe care o poti avea, iti va distruge orice SWOT si va face sa lesine unele din duduile de la marketing. Sa nu multumesti pentru asa client? Bine macar ca si-a primit banii inapoi. Destul de repede.

Evident ca Land Rover nu tinuse cont de Six Sigma. Ma rog, se discuta acum ca este de domeniul trecutului. Dar nu imi vine sa cred totusi ca este posibil sa fie aruncat la gunoi un deceniu care i-a oferit lui Tom Peters posibilitatea de a deveni the Uberguru. De urmarit in continuare.

Mda. Nu mai e chef de scris in blog. Nu ca i-as fi dat vreodata prea mare atentie, dupa cum fac unii ce se duc la sindrofii si la alte alea. Sa fie fericiti cu jucariile lor, ca si eu sunt cu ale mele.

Dupa cum zicea un gagiu, oglinda este mai clara decat parbrizul. Hm. Uitandu-ma frugal in urma, la toate chestiile care s-au scris pe aici si la toate chestiile care se petrec in afara acestui loc placut, cald si cateodata parfumat, concluzia este una simpla: nu cred ca mai vreau sa scriu ceva in acest blog. De ce? Pentru ca sunt prea multe bloguri personale acolo, prea pline de eul stapanului, bloguri care nu au niciun sens, care nu vor genera niciodata venituri pentru cei care se “obosesc” sa le dea o personalitate. Nu ca ei ar avea asa ceva. Problema este ca dincolo de toate aceste mici vrajeli, nu avem inca o intelegere a fenomenului de blog. Eu nu il inteleg. Si sunt primul care recunoaste asta. Dar cred in el. Cel putin intr-un fel. Nu ca altii. Dar mai cred ca imi place sa citesc linistit cate un blog, cate un altul, sa ajung din blogroll in blogroll in ultimele vagauni ale bloggingului romanesc, sa ma mir, sa ma crucesc, sa imi scuip in san si apoi sa regret ca am deschis atatea taburi in Firefox si acesta sa crape.

Cred ca la un moment dat, cand simti ca lucrurile despre care scrii nu sunt cele la care te pricepi cu adevarat, nu mai ai motiv sa scrii. Se intampla in presa. Este de obicei unul din principalele motive pentru care unii oameni parasesc scriitura cotidiana sau saptamanala. De salarii nu mai este chiar asa, pentru ca din cate mi-am dat seama cu aceasta ocazie, dar si in particular, a inceput deja o supracapitalizare a breslei. Dinule si Sorinule, va multumim!

Pe scurt, asa cum domnisoara Bliss se chinuie de ceva vreme sa afle raspunsul la intrebarea a fi sau a nu fi blogger, si daca da, despre ce dracului sa scriu, tot asa ma chinui si eu sa vad daca merita sa ma chinui sa pun niste lucruri pe spuza blogului si apoi sa o coc unuia sau cuiva. Pentru ca vad ca toata lumea se agita prin jur pentru tot felul de chestii, una-alta, toate bune si frumoase. Sincer, eu pana acum sunt fan Orlando. In primul rand pentru ca imi place numele, in al doilea rand pentru ca imi place omul pe care l-am cunoscut, pre numele sau Orlando Nicoara, Manager Media Pro Interactiv si in al treilea rand pentru contrastul atat de mare intre felul in care vorbeste si felul in care scrie. Prietenii stiu de ce! Si pentru ca are ceva de spus si scrie exact asta si o face doar atunci cand stie ca are ceva de spus. Ok, poate devin putin subiectiv, dar asta este. Acest post nu avea de altfel un scop anume, cum ar fi trebuit, din moment ce tot propovaduiesc eu pe aici curatenia spirituala intr-ale bloggingului. Nu, aceste cuvinte alaturate, fara niciun sens de altfel, lucru perfect necesar si obligatoriu nu sunt decat un leitmotiv ca sa ma aduc pe calea cea buna a scriiturii in aceste pagini amarate de wordpress.

Pana acum incepe sa ma multumeasca toata aceasta frenezie semantica. Poate ca acum dupa ce am facut meta-blogging, o sa vina si timpul sa fac blogging serios. Pana atunci, amigos, ne vedem cand ne-om intoarce!

