Czy poniższy tekst niesie ze sobą przesłanie – pokoju ?
Ależ skąd, może i słusznie wywoływać u jednych oburzenie u innych potępienie, a jeszcze u innych pogardę dla głupoty, spotkałam się i z reakcją chęci ścięcia mi łba głupiego ! Myślę, że ta myśl spontaniczna którą się we mnie pojawiła gdy przemieszczałam się pomiędzy lodówką w kuchni i zlewozmywakiem i którą tu spisałam w przypływie natchnienia  ma sens, jest jak zwierciadło.  Dla mnie również.

Gabriel Liiceanu – “Scrisori catre fiul meu”

O serie de 16 scrisori cu amprenta aristocratica adresate fiului sau Stefan aflat in Japonia, o renuntare totala la cenzura interioara care ne face sa cantarim gandurile carora vrem sa le dam glas de teama penibilului, o insiruire de amintiri fara cronologie, savuroase prin maniera in care sunt asternute pe hartie, astfel ni se infatiseaza cartea lui Liiceanu.

In fapt, piesa de rezistenta a cartii rezida in atemporalitatea ei, reusind sa “aplatizeze” varste, astfel incat tonul paternal devine adesea infantil, duios prin inocenta marturisirilor. Totul capata tonalitate de unicitate. Strada Dr. Lister devine strada copilariei ideale unde zilele se cufunda in zile. Chipul mamei patroneaza amintirile asemeni unei icoane, iar imaginea lui Noica creeaza impresia unei sacralitati in fata careia autorul se pleaca intru respect si admiratie. Opusa acestor idealizari voite, se contureaza pagina cu pagina imaginea tatalui, a omului supus indoielii, care isi foloseste darul de a se intreba in eventualitatea gasirii unor raspunsuri acceptabile. In niciun caz romanul nu se vrea o lectie de viata, ci redarea cat mai exacta cu putinta a unor franturi traite.

Finalul romaului este deschis, a 16-a scrisoare anuntand parca multe alte amintiri care nu vor fi rostite. Este o carte apropiata sufletului si chiar daca pasaje filozofice o brazdeaza uneori, ramane un roman usor accesibil lecturii.

Rozmowa z Elżbietą Hyciek pisarką, poetką, malarką, filozofem

więcej na Moje Miasto Toruń

În timp ce străbăteam oraşul în căutarea unor “chestii” pe care să le pot transforma în mâncare pentru stomacul meu hapsân, timpanul mi-a fost penetrat de o cugetare populară ce l-ar fi făcut invidios până şi pe cel mai bun filozof:

“Grea e viaţa şi pustie
Când te … gândeşti şi n-ai hârtie !” ca să-ţi expui gândurile pe ea !

Merhaba,

kısa keseceğim çünkü ilk yazı olayı tırt bir şey benim gözümde ne yazarsam yazayım son derece skimsonik gelecektir o yüzden ben de bir yerden araklama yapıyorum yüksek müsadenizle. Bilgelik hikayeleri nedir bilir misiniz? Böyle felsefe şekli falan. Çok da önemli değil, ben şu hikayeye bayılırım, siz de okuyup kendinize bir ders çıkarınız. Lütfen ya!.. Şaka lan şaka banane çıkarmassanız çıkarmayın çok umrumda sanki.

“Gözyaşları ve Kahkaha”
Suların yükseldiği sırada Nil kıyısında bir sırtlan ile bir timsah karşılaştılar; durup selamladılar birbirlerini.

Sırtlan konuştu ve dedi,: “Günleriniz nasıl geçiyor, Efendim?”

Ve timsah cevapladı: “Kötü geçiyor, gün oluyor acılarım ve hüznüm içinde ağlıyorum ve yaratıklar diyorlar ki:  ‘Bunlar yalnızca timsah gözyaşları.’”

Ve sırtlan dedi: “Acınız ve hüznünüzden söz ediyorsunuz; ama bir an için beni düşünün. Dünyanın güzelliğine, harikalarına, mucizelerine bakıyorum ve salt bir sevinçle, günün güldüğü gibi gülüyorum. Ve ormanın insanları diyorlar ki: “Bu yalnızca bir sırtlan gülüşü.”

İşte böyle sevgili dostlarım bu hikayeyi okudukça ulan acaba anlamadığım bir şeyler mi var diyorum her defasında, umarım siz anlarsınız. Ben anladım gibi bir şey. Anladım anladım.

