A retrospective of Patterson’s work will be held fr0m November 6, 2010 through January 30, 2001 at the Contemporary Arts Museum in Houston, TX.  The exhibition seeks to establish Patterson as an integral player in contemporary American art. Click here  for further information.

Bonjour, j’ai eu beaucoup de retours sur mon film “Flux” et je voulais expliquer quelques petites choses.

“Flux” est un film de commande, j’appelle ça un “court métrage communicant”. C’est YN productions, Gérard Pélisson qui est venu me chercher pour réaliser ce film. Au début ce devait être un simple film de communication institutionnelle. J’ai proposé au Sytral qui est l’organisme qui gère les TCL (Transports en Commun Lyonnais) un tout autre film que ce pour lequel ils étaient prêts à commander. Je suis tombé sur un service de communication et un président intelligent qui a validé mon idée basée sur le fait de raconter une histoire, une sorte de mini film choral focalisé sur les usagers et non sur les infrastructures techniques. Je dois les remercier et remercier aussi mon producteur qui ont su me faire confiance et me donner carte blanche.

Le choix de tourner léger c’est imposé par des problématiques de logistique, pour réduire les temps de trajets, nous avons monté une équipe qui ne se déplaçait qu’avec les transports en commun. Régie minimum embarquée dans un sac à dos, pied ultra légers type “GorillaPod” pour se fixer sur les rambardes et les poignées dans les métros. Maquilleuse équipée d’une simple trousse de maquillage et qui faisait aussi la comédienne, tout le monde (sauf moi) faisait partie du film et des figurants. Tourner avec le GH1 m’a aussi permis de faire des économies non négligeable et j’ai pu ainsi avoir tous mes figurants / comédiens . Au final les plans Hélicoptère ne sont pas indispensables au film mais j’ai aimé les faire pour le 2eme film car le Stytral m’a commandé une version institutionnelle quand même qui présente le réseau TCL et ses évolutions futures.

Les photos du tournage sont ici

http://www.hauteroche.com/flux/

Pour ceux qui ont loupé la présentation du film voici plusieurs adresses pour le voir

Sur vimeo (excellente qualité en mode 720p mais un peu lourd pour les vieux ordis et les connections trops lentes)

ici : http://vimeo.com/7602370

Sur YouTube, la qualité est moins bonne mais la plateforme de diffusion s’adapte plus facilement.

ici :

Întrebat la Chişinău, în cadrul unui conferinţe de presă din 24 noiembrie 2009, dacă anul acesta va sărbători Ziua Unirii (1 decembrie), Marian Lupu, candidat al Alianţei pentru Integrare Europeană (Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Vladimir Filat, Serafim Urechean) pentru funcţia de preşedinte, a răspuns:

„Скажу очень четко – нет. Şi vă spun de ce, dragii mei. Давайте, так. Помните, я когда-то вам говорил, что нормы демократии, на мой взгляд, вообще-то относятся, в том числе и к вопросам самоидентификации. Есть ряд людей в нашем обществе, которые идентифицируют себя как румыны. У них на это есть свое право. Соответственно то, что являются определенными ценностями, в том числе историческими, они также на это имеют право. Я и раньше говорил, и сейчас говорю, что я себя идентифицирую как молдаванин. У меня тоже на это есть свое право. Я ратую за Республику Молдова как за суверенное независимое государство, которое мы должны укреплять именно в этом ключе. При этом давая право людям, гражданам нашей страны на свободу – свободу и вероисповедания, свободу принципа самоидентификации. Но я лично в этом участвовать не буду, потому что это, скажем так, это праздник другого государства.”(Traducerea din rusă: „Voi spune foarte clar – nu. Şi vă spun de ce, dragii mei. Haideţi, aşa. Vă amintiţi că vă spuneam cândva că normele democratice, în opinia mea, se referă inclusiv şi la chestiunile autoidentificării. Există un şir de oameni în societatea noastră care se autoidentifică ca români. Ei au dreptul la asta. Respectiv, ceea ce reprezintă anumite valori, inclusiv istorice, ei de asemenea au dreptul la aceasta. Eu am spus-o şi mai înainte, şi o spun şi acum că eu mă autoidentific ca moldovean. Eu de asemenea am dreptul la aceasta. Eu pledez pentru Republica Moldova ca stat suveran independent, pe care noi trebuie să-l consolidăm anume în această cheie. Dându-le totodată dreptul oamenilor, cetăţenilor ţării noastre libertate – libertatea şi a confesiunii, libertatea principiului autoidentificării. Dar eu personal nu voi participa la aşa ceva, pentru că asta este, să zicem aşa, asta este sărătoarea unui alt stat.”)

