Ca sa echilibrez un pic situatia, si sa nu se spuna ca nu sunt “open-minded”, este bine sa prezint si argumentele sustinatorilor domnului Traian Basescu, presedintele romaniei, candidatul PD la alegerile prezidentiale din noiembrie 2009.

Mai jos aveti cea mai puternica arma si cateva dintre argumentele de necontestat:

Pentru cei care tin la integritatea mentala si auditiva, transcriu si cateva versuri.

“Si-l vom pune presedinte,

Ca Basescu nu ne minte!

Ascultati-ma pe mine,

Numai asa vom trai bine!”

Domnule Preda, domnule Patapievici, clipul de mai sus, la momentul acestui articol, are deja 57.219 de vizualizari. Putem adauga si cele 10.000 de vizualizari ale dublurilor clipului, existente tot pe YouTube. Sa va traiasca!

Si primiti cele de mai sus ca pe o flegma mentala cu dedicatie, fariseilor! Aici intra si ‘telectualii precum Milut sau cei din “Partidul Uniunea Ecologistilor” (daca acestia din urma or exista sau nu cumva or fi un trucaj…).

În loc de motto, declaraţia nătărăului din gura presei cu push-up pentru prostie, înainte de a spune că el făcea flotări pe plan declinat (da, declinat, spus de două ori, nu înclinat): „Mă simt penibil să mai vorbesc de doamna Udrea…”. Greşit Mirciulică, nu eşti penibil doar când vorbeşti de doamna Udrea.

Bey … ştiţi voi ce-i ăl un organ adevărat?

¤

Azi voi începe textul cu o frază care poate trebuia să fie spre final. Pupăza veninoasă cu accese de demenţă paranoidă, Dana Grecu adică, adresându-se motivului orgasmului multiplu pe care îl trăieşte in live Radu Tudor, când se produce la Antena3: – Domnule Tudor, dacă v-ar ameninţa cineva că vă face, te-ai duce la Comisie?

Se referea la faptul că doamna Udrea, cu toate că am văzut-o cu toţii în sală când i-a dat cu flit Organului şi prelungirii sale inutile, comisia, precum în poezia lu’ Eminescu, o vedeam da’ mu…(oups) nu ie. Adică în subtil subtext, trebuie să deducem de aici că Organu’ dorea să o (sau să i-o?) facă blondei? Deh fiecare cu plăcerea lui. Eu ştiam că dacă dai la tv un organ în exerciţiul funcţiunii plăteşti o amendă precum Lazarus când a arătat la tv cum un organ o făcea pe Sexy Brăileanca. Se vede treaba că amenda se aplică doar când pe organul pe care îl prezinţi erect (în două picioare adică), în plină acţiune, constituie infracţiune doar dacă pe Organ nu-l chiamă Lodovic şi nu o face oral pe blonda supremă a turismului româneasc (şi pentru enervarea antiBăsescienilor, primul viitor preşedinte al României, 2014-2024, dopă al doilea mandat al lui Băsescu, purtător de sutien, poşetă şi cu unghiile date cu ojă). Dacă-l chiamă Lodovic, se numeşte politică sau raport, sau cum vreţi.

Deci, l-am văzut pe Lodovic citind ceea ce azi a numit concluzii ale comisiei, iar cu ceva timp în urmă a spus, între altele şi la emisiunea ciutacului Ciutacu da’ zicea că nu a zis. (Poate de-aia Ciutacu i-a întors vizita şi s-a dat mare aducând tot felul de acuzaţii în cel mai pur stil de procuror, care prin anii 50 înghiţea chiabur după chiabur)

Dacă Lodovic are dreptate şi n-a zis, înseamnă că eu am proprităţi paranormale premonitorii deoarece aveam senzaţia că mai auzisem ceea ce citea el.

Păi atunci, ia să fac nişte preziceri:

– PNL-ului îi prevăd un viitor strălucit prin muzeele patriei, cu Crinolin şi Organ în frunte.

– Geoană va deveni un pensionar care se va plimba prin Cişmigiu şi va lua zilnic bătaie de la pensionarii iubitori de Rapid şi de şah, pentru că îi întrerupe din tradiţionalele lor discuţii cu povstea actelor sale de vitelie din perioada când lupta împotriva lui Băsescu.

