Nu mai ridica nările.. cred că văd un muc !

Ce bengos eşti praleo! Te delpes andi bul, has moro car. Ciplecealma tuta. Ja kere coliba ! Ja !

Fig. 1 – Ciudata lor Cola la 0,33. Am investigat misterul cutie dupa cutie si tot ce-am aflat e ca faci pipi dupa.
La fel ca la noi!

Fig. 2 – Marlboro Lights cu filtru galben
(in engl. just-how-it-s-supposed-to-be).

Fig. 3 – Cola by Red Bull. Noi n-avem.

Fig. 5 – Un plic cu flyere, stickere si un poster. Se intalneste in cluburi si magazine uber-urbane.

Fig. 6 – Clubul de la ultimul etaj al cladirii cu supermarket la parter.
Au prestat Palotai, Cadik si MC Zeek.
(bonus: terasa mare pe acoperis)

Fig 7 – Yin si Yang. Cu carne.

“l o mik plimbare……”

Mda.. si in directia in care merg mainile.. cred ca o sa-mi placa plimbarea asta.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“hmmm…veche…:D”

Mda.. arăţi şi tu ce nu ai.. adică ceva frumos de arătat.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“…no one can judge me…”

Din moment ce pui fotografia asta pe net, nu crezi că ai acceptat să fii judecată de oricine, îm orice manieră? Vrei să ne arăţi că nu ai ţâţe mari? Am văzut.. vrei să ne arăţi că nu ai un fund rotund şi f***bil ? am văzut şi asta.. poţi să te dai cu fundul de perete de câte ori vrei tu, k nu o să fi mai frumoasă !

Mai spală-te frate prin urechi !

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“yo;):>”

Aşa.. crăcănează-te mai mult ca să fii la înălţime.. Te crezi “stea” în dormitor ? / Hai convinge toată lumea / Cântă-ne la “microfon” !

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“mmmda vezi k te vad ce faci;)”

Fetele, de obicei, adoptă poziţia aceasta pentru a-şi arăta sânii.. la tine cam bate vântul !

“”nu sunt rea sunt smekerita….si stiu sa ma fac iubita…..hai sa facem o incercare…..sa vedem kare pe kare…..:P””

Fată, îţi spun sincer.. poziţia asta e demodată rău.. nici unui câine nu i s-ar ridica vreo idee (poate doar să ridice piciorul pentru a se uşura).

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“” ____:P:P__papusha TUTUROR____:P…jukaria NIMANUI____””

Scenă extrasă dintr-un film de “groază”.. vă place ? (mie nu).. şi.. cum ziceai?.. eşti păpusa TUTUROR ?.. Te-au “păpuşit” de nu-i adevărat în regim de penitenciar ! .. Nu încerca să negi, că boticul te dă de gol !

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Nu e fake.. e thriller !

“Cn Com La Mn Are De A fa`ke Cu…….:*”

Mă… ce pericoios eşti.. ce frumos ai arăta într-o fotografie cu aia înfiptă în c*r.. ce zici? se rezolvă? hai că aduc eu aparatul!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“Kautam Cv De Mancat;)”

Mulţumim pentru lămuriri !

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“Prostule Ejti a`kolo;”

Oligofrenule, eşti penibil !

Lepşele astea se dovedesc a fi tot mai ” pă trend “. Am blogul de vreo lună jumate şi, in tot acest puţin timp,eu am primit vreo 4 la număr, ultima venind de la Dedeea , leapşă in care se cere să vă povestesc despre obsesiile mele.Trebuie să recunosc că, lately , n’am prea avut timp de aberaţii nocturne, majoritatea articolelor fiindu’mi programate. Dar acum, că totul a revenit la [A]normal, să aberez, că asta ştiu eu cel mai bine.