Amintim că doar cu o zi înainte, la 23 noiembrie, la Sankt Petersburg, unde a participat la convorbiri cu liderii partidului de guvernământ “Edinnaia Rossia” din Federaţia Rusă, condus de Vladimir Putin, Marian Lupu a declarat pentru postul de radio “Eho Moskvî” (Ecoul Moscovei) următoarele:

„Когда мы вырабатывали наши договоренности и фиксировали принципы нашей работы в рамках коалиции очень четко был поставлен акцент, что Республика Молдова это не временный проект, это государство, которое должно укрепляться и быть во веки вечным именно таковым. И когда мы говорим об европейской интеграции, мы говорим интегрироваться не через Румынию или путем, скажем так, составной части соседнего государства, а интегрироваться как отдельное суверенное независимое государство. То есть это опять один из принципов, по которым мы пришли в нашем пакете.”

„Când am elaborat acordurile noastre şi am fixat principiile activităţii noastre, s-a pus foarte clar accentul în cadrul coaliţiei că Republica Moldova nu este un proiect provizoriu, ci este un stat care trebuie să se consolideze şi să existe anume aşa în vecii vecilor. Şi atunci când vorbim despre integrarea europeană, nu vorbim despre integrarea prin intermediul României sau pe calea, să zicem aşa, ca parte componentă a statului vecin, ci să ne integrăm ca un stat separat, suveran şi independent. Aşa dar, acesta este iarăşi unul dintre principiile care ne-au reunit pe toţi în pachet.” (traducere din rusă).

Vlad CUBREACOV, FLUX

Interviu cu deputatul comunist Victor Stepaniuc, protagonistul dosarului intentat ziarului FLUX, pierdut în toate instanţele naţionale şi care a primit câştig de cauză la CEDO - Domnule Stepaniuc, v-am sunat să vă anunţăm că am mai câştigat un proces la CEDO, intentat de dumneavoastră.

- Păi, CEDO întotdeauna are faţă de presă ceva mai deosebit, însă, precis, în articolul acela m-aţi murdărit şi pentru asta v-am atacat. Şi nu-mi pare rău, sunt absolut liniştit. Cu dumneavoastră personal m-am judecat?

- Nu. Cu publicaţia.

- Şi ce vreţi să vă spun?

– Am vrut să vă întrebăm cum comentaţi această decizie?

- Păi eu comentez aşa cum am mai comentat şi altă dată. Desigur, ziariştii au dreptul să scrie multe şi de toate, dar ei nu trebuie să încalce nici legislaţia, nici tot ceea ce înseamnă drepturile omului, şi dreptul la viaţă publică, dreptul la viaţă privată ş.a.m.d. Nu mai ţin minte de ce proces este vorba, pentru că eu m-am judecat cu ziarul FLUX pe mai multe subiecte. Consider că, de fiecare dată, ziariştii de la FLUX au fost părtinitori, tendenţioşi şi nu au fost obiectivi. M-au atacat, de multe ori, cu rea-voinţă. M-au atacat ştiind foarte bine că, uneori, chiar nu sunt vinovat. Erau materiale făcute la comandă. Ca preşedinte al Comisiei parlamentare (Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mass-media – nota noastră) am lucrat şi la Legea cu privire la dreptul la exprimare, accesul la informaţie, mass-media. Cunosc legislaţia. Despre CEDO vreau să vă spun că au şi ei dreptul la opinie. Hotărârile CEDO tot timpul au fost executate, dar vă spun: nu consider că am greşit. O parte dintre judecători au sprijinit viziunile dumneavoastră, alţii au sprijinit viziunile mele la subiectul respectiv. Cu unii ziarişti de-ai dumneavoastră am mai discutat faţă în faţă şi ei au recunoscut că materialele nu au fost întotdeauna obiective şi chiar făcute la comandă. Dar aş vrea să vorbesc la subiect, dacă îmi puteţi spune despre care caz este vorba.

- Este vorba de articolul „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”, dacă vi-l mai amintiţi…

- Este un fals total. Dumneavoastră ştiţi foarte bine şi asta se poate de verificat că eu nu m-am pricopsit cu nici un fel de casă datorită Parlamentului. Eu am primit apartamentul respectiv prin decizia Parlamentului încă din anul 1998, da materialul dumneavoastră a fost scris prin 2004-2005-2006, din câte ţin eu minte, şi a fost o insinuare totală şi eu sunt gata să demonstrez. De ce CEDO a luat partea dumneavoastră eu nu ştiu. Nu am citit decizia şi nu o pot comenta. Am să citesc documentul şi după asta o să discut cu dumneavoastră.

- Vă mulţumim mult, domnule Stepaniuc.

Nicolae FEDERIUC, redactor-şef FLUX

Miercuri, 25 noiembrie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a dat câştig de cauză ziarului FLUX într-un alt dosar, pierdut de publicaţia noastră în toate instanţele naţionale. Astfel, FLUX rămâne în continuare lider în Republica Moldova la capitolul câştigării proceselor la CEDO, acesta fiind deja al şaselea caz în care Curtea de la Strasbourg ne dă câştig de cauză.Avocatul Vlad Gribincea, reprezentantul ziarului FLUX la CEDO, a declarat că înalta Curte de la Strasbourg a constatat ceea ce era evident – că justiţia din Republica Moldova nu este suficient de independentă şi că nu am avut parte de un proces echitabil. „CEDO a constatat în acest caz, ceea ce era evident: că ziarul nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional. Considerentele pentru care acest lucru s-a întâmplat sunt, probabil, evidente pentru toţi şi ţin de insuficienţa independenţei justiţiei în Republica Moldova”, a declarat Vlad Gribincea.