- Prevăd puşcăriile pline cu indivizi pe care îi tot vedeam la tv şi ziceai că sunt politicieni.

Buun, astea fiind spuse să mergem mai departe.

În emisiunea pupezei veninoate a lui Felix, de care vorbeam la început, am văzut nişte noutatăţi: Nu că s-a încălat iar legea audiovizualului prin neinvitarea şi a celor despre care se vorbea, pentru a exista un echilibru de păreri sau că pupăza gazdă, se tot băga peste vorbitori, nici că CNA-ul lui Zanc se face că plouă. Nu.

Mai nou văd că în emisiunile cu Radu&pupăză tot apare o blondă, cred că e şi ea o jurnalizdă, nu ştiu cum o chiamă. Nu prea mă interesează ce zice pentru că fiind tot timpul acolo se pare că se ia şi ea după ceilalţi mâncători de firmituri căzute din feliile de pită, ale lui Felix.

Cert e că, dacă e măritată, aştept să o văd cu ochiul fardat natur de pumnul soţului pentru privirile pofticoiase pe care le tot aruncă pectoralilor lui Radu.

Mai era acolo prelungirea organului, de fapt o parte a ei, Nicu Buflicioiu şi un depozit ambulant de slănină care iar nu ştiu cum se numeşte.

Şi mai era Ghişe. Mai nou îmbolnăvit de laptop precum o altă ciudăţenie a Antenei 3.

Care e marea noutate? Fiecare vorbea de altceva. Radu Tudor vorbea despre ceva de care pupăza în isteriai-i orgasmică, dement paranoidă, tot exclama în crescendo: INCREDIBIL.

Ghişe tot zicea ceva legat de faptul că nu l-a întrebat pe el şi pe penalii săi colegi nimeni când s-a luat împrumutul de la FNI. Nu prea am înţeles deoarece din câte spun gurile rele, el nu prea serveşte chestia cu taxe şi impozite, deci nu va participa la returnarea banilor, ca şi Negoiţă colegul   lui de Comisie , dar pe fare îl tot violează grija despre cum a cheltuit banii (înţelegeam să zică ceva dacă dădea cele 9.500.000 de euro pe care îi are datorie la stat).

Bănicioiu vorbea despre vitejia lui în bătăliile pentru stârpirea balaurului blond. Bineînţeles că nu a spus  nimic de durerea de dinţi pe care a contractat-o când a încercat să şi-i înfigă în poponeaţa oţelită a blondei. Şi de zămbetul fermecător pe care aceasta i l-a adresat,zâmbet  care îi spunea pe muţeşte: „Buflicioiule, d’ăştia ca tine înghit câte trei deodată, dimineaţa, între datul cu mascara şi cel cu fond de ten.”

Ce e interesant în toată povestea asta e că cei de care ziceam, vorbeau ca atunci când profa de limba română ne punea să citim pe roluri câte un text. Diferenţa e că ceea ce spuneam noi avea continuitate, în fond erau părţi ale aceluiaşi text.

Cei de la Antena3 citeau pe rănd, câte un aliniat din texte diferite, de fiecare dată când le venea rândul, cred că prin neliniaritatea sa, emisiunea ar fi fost numită Feng Shui de un asiatic. Ce mai… arta conversaţiei… Şi pentru ca textul acesta să nu se termine, brusc precum Loganul, ci cu nişte frumoase citate, aşa cum a început:

¤

Mai întâi Năstase care dorind să mimeze că ar avea oo, a spus între altele:

„…în România sunt mari probleme cu libertatea de exprimare a presei…” Perfect adevărat, doar că nu cu libertatea de exprimare a presei, ci cu modul cum înţeleg unii asta. Într-o ţară normală nu s-ar da până la exasperare declaraţiile oricărui imbecil, cum se dau cele ale prostănaco-almanahe-ilor săi colegi.

¤

Mircea Geaoană:

„România nu are nici un plan pentru viitor…”

Poate, domnia sa, să găsească pe cineva pe acolo prin bostănăria pe care o conduce, care să îl cunoască Preşedintele Senatului, al doilea om în statul Român şi să-i propună nişte soluţii.

¤

Constatare a Realităţii tv:

„Geoană e Garantat Vanghele” … o fi, că sunt prieteni şi gândesc la fel.