Pe mine cel mai puternic ma anima furia, dezgustul. Cele mai bune lucruri din viata mea au iesit asa. Din furie urmata de o disciplina dezgustata. Primul meu roman, hotararea mea de a ma ocupa serios de cariera de romancier – astea au venit tot din furie. Nu ma plang. Asta ma face pe mine sa functionez deocamdata, asta incerc eu sa schimb in mine, cautand alte motivatii, temperand-o pe cea principala. Am gasit astazi mail-ul pe care i l-am trimis eseistului si filozofului roman care traieste in Paris, o iubire de tinerete a mamei mele, unul din oamenii cu care am incercat sa discut dupa ce mama nu a mai fost fizic langa mine, sperand sa o descopar si dincolo de viata familiei noastre. Am avut intotdeauna dorinta de a o fi cunoscut pe mama inca de cand era copil. Ma intreb daca o astfel de motivatie, cea a furiei, merita ceva bun, daca merita succes:

“Dupa doi ani de la schimbul nostru de scrisori, m-am hotarat sa scriu din nou. Cu oarece furie, nu o sa va mint spunand ca sunt senina in ceea ce va priveste. Dar din egoismul pe care l-ati sesizat in mine scriu, macar pentru a va plesni. Poate ca palma o sa doara la un moment dat. Stiu ca palma va fi corect aplicata, nu am nici o indoiala asa ca, in cazul in care nu o sa va clatine macar un pic, incapacitatea nu va fi a mea ci a dumneavoastra.

Ce vreau sa spun astazi barbateste este ca ati fost un imbecil atunci, in comunicarea cu mine. Si credeti-ma, stapanesc valoarea fiecarui cuvant. Si bunele maniere. Dar asta este concluzia mea. Iar egoismul dumneavoastra, spre deosebire de al meu, nu are mare valoare pentru ca nu lasa nici o opera in urma ci doar incercari.

Sper ca la un moment dat sa va puneti problema (ar fi o dovada importanta de maturizare si inteligenta ascutita) de a va ierta pentru felurite lucruri si sa nu puteti sa o faceti. Asta este dorinta mea teribil de puternica tocmai prin infantilismul ei.

Mi-ati spus sa nu scriu proza scurta si sa ma amagesc, ca majoritatea romanilor, ca am talent. Mi-ati spus sa scriu un roman in loc sa vorbesc in dreapta si-n stanga despre ce am pierdut odata cu moartea mamei. L-am scris. E bun. Nu cred ca ati vrut sa ma motivati dar s-a intamplat. Nu am avut ce sa fac cu dezgustul in urma schimbului nostru de scrisori. Asa ca am scris zi dupa zi la romanul meu autobiografic.”

Ca toata lumea, am si eu o chichita pe creierul mic. Sunt innebunita dupa cercei!!! Am astfel de bijuterii din toate materiale posibile: de la argint, aur, lemn, sticla, lut, pana la plastic si tinichele.

De toate formele (rotunzi, patrati, triunghiuri, patratele, lungi, scurti, bilute, bobite, verigute, cercei in forma de animale etc.) si de toate culorile, iar numarul nu-l mai stiu de mult … Cred ca as putea sa-mi deschid un magazin de cercei, serios vorbesc, nu glumesc!

Ieri, am trecut pe langa taraba cu cercei a unui rrom/tigan si nu m-am putut abtine: 5 RON perechea sau trei perechi la 10 RON. Bineinteles ca am ales a doua varianta. Asa am castigat o pereche in plus … nu mai zic cat o fi castigat vanzatorul!

Oricum, modelele sunt f dragute: unii cu floricele mov, altii cu pisicuta kitty si ceilalti cu Yin si Yang. Am cerut mai intai doua perechi si m-am gandit ca mai convenabil pentru mine era s-o iau si pe a treia “gratis”.

Si atunci i-am zis domnului :”Vreau o pereche si cu alb si negru”. La care, simpaticul vanzator imi zice … “a, carevasazica, doriti cercei cu “Yin si Yang” … “

Concluzia newdadaista: tiganii/rromii sunt adevaratii filozofi; that’s why I love them.

nu m-am hotărât încă
poate azi sau mâine cât de curând
îmi voi lega cerul meu de al tau
e doar un experiment
să vedem cum va arăta pământul nostru.

un lucru e sigur noaptea va fi mai luminat
decât oricare altul
mă gândesc să eliminăm polul nord şi sud
să punem mai multe păsări
să-l înconjurăm cu un curcubeu
îl vom face un fel de Saturn.

deocamdată nu îmi pot imagina mai mult
din frumuseţea pământului nostru
adică
îţi poţi imagina o planetă cu patru sori?
ştii?
va fi ca un fel de cometă

oare care filozof ne va observa traiectoria în spaţiu?

acum trebuie să mă odihnesc
mâine o să ne naştem din nou.

Unii s-au nascut poeti !
Altii s-au nascut smecheri !

