Am Am ca tot romanul un srl. Nu-i spun firma fiindca ar insemna sa-i jignesc pe cei care chiar au muncit sa isi faca una. Este doar un nume si o stampila, care zac mai bine de jumatate de an dupa care mai prind avand cu cate-o lucrarica de facut si cam asta e. Am o firma de contabilitate care mi-o tine si eu zac in papuci, cum ar veni. Dar dulcea mea letargie a fost intrerupta de niste datorii vechi care se adunau si coceau dobanzi si penalitati si penalitati la dobanzi si dobanzi la penalitati. S-a ajuns asfel la o suma astronomica de  vreo cincii mii de euroi. Mult mai mult decat a incasat firma anul asta…Partea frumoasa incepe abia acum. Mi-au blocat conturile, bineinteles eu habar n-aveam, mi le-au blocat de vreo cateva luni bune. Timp in care eu am mai lucrat una alta, am facuturat pe firma dar ne avand nevoie de banii de pe firma, i-am lasat acolo. Acum am bani in cont dar nu-i pot folosi sa imi platesc datoriile la stat. Trebuie intai sa-mi platesc datoriile ca sa mi se deblocheze conturile…o sa vad pe unde o sa scot camasa…sper doar sa fie la fel de scrofulosi si cu marii datornici nu doar cu firmulitele de garsoniera. Cat despre cei care vor sa-mi  tina lectii ca nu asa se tine o firma, le dau din start dreptate  

Pentru ca primesc destul de multe intrebari in particular (inclusiv pe mail, de la cititori ai blogului) legate de posibilitatile de a face o munca suplimentar, pe langa serviciu, pentru ceva bani in plus, m-am gandit sa incep prin a va oferi cateva sfaturi legate de modul in care intram in legalitate si obtinem autorizari de functionare, atunci cand vrem sa intreprindem o activitate comerciala.

Cea mai simpla metoda este sa te autorizezi ca Persoana Fizica Autorizata (PFA), pentru ca aceasta, spre deosebire de o societate comerciala, are mai putine controale de la FISC si evidenta mai putina de tinut, singura grija fiind sa faca o activitate care sa ii aduca profit, iar din acel profit sa plateasca impozitul de 16% anual.

Asadar, pentru a va autoriza ca PFA trebuie sa va adresati ONRC (Registrul Comertului) din localitatea in care domiciliati. Taxele totale sunt in jurul a 180 RON (include certificatul constatator, taxele de verificare si inregistrare denumire, taxa de inmatriculare, transmiterea declaratiilor catre autoritati, etc.), iar la final, dupa ce primiti toate autorizarile, va mai trebuie o stampila (aprox. 30 RON), facturier si chitantier (aprox. 15 RON) si un registru de control (25 RON). Procedura este destul de simpla si dureaza in total maxim o saptamana.

De mentionat este ca anul acesta cheltuielile cu benzina nu se incadreaza la rubrica “cheltuieli deductibile” si nu pot fi scazute din venituri, insa puteti face un contract de comodat intre masina voastra (proprietate personala) si PFA-ul vostru, avand astfel posibilitatea de a deduce cheltuielile cu intretinerea masinii. De asemenea, in anumite limite, exista posibilitatea de a contribui la fondurile de pensii facultative (fiind cheltuiala deductibila) sau de a plati prime de asigurare.

Documentele de care aveti nevoie pentru a va autoriza, sunt:

1. Cererea de inregistrare;

2. Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii firmei (original);

3. Carte de identitate original si copie;

4.Documente care atesta drepturile de folosinta asupra sediului profesional/punctelor de lucru cu semnaturi de la vecinii domiciliului in care se fixeaza sediul social;

5. Specimenul de semnatura al persoanei fizice autorizate (original);

6. Informatiile din cazierul fiscal;

7. Declaratia-tip pe propria raspundere care sa ateste indeplinirea conditiilor legale de functionare prevazute de legislatia speciala din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii.

8. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.

9. In functie de domeniul de activitate ales, o diploma care sa ateste certificarea in respectivul domeniu.

Succes si spor la bani!

Razvan Pascu

Je sais, ça fait beaucoup d’infos pour un seul titre. Surtout si vous n’étiez pas au courant que DMX devait monter sur le ring le 12 décembre prochain pour un match de boxe qui l’aurait opposé à Eric Martinez, pseudo artiste qui a un temps managé DMX. Sauf que X, en galère totale depuis qu’il est sorti de prison, a insisté pour que le match soit truqué, lui permettant ainsi d’empocher son argent à coup sûr tout en conservant son honneur et son image de mec hardcore. Et comme le fabuleux monde de la boxe est absolument sain et se refuse à toute manigance avant un combat, le promoteur Thunder Promotions a gentiment décliné la proposition, préférant remplacer DMX par… Coolio.

Sans tenir compte du fait que se faire virer pour laisser sa place à Coolio, c’est très dur pour l’égo, cette histoire agrave un peu plus la situation de DMX, qui doit environ 1,5 million de dollars au Fisc américain et qui comptait sur d’éventuels paris pour se refaire. Entre Method Man, Soulja Boy, Nas et maintenant X, je suis certain qu’il y a un stagiaire qui travaille pour l’IRS (impôts US) et qui déteste le hip hop, au point de traquer les rappeurs mauvais payeurs. Je vois pas d’autre explication logique.

Cred ca da. Probabil ca nu am fi ajuns aici, daca Statul aplica alte decizii, nu pe cele mai proaste.
La Finante nici nu ai ce politici sa critici, pentru ca ele nu au existat. Ca strategie, Finantele au mers de cele mai multe ori pe strategia “cautatorilor prin gunoaie”, care scormonesc dupa o felie de pita cu care sa se sature in urmatorul sfert de ceas. In mod identic, Finantele au scormonit dupa cate o taxa sau cate un impozit nou, care sa mai umple o casuta din sectiunea de venituri bugetare. Strategie, in sensul sanatos al cuvantului nu a existat.
La fel, am sentimentul ca BNR a batatorit prin politicile sale partia catre situatia de acum. Daca pacientul era bolnav la cap, BNR il opera la picioare.

Daca se plangea ca il dor maselele, BNR ii punea bratul in atele si`i spunea sa stea cuminte ca o sa`i treaca. Nicio clipa nu stiu ca cei din BNR, care sunt oameni foarte inteligenti, totusi, sa poata sa iasa dintr-un anumit corset de gandire si sa gandeasca liber. Repet, sunt oameni exceptionali acolo, dar la nivel de intreg, politica BNR nu da roade.
De ce nu se puteau de pilda introduce un nivel al rezervelor minime neremunerate pentru investitiile sau creditele in valuta, inca de acum 5 ani? Mergea infatorarea externa ca nebuna? Oare nu se putea stabili un plafon de indatorare externa pentru corporate si pentru autoritatile publice? Era greu sa pui pe picioare o agentie de rating independenta pentru datoria firmelor si municipalitatilor?
Cred ca un mod mai liberal in gandire nu ar strica nimanui.
Si asta pentru ca, ne uitam unde am ajuns. Intra capital strain in tara, dar intra sunb forma unor imprumuturi intr-firma, din cauza diferentialului ridicat de dobanda (intre BCE si BNR) si a volatilitatii cursului. Ma uitam aseara peste un exemplu edificator. O firma care are de investit un milion de euro. Daca i`ar plasa la 3 % dobanda, dupa un an ar avea 1.003.0001.030.000. Daca ii trimite ca imprumut fiicei din Romania, iar fiica ii pune la o dobanda de 10 %, dupa un an ia 4.730.000 de lei, ceea ce ar insemna 1.100.000 de euro. Din start, fara sa bagi devalorizari ale leului, obtii un profit de 70.000 de euro fata de un plasament in afara. Si nu platesti nici impozit, pentru ca in acte banii figureaza ca imprumut.