¤

Robert Turcescu (mai nou, nemulţumit de guvernarea lui Băsescu, după spusele sale)

„Mircea Geoană e un intelectual, un diplomat, l-am văzut cum se purta cu personalităţile străine. Nu înţeleg de ce nu se înconjoară cu intelectuali”

… Din două motive:

1..Nici măcar intelectualii nu se pot coborâ atât de jos;

2..Nu au loc de filozofi precum Almanahe.

„Dacă încetează sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Română să i se retrocedeze proprităţile confiscate …”

Desigur, BOR trebuie ajutat.

– Ce-i aia salariu pentru patriarh egal cu al Premierului? Păi Patriarul are răspundere nu glumă.

– Chiar şi legat de SuperCatedrala Neamului, trebuie construită şi musai, să i se facă repede câte o replică în mărime naturală în toate oraşele capitală de judeţ şi în toate oraşele din străinătate unde România are ambasade sau consulate pentru a se demonstrea umilinţa şi lipsa de dragoste faţă de ochii lui Sarsailă pe care le afirmă preoţii ortodoxi pe unde îi poartă paşii, de la sfinţiri de bude publice şi până la cununiile între plozii minori ai ţiganilor. Banii necesari să se ia de la fondul naţional de pensii.

– Preoţilor care au deţinut grade sau care au colaborat cu Securitatea să li se dea pe lângă salariul normal, salariile pe care le-ar fi încasat dacă lui Ilieascu nu-i venea tâmpita idee de a împuşca pe Ceauşescu, retroactiv, indexat şi cu dobândă, nu e vina lor pentru ce a făcut Iliescu.

– Legat de retrocedări … da, să li se dea tot ce doresc, ba mai mult, să fie arestaţi toţi greco-catolicii, iar ceea ce li s-a retrocedat, să se întoarcă frumos acolo unde îi e locul, în patrimoniul BOR. Oricum, mai mult de jumătate din fostele proprietăţi ale acestora încă e în proprietatea BOR. Şi e păcat să stea separate.

– Şi musai să se schimbe numele ţării în Republica Ortodoxă Română.

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

Părintele Serafim mai observa cât de ușor ne luăm după “înțelepciunea lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: “Este la modă acum să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi <<înapoi la Părinți>>. Dar nici acestea nu ne vor mântui – sunt lucruri care țin de cele exterioare. Ele pot fi de folos, dacă sunt folosite cum se cuvine, dar dacă devin o patimă, cel dintâi lucru după care tânjeşti, atunci devin exterioare şi nu duc la Hristos, ci la Antihrist”.

Părintele Serafim era una cu prorocul veacului al XlX-lea, Sf. Ignatie Briancianinov, când învăţa că numai cei ce simt împărăţia Iui Dumnezeu în inimile lor vor fi în stare să recunoască adevărata fire a lui Antihrist atunci când va veni.

Dimpotrivă, afirma Părintele Serafim, „«super-ortodocşii» de azi pot uşor să-i cadă pradă lui Antihrist”. în unele locuri a spus şi cum se poate întâmpla aceasta: „Vladimir Soloviov, în «Scurtă povestire despre Antihrist», sugera cu ingeniozitate că Antihrist, pentru a-i atrage de partea lui pe ortodocşii conservatori, va deschide un muzeu cu toate antichităţile creştine. Probabil că până şi reprezentările lui Antihrist însuşi (Apoc. 13, 14) vor fi în cel mai curat stil bizantin, iar acest gând ar trebui să ne facă să ne trezim. Antihrist trebuie înţeles ca un fenomen duhovnicesc. De ce vor dori toţi cei din lumea întreagă să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea chiar să semene a creştinism, de vreme ce «Antihrist» în­seamnă cel ce este «în loc de Hristos» sau seamănă cu Hristos” .

