A zis Domnul pilda aceasta: “Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Strica-voi jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot graul si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cei ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţesc în Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).

  …Iată deci ce ne spune Mântuitorul: Nebune, cum tu-ţi hrăneşti sufletul care te înalţă până la Dumnezeu numai cu mâncare şi băutură? Ai de toate – toate ţi le-a dăruit. Dar “ale mele”? Ce-ai strâns tu atunci în sufletul tău? Prin nişte bunuri, adunate de pe o bucată de pământ (grâu, porumb ş.a.), considerându-le “ale mele” te institui în materialism. Dar dacă mângâi cu ele pe cel lipsit, pe cel flămând, pe cel în nevoie, în strigătul după ele, atunci uiţi de existenţa acestei pacoste a lumii – care a fost şi este materialismul –în lumină şi iubire divină. Devii altul, e un fel de transfigurare…

…Aici e nebunia: Sufletul, care e chemat să se înalţe, se hrăneşte doar cu mâncare şi băutură; mai mult, în loc să se înalţe, coboară. Să nu uităm – e atât de adâncă Evanghelia şi luminoasă ca zorile dimineţii divine! –: Calea noastră nu este în jos, ci în sus…
…Să te îmbogăţeşti în Dumnezeu – acesta e cuvântul ultim al Evangheliei. Bogăţia omului e conştiinţa lui după chipul lui Dumnezeu şi darurile, virtuţile dumnezeieşti: credinţă, nădejde, bunătate, dreptate, pace, îndelungă răbdare, înţelepciune, înfrânarea poftelor, stăpânire de sine, curajul, bărbăţia;…Virtuţile sunt însuşiri ale Dumnezeirii pe care le-a răsădit Dumnezeu în noi sub forma noastră umană…

Parintele Constantin Galeriu

A doua parte a emisiunii despre Pavel a fost și mai antrenantă decât prima. Am rămas cu o idee pe care n-am rostit-o până la sfârșit și parcă mi-a rămas în gât. Cei care știu senzația înțeleg despre ce vorbesc.

Ideea era că pasajul din Faptele Apostolilor în care se regăsește relatarea convertirii lui Pavel și începutul misiunii lui pot lăsa senzația că a fost ceva rapid, fulgerător și într-o succesiune neîntreruptă de evenimente. Trebuie să ținem cont de originea scriitorului Faptelor Apostolilor, și anume Luca. El era medic și la fel ca Evanghelia lui pe care o începe explicând că nu a fost martor al evenimentelor ci a făcut muncă de istoric, am putea spune. La fel și Faptele. Ele reprezintă consemnări fără comentarii teologice. Singurul scop al lor era să relateze evenimente întâmplate aidoma, asupra cărora nu exista urmă de îndoială. Riscăm să pierdem din înțelesul multor pasaje dacă le citim fugitiv, fără să medităm puțin asupra lor, fără să le percepem profunzimile. Unul dintre aceste pasaje este cel din Fapte capitolul 9. Omul modern nu mai pierde timpul să dezvolte ideile în mintea lui sau să le patrundă. El ia totul așa cum îi este dat și consideră totul ca fiind așa cum îl vede.

Să ne luăm ceva timp să medităm la ce a însemnat cu adevărat și ce s-a întâmplat de fapt în Fapte 9.

Crestinismul originar este cult demonic Acei care au avut tangente cu crestinismul ca religie, în special cea crestin ortodoxa, vad la suprafata o credinta a compasiunii si a milei fata de om. Aparentele pot însela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multa lumina asupra adevaratei ei esente. Sa începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde crestinismul a pornit doctrinar.

Referintele citate sunt din Biblia sau Sfanta Scriptura, folositã de Biserica Ortodoxa Romana. Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis masiah) din ebraica. Înseamnã “unsul”, apelatia data de evrei celui care trebuia sa vina trimis de Iehova sau Iahve (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca sa îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia sa îndeplineasca în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum si scaparea de raul uman si social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebut, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului evreu era asteptata de multe veacuri. Conform credintei evreilor omul trimis de Iehova trebuia sa fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar si un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorica remarcabila care facuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumenteaza ca Iisus era din acea spita si prin urmare putea sa-si ceara dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus si-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fara carte, asa cum se spune în Noul Testament, era totusi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliti care desi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care si-o asumase.

Care erau caracteristicile acestei misiuni? Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeanca chinuitã de un demon îi cere ajutor ca sa scape de acel demon. “Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” raspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã “Nu este bine sa iei pîinea copiilor si s-o arunci cîinilor”.

Cu alte cuvinte Iisus îi numeste cîini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversatia lor, femeia îi raspunde ca si cîinii manînca din farîmiturile ce cad de la masa stapînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care reda vorbele unui om despre care multi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Si paradoxal acesti oameni nu sînt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea cîini. O alta caracteristica a misiunii salvatorului era ca trebuia sa fie rege al iudeilor.

A fost oare Iisus rege? Cu siguranta nu. Întrebat daca este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împaratia lui este în ceruri, desi evreii asteptau un rege, asa cum fusese David în vechime, o personalitate politica de exceptie care sa aiba regat pe pamînt nu în cer. Deci nici aceasta caracteristica a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusa pacea, pe cînd Iisus declarã raspicat ca a venit sa aduca sabia nu pacea ca sa-l desparta pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu daca Dumnezeul lui nu era cel a dezbinarii? Cum am eticheta astazi un om care ar spune ca a venit la cineva în vizitã cu dorinta de a-i dezbina casa?

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sã-i convingã pe evrei cã el este asteptatul mesia era deosebitã. Acest fapt a atras reactii firesti. Cãrturarii ziceau cã îl are în el pe diavol, pe Beelzebut (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau cã are duh rãu (Marcu, 3, 30), cã are demon (Ioan, 7, 20). Însãsi familia lui îl credeau cã nu e în toate mintile (Marcu, 3, 21) si nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevãrat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, “Cine este mama mea? Si fratii mei?”.

Cum ar fi calificat astãzi un om care si-ar respinge astfel rudele? Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Dupã acest episod oamenii l-au rugat sã plece de acolo vãzînd cã lucreazã cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliti în legea iudaicã a acelor timpuri, îi spun cã cu domnul demonilor (adicã cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34).

Multimea i-a zis cã are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus “Acum stim cã ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmeazã de ce a spus Iisus aceasta. Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om si trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebãm ce a rezultat din interventia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, asa cum intraserã în acel om, sau cum iesiserã din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva.

Pînã la urmã interventia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru cã duhurile nu au fost distruse cum s-ar astepta de la cineva cu intentii bune. În Marcu 5, 12-13 si Luca 8, 32, se spune despre duhuri cã l-au rugat sã le îngãduie sã intre în porci si el “le-a dat voie”, “le-a îngãduit” considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele.

Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ne întrebãm pe bunã dreptate ce se întîmplã cu duhurile necurate care ies din om? Rãspunsul îl dã chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: “Cînd duhul necurat iese din om, umblã prin locuri fãrã de apã cãutînd odihna; si negãsind, zice: Mã voi întoarce în casa mea, din care am iesit. Si venind, o aflã mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decît el; si ele intrã si locuiesc acolo; si starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi”.