“Chez nous ce signe astrologique est banni”, me confiait un jour en riant un ancien du milieu qui n’avait rien de centriste. Il est vrai que le terme n’a rien de glorieux. Pourtant la phrase du juge Halphen a failli passer à la trappe.

C’est le site De Source Sûre (relayé via Twitter par ASEAP) qui y a prêté une oreille attentive. Interrogé par Europe 1 sur le renvoi en correctionnelle de Jacques Chirac, le magistrat n’y est pas allé par quatre chemins.

Il déclare sur la personne qui lui a permis de débuter sa longue enquête… “Cette enquête là, qu’est ce qui l’avait déclenchée? C’était des rapports du Fisc qui avaient été envoyés au parquet de Créteil. Et qui avait envoyé ces rapports du Fisc ? C’était le ministre du Budget de l’époque, à savoir Nicolas Sarkozy, qui voyait dans ces affaires là une possibilité à deux ans de l’élection présidentielle qui pouvait opposer Chirac à Balladur de torpiller la candidature de Chirac“

Dans la deuxième partie de ce son :

La mise au point du juge Halphen sur le cas Chirac
envoyé par Europe1fr. -

Un vrai beau souci d’aider la Justice de son pays pour le futur Nabotléon

Ideea nu e nouă, dar acum capătă legitimitate şi rigoare, deocamdată în discursul politic intelectualist. Ar fi putut fi temă importantă de campanie. Puncte tari ale analizei: puterea abuzează de bugetele publice, fie naţionale, fie locale, le exploatează în interes propriu, inclusiv prin intermediul firmelor „de familie” ori „de partid”. Văzută din presă, schema devalizării e simplă: comisioanele grase, numite „mălai”, „tain”, „bani de lapte la copii” şi umflarea de zeci, sute, mii de ori a costurilor. Verificările, amenzile, puşcăria, imputarea câştigului ilicit de către fisc nu-i înspăimântă, acestea vizându-i doar pe adversarii politici. Dacă deconectarea politicienilor de la fluxul bugetar ar deveni realitate, cică am scăpa de sărăcie, s-ar risipi şi jefui mai puţin. Medicii nu luptă împotriva tumorilor întrerupându-le fluxul sanguin? Aşadar, se bate iarăşi monedă pe depolitizare, ca imediat după ’90, însă acum nu se mai trece dintr-o extremă în alta, ci se procedează cu oarece măsură: politică ar trebui să se facă, dar nu la televizor, ci în parlament, consilii locale şi reviste de specialitate, ca peste tot în lume, iar executivul, mai jos de miniştri, să se profesionalizeze, devenind un bun şi stabil manager. Independent de factori partizani. Decizia trebuie să aparţină competenţilor, experţilor şi profesioniştilor, nu posesorilor de fler numiţi „animale politice”, ori liderilor „puternici”, cu pixul gata de procopseală, nici combinagiilor ori învârtiţilor aflaţi mereu la putina cu miere. Puncte slabe: „clasa politică” e privită otova ca „sistem ticăloşit”, or, iată, încolţesc şi nuclee de normalitate. Din păcate, nu vom avea prea curând o masă critică. În plus, se uită că executivele central şi local exprimă nu doar voinţa majorităţilor, ci şi doleanţele alegătorilor materializate prin mandatare.

Cum s-a ajuns la asemenea degradare a spiritului civic-democratic? După „specialiştii noştri”, după păreri exprimate de berbecii mediatici de partid când se referă la alţii, e clar: când nu-i dai peste mâna prea lungă, când legea îi lasă portiţe tot mai soft, care nici nu pot fi bănuite de ageamii ca noi, vechilului îi creşte osânza de neam prost mai ceva ca râtanului îngrăşat de Crăciun. Fiindcă demnitatea, cinstea şi onoarea ţin de bună-creştere: celor mai mulţi le ajung 7 ani de acasă, dar altora le sunt prea puţine două decenii de studii academice. Frecvent, duplicitatea şi delapidarea sunt sarcini de partid şi de serviciu: servitorii, loialii, lăudătorii năimiţi primesc sinecure şi posturi cu bugete „armonizate” doar în schimbul achitării unor „datorii” faţă de „naşi”.

Cum e la alţii?

La nordici, acuzele de acest tip au dispărut de mult. La englezi, americani, în genere, ţările din aria Commonwealth-ului, situaţia e aproape neschimbată de mai bine de un secol: pe lângă dimensiunile foarte reduse ale sectorului de stat şi diminuarea monopolului acestuia în favoarea proprietăţii private, particulare sau publice, cultul străvechi pentru onestitate micşorează posibilitatea de manevră a politicului în administraţie, şcoală, spital, sau servicii asistenţiale. Repartizarea fondurilor se face la vedere, după reguli clare, cunoscute şi acceptate de toată lumea, iar ingerinţa din afară e sancţionată rapid. Legal, posibilitatea furtului din ban public e exclusă, iar derogarea de la lege, încălcarea ei sunt excepţia, nu regula. Nici la fraţii de gintă latină plaga politicului nu îngraşă ca la noi pe posesorii de demnităţi, iar spaţiul mult mai redus al proprietăţii comune, sistemul legislativ eficace şi funcţional, disciplina tradiţională a ordonatorilor de credite limitează marja abuzurilor. Chiar dacă unele necurăţenii mai transpar în mass-media, faţă de ale noastre, par a ţine de normalitate.

Comparând grosso modo arhitectura statului român cu a celorlalte unde contribuabilul   n-are a se plânge de cine ştie ce malversaţiuni, se observă că instituţional şi jurisdicţional nu sunt diferenţe semnificative, ca atare generalizarea mătrăşirii banului public vine din politizarea excesivă a funcţiei, din ineficacitate justiţiară, din lipsa unui cult pentru legalitate şi corectitudine. Situaţia României este una fără precedent în democraţiile recunoscute: numirile în funcţie sunt prin definiţie atributul puternicilor zilei, unica promovare în posturi decizionale fiind aceea pe criterii politice. Nu există rău instituţional mai mare decât numirea politrucului habarnamist ca vătaf peste profesionişti şi fluctuaţia personalului decident în funcţie de desele schimbări de regim ori de umorile nu ştiu cui. Ca nu cumva să-şi tulbure loruşi interesele, nicio reformă nu merge până la capăt, aşa că în loc de profesionalism avem improvizaţie, amatorism, ţâfnă, orgolii de maidan şi ameninţări. Cariera înaltă nu e posibilă ori predictibilă fără a fi umilit de politic, de aceea tinerii capabili nici nu mai mizează pe vreun post în România, iar profesiunea şi-o aleg după necesarul de forţă de muncă în Occident.