In particular, Părintele Serafim vedea în nejustificatele atacuri „ortodoxe” la adresa Fericitului Augustin semnul externalismului ce va conduce la acceptarea lui Antihrist. Învăţăturile hiper-raţionaliste ale Fericitului Augustin (faţă de care Părintele Serafim însuşi se recunoştea a nu fi un mare admirator), nu reprezintă decât aspectul extern, intelectual, al unui om cu o inimă vădit ortodoxă. După cum scria Părintele Serafim într-o scrisoare, „principalul şi singuru1 lucru plăcut şi ortodox al său este simţământul ortodox, evlavia şi dragostea de Hristos ce ies la iveală aşa de puternic în lucrările sale nedogmatice, precum Mărturisirile (iar Părinţii ruşi îndrăgesc şi Solilocviile). A-l distruge pe Augustin, aşa cum încearcă s-o facă criticii de azi, înseamnă să ajuţi de asemenea la distru­gerea acestei evlavii şi iubiri de Hristos. [...] în ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual» decât de orice greşeli pe care le-ai putea găsi la Augustin. Simt în aceste inimi reci o pregătire pentru lu­area lui Antihrist (a cărui imitare a lui Hristos trebuie să se întindă şi la «teolo­gia corectă»!); simt la Augustin dragostea lui Hristos”.

Poza asta mi-a placut mult. Intr-una din predicile robului Sau Vladimir Pustan , spunea
“Cand din gura iti iese o cioara, sau un porumbel”. Ai grija caci prin vorbirea ta ..poti lansa grenade…intr-o discutie, intr-o casa, intr-o familie…tu vei pleca ..dar efectele si consecintele ( vor exploda) ramane. Vor aduce rana, zdrobire, vei darama, distruge, produce amaraciune prin vorbirea ta, sau poti sa o lasi sa o foloseasca Dumnezeu gura si inima ta prin Puterea Duhului Sau, sa zidesti, incurajezi si mangai, sa ridici, sa vindeci, sa alini si sa edifici pe altii.

Interesanta si aceasta poza….putem ….avea vorbe mari ,unul fata de altul , cuvinte “alese “si totusi in interiorul nostru sarpele vicleniei sa isi faca tot mai mult acces catre inima noastra, pentru pierzarea si distrugerea noastra vesnica.

Va invit cu mare drag ..sa ne verificam nivelul de ipocrizie.
Daca mai este ..dati-l la moarte de cruce. ISus a murit pentru orice fel de pacat.
Sa il cunoastem tot mai mult pe ISus Domnul Adevarului si sa experimentam si manifestam unii fata de altii, libertatea si adevarata slobozenie
Ca sa fii un ucenic real al lui Christos vei constientiza zilnic ca trebui sa fii provocat, in situatii de criza, critice sau dificile, (examene, conflicte, stress, lupta) sa arati adevaratul tau “suflet” , “duhul de care esti insufletit”, caracter si adevarata ta personalitate. Atunci va iesi la iveala ..adevaratul sine. Ceea ce dormiteaza in tine insuti. Atunci vor vedea toti inima si gandirea ta. Cand esti pus in teascul si valtoarea deciziilor, de a nu fi cumparat, a copia sau a face compromisuri directe cu Satan.

Mi-a placut extrem de mult ..si incheierea …acestui articol :
(the opposite of hypocrisy) is to maintain personal authenticity.

….

http://www.tritonic.ro/isbn-978-973-733-242-4.htm

CU SANGE RECE SI ALBASTRU

Ivona Boitan, Celectia LIT, Editura TRitonic,

Data viitoare cand mai vrei sa faci acte de caritate sa te gandesti de doua ori! Ingrid, un fel de Craiasa Zapezii in variata urbana, o culege de pe strada pe Baba, o cersetoare puturoasa, decrepita si cel mai probabil surda bocna, pentru ca  vrea sa isi faca pomana cu o masa, dar se trezeste ca musafirul se simte prea bine ca sa plece dupa o masa. Sau doua. Sau noua. Sau vreodata. ce faci daca o baba cersetoare si puturoasa nu mai vrea sa plece de la tine? Sa o omori?

Ei bine, i-a trecut si lui Ingrid prin cap. 

O carte despre cum se eternizeaza in viata ta anumite lucruri pe care le crezi tranzitorii. Despre ce inseamna sa iti dai rutina zilnica pe necunoscut. Despre cum e sa traiesti fara sens dar foarte fericita in lipsa ta de sens…

“Meciul” dintre tabara securist-ecumenist-apostat-masonica si cea ortodoxa s-a incheiat cu un scor de rugby: 47 – 1. La acest scor au dus si evolutiile slabe, sub orice critica, a unora din tabara “traditionalista” care, dintr-o falsa smerenie, o credinta fatarnica si o interpretare mai mult emotionala decat rationala a Canoanelor, au inscris in propria poarta. Dar “meciul” este departe de a se fi incheiat, tabara “traditionalista” dorind revansa. Ramane de pus la punct urmatoarea “intalnire”, dar sunt asteptati “suporteri” si din afara, care se vor alatura miilor din tara. Inca dinainte cu cateva zile, atmosfera a fost foarte incinsa… Pe masura ce se apropia ziua disputei, “blatul” a fost tot mai evident.