Aceste trei versete din Sfînta Evanghelie dupã Luca sînt cele mai revelatoare cu privire la adevãratele intentii ale lui Iisus. Nicãieri în Noul Testament nu se afirmã cã Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedati, ci le-a scos sau le-a îngãduit sã iasã din acei oameni posedati. Logica ne îndeamnã sã credem cã un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia sã distrugã duhurile rele si astfel sã le împiedice sã intre iarãsi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta.

Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rãu va reveni în cel posedat cu fortã si mai mare astfel “starea de pe urmã a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intentiile bune ale lui Iisus? Interventiile lui sînt malefice fãrã ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lãsat sã iasã din corpul posedatului, ca ulterior sã revinã tot acolo. Rezultã cã toate activitãtile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu fãceau decît sã înmulteascã duhurile rele. Iatã cum a procedat “fiul lui Dumnezeu” cu “ajutorul” dat posedatilor de duhuri necurate.

Aceasta explicã si faptul de ce Iisus spunea cã diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Iisus era mînã în mînã cu diavolul, activitãtile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau fãcute decît ca sã-i impresioneze pe oameni, dar el stia foarte bine cã duhurile vor reveni mai tîrziu în omul de unde iesiserã, de data aceasta însotite de alte duhuri mai rele.

Revenind la episodul cu porcii, dacã Iisus ar fi avut cu adevãrat putere de la Dumnezeu si intentii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis sã intre în porci si astfel sã fie lasate libere sã facã un rãu si mai mare dupã moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare datã de diavol. Întreg episodul cu porcii aratã natura demonicã a lui Iisus. Din toatã acea întîmplare au rãmas pãgubiti oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le fricã de Iisus si puterea lui demonicã nici mãcar nu au îndrãznit sã-i cearã sã fie despãgubiti.

Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor si mãrirea rãului prin duhurile necurate libere sã-si continuie teroarea demonicã. În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi “alte sapte duhuri mai rele decît el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzãtor de ce duhurile necurate s-au înmultit peste mãsurã astfel cã au sustinut ceea ce ulterior a devenit religia crestinã ca si cult demonic. Se poate face un mic calcul.

În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmã de 2000 de porci. Presupunînd cã în fiecare porc a intrat un duh necurat, dupã moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cîte sapte duhuri mai rele decît ele (Luca, 11, 26) rezultînd un numãr de 14000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tîrziu? În oameni, deoarece porcii muriserã. Crestinii care au urmat dupã Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede.

La înmultirea duhurilor rele au contribuit apoi si apostolii si toti cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar si în ziua de astãzi. Se explicã astfel proliferarea crestinismului care nu duce lipsã de fanatici si dezechilibrati, semne tipice de posesiune demonicã. Cazul unor neoprotestanti (“pocãiti”, cum sînt numiti de obicei) este tipic: unii se înfierbîntã la adunãri arãtîndu-si evident latura de posesiune demonicã. Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu smochinul.

Iisus era înfometat si a gãsit un smochin care nu avea fructe. Supãrat, îl blestemã pe smochin: “Rod sã nu mai porti în veac!” dupã care smochinul s-a uscat. Sã spunã oamenii care rationeazã: Ce vinã avea smochinul cã nu avea fructe ca Iisus sã le mãnînce? Sã ne imaginãm cã un astfel de om merge la casa cuiva si cere mîncare. Nu i se dã pentru cã oamenii din acea casã pur si simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemã ca în veac sã nu aibã mîncare în casa lor.

Cum ar fi etichetatã o astfel de persoanã care aduce ocarã unor oameni pentru cã pur si simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea sã mãnînce? Cazul lui Iisus este cel al omului rãu si irational. Un astfel de episod s-ar fi soldat astãzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras cîteva bete pe spinare “fiului lui Dumnezeu”. Sã trecem la învãtãturile lui Iisus.

Una dintre ele se referã la ceea ce omul mãnîncã. Iisus sustine cã nu ceea ce intrã în gurã îl spurcã pe om, ci ceea ce iese din gurã, aceea îl spurcã pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune cã tot ce intrã în gurã se duce în pîntece si iese afarã, dar cele ce ies din gurã pornesc din inimã, si acelea sînt cele ce-l spurcã pe om, dar a mînca fãrã sã-ti fi spãlat mîinile, aceasta nu-l spurcã pe om (Matei, 15, 17-20).

Este o învãtãturã de doi bani. Cîti oameni cred cã nu conteazã ce bãgãm în pîntece? Dacã cineva bagã în gurã otravã sau mîncare stricatã nici nu mai apucã sã o scoatã afarã cã poate si muri. Cît priveste ideea cã ceea ce iese din gurã îl spurcã pe om cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele îl usureazã temporar pe om de rãutatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii nu este o solutie pentru a scãpa de rãul din inimã.

Sã analizãm acum doctrina pãcatului promovatã de Iisus, ideea cum cã orice pãcat si orice blasfemie li se iartã oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sã presupunem cã existã o tarã în lume care are un sistem juridic ce respectã aceastã învãtãturã a lui Iisus.

De exemplu, un om ticãlos este prins în fãrãdeligile lui si adus în fata judecãtorului care va aplica învãtãturile lui Iisus în cazul respectiv. Sînt consultati martorii care declarã cã învinuitul a furat, a bãtut cinci oameni la betie si a omorît un om cu un cutit. La judecatã omul recunoaste ticãlosiile fãcute adãugînd cã a cerut iertare lui Iisus pentru tot rãul fãcut. “

Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabã judecãtorul. “Niciodatã!” rãspunde omul. Verdictul: “Eliberati-l cã si-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Întrebare: poate o atare învãtãturã a iertãrii vesnice sã vinã de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodã de a face dreptate oamenilor este înselãciune curatã, Dumnezeu nu poate iertã rãutãtile oamenilor, cei vinovati trebuie sã repare cumva rãul adus si sã învete cã repetarea rãului nu va fi iertatã prin simpla recunoastere a greselii. Învãtãtura lui Iisus este prostie curatã. O societate sãnãtoasã nu poate functiona pe astfel de învãtãturi fãrã sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logicã, desi nu era cu totul justã, ideea cã se plãteste ochi pentru ochi. Dar în învãtãturile lui Iisus privind aplicarea dreptatii se vede mai degrabã mîna diavolului decît cea a unei forte a dreptãtii. Numai diavolul trece cu vedere faptul cã merge si asa, cã simpla iertare datã de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face.

Diavolul iartã de pãcat pentru a-l tine pe pãcãtos mereu în pãcat. Este si metoda folositã de Iisus pentru a-i mentine pe oameni în jugul suferintei pe care a initiat-o în locul salvarii pe care trebuia sã o aducã asteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sã-i îndemne pe oamenii sã se complacã în rele iertîndu-le tot timpul fãrãdelegile? Mai degrabã un spirit demonic face aceasta. Sã cercetãm mai departe faptul cum Iisus crede cã oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiþi de cei ai diavolului.