Cum vă spuneam, azi meditez asupra OBSESIILOR: ce’s ele?cu ce se mănâncă? Şi, cel mai important, care’s ale mele? Personal, când aud cuvântul obsesie, gândul îmi zboară la oamenii cărora le lipseşte o doagă, acele persoane care au porniri nervoase şi inconştiente atunci când e vorba de un anumit lucru X. P’ăştia’i numesc eu OBSEDAŢI. Bineînţeles, acelaşi cuvânt face ca mintea mea să treacă la pornografie. Daaaar, datorită faptului că mulţi minori îmi citesc blogul, nu voi insista prea mult la acest capitol, lăsându-vă pe VOI să vă imaginaţi ce, cum, când şi unde [ I hope you’ve got my point]

Sunt numeroşi aceia care spun ca eu sunt foarte [A]normală. Unii dintre cei care mă cunosc mai bine susţin chiar că nu şi-ar dori un copil ca mine atunci ” când te apucă pe tine dracii ”. Cu toate astea, afirm cu mâna dreaptă pe tastatură că NU sunt obsedată. Chiar dacă pare greu de crezut, ăsta’i adevarul. În timp, eu mi’am format doar tabieturi, metehne şi „apucături PROASTE” [mama] , dar NU obsesii.

De multe ori mama zice „când te’apucă, te ţine mult?” => a ajuns la capătul puterilor, nu’mi mai poate face faţă. Pe româneşte, i’am scos peri albi, iar ea se roaga la D’zeu ca eu să incetez dracu’ odată sau, cum zicea şi Feri în generală, „să’mi bag minţile’n cap”.

Exact ca’n versul „aşa’mi vine uneori . . .” [Demmo- 7 zile de 8 ori], mie’mi vin dracii foarte des, exact unde, când şi cum NU te aştepţi. În acele momente, nu se prea poate discuta cu mine. UNII ştiu asta şi mă lasă în lumea mea, „ până’ţi trec bâzdâcii” [ tot mama] ca, mai apoi, să revin cu picioarele pe străzile prost asfaltate din Turda.

Deja te dor ochii de la câte aberaţii a citit. Şi, ca să fiu CUminte, I’m gonna cut all this crap şi voi prezenta fain frumos, schematic [cu liniuţe, ca la şcoală] obiceiurile mele.

- La mâncare n’am mari pretenţii, cu toate că nu mănânc orice şi de la oricine. Foarte des prefer să nu mănanc decât o dată’n zi. Asta se întâmplă atunci când mama lucrează de după masa .Nu’mi place să mănânc singură şi de aceea am nevoie de o companie care să’mi ţină de urât în timp ce eu „malaxez” [varu’meu]. În rest, atâta timp cât imi faci cartofi prăjiţi, n’ai mari probleme cu copilul răzgâiat din mine.

Nu suport ceapa. Dacâ vrei să mor , obligă’mă să o simt/gust/miros/privesc. Adulţii’mi zic poezia aia potrivit căreia „nicio mâncare n’are gust fără ceapă”, dar eu ştiu una şi buna: I say NO to onion, la fel cum fac şi cu laptele. [ bleahh]

Nu’mi plac roşiile de grădină. Rareori mănănc d’alea de seră si asta se întâmplă de obicei iarna, când toate legumele’s foarte scumpe. În rest, mănânc muuuult ketchup [ Bobo poate confirma, el fiind cel oripilat când vede cum pun ketchup în cantităţi industriale]

- În trecutul nu foarte îndepărtat, aveam o slăbiciune pentru culoarea roşie. Toată garberoba mea era plină de haine roşii. Bineînţeles, lenjeria la fel. Când vedea mama ce articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte aduceam acasă, devenea un taur de la coridă. Acum, am evoluat, am trecut la albastru. Mdeah … îmi place cerul şi asta se reflectş în hainele pe care le port.

- Mint cu neruşinare, cu toate că am realizat că „ minciuna are picioare scurte ”. Sunt o mare mincinoasă. Probabil că aş trece şi testul cu poligraful. Sau , poate chiar în articolul ăsta am minţit fără ca tu să’ţi dai seama. Apucătura asta mi se trage de la Bibicu’. El a ajuns cam rău, căci nu se mai poate controla şi , cum înaintează şi’n vârstă, le infloreşte într’un hal fără de hal. I hope I won’t go as far as him.

