Ravi Zacharias povesteşte o întîmplare în unele dintre predicile lui.

“În avion un domn stă lîngă o doamnă bine…
- Doamnă, acceptaţi să petreceţi noaptea aceasta împreună cu mine?
- Domnule, dar nu se poate.. sînt căsătorită…vai, ce jignire…
- Doamnă, insistă domnul, dar dacă vă dau 1 milion de dolari…acceptaţi?

după insistenţe… doamna se dă bătută… ruşinată, dar făcînd planuri se pregăteşte să coboare din avion şi să îşi îndeplinească promisiunea.

- Doamnă, dar dacă vă dau 200 de dolari mai mergeţi?
- Domnule, dar ce credeţi că sînt curvă?
- Scumpo, ce eşti am stabilit deja, acum doar negociem preţul…”

Pilda este aplicabilă şi actualului context politic. A se folosi la nevoie. Nu are contraindicaţii.

Acum doua zile scriam despre un eveniment ce avea sa aiba loc la Carturesti: Gargui, Andrew Davidson si Maria Dinulescu la Carturesti. Ei bine, evenimentul a avut loc si eu am fost acolo impreuna cu Fishu’ meu cel drag care a acceptat sa ma insoteasca.

Ce pot sa spun despre ce s-a intamplat acolo? Mi-a placut si nu mi-a placut. Mi-a placut ideea de intalnire cu cei care au citit, sunt in curs de citire sau vor citi cartea respectiva si, de asemenea, ideea de intalnire cu persoana care este in spatele personajelor si a intregii actiuni. Eram curioasa sa vad cum este, de fapt, domnul Davidson, sa il vad pe omul acela care a scris “Gargui”, sa vad daca este un om care traieste in lumea lui cu personajele si cu actiunea cartilor lui sau daca este un om ca toti ceilalti. Poate ca o sa spuneti ca gresesc si ca toti scriitorii sunt oameni ca toti ceilalti. Andrew Davidson mi s-a parut un om normal, parea putin emotionat, dar cine nu ar fi in astfel de momente, nu? Cand a inceput sa vorbeasca despre “Gargui” si sa raspunda la intrebarile care ii erau adresate, recunosc, mi s-a parut putin ciudat, dar dupa aceea am stat si m-am gandit si am realizat ca ce spunea el era relevant si nu avea de ce sa mi se para ciudat. Ei bine eu aveam impresia ca si el este un scriitor care are o anumita viziune asupra lumii si care prin ceea ce scrie isi creaza propria lui lume, o lume pefecta, cel putin in viziunea lui. Stiu ca eu personal asa fac, dar un aspect important in toata povestea asta e ca eu nu sunt si nici nu ma scriitoare. Dar sunt un om care o sa isi spuna parerea.

In primul rand, locul in care a avut loc evenimentul mi s-a parut incredibil de rece. Nu am mai fost in cafeneaua Carturesti pana ieri, dar oricum eu mi-o imaginam ca pe un loc in care sunt carti si in care predomina lemnul. Vedeam rafturi cu carti si hartie ingalbenita peste tot. Am fost intampinata, insa, de niste ziduri de caramida si de o podea de ciment. Hmmm… ok. Ei asa au vazut locul, merita tot respectul pentru faptul ca totusi l-au vazut. Totusi eu as fi preferat ca totul sa aiba loc in librarie. Ar fi fost ceva mai dragut, o atmosfera mai lejera si mai calda. Dar poate ca s-au gandit si organizatorii la acest lucru si le-a fost adus la cunostinta ca nu se poate.

In al doilea rand (si aici tin sa mentionez din nou: stiu ca nu sunt cea mai in masura sa critic!), nu mi-a placut cum a fost citit acel pasaj din carte. Personal, daca nu as fi inceput sa o citesc si daca as fi aparut acolo din pura intamplare, fara sa stiu nimic despre carte sau despre eveniment, nu m-ar fi convins nici macar sa pun mana pe ea sa o rasfoiesc.

Si acum, stiu ca ma repet, dar asta este. Ideea este incredibila. E genul de adunare la care as participa mereu cu interes pentru ca poti sa descoperi oameni noi, poti sa vezi cum gandesc cei din jurul tau, poti sa intelegi lucruri asupra carora aveai dubii. De exemplu, daca as fi citit cartea pana la sfarsit as ar fi fost altceva, as fi avut ce sa intreb si as fi inteles lucruri pe care poate o sa le intalnesc pe parcursul cartii si care or sa ma bage intr-o ceata totala. Oricum, cartea am inceput-o, la Carturesti am fost si ca o concluzie, tot ce pot sa spun e atat: Felicitari celor care au avut ideea organizarii acestui gen de evenimente. Sper sa mai am ocazia sa mai particip si la altele.

Mai jos sunt cateva poze din cele pe care le-am facut aseara.

…….………….. ……………

]]> http://djflorinmestelistu.wordpress.com/2009/11/21/teoria-conspiratiei-conspiratia-nasa-si-apocalipsa-2012-partea-a-iv-a/ Sat, 21 Nov 2009 17:24:51 +0000 Deejay Florin - Mestelistu http://djflorinmestelistu.wordpress.com/2009/11/21/teoria-conspiratiei-conspiratia-nasa-si-apocalipsa-2012-partea-a-iv-a/

Vom muri cu totii in 2012?

Campul magnetic terestru se va inversa in 2012, tocmai atunci cand se va inregistra nivelul maxim istoric de furtuni solare. Va distruge acest fenomen civilizatia umana?

In proximitatea varfurilor de activitate solara (care survin la fiecare 11 ani, circa) exista mult mai multe eruptii solare decat cele corespunzatoare minimelor. Aceste fenomene nu reprezinta un pericol pentru fiintele umane sau pentru alte forme de viata de pe Terra. I-ar putea pune in pericol pe astronautii aflati in spatiu sau pe Luna, si este un lucru pe care NASA trebuie sa invete a-l administra, dar nu e o problema pentru mine sau pentru voi. Marile fenomene solare pot intrerupe transmisiunile radio, cauza aurore boreale sau australe foarte luminoase si defecta componentele electronice ale anumitor sateliti in spatiu. La ora actuala multi sateliti sunt proiectati sa tina cont de aceasta eventualitate. Doar in cazuri extreme, activitatea solara poate interfera cu distributia electrica la sol si eventual provoca un “blackout”.

Ultimul varf de activitate solara a avut loc in 2001, de aceea urmatorul este prevazut pentru 2012, la distanta de 11 ani. Dar nivelul minim de activitate solara inregistrat cel mai recent a fost unul insolit, cu doi ani practic fara pete solare sau alte indicatii ale activitatii solare, de aceea cercetatorii prevad ca urmatorul varf va surveni cu intarziere, probabil in 2013. Detaliile ciclului solar raman insa in esenta imprevizibile.

Este adevarat: campul magnetic terestru ne protejeaza creand o zona ampla in spatiu denumita magnetosfera terestra, in interiorul careia mare parte din materialul emis de soare este capturat sau deviat, dar nu exista nicio ratiune pentru ca noi s ane asteptam la o inversare a polaritatii magnetice in viitorul apropiat. Aceste inversari au loc in medie doar o data la fiecare 400.000 de ani.

Se spune ca vom muri totii in 2012 pentru ca un meteorit va izbi Pamantul. E adevarat?

Terra este de multa vreme tinta impactului cometelor si asteroizilor, chiar daca marile ciocniri sunt foarte rare. Ultimul mare impact a avut loc in urma cu 65 milioane de ani, cauzand extinctia dinozaurilor. Astazi astronomii de la NASA realizeaza Spaceguard Survey tocmai pentru a detecta eventuali asteroizi gigantici aflati in apropiere de Terra, cu mult inainte ca ei s-o loveasca. Toate aceste studii sunt realizate in mod transparent, iar descoperirile publicate zilnic pe site-ul NEO Program Office al NASA, unde oricine poate vedea direct ca nu exista impacturi prevazute pentru 2012.

Daca Nibiru este o inventie, cum se face ca NASA nu publica o dezmintire?