În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizeazã pe ucenici sã se fereascã de profeti mincinosi cãci dupã roadele lor vor fi cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea cã pomul se cunoaste dupã rod. Sã vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupã asa zisa înãltare a lui la cer? Crestinismul a pãtruns treptat în lumea zisã “pãgînã” prin înfricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteaptã dacã nu se vor supune noii învãtãturi si prin forta. Aceastã fricã de pedeapsã persistã si astãzi fiind practic hrana crestinismului.

Fãrã continua teroare a diavolului, care pîndeste omul la orice pas, crestinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atentia care se pune pe diavol ca personaj principal si toate cele care vin cu rãul si suferinta, rãstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmã Iisus pozeazã în învingãtor, chiar dupã ce a fost bãtut în cuie pe cruce si i s-a pus pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David.

Pe cei mai multi oameni traumele mentale pe care le implanteazã în minti frica, si toate aspectele suferintei si întunericului, îi bîntuie toatã viata. Desi se spune despre “învingãtorul mortii”, cã a ajuns acolo la dreapta Tatãlui, el priveste cu detasare întreaga panoramã a suferintei umanitãtii care a urmat dupã “înãltarea sa”. Sã vedem acum fructele date de pomul sãdit de Iisus pe pãmînt.

Ce a urmat? Rãzboaie, mãceluri împotriva evreilor si ale altora, dezbinare vesnicã printre cei care au urmat învãtãtura lui Iisus, inchizitie, arderea oamenilor pe rug, arderea cãrtilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngeratã, care cînd era pumnal cînd cruce, si multe alte “fructe” ale demonului “înãltat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale “salvatoare” ne sugereazã cã Iisus s-a dus direct în iad de unde nici cã-i pasã ce se întîmplã pe pãmînt deoarece sistemul introdus de el functioneazã din plin ca fruct al faptelor “mîntuirii” aduse oamenilor.

Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentã, Iisus nu poate fi decît un trimis al diavolului care în loc de mîntuire a adus durerea. Cine sunt cei mai în mãsurã astãzi sã evalueze misiunea “salvatoare” ale lui Iisus? Toti cei care au avut tangentã cu crestinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvãrii din durere nu cineva care aduce suferintã prin sabia pe care cu adevãrat a lãsat-o omenirii. si sîngele continuã sã curgã si astãzi si va continua atîta timp cît oamenii venereazã pe demonul care a adus suferintã omenirii cu 2000 de ani înainte.

Iatã cã în ciuda obiceiului diavolului de a minti, totusi de cîteva promisiuni s-a tinut. Care este spectrul crestinismului astãzi în lume? Nici o altã religie nu are mai multe secte decît cea crestinã. Existenta sutelor de grupãri crestine aratã cu claritate cã dezbinarea generatã de Iisus încã de cînd era viu pe pãmînt continuã astãzi cu aceeasi fortã încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii sã interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivã în continut, Biblia?

Explicatia nu poate fi decît cã Biblia este o carte plinã de contradictii, atît Vechiul cît si Noul Testament. Cel puþin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de cãtre cineva care nu s-a salvat pe sine însusi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el sã sugereze cã-i poate salva, cã-i poate elibera de sub jugul romanilor asa cum se astepta de la un rege din spita lui David. Cine a fost Iisus? Respingerea lui de cãtre evrei în mod automat îl calificã drept impostor si amãgitor.

Nimeni nu a fãcut o evaluare mai justã asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte si în mijlocul cãruia a trãit. Si ei l-au categorisit drept amãgitor. Învãtãturile ieftine si stupide ale lui Iisus au mai mult marca rãului decît cea a binelui.

Omul Iisus este un caz demonic a cãrui misiune “salvatoare” a supravietuit prin conjunctura istoriei, prin fricã pe care o împlîntã în mintile oamenilor asa cum numai duhurile rele o fac, deghizînd rãul într-un ambalaj pe care scrie fericire si salvare. Dezbinarea adusã de “fiul lui Dumnezeu” continuã sã ne macine sufletele si sã ne despartã inimile cu sabia pe care a promis-o. Si asta avem astãzi: fiul despãrtit de tatãl sãu, fiica de mama sa, asa cum se aratã în Matei, 10, 34-35.

Crestinismul este un cult demonic, cea mai mare minciunã care a putut vreodatã exista în omenire: venerarea unui demon ca “fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmultirea duhurilor necurate îngãduindu-le sã iasã din oameni si sã revinã apoi cu alte duhuri si mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe aceastã bazã de idei demonismul crestinismului originar nu poate fi contestat.

Vã veti întreaba cum se explicã atîtea frumuseti vãzute în biserici si catedrale? Existã realmente creatii minunate care glorificã amintirea narativã a celui care a fost Iisus. Rãspunsul este cã aceste minunãtii sînt rodul idealului mintii omenesti, nu cel al învãtãturilor lui Iisus.

Crestinismul este o religie parazitarã a sufletelor care se întinde oriunde poate sã ajungã cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseti în biserici si catedrale pentru a contracara urîciunea crestinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu fata blîndã si resemnat în fata mortii, postura victimei care induce milã în cei care o privesc. Dar cînd este sã evaluãm obiectiv consecintele acestor aberatii doctrinare gunoiul crestinismului iese la suprafatã în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existentã, în violenta si rãutatea socialã a unor crestini, deoarece Iisus le-a promis cã orice li se poate ierta afarã de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31).

Oamenii sinceri aflati printre crestini sînt doar victime credule care resemnati si depãsiti de întelegerea realã a demonismului lui Iisus nici nu stiu practic în mîna cui se aflã. Piosi în viatã, acesti oameni aspirînd la Dumnezeul adevãrat s-au rugat cu devotament lui Iisus. Dupã moarte vor avea surpriza sã ajungã în iad unde îi întîmpinã Iisus si le ureazã bun sosit.

Ce spune istoria despre rolul crestinismului? Puterea politicã de-a lungul timpului a înteles cu realism marele potential de manipulare a oamenilor oferit de crestinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul a fost tolerat si folosit în slujba noilor guvernanti comunisti care, înclinati spre rãu, exploatare si minciunã, s-au aliat cu cei de-o teapã cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngeratã, Iisus “salvatorul omenirii”.

Despre cine a scris aceste rînduri nu este nevoie sã vã întrebati cine este. Am îndrãznit sã gîndesc si sã astern aici cele aflate. Am scãpat de frica de Dumnezeu si mã gîndesc la iubirea de Dumnezeu. Mã simt usurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemnitat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare si mã gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede cã undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis pe fiul sãu unic sã “moarã” pentru ca noi sã avem viatã vesnicã.

Dacã un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sã afle cã nu i-au reusit. Dar dacã este mîna Diavolului întreaga deceptie a reusit. Sînt milioane si milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al rãului de care omenirea este influentatã în prezent în proportii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipatã în viziunea apocalipticã din Noul Testament.