În raportul final al avocatului la CEDO se menţionează:

„În cauza FLUX (nr. 7) contra Moldovei, reclamantul, ziarul FLUX, a publicat, la 9 aprilie 2004 un articol întitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. În acest articol, ziarul se referea la faptul că un depozit al Parlamentului a fost transformat în patru apartamente, în care reparaţia era aproape finisată, după cum a constatat jurnalistul care a vizitat apartamentele. Înainte de apariţia acestui articol, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a solicitat acces la informaţia privind modul în care deputaţii din cele patru parlamente alese de la declararea independenţei au primit locuinţe, însă nu a primit niciun răspuns.

Articolul conţinea, printre altele, următorul pasaj: „Potrivit unor surse din Parlament, care au solicitat anonimatul, printre viitorii proprietari ai respectivelor apartamente se numără preşedintele grupului parlamentar al Partidului Comuniştilor, Victor Stepaniuc, şeful aparatului Parlamentului, Corneliu Gurin, şi preşedintele raionului Floreşti, ex-deputatul comunist Mihai Rusu”.

În articol se menţiona că ziarul a încercat să-i contacteze pe Victor Stepaniuc, pe preşedintele parlamentului şi alte persoane care ar fi putut oferi informaţii, dar fără succes. Dl Ştefan Secăreanu, deputat, a informat ziarul că Corneliu Gurin şi Mihail Camerzan, i-au spus că Parlamentul a plătit pentru acele apartamente. Articolul a mai descris eforturile dlui Secăreanu de a afla cui vor fi repartizate acele apartamente, care au eşuat. În final, articolul s-a referit la încercarea dlui Cubreacov în 2002 de a obţine informaţie similară şi cuprindea 2 fotografii ale apartamentelor.

La 5 mai 2004, Victor Stepaniuc a înaintat o acţiune judiciară civilă împotriva ziarului, prin care pretindea că pasajul menţionat mai sus leza onoarea şi demnitatea, solicitând dezminţirea acestuia şi compensaţii morale pentru defăimarea sa.

Ziarul reclamant a argumentat că el a publicat opinia terţilor părţi privind o chestiune de interes general, opinii sub care el nu a subscris. El s-a referit la încercările de a verifica informaţia, telefonându-l pe Victor Stepaniuc şi pe alţi oficiali, precum şi refuzul conducerii Parlamentului de a face publică informaţia privind proprietarii apartamentului.

FLUX a mai notat că Victor Stepaniuc a iniţiat 15 acţiuni împotriva ziarului, demonstrând lipsa de toleranţă şi criticism, în pofida rolului său de politician.

La 7 iunie 2004, Judecătoria Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată, constatând că pasajul relevant nu corespundea realităţii şi era defăimător. Instanţa a obligat ziarul să plătească dlui Stepaniuc 30 mii de lei (echivalentul a peste 2 000 de euro, la acea dată) şi să publice o dezminţire.

În cererea de apel, ziarul FLUX s-a bazat pe argumente similare celor formulate anterior. Totodată, el a depus cerere de recuzare a judecătorului responsabil de caz la Curtea de Apel Chişinău, pe motiv că acesta din urmă examinase deja cauze iniţiate de către politicieni sau figuri publice împotriva ziarului reclamant, cu acelaşi rezultat, şi că el era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste în Parlament. Cererea de recuzare a fost respinsă, pe motiv că nu a fost demonstrat că judecătorul era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste. La 16 septembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea primei instanţe în partea care se referea la mărimea compensaţiei, reducând-o la MDL 15,000. Instanţa a constatat că ziarul FLUX a publicat o informaţie a cărei veridicitate nu a fost probată şi care a fost defăimătoare pentru Victor Stepaniuc.

La 19 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului constatând că decizia instanţei inferioare a fost legală.

Ziarul reclamant a prezentat Curţii o înregistrare a şedinţelor de judecată la nivel naţional în primele două instanţe de judecată, care demonstrau că instanţele nu puneau întrebări referitoare la fondul cauzei, limitându-se la respectarea procedurii şi nu încercau să clarifice sau să verifice argumentele sau probele prezentate de către reclamant.

În faţa Curţii, FLUX a invocat violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirii în cauza în defăimare intentată de Victor Stepaniuc.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că, în această cauză, a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim”, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a notat că principiile generale au fost rezumate în cauzele Busuioc v. Moldova (cererea nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004); Timpul Info-Magazin and Anghel v. Moldova, cererea nr. 42864/05, §§ 29-30, 27 noiembrie 2007; şi FLUX v. Moldova (no. 6), cererea nr. 22824/04, § 24-26, 29 iulie 2008).

Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, reclamantul în procedurile naţionale era un politician şi preşedintele fracţiunii comuniştilor în Parlament. Prin urmare, acesta, în mod inevitabil, trebuia să dea dovadă de un grad înalt de toleranţă, iar instanţele trebuiau să constate o „necesitate socială presantă” pentru a condamna ziarul.

Curtea a observat că articolul avea mai degrabă scopul de a critica Parlamentul pentru lipsa de transparenţă, care constituie o chestiune de interes general, decât de a-l critica pe Victor Stepaniuc, al cărui nume apare în articol de două ori.

Curtea a considerat că pasajul din articol, pe baza căruia instanţele naţionale au sancţionat ziarul reclamant, poate fi considerat ca fapte sau cel puţin că 4 membri ai Partidului Comuniştilor, inclusiv Victor Stepaniuc, urmau să obţină apartamentele respective. În acest context, Curtea reiterează că, ca parte a rolului său de „câine de pază public”, raportarea de către media despre „poveşti” sau „zvonuri” – care provin de la alte persoane decât reclamantul – sau despre „opinia publică”” urmează a fi protejată dacă acestea nu sunt complet lipsite de temei (a se vedea Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, Seria A nr. 239, § 65 şi Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36). Curtea va examina dacă jurnalistul care a scris articolul contestat a acţionat cu bună-credinţă şi în conformitate cu etica profesiei de jurnalist (a se vedea FLUX v. Moldova (no. 6) § 26 şi urm.).

Curtea a notat că articolul includea anumite afirmaţii de fapt, care nu au fost contestate în instanţă. Mai mult, jurnalistul nu doar a publicat ce i-a relatat sursa sa, dar a vizitat personal apartamentele respective. El a încercat să afle opinia persoanelor implicate pentru a verifica faptele. Curtea a notat că noutatea este un material perisabil şi de aceea, orice cerere de acces la informaţii, după cum a fost sugerat de Guvern, nu era dorită, deoarece răspunsul avea să ajungă prea târziu. Mai mult ca atât, nu se ştie dacă o cerere din partea unui ziar putea să aibă succes, atunci când deputaţii în Parlament nu au reuşit să obţină astfel de informaţii. În plus, lipsa oricărei informaţii detaliate despre chestiunea în cauză, în pofida încercărilor ziarului reclamant de a obţine astfel de detalii, şi celelalte fapte, care nu au fost contestate şi care au trezit suspiciuni legitime despre legalitatea distribuirii apartamentelor, ar fi putut, în mod rezonabil, să-l încurajeze pe jurnalist să raporteze cu privire la orice era disponibil, inclusiv zvonuri care nu au fost confirmate ( Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36).

Având în vedere buna-credinţă a ziarului reclamant în raportarea chestiunilor de interes public, faptele relevante şi lipsa de detalii despre modul în care banii publici au fost cheltuiţi de Guvern, Curtea a considerat că ingerinţa în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

Curtea i-a acordat ziarului FLUX 12.25 euro (taxa de stat) cu titlu de daune materiale, 3 000 de euro, cu titlu de daune morale, şi 1 800 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vladislav Gribincea şi Lilian Cazan, avocaţi din Chişinău”.

Nicolae FEDERIUC, redactor-şef FLUX

Săptămâna trecută am anunţat că deputatul AMN Veaceslav Palton a acţionat publicaţia noastră în judecată. Am calificat acest gest drept un atentat la existenţa ziarului FLUX, constatând că puterea vrea să ne închidă gura prin acest proces, dar şi prin cel pe care îl avem cu un alt deputat AMN, anume Ion Pleşca. Acum revenim cu noi detalii.

În acest moment sunt puse pe rol două cereri îndreptate împotriva ziarului FLUX prin care reprezentaţii puterii urmăresc închiderea publicaţiei noastre, care deranjează anumite cercuri din cadrul guvernări, acestea dorind să se răzbune pentru că de-a lungul anilor am dat în vileag un şir de ilegalităţi, acte de corupţie şi chiar crime, comise de persoane din anturajul lor sau chiar din rândurile lor.

Atacurile vin din partea a doi membrii ai Parlamentului, ambii reprezentaţi ai Alianţei Moldova Noastră: Ion Pleşca, care deţine înalta funcţie de preşedinte al Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, şi Veaceslav Platon, care este membru al Comisiei parlamentare pentru (ironia sorţii!) drepturile omului.

Cei doi ne-au acţionat în judecată pe motiv că prin articolele noastre le-am fi lezat demnitatea, onoarea şi reputaţia profesională, pretinzându-ne drept despăgubiri morale sume de ordinul sutelor de mii de lei, care, în cazul în care vor fi încasate, vor duce la falimentarea ziarului nostru, care nu are altă sursă de venit decât banii veniţi de la abonaţi. Instanţa i-a dat câştig de cauză lui Ion Pleşca (fără ca decizia să fie definitivă), cazul lui Veaceslav Platon nefiind deocamdată examinat pe fond. Vom arăta mai jos că decizia prin care a fost condamnat ziarul nostru este total nefondată şi presupunem că ea a fost adoptată ca urmare a unor comandamente politice venite din partea guvernanţilor, cum s-a întâmplat şi în guvernările anterioare.

