Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.

VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR

Raport asupra masoneriei din Romania – Extras

UDMR este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).

Trăim într-un timp al urmelor şterse cu sistemă. „Să fii matale sănătos, tataie”, i-a spus portarul Rică Răducanu, pe aeroport, la Istanbul, unui bătrîn care, auzind româneşte, a venit să se recomande cu emoţie echipei naţionale de fotbal: „Sunt Pamfil Şeicaru”. Nu ştiu dacă Şeicaru este cel mai mare gazetar român, dar e singurul gazetar condamnat la moarte, în contumacie, sub Dej-Pauker. Dea Domnul ca Mircea Coloşenco să-i tipărească tot ce-a scris, deşi mă cam îndoiesc c-o să găsească sponsori. Istoria României, cu vestigiile ei cu tot („tabloidizată” de manualele alternative, care descopereau „buzele senzuale” ale lui Decebal şi personalităţi modelatoare în Esca şi-n Tatulici) a ieşit din tendinţe. „Omul fără însuşiri”, spre a-i spune ca poetul Ion Mureşan Ministrului Educaţiei, Tineretului şi Cercetării, vrea „sînge proaspăt” în instalaţie, aşa cum s-a vrut şi după Reforma din ’48, care i-a epurat pe marii profesori. Şcoala socate mulţi amnezici, vulgarizînd vorbirea, nepăsători faţă de istorie, indiferenţi faţă de cultură. Ca urmare, tineri vag şcoliţi au spart capetele voievozilor de la Fundaţia Ferdinand, lăsîndu-şi pantofii de sport pe soclu, ca şi cum şi-ar fi semnat isprava: generaţia în adidaşi.

Nu mai prididim să ironizăm Introducţia lui Mihail Kogălniceanu la „Dacia literară” şi Imnul regal unde Alecsandri dorea pămîntului românesc: „Fie-n veci locuit/ De eroi, de eroi…”. Legea recunoştinţei funcţionează pentru „revoluţionarii” dovediţi cu misie, de la Secu. În Iaşi, la Monumentul eroilor de la 1816, din Galata, făclia aprinsă in aeternum s-a stins. De ce? Pentru că s-au furat buteliile de aragaz. Nu cunosc vreo reacţie a şefei Oficiului pentru Cultul eroilor, instituţie cîndva sub preşedinţia reginei Maria şi a Patriarhului. Din incinta ansamblului, edificat după proiectul lui H. Coandă, au dispărut 400 de cruci (da, cifra este exactă), iar primăria Miroslava (slavă ei!) a găsit cu cale să-l împroprietărească pe fiul fostului paznic cu 1200 de metri pătraţi, chiar în incinta respectivă. Veteranii se judecă de ani şi ani, timp în care proprietarul cultivă zarzavat ecologic pe mormintele eroilor. Che te dice la patria! Puşi pe economii drastice la început de august a.c., edilii din Iaşi au stins temporar cealaltă făclie veşnică, de la Monumentul Unirii situat pe esplanada Facultăţii de Medicină. Gazul costa 1800 lei pe lună, gaură mare în bugetul local. S-au tot făcut probe peste probe de echipamente care au redus consumul („criza!”) la 1000 de lei. Va rezista flacăra micşorată la vînt? Cine ştie! Şi, dacă s-o stinge, poate o să o reaprindă careva. Cînd? Ho, că nu dau turcii! N-a fost destul că grupul statuar, reprezentînd provinciile Basarabia, Transilvania, Bucovina şi dezvelit cu fast, la 1927, în prezenţa reginei Maria şi a principesei Ileana, a căzut sub baroase după ce Comisia ruso-română de armistiţiu a decis demolarea, în ’47. Trebuia ca replica statuii prinţesei Olga Sturdza, reconstituită după fotografii de epocă, să cunoască şi o minimalizare postsocialistă. La noi, cultul eroilor cunoaşte pauze; al erorilor – nu.

În Iaşul noilor zidiri, închidem filiale de biblioteci, muzee (cînd nu le retrocedăm, cum s-a întîmplat cu o bijuterie muzeală: Casa Vornicului Alecsandri, găzduind Muzeul Teatrului Naţional), masacrul patrimoniului continuînd. Ar trebui să vedeţi cum arată casele Gavril Muzicescu, Mihai Codreanu, Topîrceanu, dar şi cea în care a fost scrisă Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Doar castanul Teodorenilor, mutilat, n-a căzut încă. Toate indică indiferenţa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional faţă de Cultură. Doar şapte inşi se ocupă – zice-se – de patrimoniu, iar cartografierea clădirilor cu valoare istorică, începută de Th. Paleologu, a eşuat. Nici urmă de proiectul URME, judecînd după starea casei de patrimoniu A.D. Xenopol, unul dintre iluştrii profesori ieşeni (o vreme a fost sediu de dubioasă universitate pe taxă).

După ce s-au „nivelat” sub buldozerele „democrat-populare” Academia Mihăileană, casa G. Ibrăileanu, casa Dimitrie Anghel, Jockey Club, cofetăria Tuffli, dar şi Hala de peşte proiectată de Gustave Eiffel (ca şi hotelul Traian), asistăm la dărăpănarea casei Conachi, acum ruină sordidă, unde au funcţionat Editura Junimea la etaj şi o… creperie, la parter. Filarmonica şi Teatrul Naţional rămîn în schele. Întrebaţi un arhitect ce se întîmplă cu clădirile aflate timp de 25 de ani în schele.

Cînd am venit, în ’65, la Facultate, citisem Iaşii de odinioară de Rudolf Suţu, dar şi Masa umbrelor de Ionel Teodoreanu. Am căutat casa Didiţei Mavrocordat, pe Cuza Vodă, unde concertaseră Liszt şi Wieniavschi şi unde l-a întîlnit  celebrul pianist pe Barbu Lăutaru. N-am găsit-o. N-am aflat pe nimeni să-mi spună unde fuseseră casele Tiktin, O. Tafrali, unde stătuse George Panaiteanu Bardasare, întemeietorul Pinacotecii, la 1860. Voiam să localizez teatrul Tivoli-Buch, hotelul Glanz, pensionul Humpel, librăria lui Cristofor de pe strada Golia, anticăria Kuperman, locuinţa acordorului de piane Müler (le acorda surd fiind). Oare unde vindeau antichităţi şi timbre fraţii Şaraga?

De dus am fost duşi, ca studenţi, la casa memorială Ilie Pintilie. N-am aflat nimic despre depozitul de vinuri (din str. Lăpuşneanu) al lui Berl Finkelstein. La moş Berl, beau vin de Cotnari Eminescu, Creangă, Caragiale, Iacob Negruzzi, Gh. Panu… Povesteşte Suţu că Eminescu venea acolo des, să scrie; arunca sub masă manuscrise, strînse pe făraş de băiatul de serviciu. Nici acum nu ştiu unde era depozitul. Plăci memoriale se pun greu de tot în Tîrgul Ieşilor, dulcele. Ce-o fi făcînd, în acest sens, DJCCPNC, în traducere: Direcţia Judeţeană pentru Cultură-Culte-Patrimoniu Naţional Cultural? Şi cîte „direcţii” de acest fel nu şi-ar putea simplifica titulatura în CCC, Cooperativa Coarne şi Copite, ca aceea a „managerului” Ostap Bender.