De amintit şi obiceiurile româneşti din ultima vreme legate de funcţia publică, dominante fiind mita, slugărnicia, oportunismul, carierismul, culminând cu specularea tuturor posibilităţilor de îmbogăţire rapidă, eventual de căpătuire pe viaţă. Ca-n proverbul cu găina care se hrăneşte de unde scurmă.

În fapt, o decuplare adevărată nu e încă posibilă. E prea mare „foamea”. Ceea ce de la curţile Apusului se vede foarte clar. În consecinţă, se feresc de căpeteniile noastre ca de râie. Poate măcar limitarea dezastrului prin motivarea fiscului să-şi facă datoria, eventual prin asigurarea unui coeficient din banii recuperaţi. De asemenea, discutabile rămân nu realizarea bugetelor, totdeauna supravegheată de FMI, UE, ci defalcarea şi executarea transparente, în funcţie de necesităţi legitime, fără „contribuţia” beneficiarului, a intermediarului…

Petru Tomegea

]]> http://klewos.wordpress.com/2009/10/15/sunt-un-infractor-aproape/ Thu, 15 Oct 2009 11:13:55 +0000 Alin http://klewos.wordpress.com/2009/10/15/sunt-un-infractor-aproape/

În ultima vreme am auzit pe mulți plângându-se că statul român își tratează cetățenii în mod implicit ca pe niște infractori. Nu înțelegeam exact la ce se referă. Cum soarta a fost generoasă cu mine, mai ales în ultima lună, era timpul să aflu cum e să te simți infractor.

Ieri de dimineață am primit de la poștaș un plic de la fisc. Nu știam ce ar putea conține. Îmi închipuiam că e vreo confirmare sau vreun mesaj de apreciere pentru că la sfârșitul lunii trecute, ca un bun și naiv cetățean, am plătit anticipat până la sfârșitul anului toate taxele (impozit pe venit, contribuție la pensii, contribuție la asigurări de sănătate).

M-am înșelat. Era o notificare să mă prezint la unitatea fiscală pentru că au descoperit că am realizat venituri din activități independente în 2006 (!!!) și că nu am depus declarația pentru ele.

E adevărat, am câștigat venituri din activități independente câteva luni pentru că am fost instructor ECDL. Eram “prestator” în temeiul unei convenții de prestări servicii. Acolo e și originea împotrivirii mele față de această modalitate de a frauda întreaga legislație a muncii prin simpla atingere a unui sofism avocățesc. La încheierea contractului mi s-a promis că firma se va ocupa de toată birocrația, eu urmând să primesc suma netă, conform orelor lucrate.

A trecut timpul și nu mi s-a întâmplat să primesc vreo notificare în acești ani despre vreo eventuală problemă a mea cu fiscul.
Notificarea pe care tocmai o primisem mi-a dat senzația unei realități kafkiene. Nu știam care e exact învinuirea, nici de ce a fost nevoie de trei ani pentru ca ei să-și dea seama că nu am depus o declarație și nici ce aveam de făcut.
Îmi imaginam tot felul de scenarii urâte. Din emailurile trimise am reușit să calculez suma pe care o câștigasem și să estimez cam cât aveam de plătit la stat. Erau în jur de 300 de lei. Marea problemă era că de atunci până azi sunt peste 1200 de zile. Or, conform Codului de procedură fiscală aș fi avut de plătit și majorări de întârziere de 0,1% pe zi. De parcă ar fi fost vina mea că nu am fost notificat la timp de competenții funcționari de la fisc.
Aveam impresia că sunt jecmănit de un cămătar. Statul român. Era suprema ironie a sorții față de unul care se străduiește să afirme că respectarea legii, oricât de proastă ar fi, și ținerea legământului sunt condiții elementare ca noi să trăim civilizat.
Deja mergeam cu imaginația mai departe, gândindu-mă că dacă nu voi plăti îmi vor executa silit “averea” (laptopul, cărțile, contul în bancă și hainele). Eram hotărât să rezist cu orice preț.

În notificare era un număr de telefon de la fisc. Tipii de-acolo au haz: pun pe notificările lor loc pentru numele inspectorului de contact, însă câmpul din formular e completat doar cu “inspector”. Probabil că și numerele de telefon sunt puse tot de formă pentru că nu mi-a răspuns nimeni. “Poate sunt în pauză” – ei ar avea pauză între 13.30 și 14.30…

Am hotărât să merg la ei cu notificarea și să lămuresc problema. Nu aveam cele mai ortodoxe gânduri față de funcționarii publici, mai ales că vorbisem cu mama, care tocmai se întorsese flituită de un funcționar la casa de pensii (“nu am timp acum, reveniți mâine de dimineață la colega”). Îmi păsa din ce în ce mai puțin de nemulțumirile lor salariale. Mă gândeam că ar merita înlocuiți, atât cât se poate, cu niște automate de scos hârtii și cu niște baze de date accesate securizat de cetățeni. Atât! Întârzii cu vreo plată sau cu vreo declarație? Email automat de notificare. Vrei să vezi care e situația socotelilor tale cu statul? Te loghezi pe portal și vezi toată istoria, exact așa cum faci prin e-banking. Vrei să plătești o taxă? Sigur, clica-clica prin interfața de e-banking a băncii tale preferate și faci un virament către contul trezoreriei.

Fără enervări, fără frustrări în fața vreunui funcționar care n-are chef să-ți vadă fața azi, fără lefuri plătite de noi pentru niște persoane care să ne arate cât de nesemnificativi suntem în fața Statului.

Am mers la fisc cu Cristiana. Ea mai știa din cutumele de pe-acolo (cum e cu bonul de ordine, cu orarul etc.). Așteptările mele nu fuseseră confirmate: funcționara la care eram distribuit era liberă și a fost receptivă. Nu m-a repezit să mă duc la vreun alt ghișeu, nu mi-a vorbit arogant. Ca atare, nici eu nu am reacționat atât cât eram sufletește pregătit să o fac. Mi-a spus că firma a plătit, într-adevăr, toate taxele pentru banii pe care i-am primit. Problema ar fi fost că firma a plătit 16%, dar a declarat doar 10% (sau ceva asemănător).
Aveam de plătit 0 lei, dar trebuia totuși să completez o declarație. Tipii ăștia nu se simt bine dacă nu le completezi vrafuri de hârtii pentru cele mai inepte lucruri.
Am completat un formular 200. Deși nu avea câmpuri pentru venituri din activități independente, hârtia a fost acceptată și cu înscrieri în rubrici care nu le corespundeau (ex. la obiect de activitate am completat convenție civilă de prestări servicii…). Avem formulare, de ce să ne obosim să le adaptăm tipului de date pe care trebuie să le includem? (forme fără fond?)