- Fur /Iau cu compasu’ /Şterpelesc /Hoţesc /Şmanglesc /Sustrag /Fac „hocus-pocus”, deşi NU sunt cleptomană. Toate acţiunile enumerate anterios se pun în practică doar atunci când vine vorba de pixuri. Îl vad, îmi place => trebui să fie al meu şi nu’mi pasă cum are loc „transferul” de la tine la MINE. Parcă’l şi aud pe Filipuţ cum behăie „ Unde mi’e pixu’? . . . pauză…. Aleeeeeeee , da’mi pixuuuu’ !!” Chiar şi cel cu care scriu acum e unul furat and I’m proud of that.

- NU’mi place să mi se umble în lucruri. De obicei, sunt ordonata, manie „primită” de la mama si de la mama Aurica. Ştiu ce si unde pun, astfel ca dacă mă trezeşti in zorii zilei să’ţi dau foaia de hărtie pe care am scris luna trecută, ţi’o dau in 2 timpi şi 3 mişcări.

Nu te atinge de lucrurile mele fără ca eu să ştiu pentru ca nu raspund de reacţiile mele ulterioare.

- Scrierea unui articol , la mine, are un adevarat ritual de indeplinit. Reţeta: se ia una bucata pix –d’ăla furat- ,se alege o noapte luuuungă, minim 2 coli albe de hartie, şi se lasă mâna să danseze în delir pe ele. A doua zi, toate aberaţiile nocturne se trec într`un document Word. Apoi, se caută imagini de pe deviantart [ vizionez cel putin 10 pagini până să aleg poza finala] ca, intr`un final, să dau un gingas CTRL +V aici, pe blog. [ kinda creepy , but I already know this]

- Sâmbăta e ziua mea de făcut curat în întreaga casă. Doar in această zi a săptămânii intorc eu casa cu fundu’n sus. În rest, mama face asta. Şi, cum azi e sâmbătă, mă retrag eu incetişor să mă joc puţin cu aspiratorul si cu mopul . . .dar nu înainte de a pasa leapşa către Anca , Sunshine şi Diana

.. comentaţi voi.. eu nu prea am nimic rau de spus..

Ce limbă aspră ai!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Spune-i fotografului că are nota 1 de la mine!.. o fotografie se face cu spatele la sursa de lumină !.. dar nu e nici o problemă.. ne-a scutit de neplăcerea de a-ţi vedea faţa !

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Super tare: fiţe de oraş pe stradă rurală ! Fotografie tipică cocălarilor (cacofonie intenţionată). Şi mai e ceva care nu îmi este clar: de ce faci fotografii cu pieptul in faţă când tu nu ai sâni traşi la sală?.. puteai să bagi ceva bureţi într-un sutien (nu pentru efect, ci doar pentru impresie).

“Sunt original si nu am rival cu niciun baiat nu vreau sa ma compar. Am catigat premiul Playboy la baieti in 2007”

Playboy?.. asta nu este o revistă pentru bărbaţi?.. eşti pe invers sau eşti fetiţă?.. şi bineînţeles… nu putea să nu-ţi afişezi noua achiziţie în materie de curele D&G.. scrisul dă bine, dar cureaua e imitaţie.. dacă tot vrei să te lauzi, laudă-te cu ceva autentic!.. sau asta e noua modă la cocălari?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

“IMPRESII,FITZE si TALENT…astai stilu’ meu RECENT”

Ce te frângi în două ca o balerină? Ţi se pare ca acela este un bar de striptease? Oricum, după băşinile pe care le ai în cap, nu ţi-ar da nici propria-ţi mână plăcerea unei masturbări satisfăcătoare!

Vestea că moșii ăia decrepiți de prin Academia Română au decis la o bere să includă în dicționar aceste cuvinte a născut două tabere: cea a pudibonzilor prefăcuți și cea a entuziaștilor care confundă sindromul Tourette cu modul lor de exprimare. Exclud aici tabăra celor cărora reapariția acestor cuvinte în dicționar li se pare un gest firesc și deloc revoluționar.