Imi este incredibil de greu sa mai scriu un post in acest blog, pentru ca sunt cam dezgustat de ceea ce se mai scrie in blogurile din Romania, ma rog, mai corect ar fi sa spun ca de ceea ce as fi vrut eu sa se scrie. Dar cum parca nu prea imi vine sa lasa in paragina ce am inceput, cu toate ca am avut intentia de a da click pe acel buton pe care scria deloc lipsit de emfaza delete blog, ma gandesc sa scriu de ultima obsesie capatata de curand. Ceasurile.

Hm. Cam stupid, stiu. Dar asta e ultima chestie care m-a secat de entuziasm pentru altceva si ma face sa imi arunc viitoarele milioane de euro pe tot felul de ceasuri, care mai de care mai complicate si cu povesti fabuloase in spate. A se vedea Patek, sau Breguet sau chiar Swatch.

Noi, ca romani adevarati ce suntem, nu avem cultura ceasului, a timpului. Nu ne dorim pe incheietura mainii stangi/drepte o mica bijuterie in care sufli viata de fiecare data cand o intorci, ci niste bratari dintr-un material textil sau argint/aur/alt material de prost gust. Un ceas bun, frumos sau interesant sare in ochi la noi, chiar daca este quartz. Este la fel de rar ca bunul simt.

Si nu as crede neaparat ca aceasta vine din lipsa banilor, ci din obisnuita lipsa de preocupare pentru timp a balcanicilor ce suntem, pe principiul ca timpul nu este neaparat o resursa pretioasa, ci una care poate fi manipulata.

Ca o paranteza, pentru ca tot l-am intalnit astazi, un presedinte de banca austriaca, un colectionar de arta cu o pasiune pentru arta si frumos iesita din comun, purta acelasi Swatch de 30 de euro, de care era in continuare foarte multumit. Pentru ca arta are nevoie de spatiu sa se manifeste.

Nu am fost crescuti in spiritul unui ceas, al unui obiect intim care ne atinge atat de patrunzator pielea, nu am fost crescuti sa avem o educatie a timpului ce ne insoseste si pe care il putem domina. Cati oameni din cei pe care ii cunoastem poarta un ceas? Nu neaparat un Rolex sau un Parmigiani Fleurier, ci un Casio comun sau un Timex ordinar. Prea putini. Cati parinti cumpara un Swatch colorat ca un clovn pustiului pentru a-l invata sa pretuiasca nu doar ceva ce il ajuta zi de zi, ci si o emotie pe care poate sa construiasca atunci cand va veni timpul? Eu nu cunosc nici o pereche.

Cat de mult sens are acest post? Nici unul. Pentru ca trebuie sa imi duc ceasul la reparat.

Pe ultima suta de metri inaintea somnului bag cate un film, cu toate ca mi-am propus sa revin la prafuitul obicei de a folosi o carte pentru a asigura o tranzitie cu adevarat lina. Cum este mai ieftin sa iei un film de pe torrenti decat o carte buna din Diverta si majoritatea veniturilor sunt investite in ultima vreme in orice mai putin carti, procedez in acest mod.

Sambata seara, 22.00, ceva somn, capul plin de planificari ale putinului timp, acum apare si urmatorul chin: alege un film suficient de bun ca sa nu te oripileze, dar nici prea interesant, ca sa nu te tina treaz. De obicei esuez fie la vreun documentar care ma tine treaz pana spre 1 sau 2, fie la un film voit haios, dar in realitate un esec lamentabil.

In timp ce vizionam folder -ul cu filme selectate special pentru aceasta treaba murdara, privirea mi-a fost atrasa de un documentar pus deoparte tocmai pentru ca fusese premiat cu Oscar. Am zis ca daca tot o fi premiat si show adorm mai repede. Insa nu prea a fost sa fie. Am rezistat pana la sfarsit.

De ce mi-a placut? Hm, putin cam greu de spus. In primul rand, subiectul este la moda. Numai faptul ca am folosit aceasta expresie este un fapt ingrijorator. [ Ca paranteza, ca tot s-a ajuns la faimosul deja site al NY Times si toata lumea din presa la un moment dat zicea: wow, ce cojones - a se citi sunt nebuni, daca o sa aiba succes o sa fim probabil presati sa ajungem si noi acolo - au astia de vor sa ajunga pe net integral. Duh, assholes, ati dat vreodata dublu click pe un cuvant de pe site sa vedeti ce se intampla? Sau produsele complementare dezvoltate?]