Am depus hârtia și am plecat cu senzația glonțului care mi-a șuierat pe la ureche.
Învățămintele și reflecțiile de pe urma acestei povești, într-un mesaj viitor.

Citește și:
Și alții sunt infractori (aproape)
Cât de ușor e să fii antreprenor?
Aberații din administrație [1]
Goliat

Never Forget

Enigmatic Quote for Today

The native hue of resolution

Is sicklied o’er with the pale cast of thought;

And enterprises of great pitch and moment,

With this regard, their currents turn awry,

And lose the name of action.

William Shakespeare, Hamlet.

Prosecutors in the case of the suspected transit-bomber Najibullah Zazi have served notice in the federal court in Denver that they intend to use provisions of the Foreign Intelligence Surveillance Act (“FISA”) that will protect sensitive information from public disclosure.  [See later post here with more filings.]

What follows is an overview of some of the relevant filings, law, and controversies around FISA.

The Government’s Notice

The United States of America … hereby provides notice to defendant Najibullah Zazi and to the Court , that pursuant to Title 50, United States Code, Section 1806(c) and 1825 (d), that [sic] the United States intends to offer into evidence, or otherwise use or disclose in any proceedings in the above-captioned matter [United States v. Najibullah Zazi], information obtained and derived from electronic surveillance and physical search conducted pursuant to the Foreign Intelligence Surveillance Act of 1978 (“FISA”), as amended, 50 U.S.C. SS 1801-1812 and 1821-1829.

“Notice of Intent To Use Foreign Intelligence Surveillance Act Information,” United States v. Najibullah Zazi, U.S. District Court for the District of Colorado, Docket No. 09-cr-03001-CBS, September 21, 2009.

Different Views of FISA

Law enforcement, intelligence community view:

Virtually all counter-terror and counter-intelligence agents in the United States regard FISA and its various amendments as essential to their work:

FISA has since its enactment been a bold and productive tool in this country’s fight against the efforts of foreign governments and their agents to engage in intelligence-gathering aimed at the U.S. government, either to ascertain its future policy or to effect its current policy, to acquire proprietary information not publicly available, or to engage in disinformation efforts. With the enactment of the USA PATRIOT Act FISA has been expanded and broadened to make it a useful tool in exposing and combating foreign terrorist groups’ efforts to target the United States.

James G. McAdams, III, “Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA): An Overview,” Federal Law Enforcement Training Center, U.S. Department of Homeland Security, March 2007.

ACLU View

The American Civil Liberties Union — not surprisingly — has a much different view of FISA:

The Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA), born after the Watergate scandal, establishes how the government can secretly eavesdrop on Americans in their own country in intelligence investigations. It was originally passed to allow the government to collect foreign intelligence information involving communications with “agents of foreign powers.”

On July 10, 2008, President Bush signed the unconstitutional FISA Amendments Act of 2008 (FAA), supposedly aimed at “updating” the Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA). Unfortunately, the law meant to “update” FISA instead gutted the original law by eviscerating the role of the judicial oversight in government surveillance. The law also gave sweeping immunity to the telecommunications companies that aided the Bush administration’s unconstitutional warrantless wiretapping program by handing over access to our communications without a warrant. On the same day the FAA was signed into law, the ACLU filed a lawsuit challenging its constitutionality.

This is not the first time that Congress has undermined FISA. The USA Patriot Act, passed in 2001 and re-authorized in 2006, amended FISA to make it easier for the government to obtain the personal records of ordinary Americans from libraries and Internet Service Providers, even when they are not suspected of having connections to terrorism.

Congressional leadership has promised to address the issues surrounding the FISA Amendments Act before it sunsets in 2012 during the 2009 debate over reauthorization of USA Patriot Act provisions. Until then, the ACLU will fight in the courts to block the law from taking effect.

More information about the ACLU’s lawsuit to block the FAA is available online at: http://www.aclu.org/safefree/spying/fisa.html.

How Often Is FISA Used?

An annual report to Congress from the Justice Department contains statistics about FISA use, as well as discussion of some of the topical issues surrounding it. Here are the statistics:

During calendar year 2008, the Government made 2,082 applications to the Foreign Surveillance Court (hereinafter “FISC”) for authority to conduct electronic surveillance and physical search for foreign intelligence purposes. The 2,082 applications include applications made solely for electronic surveillance, applications made solely for physical search, and combined applications requesting authority for electronic surveillance and physical search.

During calendar year 2008, the FISC approved 2,083 applications for authority to conduct electronic surveillance and physical search (two applications filed in calendar-year 2007 were not approved until calendar-year 2008). The FISC made substantive modifications to the Government’s proposed orders in two of those applications. The FISC denied one application filed by the Government during calendar year 2008.

Letter from Assistant Attorney General Ronald Weich, Office of Legislative Affairs, to Senate Majority Leader Harry Reid, May 14, 2009.

Some of the Statutory Provisions

For the wonks still with us, here are excerpts from the basic law.  There are many more provisions that should be reviewed to get a complete understanding, which eludes even the most nimble legal minds in Washington and Kabul, but these seem most relevant to the moment:

50 U.S. Code 1806

(c) Notification by United States

Whenever the Government intends to enter into evidence or otherwise use or disclose in any trial, hearing, or other proceeding in or before any court, department, officer, agency, regulatory body, or other authority of the United States, against an aggrieved person, any information obtained or derived from an electronic surveillance of that aggrieved person pursuant to the authority of this subchapter, the Government shall, prior to the trial, hearing, or other proceeding or at a reasonable time prior to an effort to so disclose or so use that information or submit it in evidence, notify the aggrieved person and the court or other authority in which the information is to be disclosed or used that the Government intends to so disclose or so use such information.

50 U.S. Code 1825

(d) Notification by United States

Whenever the United States intends to enter into evidence or otherwise use or disclose in any trial, hearing, or other proceeding in or before any court, department, officer, agency, regulatory body, or other authority of the United States, against an aggrieved person, any information obtained or derived from a physical search pursuant to the authority of this subchapter, the United States shall, prior to the trial, hearing, or the other proceeding or at a reasonable time prior to an effort to so disclose or so use that information or submit it in evidence, notify the aggrieved person and the court or other authority in which the information is to be disclosed or used that the United States intends to so disclose or so use such information.

…

§ 1801. Definitions

As used in this subchapter:

(a) “Foreign power” means—

….

