sunt intr-o faza in care imi amintesc lucruri de o exactitate inspaimantatoare. franturi de discutii, cum iti statea parul dupa ce il scurtase mama ta, ce haine aveam pe mine la petrecerea de 16 ani, mirosul respiratiei unui el cand a incercat sa ma pupe, o batatura care m-a deranjat la mare candva, o merdenea prea fierbinte, prima tentativa de pizza cand am dormit la tine acasa, o ea plangand pentru ca stia ca e frumoasa cand plange, o copila vomitand la mine in sufragerie, gustul visinelor din visinata mamei tale, caseta cu placebo de la tine din bucatarioara de la parter, gustul unui pate mult supraincalzit intr-un cort langa o pistruiata, ziua in care m-am gandit la tatal tau si tu mi-ai spus ca a murit, ziua in care m–am gandit la bunica mea si ei mi-au spus ca a murit. pana si gustul salciu a buzelor unui baiat pe care l-am pupat cand eram prin clasa a 7a. e un gen de rapid eye movement care se petrece in spatele lobilor cerebelului insa. cum nu mi s-a mai intamplat de mult. se striga catalaogul in fiecare noapte cand incerc sa dorm si toti sunteti prezenti.

un film care mi-a placut mult: Loving Glances

NOTA : 8 RECOMANDAT

Download subtitrare Paranormal Activity

Trailer Paranormal Activity :

Din categoria Otv-izarea Rromaniei avem:
Una bucata baba care face tumbe pentru audienta…(dai cu dala dai cu dala):

Si Britney Spears teleportandu-se prin dormitoare:

Doamne fereste sa candideze la presedentie Diaconescu, probabil OTV ar devenii televiziunea nationala si TVR 1 post de manele patronat de Roxy Manelista.

Păzea, psihologilor şi psihiatrilor din RM! În SUA s-a ivit un concurent redutabil, care vă eclipsează total și în fața căruia nu aveți nicio șansă. În doar 20 de minute, membrii unei biserici protestante din Connecticut reușesc să exorcizeze demonul homosexualității dintr-un negru adevărat. Puteți să vă convingeți de asta, urmărind următorul video:

Fara cuvinte!

Primesc de la cineva intr-un comment acest link (din pacate nu mere cu embed) cu exorcizarea unei amarate la nush ce biserica pulii + moastele pulii (asta cu moastele pulii chiar suna nashpa)

Ma rog, astia sunt crestini in isteria si fervoarea credintei lor (de cacat – parerea mea).

Faza mai nasola e ca pe la 0:55 si 1:35 se vad in fundal niste oameni de la ISU – aka Inspectoratul pt Situatii de Urgenta, care stau sa se uite daca posedata e bine – desi in mod evident nu e. Si se uita cum biata femeie intra pe mana unor vraci.

Capisci? Niste doctori pazesc niste vraci care le fac treaba!

Domnu Bazac, alooooooo, daca se aude, aia de ce pula mea isi iau salariul? Unde pula mea a disparut juramantu lui hipocrat? Si de ce mortii masii ar fi cretinii aia doi mai buni decat doctorul asta?

SICTIR voua, neamului si copiilor vostrii! Parerea mea (neavizata, as usually)

PS: Si daca zic ca asta e guvernu pulii cacatului / bok-ului, va suparati pe mine!

(4 martie, seara – Marcu 9:1-29)

Ce este credinţa? Un sentiment profund de încredere în ceea ce este promis? O mare încredinţare cu privire la lucrurile ascunse privirilor noastre limitate? Atât şi nimic mai mult? O noţiune filozofică cu largi aplicări în viaţa practică sau un sentiment profund şi analizabil psihologic? Credinţa se poate măsura astfel încât să putem vorbi de credinţă mică şi de credinţă mare? Şi dacă se poate măsura unde şi cum vom găsi o măsură clătinată de credinţă? Credinţa poate trece drept autosugestionare psihică mijlocită de intransigența dogmelor? Pot aplica credinţa în fiecare arie a vieţii mele? Care este diferenţa dintre credinţă şi speranţă sau dintre credinţă şi o mare dorinţă a obţine sau realiza ceva? Putem lega speranţele noastre de Dumnezeu şi să le numim apoi credinţă sau credinţa este ceva diferit cu mult mai mult decât aceastea? Mai lasă credinţa loc îndoielii, fie ea oricât de mică? Mii de întrebări cu privire la credinţă şi tot mai puţine răspunsuri! După 2.000 de ani de creştinism tot nu reuşim foarte bine să definim credinţa, să o înţelegem ca şi concept general separat puternic de propriile opinii subiective.