Cine intra pe pagina principala a site-ului NASA, gaseste multe articole care demonteaza toate aceste teorii fanteziste. Mai mult NASA nu poate face. Traim intr-o lume in care libertatea de exprimare e sfanta, si asta include si libertatea de a minti. Lumea ar trebui sa fie multumita ca nu exista cenzura si sa faca uz de bunul simt. Pe masura ce ne apropiem de 2012, minciunile vor deveni tot mai evidente.

Puteti demonstra ca Nibiru este o inventie?

Aceasta intrebare ar trebui adresata sustinatorilor teoriei sfarsitului lumii in 2012, nu NASA trebuie sa furnizeze probe ca este falsa. Daca pe internet cineva ar afirma ca in Cleveland se plimba pe strazi elefanti mov cu inaltimea de 18 metri v-ati astepta ca NASA sa demonstreze ca nu este adevarat?

Apocalipsa dupa mayasi

De ce calendarul Maya spune ca lumea se va sfarsi in 2012?

Calendarele exista pentru a masura trecerea timpului si nu pentru a prevedea viitorul. Astronomii Maya erau capabili si au dezvoltat un calendar foarte complex. Calendarele antice sunt interesante pentru istorici, dar nu pot rivaliza cu capacitatile de care dispunem la ora actuala in acest sens sau cu precizia celor de care ne folosim astazi.

Idee principala este ca niciun calendar, fie ele antic sau contemporan, nu poate prezice viitorul planetei noastre sau sa ne avertizeze cu privire la ceea ce se va intampla la o anumita data, cum este 2012.

As atrage atentia ca cel pe care il am pe biroul meu se termina cu mult inainte, pe 31 decembrie 2009, si cu toate acestea nu interpretez acest fapt ca pe o previziune a Armageddonului. Este pur si simplu sfarsitul unui an si inceputul unuia nou.

Ce este teoria inversarii polilor? Este adevarat ca scoarta terestra se roteste la 180 de grade in jurul nucleului in cateva zile sau cateva ore? Are vreo legatura cu coborarea sistemului nostru solar sub ecuatorul galactic?

O inversare a miscarii de rotatie a Pamantului este imposibila. Nu s-a intamplat pana acum si nu se va intampla niciodata. Exista miscari lente ale continentelor (de exemplu, Antarctica era aproape de ecuator acum sute de milioane de ani), dar nu au nicio legatura cu teoriile inversarii polilor de rotatie.

Totusi, multe site-uri care lanseaza teorii ale dezastrelor inseala oamenii pornind de la un fapt real si inlocuindu-l ulterior cu o aberatie. Afirma ca exista o legatura intre miscarea de rotatie terestra si polaritatea magnetica a Terrei, care intr-adevar se schimba la perioade neregulate si se inverseaza in medie la fiecare 400.000 de ani. Din ceea ce stim, astfel de inversari magnetice nu dauneaza in niciun fel vietii pe Pamant. Este oricum extrem de improbabil ca o inversare magnetica sa survina in curand (in 2012) si ca aceasta sa echivaleze sau sa dezlantuie, o inversare a polilor de rotatie.

In plus, nimic din toate acestea nu au nicio legatura in niciun fel cu ecuatorul galactic sau cu orice alta absurditate privitoare la alinierile despre care vorbesc multe site-uri care promoveaza teorii ale conspiratiei.

Cand majoritatea planetelor se vor alinia in 2012, iar Terra va fi in centrul Caii lactee, care vor fi efectele resimtite de Pamant?

Nu va exista nicio aliniere de planete in 2012 sau in niciun alt moment din urmatoarele decenii. In ceea ce priveste Terra care s-ar afla in centrul Caii Lactee, nu stiu ce poate sa insemne aceasta fraza. Daca se refera la galaxia Caii Lactee, ne aflam catre marginea acestei galaxii in forma de spirala, la circa 30.000 ani-lumina de centru. Ne invartim in jurul centrului galactic in 225-250 milioane de ani, mentinandu-ne mereu, “grosso modo”, la aceeasi distanta.

Pe multe site-uri se vorbeste despre alinierea Terrei si a Soarelui cu centrul Caii Lactee, in constelatia Sagetatorului: acest lucru se intampla in fiecare an in luna decembrie si nu avem niciun motiv sa ne asteptam ca 2012 sa fie diferit de orice alt an.

Cand Soarele si Terra se aliniaza in planul galactic in timp ce exista o gaura neagra in centru, nu s-ar putea intampla ceva din cauza faptului ca atractia gravitationala a gaurii negre este atat de puternica?

Exista o mare gaura neagra in centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, si ca orice alta concentratie de masa, exercita o forta gravitationala asupra restului galaxiei. Cu toate acestea, centrul galaxiei este foarte departe, la circa 30.000 ani-lumina, prin urmare exercita efecte neglijabile asupra sistemului solar sau a Terrei. Nu exista forte speciale provenite din planul galactic sau din centrul galactic. Unica forta importanta care actuioneaza pe Pamant este gravitatia Soarelui si a Lunii.

Adevarul despre Apocalipsa 2012 nu ar putea fi tinut secret

Sunt adevarate fotografiile cu Nibiru de pe net?

Majoritatea fotografiilor si filmelor postate pe internet semnaleaza existenta a “ceva” in apropierea Soarelui, ce pare a accredita teoria ca Nibiru ar fi ramas ascunsa in spatele Soarelui timp de ani de zile. In realitate, este vorba despre imagini false ale Soarelui, produse de reflexe interne in obiectiv, cunoscute sub numele de “lens flare”. Pot fi identificate cu usurinta pentru ca sunt diametral opuse imaginii reale a Soarelui, ca si cum ar fi fost reflectate trecand prin centrul imaginii. Acest fenomen este deosebit de evident in filmarile video, in care atunci cand se misca camera, imaginea falsa danseaza si se afla intotdeauna exact in locul opus fata de imaginea reala. Un efect similar sta la baza multor fotografii cu UFO facute noaptea, cand in cadru sunt surse de lumina intense, cum sunt de exemplu felinarele.

Sunt surprins ca lumea nu sesizeaza acest artificiu fotografic foarte cunoscut, si uimit ca aceste fotografii, care arata ceva aproape la fel de mare si luminos ca Soarele (un “al doilea soare”), sunt acceptate, cum sunt de fel si afirmatiile de pe unele site-uri potrivit carora Nibiru ar fi prea plapanda pentru a fi vazuta sau fotografiata daca nu se recurge la un telescop foarte puternic.

Exista o imagine telescopica foarte raspandita care prezinta doua panorame ale unui nor de gaz in expansiune, foarte indepartat de sistemul solar. Norul nu se deplaseaza: acest lucru se observa din faptul ca stelele sunt identice in cele doua imagini. Un internaut atent a identificat aceste imagini: arata invelisul de gaz din jurul stelei V838 Mon. Pe Wikipedia exista o descriere foarte buna a acestei stele si o superba fotografie facuta cu telescopul spatial Hubble.

Un video postat in vara lui 2008 pe Youtube infatiseaza un om in bucataria casei lui, in timp ce sustine ca unul dintre obiectele descoperite de un telescop cu raze X al NASA este Nibiru. Care sunt dovezile lui? Intrucat aceasta imagine cu raze X in culoare falsa publicata de NASA este albastra, probabil ca in realitate este vorba despre o planeta vecina, care are un ocean. Teoria ar fi comica, daca n-ar fi folosita pentru a inspaimanta oamenii.

Puteti explica cum se face ca zona care se afla la 5h53m26s, -6 10′ 58” este intunecata in Google Sky si in Microsoft Telescope? Oamenii insinueaza ca ar fi “ascunsa” pentru ca acestea sunt coordonatele unde s-ar gasi acum Nibiru.

Multi oameni m-au intrebat despre acest dreptunghi negru in constelatia lui Orion din Google Sky, care prezinta imagini preluate din masuratorile astronomice Sloan Digital Survey. Nu poate fi o “ascunzatoare” a lui Nibiru pentru ca este o parte a cerului care se vede practic din orice loc de pe Terra si era vizibila in iarna 2007-2008, atunci cand a inceput sa se faca valva in jurul lui Nibiru. Dar acest lucru ar dezminti faptul ca Nibiru s-ar ascunde in spatele Soarelui sau ca ar fi vizibil doar din emisfera sudica.