Prin aceasta decizie, atacurile la adresa IPS Bartolomeu, la adresa BOR si a intregii Ortodoxii, capata puteri sporite si… suport tehnico-juridic. Au fost iertati 2 apostati, doua Iude, care au tradat Ortodoxia, dar nu numai ca au fost iertati, ci si incurajati. Asta in timp ce adevaratii duhovnici, adevaratii ortodocsi, adevaratii marturisitori – Pr Calistrat, Pr Eftimie, Pr Iustin, Pr Arsenie, Pr Amfilohie, Pr Antim, etc., sunt prigoniti, denigrati, si opriti (unii dintre ei) de la slujire. Care a fost vina celor din urma? Scrierile impotriva ecumenismului, masoneriei si apostaziei. Care a fost vina celor dintai? Am zis: apostazie, sfidare, tradare. Pedepsele? Aplicate taman invers…

Distrugerea vine acum din interior, iar noi nu stim sa extirpam tumoarea. Pacat.

Înainte să plec în Ucraina, un ultim cuvânt. Azi am fost caracterizată, de un om care se consideră deschis la minte, drept fata cu basma. Mai precis, a zis “nu-mi plac fetele cu basma”. Culmea e că nici nu mă cunoaşte. Scriu asta ca să atrag atenţia asupra unei mutaţii de categorie: din prea mult liberalism, riscăm să devenim cu adevărat farisei, acuzându-i pe ceilalţi de fariseism. Cu asta “împuşcăm” 2 iepuri: nici Scripturile nu le respectăm (pentru basmaua de pe capul femeii care se roagă este “reglementată” în Scriptură, având la bază un context istoric: în Corintul Sfântului Pavel, femeile desfrânate nu purtau nimic pe cap), nici poruncile Domnului – nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Ca sindrom al epocii de mare viteză în care trăim: etichete puse repede, iertate greu, care lasă răni adânci. În urma acestei mutaţii categoriale, cei etichetaţi drept pietişti/bigoţi/farisei, sunt puşi la colţ când, de fapt, ei doar fac eforturi pentru a respecta canoanele şi poruncile. Într-un episod următor, afurisirea femeilor care poartă haine bărbăteşti, tot conform canoanelor Sfinţilor Părinţi.

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

„În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’

Nu trebuie să privim viaţa prin ochelarii patimilor noastre, nici să vedem cum putem ‘aranja’ viaţa ca să fie aşa cum am dori noi să fie – fie că este o viaţă unde se află pace şi linişte sau unde se află tumult şi frământare. Dacă încercăm să facem ca viaţa să se ‘aranjeze’ astfel, va ieşi o întreagă nenorocire. Privind viaţa, ar trebui să acceptăm toate lucrurile care vin asupra noastră ca din partea lui Dumnezeu, înştiinţându-ne că acestea sunt menite să ne trezească din patimile noastre. Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne arate un lucru bine-plăcut lui Dumnezeu pe care să-l putem face. Când primim ceea ce vine asupra noastră, începem să fim ca femeia simplă din Evanghelie care a auzit chemarea lui Dumnezeu şi a fost astfel în stare să fie slujitoarea Lui. Ea a fost propovăduită până la capătul lumii, aşa cum spune Domnul nostru, pentru lucrul cel simplu pe care l-a făcut – a turnat mir pe capul Lui. Să fim ca ea: simţitori ca să vedem semnele lui Dumnezeu din jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natură, de la semenii noştri, dintr-un prilej clar de fapte …. Întotdeauna, în fiecare zi, există ceva care ne arată voia lui Dumnezeu. Trebuie să fim deschişi către aceasta.