(4) a group engaged in international terrorism or activities in preparation therefor;

…

(b) “Agent of a foreign power” means—

(1) any person other than a United States person, who—

…

(C) engages in international terrorism or activities in preparation therefore…

…

(f) “Electronic surveillance” means—

(1) the acquisition by an electronic, mechanical, or other surveillance device of the contents of any wire or radio communication sent by or intended to be received by a particular, known United States person who is in the United States, if the contents are acquired by intentionally targeting that United States person, under circumstances in which a person has a reasonable expectation of privacy and a warrant would be required for law enforcement purposes;

(2) the acquisition by an electronic, mechanical, or other surveillance device of the contents of any wire communication to or from a person in the United States, without the consent of any party thereto, if such acquisition occurs in the United States, but does not include the acquisition of those communications of computer trespassers that would be permissible under section 2511 (2)(i) of title 18;

(3) the intentional acquisition by an electronic, mechanical, or other surveillance device of the contents of any radio communication, under circumstances in which a person has a reasonable expectation of privacy and a warrant would be required for law enforcement purposes, and if both the sender and all intended recipients are located within the United States; or

(4) the installation or use of an electronic, mechanical, or other surveillance device in the United States for monitoring to acquire information, other than from a wire or radio communication, under circumstances in which a person has a reasonable expectation of privacy and a warrant would be required for law enforcement purposes.

§ 1821. Definitions

…

(5) “Physical search” means any physical intrusion within the United States into premises or property (including examination of the interior of property by technical means) that is intended to result in a seizure, reproduction, inspection, or alteration of information, material, or property, under circumstances in which a person has a reasonable expectation of privacy and a warrant would be required for law enforcement purposes, but does not include

(A) “electronic surveillance”, as defined in section 1801 (f) of this title, or

(B) the acquisition by the United States Government of foreign intelligence information from international or foreign communications, or foreign intelligence activities conducted in accordance with otherwise applicable Federal law involving a foreign electronic communications system, utilizing a means other than electronic surveillance as defined in section 1801 (f) of this title.

Excerpts from Title 50, Chapter 36 — Foreign Intelligence Surveillance at Cornell University Law School website.

Alas, Poor Yorick

Con el ritmo aún en el cuerpo, volvemos con vosotros para contaros de primera mano algunos de los momentos más destacados de la edición de este año del festival Sintonitzza, del que hace ya unos días os informamos en este mismo espacio. Durante las noches del 4 y 5 de septiembre tuvo lugar en el Parc Europa de Santa Coloma de Gramenet la que ha sido la XVII edición de este festival, que ha contado con artistas destacados del circuito independiente, tanto de Barcelona como del resto del país. En su primera jornada, contamos con las actuaciones de Viva Maestro, Nagassaqui, Extraperlo, Cola Jet Set, Joe Crepúsculo y Delorean; el sábado, con La Quiero Viva, Doctor Experience, Veracruz, Half Foot Outside, Lagartija Nick y Elastic Band. 2 días, 12 bandas. Para vosotros, una selección de momentos para recordar. ¡Que lo disfrutéis!

Capítulo 1: La Presentación – Piti Elvira

El escenario del Auditori preparado para la actuación de Elvira

Previo a la realización del festival, tuvo lugar el 29 de Agosto en l’Auditori de Santa Coloma, el concierto de presentación del festival, que corrió a cargo de Piti Elvira. A diferencia del año anterior, la entrada fue libre. Durante cerca de una hora, Elvira presentó los temas de su último álbum “Pequeños apuntes para canciones de mierda” casi a partes iguales con temas nuevos. Temas que, por cierto, nos dejaron con ganas de más.

Guitarrista de Standstill y batería de It’s Not Not,  a Piti Elvira  aún le queda tiempo para obsequiarnos con esta faceta más personal e intimista, en un concierto que resultó agradable y relajado, con una gran conexión entre público y banda: 3 músicos que con medios  básicos lograron ofrecer un repertorio variado y vivo sobre el escenario. No es arriesgado decir que en directo, los temas del álbum crecen y ganan en intensidad. Pero como nada es perfecto, quizás un par de apuntes: un volumen excesivo, que llegó a aturdir en algunos momentos; y una promoción escasa: poco más de la mitad del ya de por sí reducido Auditori. Promoción a todas luces insuficiente, dado el relieve musical de Elvira en el territorio indie. Y hablando de luces… un tenue azul fue toda la iluminación del evento. Todo un acierto.

Capítulo 2: El Descubrimiento – Half Foot Outside

En la segunda jornada del festival, descubrimos a esta banda navarra, que si había llamado nuestra atención con algunos cortes de su álbum “Heavenly“, en directo fue más que una grata sorpresa. En estos últimos tiempos se han dejado ver por los festivales Absolut Faraday o Contempopránea, e incluso en el más cercano (geográficamente hablando) Let’s Festival.

Half Foot Outside en el escenario Sintonitzza. Foto: Mario Gómez.

En esta ocasión, durante cerca de una hora, ofrecieron una muestra de su repertorio: un pop-rock directo, sin excesos sino en su punto justo; con temas como “In Pieces“, “Hard Cow Howard“, o la más conocida “Driveways“. Un sonido compacto y unas voces claras fueron dos de las características que nos han hecho decantarnos por ellos como el descubrimiento del Sintonitzza. Seguiremos su pista.

Si quieres ver la galería completa de fotografías del concierto, sigue el enlace!

Capítulo 3: La entrevista – Joan (Cola Jet Set)

Cuando pensamos en un personaje destacado del Sintonitzza, hubo muchas opciones: artistas, miembros de la organización… Tras pensarlo un rato, nos decantamos finalmente  con aquél que ha sido imagen del festival tanto en su cartel como en su divertido vídeo promocional, siendo a su vez miembro de una de las bandas invitadas. Estamos hablando de Joan, karateka surrealista y batería de Cola Jet Set, prometedor grupo de pop que actuó en la primera jornada del festival. Estuvieron presentando su último disco “Guitarras y Tambores” editado por Elefant Records. En nuestro asalto, preguntamos a Joan sobre el concierto, sobre el festival, y sobre los próximos proyectos de la banda. Éstos incluyen la grabación de un par de temas… ¡en inglés! ¿Queréis saber cuáles? Aquí tenéis, ¡información de primerísima mano!

Capítulo 4: Los más esperados – Lagartija Nick

Los más veteranos y los más esperados. Y es que parece que Granada tenga algo que hace que de su tierra broten grupos tan interesantes como Los Planetas  o Lori Meyers. Lagartija Nick llegaron al Sintonitzza dispuestos a ofrecernos un directo contundente, en el que se incluyeron temas de álbumes como su reciente “Las marcas de mi larga duración” (2009) o  ”El Shock de Leia” (2007),  editados ambos por Everlasting/RFTOS. 

La noche se abrió con  ”De Par en Par“, y la banda no dio ni un segundo de tregua al que fue el público más numeroso en esta segunda jornada. Los granadinos consiguieron, sin duda, enganchar a sus seguidores y convencer a aquellos que aún no los habían visto en directo. Un sonido potente y claro a la vez dio el toque de gracia a una actuación completa, con unos Lagartija llenos de energía. En definitiva, demostraron porqué siguen en la brecha.

Antonio Arias, líder de Lagartija Nick, en Sintonitzza. Foto: Mario Gómez.

Si quieres ver la galería completa de fotos del concierto, sigue el enlace!