Eram insa foarte curios cu privire la dreptunghiul negru, asa incat l-am intrebat despre el pe un prieten, unul dintre cercetatorii care lucreaza pentru Google. Mi-a raspuns ca “datele lipsa provin dintr-o eroare de elaborare in programul utilizat pentru prezentarea colajului de imagini preluate din Sloan Survey, care va fi remediata!”.

Dar daca guvernul american ar fi la curent cu existenta planetei Nibiru, nu-i asa ca ar tine-o secreta pentru a evita panica in randul populatiei?

Guvernul american are multe obiective, dar printre ele nu se numara si acela de a mentine populatia calma. In baza experientei mele, uneori anumite parti din guvern fac exact contrariul, cum se intampla de exemplu cu frecventele amenintari teroriste. Exista o cazuistica istorica bogata in tentative de a pune lucrurile dezagreabile “in carca” adversarilor politici (cititorii mai in etate isi vor aminti de “missile gap” din alegerile americane din 1960; cei mai tineri vor observa frecventele aluzii din zilele noastre la cei care protejeaza sau nu Statele Unite de teroristi).

Si daca ar vrea, guvernul tot nu ar putea tine secreta existenta planetei Nibiru. Daca ar fi reala, ar fi urmarita de mii de astronomi, atat profesionisti, cat si amatori. Ei sunt pretutindeni in lume. Cunosc comunitatea astronomilor: sunt cercetatori care nu ar tine un secret nici daca li s-ar ordona s-o faca. Este pur si simplu imposibil sa ascunzi o planeta care se apropie de sistemul solar intern!

Apocalipsa 2012 – planeta sumerienilor

Numai legat de presupusa existenta a planetei Nibiru (si felurite alinieri si inversari ale polurilor magnetice ale Terrei), David Morrison, Senior Scientist la Institutul de Astrobiologie din cadrul NASA (NAI), primeste in ultima vreme peste 20 de mailuri pe saptamana. Este clar ca se pot face bani pe seama interesului pe care oamenii il au fata de “iminenta” Apocalipsa, cea “programata” sa aiba loc in 2012, considera astrobiologul, convins ca buna parte din aceasta “isterie” de proportii planetare a fost in ultimele luni copios alimentata si de campania publicitara a filmului catastrofico-stiintifico-fantastic “2012″.

Trailerul filmului prezinta unda unei maree care “escaladeaza” Himalaya, in timp ce o voce incarcata de dramatism declama urmatoarele cuvinte: “Ce ar face guvernele de pe planeta noastra pentru a pregati 6 miliarde de persoane pentru sfarsitul lumii? Nimic. Descoperiti Adevarul. Cautati 2012 pe Google”.

Aici sunt cele mai frecvente intrebari pe tema “sfarsitului lumii”, cu raspunsurile detaliate ale lui David Morrison.

Care este originea “profetiei” conform careia lumea se va sfarsi in decembrie 2012?

Povestea a debutat cu cateva asertiuni potrivit carora Nibiru, o presupusa planeta descoperita de sumerieni, s-ar indrepta catre Terra. Zecharia Sitchin, autor de romane ambientate in antica civilizatie mesopotamiana din Sumeria, a sustinut in mai multe carti (“The Twelfth Planet ” de ezemplu, publicata in 1976) ca ar fi gasit si tradus documente sumeriene care identifica pianeta Nibiru, ce ar orbita in jurul Soarelui la fiecare 3.600 de ani. Aceste mituri sumeriene includ povesti despre “astronauti antici” care ar fi vizitat Terra, provenind dintr-o civilizatie extraterestra numita Annunaki.Ulterior, Nancy Lieder, o asa-zisa clarvazatoare care pretinde ca vehiculeaza mesaje receptionate de la extraterestri, a scris pe site-ul propriu ca locuitorii unei planete imaginare a stelei Zeta Reticuli au vizitat-o si ca Terra este in pericol din cauza planetei X sau Nibiru. Aceasta catastrofa a fost prevazuta initial sa aiba loc in luna mai a anului 2003, dar dupa ce sfarsitul lumii nu a avut loc, a fost “re-programata” in decembrie 2012, inspirandu-se din alta profetie apocaliptica, lasata in urma cu sute de ani de mayasi.

Sumerienii au fost prima mare civilizatie a omenirii si au facut multe previziuni astronomice precise, inclusiv pe cele ale existentei planetelor Uranus, Neptun si Pluto. De ce n-ar trebui sa le credem si pe cele cu privire la Nibiru?

Nibiru este un nume din astrologia babiloniana, uneori asociat zeului Marduk. Apare si ca personaj secundar in poemul Enuma Elish, dedicat Creatiei, potrivit inregistrarilor din biblioteca regelui asirian Assurbanipal (668-627 i.Ch)

Sumeria a prosperat cu mult timp inainte, cam in perioada dintre secolul 23 si 17 i.Ch. Afirmatiile potrivit carora Nibiru ar fi o planeta si ar fi fost cunoscuta de sumerieni sunt contrazise de cercetatorii care (spre deosebire de Zecharia Sitchin), chiar studiaza si traduc scrieri provenite din Mesopotamia antica.

Sumeria a fost cu adevarat o mare civilizatie, importanta pentru dezvoltarea agriculturii, a administrarii apei, a vietii urbane si in mod deosebit a scrierii. Cu toate acestea, ne-a lasat putine scrieri pe tema astronomiei. Cu siguranta sumerienii nu cunosteau existenta lui Uranus, Neptun sau Pluto. Nu stiau ca planetele orbitau in jurul Soarelui: un concept aparut pentru prima oara in Grecia Antica, la doua mii de ani dupa sfarsitul sumerienilor. Afirmatiile ca sumerienii dispuneau de o astronomie sofisticata sau ca se inchinau la un zeu numit Nibiru sunt doar un produs al fanteziei lui Sitchin.

Planeta care aduce apocalipsa – o fabulatie?

Cum poate fi negata existenta planetei Nibiru, avand in vedere ca a fost descoperita in 1983, iar stirea a aparut in principalele publicatii? La vremea respectiva a fost numita Planeta X, apoi Xena sau Eris.

IRAS (l’Infrared Astronomy Satellite de la NASA, care in 1983 a efectuat un “cadastru” al cerului timp de zece luni) a descoperit numeroase surse de radiatie infrarosie, dar niciuna dintre ele nu era Nibiru sau Planeta X sau alte obiecte in zona externa a sistemului solar.

Sintetizand, IRAS a catalogat 350.000 de surse de radiatie infrarosie, si intial multe dintre ele nu au fost identificate (si tocmai acest motiv a stat la baza studiului). Toate aceste observatii au fost aprofundate in cadrul unor studii ulterioare, realizate cu instrumente mult mai puternice, atat pe pamant, cat si in spatiu.

Zvonurile cu privire la o “a zecea planeta” au explodat in 1984, cand revista Astrophysical Journal Letters a publicat un articol stiintific intitulat “Unidentified Point Sources in the IRAS Minisurvey” (“Surse punctiforme neidentificate in mini-cercetarea IRAS”), unde se vorbea de diferite surse de radiatie infrarosie. Ulterior s-a descoperit insa ca aceste “obiecte misterioase” erau galaxii indepartate (in afara unuia, care era un suflu al unui “nor infrarosu”) conform datelor publicate in 1987.

Nicio sursa IRAS nu a reiesit vreodata a fi o planeta. Pe scurt: Nibiru este un mit lipsit de orice fundament faptic. Pentru un astronom, afirmatiile incrancenate cu privire la o planeta care s-ar afla “aproape”, dar ar fi “invizibila” sunt pur si simplu tampite.Poate ar trebui sa intrebam de Planeta X sau de Eris, in loc de Nibiru. De ce orbita planetei Eris este tinuta secret?

Termenul de “Planeta X” reprezinta un oximoron atunci cand este aplicat unui obiect real. A fost uzitat de astronomi pe parcursul secolului trecut pentru a indica orice obiect posibil sau a carui existenta era banuita. Odata identificat obiectul, i se da un nume, cum s-a facut cu Pluto si Eris, care o vreme au fost indicate prin numele de “Planeta X”. Daca iese la iveala ca un obiect nou nu este real sau nu este o planeta, nu veti mai auzi vorbindu-se de el, iar daca este real nu se numeste “Planeta X”.