Ne-ar plăcea să facem risipă din credinţa noastră, să o avem în aşa de mare cantitate încât să mutăm munţii cu ea, să vindecăm bolnavii, să rezolvăm problemele lumii a treia şi să eliminăm fiecare criză din viaţa personală. Ne-ar plăcea să nu ne mai acuze nimeni de lipsă de credinţă atunci când Dumnezeu a ales calea tăcerii în dreptul nostru sau  când rezolvarea nu este ceea ce ne-am fi dorit din toată inima. Ne-ar plăcea să existe plicuri de credinţă instant sau măcar medicamente pe care să le luăm atunci când simţim că singura cale de rezolvare este cea a credinţei. Şi cu toate acestea de multe ori în conjuncturile complicate ale vieţii, în faţa problemelor sau durerilor, a descurajării sau dezastrelor, în suflet nu ne rămâne nici măcar o fărâmă de credinţă, cădem pradă depresiei sau neîncrederii.

A venit la Domnul Isus un om cu fiul său iar cazul lor era unul disperat. Probabil nu a vrut să deranjeze pe Domnul înainte de vreme şi a alergat întâi la ucenici dar aceştia nu au putut face nimic pentru fiul muncit de un duh mut. În faţa Domnului cu blestemul din familia sa, omul nostru se reculege şi vorbeşte cu atenţie.  Cred că experienţa cu ucenicii îi distrusese o parte bună din speranţa cu care se îndreptase către grupul ce înconjura pe Eliberatorul din Nazaret. “Dar dacă poţi face ceva…” şi găsesc aici tristeţea întreagă a sufletului căzut sub greutatea poverii care a aşteptat prea mult pentru o rezolvare ce a întârziat să apară, pentru o soluţie care nu s-a dat găsită.

“Tu zici: “Dacă poţi!”… toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” “Da?! toate?! şi eliberarea acestui oropsit?! Atunci cred Doamne, cred din toată inima mea!…” poate am fi strigat noi marcaţi de încărcătura emoţională a momentului. Nu ar fi contat ce este în interiorul nostru, ce simţim sau credem pentru că importantă era eliberarea şi pe ea am fi pus noi accentul şi nu pe credinţă. Dar acest om are un moment de luciditate deprimantă şi rosteşte ceea ce cred că a rămas în istorie adevărata faţă a credinţei pentru omul aflat sub cer: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Ne trăim viaţa între credinţă şi-ndoială şi acest lucru este un adevăr verificat. Oricât de rotund şi bine ar suna discursurile marilor predicatori, oricât de motivaţionale ar fi cărţile marilor oameni ai credinţei ştiu şi ştiu bine că acolo, la uşa dormitorului unui bolnav de cancer sau altă boală incurabilă, în realitatea alertă în care detaliile se schimbă cu rapiditate, în mijlocul bucuriilor efemere sau a lacrimilor de durere, acolo şi pretutindeni altundeva, sufletul meu va fi umbrit de îndoială şi înălţat de credinţă. Nu îmi tăgăduiesc Domnul dar mă îndoiesc cu privire la mine, la viaţa mea şi mai ales cu privire la cantitatea de credinţă pe care am reuşit să o strâng şi risipesc de-a lungul pribegiei mele.

Cred, Doamne! Înlătură-ndoiala mea!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

(24 ianuarie, seara – Matei 15:21-39)

Prima parte a acestui pasaj ne pune în încurcătură. Dacă tocmai îi certase pe farisei pentru că ei aplicau regulile spirituale într-un sens extrem de strâns, mai degrabă în favoarea legii decât în favoarea închinătorului, acum Îl găsim pe Domnul Isus într-o ipostază cu totul nouă şi neobişnuită.

Oamenii erau implicaţi şi adesea victime ale războiului spiritual nu numai în Israel. Lupta spirituală se dădea şi pe alte fronturi, străine poporului Legământului şi victima de data aceasta era o copilă. Cu ce greșise?, dacă greşise, care erau implicaţiile genealogice? nu ştim. Ştim doar că era vorba de o fetiţă şi tocmai acest statut era un argument suficient pentru a o aduce în atenţia lui Isus Cristos. Şi povestea ar fi trebuit să se încheie cu o vindecare rapidă şi o învăţătură moralizatoare cu privire la felul, adevărat de altfel, în care Evanghelia va lucra peste granițele Israelului. Dar răspunsul Mântuitorului ne şochează prin duritate, sentiment de nepăsare şi conformism religios. Cum? O fată, poate nevinovată, este muncită de un drac, o mamă disperată îi imploră ajutorul recunoscându-L drept Mesia şi El face apel la superioritatea şi întâietatea evreilor?