Onoarea şi demnitatea lui Ion Pleşca?

La 4 iulie 2008, ziarul FLUX a publicat articolul „O pereche de nedespărţit sau cum s-a instalat Urechean în jilţul de primar”, semnat de liderul Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, la acel moment şi vicepreşedinte al Parlamentului. Pe 21 ianuarie 2009, Ion Pleşca expediază o cerere în judecată în care ne acţionează în judecată pe noi, publicaţia FLUX, dar şi postul de televiziune EURO TV Chişinău, şi pe liderul creştin-democrat Iurie Roşca. În ceea ce priveşte ziarul FLUX, Ion Pleşca pretinde că am fi făcut afirmaţii ce nu corespund realităţii, care ar fi ponegritoare şi care îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. Iată cele două citate din materialul lui Iurie Roşca, invocate de Pleşca că i-ar fi lezat onoarea şi demnitatea.

„Gurile rele spun că în timpul aflării în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Botanica, Ion Pleşca a reuşit să creeze o întreagă reţea de tip mafiot cu implicarea ofiţerilor din comisariatul de sector, dar şi a unor elemente criminale. Se mai zice că respectiva grupare avea relaţii strânse cu oamenii de afaceri de la Botanica, aceştia fiind constrânşi să facă “donaţii” pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea. Sistemul funcţiona fără greş, oamenii legii mai închizând ochii la abaterile oamenilor de afaceri”.

„Se mai aude că acelaşi Ion Pleşca, împreună cu fostul comisar de poliţie Alexandru Mihai, ar mai avea la Sângera un ditamai centru de agrement ridicat din salariile de bugetari, care ar fi înregistrat formal pe numele unor persoane dubioase. Complexul Novas include restaurant, hotel, sală de banchete, sala de biliard etc”.

Judecătorul Valeriu Gâscă de la Judecătoria sectorului Râşcani al capitalei i-a dat câştig de cauză lui Ion Pleşca, obligând redacţia noastră să achite 100 de mii de lei în beneficiul acestuia, drept despăgubiri morale.

Incredibil, dar adevărat. Ion Pleşca a fost găsit de instanţă cu onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională lezate. Tocmai Ion Pleşca, cel care în plină şedinţă a Parlamentului, l-a ameninţat pe Iurie Roşca în mod public cu răfuiala fizică, iar, revenit în banca sa, a imitat gestul de luare a beregatei cu cuţitul. Adică astfel se va răfui cu Iurie Roşca. Toate televiziunile au prezentat respectivele imagini. Şi acest personaj a fost recunoscut cu onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională lezate!

Un şir de încălcări de procedură

Nu ne vom referi prea detailat la modul în care a decurs procesul, la faptul că judecătorul care a examinat cauza, Valeriu Gâscă, de multe ori nici nu a avut timp să asculte opinia noastră, admiţând încălcări de procedură, favorizându-l în mod evident pe Ion Pleşca. Mai mult decât atât, Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererile noastre prin care invocam aceste încălcări de procedură. Spre exemplu, juristul nostru a sesizat mai multe abateri ale judecătorului Gâscă de la norma legală, acesta făcându-se vinovat, în opinia noastră, de emiterea actelor de justiţie în afara cadrului legal. El nu ne-a permis să prezentăm probe în sprijinul nostru, nu a acceptat audierea unui martor, a operat post-factum modificări în citaţiile de chemare în proces, schimbând ora la care urma să se prezinte părţile. Însă cel mai grav este că pe data de 30 martie judecătorul Gâscă a emis o încheiere prin care dispune reluarea examinării pricinii în fond, dar atunci când juristul nostru s-a prezentat la următoarea şedinţă a judecăţii, V. Gâscă ne-a comunicat o altă încheiere, prin care ne informează că de fapt la 30 martie 2009 el ar fi decis reluarea procesului la etapa declaraţiilor şi noi, pârâţii, nu mai avem dreptul să prezentăm probe, în felul acesta fiind lipsiţi în mod efectiv de dreptul de a ne apăra în instanţă. Mai mult, în ziua în care judecătorul Valeriu Gâscă a luat această decizie, Ion Pleşca a fost văzut de un martor, care este gata să depună mărturie în proces, la Judecătoria Râşcani, fără ca să se fi prezentat la proces. E foarte probabil că Ion Pleşca, tot el fost preşedinte al Judecătoriei sectorului Botanica din Chişinău, să se fi întâlnit cu judecătorul Valeriu Gâscă pentru a conveni asupra deciziei pronunţate de ultimul.

La toate aceste plângeri ale noastre preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul Nicolae Clima, ne-a răspuns formal, menţionând doar că judecătorului Valeriu Gâscă „i s-a atras atenţia la necesitatea supravegherii corespunzătoare a procesului de citare a părţilor în proces”. Dar, vorba aia: mulţumim şi pentru atât!