Global warming, huh? Un subiect incredibil de delicat cand vine vorba de business si mai ales marile afaceri din US&A. Un subiect care deranjeaza in conditiile in care se poarta CSR-ul. Documentarul nu este in mod obligatoriu taios cum sunt cele ale lui Michal Moore, dar are emfaza. Are emfaza si sarmul de baiat bun al lui Al Gore. Este evident ca fostul urmator presedinte american a fost cooptat in acest proiect pentru a oferi un plus de imagine. Asta in ciuda faptului ca este un luptator fervent pentru importanta care trebuie sa i se acorde subiectului. Sincer, nu am luat niciodata subiectul, asa cum sunt sigur ca sunt foarte putini cei care dau atentie unei asemenea atitudini fata de planeta, cu p mare. Si nimeni nu da atentie pentru ca nu exista o perspectiva fata de ce ar putea face Gigel din Dabuleni ca sa salveze planeta. Eventual si Geta de pe strada Viitorului, 34.

Rareori gasesti ceva concret, coerent si simplu despre cum sa te implici tu, Gogu Pastarnac, in lupta pentru un viitor palpabil pentru o planeta sedusa si abandonata, dupa cum zicea Vanghelie in campanie, sau cum ar zice un golan la coltul strazii insert words here pentru cei care cunosc expresia.

Documentarul e convingator pentru ca:

- mizeaza pe apodicticitatea datelor savantilor, practic pentru a contrazice graficele si faptele prezentate s-ar putea sa fii nevoit sa ajungi pe undeva pe la teoriile lui Newton, Carnot, Kelvin, Planck si toti ceilalti pe care dirigintele, profesor de fizica, incerca sa ma faca sa ii tin minte pentru ca urma sa dau bacalaureatul tocmai legat de gat cu ei

- este personal la un moment dat si prezinta unele imagini voit interesante din viata lui Gore: cum lucreaza la MacBook, cum vorbeste la Palm, cum calatoreste prin China, cum i-a murit copilul, cum crestea vitei cu tatal lui, cum i-a murit sora de cancer de plamani, cum au incetat sa mai cultive tutun la ferma parintii sai, in fine tot felul de detalii prin care te ajuta sa intri mai mult in lumea lui Gore, nu cea a politicianului, ci a activistului si a omului

- este cat de cat obiectiv si arata in primul rand catre propria ograda, chiar daca arata in primul rand catre magarul de Bush

Documentarul este insa prost din perspectiva folosirii acestui subiect de catre Gore pentru o eventuala cursa pentru Casa Alba, daca aceasta ar mai avea loc vreodata. Nu ar avea sanse la urmatorul mandat, dar pana in momentul in care urmatorul presedinte va avea un esec si va termina mandatul intr-un nor de fum aruncat de US&A peste propria economie si peste o planeta parjolita, Al Gore va gasi o sulita in care sa infiga DVD-ul si sa o implante in inima alegatorilor. Oscarul il va folosi ca stink bomb dupa ce in prealabil va face pipi pe el.

Overall, buna treaba. Acum ma duc sa mai poluez putin mediul.

Dupa cum se vede, am dat putin pe pauza la adunat aici aberatii personale sau autorizate de catre alte surse. Problema? Roblogfest. Da, sunt multi. Si da, sunt si in alt fel.

Am mai ascultat de curand si un podcast al regelui. Jenant.

Ma plictiseste treaba asta rau de tot daca acei indivizi reprezinta blogosfera din Romania. Ce se intampla cu oamenii normali, care nu sunt disperati dupa atentia celor din jur, oameni care au ceva de spus? Oare chiar toti oamenii care nu au ce face si nu au un aspect decent se refugiaza pe bloguri ca sa tune si fulgere impotriva societatii? La asta se reduce totul? La refulari spectaculoase si aparitii in presa? O sa refuz acum sa ma exteriorizez acum printr-un wtf, pentru ca deja a devenit o emblema a celor enuntati prin zona.

Prefer sa inchid sandramaua decat sa fiu identificat cu niste tipi care de care mai dubiosi care au dobandit un statut nou, prin care pot sa isi mire bunicile ca nepotul/nepoata este un fel de bulgar.