Atunci când acuzi puternic formalismul şi legalismul religios rişti să te apropii prea mult de anarhie religioasă. Iar anarhia pare să fie cuvântul de ordine al vremurilor noastre. Aplicăm învăţătura Domnului Isus în fel şi chip, subliniem în extremis o parte a învăţăturii Evangheliei în detrimentul alteia şi ne considerăm, adesea, minunaţi, speciali şi depozitari ai adevărului prin aceasta. Afirmăm că Domnul Isus a acuzat legalismul dar uităm adesea că nu a încurajat niciodată anarhia. Multitudinea de idei şi practici religioase, neacceptarea celuilalt pentru că el crede şi se închină diferit şi multe alte aspecte de genul acesta încurajează un anarhism profund care dezbină trupul lui Cristos.

Da, era doar o fetiţă şi da, era rugăciunea îndurerată a unei mame. Dar existau reguli trasate pe care Domnul Isus vrea să le urmeze, reguli la care El ţine, pe care El nu le înlătură. A eliberat biata fetiţă pentru a ne demonstra, încă o dată, că regulile sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor, dar a ezitat să o facă tocmai pentru a ne spune că regulile există şi ele au adesea un fundament bun.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

- va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

- daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Am avut un vis acum 8 zile si cateva luni… Am avut de fapt un cosmar placut despre cum se va termina cu omenirea.
Se facea ca era un cer violet cu tonuri de albastru-indigo… se auzea din spatiu un geamat continiu, ca un suierat care se ingrosa din ce in ce…
Totul parca se topea si totul devenea moale si alunecacios. Oamenii erau impartiti in doua tabere, unii aveau corpul scanteietor si erau cam “gay”, fugeau si tipau cam cu fac fetele care fug de viol… iar ceilalti erau de culoare rosu-maron, aveau coarne, coada, si voiau sa-i omoare pe disperatii care fugeau tipand parca pe note muzicale de Mozart.
Ce era mai ciudat e ca eu nu eram nici scanteietor, nici cu coada si coarne, de unde mi-am dat seama ca sunt “Alesul”!
Ma uitam mandru la tot razboiul care se ducea, disperarea celor multi si mici… oare de ce eram Special, de ce eram intangibil…
Am aflat spre sfarsitul visului… cand lupta s-a terminat, totul era cufundat intr-o tacere inclestata, tiuitoare, in fata mea a aparut insusi Dumnezeu cu o privire trista, cu mana in barba, statea dus de ganduri…. Mi-am facut curaj si l-am intrebat:
- Oo, Marite Doamne, de ce m-ai ales tocmai pe mine?… de ce tocmai eu?
- De ce tocmai tu si inca 2 milioane vrei sa spui… V-am ales pe voi ca sa faceti curatenie dupa razboiul asta care a distrus aproape totul… vreau sa fie totul alb… vreau totul sa fie imaculat…
Deodata in jurul meu a aparut o gramada de lume care cu matura, care cu trafaleti, dar toate cu manere scanteietoare de aur…

 

Ieri a fost ultima seara de evanghelizare, din aceasta saptamana, in biserica noastra din Onesti. Evanghelizarile vor continua pana Duminica in judetele Neamt si Bacau.

Nu fac parte din categoria celor “lesne crezatori”, imi place sa analizez lucrurile si sa le raportez intotdeauna la Scriptura. Dar aseara am vazut lucruri mari. 11 suflete s-au intors la Domnul, cateva persoane au fost vindecate, dar…am vazut si o eliberare de demoni. Sa nu ma intelegeti grest, nu sunt un adept al lui Chelu (pastor Betezda – Bucuresti), nu vad demoni in  oameni si nu pun pe seama demonilor ceea ce nu-mi pot explica.

Invitatul nostru a fost pastorul Cornel Urs, din Arad. Un frate cu un dar deosebit. De unii este contestat, dar la Onesti este iubit, pentru ca Dumnezeu l-a folosit intr-un mod miraculos.

Spre sfarsitul slujbei ne-am rugat pentru o tanara, nepocaita, care avea probleme. Nu-mi cereti detalii pentru ca nu vreau sa intru in detalii. Tanara aceasta a cazut la pamant, a inceput sa tremure, sa tipe, si odata a lesinat si am crezut ca moare. Am dus o mare lupta in rugaciune.