Y despedida… No querríamos cerrar este minirreportaje sin dar las gracias a la organización del festival, que ha conseguido un año más realizar un gran trabajo trayendo a todas estas bandas, y regalándonos dos noches llenas de buena música y buen ambiente. Igualmente, gracias también a ellos por facilitar nuestra labor en todo momento, y a Joan y a todas las bandas participantes, por hacer de ésta una edición especial del Sintonitzza Festival. Muchas gracias, y ¡hasta la próxima edición! 

Son días ajetreados. Aún no hemos terminado de contaros lo que ocurrió en el Ripollet Rock, y ya se nos echan encima nuevas citas. Y es que en este fin de semana, que de manera optimista podríamos decir que empieza hoy (digámoslo) son varios los eventos a los que nos gustaría asistir, pero, hasta que no exista una hipotética máquina de bilocación para estar en dos sitios a la vez, nos tememos que no va a ser posible. Así que mientras tanto, os dejamos unas sugerencias de viernes, para que, almenos, podáis decidir cómo administrar vuestro tiempo musical. No será por opciones.

Hoy, propuesta destacada, aunque sólo para aquellos que ya tengan la entrada en el bolsillo: los ingleses Coldplay recalan en el Estadi Olímpic Lluís Companys de Barcelona, presentando su “Viva la Vida”, en un concierto que promete ser de los que hacen época. Si a eso le añadimos los rumores que anuncian una supuesta separación de la banda, tenemos el cóctel completo.

Los ingleses Coldplay en una imagen promocional

Y para los que queráis disfrutar de una noche de pop indie “made in Spain”, y además sin gastaros un sólo euro, el Sintonitzza es vuestra opción. En el marco de la Festa Major d’Estiu de Santa Coloma de Gramenet, se organiza este ya tradicional festival independiente (festival antes conocido como FISC), por el que han pasado nombres destacados de nuestro panorama como Lori Meyers, Standstill o Love of Lesbian. ¿Este viernes?

 21:00h. Viva Maestro

21:45h. Nagasaqui

22:45h. Extraperlo

00:00h. Cola Jet Set

1:15h. Joe Crepúsculo

2:30h. Delorean

A partir de las 21.00 h en el Parc Europa. Para más información… click en su myspace!

Si observamos esta imagen de Cola Jet Set... y el cartel de Sintonitzza...? ¡Sólo para mentes despiertas!

¿Que no os acaba de convencer y tenéis ganas de ver un buen grupo de bandas noveles? El Cortocircuit es vuestro evento. El certamen de bandas colomenses este año está de aniversario, y para celebrar este décimo cumpleaños, serán varias las bandas que se darán cita. Nombres como Javi Jareño, El Turno del Pez Simón, 69 Válvulas, Dime que tu no cantas y Dentist of Dead estarán esta noche de viernes en el Mas Fonollar de Santa Coloma. Lo dicho, un buen puñado de propuestas para no quedarse en casa.

Seguid atentos a Libertad Sonora, el sábado está a la vuelta de la esquina y cargado de música. Seguiremos informando.

Tout a commencé avec l’affaire UBS. La banque aurait été accusée par Washington d’inciter ses clients américains à frauder le fisc. Après un long bras de fer, les Suisses ont accepté de donner près de 5000 noms.

(métaphore)

Cette histoire n’est pas sans nous renvoyer aux plus belles de l’histoire de France où, sous l’occupation, il était bien vu de balancer sa voisine.

Cette décision cause des soucis à de nombreux banquiers helvétiques inquiets de la remise en cause du sacro-saint secret bancaire mais aussi à de nombreux clients bien au chaud sur les bords du Léman.

Bref c’est une gigantesque crise de confiance qui émerge suite à cet épisode. Et pour une fois, il n’y a pas que les riches qui sont concernés.

Parce que d’autres révélations fracassantes ont entaché la semaine. Le monde du sport notamment avec l’annonce d’un test de féminité pour l’athlète sud-africaine Caster Semenya qu’on soupçonne… d’être un homme.

Pour l’instant nous n’en sommes qu’au stade de la rumeur. Mais si elle s’avère fondée, le monde de l’athlétisme qui sait gérer les cas de dopage, les dissimulations sexuelles un peu moins, risque d’être secoué. Si le test se révèle favorable, alors les hautes instances se confondront en excuses cinq minutes sans pour autant qu’on les traine en justice pour atteinte à la dignité humaine. (“Désolé hein mais vous ressembliez quand même drôlement à un homme!”).

Rappelons la jurisprudence Maria Mutola.

Les enfants (et les filles) ne sont pas en reste puisqu’on a accusé Stephenie Meyer, auteur des romans à succès Twilight, de plagiat. Elle aurait volé les idées de Jordan Scott pour écrire le 4e tome de la saga. Pourtant y’a rien de plus à la mode que le copier/coller.

Ce week-end, des tas de gens partout dans le monde sont perplexes et s’estiment trompés soit par leur banquier, leur sportive ou  leur romancière. Un sentiment de douleur nait de cette tromperie. Un sentiment souvent doublé d’une impression de panique liée au fait de ne pouvoir se fier à personne dans ce monde rempli d’incertitudes. On peut bien essayer de trouver des raisons à ces mensonges afin de mieux les accepter : l’athlète voulait la médaille, la romancière voulait le pognon, le banquier voulait sauver ses fesses…

Quoi qu’il en soit, il est important d’avoir des repères. La religion en propose. Mais ils sont souvent ringards. Moi je préfère me projeter dans ma réalité : celle d’un monde peuplé d’agents secrets. Certains affirment bosser pour la CIA, d’autres pour la DST… la vérité c’est que la plupart des personnes qui nous entourent sont souvent des espions agissant pour leur propre compte.

En tout cas, ça m’évite d’être déçu par qui que ce soit parce que je fais confiance à personne.

Trop souvent j’ai vu des patients envoyés par des supposés “confrères” désireux de trouver la recette de mon succès. Une simple auscultation classique me permet d’identifier les patients “avec micro”.

Dans mon business il faut faire attention. Les négociations avec les délégués médicaux sont souvent tendues.

(Quelque part dans le désert des Agriates, en Corse)

Vous avez le matos?

_ Voilà vos Doliprane™ M. Morisset.

_ C’est “Docteur”. Ils sont coupés?

_ Non Docteur. 100% purs. Les cachetons sortent du labo.

_ Vous êtes sûr?

Quand je suis aux cabinets en train de déféquer, j’aime m’assurer que personne ne m’écoute secrètement derrière la porte.

Et puis il y a ma femme aussi. Une spécialiste.

Je me méfie de ma femme comme de la peste. Surtout après le coup qu’elle m’avait fait dernièrement… Il s’agit d’être lucide. Et en même temps, faudrait être drôlement con pour pas se méfier de sa femme.

crédit photo : Getty images

O autoritate unică, „Eurofisc”, ar putea ajunge să coordoneze agenţiile fiscale din cele 27 state ale UE, după ce primul pas în această direcţie va fi „unificarea” bazelor de date privind contribuabilii. Autorul propunerii – comisarul pentru impozitare şi uniune vamală, maghiarul Laszlo Kovacs, citat de EUObserver.com – crede că autorităţile fiscale dintr-un stat trebuie să poată „proteja” interesele financiare ale altui stat „la fel de eficace ca pe cele proprii”.