Pretinși pudibonzi sunt oripilați la gândul că atunci când vor deschide dicționarul la litera P, vor întâlni negru pe alb, descrieri amănunțite a ceea ce se află în nădragi sau sub fustiță, de parcă aceste lucruri nu existau și în dicționarele precedente. În ultima ediție a DLR (din 1958), aceste cuvinte existau și erau la fel de folosite în limbajul curent ca și astăzi. Numai imbecilii comuniști au considerat că prezența diverselor denumiri ale organelor genitale în limba română, într-un dicționar, aduce grave atingeri educației tineretului utecist. Și de aceea le-au făcut dispărute din orice dicționar apărut ulterior. N-au reușit însă să provoace dispariția lor și din limba română vorbită. Dincolo de scabrozitatea construcțiilor lingvistice posibile folosind aceste cuvinte, existența mult blamată a acestor cuvinte nu poate fi negată, mai ales că avem denumiri de plante care le conțin. Aș aminti aici două dintre cele mai cunoscute: pizda țigăncii sau coaiele popii.

Tot pudibonzii aduc drept contra-argument lipsa din dicționarele altor limbi a acestor cuvinte. Greșit. Cuvintele populare, obscene sau vulgare care descriu diverse părți ale corpului sau acțiuni desfășurate cu ajutorul acestora sunt explicate foarte clar în dicționare prestigioase (exemple: fuck în Merriam-Webster’s Dictionary sau cul în diverse dicționare ale Academiei Franceze)

Cealaltă categorie are impresia că prezența cuvintelor respective în dicționar le dă dreptul de a le folosi în orice situație, indiferent de nivelul lor de vulgaritate. Am o veste proastă: dimpotrivă, e mai grav acum, orice avocat va putea demonstra foarte ușor că ai folosit cuvinte obscene sau vulgare din moment ce sunt marcate ca atare într-un dicționar oficial al limbii române.

Interesul acordat tupeului academicienilor de a reinclude aceste cuvinte într-un dicționar oficial vine, de fapt, din diferența dintre modul de folosire a cuvintelor obscene și vulgare în limba română și modul în care sunt acestea folosite în alte limbi de circulație. Dacă populația vorbitoare de limbă engleză nu are o imaginație debordantă atunci când înjură, limitându-se la expresii standard conținând cuvântul fuck, folosirea limbii române ca instrument de propagare a înjurăturii poate genera studii aprofundate în domeniu. Mi-aduc aminte că am citit un astfel de studiu unde banalul “Du-te-n pizda mătii” este interpretat ca o reducere la nimic a interlocutorului, un îndemn către întoarcerea la stadiul în care nu exiști.

Lingviștii încă se mai ceartă asupra etimologiei cuvintelor respective, însă cert este că aceste cuvinte fac parte de mult din tezaurul lingvistic românesc din moment ce se regăsesc și în celelalte dialecte locale (macedoromână, meglenoromână). Mai mult decât atât, orice import recent poate fi negat simplu deoarece majoritatea cuvintelor au echivalent fie în latina vulgară, fie în diverse limbi slavonice, iar asimilările recente s-au făcut, cronologic, din franceză, germană sau engleză.

Dragă Moș Crăciun,

Mulțumesc.

Pe cei care doresc să mă învețe cum ar trebui să îmi petrec eu timpul liber, îi anunț că mai desfășor o grămadă de alte activități păguboase: sunt implicat în niște proiecte open source, administrez moka niște forum-uri, ridic semidocția la rang de virtute completând informații pe wikipedia, mai fac câte o subtitrare la filme. Sunt atât de cretin încât mai citesc și câte o carte.

A propos de cărți, vreau și eu cadou cartea asta.

Normal, aș putea face niște lucruri mai interesante în timpul liber și atunci n-ar mai fi considerate timp pierdut: aș putea să mă îmbăt temeinic pe ritmuri de manele, aș putea să ies în oraș la cafeneaua Turabo cu un bemveu și o mimoză la braț, aș putea să merg în mall la shopping, aș putea îngroșa rândurile celor cărora le place să-și petreacă jumătate de week-end pe DN1 în drum spre stațiunile de real interes turistic de pe Valea Prahovei. Și pe net aș putea face lucruri mult mai utile: aș putea căuta filmulețe amuzante pe youtube, aș putea da și cerși comment-uri stupide pe hi5,  aș putea da mass-uri pe mess cu “Yahoo se închide”.