Eris este una dintre numeroasele planete pitice descoperite recent de astronomi in proximitatea sistemului solar. Toate se afla pe orbite normale, care nu le vor purta niciodata aproape de Terra. La fel ca Pluto, si Eris este mai mica decat Luna noastra. Este foarte departe, iar orbita ei nu o duce niciodata la mai putin de 6,4 miliarde de km de noi. Nu exista niciun secret legat de Eris si orbita ei, dupa cum cu usurinta se poate verifica pe Google sau consultand Wikipedia.

Negati ca NASA a construit un telescop la Polul Sud pentru a o urmari pe Nibiru? Pentru ce altceva ar putea servi construirea unui telescop la Polul Sud?

Un telescop la Polul Sud exista, dar nu a fost construit de NASA si nu este utilizat pentru a studia planeta Nibiru. South Pole Telescope este finantat de National Science Foundation, si este un radiotelescop, nu un instrument optic. Nu este capabil sa receptioneze imagini sau sa faca fotografii. Antarctica este un loc magnific pentru observatiile astronomice in infrarosu si prin unde scurte radio, oferind si avantajul ca se pot observa obiectele in mod continuu, fara interferenta alternantei zi-noapte.

As mai adauga si ca este imposibil de imaginat o geometrie in care un obiect ar fi vizibil doar de la Polul Sud. Chiar daca acesta s-ar afla tocmai in sudul pamantului, ar fi vizibil de pe intreaga emisfera sudica.

Cel mai asteptat serial din acest an, a avut premiera aseara pe Romania AXN la ora 23:00 !

Când un eveniment misterios produce pierderea cunoştinţei la nivel global, umanitatea vede cum va arăta viitorul si fiecare bărbat, femeie sau copil trebuie să accepte faptul că acest destin poate sau nu să se adeverească. Adaptând revoluţionarul și multi-premiatul roman al lui Robert J. Sawyer, producătorii executivi David S. Goyer (vizionarul co-scenarist al filmelor “Batman Begins” si “The Dark Knight”) si Brannon Braga (“24,” “Star Trek: Enterprise”) vă invită într-o călătorie care va răspune la întrebarea “dacă ai stii ce-ţi rezervă viitorul, ce ai face?”

În “Flash Forward” joacă Joseph Fiennes (Mark Benford), John Cho (Demetri Noh), Jack Davenport (Lloyd Simcoe), Sonya Walger (Olivia Benford) Courtney B. Vance (Stan Wedeck), Brian O’Byrne (Aaron Stark), Christine Woods (Janis Hawk), Zachary Knighton (Bryce Varley) si Peyton List (Nicole).

EPISOADE:

Flash Forward: Amintiri din viitor 101 – No More Good Days
Toţi oamenii îşi pierd cunoştiinţa timp de 2 minute şi 17 secunde si văd o parte din viitor.

Flash Forward: Amintiri din viitor 102 – White To Play
Mark şi Demetri află noi informaţii vitale pentru caz şi Olivia îl întâlneşte pe bărbatul din viziunea ei.

Flash Forward 103 – 137 Sekunden
Mark şi Janis merg în Germania ca să vorbească cu un deţinut nazist, iar Demetri află un lucru tulburător.

Flash Forward: Amintiri din viitor 104 – Black Swan
Olivia încearcă să accepte faptul că viziunea unui pacient îi poate indica tratamentul corect.

Flash Forward: Amintiri din viitor 105 – Give Me Some Truth
Mark trebuie să dea explicaţii despre ceea ce a văzut că se va întâmpla în viitor.

Flash Forward: Amintiri din viitor 106 – Scary Monsters And Super Creeps
Mark, Demetri şi Wedeck încearcă în continuare să afle de ce toţi oamenii şi-au pierdut cunoştinţa în acelaşi timp.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Mai multe detalii pe AXN / AXN – FLASH FORWARD: AMINTIRI DIN VIITOR

   O lume ficţională delicată şi suavă care nu se situează într-un tărâm al nimănui, ci în prelungirea lumii reale, dar nu ca şi cum i-ar fi posterioară, ci dispunând de o anterioaritate ce îi conferă statutul unui fundament sui-generis, mai mult – dispunând de mai multă realitate la nivel emoţional, al trăirii depline şi satisfăcătoare de valenţe decât lumea reală – de fapt reprezintă originea pură din care lumea reală a devenit degenerând tot mai mult .

Seara se lăsă peste oraşul murdar. El ieşi din casa veche în care locuia şi plecă uşor, pe jos, către locul de întâlnire. O alee îngustă, întunecată, undeva în centrul oraşului. Deschise timid uşa şi intră în acea casă. Lumina slabă, mai slabă decât cea a lumânărilor, îi dădu un fior rece. Se opri undeva pe la jumătatea holului , se uită la ceas şi dădu să se întoarcă. “Dacă mă cunoaşte cineva? Dacă nu o să pot vorbi? ” Se mai gândi un pic la ceea ce urma să facă şi luă decizia. Merse până în capătul holului şi privi prin uşa întredeschisă de pe partea dreaptă. Acolo erau cel puţin două zeci de oameni, aşezaţi pe scaune în faţa unei scene. Era aproape întuneric. Un singur reflector scălda scena într-o baie de lumină albă, pură. Deschise uşa şi toată lumea se întoarse spre el. Se simţea ca la un spectacol în care el este personajul principal. Merse încet către scenă, încercând parcă să treacă neobservat cu toate că era conştient că va sta în faţa acelei mulţimi. Era prima şi poate ultima dată când avea să vorbească în faţa lor. Făcu primul pas pe scenă şi începu să se uite în mulţime după feţe cunoscute. Nu vedea pe nimeni. Nici cunoscuţi, nici necunoscuţi. Reflectorul era atât de puternic încât dădea impresia că-i arde retina. Abia mai putea ţine ochii deschişi. Se aşeză pe scaunul înalt de bar din faţa microfonului şi începu să vorbească.

“Salut, numele meu este Alex si este prima data cand urc pe o scena de Stand Up. Nu stiu la ce sa ma astept din partea voastra, la fel cum nici voi nu aveti idee despre ce se va intampla in aceasta seara aici. Ca sa va scot un pic din aceasta ceata, ca din fumul gros de tigara nu voi reusi, in seara asta vom discuta. Adica eu voi vorbi, voi veti rade , aplauda sau huidui, eu ma voi face de ras, la propriu, sper si toata lumea va pleca acasa cu zambetul pe buze”

In acel moment se auzi o prima rafala de aplauze. Alex nu se astepta la aceasta reactie din partea publicului si intra in panica. Incepu sa transpire din ce in ce mai abundent, incepu sa uite replicile pregatite de acasa, replici care trebuiau sa faca pe toata lumea sa rada. Trase un fum din tigara, lua o gura din eternul energizant si continua, de aceasta data fara sa mai stie ce trebuie sa spuna.