O decizie judecătorească abuzivă şi incorectă

Cum am mai spus, toate acestea sunt detalii de procedură. Să trecem acum însă la fondul problemei.

Decizia luată de instanţă este, în opinia noastră, una incorectă şi abuzivă pentru că ziarul FLUX nu s-a pronunţat în nici un fel în acest articol asupra persoanei lui Ion Pleşca, ci doar a publicat un material care conţinea opinia altei persoane, a lui Iurie Roşca. Publicând articolul „O pereche de nedespărţit sau cum s-a instalat Urechean în jilţul de primar”, FLUX-ul nu a făcut altceva decât să aducă la cunoştinţa cititorilor părerea unei persoane publice, a liderului PPCD Iurie Roşca, dânsul fiind în acel moment deputat şi vicepreşedinte al Parlamentului, despre o altă persoană publică – deputatul AMN Ion Pleşca. Ziarul FLUX nu poate fi făcut responsabil de declaraţiile făcute de un terţ, de nişte declaraţii care nu ne aparţin. Prin decizia luată de instanţa de la Râşcani au fost, pur şi simplu, neglijate Principiile Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în punctul 12 prevede expres că „un ziar sau jurnalist nu pot fi găsiţi vinovaţi de calomnie, dacă publică declaraţiile altor persoane, atâta vreme cât este foarte clar că declaraţiile respective nu aparţin jurnalistului sau ziarului respectiv”. Faptul că instanţa ne-a găsit, totuşi, vinovaţi demonstrează că s-a urmărit premeditat condamnarea noastră şi aplicarea acestei amenzi enorme, care poate duce la paralizarea economică a ziarului.

Puterea vrea să ne pună căluşul în gură printr-un proces de judecată

Instanţa a neglijat şi dreptul publicului de a cunoaşte ce gândeşte un politician despre un alt politician, până la urmă aceasta fiind o informaţie de interes public. Înţelegem că acum puterea încearcă să ne intimideze, să ne pună căluşul în gură prin acest proces, ca noi, ziariştii de la FLUX, să nu îndrăznim să mai publicăm materiale şi informaţii despre modul în care este exercitată guvernarea în ţara noastră. Acesta e un obiectiv urmărit cu precădere şi aproape în permanenţă de către guvernanţi în cazul ziarului FLUX.

Instanţa a neglijat în mod ostentativ prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

Instanţa nu a ţinut cont nici de faptul că Articolul 10 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale stipulează că „Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice …”. În interpretarea acestui articol, CEDO precizează că libertatea de exprimare este aplicabilă şi în cazul ideilor şi informaţiilor care ofensează, şochează sau îngrijorează statul. Şi Iurie Roşca are tot dreptul să exprime şi să difuzeze idei şi informaţii. Condamnarea lui pentru publicarea unui articol constituie un abuz care trădează ticuri autoritare şi revanşarde ale actualii guvernări. Mai ales că motivul acestei condamnări este unul inventat. Dacă judecătorul ar fi catadicsit să-şi aplece urechea şi la argumentele noastre, nu doar la pretenţiile pecuniare mult prea exagerate, orgoliile bolnăvicioase şi pornirile revanşarde ale reclamantului, ar fi observat că în aliniatele cu pricina autorul nu a adus o acuzaţie calomnioasă împotriva lui Pleşca, ci doar a constatat o stare de fapt şi anume ce vorbeşte lumea despre afacerile fostului preşedinte al Judecătoriei Botanica, folosind formulări, aş spune, chiar nevinovate de genul „gurile rele spun că în timpul…”, „Se mai zice că respectiva grupare…”, „se mai aude că acelaşi Ion Pleşca…”. Unde mai pui că Pleşca este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi ca un politician de rang înalt trebuie să accepte o critică mai mare din partea presei. La 9 octombrie 2006, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat Hotărârea cu privire la aplicarea justiţiei ce se referă la onoarea şi reputaţia profesională în care constată: „Limitarea unui jurnalist în libertatea de exprimare în contextul dezbaterilor unei probleme de interes public în privinţa unui politician , îndeosebi de rang înalt, constituie o încălcare a articolului 10 al CEDO”. Drept exemplu Plenul Curţii Supreme de Justiţie aduce hotărârea CEDO din 12.02.2008, în cauza FLUX nr. 4 contra Moldovei.

Iurie Roşca, persecutat pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului de deputat

În acel moment Iurie Roşca era şi el deputat. Acum, când oponenţii săi au ajuns la guvernare, Iurie Roşca este persecutat pentru luările de atitudine din perioada în care era şi el deputat. Iar Articolul 9 al Legii privind Statutul Deputatului în Parlament prevede că „Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului”. Acelaşi lucru îl stabileşte şi Articolul 71 „Independenţa opiniilor” al Legii Supreme, pe care instanţa l-a neglijat cu desăvârşire.