Salvați-mă, sunt anormal.

 Înainte de toate, dați-mi voie să aduc veștile proaste, mai ales pentru cei supărați tare că în acest an Ziua Națională a căzut sâmbăta: tragedie, la anul, 1 Decembrie va pica duminica. Deci nici la anul, nu veți avea ocazia să folosiți Ziua României ca pretext al activității specifice românilor: să chiuliți de la muncă.

Să vedem acum ce a făcut românul neaoș de Ziua Națională. Păi în primul rând, s-a dus să vadă bradul. Care brad? Chestia aia indecent de mare din Piața Unirii cu nu-știu-câte milioane de beculețe. Sunt convins că, adânc pătrunși de spiritul patriotic, românii au blocat traficul ca într-o zi lucătoare obișnuită prin centrul Bucureștiului să vadă bradul. Dacă bradul nu era în Piața Unirii (da, mă, Unirea e, de fapt, sărbătorită de 1 Decembrie), românul nu s-ar fi călcat în picioare să vadă bradul. Probabil, dacă bradul era montat în altă parte decât în Piața Unirii, s-ar fi înregistrat o dramatică diminuare a numărului de participanți la eveniment: vreo trei români în minus. Cică, în aglomerație, s-au pierdut vreo 42 de copii veniți special cu autocarul (wtf?) de la Topoloveni să vadă bradul. Eu cred că au fugit la parada militară. Vreo zece persoane au leșinat. De emoție – numai la gândul că banca care și-a făcut publicitate montând bradul le va da un credit cu dobândă zero.

La Piața Obor, cetățenii de vârsta a treia, au avut ocazia să beneficieze de apucăturile pesediste ale primarului de sector, specialist în pomanologie, ghiftuindu-se cu ciolan cu fasole și devenind high în urma unor păhărele de țuică.

ProsTV n-a mai difuzat anul ăsta “Deșteaptă-te, române” pe ritmuri de manea. A băgat, în schimb niște reportaje lacrimogene despre niște copii năpăstuiți de soartă. Neinteresant. Antena1, din respect față de ciorile conlocuitoare, a dat manele la tot poporul. ZeroTV încă n-a găsit-o pe Elodia. UltimaTV a ales să ne delecteze cu plagiatul lui Prigoană după emisiunea “Meserii murdare” de pe Descopery. TVR1 a dat niște emisiuni plictisitoare. Pe banii mei.

Bineînțeles, românul a dat cu tifla unor activități anormale de Ziua României: și-a exprimat dezacordul cu desfășurarea de forțe la parada militară de la Arcul de Triumf prin neprezență sub motivul că blochează traficul, însă a fost mai cool să blochezi traficul ca să vezi bradul. De asemenea, stegulețele împărțite de organizatori, și-au găsit locul binemeritat: pe jos, călcate în picioarele participanților, românul exprimându-și astfel, dezacordul față de combinația inestetică de culori a drapelului românesc. 

Atitudinea asta mi-aduce aminte de o mostră de patriotism autentic, venită din partea unui amic de-al meu care, ca ieșire dintr-o ipotetică situație în care Rusia ne-ar invada țara, a găsit o soluție pur românească: “Aș învăța limba rusă”. Esență de Miorița, frate.

Bineînțeles, tot românul s-a oripilat când HR Patapievici a decretat în scrierile sale că “inima românului e ca un cur“. Greșit, inima românului e ca un cur ciufulit temeinic în urma unei diarei provocate de o fasole îmbibată în țuică deversată în zgomot de pârțuri tricolore la umbra unui brad. În Piața Unirii.

Somn ușor, dragi români.

Iubita mea, cateta ta mă înfioară,
Și sunt gelos pe-orgasmu-ți surjectiv,
N-ai vrea mai bine să scoatem integrală,
Sau să studiem un izotop radioactiv?

Îmi fac singur o analiză literară, în strofa asta este vorba de un inginer frustrat de faptul că la un singur orgasm al său corespund mai multe orgasme ale prietenei sale (bineînțeles, el, de fapt, nici nu are prietenă, e o fantezie de a sa) și de aceea se refugiază în studiul izotopului de uraniu 214 si se distrează pe toaletă făcând integrale de gradul II.