Mai înainte ca acest „Eurofisc” să devină o instituţie propriu-zisă, acesta ar putea fi numele informal al unei scheme de cooperare, în baza căreia un funcţionar dintr-o ţară UE va putea consulta, în timp real, date despre o persoană fizică sau companie în registrele online ale celorlalte 26 de state.

Ideea comisarului este ca în acest fel să se evite aşa-numitele fraude produse când cineva cumpără bunuri scutite de TVA într-un stat pentru a le revinde în altă ţară UE. Pentru a nu plăti de două ori, bunurile exportate între state UE sunt scutite de TVA, urmând ca agentul economic – care acţionează ca un „colector de taxe” – să plătească taxa în ţara unde revinde bunurile. În practică, reţele de evazionişti, deşi includ în preţul de vânzare al bunurilor importate şi procentul cuvenit de TVA, ei nu virează aceşti bani statului în care s-a efectuat vânzarea către consumatorul final. Mai mult, prin aşa-numitele „fraude carusel” se creează un „lanţ” de cumpărări şi vânzări (de la o firmă la alta şi de la o ţară la alta), pentru a se pierde urma celui care datorează TVA-ul.

Avantaj pentru ţările păcălite

„Caruselul” se arată a fi cel mai profitabil în cazul unor bunuri de dimensiuni mici, dar cu valoare mare – microcipuri, telefoane mobile,alte gadget-uri şi piese electronice. Pe de altă parte, cu cât bunurile sunt „plimbate” prin mai multe ţări, cu atât profită mai mulţi evazionişti. La nivelul UE, există trei mari „perdanţi” în privinţa returnărilor nejustificate de TVA, solicitate de exportatori: Marea Britanie, Spania şi Italia.

Însă agenţi economici care „dispar” de pe piaţă, după ce au încasat TVA de la cumpărătorii lor, şi nu virează aceşti bani la buget, apar în toate statele UE. Pierderile totale ale guvernelor ar reprezenta până la 10% din totalul sumelor încasate prin TVA. Accesul direct la bazele de date fiscale ale altor state va presupune înregistrarea acelor informaţii într-un format comun şi adoptarea mijloacelor tehnice de comunicare rapidă între cele 27 de agenţii fiscale. În plus, există temeri că agenţiile s-ar putea „spiona” unele pe altele.

Sistemul nu va putea intra în vigoare fără acordul unanim al Guvernelor UE, căci colectarea de taxe a rămas, alături de dreptul penal, educaţia naţională şi acordarea cetăţeniei, între un domeniu în care statele nu-şi împart suveranitatea cu organismele Uniunii.

250 miliarde euro – reprezintă totalul pierderilor înregistrate la nivelul UE din TVA neîncasată din pricina evazioniştilor

Un functionar public, despre suspendarea activitatii lor pt 10 zile, decisa de guvernul cacat bok:

Daca pot renunta cetatenii la serviciile noastre, ok, stam acasa.

No, da nu ma pot abtine! Asa ca dedic de la nashu mare fara numar tuturor functionarilor publici:

Ma pule blege! Ma, io nu am nevoie de serviciile voastre, asa ca faza, ca is io nebun. Io am nevoie de serviciile voastre pt ca statul, adica cacatu ala pe care voi il reprezentati, care va plateste pe voi, imi impune sa apelez la serviciile voastre.

Pe exemple, ca stiu ca sunteti retarzi si nu intelegeti:

• Io nu astept de 9 luni autorizatie de constructie pt ca vreau eu, ci pt ca ma obligati tot voi; pe mine de fapt ma doare in pula de autorizatia voastra de constructie, ca e inutila, nu ma ajuta cu nimic si e doar inca o hartie;
• Io nu simt nici o nevoie deosebita sa declar vreun rahat la registru comertului, acest binecunoscut monument al inutilitatii. Eu NU VREAU sa am de-a facecu rahatu ala. SUNT OBLIGAT TOT DE VOI sa ma ating de acel cacat numit ONRC
• Sincer sa fiu nu am nevoie nici de aia de la fisc, fie el local sau ANAF. Pe bune, nu eu am nevoie de fisc, CI TOT VOI, puletilor ca fara fisc, care sa ne jefuiasca, nu aveti de unde sa va luati salariile! Mie fiscul imi ia, nu imi da! Asa ca da, am sa ma descurc mai bine fara fisc decat cu fisc!
• Ca tot veni vorba de fisc, io nu vreau certificat fiscal pt fiecare licitatie de cacat din alt motiv decat TOT PENTRU CA MA OBLIGATI VOI! Asta inseamna ca NU IMI FACETI UN SERVICIU, ci ma faceti se imi pierd timpul CU UN CACAT TOT DE VOI INVENTAT!

De fapt, fara voi nu numai ca ne-am descurca, ci ne-am descurca chiar mai bine, dupa care ar deveni evident pentru toti ca voi CHIAR SUNTETI INUTILI!

SICTIR BAAAAAAAAAAAAH, ca nu ne mai facem bine!

Parerea mea.

Ce se mai  vinde/cumpara cu strigare pe aleei printre blocuri de catre comerciantii ambulanti (stiu, e mult spus) in afara de varza, pepeni, sticle goale, feer vechi?!

nu ai ghicit!

Oua, de vanzare! -striga unu tip cu palarie, acum, pe o strada paralela cu Uverturii. Si ma tem ca nu e reclama live la vreo Avicola

Omul pur si simplu nu poate sa manance cate gaini fura!!

Ya podemos adelantaros el cartel del próximo festival Sintonitzza!, que se celebrará como ya es habitual el primer fin de semana de Septiembre en Santa Coloma de Gramenet. Si la edición pasada contó con nombres como Tachenko, Manos de Topo, Love of Lesbian o We are standard, este año no se queda atrás y nos vuelve a presentar una muestra de lo último y destacado de nuestro panorama indie. 

Para saber qué tienes entre manos…

Viernes 4 de Septiembre:

• Viva Maestro
• Nagasaqui
• Cola Jet Set
• Extraperlo
• Joe Crepúsculo
• Delorean

Sábado 5 de Septiembre:

• Laquieroviva
• Doctor Experience
• Elastic Band
• Veracruz
• Half Foot Outside
• Lagartija Nick

A su vez, el festival irá acompañado por la muestra de documentales musicales y las jornadas del cómic independiente. Y no hay excusa para el bolsillo: es GRATIS. Así que id haciendo hueco en las agendas, y si aún no os dáis por convencidos… Atención al vídeo promocional. ¡Sin desperdicio!