O acţiune orchestrată a ştabilor AMN împotriva FLUX

Bineînţeles, noi am atacat respectiva decizie în instanţele ierarhic superioare. Nu ne vom da bătuţi. Dacă va fi cazul, vom merge din nou la CEDO, unde am câştigat deja 6 dosare intentate guvernărilor de până acum, şi vom face totul pentru a le oferi abonaţilor noştri, tuturor cititorilor noştri, un produs de calitate, cum este FLUX. Între timp, vom continua să informăm cititorii şi opinia publică despre modul în care se desfăşoară respectivele procese. În ediţia viitoare vom arăta ce legătură există între cazul lui Ion Pleşca îndreptat împotriva ziarului nostru şi cel al deputatului Veaceslav Platon, care de-a lungul timpului a fost cercetat penal pentru tot felul de infracţiuni şi crime economice, dar care astăzi îndură cumplite suferinţe morale, şi, la fel ca şi colegul său Ion Pleşca, ne pretinde să-l despăgubim nici mai mult nici mai puţin decât cu suma de 100 000 de lei. Am spus că aceste atacuri constituie o acţiune orchestrată a ştabilor AMN, care au decis să acţioneze agresiv şi revanşard imediat ce s-au pomenit şi ei putere.

Vom reveni negreşit. Fiţi cu ochii pe noi, dragi cititori. Aşa cum suntem şi noi cu ochii pe ei, pe cei care au cam ameţit de propria importanţă şi acum caută să ne sugrume.

Interviu cu doamna Larisa Voloh, primar al satului Palanca, raionul Ştefan Vodă

- Doamnă primar, care este situaţia la Palanca în acest moment? Ce atitudine au locuitorii comunei faţă de recentele declaraţii privind posibila cedare către Ucraina a 7,77 km de traseu automobilistic şi a celor 18 hectare din teritoriul nostru naţional?

- Ce să vă spun? Am expediat chiar astăzi şi domnului Ghimpu, şi domnului Filat câte încă un apel. Lumea cere să facem şi declaraţii. Am convocat o şedinţă a consiliului local la care ne-am reconfirmat intenţia de a nu ceda nimic. Toată lumea este, în mod clar, împotriva cedării. Am creat şi un grup de iniţiativă pentru colectarea de semnături de la locuitorii din sat, dar şi de la pălăncenii din Chişinău, care ne susţin şi ne încurajează să luptăm ca pământul să rămână la noi, să nu fie transmis Ucrainei. Noi ne-am adresat de zeci de ori şi am arătat că există posibilitatea de a schimba câte ceva, de a revizui partea juridică a Tratatului, partea juridică a Acordului. Căci noi nu le creăm incomodităţi ucrainenilor, ei au acces liber la traseu. Pentru ce ar mai fi nevoie să le mai transmitem şi pământul? Ni se spune că trebuie respectat Acordul. Bine, Acordul este semnat în 1999. Există acolo un articol care prevede posibilitatea modificării Acordului. De ce nu s-ar putea modifica Acordul? Sau ni se mai spune despre pământul de la Giurgiuleşti. Nu ştiu pe cât de globală este problema cu Giurgiuleştiul, dar noi nu înţelegem de ce ar trebui să cedăm ceva aici pentru a obţine ceva acolo, dacă se obţine totuşi ceva.- Aveţi dreptate. Cunoscând situaţia, pot confirma că la Giurgiuleşti nu ni s-a dat nimic, dimpotrivă, ni s-a luat. În afară de traseu şi terenul aferent acestuia, aveţi aici două mari părţi din teritoriul nostru naţional dincolo de traseul. Cum se numesc acestea? Ce suprafaţă au şi care este destinaţia lor actuală?

- Dincolo de traseu rămân aproximativ 926 de hectare de teren, dintre care peste 100 de hectare reprezintă proprietatea privată a locuitorilor satului, cotele lor de teren agricol prelucrat de SRL Paltira Agro. Acele pământuri se numesc Avdiu. Mai avem şi izlazul, care este parte aferentă traseului. Singura cale de acces spre izlaz este anume prin traseu. De fapt, există şi o a doua cale de acces la izlaz, pe Nistru, dar Nistrul este de asemenea frontieră de stat şi, vă daţi seama că nu este posibil să mergi cu barca la prăşit acolo, la prelucrat cotele sau la strâns legumele. Totodată, dincolo de traseu avem o altă suprafaţă de 449, 12 de hectare, fostă proprietate a gospodării piscicole de altădată din localitatea noastră, actualmente proprietate a statului. Noi ne luptăm de o bună bucată de timp anul acesta să obţinem transmiterea dintr-o proprietate în alta, adică din proprietatea statului în proprietatea publică locală, întrucât terenurile rămân, din păcate, nevalorificate. În rest, mai avem dincolo de traseu suprafeţe mari de păşuni, o pădure cu stufiş, proprietate a primăriei, şi balta satului cu suprafeţe de stufăriş.