Dar ca să nu lăsăm femeile nesatisfăcute, vă recomand să citiți un adevărat meșter al cuvintelor în rime.

În epoca în care domnișoarele reacționează pozitiv numai la cantitea de crom de pe grila radiatorului mașinii personale, se găsește un tătăiță să ne învețe cum se vrăjesc, de fapt, femeile. Unora, poate versurile lui Emil Brumaru li se vor părea vulgare, însă, în opinia mea, pretinsa lor vulgaritate este estompată cu succes de inocența adolescentină care răzbate subtil din strofe.

 Un potențial preludiu la o seară în care vei rupe patul cu gagica ta ar putea suna așa:

Iubito, astăzi facem prăjituri
Cu patru straturi. Primul este patul
Al doilea cearceaful, preacuratul.
Al treilea chiar tu, plină de nuri.
Şi-al patrulea eu însumi, vinovatul
Că astăzi facem iarăşi prăjituri!

Bineînțeles, strofa de mai sus e oarecum cuminte, dacă vrei ceva mai direct, pornocultural, trebuie să apelezi la un fel de cântec de jale și dor:

Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară,
Uitată pe-o prispă-n luna mai…
Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai,
Dar cineva-a mai cântat la o jumară?

Dacă se poate – aș vrea să fie tristă,
Cu mult breton și-o țâră de zuluf:
Când intru-n ea să zică “of” și “uf”,
Când ies tiptil, să fluture-o batistă

Ca fetele uitate pe peron
Cand iese trenul cu recruți din gară
O, Beatris, Ofelie, Tamară!
De ce stau părăsit ca un sifon!

Cele trei volume de poezie sunt disponibile gratuit la Editura Liternet: Commedia dell’Arte. Nu-mi fac iluzii că ești atât de cult(ă) încât să-i fi citit poeziile în România Literară. Mai nou, domnul Brumaru are și blog.

Spor la citit. Dacă îți impresionezi mândra, gândește-te și la mine și bea o bere în cinstea mea.

Pe români îi trage curentul. De aceea în România nu se vor produce niciodată mașini decapotabile. Românul răcește de la aerul condiționat. Mașinile germane sunt indestructibile și cele mai bune. Motoarele diesel sunt mai performante decât cele pe benzină. CD-ul agățat la retrovizoare e anti-radar. Dacă dai cu fixativ pe numărul de înmatriculare, acesta nu mai apare într-o eventuală înregistrare foto. Skoda si VW sunt mărci auto de lux. Touareg-ul are prioritate. Q7 are prioritate față de Touareg. Mașina mai mare te protejeaza mai bine în caz de accident. Dacă pui un magnet la contorul electric, ți se reduce factura lunară. Toate restaurantele italienești sunt de lux. Nu poți obține un loc de muncă decât cu ajutorul pilelor. Carpații sunt leagănul civilizației umane. Cu excepția câtorva înfrângeri, românii i-au bătut mereu pe turci. Prostata e o boală, nu o glandă. Eminescu e cel mai cunoscut poet. Miorița este o capodoperă literară. Resemnarea e un mod de viață. Yahoo se închide. Moldovenii sunt puturoși. Ardelenii sunt înceți la minte. Oltenii sunt șmecheri. Bucureștenii sunt nesimțiți. Coelho, alături de Cărtărescu sunt scriitori de referință. Negrii o au mai mare. Asiaticii o au mai mică. SRI-ul îți ascultă telefonul și îți păstrează mesajele de poștă electronică. E normal să iei filme și muzică de pe Internet. E normal să folosești software piratat fiindcă e prea scump. Dacă stai prea aproape de televizor, îți strici ochii. Dacă faci pișu’ după primul număr, gagica nu rămâne gravidă la a doua prestație. Nevasta trebuie bătută din când în când. Bătaia e ruptă din rai. Copiii grași pleznesc de sănătate. Mâncarea românească e o mostră de rafinament culinar și e foarte sănătoasă. În România există hoteluri de cinci stele.

 Te recunoști? Atunci mori, idiotule!