Conservarea patrimoniului – targhet ICR? Horia R. Patapievici ne asigură că s-a pus accent (grav sau ascuţit?): „totul se joacă între conservarea perfectă a patrimoniului şi integrarea dezinvoltă a pieţei interne în piaţa europeană, cu păstrarea atentă a ceea ce ne este propriu” (dintr-un interviu în „Verso”). Cuvinte-cheie: perfect, dezivolt, atent. Aşa să fie? Sediul Asociaţiei Scriitorilor (fostă casă Kogălniceanu, acum Casa cu absidă „Laurenţiu Ulici”) numai a scriitorilor moldavi nu mai este. A fost aproape în întregime închiriată, din jenă financiară, avocaţilor şi notarilor. În epoca noastră de piaţă, Casa Slătineanu, sediu UAP, a fost recuperată de moştenitor. Casa Vernescu – sediul administrativ USR – a fost închiriată unui cazino, ca să se joace pesemne alba-neagra literară. Cît despre Casa Monteoru, trebuie amintit recuperatorilor că Lăscăruş Catargi (vicepreşedinte ARLUS) a donat-o statului contra drepturi viagere. În lunga noapte sovietică, alţii erau naţionalizaţi şi puşcărizaţi, ca Barbu Slătineanu. Aranjamentul a funcţionat în cazul Catargi şi după ce ARLUS s-a desfiinţat, în 1964. Urmaşii se plîng că Elenei Catargi i s-a pus pistolul în tîmplă, să cedeze. Care pistol? Pistolul „amicului” Vişinski?

Cum ne promovăm istoria? Cu vinul roş Lacrima vampirului? Cît respect de sine avem, dacă vindem ceşcuţe de cafea pictate cu vampiri? Am fi ieşit mai ieftin şi cu brandul României, frunza, dacă foloseam un canin însîngerat în loc de foaie verde. Cu facturile Ridzi-Udrea multe reviste de cultură s-ar fi putut finanţa. Trec peste cît ne-a costat vizita de lucru a ministresei în China (a fost mare cît China), ca să ajung la indicaţia lui Dan Matei Aghaton-Palmier: „Dracula trebuie folosit obligatoriu”. Şi suntem satisfăcuţi că am reuşit cu Dracula, cum a reuşit Spania cu corrida.

Asistăm neputincioşi la discreditarea culturii, la terfelirea autorităţilor culturale, la distrugerea educaţiei. Revizuim deformator istoria, vrem să distrugem Grundul, temelia, repetînd că am fi prea încremeniţi în trecut, lipiţi, îmbibaţi de el, cu ochii fixaţi pe alaltăieri. Occidentul îşi menţine tradiţia, o cultivă, o propagă. Trebuie să crezi în valorile tale, altfel nu te crede nimeni. Noi avem ce-avem cu continuitatea, nesocotind spusa (rememorată de Sorin Preda) unui martir, părintele Arsenie Boca: „Prezentul e viitorului trecutului”.

Din lipsă de spirit civic (şi indiferenţa tot complicitate este), lăsăm siturile arheologice să se degradeze. Vînătorii de zestre dacică distrug Sarmizegetusa. De ce-am mai activa memoria geto-dacilor, get-beget însemnînd din tată-n fiu?

Amatorii sunt la fel de nocivi pentru istorie, ca şi pentru literatură. În primăvară, s-a lansat albumul Fortăreţe dacice în Munţii Orăştiei, cu text semnat de doctor în filologie Simona Sora. Cartea bilingvă (anglo-română) a fost editată de Artec din Segovia şi tipărită în Spania, fotografii fiind spanioli, proprietari ai editurii. Cum la noi editologia s-a cam dus pe apa sîmbetei, ICR s-a folosit, conform procesului globalizării, de forţe dinafară, dar pe cheltuială românească.

Medievistul Ioan Caproşu, un storcător de gazete (cum altfel cînd istoricul bine ştie că „viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe”?) mi-a pus la dispoziţie un xerox după articolul Aurorei Peţan despre acest album: Cînd istoria ajunge în mîna amatorilor – Un teritoriu „horror”: Dacia, în Formula As, nr. 911, martie 2010. Apelul Simonei Sora la „surse” neverificate, ca şi abuzul de ficţiune sunt consternante. Victimă a memoriei infidele, umblă la amintirile-i de pionieră: aflase în copilărie că traficanţii de kosoni îi ascundeau în burţi de copilaşi, spintecate pentru a deveni valize. Suprarealistă imagine: 3 cosoni în cinci burţi-valiză. Autoarea pare să ţină cu Dacia traiană, cum constată Aurora Peţan. O Dacie curăţată de bădica Traian globalizatorul sau postglobalizatorul, cum vreţi a-i spune. Dacia ar fi fost tărîm malefic populat de inşi atinşi de nebunie, pînă cînd Hadrian a dat foc – justiţiar – căpiţei de trupuri de sinucigaşi cu otravă, ca-n ficţia Marguerittei Yourcenar. Simona Sora împrumută de la Nicolae Densusianu legenda întemeierii Scoţiei (de fiul lui Hercule şi al şerpoaicei Echidna) şi o pune aberant, dacă nu scandalos, pe seama Daciei.

Zamolxis apare ca iubitul sau iubita lui Pitagora şi Aurora Peţan nu face economie de ironie. În varianta Sora: sora lui Decebal e numită Andrada, ca-n filmul lui Sergiu Nicolaescu, Columna. Fata ar fi fost „kidnapată” şi închisă în cetatea Piatra Roşie, a cărei poartă de lemn (minune!) s-ar mai afla la Muzeul de Istorie din Bucureşti. O fi lemnul crucii, să se păstreze atîta vreme?

Senzaţionismele sunt servite cu asupră de măsură: cîini fioroşi (daci reîncarnaţi?) cutreieră potecile, să le trosnească-n colţi oasele turiştilor.

Dacă nu s-ar teme de cine ştie ce spectre (atmosfera spectrală fiind accentuată de fotografii) şi de capcanele lor, temerarii drumeţi pe căi dacice (cu energie providenţială acumulată de la Sfinxul din Bucegi) ar putea descoperi, fix la rădăcina unui frasin ori într-o albie de rîu, Comoara lui Decebal. Dacă n-o fi găsit-o deja doamna Sora. Dar, atenţie! Parii din Dacia horror strigă cap-cap-cap, ca-n poveste, iar turistul neatent s-ar putea trezi cu căpăţîna înfiptă într-unul dintre ei. În plus, s-ar putea alege cu frisoane metafizice ori cu năluciri, ar înnebuni. Iată că, la temele favorite ale imagologilor privind România: copiii orfani şi Dracula, se va adăuga şi boala (incurabilă? ereditară?) a dacilor: „paranoia geton”.

Vrem ca istoria să devină naraţiune fictivă („ficţiune ilicită”, spre a-i spune ca Petru Cimpoeşu), atunci alterăm voit relatarea, augmentăm subiectivitatea, selectăm neonest, aşa fel ca să distorsionăm adevărul istoric, să-l mişcăm ca-n fotografiile trucate. Pentru că, n’ aşa, istoria e mereu (auto)înşelătoare.

Cum scăpăm de acest veleitarism păgubos? Poate prin activitatea mismanaged a aceluiaşi ICR, ca albumul să rămînă ignorat: massmediatic zero.

După îndemnul fă-te că lucrezi la politica memorială, Ministerul Culturii lasă să cadă în ruină conacul de la Bădăcin. N-a fost de ajuns că, la îndemnul „Scînteii” lui Silviu Brucan, Iuliu Maniu a fost arestat la 75 de ani şi condamnat de Tribunalul Poporului la închisoare pe viaţă, unde a şi murit, la Sighet, în ’53; a fost tîrît pe scări într-un sac şi zvîrlit la groapa comună. Conacul „sfinxului de la Bădăcin”, artizanul Unirii Transilvaniei cu ţara, a devenit nu muzeu, ci centru pentru persoane cu handicap. Conacul cu 13 camere e devastat; tavanul se sprijină în două trunchiuri de prun, biblioteca e plină nu de cărţi, ci de păianjeni. Cui ce-i pasă că Iuliu Maniu a format PNŢ, că a fost de trei ori premier al României? Poate PNŢ-CD-ului, care va pune măcar un indicator spre conac. Mă îndoiesc că liderul Vasile Lupu se va duce-n bundiţă şi iţari la o comemorare, la Bădăcin. Că acolo vor fi prezenţi ţărănişti măcar cîţi ceauşişti se adună la Ghencea Militar.