“Sunt indragostit! ” Publicul il privea tacut, fara sa reactioneze. “ Da, sunt indragostit, dar nu in felul in care credeti voi. Toata lumea stie ca e normal pentru un barbat sa fie indragostit de O femeie. Nu!. Eu sunt indragostit de PATRU femei. In acelasi timp. Culmea este ca nici una dintre cele patru femei nu stie acest lucru , doua dintre ele doar banuiesc ceva. Cele patru femei din viata mea au foarte multe lucruri in comun dar in acelasi timp se completeaza. Stau uneori si ma intreb << cum ar fi sa locuiesc cu toate patru in aceeasi casa ? >> Raspunsul este simplu. Mai mult ca sigur s-ar alia si mi-ar face viata un calvar. Pentru ca voi, si aici ma refer la femeile din aceasta sala dar si la cele care nu sunt aici, puteti sa va urati oricat una pe cealalta dar cand vine vorba de a chinui un barbat , in mod invariabil formati o alianta in vederea atingerii acestui scop. Noi, in schimb, suntem niste idioti. Daca am trai patru barbati cu o femeie in aceeasi casa, chiar daca stim ca toti avem parte de ea, ne-am face zile negre unul altuia pentru a-i demonstra ei ca unul dintre noi este <<masculul Alpha>>.” Femeile din public incepura sa aplaude, barbatii prinsesera un zambet ce-i dadea dreptate lui Alex. Spectacolul incepuse. “Nu credeam vreodata ca voi putea fi indragostit de mai mult de doua femei in acelasi timp dar se pare ca primele doua mi-au lasat destul timp la dispozitie cat sa ma indragostesc si de celelalte doua…. Cum au reusit asta ? Foarte simplu. Si-au vazut de vietile lor si m-au cautat numai cand au avut nevoie de ceva de la mine. In general au avut nevoi de consiliere pentru ca acesta este unul dintre lucrurile la care ma pricep cel mai bine.” Atmosfera din sala devenea usor plictisitoare, cel putin pentru blonda din primul rand care il fixa in priviri aratandu-i, parca, faptul ca acest monolog nu era atat de amuzant. “ Ok, vad ca asta nu merge, ramanem in sfera relatiilor dar voi incerca sa ma leg de alte aspecte. Pana acum viata mea , din punct de vedere al relatiilor, a fost un calvar. Si asta numai din cauza femeilor pe care le plac. Invariabil gasesc numai femei traumatizate psihologic si incep sa ma apropii de concluzia ca am ramas ultimul fraier de pe aceasta planeta care intr-adevar respecta femeia de langa el. In curand voi ajunge , in momentul in care intalnesc o femeie interesanta, sa am cu ea urmatoarea discutie : Eu:<<Ai iesit de curand dintr-o relatie de cel putin 6 luni deoarece iubitul sau sotul te batea/insela/etc.. ? >> Ea: <<Da >> Eu: <<OK, in acest caz nu mai sunt atat de sigur ca vreau sa fiu cu tine, cu toate ca imi placi foarte mult si ai toate calitatile pe care eu le caut la o femeie>>. Cu voi e invers : Intrebarea pe care o veti pune va fi de genul <<Ai de gand sa te intalnesti cu mine doar pentru sex si sa ma cauti doar cand ai nevoie? >> In mod invariabil barbatii, porci fiind din fire, vor raspunde <<sub nici o forma>>. Sa nu-i credeti. In mintea lor apare un DA cat voi de mare si in acel moment celalalt cap, ala de sus cu care noi gandim mai rar, va compune un raspuns care sa va convina. Mai rar, veti gasi cate un barbat usor dezinteresat care va rapunde cu <<da>> intrebarii voastre. Iar voi, aproape instant veti spune <<In acest caz, desi pari a fi un tip interesant, va trebui sa te refuz>> Sau… varianta scurta, ii ardeti o palma peste rat , ca deh, e porc, veti intoarce spatele si veti pleca. “

Publicul incepu sa aplaude, se pare ca aceasta abordare avea priza la persoanele prezente, fapt ce ii arata lui Alex ca nu trebuie sa se opreasca aici.

(va urma)

[...]

- Ce facem, soro? întrebă El cu jumătate de gură, după ce au petrecut în tăcere deplină câteva minute.
- Păi, mare lucru nu putem, decât să aşteptăm cuminţi să vină curentul. Sau să înaintăm ca orbeţii la lumina telefoanelor din dotare, cât ne-o ţine bateria, răspunse în doi peri Junioara, în timp ce o căuta cu ochii mijiţi pe soră-sa.

Din fericire, bâjbâiala lor prin negura tunelului fu de scurtă durată, graţie generatorului alternativ ce fusese repede pus în funcţiune. Astfel, a doua zi pe la orele prânzului (oricum habar nu aveau de asta, pentru că mobilele lor o luaseră razna sub pământ, iar pe Dogorel nu-l mai văzuseră de o căruţă de vreme), văzură în depărtare indicatoarele care le le indicau faptul că în curând vor face cunostinţă cu bulgarii.

Nici bine nu apucară să păşească pe pământ bulgăresc, că s-au trezit înconjuraţi de o haită compusă din 6 bărbaţi, unul mai zdupeş ca altul, dintre care s-a remarcat unul mai mignon, înţolit cu armură de vameş, cu chipiu de două ori mai larg decât îi era capul, de-i pica întruna pe ochi, şi care le-a cerut, pe un ton piţigăiat, actele la control.

După ce au fost interogaţi vreo 10 minute, timp în care schimbară şi clasicele amabilităţi, adică nume, prenume, dominiciliu şi serie de buletin, cei trei turişti au fost escortaţi în deplină siguranţă până la punctul de control, după care fură poftiţi afară, să se prăjească la soare şi să-şi vadă de drum.

Fericiţi şi veseli nevoie mare că au ieşit teferi din minunatul tunel al groazei, s-au pupat, s-au îmbrăţişat şi au plecat mai departe. Adică înapoi acasă, via cea mai apropiată gară.

Să fi tot început ei deplasarea de 3 ore, când au decis că e cazul să îşi întindă tabăra, întrucât Dogorel se pregătea de saună, iar El şi Ea numai de asta nu aveau chef.

- Gentlemen, we do not stop until ajungem la gară! apucă să mai spună Junioara pusă faţă-n faţă cu decizia deja luată, după care dispăru.

Cei rămaşi în picioare s-au uitat lung unul la celălalt, scărpinându-se cu năduf în creştetul capului, după care şi-au întors privirile pierdute spre locul în care, nu cu mult înainte, păşise aia mică.

Dintr-o dată apăru în faţa lor o arătare ciudată, cu flori şi frunze prin păr, şi veşminte a căror culoare se ghicea, dar nu din prima. Cei doi s-au pus pe un râs isteric când şi-au dat seama cu cine au de-a face.

- Mama lui de şiret şiret, mormăi arătarea în timp ce se scutura de praf, taman acum te-ai trezit din strânsoare, când mă pregăteam să zbor peste craterul ăsta plin cu bălării!!

Cu greu, şi doar după lungi parlamentări în care le-a promis două săptămâni de all-inclusive când vor ajunge acasă, au purces mai departe, renunţând la popas.

Timpul trecea greu pentru Junioară, proaspăt îmbarcată la bordul unui accelerat cu aspect de personal, mai ales din cauza companiei deosebit de plăcute de care beneficia – El şi Ea. Care companie, dându-se de ceasul plictiselii, au început să mediteze cu voce tare la cum ar putea fiecare contribui la lista de “all-inclusive”. Toate aceste cuvinte frumoase şi planuri măreţe ajungeau lin, alături de huruitul roţilor, la urechile plăpândei fiinţe cu nume de cod “Porky”, pe a cărei chip se putea citi din ce în ce mai clar teroarea şi groaza. Că doar de-aia se zice “nicăieri nu-i ca acasă, dulce casă”…

Se vedea deja alergând ca un titirez de la unul la altul, îndeplinindu-le cele mai fantasmagorice capricii, ca doi copii râzgâiaţi ce erau. Dar fiind ai ei, nu mai putea face nimic, că doar singură îi crescuse şi era singura vinovată.

Cele două săptămâni trecură ca vântul pe lângă Junioară, lăsând-o pe aceasta fără vlagă, dar cu pletele fâlfâind. După care toate reveniră la normal (deşi nu era cu mult diferit faţă de perioada “all-inclusive”), ocazie cu care răsuflă semi-uşurată, mai ales de când El emigrase în altă regiune a oraşului, bogată în piscuri semeţe acoperite cu muşchi şi tufe de ferigă.

Va urma. Poate.

…Como los árboles extrañan el otoño…

Imi place sa ma trezesc dimineata si sa vad raze jucause de soare ca danseaza pe plapuma purpurie. Instant, mirosul de cafea din bucatarie imi inunda narile si imi patrunde in creier. Ma ridic in capul oaselor si inspir aerul rece-intepator al zilei de Noiembrie. Prin geamul intredeschis intra racoarea diminetii si ma cutremura putin. Imi lipesc un zambet si ies din camera. Pe masa se afla o farfurie cu paine prajita, bucati de ciocolata amaruie si felii de portocale, iar alaturi un bilet :

Sunt prea rare momentele cand iti vad sufletul fericit, asa ca m-am gandit ca daca iti dau un inceput bun, ai sa zambesti pana la asfintit. Si da, te iubesc si azi!

