Citind aseara o carticica foarte simpatica, “Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes, pe care v-o recomand calduros, m-am lovit din nou de o constatare extrem de dureroasa si anume: Ignorance is bliss.

Primul exemplu in favoarea ipotezei mele va fi chiar cartea care e o radiografie foarte reusita a problemelor cu care se confrunta atat persoanele cu handicap retard, cat si cele supradotate. Ideea e urmatoarea (mentionez numai ce e relevant pentru noi ca sa nu va stric cartea): in flori pentru Algernon ni se prezinta un personaj semi-loveable care este clinically retarded dar in urma unui experiment evolueaza de la un IQ de 70 la unul de 185. Inca din primele stadii cand cercetatorii isi dau seama ca experimentul a reusit iar subiectul a dobandit o constiinta de sine superioara (printre alte abilitati), in loc sa sarbatoreasca, bietul om este nevoit sa isi mareasca numarul de sedinte la psiholog pe saptamana pentru ca incepe sa constientizeze toate micile nedreptati ale vietii. Deci practic, omul nostru traia intr-o fericire naiva, pe care o mana de oameni de stiinta i-au furat-o si inlocuit-o cu o nevroza anxioasa si in final dementa. Iar apoi, i-au inmanat cu un zambet protocolar pe buze factura de la psiholog.

Lasand deoparte literatura si daca ne uitam la statistici, the sad reality e ca o proportie ingrijoratoare din indivizii care ajung pe bancile psihologilor/ psihiatrilor sau si mai rau la spitalul 9 (trust me, i know) sunt persoane supradotate (inclusiv savanti autisti) sau cel putin cu un nivel superior de inteligenta, de regula cu probleme de depresie sau tulburari bipolare.

Generatia veche e si ea impotriva celor prea cultvati. Daca ii iei cu prea multe silabe sau cu teorii de ultima ora, ei te iau la randul lor cu Biblia. Insasi Biserica incurajeaza prostia si incultura, e cel mai bun mijloc de control al maselor pentru numele lui Dumnezeu (la propriu). “Omului nu i-a fost dat sa stie mai mult decat i-a harazit Dumnezeu”. Fructul cunoasterii era de altfel oprit omului de la bun inceput si asta ilustreaza perfect atitudinea Bisericii vizavi de problema.

Iata inca un exemplu (this one’s for the ladies): imagine a first date scenario, voi doi la restaurant, la lumina lumanarilor, el iti face teoria chibritului si se simte macho cu citatele lui filozofice luate de pe net, tu continui conversatia(oricum stupida), iti expui punctul de vedere  sau poare chiar ii desfiintezi argumentele and suddenly, you’re too outspoken sau si mai rau esti luata drept o tipa prea serioasa. Unii merg chiar atat de departe pana la a trage concluzia ca if you have a brain esti frigida sau nu stii sa te distrezi. Pentru ca, vorba aia, femeia are creieru mai mic decat barbatul si deci sigur e intelectual inferioara. Cine suntem noi sa ne punem cu lucruri demonstrate in perioada renascentista? O muiere buna tre sa taca din gura, sa aiba un ras ca o adiere de primavara, o privire tampa de bambi si sa faca cum i se spune.

Inca un exemplu: daca esti la o masa cu familia/ cunoscuti/ amici si lumea poarta o conversatie, intri si tu in ea si te pune naiba sa folosesti cuvinte, let’s say “mai plurisilabice”, lumea iti arunca TIE priviri urate si confuze, NU lui Ginel who can barely spell his own name. I find it sadly ironic ca pentru cei ce poseda cunostiinte superioare de limba romana (sau alta limba), acestea se intorc de multe ori impotriva lor, devenind o bariera in comunicare (aceasta depinde desigur si de interlocutor si capacitatea sa de comprehensiune).

In plus, exista un fel de prejudecata in masa conform careia se presupune ca persoanele inteligente sunt mai rezistente, descurcarete iar cele proaste mai fragile astfel incat cei din urma sunt menajati in societate si la locul de munca, iar primii exploatati si mai mult, asta cand isi gasesc o slujba, pentru ca noua moda la HR-isti e sa iti spuna ca esti supracalificat. (Ce drept au ei sa-mi ofere alta slujba cu mai multe responsabilitati si degeaba cu mai multe beneficii, daca eu vreau doar o pozitie simpla… doar pentru ca sunt supracalificata?)

Persoanele mai simple se simt complexate cand se afla in prezenta altcuiva mai inteligent si uneori se formeaza chiar tabere daca te pune naiba sa incerci sa explici unui astfel de individ unde greseste sau sa-i dai un sfat binevoitor. Orice element superior automat scoate in evidenta imperfectiunile celor din jur, lucru de putine ori tolerat. Desigur, a admite acest simplu adevar ar insemna sa-ti dai pe fata aceste mici defecte, prin urmare se gasesc mereu alte scuze (macar aici daca ar fi vorba de vreun fel de inovatie sau originalitate) pentru a persecuta astfel de talente.

Din toate chestiile astea eu nu pot decat sa trag urmatoarea concluzie, ca daca am nenorocu sa nu ma fi nascut proasta, marimea IQ-ului meu va fi direct proportionala cu semi-alienarea mea din societate si intensitatea depresiei mele, in timp ce Ginel, pentru ca taticul lui  are relatii, imi fura mie postul din firma.