Ne distanţăm de limbă, de cultură, de comunitatea etnică, fapt vizibil. Un derivat al proletcultismului pare a dirija alt soi de „reeducare”, printr-o acţiune de lobotomizare. Pierdem simţul istoriei, odată cu simţul limbii. Limba e urîţită, degradată; monumentele sunt sluţite, degradate. Soluţii? Poate ne înghite „cea mai tînără gaură neagră”, vine al treilea război mondial (de joi, după o clarvăzătoare) ori sfîrşitul lumii (în 23 decembrie 2012) după maiaşi. De ce ne-am mai complica, păstrîndu-ne vestigiile, cutumele, sprijinind cultura vie? De ce-am mai reevalua corect istoria? De ce-am mai ţine la identitate?

Şi-i ca-n cîntecul Golanilor din Piaţa Universităţii: „Revoluţie, figuraţie…”

Gorbaciovistul

Nu este foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat” priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar de catre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 de ani, in baza unui „decret” ilegal. In decembrie 1989, afirmand ca „Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurile celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara” Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui Silviu Brucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU din Romania. Filosoful si militantul anticomunist Petre Tutea este sigur de asta. Tot ganditorul de dreapta mai confirma, hotarat, ca Iliescu a fost omul lui Gorbaciov si al rusilor (vezi Video mai jos). De altfel, prestigioasa revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra ca, in ce priveste Romania, „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.

Biografia secreta a „candidatului manciurian”

Trecutul lui Iliescu este mult mai tenebros decat si-l pot inchipui oamenii simpli. In realitatea, ura care il anima si astazi pe Ion Marcel Ilici Iliescu (numele real) impotriva poporului roman se datoreaza in mare parte si faptului ca insasi originile sale sunt anti-romanesti. Cosmetizarea biografiei este o operatiune specifica agentilor anti-Romania. In paranteza fie spus, un caz similar de falsificarea originilor bolsevice anti-romanesti este si vocalul presedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, care simuleaza ca s-ar afla in „opozitie” cu vederile inaintasului sau Ion Ilici Iliescu.Conform biografiei secrete a lui Ion Iliescu, publicata de scriitorul si cercetatorul Vladimir Alexe sub titlul „Candidatul Manciurian” , unul dintre bunicii sai a fost bolsevic sadea, pe numele sau Vasili Ivanovici. S-a refugiat in Romania fiind urmarit de politia tarista pentru activitati subversive anti-nationale. Acesta l-a impins la lupta „proletara” si pe fiul sau, Alexandru Iliescu, casatorit cu o caldarareasa bulgaroaica, Maricica, care a dat nastere la Oltenita fiului lor, Ion Ilici, la 3.03.1930. Fugit initial din Regat, in 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru  tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare. Alexandru, kominternist si „ilegalist”, a fost inchis la Doftana, alaturi de Nicolae Ceausescu, printre alti. Aici, copil fiind, Elena Ceausescu, pe care avea s-o execute peste 60 de ani, il aducea pe Ionut de manuta ca sa-si vada tatal, aflat in conditii de semi-libertate, specifice tratamentului de care beneficiau detinutii politici in perioada Antonescu. Dupa ocuparea Romaniei de Armata Rosie, mama vitrega a lui Iliescu, Marita (sora mamei lui Ion Cioaba, primul „rege international al romilor”), a fost servitoare si bucatareasa la Ana Pauker iar unchiul sau, Eftimie, a ajuns adjunctul infamului Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej. Din aceasta combinatie – Pauker-Draghici – se trage si o parte din ascensiunea sa politica. Iata o particica din istoria reala:

Ceausescu l-a bagat pe Iliescu in CC al PCR in locul lui Draghici

Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 consemneaza propunerea lui Nicolae Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici. Precum si propunerea, facuta tot de Ceausescu, de numire in locul lui Alexandru Draghici a lui Ion Iliescu.
Asa cum se stie, Alexandru Draghici a fost ministru de Interne si sef al Securitatii in “epoca Dej”, in perioada “obsedantului deceniu”. In ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici devenise rivalul la functia suprema in partid al lui Nicolae Ceausescu, care a reusit sa castige cursa datorita sprijinului acordat de “baronii” lui Dej: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdet s.a.
Dupa preluarea puterii, urmand “modelul hrusciovist”, Nicolae Ceausescu a criticat “perioada de abuzuri si ilegalitati” din anii ’50 – in care Draghici fusese ministru de Interne. Cu toate ca Ceausescu facuse si el parte din conducerea partidului si votase cu sarg “abuzurile si ilegalitatile” pe care acum, dupa ’65, le critica, a reabilitat anumite victime ale acelei perioade si a cerut pedepsirea vinovatilor.             Printre acestia, in special pedepsirea lui Alexandru Draghici, care a fost degradat de la gradul de general la acela de soldat si – asa cum sta scris negru pe alb in stenograma din 22-25 aprilie 1968 – a fost exclus din CC al PCR.
Interesant este ca, in locul lui Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu l-a propus ca “membru plin” tocmai pe… Ion Iliescu. In CC al PCR, Alexandru Draghici se ocupa cu problemele de Interne si de Securitate.
Propunandu-l pe Ion Iliescu in locul lui Alexandru Draghici, Ceausescu nu numai ca scapa definitiv de un fost rival – care stia cam prea multe despre el – dar il va propulsa si pe cel despre care credea ca ii era devotat si il va sustine.
Ironia sortii este dubla: Iliescu in locul lui Alexandru Draghici si Iliescu sustinator al lui Ceausescu!
Se stie ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost executat din ordinul lui Iliescu, care, ulterior, a sustinut public, si in scris, ca a fost un “disident” al epocii Ceausescu. Iata ca “disidentul” a fost propus membru plin in CC al PCR chiar de Nicolae Ceausescu.

Stenograma din aprilie 1968 infirma afirmatia lui Ion Iliescu si explica unele din situatiile, cel putin ciudate, legate de dosarele fostei Securitati ale CNSAS.

Fragmentul din stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968

Nicolae Ceausescu: Punem la vot propunerea privind excluderea din Comitetul Central a tovarasului Alexandru Draghici. Cine este pentru? Este cineva impotriva, tovarasi? Se abtine cineva? Hotararea a fost luata in unanimitate (…) Avand in vedere ca Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca sa alegem membru plin, sau sa trecem in cadrul membrilor supleanti, ca membru al Comitetului Central plin, pe tovarasul Ion Iliescu. Il cunoasteti tovarasi?
Toti tovarasii: Da.
Nicolae Ceausescu: E vreo obiectiune, tovarasi?
Toti tovarasii: Nu.
Nicolae Ceausescu: Sa nu spuna cineva ca a votat numai pentru ca s-a facut propunerea (sublinierea noastra). Atunci cine este pentru, tovarasi? Multumesc. E cineva impotriva? Se abtine cineva? Atunci, in unanimitate, tovarasul Iliescu a fost trecut in randul Comitetului Central al Partidului”.

La „studii”, in URSS

Inainte de a deveni membru al CC al PCR, Iliescu a fost membru al CC al UTM, calitatea in care a fost trimis la „studii”, la Moscova, unde a devenit Secretarul “Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani” aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica – asa cum o indica si titulatura – subordonata direct conducerii Komsomolului, asigurata la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de presedinte al KGB. De aici pana la dorinta de ucidere a parintilor sai adoptivi a mai fost doar un pas si un ordin, pe care l-a asteptat, cu rabdare, aproape toata viata sa.