La un moment dat, Domnul i-a descoperit fratelui Cornel ca aceasta tanara este tinuta de legaturi de vrajitorie. Am inceput sa vorbim cu ea si ne-a spus ca asupra ei s-au facut vraji. Tatal ei, care e pocait, ne-a spus ca sotia lui, mama fetei, a fost la o vrajitoare cu ea. Am sunat-o pe mama fetei, iar in timpul discutiei telefonice, impreuna cu fratele Cornel, am aflat lucruri socante.

Cu trei ani in urma, a fost la o vrajitoare care i-a pus fata sub descantec. Vrajitoarea (si nu sunt inventii ce va spun!!) a luat pamant de pe un mormant, balega de oaie, a aprins niste lumanari pe un cutit, si a descantat fata. Sub puterea acestor vraji fata a inceput sa se simta rau. Ea spunea ca cineva o strange de gat si avea o frica de moarte cum rar am intalnit. In timpul rugaciunii repeta intr una “da’ n-am sa mor, nu-i asa? “

Mama fetei a marturisit tot. Dupa aceea am continuat sa ne rugam, iar Domnul s-a indurat de sarmanul suflet. Fata a plecat acasa fericita, linistita si eliberata. Duminica o astept sa vina la biserica.

Aceste lucruri par incredibile, din categoria “casa bantuita”. Daca cineva mi le-ar fi povestit nu stiu daca l-as fi crezut. Sincer va spun. Dar nu pot nega ceea ce am auzit cu urechile mele si am vazut cu ochii mei. Duhul Sfant inca lucreaza ca pe timpul  apostolilor, bineinteles pastrand proportiile…

In postarile mele viitoare am sa va relatez cateva cazuri de vindecare INCREDIBILE,  pe care le-am experimentat la Onesti.

Pe fratele meu îl cheamă Emanuel. Interesant nume, nu? Aseară a citit chestia cu ghicitul şi mi-a povestit o păţanie de-a lui. Mi s-a părut interesantă şi l-am rugat să o adauge ca şi comentariu la materialul meu. “Nu”, zice, “pune-o tu, că ciripeşti altfel.” Discutam toate astea pe mess, că el e în Spania. Aşa că îi fac voia (şi pe a mea) şi spun povestea.

Zice că era cu un prieten într-un parc din Galaţi, înainte de a da examen la facultate. Era vară, erau emoţii, era tinereţe. S-a apropiat de ei o …”persoană rromă”. Avea “haisîţgîcescu” la ea. Amicul lui a acceptat afacerea. Când i-a venit rândul, fratele meu i-a spus: îţi dau nu un leu, ci zece lei, dacă-mi spui numai numele.

Ţiganca i-a luat palma, s-a concentrat cât a putut, s-a înverzit, s-a înroşit, s-a albăstrit, apoi şi-a revenit la culori normale, mai paşnice, şi a dat să plece. “Ei, chiar nu vrei cei zece lei?” a întrebat-o el. “Da’ ce fel de nume ai, mâncaţaş, de nu mă lasî sî îl zîc?!” Spuneam că îl cheamă Emanuel. Asta înseamnă “Dumnezeu este cu noi.” 

Nimeni nu poate vedea dincolo de Numele Domnului. În nici un caz duhurile de ghicire. Seamănă cu o exorcizare, întâmplarea asta, nu? Frate-meu poartă Numele Domnului.

Nu avem de-a face cu un fenomen izolat și nici pe departe posesiile satanice nu sunt ceva de domeniul trecutului. Starea jalnică a celor posedați e dezolantă, terifiantă și ei au nevoie de rugăciunile Bisericii pentru a se vindeca.

Rugăciunile de exorcizare nu sunt decât rugăciuni în care preoții ceartă pe demoni ca să iasă din om, din făptura lui Dumnezeu și să se depărteze de ei.

Am dat aceste imagini video pentru a arăta că și în alte Biserici surori se practică exorcizări și că oameni posedați sunt peste tot și fiecare religie încearcă să exorcizeze cumva pe demoni. Însă numai în Biserica Ortodoxă acești oameni primesc cu adevărat o despărțire reală de demoni, dacă își îndreaptă total viața.

Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian

Update, 7 aprilie 2008:

Un site al Bisericii Ortodoxe Ruse despre posesia satanică

Pr. Dorin