Nu ideea de mâncare italienească mă deranjează ci stilul de a mânca pentru a face figurație, nu pentru a te simți bine. Sau poate sunt eu prea idiot și ruperea în figuri e un deziderat de viață pentru unii. Ce mă deranjează pe mine în restaurantele de fițe este faptul că pe lângă specificul restaurantului respectiv, s-a importat și prețul unui produs.

Pentru cei care nu știu, România are izvoare de apă minerală. Sunt țări unde apa minerală nu curge peste tot ca la noi. Și atunci se justifică prețul exagerat al apei când o bei la un restaurant – este un lux față de apa de masă. Domnii patroni de restaurante uită subit că România produce și exportă apă minerală și o servesc la preț de export cu un adaos comercial de 1000%. Dacă vrei să dărâmi psihic ospătarul cere un pahar de apă de la chiuvetă sau vino cu sticluța luată de la chioșcul de alături.

România produce mult vin. Bun. Mult mai bun decât cel care se servește la preț dublu datorită simplului fapt că nu e românesc. Cu toate acestea, la restaurant vinul e scump: se vinde cu un adaos comercial de 500%. Culmea prostiei o întâlnești pe litoralul Românesc unde vinul de Murfatlar (care e la o aruncătură de băț) ți se servește la un preț de parcă ar fi fost importat din Australia. A, și ce era să uit, vinul în România e foarte scump, niciun restaurant din România, oricât de figurant ar fi, nu-și permite să te lase să deguști vinul înainte de a-ți umple paharul.

România are acces la pescuitul de sturioni în Dunăre și Marea Neagră. E printre puținele țări din lume (alături de Rusia, Ucraina, Iran) în care icrele negre nu ar trebui să fie un lux. Ba nu, în România, la restaurant, icrele negre sunt considerate produs de lux, numai fiindcă în alte țări sunt o raritate și nu ai acces la ele decât din import. N-am cifre suficiente pentru a descrie adaosul comercial penibil pe care alege să-l pună patronul de restaurant. Sau poate e atât de imbecil acel patron încât importă icrele din vreo țară exotică, care, la rândul ei, le-a importat la un moment dat, din România.

Alt lucru care mă enervează la culme este atunci când specificul restaurantului nu are nicio legătura cu meniul care ți-l trântește ospătarul în față. De curând am fost la un restaurnat cu specific românesc unde meniul se deschidea cu bruschete, continua cu filleto al peppe verde (nu știu cum se scrie, sunt un incult) și se termina cu tiramisu. Curat românesc, coane. Bineînțeles, când am cerut o ciorbă de fasole cu o ceapă de apă alături am fost refuzat politicos, probabil era prea înjositor și împuțit să servești așa ceva într-un restaurant de figuri cu nume neaoș, care face parafrază la – surprinzător?- Quattro Stagionni.

Tot la restaurantele de figuri nu vei găsi bere fără alcool la un volum decent. Sticla are maxim 0,33 l și de obicei un gust infect. Și un preț, bineînțeles, astronomic.

Restaurantele de figuri au parcări unde băieții care au uitat că parcarea respectivă e pe domeniul public își rezervă dreptul de a rezerva locuri în funcție de câtă șpagă le-ai lăsat ultima oară, în funcție de marca mașinii pe care o conduci și în funcție de cât de deșucheată și figurantă e mimoza de lângă tine. Mesaj pentru parcagiii din Herăstrău: am zis că va reclam la primărie, fraierilor – na: v-au desființat parcarea – sursa voastra de șpagă.

Restaurantele de figuri au un public unitar, cunoscut mai ales sub numele de public figurant. În restaurantele de figuri nu te așezi să bagi în tine, te plimbi printre mese să etalezi ultima modă, scoți la vedere sacoșele de firmă cu care – întâmplător – tocmai ai venit de la shopping. Ierarhia aici se măsoara în felul de mâncare cel mai scump, șampania miuie (pronunția îi aparține lui Mitică Dragomir care a avut onoarea să mănânce alături de mine), locul cât mai aproape de geam, lanțul gros de aur, fusta suficient de scurtă sau suficient de transparentă încât să permită aerisirea dodoaștei încinse de atâta figurație.