“Salvatorul” ne învatã cum sã ne tîrîm, cum sã purtãm greutatea crucii însîngerate dupã exemplul lui si cum sã murim, în loc de a ne arãta cum sã trãim fericiti în viatã, asa cum un adevãrat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus încet si sigur la marginea prãpastiei de anihilare a omenirii. Atît cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de cãtre Iisus si de cei care l-au urmat si îl urmeazã, cît si multimea oamenilor de bunã credinþã în Dumnezeu, care nu au fost încã atinsi de aceste duhuri necurate, hrãnesc în crestinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce.

Dumnezeule adevãrat, unde sã Te gãsim? Un alt text Citesc în Luca, 12, 51-53 si nu-mi vine sã cred ce spune Isus: “Pare-vi-se c-am venit sã dau pace pe pãmînt? Vã spun cã nu, ci dezbinare. Cã de-acum înainte cinci într-o casã vor fi dezbinati: trei contra doi si doi contra trei. Dezbinati vor fi tatãl împotriva fiului si fiul împotriva tatãlui, mama împotriva fiicei si fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale si nora împotriva soacrei”.

Iatã vorbele de “salvare” spuse chiar de “salvatorul lumii” isus hristos. Nu poti decât sã-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmã cât se poate de explicit de ce a venit pe pãmânt: “Foc am venit s-arunc pe pãmânt, si cât as vrea sã fie acum aprins”. Si foc a fost si este încã. Distrugerile masive în numele credintei crestine de-a lungul timpului sunt cunoscute si documentate istoric: rãzboaiele religioase, cuceririle în numele crestinãrii, cruciadele de salvare a “mormântului sfânt”, si mai presus de toate distrugerea aproape totalã a religiilor primare, cu care crestinismul a venit în contact, care erau bazate pe relatia armonioasã dintre om si natura.

Aceste rãutãti ale oamenilor împotriva altor oameni au fost fãcute în numele “salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor asa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mãrirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare cã focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încã. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influentat de crestinii care erau dominanti în acea perioadã în zona Orientului Apropiat.Cei care i-au zis lui Mahomed ca va fi “trimisul” lui Alah (Dumnezeu) au fost doi preoti crestini evrei.Acestia au devenit,dupa impunerea islamului ca religie majoritara la arabi,primii imami ai islamului.De stiut ca islamul a fost impus de Mahomed prin razboi si moarte.Cei ce refuzau convertirea la islam si lepadarea de vechiile credinte erau trecuti prin varful sabiei.

In Mecca,apoi in toata peninsula arabica si in restul lumii islamul a fost impus cu forta,o asemanare cu inchizitia crestina. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stãpânire pe Mahomed si s-au rãspândit apoi printre populatiile arabe din zonã, gãsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat si de faptul cã musulmanii nu folosesc lumânãri la rugãciuni, asa cum fac crestinii(obicei preluat de la pagani) care în acest fel pot determina duhurile rele sã se îndepãrteze.

Monstruozitãtile care se întâmplã astãzi în lumea islamicã (sinuciderile pentru a-i omorâ pe altii cu orice pret) si ura pe care o manifestã fatã de toti, inclusiv fatã de alti musulmani, se explicã prin duhurile rele care se aflã în acesti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivã a duhurilor rele în lumea musulmanã. Astãzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tatã si fiu, ne îndreptãm cãtre viziunea de distrugeri masive prin foc si toate calamitãtile de neimaginat descrise în Apocalipsã.

Atunci Isus va fi pe deplin fericit cã planul i-a reusit si lumea a luat foc asa cum dorea în Luca, 12, 49. Ce sã mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, asa cum se întâmpla în timpurile samanice(pagane) ale umanitãtii, si ne rugãm Dumnezeului adevãrat sã ne scape de demonismul celui rãstignit pe cruce. Nu stim ce sanse avem, dar putem încerca. Poate cã Dumnezeu nu ne va lãsa, poate cã lucrarea demonicã va fi opritã în ultimul moment, înainte de Apocalipsã, dacã renuntãm la trimisul diavolului, la macabrele rugãciuni cãtre un mort, la moastele purtãtoare de duhuri rele. Am rãmas profund socat de cazul de stãpanire demonicã a unei femei.

Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnã puterea duhurilor rele aduse de “moastele sfinte”.

http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43

Preluat dupa internet

Mi s-a parut potrivit sa scriu astazi (articolul original a fost scris in engleza pe 19 Ianuarie 2009) in spiritul a ceea ce l-a animat pe Dr. Martin Luther King Jr.

In Lunea a treia in fiecare Ianuarie intreaga natiune americana sarbatoreste Ziua lui Martin Luther King, Jr.. Aceasta este una din multele cai in care viata acestui tanar a devenit un megafon pentru idealurile lui Dumnezeu de dreptate si reconciliere. Asadar, astazi te chem sa reflectezi la visul lui Dumnezeu de reconciliere, nu cel dintre Dumnezeu si om, ci visul reconcilierii intre oamani.

Avem tendinta sa vedem reconcilierea ca ceva “intre Dumnezeu si noi”, uitand dimensiunea orizontala. Permiteti-mi sa afirm cat de clar si tare posibil ca cele doua fatete ale reconcilierii – relatia noastra cu Dumnezeu si cea cu semenii nostrii – sunt strans legate intr-un tot unitar. Sfintele Scripturi sunt foarte clare in sensul acesta. Isus afirma ca reconcilierea noastra cu Dumnezeu este dependenta de reconcilierea noastra cu semenii nostrii (Mat 5:22-24). Ioan explica logica acestui adevar: daca nu poti iubi (sa fi reconciliat cu) fratele tau, pe care i-l vezi, cum poti iubi (sa fi reconciliat cu) Dumnezeu, pe care nu-L poti vedea (1 John 4:20-21). Mesajul reconcilierii este nucleul Evangheliei.

In esenta ei, reconcilierea inseamna sa ai pace cu, sa nu ai nimic impotriva, sa fi intr-o relatie de prietenie. Noi crestinii ar trebui sa fim campionii reconcilierii. Nu trebuie sa lasam ca diferentele dintre noi sa ne separe. Nu trebuie sa lasam ca

culoarea pielii,
clasa sociala,
starea financiara,
partidul politic,
statutul de emigrant,
convingerile,
orientarea sexuala,
tabara teologica,
religia,
nationalitatea
si _______ (completati in spatiul liber),

sa rupa legatura fundamentala care ne uneste, pentru ca in ultima instanta suntem cu totii fiinte umane pretioase create egal dupa chipul lui Dumnezeu.

Da, Tony Jones are dreptate cand sustine: ”Friendship should trump doctrinal differences” (Prietenia are trebui sa treaca peste diferentele doctrinare). El spune ca asta e un pacat. In ultima lui carte el scrie: “Emergents believe that an envelope of friendship and reconciliation must surround all debates about doctrine and dogma” (Emergentii cred ca cercul prieteniei si al reconcilierii trebuie sa inconjoare toate dezbaterile ce tin de doctrina si dogma) (pagina 78). Emergentii trebuie cunoscuti nu ca cei care altereaza mesajul Evangheliei, ci ca cei ce au un respect deosebit pentru el. Daca nu se vede in vietile noastre reconcilierea fara limite si conditii, nu facem decat sa aratam cat de putin intelegem sensul Evangheliei.