Executia, decisa de oamenii Moscovei, ca si la Antonescu

Intervievat zilele trecute, la 20 de ani de la asasinarea cuplului Ceausescu, de catre jurnalistul veteran John Simpson de la BBC, Iliescu evita sa-si asume intreaga raspundere a actului executiei. Simpson intreaba: „A cui a fost decizia? A fost decizia dumneavoastra sau a fost o decizie de grup?”. Iliescu raspune: „A fost o decizie luata in grup, sase-sapte oameni am decis”. „Deci in esenta a fost vorba despre hotararea de a-l executa?”, revine Simpson. „Hotararea tribunalului s-a dat in baza legislatiei lui Ceausescu”, sustine Iliescu. Ziarul „Curentul” va demonstra mai jos falsitatea totala a acestei afirmatii.Interesant ca, peste ani, istoria decapitarii conducerii Romaniei se repeta, prin aceleasi personaje aservite NKVD si, ulterior, KGB. In cazul executiei maresalului Ion Antonescu, sotia lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici, a fost “acuzator public” al “Tribunalului Poporului”. Conform unor surse personale extrem de bine informate, Silviu Brucan s-a numarat printre putinii care s-au aflat la fata locului la momentul uciderii lui Antonescu si a colaboratorilor sai. In cazul asasinarii lui Ceausescu, avem urmatoarele declaratii edificatorii, de recunoastere a intentiei de ucidere cu sange rece, si chiar sadism ritualic, a cuplului Ceausescu:

Tartorul Brucan

Silviu Brucan la Comisia Parlamentara de ancheta a evenimentelor din decembrie 1989: „A fost o discutie destul de lunga, cu argumente politice, juridice si militare. Sigur ca am fi dorit sa fie un proces public sau deghizat, care sa fie educativ pentru populatie. S-a discutat si aspectul juridic, pentru ca nu era in regula. Era o chestiune facuta fara respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales ca nu aveam nicio indoiala asupra sentintei. Pana la urma, considerentele militare au dominat. Ne dadeam seama ca toate aceste elemente care actionau impotriva Revolutiei, tragand asupra obiectivelor strategice, fac acest lucru in speranta ca Ceausescu va reveni la putere. Eu cred ca decizia a fost justificata, pentru ca, intr-adevar, dupa ce au fost aratate la televizor procesul si executia, grosul tragatorilor s-a predat si a lasat armele”.

Voican invoca „modelul” asasinarii lui Codreanu

Gelu Voican Voiculescu la Comisia Parlamentara „Decembrie 1989″: „In 24 decembrie a fost acel moment culminant al vietii noastre. Intram doi cate doi in baia lui Milea. Lasam apa sa curga, demente din astea. Susoteam diverse formule. Eu am spus: «Sa-i facem scapati de sub escorta, cum s-a facut cu Zelea Codreanu. Ii omoram si gata». S-au uitat la mine si am simtit ca au inceput sa ma considere ca pe un tip respingator. Si atunci, parca Mazilu a spus: «Presedintele poate infiinta, in situatii din astea, Tribunal Militar Exceptional…», si aici, atentie: «…ii va judeca si ii condamnam la moarte, ca faptele exista pentru aceasta condamnare»”.

Sergiu Nicolaescu vroia „metoda Mussolini”

Sergiu Nicolaescu pentru „Adevarul”: „Pe mine m-a intrebat cineva, Iliescu sau nu mai stiu cine, ce parere am de Ceausescu. Ca el trebuie omorat ca sa salvam vietile oamenilor, in conditiile in care se tragea in populatie. Si le-am zis: «E simplu. Mi-l dati mie intr-o masina. Eu opresc, parasesc masina, oamenii se ocupa de mine, iar altii il omoara pe Ceausescu. E simplu ca buna ziua». Adica «metoda Mussolini». Aia il spanzurau de picioare”.

Grupul ucigas

Conform datelor existente, grupul care a decis executia Ceausestilor este urmatorul: Ion Iliescu (supranumit „Iliescu-KGB”), Silviu Brucan (agent KGB dovedit), Nicolae Militaru (agent GRU dovedit), Dumitru Mazilu (fost colonel destituit din Securitate, dizident intretinut), Petre Roman (nomenclaturist, fiul kominternistului Walter Roman, suspectat ca fiind colaborator al unui serviciu secret strain), Mihai Montanu (reprezentantul FSN la Ministerul Apararii), Mihai Ispas (civil si fost sofer al lui Iliescu, ulterior ministru adjunct al Sportului), Dan Martian (absolvent al Universitatii “M. V. Lomonosov” din Moscova, decedat la Lisabona, ca ambasador, in al doilea mandat al lui Iliescu, din cauze necunoscute), Gelu Voican Voiculescu si Sergiu Nicolaescu (personaje complexe care au tangente cu structuri si societati secrete) si generalul Victor Atanasie Stanculescu (care a interactionat in perioada premergatoarea evenimentelor cu KGB si AVO, conform propriilor declaratii).

Iliescu, vectorul ocupatiei rusesti

Trecerea celor 20 de ani ii complica insa viata care i-a mai ramas de trait lui Iliescu, pentru simplul motiv ca prea multe elemente au inceput sa iasa la iveala iar actorii evenimentelor incep sa vorbeasca in afara scenariului stabilit de regizorii de la Moscova. Intrebat recent de „Adevarul” ce rol acorda implicarii serviciilor speciale sovietice in “revolutie”, Iliescu afirma, din scurt: „Total marginal”. Dar unele marturii vorbesc depre 20.000 de „turisti sovietici” in decembrie ’89, insista reporterul. “N-are importanţă!”, raspunde Iliescu enervat. Si totusi, 20.000 de agenti ai fortelor speciale (dupa unii mai multi) inseamna o armata. Cand o armata straina se deplaseaza pe teritoriul unui alt stat aceasta se numeste invazie. Daca acea armata nu agreaza modul in care se finalizeaza operatiunea – impunerea unui personaj si a unei organizatii la conducerea statului invadat – atunci il poate elimina. Dar cand scopul pentru care s-a aflat in misiune corpul de armata angrenat in actiunea militara este atins, operatiunea se poate numi, in cazul nostru, ocupatie. Ocupatie straina.

Ziua generalilor

Iata ca, chiar daca Iliescu crede ca este „total marginal” si „n-are importanta” faptul ca peste 20.000 de agenti sovietici inarmati au actionat in Romania in 1989-1990, exista generali responsabili, ca Mihai Caraman, primul sef al SIE, adjunctul sau, Gheorghe Dragomir, generalul SRI, Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, si, acum, si un general al Armatei, Victor Stanculescu, ce sunt de alta parere. Ultimele marturii ale fostului actor principal in evenimentele din decembrie, generalul cu piciorul in ghips, desi sunt tardive au o mare valoare. Confesiunile lui Victor Atanasie Stanculescu, facute la instigarea istoricului Alex Mihai Stoenescu si cuprinse in volumul „In sfarsit, adevarul…”, coroborate cu alte date scoase la lumina de Vladimir Alexe – si pe care le prezentam, in exclusivitate mai jos – arata ca Ion Iliescu poate fi arestat chiar azi. Pentru crima si complicitate la crima. Cu o singura conditie: ca Parchetul sa doreasca sa-si faca datoria.