Să încep prin a vă spune ca nu sunt chiar așa de încuiat la minte pe cât credeți voi. Lucrez în domeniul acela al oamenilor fără viață socială, de obicei cu biroul în subsolul clădirii. Fiindcă nu sunteți suficient de deștepți, deconspir eu meseria: lucrez în IT. Deci am de-a face zilnic cu termeni în limba engleză, nu am dezvoltat vreo aversiune nejustificată și tâmpită față de această limbă. De asemenea, nu sunt nici vreun naționalist idiot care are față de pernă colorată în tricolor. Un singur principiu mă face sa deversez gunoiul de litere de mai jos: acela că dacă nu-ți respecți limba pe care o vorbești nu te respecți pe tine.

Mai întâi să vorbim despre asimilarea nejustificată a unor cuvinte din limba engleză care intră în limba română pe ușa din dos. Rețeta universal valabilă este luarea unui cuvânt din limba engleză și adaptarea lui la limba română, peste sensul existent deja. Primul cuvânt care îmi vine în minte este patetic care nu are nicio legatură cu sensul de jalnic, care vine din engleză. Dacă la început pathetic era tradus ca patetic numai prin subtitrările făcute de puberi la filmele furate de pe net, mai nou aceeași traducere cretină apare și la posturile de televiziune binecunoscute. Al doilea cuvânt este locație, care, în limba română nu înseamnă loc ci închiriere. Faptul că în mintea beteagă a unora, acest cuvânt sună mai pretențios, îi face pe aceștia să aibă impresia că au mai făcut un masterat pronunțându-l. Al treilea cuvânt este un verb, a aplica, care, în limba română, nu e același lucru cu a a cere sau a subscrie. Aplicați voi la fondurile de pensii (dacă au reușit să vă spele creierul între timp), eu am să subscriu. Aștept cu interes ca librărie, în scurt timp, să devină sinonim cu bibliotecă.

O altă metodă imbecilă de a da de pământ cu limba română este aceea de a folosi termeni din limba engleză, deși echivalentul românesc există, iar câteodată descrie mult mai bine situația. De obicei, această manifestare apare în jargonul de firmă sau corporate cum le place unora să epateze aiurea. Astfel, mergem la meeting-uri, că ședințe făceau numai comuniștii, completăm timesheet-uri, că ditamai directorul de firmă n-are cum să coboare la nivelul muncitorilor care fac pontaje, un adevărat manager e busy, nu ocupat, când umbli brambura ești out of office, nu plecat de la birou, faci draft-uri, nu proiecte ca inginerii ăia cu privirea inteligentă, banii tăi sunt pe payslip, fluturașul de salariu e probabil o specie de plantă dispărută.

Credeați că treaba asta cu limbajul pretențios se manifestă numai la firmă și numai în limba engleză? Aiurea. Ia mergeți la un restaurant de figuri să vedeți cum flora din România s-a îmbogățit subit cu noi plante: Cartofi cu merișor? Sună prea comun, mai pretențios sună cartofi cu rosmarine. Pizza cu voinicică? E aiurea să dai banii pe o buruiană care crește în spatele blocului, așa că îi spunem pizza cu ruccola. A, și să nu uit, șunca a dispărut, porcii probabil au slăbit iremediabil, cartofii sunt cu bacon.

O altă categorie de semidocți își presară discursul cu diverse cuvinte în limba engleză care înseamnă cu totul altceva decât ce mintea lor obosită consideră o traducere fidelă a termenului. Astfel, întâlnim folosirea termenului actually pentru actual, hardly pentru din greu, nervous pentru nervos, plane pentru plan, eventually pentru eventual și ca cireașă în vârful tortului, excited folosit cu conotație sexuală.

În final, le spun tuturor femeilor că sunt niște vampe patetice (pentru maneliste, înseamnă curve jalnice, pentru cele care citesc DEX-ul din întâmplare pe WC, e, de fapt, un compliment) și stau să mă întreb dacă nu cumva e mai corect să fuck decât să-mi bag pula. Și mă mai întreb ce o să înțeleagă mândra mea când voi aplica pentru un blowjob, în loc să-i cer o simplă muie.