Haideti, din nou cu ocazia acetei zile, sa fim inspirati sa ne oprim si sa cautam concilierea. Haideti sa ne alaturam Dr. Martin Luther King Jr. in implinirea visului lui Dumnezeu?

Cine mi se altura (comentarii)?

“În seara aceleiaşi zile, m-am dus la un prieten în a cărui familie trăia un tânăr funcţionar la o distilerie de rachiu. Când ne-am aşezat la masă gazdele m-au rugat să chem binecuvântarea lui Dumnezeu. N-o mai făcusem niciodată, dar nu am ezitat să mă rog. Deabia începusem să mă rog, că starea tinerilor de acolo îmi trezi mila până-ntr-atât încât izbucnii în plâns, fiind incapabil de a mai continua. Fiecare a rămas mut la locul său, în timp ce eu plângeam. În sfârşit, tânărul funcţionar părăsi brusc masa şi ieşi. A alergat în camera sa, s-a încuiat înăuntru şi nu a ieşit de acolo decât a doua zi, mărturisind nădejdea sa vie în Domnul Isus Hristos. El ajunse mai târziu şi pentru mulţi ani, un slujitor al Evangheliei dintre cei mai calificaţi.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Cuvintele Evangheliei, fără confuzie, te cheamă şi te-alungă!

Fiinţa ta de ce e satisfăcută?

Care este diferenta dintre crestinism si pastafarianism? De ce crestinismul este adevarat, fiind religia Domnului, si pastafarianismul este doar o inventie.

1. Zeul

Crestinismul il are pe Dumnezeu, care a creat lumea in 6 zile, iar in a 7-a s-a odihnit desi este atotputernic, tocmai pentru a arata ca poate sa se odihneasca. Dumnezeu este invizibil si nedetectabil, pentru a crede in el este nevoie de credinta.

Pastafarianismul il are pe Monstrul Zburator de Spaghete (Flying Spaghetti Monster – FSM), care a creat lumea dupa ce a s-a imbatat cu bere. FSM este invizibil si nedetectabil, pentru a crede in el este nevoie de credinta.

Care este cel adevarat? Dumnezeu, fiind atestat de Biblie.

2. Evolutionismul

In crestinism, toate dovezile pentru evolutie au fost plantate de Dumnezeu pentru a testa credinta crestinilor (uneori singur, alteori lasandu-l pe Satana s-o faca). Cand se fac masuratori stiintifice care atesta clar evolutionismul, Satana este acolo pentru a modifica masuratorile cu coada lui impielitata, pentru a-i sminti pe oameni si a vedea Dumnezeu care le este credinta.

In pastafarianism, toate dovezile pentru evolutie au fost plantate de Monstrul Zburator de Spaghete pentru a testa credinta pastafarienilor. Cand se fac masuratori stiintifice, Monstrul este acolo pentru a modifica masuratorile cu bratele sale de spaghete.

Care sunt personajele adevarate? Dumnezeu si Satana, fiind atestate de Biblie.

3. Viata dupa moarte

In crestinism, Raiul si Iadul sunt locurile unde se impart oamenii, cei pacatosi, necredinciosi, care nu fac voia Domnului negresit si nu-L venereaza, fapt pentru care ajung sa arda pe veci in focurile gheenei, de cei buni, piosi, umili, saraci cu duhul, abstinenti si atotcredinciosi fara sa cerceteze.

In pastafarianism, paradisul este un vulcan de bere si o fabrica de stripperi/stripteuze, iar in infern este cam la fel, doar ca berea e statuta iar stripperii/stripteuzele au boli cu transmitere sexuala.

Care e varianta adevarata? Cea crestina, avand de partea sa Biblia.

4. Legile

Crestinismul are cele 10 porunci:

- Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
- Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
- Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
- Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
- Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
- Sa nu ucizi.
- Sa nu fii desfranat.
- Sa nu furi.
- Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
- Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

Pastafarianismul are cele 8 sugestii:

1. Aş prefera să nu faci prozelitism. Nu e vreo problemă dacă unii nu cred în mine, nu sunt atât de vanitos.
2. Aş prefera să nu foloseşti existenţa mea ca mijloc de a oprima, subjuga, pedepsi, eviscera sau pentru a fi rău cu ceilalţi.
3. Aş prefera să nu judeci oamenii după felul în care arată, se îmbracă şi vorbesc.
4. Aş prefera să nu ai comportament ofensatoriu.
5. Aş prefera să nu ataci ideile bigote, misogine, excrecabile ale celorlalţi pe stomacul gol. Mănâncă mai întâi.
6. Aş prefera să nu construiţi sinagogi/biserici/temple/moschei/altare de milioane de dolari pentru mine când banii ar putea fi mai bine întrebuinţaţi pentru (alege):
   1. stârpirea sărăciei
   2. medicină
   3. pace în lume
7. Aş prefera să nu spui că vorbesc cu tine. Nu eşti atât de interesant. Şi ţi-am zis să-ţi iubeşti confraţii.
8. Aş prefera să nu faci altora ce ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se facă.

Biblia le atesta pe cele crestine, nu si pe cele pastafarianisme (care oricum sunt aberante la adresa Bisericii Crestine), deci numai primele pot fi adevarate.

5. Creatie

Crestinismul se foloseste de conceptul Intelligent Design, intrucat numai o fiinta superioara cum este Dumnezeu ar fi putut crea o lume atat de complexa (cu toate ca “atat de complexa” e o remarca subiectiva, dar nu conteaza), si numai Satana (care este creat tot de Dumnezeu) s-a gasit sa strice lucrurile.

Pastafarianismul se foloseste de conceptul Unintelligent Design, spunand ca toate probleme lumii se datoreaza crearii lumii in timp ce Monstrul Zburator de Spaghete a fost beat si neatent.

Care scenariu este mai plauzibil? Cel crestin, Biblia nespunand nimic de Spaghete.

6. Cartea sfanta

Cartea sfanta a crestinilor este Biblia. Este singura adevarata, pentru ca asa spune Dumnezeu, iar cuvantul lui Dumnezeu este adevarat deoarece asa scrie in Biblie.

Cartea “sfanta” a pastafarienilor este Evanghelia Monstrului Zburator de Spaghete. Ea nu poate fi adevarata, este doar un basm, deoarece nu este cuvantul Domnului. Ea este scrisa de oameni sub influenta prostiei, pe cand Biblia a fost scrisa de oameni sub influenta harului divin. Cu toate ca acest fapt nu poate fi demonstrat, el trebuie crezut pentru a fi siguri ca nu veti arde in Iad.

Una este Dumnezeu cu Cartea Sa, si alta este Monstrul de Spaghete cu cartea lui. Nu ma intrebati de ce, pur si simplu asa e si gata! Mai mult nu trebuie sa stiti.