Pare-se ca incet-incet ajung si eu ca ei si asta inseamna ca trebuie sa recunosc ca I suck. Macar sa fiu eu primul si singurul care sa inceapa sa arda cadavre pe rugul confesiunilor. Hai la treaba acum.

Toata lumea se agita pe acilea cat de tare ar fi sa isi faca Baselu blog, sau parca asa am vazut la cineva care raspundea la o leapsa din aia cu cel mai asteptat blog din cadrul miscarii de turma roblogfest.    Si multi experti de campanii electorale o sa zica vezi doamne ce tari suntem noi, daca pana acum am avut site-uri cu jocuri, acum o sa avem site-uri cu bloguri. Ce tare, nu? Ei bine, nu.

Daca stau bine sa ma gandesc, as vrea cu adevarat sa citesc blogul lui Vanghelie, dar scris pe bune de el, nu de un consilier din ala pus la punct cu limba cuvantatoarelor din spatiul carpato-danubiano-pontic.

Revenind la efervescenta de mijloace de comunicare webuistice aplicate cat de cat pe bune, in preumblarea pe ici pe colo, si gasesc o luare de pozitie la adresa noilor mijloace de influentare, a se citi online, de catre noii urmasi ai Bush la dominarea militara si economica a lumii din care iesi mai rau decat ai intrat. Si ce fac baietii astia?

Pai Hillary, cea care o invidia pe Monica, nu mai face webcast, face Hillcast (?!). O alegere nu foarte inspirata a numelui, suna cam birocratic asa, dar daca asa a zis piaru, asa facem. Foarte buna observatia unui comentator pe blog, If Hillary wins,Bill should be called first mate. Insa nu exista comentarii negative sau neutre, ci doar entuziaste, asa ca proiectul este mort, pentru ca nu invita la dialog sau discutie, ci la limbi. Ceea ce nu e deloc un mare pas inainte, ci doar aceeasi vrajeala electorala cu parfum duhoare de 2.0, ceea ce presupun ca o sa se intample in curand si in .ro si va avea un impact mediatic de genul: Cotidianul, Gandul si eventual EVZ o sa sara in sus si o sa zica: Politicienii au iesit la atac cu blogurile! Cat de tare e Vadim pe blog! Base il spurca pe Tariceanu pe blogul propriu – Caline, *&%$ *^$#@! Oana Zavoranu are un blog porno! Ne place sa publicam stiri jenante si vom continua sa o faceam! Ehm, asta nu e titlu, e concluzia mea.

Singurul si ultimul presedinte negru, Barack Obama se duce ca si John Edwards in ideea unei comunitati. Adica? Se strang tot felul de fraieri care te sustin si fac o mare agitatie pe acolo? Si pe blogurile proprii si printre rude si prieteni? Si daca da, de ce? Ca doar Bush nu mai candideaza si chiar daca ar fi facut-o ar fi pierdut. Mai bine sa se manance intre ei astia micii si ciudatii: un negru, o femeie, si un perv.

    “It’s exciting; I don’t know whether I’m going to win or not. I think I am. I do know I’m ready for the job. And, if not, that’s just the way it goes”
    George W. Bush

Nu conteaza ce urmeaza, conteaza cati si cum voteaza.

    Mhm, cica s-a destramat Audioslave. Asa si? Previzibil? Nu stiu. Nu prea pot sa zic ca imi pasa prea mult, avand in vedere ca ultimul album a fost o incercare de cristalizare a sunetului, dar din pacate a esuat, cu toate ca a incercat destul de mult sa mearga pe o adevarata directie si nu sa urmeze RATM sau Soundgarden. In urma cu ceva vreme, Audioslave era numarul 1 in preferintele mele, insa intre timp s-a cam dus la vale, iar Hendix, Zep si Soundgarden i-au luat locul cu succes. Asa ca nu pot sa spun ca m-a afectat intr-un fel mutarea asta, dar astept oarecum interesat albumul lui Cornell. Carry on cica. La cat de anticipat pare a fi, sper sa nu fie un esec, pentru ca asta ar insemna sa raman la albumele lui din vremea Soundgarden si eventual cate o bucatica din Euphoria Morning. Dupa cate am aflat pana acum, e clar ca e vorba de bani, asa ca nu vad totusi care ar fi problema, pana la urma cele mai bune certuri au loc din cauza banilor – asta a fost o mare ineptie, e clar, dar pur si simplu nu ma mai intereseaza subiectul Audioslave. Punct.