Stanculescu: executia lui Ceausescu a fost o operatiune GRU-KGB

Din marturiile inaltului responsabil militar al acelei perioade, general Victor Stanculescu, retinem claritatea cu care razbate informatia privind lovitura de stat sovietica, in urma careia au fost ucisi peste 1100 de romani. Redau in fragment din dialogul celor doi interlocutori citati mai sus:

„VAS: Ma gandesc la urmatoarea treaba: grupul care a lucrat in spatele meu la minister ca sa provoace conditiile necesare pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausescu trebuie executat.
AMS: Asta era un grup sovietic, dle general. Considerati ca decizia de suprimare a venit nu pe linia Gorbaciov, ci mai degraba pe linia serviciilor secrete sovietice, probabil GRU, ca astia au actionat?
VAS: GRU si KGB combinati.
AMS: In aceste conditii, scopul implicarii sovietice in evenimentele din Romania pare a fi fost penetrarea structurilor de forta ale tarii si, implicit, reintoarcerea Romaniei in sfera de influenta sovietica. Asa apare logic. (…)
AMS: Dar diversiunea electronica aeriana, stiti bine, se foloseste pentru protectia si sprijinul unor forte aflate in lupta la sol.
VAS: Sau pentru a bruia sistemul de aparare de la sol.
AMS: Ati descoperit cine era autorul acestei diversiuni electronice aeriene? Putea fi facuta de forte romanesti, existau mijloacele?
VAS: Era prea complexa ca sa fie facuta de ai nostri.
AMS: Deci, din afara. Este posibil ca diversiunea electronica sa fi fost declansata in sprijinul trupelor Spetnaz (fortele speciale GRU – nota red) intrate in tara la inceputul lui decembrie?
VAS: Da, pentru a le facilita miscarile si pentru amplificarea panicii generale si actiunii impotriva regimului.”

„Clubul de la Moscova” al fostilor presedinti

In ciuda acestor evidente, un alt ex-presedinte al Romaniei cu origini in fosta URSS, afirma: “Ipoteza existentei unor ’teroristi sau agenturi straine’ in perioada Revolutiei Romane reprezinta o jignire la adresa celor care au avut curajul sa aduca democratia in Romania”, a declarat luna trecuta, Emil Constantinescu, cu prilejul reuniunii „Clubului de la Bucuresti” al lui Ion Iliescu. La aceeasi consfatuire la care s-a discutat, in van, si decapitarea actualei conduceri a Romaniei printr-o lovitura electorala la adresa lui Traian Basescu, Ion Iliescu a afirmat despre eliminarea Ceausestilor: ”Sigur ca ar fi fost avantajos, din punct de vedere politic, sa fi putut organiza un proces normal, in conditii adecvate. Dar nu ne aflam in situatie normala. Ceea ce a contat atunci a fost constatarea ca orice amanare insemna noi sacrificii de vieti umane, care se amplificau cu fiecare zi si cu fiecare ora care trecea. De aceea, ne-am asumat raspunderea de a organiza procesul de la Targoviste, in conditii exceptionale, cu multe improvizatii, pentru ca exceptionala era situatia in care se afla tara. Asa ceva s-a intamplat, nu odata, in istorie, in conditii similare. Ca premisa de la care s-a pornit in luarea acestor decizii a fost corecta s-a vazut prin efectele imediate: a doua zi, dupa proces si executie, a scazut intensitatea actiunilor armate, iar dupa doua zile, practic au incetat”. Inca o data, Iliescu s-a folosit de crimele Spetnaz pentru a-si acoperi actiunile conspirative de preluarea a puterii si ucidere a fostei sale familii adoptive. Noile marturii se pot adauga cu succes la voluminosul Dosar Iliescu, bine palmat, timp de 20 de ani, de complicele sau din decembrie 1989, „marele anchetator” militar al „revolutiei”, generalul Dan Voinea. „Intamplator”, cel care a realizat rechizitoriul in baza caruia sotii Ceausescu au fost condamnati la moarte. Sa revedem filmul Procesului Ceausescu (DOSAR 1/SP/1989).

Directorul unei Edituri infiinteaza un „Tribunal Militar Exceptional”

Pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu, la acea vreme inca directorul Editurii Tehnice, a redactat si semnat un decret prin care infiinta un “Tribunal Militar Exceptional” care sa-i judece pe Nicolae si Elena Ceausescu.
La punctul 1 din acest „Decret” se declara ca “urgenta este impusa de dorinta, in acest caz, a tuturor cetatenilor cinstiti ai Romaniei”.
La punctul 2 se stabileste ca acest “Tribunal Militar Exceptional” – infiintat de Ion Iliescu – va judeca cauza “in conformitate cu prevederile legale ramase in vigoare, in ceea ce priveste procedura si dreptul material penal”.
Iar la punctul 3 se preciza ca “acest tribunal va fi alcatuit in componenta stabilita de Legea pentru organizarea judecatoreasca“.
In incheiere, documentul este semnat de Ion Iliescu, care se autodeclara, pe 24 decembrie 1989, “presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale”.
Cateva precizari sunt importante.

Iliescu a devenit presedintele CFSN pe 26 decembrie

Mai intai ca, pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN.
Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat “presedintele” pe 26 decembrie 1989. Deci, mai tarziu. Mai exact, la doua zile dupa semnarea decretului de catre Iliescu si la o zi dupa ce cuplul Ceausescu fusese deja executat.
La data de 24 decembrie Ion Iliescu nu avea absolut nici o calitate juridica sau constitutionala care sa-i permita formarea unui “Tribunal Militar Exceptional” si nici sa se prevaleze de titulatura de “presedinte al CFSN”, cum singur s-a trecut pe decret.
Apoi documentul a ramas scris de mana pana pe 5 ianuarie 1990, cand a fost dactilografiat.

Tribunalul a fost ilegal

Gelu Voican Voiculescu – incercand sa acopere aceasta evidenta uzurpare de calitati oficiale ale decretului semnat de Ion Iliescu – a afirmat: “Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea”. “Revolutionarii” lui Iliescu nu riscau nici macar “dactilografierea”, in schimb il condamnau la moarte pe cel care era inca seful statului. Cel putin oficial.            Sa remarcam ca “decretul” a fost redactat integral si semnat de Iliescu, fara numar de inregistrare.
Ceea ce inseamna ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o tipica uzurpare de titlu, un document ilegal, lovit de nulitate din punct de vedere juridic, care a condus la executarea a doi oameni.
Rezulta si ca “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a judecat pe sotii Ceausescu la 25 decembrie 1989, la UM 01378 din Targoviste, a avut, la randul lui, un caracter ilegal.
Mai rezulta ca sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost, pur si simplu, asasinati. O seama de alte detalii, ramase secrete pentru opinia publica din Romania, trebuie aduse la cunostinta, dupa 20 de ani.
In dorinta de a-l exonera pe Ion Iliescu de orice responsabilitate in asasinarea sotilor Ceausescu, Gelu Voican Voiculescu a emis teoria “legitimitatii revolutionare”. Pe scurt, Voican Voiculescu sustine ca, deoarece evenimentele din decembrie ar fi fost o “revolutie”, nu se mai tinea seama de cadrul juridic si se proceda “expeditiv”.
Gelu Voican Voiculescu a amintit de Revolutia Franceza (1789), care a procedat similar. L-am fi inteles pe Gelu Voican Voiculescu daca sotii Ceausescu – prinsi de “popor” – ar fi fost spanzurati sau impuscati (cum se intentionase, tot in „cadru organizat”).
Dar chiar Ion Iliescu il contrazice pe Voican Voiculescu. Pentru ca – asa cum vedem – Ion Iliescu apeleaza la un “cadru legal”.
Ion Iliescu semneaza un „Decret”, pentru infiintarea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care la punctul 2 stipuleaza foarte clar ca acest tribunal va judeca cauza “in conformitate cu prevederile legale ramase in vigoare, in ceea ce priveste procedura si dreptul material penal”.
Astfel incat nu mai este vorba de nici o “legitimitate revolutionara“ – inexistenta in Drept – ci de simularea unui proces asa-zis legal.