Ma infrupt din painea prajita si desertul pregatit si ies pe balcon. Nu era niciun nor pe cer, iar afara se mai incalzise. Ma imbrac repede, imi parfumez esarfa rosie carouata pe care o pun la gat si ies in graba. Ajunsa sub ploaia de frunze aurii, imi incetinesc pasul si imi raresc respiratia, pentru a lasa toamna sa-mi umple fiinta. Ajung in cafeneaua cu biblioteca si ma proptesc in fata unui raft plin de carti cu titluri atragatoare. M-am limitat la una si am inceput a citi la o masa intr-un colt, la fereastra, cu un cappucino Starbucks langa mine. Dupa ce am terminat de baut, m-am dus sa platesc si am achizitionat si cartea.

Apoi ma duc in parcul din centru, ma opresc in mijlocul platoului verde si imi pregatesc aparatul de fotografiat. Imortalizez emotii si idei, pe care ulterior le editez cat sa fie ideale. Am pastrat in aparat existenta mea, a naturii si a altor oameni care m-au lasat sa le colectionez spiritul. Am plecat spre casa, sub un cer cenusiu acum, prin cartierul cu magazine. Ma hraneam cu bucuria copiilor mici ce primeau un mic cadou asa, ca de week-end fericit.

Aproape de apartament, imi scot cheile si privind in jos, raman impietrita. Erai tu, pe trepte, cu o chitara in mana si fredonai “I’m yours”. Am cantat impreuna refrenul si am ras de privirile uimite dar dragastoase care ne inconjurau. Am urcat in camera in aplauzele trecatorilor. Am ascultat ultimul CD al trupei tale preferate pe care mi l-ai adus si am povestit despre ziua noastra “libera de tot”. Ti-am cantat la pian versurile unor sentimente si ti-am recitat o poezie a lui Nichita Stanescu.

La final, in pijamale, ne-am dus pe balcon si am asteptat pana au aparut mai multe stele. De aici, nu mai tin minte decat ca acele luminite ale cerului mi-au cantat un cantec de leagan si am adormit zambind in bratele tale.

Urmatoarea zi am completat biletul precedent cu:

Misiune indeplinita!

*Pur fictiv, dar asta e ceea ce as numi eu o zi perfecta. Sau cel putin una din variante. Asa as vrea sa ma trezesc intr-o zi, bucurandu-ma ca traiesc. Si majoritatea chestiilor astora se numara printre lucrurile marunte care m-ar face fericita. Pentru ca viata consta in detalii. Si pentru ca sunt o visatoare incurabila cand ajung in acel sector al mintii inundat de sentimentalism.*

Today I'm gonna try a little harder
Gonna make every minute last longer
Gonna learn to forgive and forget
'Cause we don't have long, gonna make the most of it
(Today) Today I'm gonna love my enemies
(Tonight) Reach out to somebody who needs me
Make a change, make the world a better place
'Cause tomorrow could be one day too late
(Skillet - One day too late)

©Lorena.

Ficţiune vs Realitate

Dumnezeu a spus „Să fie…” şi a fost. El ne-a creat şi pe noi după chipul şi asemănarea Lui şi ne-a dăruit puterea cuvintelor. Cuvintele pot ucide sau pot da viaţă, pot naşte lumi splendide, sau pot distruge chiar şi lumea în care trăim. De aceea prin acest concurs vrem să îi căutăm pe cei care au descoperit potenţialul din ei şi înclinaţia lor spre literatură, şi ca în vremurile de demult să îi chemăm la o luptă dreaptă, în care adevărul, frumosul, stilul şi profunzimea cuvintelor sunt arme, iar cel mai iscusit în mânuirea lor va fi învingător.

Motivaţia noastră este promovarea valorilor şi literaturii creştine ca o mărturie pentru noi cei de azi şi copiii lumii de mâine.

„Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul.” (Psalmul 102:18)

De aceea dacă ai un manuscris, un volum de proză (roman sau povestiri) sau poezie, ce nu a mai fost publicat până acum, te invităm să iei parte la acest concurs în contextul în care literatura creştină autohtonă este  disconsiderată şi în cel mai bun caz ignorată. Mai multe detalii legate de modul de înscriere se găsesc pe pagina Regulament.

Însă nu e nevoie să fii un scriitor sau poet sau dramaturg pentru a putea contribui la acest proiect. Accesează pagina Implică-te! şi descoperă cum şi tu poţi face parte din această lucrare.

http://www.fictiunevsrealitate.ro/

I have dreamt of you so much that surely there is no more time for me to wake up.

I sleep on my feet prey to all the forms of life and love, and you, the only one who
counts for me today, I can no more touch your face and lips than touch the lips and
face of some passerby.

I Have Dreamed of You so Much by Robert Desnos

“Ce vrei sa stii?.. Ce m-a facut sa fiu asa? E vechea poveste, o poveste pe care poate ai auzit-o si de la altii, o poveste in care mai mult ca sigur ai fost si tu candva personajul principal, o poveste in care totul se termina prost, un vis urat si plin de intrebari, stii tu ca in cantecul ala «The hero dies in this one»”.

Incepe sa ii povesteasca. Privirea ii ramane fixata pe lacul cu nuferi. Arata de parca ii e frica sa vorbeasca. Dar totusi vorbeste. Ii trec tot felul de ganduri prin cap: “Ce faci? Risti sa deschizi o rana pe care abia ai reusit sa o inchizi.”. E confuza si totusi odata ce a inceput sa vorbeasca nu se mai poate opri.

S-a intamplat pe la mijlocul verii, sau cam asa ceva. Nu mai stie cum si de ce au intrat ei in vorba. Poate asa a fost sa fie, poate le era scris sau poate… poate ca un inger s-a impoedicat de-o stea si a facut-o sa cada intre ei. Si ei ca doi copii frumosi ce sunt s-au aplecat sa o ridice in acelasi timp, s-au lovit nas in nas si s-au sarutat. Oricum, s-a intamplat unlucru magic si-au vorbit. N-au vorbit mult, dar a fost de ajuns.

La inceput nu se simteau in largul lor si ea nu prea vroia sa vorbeasca. Nu era vina lui, era a ei. Vroia sa fie rea cu lumea, vroia sa fie cu lumea asa cum fusese ea cu ea. Si la un moment dat de ce sa nu recunoasca: i-a facut placere sa faca asta. Ii dadea senzatia aia prosteasca de putere, lumea parea a ei si o tinea in mana si putea s ail sfarame cand vroia ea, putea sa il respimga si sa ii arunce vorbe grele. Intr-o seara statea si pierdea vremea. Era prea cald ca sa poata dormi si nu prea avea stare de nimic. Atunci i-a trecut prin minte ca poate se insela in privinta lui. Si s-a gandit destul, si l-a privit si din stanga si din dreapta si a inceput sa ii placa ce a vazut si ce a descoperit: un baiat care parea putin cu nasul pe sus, un baiat orgolios, un baiat care ar face ceva doar ca sa se razbune pe tine si ca sa iti arate ca nu e cum vrei tu. Si chiar daca baiatul asta parea periculos pentru mecanismul ala fragil pe care abia il reparase ea s-a gandit ca ar putea sa riste sa il strice iar.

Isi aduce aminte cand vorbeau in fiecare zi si in fiecare seara, cum astepta mereu sa sune si cum uneori nu mai putea si scria un nenorocit de mesaj format din 2 cuvinte mici, dar pline de insemnatate pentru ea. Ii spunea ce face si unde se duce si el ii spunea la fel, nu de fiecare data, dar in general. Ea ii spunea pentru ca ii placea sa stie si altcineva de ea si pentru ca vroia sa se alinte si sa simta ca ii pasa si altcuiva de ea. Incepuse sa iubeasca telefonul si sunetul pe care il scotea cand primea un mesaj sau cand suna. Zambea mult si radea singura in timp ce citea ce nebunii ii scria nebunul. Si totusi vorbele lor ascundeau ceva mai mult decat lasau ele sa se vada. In spatele lor ardea ceva.