true

Astept continuarea cu generatiile proaspat iesite din facultate, pregatite de viata si de toate cele. Mai exact, cei care sunt acum in liceu si care se pregatesc sa fie instruiti de niste cadre didactice universitare…

Ziua ororilor incepe incet incet. Ploios, fara chef, cu somn peste masura. Stiu, e 14 februarie, ziua in care toate pipitele isi primesc portia anuala de inimi rosii si trandafiri, basca un chintal de ciocolata. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc a cam inceput de aseara, din moment ce am vazut suficienti pampalai care alergau cu niste vrejuri in mana sa le duca proastelor ca sa faca rost de pupici. So long screwey, see you in Saint Louis!

Mai mult decat atat, azi in mijlocul de transport in comun pe care il frecventez in fiecare zi a saptamanii lucratoare erau doi puberi entuziasmati de ziua mareata ce s-a pogorat asupra lor si s-au dus in Herastrau sa se plimbe, ca deh, acum aveau motiv sa chiuleasca, pentru ca apoi sa se imbete, sa faca un copil si sa sfarseasca datori la o banca. Ok, m-am prins, prea mult fast forward. Faza interesanta era ca la un moment dat cand s-au dat jos din autobuz si cum vrejul acela ii deranja, el a luat initiativa si l-a infipt in rucsacul dansei – trandafirul – si si-au continuat agale promenada. Ce era frapant si mirobolant in acelasi timp? Avand in vedere ca vrejul respectiv avea o dimensiune apreciabila, pe undeva pe la 70-80 cm, petalele de un alb-galbui executau o miscare de pendul in spatele capului respectivei, ca un fel de prapore al dragostei.

Asa ca dincolo de dorinta mea de a fugi acum si de a cumpara o tona de flori si de a le da foc tuturor florareselor in acelasi timp cu scufundarea lor in acid sulfuric, m-am plicitisit de ziua asta din perspectiva atentiei pe care i-o acord intr-un puseu de pauza de pranz.

Apropo de pauza de pranz, astia de la Gregory’s vad ca si-au dat seama ce bani fac ei cu bodega din Casa Presei, din moment ce au inceput sa se micsoreze pe zi ce trece portiile. Fara sa fiu fan declarat, mai arunc pe acolo o privire in cautare de ceva junk food, pentru ca fat food este din abundenta, nicio problema cu asta, dar e prea multa si on a daily basis destul de amenintatoare pentru buget si silueta deopotriva. Acum vorbesc in stilul papuselor masculine. Nice…

Pai cum altfel, din moment ce azi individele o sa sara in sus din motivul simplu al celebrarii al noii sarbatori nationale. Ce de posturi o sa ma plictiseasca azi, cu toate ca sunt in cautarea celui care povesteste despre iubi, pui, ubitzica, viata mea si alte vomitive si purgative de acelasi gen. Intre timp, ma bucur ca am un tricou rosu pe mine pe care scrie te iubesc si te ador ca pe un pui de curca chior.

Ploaie, vant, coafura are volum, iar Casa Presei un miros deosebit de interesant. Atat de interesant incat imi doresc sa nu il fi prins de catre receptaculii mei nazali. Ceva intre dejections canines (dog-poop) si human poop, amestecat eventual cu putin suc gastric. Scarbos? Da. A trebuit sa suport mirosul vreo 2 minute pana am ajuns in lift? Da.

O alta caracteristica a CP-ului este ca are in lift o liftiera, pe principiul si in cabana, cabanosul. E o tanti gen precupeata, care pana la 11.00 citeste ziarul – azi era total absorbita de divortul lui Petre Roman, abia a vazut butonul pentru etajul 3. Avand in vedere ca ma preumblu destul de des intre niste etaje, mereu mi s-a parut stupid sa tot merg cu liftul si cu tanti, care dupa ce termina de savurat Libertatea, eventual si un 7Plus ca sa ii puna capac, simte o acuta nevoie de socializare. Pe care o practica evident cu toti cei care folosesc liftul aproape proprietate personala, de la indivizii care distribuie ziarele la colt de strada, pe care ii numesc raspandaci si pana la diversi derectori de tot felul. Mai stiu doar doua cazuri de liftieriste din astea: la Motoare si in Cozia, care este era centrul comercial din Valcea pana sa vina capitalistii de Siminel si Radulea sa ne traga mol. Cel mai interesant este faptul ca ambele doamne erau cumva statice, in sensul ca isi intelegeau conditia de proletari si nu faceau altceva decat sa tricoteze/croseteze/impleteasca toata ziua, pentru a evita conversatia cu diversi. Ceea ce mi se pare pana la urma atitudinea potrivita.