Mascarada de proces

Deplasarea la Targoviste a membrilor “Tribunalului Militar Exceptional” s-a facut cu doua elicoptere.
Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu.
Deci se stia – inaintea procesului – ca sotii Ceausescu urmau sa fie executati. V.A. Stanculescu a stabilit locul executiei, inainte de inceperea procedurilor legale.
Procesul care a urmat la Targoviste nu a fost decat o mascarada, amintind de “obsedantul deceniu” si de judecatile expedive.
Dupa ce a coborat din elicopter, Gelu Voican Voiculescu a solicitat ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Desi decretul sustinea ca “aceasta cauza se va judeca cu prevederile legale in vigoare”, procesul s-a derulat in 55 de minute, fara depunerea de probe si audierea vreunui martor, cu avocatii apararii desemnati din oficiu, pe post de acuzatori ai clientilor lor (ca in epoca stalinista).
Fara ca acestia sa ceara macar recursul, desi in cazul condamnarii la moarte legea cerea sa o faca, cu sau fara voia condamnatului. In ultima  clipa, Elena a spus: “Daca vreti sa ne omorati, ne omorati pe amandoi. Nelegati”. Executia a avut loc imediat. Controversele nu au lipsit.

Falsele capete de acuzare

Rechizitoriul intocmit de Dan Voinea si sentinta cu pedeapsa capitala consemneaza capete de acuzare ce nu au fost dovedite niciodata. „Genocidul” – nu au existat 60.000 de victime, asa cum se planuia si zvonea la data aceea, inclusiv prin intermediul lui Silviu Brucan si al postului de radio „Europa Libera”, pentru ca Securitatea nu a scos nici o arma din unitati. Dimpotriva: generalul Iulian Vlad, seful DSS, a dat ordin ca acestea sa fie inchise. „Subminarea puterii de stat”, numarul 2, cand Ceausescu reprezenta conducerea statului, este o aberatie. „Acte de diversiune”, punctul 3, se refera, astazi stim, la operatiunea KGB-GRU. „Subminarea economiei nationale”, punctul 4, ramane, credem, valabil, pentru a da socoteala asupra lui si toti succesorii lui Nicolae Ceausescu din ultimii 20 de ani. Hotararea pronuntata la 25 decembrie 1989 a fost executata pe loc.

Voican, Ceausescu si semnul lui Marte

Interesante sunt si concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, privind momentul si conditiile reale in care sotii Ceausescu au fost, de fapt, executati.
Din dimineata de 26 decembrie pana pe 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele sotilor Ceausescu au fost conservate in instalatia frigorifica de la Morga. De inmormantarea celor doi s-a ocupat Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru. Ambele cadavre au fost acoperite cu panze de cearsaf. Mai intai, s-a pus capacul peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican a desenat cu creta semnul lui Marte.
Groparilor li s-a spus ca era vorba de doi colonei in rezerva, ucisi de “teroristi”. Ceausestilor nu li s-au pus, in ’89, cruci: fusesera uitate la Morga. S-au intocmit doua dosare care poarta acelasi numar: 1/SP/1989. Certificatele de deces s-au eliberat fara autopsiere si buletinele de identitate ale sotilor Ceausescu, de catre Vladimir Belis si notarul sectorului 1, Adrian Toma.

Din punct de vedere legal, cetateanul Iliescu l-a ucis pe presedintele Ceausescu

Cei doi aveau dreptul – ca orice cetatean – la un proces corect si drept, asa cum a avut parte Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici. Era o ocazie unica si pentru romani de a afla secretele unei guvernari, care a condus Romania in ultimii 50 de ani. Si – poate – cu aceasta ocazie sa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai. Tocmai acest lucru nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora.
Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces.
Procesul Ceausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanul Iliescu, care se face astfel vinovat cel putin pentru “uzurparea de calitati oficiale”.

Video-executia trucata

Dupa dezvaluirea pilotului Vasile Malutan (decedat in conditii suspecte) privind existenta unei genti cu documente asupra lui Ceausescu in momentul fugii, iata ca depozitia colonelului Baiu, omul care a filmat executarea cuplului, aduce in atentie felul in care s-a trucat videocaseta procesului si executiei.
Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei.
Cu acea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda se intrerupea brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legau mainile sotilor Ceausescu.
Urma apoi, printr-o saritura in montaj, o scena in care, pe fundalul unor impuscaturi, se distingea cu greu, intr-un nor de praf, un zid. Fara sa se poata observa si cine erau cei executati. Conform unor surse de la fata locului, aceasta parte a filmarii ar fi fost realizata ulterior executiei, folosindu-se capse pirotehnice introduse chiar in zid.
Ulterior aparea un doctor, examinand cadavrele sotilor Ceausescu.
Iata insa ca, la 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o banda de 90 de minute cu procesul si executia lui Ceausescu, banda despre care se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, a evenimentului.
Asadar, a doua videocaseta!

Doua executii

Examinand-o cu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick le Ribault, director al Centrului de Microscopie Electronica din Franta, a ajuns la o concluzie surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani.
Expertii francezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicat capul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-a imprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul devenise teapan. Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu cateva momente mai inainte.
S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cateva ore inaintea filmarii “executiei”.
Tot pe baza videocasetei, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca, desi cadavrele cuplului Ceausescu purtau urme de gloante, nu existau – in mod ciudat- urme de sange in jurul gaurilor provocate de acele gloante iar in ce-l priveste pe Ceausescu nu exista nici sange scurs in jurul cadavrului sau.
Expertii francezi au stabilit, in aceste conditii, ca – „deoarece cadavrele nu prezentau vreo urma de sange pe piept si pe fata imediat dupa executie si intrasera chiar intr-o anumita rigiditate” – nu ramanea decat ca cei doi fusesera “executati”, cu cel putin cateva ore inaintea filmarii executiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Zvonurile parvenite de la Unitatea lui Kemenici arata ca responsabil cu uciderea celor doi ar fi fost Gelu Voican Voiculescu.
Apoi, pentru filmare, cei doi au fost proptiti de perete pentru stimularea executiei.

Exhumarea interzisa

Potrivit grupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cuplului Ceausescu fusese, in mod evident, trucata. Francezii solicitand (in martie 1990) exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici straini, pentru confirmarea verdictului lor.
Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns: nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii.
Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate.
Se pune insa si o alta problema: Nu cumva exista si o videocaseta – a treia! – completa, cu procesul si executia?

O alta moarte misterioasa

Sa ne reamintim si un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad de dupa evenimente avea un singur pasager la bord – un reporter britanic – care, conform marturiilor, transporta numeroase videocasete, filme si fotografii legate de evenimentele din decembrie 1989.
Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa.
Era la cateva zile de la executia cuplului Ceausescu.
Evident, videocasetele, filmele si fotografiile “au disparut”.

Operatiunea „Plecam pentru a ramane”

In “Libre Journal”, Paris, septembrie-octombrie 1990, pagina 30, Vladimir Bukovski scria sub titlul “L’Empire du moindre mal”: “Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii (URSS – n.n.) si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, cele care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, cele care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand circumstantele favorabile distrugerii Zidului Berlinului”.
Asadar, inca din 1990, Vladimir Bukovski a declarat public rasturnarea lui Ceausescu drept o operatiune a KGB.
Strategia urmarita de URSS fusese pusa la punct anterior de Andropov si KGB, si urmarea salvarea comunistilor intr-o situatie de criza a sistemului.
Alexandre de Maranche (fostul sef al SDECE-ului francez) l-a citat in acest sens pe un apropiat al lui Gorbaciov, Ghiorghi Arbatov, cel care a afirmat: “URSS va va face cel mai mare rau cu putinta: va va lipsi de dusmanul vostru” (“Le Figaro”, Paris, 10 ianuarie 1990).
Aceasta strategie sovietica, initiata de Iuri Andropov si transpusa apoi in practica de Mihail Gorbaciov, a fost expusa clar de Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat: “Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca pentru a ramane” (vezi “Les marches lointanes de L’Empire: partir pour rester”, in Jean Marie Benoist, “Apres Gorbatchev”, Paris, 1990, pag. 137 si urmatoarea).
Si mai explicit asupra scopului urmarit de strategia “partir pour rester”, a “schimbarii la fata“ din 1989-1990 si ulterior prin “puciul lui Potemkin” (august 1991) a fost Lev Nevrozov, care a avertizat:
“In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale” (“The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment, Midstream, 1900, pag. 1).
Lucrurile se vad cu mult mai clar astazi, in 2009, daca tinem seama de puternica revenire a Rusiei pe plan mondial si de ampla “restaurare” ce are loc in Rusia lui Vladimir Putin.