Odată ce devenim mai conştienţi de patimile din noi şi începem să luptăm împotriva lor, nu le vom lăsa să pornească un proces care s-a văzut în Iuda. Iuda a plecat la un lucru mărunt: preocuparea pentru dreapta folosire a banilor. Şi de la astfel de lucruri mici, noi Îl trădăm pe Dumnezeu Mântuitorul. Trebuie să fim cu judecată, să nu căutăm împlinirea patimilor noastre, ci mai degrabă să vedem semnul voii lui Dumnezeu: cum ne-am putea deştepta chiar în această clipă şi să începem să-L urmăm pe Hristos în Patimile sale şi să ne mântuim sufletele noastre. Amin.”[1]

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Se pare că avertizarea Părintelui Serafim n-a fost luată în considerare. Opt luni mai târziu, după cum se temuse Părintele Serafim, fiul şi-a părăsit tatăl, nemaiputând să trăiască sub opresiunea unei astfel de „corectitudini” reci. „Trebuie să admit un sentiment de uşurare acum că el este plecat,” a scris omul părinţilor.

Părintele Serafim i-a răspuns la scrisoare:
Ce pot să spun? Te-am pierdut ca părinte duhovnicesc, necomunicându-ţi măcar abecedarul de bază al vieţii duhovniceşti creştine. În anul care a trecut ai mers din rău în mai rău, înstrăinându-te chiar mai mult decât înainte, prin comportarea ta necreştină … comunitatea ortodoxă, preoţii care vin în vizită şi chiar propriul tău fiu – care reprezintă în mare măsură ceea ce i-ai făcut lui, aparent mai mult inconştient. Acuzaţia pentru toate acestea cade în mod cinstit pe umerii tăi. Nu te porţi creştineşte cu nici unul dintre oamenii aceştia şi pari total inconştient de faptul ….

Dacă doreşti să fii creştin ortodox trebuie să începi acum, chiar din ziua şi ceasul şi clipa aceasta, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele. Asta înseamnă să nu te porţi arbitrar sau capricios cu oamenii, nici măcar să nu spui primul lucru care îţi trece prin cap, nici să nu te lupţi sau cerţi cu oamenii pentru orice, important sau mărunt, fiind oricând gata să le ceri iertare (şi să o ceri mai mult decât pentru că este necesar), să ai milă pentru ei şi să te rogi fierbinte pentru ei ….

Dacă ai avea asemenea milă pentru fiul tău, pe o bază obişnuită, el nu te-ar fi părăsit. El te iubeşte, în caz că nu ştii asta.

Dacă încă îmi mai accepţi autoritatea ca părinte duhovnicesc, îţi dau o regulă de rugăciune diferită: în locul Rugăciunii lui Iisus, spune în fiecare noapte 100 de rugăciuni pe şiragul de metanii, folosind cam aceste cuvinte (sau echivalentul lor în cuvintele tale): Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe fratele meu (nume) … pomenind numele tuturor oamenilor care îţi sunt apropiaţi, începând cu familia restrânsă. Cu fiecare cerere fă o închinăciune (plecăciuni pentru membrii familiei tale restrânse). Opreşte-te la 100 (repetând numele dacă este necesar) şi lasă ultima ta cerere să fie pentru toţi. Prin aceasta vreau să te trezeşti şi să începi să-ţi iubeşti fraţii şi surorile, atât cei de credinţă cât şi cei fără ….

Fac plecăciune înaintea ta şi te rog să mă ierţi pentru păcatele mele cele multe şi greşelile mele faţă de tine. Dumnezeu să ne ierte şi să ne miluiască pe noi toţi …. Te asigur că, oricare ar fi atitudinea ta faţă de mine, a mea faţă de tine nu s-a schimbat câtuşi de puţin.

Cu dragoste întru Hristos,
Nevrednicul Ieromonah Serafim

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Părintele Serafim avea un fiu duhovnicesc pe care l-a văzut căzând în acest exemplu clasic de „convertit nebun” care crede că el „ştie mai bine” decât toţi. Într-un mic paraclis de misiune pe care îl construise în fundul curţii, acest om voia ca enoriaşii să cânte la strană, în loc să se cânte „partitura” de către un cor, separat. În Duminica Rusaliilor, el a avut o confruntare în biserică cu o rusoaică care voia să se cânte partitura.