O alta chestie ciudata legata de lifturi este salutul pe care ti-l acorda oricine, aproape neconditionat in momentul in care iese pe usa liftului. Adica? Faptul ca petreci 20-30 de secunde la mai putin de 50 de centimentri de cineva te face practic mai intim? Ca ii respiri toti microbii si bacteriile si eventual daca e o tipa care arata mai nu stiu cum si tu esti tip si arati cum  arati iti doresti sa se blocheze liftul si sa inceapa? Marele meu regret este in acelasi timp ca toata lumea e politicoasa in lift: unde mergeti, cum sa nu, buna ziua, numai bine, la revedere – sau nu. In asteptarea unor scene serioase si interesante in liftul din Casa Presei, ma predau neconditionat muncii.

P.S. Care e legatura dintre maimuta si carbon?

Arunc si eu niste priviri pe ici pe colo peste ce se scrie in bloguri – ca tot e patima de la un timp – si dau peste o chestie. Care ma cam pune pe ganduri. Avand in vedere ca sunt student al unei facultati de profil. Si incerc sa pun si eu cap la cap ce se intampla in viata reala si ce se intampla in viata dinauntrul craniului don’soarei. Ca sa nu mai zic ca mai sunt si jurnalist si pot sa spun si mai multe – happy me!

Printre hohotele de ras care erau eliberate la fiecare paragraf, nici nu stiu ce sa zic despre domnisoara, ca scrie in dorul lelii sau ca nu stie pe ce lume traieste sau ca a ajuns sa faca piar doar pentru ca se face. Tin minte si acum ce scria in Student Max, o fituica deja picata in profituri neimaginate de proprietar si prin urmare abjecta si plina de reclame, despre domeniile in care poti avansa foarte repede. Evident, PR-ul era un unul dintre ele. Ca se dezvolta, ca se cauta, ca nimic. Avand si eu contacte cu diferite don’soare practiciene al acestui sport periculos, mi-am dat seama ce fac ele pe acolo. Si mi-am dat seama si cum promoveaza ele asa de repede. O domnisoara cu care am avut la un moment dat contre despre un articol, despre o companie, despre un manager intalnit – toate astea de catre mine! – a facut la un moment dat saltul despre o alta agentie, impreuna cu o parte din clientii pentru care lucrase, evident pe un salariu mai mare si pe o pozitie mai mare. In atare situatie, normal ca se avanseaza foarte repede, din moment ce gasesti un post liber cand agentia nu mai are oameni. Dar se promoveaza pe bune, nu, Irina?

Tin minte ca avea si Zoso un post despre don’soarele care au ajuns la nou formata agentie de PR al celor de la Leo Burnett, am lucrat si cu dansele si pot sa spun ca nu prea am fost incantat, ba dimpotriva. Si ele au promovat destul de repede. Ce suspect, mhm, daca as mai da un exemplu, as fi atat de aproape de credibilitate, insa refuz cu nerusinare.

Later edit: avand in vedere ca oameni acestia sunt o specie de studiat pentru mine, ma gandesc foarte serios sa le dedic le-am creat o categorie speciala de posturi (recunosc, cu putin ajutor). Nu de alta, dar merita. Cu varf si indesat. Si un bonus.

Sunt dovezi clare ca oamenii astia nu inteleg ce se intampla. Gasit in urma unei dedicatii de dragoste la adresa oamenilor de piar de pretutindeni, dar mai ales in blogosfera, unde inca nu au ce sa caute, dupa cum declara un alt biet agasat:
How to give Oral Sex to Bloggers in return of PR Favors. Jeremy, restecpa! Keep it high and hard!

De la o vreme mi-a revenit pofta sa ascult Zep ca in vremurile bune, cand ridicam timid nasul sa vad cu ce se mananca muzica buna.

Si nu prea ma mai pot dezlipi de o melodie. Cu prea multa dragoste in ea. Dar nu suficienta. Asa ca pana sa il repar pe Chubbsky – multumesc deja anticipat Irinei – si sa transform in ringtone respectiva obsesie auditiva ma cam gandesc la riff-urile lui nenea Jimmy.