Vaclav Havel recunoaste aportul KGB la „revolutia de catifea”

Cand i s-a cerut lui Iliescu sa spuna ce stie despre lovitura de stat din decembrie 1989, Iliescu i-a catalogat imediat pe cautatorii adevarului drept „dezaxati” si “lichele”. Asa cum o facuse si in primavara anului 1990, cu manifestantii din Piata Universitatii. Iliescu ramane ultimul dinozaur comunist beneficiar al „revolutiilor” KGB care nu recunoaste acest lucru.
Iata ce scrie Havel despre “revolutia de catifea” din 17 noiembrie 1989. Potrivit lui Havel, complotul din Cehoslovacia – “un complot pentru abolirea regimului comunist” – a fost organizat si declansat chiar de KGB.
Marturia lui Havel a fost facuta la BBC si reluata de presa germana, daca ar fi sa amintim numai prestigioasa publicatie “Die Welt”.

Spetnaz in actiune

Generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB), a sosit in ajun la Praga impreuna cu un grup de “visautniki” (ofiteri “Spetnaz” ai GRU, operatiuni speciale, care actioneaza, de regula, in civil).
Generalul Grusko impreuna cu generalul Ghenadi Teslenko (insarcinatul KGB la Praga) si Alois Lorenc (seful STB-ului, securitatea cehoslovaca) au condus intreaga desfasurare a “revolutiei de catifea” dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, fiind instruit la sediul KGB asupra desfasurarii evenimentelor.
Evenimentele de la Praga au fost “starnite” – cu ajutorul ofiterilor sovietici “visautniki”, de “transformarea” unei manifestatii de comemorare a unei victime a militienilor praghezi, intr-o manifestatie de protest.
Ofiterii “Spetnaz”, sustine Havel, care de la aeroportul “Ruzine” se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe generalul Grusko, seful lor, cu”mersul revolutiei”.
In noaptea de 17 noiembrie 1989, generalul Grusko si echipa sa au parasit Praga la fel de discret precum aparusera.

Iliescu era pentru KGB “candidatul potrivit”

Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, a oferit detalii despre rolul KGB-ului in Romania: “Ion Iliescu avea la vremea aceea legaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Nicolae Ceausescu”. Toporovski adauga: “Pentru operatiunea propriu-zisa noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece altminteri actiunea ar fi prezentat dificultati”.
Despre “turistii sovietici” prezenti cu miile la Timisoara si apoi la Bucuresti si in intreaga tara – consemnati in rapoartele Securitatii si, ulterior, in cele speciale, ale SRI, dedicate evenimentelor – nu mai are rost sa vorbim.
Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in doar cateva ore, in dimineata de 22 decembrie 1989, cand Ceausescu a fost parasit in mod subit de toti colaboratorii si arestat chiar in sediul Comitetului Central al partidului. Din 22 decembrie, orele pranzului, Ceausescu era deja lasat in mana complotistilor.

Si Erich Honecker recunoaste

La 21 noiembrie 1990, Erich Honecker, liderul comunist est-german, a acordat ziarului “Berliner Wachenpost” un interviu in care a afirmat: “Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unor manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor miscari de maxima importanta, care n-au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. Reunificarea Germaniei trebuie sa fie considerata ca o contributie la construirea Casei Europene si, data fiind situatia, lucru acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG”.
Cat despre timpul in care s-au pus la punct marile mutatii din Europa de Est, Honecker l-a evocat intr-un alt interviu:  “O scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre, in toamna anului 1984, adica chiar pe timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord ca totul trebuia schimbat in Uniunea Sovietica si in alte parti” (interviu acordat canalului german DSF pe 10 octombrie 1990, ora 20.15).
Sa reamintim doar ca Erich Honecker era “stapanul” suprem al STASI. Asa ca stia ce vorbeste.

“Moscova si KGB-ul au armat pistolul de start”

Si alti autori binecunoscuti vorbesc despre rolul KGB in comploturile din Europa Centrala si de Est din 1989.
Mark Almond, profesor de istorie moderna la Oxford, scrie in cartea sa “Gorbatchev and the Est-European Revolutions”:  “Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa Rasariteana si Centrala, iar acestea (schimbarile – n.n.) s-au savarsit cu cea mai mare usurinta, deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja”.
Istoricul ungur Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: “Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese pe gat”.
In Romania, “Comitetul Salvarii Nationale” s-a constituit inca din 1984. In iarna anului 1988 – asadar cu un an inaintea evenimentelor din decembrie 1989 – “Comitetul Salvarii Nationale” a devenit “Frontul Salvarii Nationale” (FSN). Contrar a ceea ce Iliescu si ai lui au sustinut, FSN-ul exista demult, ca si complotul impotriva lui Ceausescu.
Intalnirea de la Elias: Iliescu-Militaru-Valter Roman In primavara anului 1990, generalul Militaru si capitanul Mihai Lupoi au facut dezvaluiri interesante in presa franceza.
Astfel, generalul Militaru l-a contactat in 1982 pe Iliescu la spitalul “Elias”.
Iliescu venise la “Elias” ca sa-i faca o vizita lui Valter Neulander, bolsevic naturalizat sub fantezistul nume de Valter Roman, sub care a detinut functii de prim rang.
Generalul Militaru, internat si el in spital, a profitat de moment si l-a abordat pe Iliescu: “Dom’le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?”.
Prudent, cel atat de direct interpelat s-a ferit sa dea un raspuns net.

„Cativa militari, un fel de pir-pir-pri si cu asta basta”

Dar, dupa ce Militaru s-a externat, Iliescu l-a rugat sa-l viziteze la Consiliul National al Apelor, unde era presedinte, cu grad de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pana in Parcul Herastrau, ca sa poata vorbi in liniste.
Principala dilema a fost explicata – nu fara umor – de generalul Militaru astfel: Iliescu era de parere ca pentru rasturnarea lui Ceausescu trebuia organizat un soi de puci militar. “Cativa militari, un fel de par-par-par si cu asta basta!”, isi rezumase Iliescu crezul despre “revolutia romana“.
Militaru in schimb sustinea atragerea in strada a “maselor populare”, ca solutie eficace. “Dom’le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic”.
Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui: “Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-pir-ul lui, eu cu masele populare”, si-a amintit in primavara anului 1990 generalul Militaru.
Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.
Mai la est de Herastrau.
Astazi, numai Iliescu mai neaga implicarea KGB si GRU in evenimentul din 1989.
De ce?
Va lasam pe dumneavoastra sa ghiciti.

Vladimir Alexe

Victor Roncea

Vezi si: Executia lui Ceausescu trucata de asasinii FSN pentru TVR. VIDEO »

Inmormantarea cuplului Ceausescu in decembrie 1989 filmata de catre coordonatorii asasinarii »
http://www.dailymotion.com/swf/video/xgag13_executia-lui-ceausescu-si-alte-minciuni-tv-la-itn-news_news?additionalInfos=0
Executia lui Ceausescu si alte minciuni TV la ITN News
Încărcat de ZiaristiOnlineTV. – News videos from around the world.