Esti smecher, te desparti de sotie si nu mai platesti pensia alimentara pentru cei 2 copii ai tai -ce risti? -sa faci trei ani si jumatate inchisoare pentru evaziune fiscala.

http://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-5998334-romario-condamnat-3-5-ani-inchisoare-pentru-evaziune-fiscala.htm

I hear tell there are some historians reading. Can I ask you all something? This is a question connected to something I suggested to the estimable Another Damned Medievalist I might do at a future Kalamazoo, concerning the succession of the Carolingians to the royal, or even state, lands, or fisc (whence `fiscal’ as in policy, you see), of the Visigothic kings in Catalonia. Fiscal land is a weird thing in early medieval historiography. (The question’s coming in a minute. Bear with me.) We see the kings dole it out, apparently, and we worry over people making fiscal rights private property (the Visigoths even worried about the king doing this), even though we also worry about `public’ and `private’ rights as categories, which ought to make rubbish of the argument.¹ One of the reasons almost any royal family is supposed to fail is that they run out of fisc to give their followers, but we hardly ever check on how much fisc there was, or even read the work of those who have tried.²

This bothers me particularly because the word means something slightly different in my area, as I’ve mentioned before: when I see the term fiscus it usually means an allotment of fiscal land temporarily let out to an official in return for his service to the count. That’s why my lot mean by it till, ooh, 980 at least, and I can point you at a couple of castles whose fisc, that is their supporting allowance of land, is documentarily testified.³ Now this doesn’t stop the same arguments happening: Pierre Bonnassie, the late doyen of my field, reckoned that the counts of Barcelona were badly short of fiscal land after a while because of how much they gave away to buy followers. He saw the fisc as an ancient allotment, ultimately held over from the Visigoths, that the counts were squandering, and as I say this is quite an old model.⁴ The trouble is when you look at it that, as so often happens to use at our thousand-year distance, the word was not being used as Bonnassie expected it. One particular piece of what Bonnassie calls fiscal land (mainly I think because it has a castle in it) that the counts gave away, Bonnassie didn’t realise the priest to whom they’re selling it had given it to the count immediately beforehand, apparently so as to buy it back with a new tax-free status. He’d got it from someone else and it was named after a fourth person, so it’s not obviously ancient government land. And if that could be a fisc so could anything.⁵ Now the counts of Barcelona in the late tenth century were, almost certainly, rich men.⁶ They could avoid being short of land to give away merely by buying more of it, and in that example we see Borrell II doing just that.

So my question is, do we ever see the kings do this, buy land to replenish the fisc? I haven’t read a great many royal charters, compared to the private sort, and it’s hard to know why this sort of charter might be kept except that, if ordinary private sales are, things with kings in ought to stand a better chance, but I don’t recall coming across a king buying land. And yet surely they must have done. It would have been so much simpler than coming up with obscure and tangled power arguments about how it was theirs really, and continual dispossessions is no way to run a stable kingdom, as history tells us indeed. But I just can’t think of any cases. Anybody else got any? And may I borrow them, if so?

P. S. This has no connection to anything above but, I just discovered that there is Occitan Wikipedia and I am well struck with this idea and had to mention it.

2. I admit that even I haven’t read the obvious starting point, Wolfgang Metz’s Das karolingische Reichsgut: eine verfassungs- und verwaltungsgeschichtliche Untersuchung (Berlin 1960), but I will. My picture of work on the theme since then is that there have been a few local studies but nothing so all-encompassing: anybody feel like telling me differently? (Gosh, Regesta Imperii’s OPAC is good for this sort of question!)

3. Gurb, so documented in Ramon Ordeig i Mata, Catalunya Carolíngia IV: els comtats d’Osona i Manresa (Barcelona 1999), doc. no. 1122, and Sant Esteve de Centelles, so documented in Biblioteca Universitària de Barcelona, Biblioteca de Reserva, Pergamins C (Sant Pere de Casserres) 2.

4. Pierre Bonnassie, La Catalogne du milieu du X^e à la fin du XI^e siècle : croissance et mutations d’une société (Toulouse 1975-1976), I pp. 145-148, with a stern table of the counts’ fiscal alienations.

5. Eduard Junyent i Subirà (ed.), Diplomatari de la Catedral de Vic, segles IX i X, ed. R. Ordeig i Mata (Vic 1980-1996), 5 fascs, doc. nos 542, 551 & 552 (all these also in Ordeig, Catalunya Carolíngia IV but I don’t have those numbers handy; these ones are referenced in it). Bonnassie noted Vic 552 (Catalogne, I p. 146), in which Count Ramon Borrell sold some fiscal land at Vilatorta to a priest Sunifred under a special tax exemption for 100 solidi, but did not note Vic 551, in which Sunifred gave the same land to the count. Sunifred bought the land the first time in Vic 539, when it was called alodes Cesarii, the alod of Cesari, but it wasn’t someone called Cesari selling it, so it had probably been a clearance effort a generation or two before. If you like this example you may want to cite Jonathan Jarrett, Rulers and Ruled in Frontier Catalonia 880-1010: pathways of power (London forthcoming) where I’m using it in what’s currently Chapter 3. Oh for page proofs…

6. I know that somewhere I have read the idea, which I think is wrong, that the counts of Barcelona sold so many of their castles because they were desperately short of cash. I just can’t find it. I can find a paper in which I don’t reference this claim which suggests that I couldn’t find it last time I looked, either. I think it must be Josep María Salrach but I don’t know where. I’ll find it, but not in the time this post is brewing. Sorry.

Pas que refuse d’apporter ma contribution au financement de la route et du rail, mais la Confédération qui m’héberge avait exagéré. Vraiment. Trop c’est trop. J’ai pris mon téléphone et appelé le fisc. Obtenu une audience avant de sombrer corps et biens. J’arrivai livide et prêt à livrer mon dernier combat. On me laissa mijoter un peu dans une antichambre ouverte à tous vents. Il y eut un bruit de porte et un quarantenaire chaleureux apparut pour me tendre une main franche et vigoureuse.
Je m’étais préparé à un croque-mort.
J’ai pensé qu’ils étaient supérieurement organisés. Qu’ils avaient vraiment tout prévu. Qu’il n’y avait plus rien à faire. J’ai donc mis mes pas dans ceux du type sympathique. En route vers la banqueroute. Avec le sourire, s’il vous plaît.
Nous nous asseyons. Il allume un ordinateur qui n’attendait que ça et en voiture Simone. J’explique ma douleur, l’effroi qui me saisit à la vue des dernières factures. Il compatit. Exhibe des tableurs explicatifs qui montrent bien à quel point je suis cuit. Frit. Prêt au sacrifice. Il connaît ça. Lui aussi il a des charges : une première épouse, une deuxième épouse, une petite fille. Une pension alimentaire. Un logement. Des assurances. De la confiture pour rehausser le goût du pain. Et là, au cœur de l’antre brûlant du fisc, s’opère un imperceptible glissement qui nous éloigne des chiffres pour nous rapprocher des mots. On dirait une ébauche de dialogue. Une esquisse de relation humaine,  comme un sentiment de fraternité diffuse qui s’insinuerait entre nous.