Si cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai mult ma enerveaza Plant cu versurile lui explicite “Im gonna give you every inch of my love” si atitudinea de mascul care stie ca a castigat jocul dinainte sa isi arunce ochii pe victima. Cum ar zice un blogger faimos deja pe canalele clasice de media, Art of War, ftw!

Si cam tot arunc priviri in playlist, dupa niste baieti care sa fie mai barbati si sa spuna unele chestii pe fata. Adica il inteleg pe Cornell care dupa ce si-a urlat plamanii la fiecare concert Soundgarden ii lipea cu American Spirits sudate dupa. Axel, forta fie cu tine, te astept, dar nu prea mult. Tony Kiedis, cred ca te exmatriculez tati, nu de alta, dar odata ce ai zis I wanna party on your pussy nu mai poti sa o dai intoarsa cu Tell me lover, are you lonely… Pur si simplu refuz sa mai cred ca playlist-ul meu a ajuns in halul asta, in care niste baieti au decis sa fie nice and cute si sa le cante pe fete de ochi frumosi si pulpe tremurande.

Gata, s-a remediat repede. No more Clapton, Phantom Planet, Screaming Trees. Am aruncat la gunoi The Fall Out Boy si Panic! at the Disco, John Lennon s-a milogit putin de mine sa il mai pastrez, dar era pe lista de prea mult timp. The gender confused Keane au fost descoperiti in sfarsit, Saint Anger-ul lui Hetfield&Co. a vazut ce inseamna justice for all. Acum sper ca Zack de la Rocha sa nu o ia ca pe un compliment, dar singurul motiv pentru care il mai aud este triplu: Tom, Brad si Tim. Eddie Vedder respira in continuare fericit si imi zambeste de langa al sau rar Crazy Mary, deocamdata il tin aproape, cand ma satur de albumele solo ale lui Jimmy Page.

Ok, am ramas cu doua chestii mai mushy: The Cardigans si Antony and the Johnsons. Dar nu prea mai aveam cu ce sa contracarez atitudinea Zep. Si putea sa duca la revenirea dependentei, avand in vedere ca mai am inca niste concerte pe hard, basca documentare.

Playlist-ul meu incepuse sa se pussifieze. Am actionat repede, in forta, am pus barbatii la conducere, am trimis femeile sa se spele pe dinti si acum apas play la un Soundgarden mai special.

Oamenii care nu au ce face isi fac de lucru. Si asa se nasc deja faimoasele lepse pe care unii le completeaza cu mai multa sau mai putina placere. Avand in vedere sudoarea pe care am aruncat-o in ultima vreme pe aici, nu pot sa spun ca imi face deosebita placere. Dar cum aveam parca putin chef sa mai ies din amorteala, dupa un scurt si grabit wtf am purces. Am stat, m-am gandit – inca o fac – si am incercat sa pun pe lista 5 secrete cica pe care sa le spun in gura mare si de care sa faca altii misto sau sa ma spurce.

Asa ca stau in continuare si ma gandesc ce secrete as putea sa etalez in urmatoarele randuri, care sa fie si secrete, dar pe care sa imi si vina sa le zic cu destula placere ca sa nu am chef la un moment dat sa sterg respectivul post.

1. Sunt un mizantrop convins. Putini sunt cei care observa asta, in primul rand pentru ca nu ii prea las. In al doilea rand, datorita urmatorului secret.

2. Mi-e lene constant. Pe un post-it de pe Mac-ul meu scrie: “Eficienta e cea mai inteligenta forma de lene”. Needless to say more.

3. Am niste lenjerii de pat ciudate.

4. Pana acum 3 luni de zile imi cumparam fiecare numar din FHM (si le am pe toate, de la prima editie in limba romana). Am renuntat intre timp datorita megalomaniei care se construieste acolo incet si sigur, dar si din lipsa de idei a redactorilor. Ca sa nu mai zic de transformarea revistei intr-un Cosmopolitan masculin.

5. Nu vreau sa imi botez in biserica urmasii.

Avand in vedere ca am stabilit la primul punct de ce nu voi da mai departe o leapsa din asta, ma consider cu sufletul impacat si voi putea sa dorm mult mai linistit in aceasta noapte.