Erau frumosi impreuna. Cel putin asa le spunea lumea care ii vazuse. Cica se potriveau. Dar asta era doar din vedere. Pentru ca ochii nestiutori nu vedeau ca in spatele acestei potriveli se ascundeau orgolii si intepaturi. Nu vedeau ca ei, de fapt, in majoritatea timpului, isi vorbeau numai cu subinteles. Ea a incercat sa vada mai mult in mesajele pe care el le trimitea. A sperat ca el o sa fie acolo si ca o sa o tina in brate macar pentru o vreme. N-a fost asa. A sarutat-o intr-o seara si s-au despartit. Au plecat, el in stanga, ea in dreapta. Cat de fericita a fost in seara aia nu poate fi descris in cuvinte. A fost atat de fericita incat a reusit sa ii faca pe toti din jur sa se uite la ea. Si ce-au vazut? Au vazut un pe cineva care sarea si canta, si care vroia sa strige in gura mare: “Sunt fericita!”.  Ii venea sa se intoarca la el, sa se duca si sa il tina in brate fara sa ii mai dea drumul. Se uita la degetele ei si isi amintea cum mana ei se simtea asa de bine in mana lui si cum corpul i se mula perfect cu al lui. Isi musca buza de jos doar ca sa ii simta inca odata sarutul dulce si zambea cand isi amintea cum buzele lor isi gaseau drumul unele spre celelalte de parca ar fi fost doi magneti. Si cand se oprea brusc si o tragea la el in brate timpul si lumea stateau in loc si erau doar ei doi in mijlocul unei alei. Si totul se rupea brusc cand se trezea si realiza ca el nu mai era. Nu mai era sa o stanga de mana pana tipa de durere, nu mai era sa se joace cu bretelele eiStia un singur lucru pe care nu vroia sa il accepte. Daca o facea se pierdea cu totul si ar fi insemnat sa o ia iar pe drumul pierzaniei, pe drumul care i-ar fi facut numai rau, si care i-ar fi adus numai tristete si nefericire. Asa ca din momentul in care a simtit ca mai bine o lasa moarta, din momentul ala s-a rupt de ei si a mers mai departe. Nu a plans pentru ca nu avea de ce, dar in adancul sufletului ei stia…

Se indragostise de el.

TO BE CONTINUED…

Eu m-am născut dintr-o cutie. De mamă şi de tată am auzit târziu şi n-am ştiut ce înseamnă.

Nu cunosc timpul, deci nu ştiu să măsor în clipe şi în veşnicii câtă vreme am stat în întuneric, amorţit de nemişcare şi acoperit cu o pătură subţire.

Naşterea mi-o amintesc dureroasă. Eram copleşit de lumină, eram speriat şi-mi doream să fi putut să mă ghemuiesc şi să plâng.

Două mâini mari şi osoase se îndreptau spre mine. Credeam că mă vor rupe în bucăţi, că mă vor ucide. Aş fi ţipat dacă aş fi avut gură.

Am rămas nemişcat, aşteptând îngrozit moartea care venea încă dinainte să termin să mă nasc. M-am simţit apoi purtat prin aer cu blândeţe….dulce moment de fericire şi de teamă !

Celui care mi-a dat viaţă i-am văzut întâi bătrâneţea degetelor, apoi căldura ochilor cafenii. Nu-i ştiam numele, nici nu înţelegeam cine e. M-a apropiat tremurând de chipu-i prietenos şi a privit prin mine. El mi-a dat ochii în timp ce eu i-am dat vederea.

Ziua aceea a fost cea mai frumoasă din existenţa mea, pentru că a fost singura dată când n-am ştiut ce o să se întâmple mai târziu.

Singurul meu prieten, cel care mi-a dat viaţă, m-a ucis.

M-a înapoiat în cutia mea şi mi-a închis capacul cu un zgomot surd. Am blestemat scurta-mi fericire, pentru că mi-a făcut întunericul şi mai negru decât îl cunoşteam. Tânjeam după culori, după lumină, după ochii prin care am privit şi după mâinile ce m-au legănat cu grijă.

Pe când am îmbrăţişat resemnarea, mâinile pe care le cunoşteam aşa de bine m-au readus la viaţă. Creatorul meu m-a învăţat o mulţime de lucruri de atunci. Eu privesc în acelaşi timp în ochii lui şi în jurul lui. Uneori mi-aş dori să-i pot spune că îl iubesc.

Fiecare zi e la fel. În fiecare zi mă naşte şi mă ucide, iar eu de fiecare dată îl urăsc şi îl iert din nou.

Aceasta a fost leapşa de la Cătălin, care a făcut “apelul” la imaginaţie şi m-a provocat să scriu despre ochelari.

]]> http://voceacelorcaretac.wordpress.com/2009/10/28/luna-tu/ Wed, 28 Oct 2009 22:09:27 +0000 Liana Mitroi http://voceacelorcaretac.wordpress.com/2009/10/28/luna-tu/

Privesti undeva in gol, spre un punct care nu exista, doar ti-l imaginezi tu. Ai lacrimi in ochi, lacrimi ce-ti fac machajul sa curga, rimelul se scurge pe obraji ca o masca de clown prost. Parul a iesit aiurea din coul pe care te-ai chinuit jumatate de ora dimineata sa-l faci. Stai pe jos, lipita de un perete, genunchii ii tii strans in brate, fruntea se odihneste aiurea pe ei, corpul are o miscare automata de inainte-inapoi. Nu auzi, nu vezi, nu gandesti, nu existi. Nu ai de ce, nu ai pentru cine. Pe fundal se aude o melodie. Plangi. Nu-ti pasa cine te vede. Oricum nu intereseaza pe nimeni si nu te baga nimeni in seama. Esti un om invizibil, inexistent, pentru ca te-ai transformat in el !

Am citit mai demult o povestire de Isaac Asimov, al cărei titlu nu mai mi-l amintesc, dar care răspundea, într-o manieră ficţională, întrebării “de unde vin bancurile?”. Cred că oricine ajunge să se întrebe la un moment dat asta. La modul cel mai general, întrebarea sondează chiar natura şi originea umorului însuşi, iar la modul mai concret se preocupă de izvorul bancurilor. Cine inventează bancurile? Am încercat eu însumi odată să „inventez” un banc, dar n-a fost prea reuşit. Mai ştiam un banc inventat de un cunoscut de-al meu, dar nici acela nu era prea reuşit. Şi atunci, cine inventează bancurile geniale care ne fac pe toţi să rîdem? Probabil nişte oameni geniali, dar răspunsul ăsta nu ne ajută foarte mult.

În povestirea lui Asimov, cel care ne-a dat legile roboticii înainte de a avea roboţi (prima lege a roboticii spune că un robot nu poate ucide  un om, iar celelalte sînt derivate din aceasta), umorul în general şi  bancurile în special ţin de un experiment extraterestru. O rasă extraterestră care se joacă cu noi a inventat bancurile şi le-a pus în circulaţie pentru a experimenta. Povestirea lui Asimov e fără îndoială inteligentă şi bine scrisă şi în plus se găsesc în ea cîteva bancuri excelente pe care Asimov le-a cules din diverse culturi, dar are nişte probleme.  Pe scurt, într-un viitor îndepărtat omenirea a dezvoltat nişte supercomputere care au capacitatea de a răspunde la cele mai profunde întrebări ale oamenilor. Asta e prima problemă a povestirii lui Asimov, căci el presupune că ştiinţa poate răspunde la cele mai arzătoare întrebări ale spiritului uman, ceea ce ştiinţa serioasă nu poate pretinde nici spera. Ştiinţa poate în cel mai bun să descrie şi să explice tot ce există, deşi nici asta nu e probabil că se va întîmpla vreodată, dar în niciun caz nu va putea răspunde la întrebarea de ce există ceva mai degrabă decît nimic (întrebare pe care unii o consideră şi întrebarea fundamentală a filosofiei). Oricum, să mergem mai departe cu Asimov şi să-i facem concesia că în viitor oamenii au inventat nişte supercomputere care pot răspunde la toate întrebările. După ce au pus toate întrebările care le-au venit în minte, oamenilor le-a secat inspiraţia, aşa că principala lor preocupare a rămas aceea de a pune cele mai relevante întrebări. În acest scop au fost aleşi dintre cei mai inteligenţi pămînteni un grup de slujitori ai Supercomputerului, adică tot un fel de preoţi (oare de ce, orice ar face omul, chiar şi un spirit prodund antireligios ca Asimov, ajunge iar şi iar la religie?). Doar aceştia aveau voie să pună întrebări calculatoarelor supreme. Unul dintre aceştia, după ce probabil pusese întrebări ca “are viaţa sens?” , “dacă da, care e acesta?” “există Dumnezeu?” şi primise răspunsuri definitive şi irevocabile la toate, se plictisea  de moarte. Trăia probabil sentimentul suprem de plictiseală al celui care există într-un univers în care nu mai există niciun mister, în care explicaţia a aplatizat toate încreţiturile realităţii care excită spiritul. Aşa că, pe ascuns, ca să nu-şi piardă locul de muncă, i-a venit ideea să întrebe de unde vin bancurile. În acest scop a introdus mii de bancuri în supercomputer şi a pus acestuia întrebarea. Răspusul acestuia îl ştim deja: experiment extraterestru. Apoi preotul nostru ateu pune o altă întrebare: ce se va întîmpla în ziua în care oamenii vor afla răspunsul la prima întrebare. Iar răspunsul a fost, fireşte, că în ziua aia experimentul se va încheia, implicaţia directă fiind că va dispărea însuşi umorul. Ca să testeze, eroul nostru citeşte un banc şi îşi dă seama că nu mai poate rîde. Şi din ziua aia n-a mai rîs nimeni niciodată la auzirea unui banc. Asimov nu ne spune dacă rîsul din alte motive decît bancuri a rămas totuşi posibil.