El a scris Părintelui Serafim: „Astfel i-am spus direct că eu nu am construit un paraclis pentru a se continua greşeala în spatele curţii mele ….” În scrisoarea către Părintele Serafim, el a ridiculizat ideea că o persoană putea să asiste la o Liturghie în timp ce corul cânta şi a zis că asta era „la fel cu a merge să vizitezi pe cineva în casa lui şi a-ţi petrece timpul acolo cu nasul într-o revistă”. „În nici un caz nu vreau să mă compromit cu această problemă,” a declarat el.

În principiu, Părintele Serafim a fost de acord cu fiul său duhovnicesc că era de preferat cântarea enoriaşilor, dar ceea ce l-a afectat mai tare a fost atitudinea omului. „Aveţi grijă!” i-a scris el:

Indiferent cât de „corect” poţi fi în diferite puncte, trebuie să fii şi diplomatic. Primul şi cel mai important lucru nu este nici pe departe „corectitudinea”, ci dragostea creştină şi armonia. Cei mai mulţi „convertiţi nebuni” au fost „corecţi” în criticile lor care i-au dus la cădere; dar lor le lipsea dragostea creştină şi mila şi astfel au căzut în fundul prăpastiei, îndepărtând inutil oamenii din jurul lor şi în cele din urmă s-au găsit singuri cu totul, în corectitudinea lor şi justiţia personală. Nu-i urma pe ei!…

Eşti încă nou în ortodoxie şi totuşi doreşti să-i înveţi credinţa pe cei mai în vârstă (şi din felul cum relatezi, îi „înveţi” destul de nepriceput, fără cel mai mic tact sau milă creştină). O judecată obişnuită simplă ar trebui să-ţi spună că nu se procedează în felul acesta; dragostea creştină ar trebui să te facă să te ruşinezi de comportarea ta şi să fii nerăbdător să înveţi mai multe despre creştinismul de bază înainte de a îndrăzni să înveţi pe oricine orice. Nu am auzit de la nimeni din preajma ta, dar îmi pot imagina cum trebuie să-i supere şi să-i rănească purtarea ta. Nu este nici un mister în faptul că înstrăinezi oamenii; purtarea ta, după cum ai descris-o tu însuţi, este ceea ce îi îndepărtează pe oameni şi duce la lupte în Biserică. Nu te ascunde în spatele „slujbelor englezeşti” şi cântatul fără „nici o partitură”: acestea sunt doar adevăruri pe jumătate pe care mândria ta le foloseşte pentru a evita creştinismul de bază al smereniei şi iubirii.

Priveşte un moment la felul cum trebuie să pară celorlalţi: nu te-ai putut descurca în parohia P. şi a trebuit să pleci; acum, în „propria” ta parohie, îţi alungi oamenii. Pur şi simplu nu se poate că alţii întotdeauna acuză şi tu eşti întotdeauna nevinovat; trebuie să începi să-ţi îndrepţi propriile tale greşeli şi să trăieşti în pace cu creştinii din jurul tău ….

În scrisori anterioare ai spus că tu şi soţia ta v-aţi putea risipi, că fiul vostru ar putea să nu meargă până la capăt cu ortodoxia – dar cum poate un soţ şi tată creştin să-şi dea seama de asemenea lucruri cumplite şi să nu se umple de râvna de a se îndrepta înainte de a se întâmpla acest dezastru? (Dacă se întâmplă aceste lucruri, tu vei fi acuzat: pentru că tu nu ai dat familiei tale o pildă de vieţuire creştină care să-i insufle şi să-i încălzească, ci doar un fel de „corectitudine” legalistă, fără-suflet care nu face altceva decât să hrănească eul.) …

Am spus destul, poate mai mult decât poţi digera odată. Nu-ţi cer să-ţi „abandonezi toate ideile”, sau să devii un om total diferit peste noapte. Vreau doar să începi să te sileşti şi să fii mai milostiv cu alţii şi să slăbeşti eforturile încercând să fii atât de „corect”. Asta nu este atât de imposibil şi cred că nu vei găsi niciodată fericirea şi pacea duhovnicească dacă nu faci aşa.

Din cartea, „Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”,Editura Bunavestire, 2003

După cum zic Părinţii, extremele de ambele părţi
sunt la fel de vătămătoare. (Trebuie) sa mergem pe calea
împărătească, evitând extremele de ambele părţi.