De regula poetul nu prea agreaza subtilitatile smecheriei
La fel cum nici smecherul nu rezoneaza cu perceptia poetului
Sunt total diferiti !
Dar …
Dar datorita faptului ca artistul trebuie sa mai si manance, se-ntampla ca uneori  drumurile lor sa se intersecteze !

 - Bine-ai venit, te pot ajuta cu ceva ? – isi freaca bucuros mainile smecherul, intr-o incununare a ratiunii de a exista !
 - Doar cat sa-mi potolesc putin foamea si setea, raspunde candid poetul !
Apoi adauga cu o oarecare lehamite :
  – Care-i pretul ?
O intrebare simpla si pertinenta, care insa declanseaza in capul smecherului fel si fel de scenarii paienjenoase prin care-l cuantifica pe artist in cadrul unor ”valori” numai de el stiute !
 - Pentru inceput fiecare dumicat pe care-l vei inghiti de la mine, va fi socotit in munca ce-o sa mi-o prestezi,  la valoare tripla ! Nu ma-ntreba de ce – chiar de ti-as raspunde, asta n-ar schimba cu nimic lucrurile ! Eu doar hranesc artistii ! Daca nu-ti convine, esti liber sa nu accepti !
- Hm, liber sa nu accepti – cu mine vorbesti jupane, sau cu stomacul meu ?
- Cu tine … via stomac ! Am tot respectul pentru existenta ta, dar stii, trebuie sa traiesc si eu cumva !
Apoi amintindu-si de vorbele unui filozof ce fusese candva in aceeasi situatie, dar care ulterior, prin forta imprejurarilor devenise mai pragmatic - continua :
 - Da, ce-i drept burta goala nu prea te face liber !
Poetul tresari – mai auzise vorbele astea ! 
Cum de … adica maimuta asta e in stare sa gandeasca asa ?
Inseamna ca stie !
E constient de ceea ce face !
Si-atunci nu mai e maimuta !
E un profitor lucid !
Deci in ochii lui nu mai are nici o scuza !
Isi blestema inc-o data soarta – a cata oara ?
 - Fie precum spui, se resemna el intr-o provizorie acceptare !
 Cel putin asa credea el – ca-i doar provizorie !
Privirea-i deveni opaca.
”D-aici inainte sunt doar un simplu truditor pentru dumicati” se autosugestiona el !
”La naiba cu toate prostiile, vreau sa supravietuiesc doar” !
 
”Hranitorul de artisti” isi dadu seama de schimbarea atitudinii si nu se sfii sa remarce :
 - Pana si leii se-mblanzesc tot cu mancare !
Asta era prea de tot !
Nu fusese niciodata vreun leu, dar … acuma era !
Printr-un chitai … pardon – printr-un raget indignat, isi revarsa furia dintr-o  latura a personalitatii, pe care n-o constientizase pana acum :
 - Cum iti permiti tu, ba profitorule, sa-mi …
Se opri brusc !
Printr-un feeling anume isi dadu seama ca ceva nu se potriveste situatiei date !
Acum daca tot era un leu, ce mai cauta el acolo ?
Intr-un 180 de grade brusc, parasi incaperea !
Simtea ca facuse ceea ce trebuia, se simtea bine, dar …cam ce face de obicei un leu – se-ntreba el nedumerit, in timp ce pasii sovaielnici il purtau spre …gradina zoologica ?

ps: am recitit dupa un timp textul asta, si parca nu e prea clar !    Am sa-l refac !

… eram un pustan !
Citeam tot ce-mi cadea in mana !
Incepusem sa-mi formez un vocabular ce nu prea se potrivea in anturajul meu, drept care eram mereu ironizat in  ”filozofu”
Doar cand era vorba de conceperea vreunei misive – incarcate cu ganduri iubarete catre vreo mandra – ma bucuram de o oarecare consideratie ! 
Oricare ”Walther suferind” era rapid indrumat catre mine :
”du-te sa ti-o scrie filozofu’ c-are papagal”
                                    *
 Lectura, discoteci, lectura, fete, lectura, Predeal, lectura, Mamaia, lectura, stranduri, lectura, biblioteci, (pleonasm), bere !
Multa bere !
  (hm, parca mai trebuia ceva !)
Ah da, era sa uit …ma rog … si scoala !
Si tigari !
In acea perioada doar in statiunile turistice exista conceptul de ”non-stop”
Astfel daca ne-apuca ora 22 fara tigari, pentru a cotiza acestui viciu, capatam imediat statut de ”gasca calatoare” in ultimul tren de Constanta sau Sinaia, unde de regula mai gaseam cate ceva deschis !
Cu putini bani, distractie era din belsug si in ”epoca multilaterala” !