Suntem o societate limitata, cu aere de intelectuali care pretinde sa puna inteligenta pe un pedestal, dar adevarul este ca majoritatea se complac intr-o stare de mediocritate, pentru ca e al naibii de comoda. De aici, se exercita presiuni sociale in masa impotriva oricarui element ce ar putea veni sa deranjeze aceasta ordine simpla a lucrurilor.

History is made by stupid people

P.S: Daca am facut cumva vreo eroare in rationamentul meu, rog calduros pe cineva, oricine sa imi ofere contraargmente, dar in lipsa lor, consider ca acesta este adevarul trist al lumii in care traim.

Flori pentru Algernon e o carte tip articol de ziar: in prima pagina isi comprima mesajul, iar restul de 300 ilustreaza ce s-a spus in aceasta si, la o adica, nu e neaparat nevoie sa le cititi. Dar, daca totusi o faceti, nu e un roman tocmai de lepadat.

Aceasta prima pagina e de fapt un citat din Republica de Platon si este superb – este un indemn la toleranta fata de cei mai nestiutori sau mai redusi intelectual decat noi. Personajul lui Daniel Keyes, Charlie, e un retardat simpatic si bun la suflet, care se supune unui experiment in urma caruia ii creste brusc inteligenta. De aici rezulta o serie de patanii si chinuri sufletesti care ilustreaza ceea ce filosoful antic a comprimat in cateva randuri.

Ca sa se ridice cat de cat la inaltimea mult prea ilustrului sau predecesor,  Keyes face cateva artificii de stil care ii ies: scrie romanul la persoana I, sub forma unui jurnal si stalceste ortografia ca sa sugereze intelectul in ascensiune sau declin al protagonistului. Nu stiu daca premeditat sau nu, pasajele cand Charlie e jos de tot cu IQ-ul sunt cele mai emotionante, iar celelalte greoaie, siropoase si plictisitoare.

La final, nu eram convins ca voi mai citi ceva de Daniel Keyes, dar Republica lui Platon a intrat in topul prioritatilor.

P.S. Algernon e un soarece supus aceluiasi experiment, iar evolutia lui o prefateaza pe cea a eroului, omorand astfel din suspansul si asa firav. Oricum, o concluzie ar fi ca prea multa invatatura tampeste, asa ca eu unul as interzice aceasta carte in Romania, pentru ca exista sanse mari sa fie luata prea in serios:).

În această seară la Play s-a jucat în premieră  “FLORI PENTRU ALGERNON” – o producţie a asociaţiei I.S. Drăgulescu având-o ca protagonistă pe IULIA COLAN(sper să nu fac vreo gafă la nume). Un spectacol puţin diferit faţă de cele ce le-am văzut până acum la Play, în această seară fiind lăsate de o parte hohotele de râs pentru aproximativ 40 de minute.

FLORI PENTRU ALGERNON-ne prezintă povestea de viaţă a lui Charllie, o fată de 32 de ani nu prea deschisă la minte. Algernon, “şoarecele special”, pe care iniţial îl ura pentru că putea rezolva labirintul mult mai repede ca ea -are un rol destul de important în viaţa sa, ea ajungând să-l iubească până la un moment dat când constată cu stupoare că acesta este mort…mort într-o poziţie ciudată, alergând parcă în somn!

Înainte de moartea “şoarecelui special”, la un congres de ştiinţă au fost prezentate două experimente: Un şoarece ce ştia să să treacă printr-un labirint fără greşeală, şi…o fată în vârstă de 32 de ani al cărui IQ ajunge în scurt timp de la 70 la 180, datorită unei operaţii pe  creier,  considerându-se departe de cei din jurul ei acum la 180 la fel de departe ca şi cum ar fi fost la 70.

Într-un final, ajunge într-un azil unde singura prietenă îi va fi moartea iar ea va sta precum un copil ce cere mâncare spunând:

“- Papa! Papa!”, iar moartea îi va răspunde bătând-o pe umeri:

“-Nu, papa! Nani!”

În caz că vom ajunge vreodată în acel azil, Charllie ne invită să punem nişte flori la mormântul lui Algernon ce zace într-o cutie de metal…pentru că… aşa e frumos!

A fost o piesă care pe mine m-a marcat, regăsindu-mă extrem de mult în această poveste…

Nu am dat prea multe detalii pentru că aş strica o piesă genială! Vă las să mergeţi să trăiţi şi voi în aceeaşi cameră cu Charllie pentru 30 de minute!

Poate vă întrebaţi de ce s-a îmbrăcat în negru…

Flori pentru Algernon este povestea soricelului Algernon si a lui Charlie Gordon, relatata sub forma jurnalului lui Charlie – un retardat caruia printr-un experiment i se ofera sansa de a descoperi o viata normala si chiar mai mult, una de geniu.

Din pacate, aceasta stare va fi numai una temporara, Charlie revenind incet la starea initiala si fiind martor al degradarii capacitatii sale intelectuale…
Povestea este cu totul speciala, presarata de adevaruri triste dar relatate candid. Citind cartea nu ai cum sa nu simpatizezi cu Charlie si sa treci alaturi de el prin bucuria descoperirii unei lumi noi precum si prin tristetea pierderii acesteia.

O poveste deosebita, usor de citit dar greu de uitat (o cronica mai elocventa aici)
Disponibil la editura Humanitas
Pret :18 RON