Tocmai m-am intors de la Brasov. Aceasta e cea de a doua iesire a mea din oras  de anul acesta, ambele fiind la Brasov. Despre prima am scris aici. Atunci am fost un grup de 8 baieti la schi si snowboard. De data aceasta am fost singur. Initial eram mai multi care am dorit sa mergem dar au intervenit anumite probleme la ceialti si am ramas doar eu  singur care sa merg la Brasov. De ce aceasta iesire? Verisoara mea a marturisit, in apa botezului, credinta  in Dumnezeu si n-am dorit sa nu fiu de fata la un asemenea moment. M-am hotarat sa ajung cu o seara inainte acolo.

Drumul pana in Brasov l-am parcurs cu trenul. Extrem de dificil. Acum inteleg si eu de ce fug unii de tren – acum ma numar si eu printre acestia. 9 ore Iasi – Brasov cu acceleratul de Sibiu, prin Tecuci. Am plecat dimineata la ora 10:37 si am ajuns la ora 20:55. Cu 0 intarziere de 47 de minute. Am avut ocazia sa vad Romania de la inaltimea ferestrei de tren: oameni cosind in arsita soarelui, neghina din lanul de grau, cozile de masini de la trecerile la nivel cu calea ferata, poduri din metal de cale ferata sub forma de arce cu zabrele, munti, padure, ape. Ce mai mult mi-a placut un peisaj superb cand am treversat muntii. Nu mai tin minte exact care era localitatea de unde incepea, dar cum mergi spre Brasov cu trenul, dupa ultimul tuner, daca deschizi bine ochii ramai inmarmurit de frumusetea naturii. Trenul trece pe marginea unei vai si coboara muntele. E superba vederea.

Pe drum mi s-a descarcat si telefonul – ascultasem muzica si vorbisem de pe messenger cu cativa prieteni. M-am vazut ajuns in gara mare din Brasov, fara telefon mobil util, fara sa stiu numarul cuiva din Brasov pe deros – nu aveam nici un numar pe cartela, toate erau stocate in memoria telefonului, stiam doar numarul fratelui meu. Am rugat un baiat care coborase si el din tren sa imi imprumute putin telefonul lui sa schimb cartela si sa dau 2 telefoane. A fost amabil, mi-a dat chiar sa sun de la el de pe numarul lui. Am vorbit, si am trimis vorba ca am ajuns in gara, cu intarziere. Am multumit acelui baiat si m-am apucat de asteptat.

Imi vine o idee fulger si anume sa vorbesc totusi direct cu verisoara mea. Ma mai invurt putin pe acolo si apelez din nou la cineva pentru a schimba cartela. Am fost refuzat. Nu m-a deranjat refuzul acelei persoane ci m-a deranjat atitudinea lui de “brasovean” si felul in care m-a refuzat. Astfel o prima impresie despre brasoveni, in aceasta iesire, nu a fost chiar placuta – imi cer scuze fata de toti brasovenii cumsecade.

M-am uitat in stanga, dreapta si am vazut o fata, cu bagaj, care statea si citea in gara. Ma duc si o rog acelasi lucru. S-a aratat a fi foarte amabila – am aflat mai tarziu motivul. Mi-a dat sa sun de pe telefonul ei. Am sunat la fratele meu, am cerut numarul verisoarei mele si apoi am vorbit cu aceasta. Era in autobuz. Intre timp fac cunostinta si cu acesta domnisoara  care mi-a imprumutat telefonul, o chema Rut si era din Hunedoara si nu cred sa fi terminat inca liceul. Mai avea de asteptat trenul doua ore pentru a merge acasa. Intreband-o ce carte citeste – trasesem cu ochiu la ce scria pe acolo si zarisem niste referinte biblice – imi arata cartea si vad ca autorul ei era Traian Dorz – numele cartii nu il mai stiu minte. Ea era de la Oastea Domnului si se intorcea dintr-o tabara. M-am bucurat ca am dat peste cineva care Il cunoste pe Dumnezeu. Vorbind cu ea am observat, cu bucurie si tristete totodata, ca le intrece pe multe din fetele de la noi de la Crestini dupa Evanghelie in a fi sare si lumina. Din discutie mi-am dat seama ca ceea ce ne spune Pavel – ca lui nu ii este rusine de Evanghelia lui Hristos – era adevar si pentru ea. Am intrebat-o daca ar citi Biblia pe tren intr-un compartiment plin cu oameni. S-a uitat mirata la mine, ca si cum nu ar fi inteles intrebarea si a raspuns pe un ton categoric, ce m-a lasat fara replica: “Da! Ce m-ar impiedica sa o citesc?” – Pe drum, inspre Brasov, mergand prin tren, am vazut o alta fata in alt compartiment ce citea din Biblie fara sa se simta stingherita in vreun fel de ceilalti oameni din jurul ei. Acesta a fost motivul intrebarii mele – Am mai vorbit putin cu ea, i-am multumit pentru telefoane, mi-am luat ramas bun de la ea si am plecat framantat de un nou gand.

Ma intrebam mereu unde ma gasesc eu in acest domeniu. Nu cumva, oare, am ajuns sa imi fie rusine de Evanghelia lui Hristos? Il auzisem pe Robert Kramer vorbin vineri seara despre evanghelizare – spunea din trairile lui personale cu Dumnezeu ce l-a determinat sa il marturiseasca deseori atunci cand calatorea cu trenul – iar eu? Eu am stat 5 ore alaturi de un tanar si o doamna fara sa le spun nimic despre Hristos, fara sa ma fi gandit macar ca e de datoria mea ca sa le vorbesc despre Dumnezeu. Apoi inca 4 ore m-am intins in alt compartient deoarece ma plictisisem de discutia care se tot invartea in jurul celorasi puncte. In loc sa indrept eu discutia spre Dumnezeu, am preferat sa plec. Am vazut-o pe acea fata citind Biblia pe tren, iar eu? Eu, in cel mai rau caz, as fi citit-o de pe telefon.

De ce la tot pasul intalnesc atatea impedimente in a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu, in a fi un model, in a fi sari si lumina in lumea aceasta? Imi doresc ca Dumnezeu sa aprinda un foc in inima mea, un foc care sa arda puternic pentru El, nu doar sa palpaie. Ma gandesc ca Domnul imi zice si mie acum: “Edi, intoarcete la faptele dintai!”

Este un exemplu pentru noi care nu avem atata motivatie ca acesti actvisti ai evangheliei verzi, ca sa depunem marturie pentru Isus in asa fel incat oamenii sa ajunga sa vada mesajul. NOI SUNTEM MESAJUL. Suntem deja atarnati pe munte si ne vad toti.

“Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte,nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc,ci o pun in sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa Tot asa sa lumineze si lumina vostra inaintea oamenilor ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.” Matei 5:14-16

Articol in limba engleza despre evenimentul din fotografie
AICI

De ne-crezut!

Să-mi explice cineva şi mie, din ce Biblie predică Rick Warren în clipul de mai jos! Vă rog sa îmi spuneţi ce fel de evanghelie e aceea! Vă rog sa îl priviţi şi să vă întrebaţi: acesta este mesajul divin pentru oameni neconvertiţi?