Sfântul Ioan Cassian – Convorbiri 11

Scrierile teologice ale părintelui Serafim au în centrul lor
învăţătura patristică despre “calea împărătească”. El a observat
faptul ca cei convertiţi din rândul americanilor erau înclinaţi sa
caute o “formulă” de viaţă spirituală, care prea adesea îi ducea
la o “corectitudine” fariseică. Pe de altă parte, cei “născuţi”
ortodocşi, devin foarte uşor căldicei si ecumenişti.

Un episcop pe Stil Vechi din Grecia ne-a scris cât de multă vătămare a fost adusă Bisericii Ortodoxe din Grecia de către ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci când oamenii citează canoanele, Părinţii sau tipicul pentru a dovedi ca sunt „corecţi”, si ca toţi ceilalţi sunt în eroare. Corectitudinea poate deveni realmente o „boală” atunci când este administrată fără dragoste, fără toleranţă si fără conştiinţa propriilor defecte de percepţie. O asemenea „corectitudine” nu poate produce decât schisme continue, iar în cele din urmă nu va face decât sa ajute Mişcarea Ecumenic şi prin slăbirea mărturiei Ortodoxiei sănătoase.

…

Ceea ce e izbitor printre ortodocşii de azi – fapt care ne va urmări si în anii 1980 – este duhul lumesc prin care Ortodoxia îşi pierde savoarea, duh care se manifestă în Mişcarea ecumenică, împreună cu reacţia împotriva ei, care adesea este exagerată, numai din pricină că acelaşi duh lumesc este prezent în ea.

…

Învăţătura si viaţa noastră creştină trebuie sa fie de asa natură încât sa ne permită cunoaşterea adevăratului Hristos si recunoasterea falsului Hristos (Antihristul) în momentul când acesta va veni. Nu cunoasterea teoretică sau „corectitudinea” ne vor oferi această înţelepciune. Vladimir Soloviov, în parabola lui despre Antihrist, a avut o viziune extraordinară atunci când nota faptul ca Antihristul va construi pentru ortodocşi un muzeu cu toate antichităţile bizantine posibile, numai pentru a fi acceptat.

…

Deci, tot astfel, simpla „corectitudine” din Ortodoxie fără o inimă creştins iubitoare nu va putea rezista Antihristului; dacă îl vom recunoaşte, opunându -i- ne ferm, o vom face mai ales cu inima si mai puţin cu mintea. Trebuie sa ne dezvoltăm în interiorul nostru simţăminte si instincte creştine drepte si sa lăsăm deoparte fascinaţia „elementelor confortabile” ale modului de viaţă ortodox, altfel vom fi – asa cum a observat un distins analist al convertiţilor din ziua de astăzi – ortodocşi, dar nu creştini.

….

Importanţa Bisericii din Catacombe nu stă în „corectitudinea” ei; stă în păstrarea adevăratului duh al Ortodoxiei, duhul libertăţii în Hristos. Serghianismul nu doar „a greşit” pur si simplu în aceea ca a preferat politica bisericească, ci a făcut ceva mult mai rău: a avut loc o trădare a lui Hristos întemeiată pe un acord cu duhul acestei lumi. Este o consecinţă inevitabilă atunci când politica bisericeasca s este călăuzită de către logica lumească si nu de către cugetul lui Hristos.

….

Putem spune: calea împărătească a adevăratei Ortodoxii de astăzi este o mediere între extremele ecumenismului si ale reformismului, pe de-o parte, si a râvnei fără cunostinţă (Rom. 10, 2), pe de altă parte. Pe de-o parte, adevărata Ortodoxie nu merge “în pas cu vremurile”, pe de altă parte nici face din “stricteţe”, “corectitudine” sau “canonicitate” (bune în sine) o scuză pentru vreo fariseică mulţumire de sine, pentru exclusivism si neîncredere.

…

Această autentică moderaţie ortodoxă nu trebuie confundată cu lâncezeala si indiferenţa, sau cu vreun fel de compromis între extreme politice. Duhul “reformei” este aşa de popular astăzi încât oricine se formează după duhul acestor vremuri va privi la adevărata moderaţie ortodoxă ca la un tip de fanatism, dar dacă cineva ar privi mai atent problema având în vedere standardul patristic, va găsi calea împărătească departe de orice fel extremism.