Eu cred că asta e singura povestire din istoria literaturii care suferă de o problemă pe care dacă aş fi critic literar poate aş reuşi să o numesc. Problema e că, dacă ţi-o poţi imagina adevărată, atunci e falsă. Orice povestire, mai ales cele sf, îşi creează un spaţiu în imaginaţie în care sînt reale. Dar povestirea asta nu poate fi reală nici măcar în acel spaţiu virtual din imaginaţie, pentru că în momentul în care ţi-o imaginezi reală acolo, consecinţele realităţii ei s-ar refrînge în mod necesar şi asupra lumii reale. Poate nu e chiar aşa, poate nu ştiu nici eu prea bine ce vreau să spun, dar acesta a fost primul gînd după ce am citit povestirea, acum cîţiva ani.

Chiar dacă nu e aşa, şi chiar dacă povestirea lui Asimov e acceptabilă din punct de vedere al coerenţei interne şi al legăturii ei cu lumea imaginară pe care o creează, în niciun caz nu putem accepta răspunsul ei cu privire la originea bancurilor, pentru că, uite, dacă spun acum un banc, cu condiţia să fie bun, pun pariu că o să rîdă toată lumea.

În cazul acesta, nu ne rămîne decît să ne întrebăm în continuare de unde vin bancurile…

- festival internaţional de scurt şi mediu metraj

- se pot înscrie filme de ficţiune de maxim 60 de minute (inclusiv animaţie) realizate după 1 ianuarie 2008

- termen limită: 1 decembrie 2009

! NOILE TERMENE LIMITA sunt 15 decembrie 2009 pentru filmele straine si 15 ianuarie 2010 pentru filmele romanesti.

Trofeul NexT – 4000 Euro
Premiul pentru cea mai buna regie – 2000 Euro
Premiul pentru cea mai buna coloana sonora – 2000 Euro

http://www.nextproject.ro/comunica2

link: http://www.nextproject.ro/

Festival de film pentru tineri până în 22 de ani. (nu există limită inferioară de vârstă)

Are loc în Seattle, Washington.

- Pot concura filme de lung şi scurt-metraj: ficţiune, documentar, animaţie, videoclipuri, experimental şi o categorie pentru filmele din alte ţări.

- Termen limită: 31 octombrie 2009

şi 15 ianuarie 2010

http://nffty.org/

Intre 23 – 25 octombrie se desfasoara la The Light Cinema Kinofest. Acesta prezinta cele mai premiate scurt – metraje, grupate pe 3 sectiuni: animatie, fictiune si microfilme (filme pentru telefonul mobil).

Detalii pe: realitatea.net.

Profesor la Universitatea Washington & Lee din SUA, Domnica Radulescu a fost premiata in 2009 de catre Biblioteca din Virginia pentru romanul de fictiune ”Trenul de Trieste”, in timpul unui banchet organizat la sfarsitul saptamanii trecute.

Domnica Radulescu a mai castigat in Romania, pe cand avea doar 17 ani un premiu pentru eseu. Ea a parasit tara imediat dupa caderea regimului Ceausescu. Autoarea marturiseste ca romanul poate fi considerat o autobiografie, insa este presarat si cu fictiune, fara a preciza insa proportiile. Cartea a aparut prima data scrisa in limba engleza, anul acesta putand fi achizitionata si varianta in limba romana.

Subiectul cartii:

Actiunea incepe in 1977. Mona, o adolescenta bucuresteana impulsiva, care evadeaza din Romania, se indragosteste de Mihai, un baiat din munti. Tineretea ei in Romania este un vartej de placeri senzuale, in ciuda fricii si dorintelor specifice unei vieti sub un regim comunist. Desi Mona se lupta cu politia secreta si cu lipsurile, amintirile ei despre placerile tineretii si ale dragostei sunt categoric vesele. Povestea Monei se intinde peste ani, pe masura ce isi construieste o viata americana, care este intotdeauna umbrita de viata pe care a lasat-o in spate.

”Domnica Radulescu surprinde in romanul sau un moment zbuciumat din istoria Romaniei, filtrat prin lentila trairilor individuale si a dramelor personale. Personajul principal, Mona Maria Manoliu, fata cu nume de actrita traieste trauma unui timp ostil iubirii, fericirii si vietii in sine, care transforma totul in panica, teama si paranoia.

Iubirea si politica se afla intr-o lupta pensionata, care transforma viata personajelor intr-un joc de viata si de moarte, conturat cu finete, dar si umor pe fundalul opresiunii politice a unui sistem politic absurd si inuman. Labirintul creat de impletirea crizelor personale cu situatia politica amenintatoare, o conduce pe protagonista romanului la decizia radicala de a-si parasi marea iubire din Carpati, familia si locurile iubite ale copilariei, pentru a lua misteriosul ”Tren de Trieste”, spre dureroasa, dar si aventuroasa calatorie a exilului.

Faurindu-si o noua viata in palpitantul si miticul oras Chicago, un oras pe care il numeste ”demn de foamnea mea”, trecand prin socurile si captivantele aventuri ale unei vieti noi pe continentul american, Mona Manoliu continua insa sa fie bantuita de trecutul ei romanesc, de marea ei iubire. O reintoarcere dupa douazeci de ani pe pamantul natal devine, pentyru acest personaj plin de contradictii si de suflu vital, un prilej de a-si reconsidera legaturile cu trecutul, precum si de a patrunde enigma iubirii ei din tinerete.

Romanul Domnicai Radulescu este o calatorie naucitoare catre o tara indepartata, frumoasa si infricosatoare, si o odisee intreprinsa in adancurile inimii une itinere fete si a remarcabilei femei in care se transforma”. (Arthur Golden, autorul romanului Memoriile unei gheise)

interviu BBc cu Domnica Radulescu

Daniela  Vitelaru

Domnişoară A.,
Deabea acum am realizat că m-am maturizat şi crede-mă, draga mea prietenă (cred că, totuşi, poţi să deţii acest apelativ în numele tuturor momentelor bune din acea relaţie RECIPROCĂ de prietenie), că puţin mă interesează că regreţi (prea târziu, draguţo) toate căcaturile pe care le-ai făcut. De fapt, nu, nu regreţi, doar te prefaci că îţi pasă, deoarece acum ai realizat că eu sunt singura tâmpită care ţine cu adevărat la tine şi trebuie să mă recuperezi. Neapărat. Chiar în momentul acesta. Şi probabil voi auzi acelaşi stupid refren “iartă-mă” care, la tine, a fost mereu răcit. Fie cu gheaţă, fie cu indiferenţă. Alege tu o variantă. Să ştii că am aşteptat cu nerăbdare discursul tău (mai bine zis eseu) în legătură cu părerile tale de rău, scris cu litere însufleţite de lacrimile tale (sau nu) şi am ezitat să îţi dăruiesc un răspuns sincer într-un timp scurt pentru că nu eram sigură pe sentimentele mele. Acum poţi să pleci. Deci, pleacă! Şi aşa îţi plăcea ţie singurătatea.