Rick Warren stă în faţa unei audienţei de ne-creştini şi adresează un mesaj de ne-crezut. În “buna” tradiţie a lui Schuller, Hybels (şi de ce nu şi Osteen??), Rick Warren e foarte friendly cu auditoriul său şi nu adresează problema păcatului în “eforturile evanghelistice” pe care le între-prinde.

Ca şi Rob Bell, Rick Warren încearcă să demonstreze ne-creştinilor că totul este spiritual şi ca manifestarea personalităţii umane îi aduce plăcere lui Dumnezeu: “Dumnezeu îşi găseşte plăcere în tine când tu eşti tu însuţi”. Wow! Unde scrie în Biblie aşa ceva? Poate în Psalmul 151, Fapte 29 sau Apocalipsa 23… dar din Biblia mea lipsesc aceste capitole!

Ultimele afirmaţii sunt cele mai catastrofale: “priveşte la ceea ce ai în mâna ta: identitatea ta, influenţa ta, veniturile tale şi spune: nu este vorba despre mine, ci despre a face lumea un loc mai bun”. Aceste afirmaţii sunt contrare chemării la mântuire pe care o face Isus Cristos în Luca 9:23.

Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Rick Warren propovăduieşte un ne-adevăr de ne-crezut unor ne-creştini care formează biserici ne-adecvate Voii lui Dumnezeu. John MacArthur descria aceste biserici ca fiind Biserici ale Neghinei… Daca Grâul semănat de Domnul are o Biserică, de ce să nu îşi facă şi Neghina semănată de vrăjmaş biserica ei?

“Legea nu este nimic altceva decat o pregatire asupra Evangheliei. Credinciosul nu poate profita de Evanghelie pana ce nu va fi smerit, lucru care nu poate avea loc pana cand nu ajunge sa-si constiencizeze pacatul. Aceasta este functionarea potrivita a legii, de a chema constiintele la judecata lui Dumnezeu, si de a fi ranite cu frica. Hristos este promis doar acelora care sunt smeriti, si uimiti de intelesul pacatului lor.”

- John Calvin

Mă întreb, dacă acest mare sfânt a vorbit până şi despre apocalipsă, oare n-a ştiut ce-i pregăteşte diaconul Andrei Kuraev peste aproape două mii de ani? Sau a ştiut dar se temea că nu-l vor înţelege restul Sfinţilor Apostoli? Articol luat dintr-un coş de gunoi…

„Иоанн Богослов станет покровителем Интернета?
Sf. Ioan Teologul va deveni apărătorul internetului?

Известный русский православный миссионер диакон Андрей Кураев предложил объявить апостола Иоанна Богослова покровителем православного Интернета.
Faimosul misioner ortodox rus, diaconul Andrei Kuraev a propus ca Apostolul Ioan Teologul să fie numit „apărătorul internetului ortodox”.

По словам А. Кураева, иконография являет апостола Иоанна с пальцем, прижатым к губам. Тот, чье Евангелие началось с речи о Слове (“В начале было Слово”), на иконе призывает к молчанию: чтобы расслышать другого нужно уметь замолчать самому. Думаю, что в интернет-дискуссиях это важно.
Din spusele lui A. Kuraev, iconografia îl arată pe Apostolul Ioan cu degetul strâns între buze. Acela, a cărui Evanghelie despre Cuvânt a început cu „La început era Cuvântul”, pe icoană ne îndeamnăla tăcere: pentru a auzi pe altul, însuţi trebuie să poţi să taci. Cred că pe internet-forumuri este important.

Ранее выдвигалась кандидатура другого святого… Секретарь ученого совета Московской духовной академии Павел Великанов предложил объявить покровителем русского Интернета святителя Феофана Затворника, который провел много десятилетий в затворничестве, но активно общался с миром на расстоянии при помощи писем.
Ceva mai devreme se înainta candidatura altui sfânt… Secretarul sovetului Academiei Duhovniceşti din Moscova, Pavel Velikanov, a propus numirea Sf. Teofan Zăvorâtul ca apărător al internetului rus, care a petrecut multe zeci de ani în retragere, dar activ comunica cu lumea de la distanţă prin scrisori.

Народные предания, приметы и традиции
Învăţătură, semne şi tradiţii populare

С давних пор зажиточные селяне в день святого Иоанна Богослова пекли обетные пироги и угощали ими бедных соседей и прохожих. Старики для встречи прохожего выходили на большие дороги и перекрестки. Плохой приметой считалось, если старик возвращался назад с пирогом; с отчаянием встречали его все домочадцы. До обетного пирога никто не касался: его отдавали птицам на съедение…
Din vechi timpuri, oamenii, în ziua Sf. Ioan Teologul pregăteau copturi şi îi serveau pe vecini nevoiaşi şi pe trecători. Bătrânii ieşeau la drumurile mari şi intersecţii pentru a întâlni vre-un trecător. De semn rău era considerat dacă bătrânul se întorcea cu coptura, şi cu scârbă îl întâlnea familia. Nimeni nu atingea coptura, ci o dădeau păsărilor…”

Susa: http://www.myjane.ru/articles/text/?id=1215

Doamne Fereşte, a luat-o razna! Atâta vreau să adaug.

]]> http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/06/18/iar-umilinta-5/ Thu, 18 Jun 2009 09:14:15 +0000 Un fir de iarbă http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/06/18/iar-umilinta-5/

continuare de aici

Am văzut oameni pledând împotriva doctrinelor harului pe motivul că ei nu au promovat moralitatea, cărora le-aş fi putut raspunde “Ce are moralitatea a face cu tine sau cu aceasta?”

Aceşti căutători de fapte bune nu sunt prea des înfăptuitorii lor! Lăsaţi legaliştii să privească înspre propriile mâini şi limbi – şi lăsaţi Evanghelia harului şi avocaţii ei să răspundă pentru ei înşişi!

Privind înapoi în istorie, văd în paginile ei o negare a calomniei des repetate. Cine îndrăzneşte să sugereze că oamenii care au crezut în harul lui Dumnezeu au fost păcătoşi mai mari decât alţi păcătoşi?

Cu toate greşelile lor, acei oameni care au aruncat cu pietre în ei vor fi puţini dacă mai întâi se dovedesc a avea un caracter mai ales decât ei, când au fost aceştia plini de vicii sau apărătorii nedreptăţii?

Esenţa istoriei Englezeşti când această doctrină a fost foarte puternică în ţară – care au fost oamenii care au ţinut aceste doctrine cu cea mai mare tărie? Oameni ca Owen, Charnock, Manton, Howe! Şi nu ezit să îl adaug şi pe Oliver Cromwell! Ce fel de oameni au fost aceştia? Au intervenit pentru cineva judecat? Au inventat o carte de sport pentru diversiuni de sabat?

Orice istoric vă va spune că cea mai mare greşeală a acestor oameni în ochii duşmanilor lor a fost că erau prea precişi pentru generaţia în care au trăit – aşa că i-au numit Puritani şi i-au condamnat că susţineau o teologie tristă!