Tocmai ce-am aflat ca “Confucius“, userul meu “preferat” cu citate filozofice in status, mi-a dat ignore pentru ca-l “deranjez” la serviciul sau… unde e suprasolicitat.
Ce complexat =)) …chiar o sa-ti simt lipsa…..NOT! Doar nu ti-am dat eu tie vreun request?!
Cauta frate alte metode de ati da importanta cu serviciu’ ala de fanfaron. Pa mine unu m-ai “frapat” (lol) cat suferi.

si ca tot veni vorba: “Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă” – baga la cap Confuciusule (doar esti trecut prin viata, hihi)
Ba, sper sa nu te ataci sa ma izgonesti si din parcul tau…doar stii ca glumesc.

W pierwszej połowie czerwca 2009 Lusia Ogińska uczestniczyła w sympozjum poświęconym życiu i twórczości o. prof. Mieczysława A. Krąpca. Sympozjum zorganizowało Stowarzyszenie „Fides et Ratio” z Krakowa. Przedstawicielowi Stowarzyszenia Krzysztofowi Monticelliemu poetka udzieliła wywiadu, który prezentujemy.

Dobra trwałe

   (Ewangelia św. Mateusza 6 19-21)

 

Pomyśl co stanie się, co będzie,

gdy twoją trumnę piach zaścieli,

czy w niebo weźmiesz swoje serce,

czy też pozwolisz zgnić mu w ziemi?!

 

Nie gromadź skarbów tu na ziemi,

gdzie rdza i czas je może zniszczyć,

gdzie mogą łupem paść złodziei,

zginąć wśród ruin i wśród zgliszczy.

Gromadźcie swoje dobra w niebie,

gdzie skarbiec szczodrze wypełniony.

Tam na twój skarb i tam na ciebie,

czekają święci i anioły.

 

Pytaj już teraz! Pytaj siebie,

póki tu jesteś, póki żyjesz

czy twoje serce będzie w niebie,

Czy w trumnie doczesności zgnije?

Lusia Ogińska

http://sanctus.pl

Pe când mă jucam încă cu puţa în nisip şi mă înhăitam cu vagabonzii de pe uliţă să batem mingea de porţile vecinilor şi să le sureţim căpsunile din grădină, deşi puşcam de vitejie, tăt mă cufuream când unu’ mai mare se uita încruntat la mine. De aci o pornit treaba că dacă nu eşti în stare să sari la grumazu’ cuiva, aduci pe unu’ mai tare. Bă, tu mă baţi, da’ io vin cu tata, care te rupe. Nici celălat nu se lăsa. Bă, dacă tu-l aduci pe tacto, io vin cu var’mio din armată care are pistol şi vă-mpuscă pe amândoi. Când la o vreme gătam de enunţat arborele genealogic, se ajungea la bazaţii cu brandu’ mare. Şi dacă io-l aduc pe Rambo, îl face praf pe var’to cu tot cu pistol…

Dintre barbaţii ăstia cu două perechi de momiţe, io eram ăla care-l invoca pe Arnold. Arnold mânuia pumnu’, brandu’, mitraliera şi cureaua lată de mă udam tot de admiraţie, deşi nu-s muiere. Alţii promiteau solemn să-l aducă pe Van Damme să ne rezolve baiurile şi să priponească vrăjmaşii uliţei. Pâna în ziua de azi nu ştiu să fi venit varu’ cuiva cu pistolu’, sau Arnold cu agheu’, dar seara asta credinţa mea în el o fo’ zdruncinată.

Tocmai ce-am văzut ultima scornire a lu’ Van Damme, care mi-o suflat mucii. JCVD. Nu m-am prins decât dupa vreo 10 minute ce vre’ să zică titlu’. Oricum, nu mai e vorba de un Ioan-Claudiu ce saltă picioru’ la jinjiile cuiva, sau face sfoara şi-n afara sistemului solar. Aci domnu’ cu brand îi un actor ce caută un rol ca să mânce şi el o scrije’ de pită şi nu dă decât peste producţii de duzină. Pierde custodia lu’ fatucă-sa, avocatul (jidov dupa nume) îl jupoaie de bani şi el se întoarce pe plaiurile natale în Belgia, unde cade nevinovat în miezul unui jaf armat la oficiul poştal. Van Damme îi lovit, sângerează, plânge, meditează filosofic asupra dragostei, asupra rostului în viaţă, iar la capăt îi băgat în temniţă fără să-i ia nimeni partea. Pe lânga astea are şi el, ca tot omul, o mamă iubitoare şi guralivă, cearcăne şi probleme cu un happy end.
Cu siguranţa nu îi cel mai breaz film pe care l-am văzut, dar unul pe care l-am urmărit cu plăcere. Cred că regizorul (ce pare arăboi dupa nume) l-o făcut cât era pe budău.