Vezi si 1989: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata »

Vezi si: 1989: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata »

Ziarul pro-iliescian “Dimineaţa” din 25 noiembrie 1996 a publicat articolul “Recurs la adevăr: Profesioniştii diversiunii”. Articolul pomeneşte un episod puţin comentat al revoluţiei române: arestarea lui Ion Iliescu în sediul Comitetului Central, în decembrie 1989, de către un grup care-i contesta legitimitatea de a prelua conducerea ţării. Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”, care apare brusc după 21 de ani, ci despre ceva despre care s-a vorbit la TVR chiar în decembrie 1989. Mai jos dau şi înregistrarea de la TVR care, din păcate, nu este completă (se întrerupe exact cînd începe să vorbească Ion Iliescu) dar care arată că ceva a existat.

Pentru început, reproduc articolul din “Dimineaţa” care, din păcate, la ora actuală nu mai este disponibil on-line (era însă în 2006 cînd am discutat despre el pe forumul revoluţiei – linc). Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Ion Iliescu a dejucat, prin apariţia la televiziune, şi prin prezenţa în clădirea fostului CC, planurile celor care intenţionau să preia puterea

Revenind la evenimentele din decembrie 1989, am afirmat că prezenţa domnului Ion Iliescu, atît la Televiziune cît şi în mijlocul revoluţionarilor din clădirea fostului Comitet Central, a dus la dejucarea preluării puterii de către capi ai fostei Securităţi sau ai PCR. Abilitatea politică şi autoritatea morală caracteristice domnului Ion Iliescu, poziţia sa arhicunoscută de opozant făţiş al politicii totalitare promovate de Nicolae Ceauşescu [nu era chiar aşa de "arhicunoscut" ca "opozant făţiş". Nu se cunoştea nici o luare de poziţie publică a lui Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. După 20 de ani de la revoluţie, prin Institutul Revoluţiei pe care Iliescu îl conduce, s-a pretins că Iliescu a scris o scrisoare anticeauşistă care însă n-ar fi fost difuzată (linc). Dar chiar şi acea scrisoare nu a îndrăznit să o semneze cu numele personal], au fost calităţile datorită cărora a fost recunoscut ca lider de necontestat al revoluţionarilor [chiar acest articol arată puţin mai încolo că Iliescu a fost contestat]. Aceleaşi calităţi l-au determinat pe generalul Victor Atanasie Stănculescu, în urma convorbirii cu domnul Iliescu, să ordone retragerea unităţilor de blindate care se îndreptau spre Bucureşti [născocire a unor merite revoluţionare ale lui Ion Iliescu; ordinul de retragere a blindatelor s-a dat înainte ca Iliescu să-şi înceapă activitatea "revoluţionară"]. Indicativul sub care s-a ordonat armatei să se retragă a fost: „Rondoul“, acelaşi pe care îl folosea generalul Vasile Milea [prin 1990, cînd se făcea propaganda cu "eroul Vasile Milea", se spunea că chiar Milea a dat ordinul. Apoi s-a trecut la propaganda cu "eroul Stănculescu" şi acesta a fost declarat persoana care a retras armata].

Pentru cei compromişi, pentru adevăraţii profitori din anturajul foştilor dictatori, apariţia lui Ion Iliescu a reprezentat un serios semnal de alarmă. Era evident că nu vor mai reuşi ca după fuga lui Ceauşescu să preia conducerea. Prima încercare de eliminare a lui Ion Iliescu a avut loc chiar în clădirea fostului Comitet Central. În momentul în care Ion Iliescu, însoţit de Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mircea Dinescu, Mihai Lupoi şi alţii, a încercat să înceapă consultări pentru formarea unei structuri provizorii de putere, elemente înarmate aparţinînd aşa-zisului guvern (format pe hîrtie într-unul din birourile în care se afla şi generalul Vlad), au încercat să instige pe revoluţionarii înarmaţi să deschidă focul pentru a-i lichida.

Integral la Marius Mioc – Revolutionar Online

Agenda Tovarasului Nicolae Ceausescu

Miercuri, 20 decembrie

14.40 – Sosirea din vizita de prietenie in Iran

17.05-17.20 Teleconferinta

19.00-19.25 Cuvantarea tovarasului Nicolae Ceausescu la televiziune si radio

19.40-19.50 Sedinta Biroului Permanent

20.54-21.09 Primirea insarcinatului cu afaceri al URSS (Evgheni Tiajelnikov – nota Ziaristi Online)

Steno – A. Dirnu

Translator – V. Buga

21.18-21.25 Sedinta de lucru: participa tov. S. Curticeanu, D.
Apostoiu, I. Dinca, M. Manescu, V. Milea

15.00

Tov-a E.C. – 15.00-16.15

V. Milea – 15.18-15.25

I. Vlad – 15.25-16.02

T. Postelnicu – 15.25-16.02

I. Dinca – 15.40-16.20

M. Manescu – 15.30-16.20

S. Curticeanu – 15.35-15.52

Gh. Oprea – 15.40-16.20

Gh. Radulescu – 15.42-16.20

E. Florescu – 15.45-15.50

Gh. Sprintaroiu – 15.45-15.50

B. Petrescu – 15.50-15.52

S. Curticeanu – 15.56-16.00

Gh. Popovici – 15.25-16.02

S. Curticeanu – 16.20-16.23

Tov-a E.C. – 16.20-16.23

Petre – 16.22-16.23

Stanciu – 16.22-16.23

V. Pristavu – 16.29-16.40

A. Dirnu – 16.39-16.51

L. Trandafir – 16.50-17.00

M. Manescu – 17.00-17.05

Tov-a E.C. – 17.00-17.05

Tov-a E.C. – 17.20-17.21

C. Mitea – 18.00-18.02

E. Florescu – 18.00-18.02

Tov-a E.C. – 18.02-18.31

M. Manescu – 18.04-18.35

Gh. Radulescu – 18.04-18.40

S. Curticeanu – 18.04-18.24

I. Dinca – 18.04-18.32

I. Stoian – 18.24-18.30

S. Curticeanu – 18.29-18.31

Tov-a E.C. – 18.45-19.00

Tov-a E.C. – 19.29-19.30

V. Milea – 19.35-19.40

Tov-a E.C. – 19.50-19.59

Pircalabescu – 19.56-19.57

I. Dinca – 19.59-20.00

V. Nicolcioiu – 20.00-20.01

V. Milea – 20.13-20.14

Tov-a E.C. – 20.19-20.37

V. Milea – 20.29-20.32

V. Nicolcioiu – 20.30-20.31

I. Dinca – 20.34-20.35

V. Nicolcioiu – 20.39-20.40

Tov-a E.C. – 20.46-20.47

I. Vlad – 20.49-21.10

T. Postelnicu – 20.49-21.10

Tov-a E.C. – 20.55-21.14

S. Curticeanu – 21.11-21.14

D. Apostoiu – 21.11-21.14

V. Milea – 21.12-21.15

V. Milea – 21.25-21.27

I. Dinca – 21.25-21.27

Pircalabescu – 21.25-21.27

Tov-a E.C. – 21.27-21.28

St. Andrei – 21.32-21.40

Tov-a E.C. – 21.40-22.36

D. Apostoiu – 21.41-21.42

V. Milea – 21.49-21.50

E. Florescu – 21.53-21.54

C. Mitea – 21.53-21.54

I. Dinca – 21.55-21.56

S. Curticeanu – 21.55-22.00

M. Manescu – 22.32-

Tov-a E.C. – 22.45-

S. Curticeanu – 23.02-

Sursa: Arhivele Nationale