Domnilor, dacă era inegalitate în ţară în acea perioadă, se găsea datorită grupului teologic care predica salvarea sau mântuirea prin fapte! Domnii cu buclele lor femeieşti şi păr parfumat, care erau avocaţii salvării prin fapte, toţi se ocupau cu dorinţa, pledând pentru meritele umane!

Însă oamenii care au crezut doar în har erau altfel. Ei nu se aflau în încaperile chefiilor şi a jucăuşilor! Dar unde erau ei? Îi puteai găsi pe genunchi plângând la Dumnezeu pentru ajutor în ispită şi în perioade de persecuţie îi puteai găsi în închisoare, suferind bucuroşi pierderea tuturor lucrurilor pentru adevăr de dragul lui Dumnezeu!

Puritanii au fost cei mai sfinţi oameni de pe faţa pământului! Sunt oamenii atât de ilogici incât să îi denumească după puritatea lor şi totuşi să spună că doctrina lor duce la păcat?

Nici nu este o instanţă rezervată – aceasta a puritanismului – istoria confirmă regula şi când se spune că aceste doctrine vor duce la păcat, eu fac apel la fapte, şi las profeţii să răspundă.

Daca vrem să vedem vreodată o Românie pura şi sfântă, trebuie să avem o Românie evanghelizată! Daca vrem sa punem de-o parte băutura şi răul social, trebuie să fie prin proclamarea harului lui Dumnezeu!

Oamenii trebuie să fie iertaţi de harul lui Dumnezeu, înnoiţi de harul lui Dumnezeu, transformaţi de harul lui Dumnezeu, sfinţiţi de harul lui Dumnezeu şi păstraţi de harul lui Dumnezeu! Şi când acest lucru se va înâmpla, va răsări epoca de aur!

Însă atâta timp căt ei abia sunt învăţaţi datoria pe care o au şi sunt lăsaţi să şi-o facă ei îşişi cu puterea lor, este munca în zadar!

Pe un cal mort poţi să îl baţi mult şi bine ca să îl faci să se mişte – trebuie să pui viaţă în el, altfel bătaia ta va da greş.

Să-i înveţi pe oamenii fără picioare să meargă este muncă insuficientă – şi la fel este şi instruirea în morală înainte ca harul să dea o inimă care să iubească sfinţenia!

Numai Evanghelia dă omului motiv şi putere şi de aceea trebuie să privim la ea ca la adevăratul reformator al oamenilor!

va urma

          E plină țara de săriți în cap, de tembeli, de ipocriți. Oastea cre(ș)tină s-a ridicat dintr-o dată, mai ceva ca organul de uz casnic al bărbatului în fața unor femei goale. S-a umplut de ei spațiul virtual, au descoperit acest mediu ca fiind o nouă metodă de manipulare, un nou succes garantat în otrăvirea minților tinere, a cugetelor nesigure. Mă înspăimânt și deplâng soarta tinerilor adolescenți aflați în căutarea sinelui, care vor cădea pradă acestor hiene. WordPress-ul mustește de aceste exemplare cu neuroni în agonie. Se cheamă reciproc la luptă întru Hristos, se felicită pentru elucubrațiile lipsite de substanță. Fratele Gheorghe, sora Paraschiva sunt în stare să își verse sângele ca să preîntâmpine blestemul microcipurilor, o țin toată săptămâna în posturi, mâncând doar marțea și vinerea (și atunci doar aer condiționat), sperând că astfel vor aduce victoria crucii asupra Necuratului. România Evanghelică, județele evanghelice, apologeții… toată ceata cea grețoasă a spumei preacredincioase organizează tabere anticipuri, scriu manifeste atât de bune încât legionarii ar trebui să crape de ciudă.

          Niște dobitoci care s-au trezit față în față cu tehnologia, niște maimuțe care abia au coborât din copac și au fost luate cu arcanul în taberele popești, îndoctrinate peste măsură și apoi eliberate, ca o haită flămândă, asmuțită, căreia îi curg balele după o bucată de carne. Am primit, de nicăieri, un mass… Nu mai folosesc messengerul decât foarte rar, dar când îl folosesc am pretenția de a simți plăcerea unei conversații interesante. Mă scoate din sărite să primesc mass-uri stupide, care caută injectarea fricii, care doresc înrobirea sufletelor și minților prin manipulare ieftină. Redau în întregime textul (este bun și “copy-paste” la ceva) cu mențiunea că scrierea impecabilă și mutilarea gramaticii nu îmi aparțin.

“Cel mai iubit om din istorie IISUS NA avut servitori, si totusi I se spunea Stapan. Na avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. Na avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. Na avut armata, si totusi se temeau de EL Na castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. Na comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi. Ma simt onorat sa slujesc un conducator care ne iubeste. Daca ai credinta in Dumneseu si in Iisus Hristos Fiul Sau.. trimite acest mesaj tuturor din lista ta. Daca nu ignoral. Daca il ignori, aduti aminte ca Iisus a spus: Daca nu ma recunosti in fata oamenilor, nici eu nu va voi recunoaste pe voi.”

          Mda… Dragi cre(ș)tini… spre ghinionul vostru nu este cea mai bună zi în care mă puteați prinde. De multe ori sunt iertător, trec cu vederea, consider că a ignora este mai ușor și mai înțelept decât a scuipa. Mi-aș dori, totuși, să nu se considere că scuip, fluidul pe care l-aș pierde e mult mai important pentru mine decât orice cauză în slujba căreia v-ați pune voi. Biserica voastră este o minciună care durează de secole, bazată pe niște invenții lipsite de orice logică, emanate de la niște bărboși bătrâni, bolnavi de mania puterii. În întreaga istorie a cre(ș)tinismului au existat prea puțini oameni inteligenți. Aceia au știut să mânuiască pârghiile manipulării, au știut să provoace teamă, să înspăimânte mințile simple și să le subjuge. Au lăsat moștenire bisericilor această rețetă și de atunci boala pe care o reprezentați persistă.

          Ca să nu fiu înțeles greșit, susțin în continuare libertatea fiecăruia de a crede în ceva, fie că se numește Dumnezeu, Allah sau în orice alt fel. Dar voi refuza cu violență orice încercare de a mi se leza dreptul de a fi liber, de a raționa. Și toți acești scopiți luptători ai crucii, toate aceste frigide care se numesc una pe cealaltă “soră” nu fac altceva decât să atenteze în mod fățiș la dreptul pe care eu îl respect, dar care, la rândul meu, cer să îmi fie respectat. Și sunt sigur, tot voi, care vă izbiți cu pumnii în piept ca niște gorile ucigașe, de dragul crucii, tot voi sunteți cei care vă îmbătați cu spirtoase ieftine prin speluncile din preajma bisericilor, mergeți acasă și vă bateți nevasta și copiii. Pentru voi cea mai valoroasă carte din literatura universală este Biblia, iar cel mai emoționant poem este De profundis. Și tot vouă vi se potrivește cel mai bine politicoasa solicitare “piei, Satană!”.