- Se tot vorbeşte de un schimb: Palanca contra Giurgiuleşti sau Giurgiuleşti contra Palanca. Nu v-aţi gândit să cooperaţi cu primăria Giurgileşti? Din câte cunosc din deplasările la faţa locului în ambele localităţi, Republica Moldova este păgubită şi la Palanca, şi la Giurgiuleşti. Ca să ne abatem puţin de la subiectul diferendului teritorial, aş vrea să vă întreb cu ce comune aveţi acorduri de parteneriat sau de înfrăţire?

- Avem un acord de colaborare cu satul Lăpuşna din raionul Hânceşti. Suntem înfrăţiţi şi cu Belgorod-Dnestrovsk-ul (Cetatea Albă), cu localitatea Muntenii de Jos din judeţul Vaslui şi în acest moment suntem pe cale de a încheia un nou acord de parteneriat, cu o localitate din Polonia: gmina Otim. În Republica Moldova există primării şi primari cu care colaborăm şi fără a avea semnate acorduri de parteneriat. Pe domnul primar de la Giurgiuleşti însă îl cunosc, chiar ne-am întâlnit recent şi am discutat problemele noastre legate de această frontieră, probleme care sunt identice. Şi ei cu posturi vamale, şi noi cu posturi vamale, şi ei cu probleme teritoriale, şi noi la fel.

- Să revenim deci la subiectul teritoriilor ameninţate cu cedarea….

- Da, am spus deja despre apelurile noastre către Preşedinţie şi Guvern, de faptul că adunăm semnături, vom mai face declaraţii. Unii jurnalişti de la Chişinău s-au interesat de atmosfera din sat. Nu e atmosferă de revoluţie. Dar sunt sigură – şi asta le-am spus-o şi oficialilor de la Chişinău – că populaţia satelor din raion va apăra pământul nostru prin orişice mijloace. Ca să folosesc nişte cuvinte cuminţi, este vorba de nemulţumiri în masă. Trebuie să ştiţi că deocamdată nu avem o revoltă. Am discutat şi am acceptat propunerea să convocăm, probabil în cel mult o săptămână, şi o Adunare a satului, cu participarea reprezentanţilor de la Chişinău, atât din partea guvernării, cât şi din partea altor partide politice. Am înţeles că domnul Filat merge la Kiev, că va avea acolo întâlniri şi discuţii. Nu ştim cât vor dura negocierile, dar sperăm că pământul nu va fi cedat. Vă spun că noi suntem aici cam rupţi de lume, nu prindem nici Radio Moldova şi nici Televiziunea Naţională peste tot. Unii, care mai privesc „Mesagerul”, mai cunosc câte ceva, în rest, pot spune, suntem în criză informaţională. Sperăm că totul va fi bine.

- Doamnă primar, vă mulţumim şi, dacă va fi nevoie, vă vom solicita opinia de la faţa locului şi cu altă ocazie.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Membri ai organizaţiei de tineret a partidului „Edinaia Rossia” din Federaţia Rusă, „Molodaia Gvardia”, cunoscută prin relaţiile sale speciale cu separatistul Igor Smirnov, precum şi deputatul din „Edinaia Rossia”, Maxim Mişcenko, au votat recent, alături de tinerii proruşi din Moldova, o rezoluţie prin care se pronunţă împotriva predării în şcolile din Moldova a obiectului Istoria Românilor. Aceştia califică Istoria Românilor, drept istoria „ocupanţilor”.În Republica Moldova, Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, este formaţiunea politică care are cele mai strânse relaţii cu partidul de guvernământ din Federaţia Rusă, „Edinaia Rossia”, condus de premierul rus Vladimir Putin. Recent, Lupu şi-a intensificat şi mai mult relaţiile cu acest partid punând bazele unui acord de colaborare, care urmează să fie semnat până la sfârşitul acestui an între liderul PD, Marian Lupu, şi preşedintele „Edinaia Rossia”, spicherul Dumei de la Moscova, Boris Grâzlov. Numai în ultima lună, Lupu, care este şi candidatul AIE la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a efectuat deja două vizite în Federaţia Rusă la invitaţia conducerii partidului „Rusia Unită”. Pe 20 noiembrie, în cadrul ultimei vizite la Sankt-Petersburg, Lupu a mers în Rusia pentru a participa la lucrările congresului al XI-a al Partidului „Rusia Unită”, unde a avut mai multe întâlniri bilaterale cu conducerea acestei formaţiuni, precum şi a pus în discuţie subiectul semnării acordului de colaborare între PD şi „Rusia Unită”.

Pe data de 22 noiembrie, Liga Tineretului Rus din Moldova a desfăşurat o dezbatere cu tematica: „Cel fel de istorie trebuie studiată în Republica Moldova – Istoria Moldovei sau Istoria Românilor?”. La această dezbatere au participat membri ai Asociaţiei Istoricilor din Moldova, membri ai Ligii Tineretului Rus din Moldova, preşedintele Congresului Comunităţii ruse, liderul Mişcării Ravnopravie, Valeri Klimenko, deputat rus din „Edinaia Rossia”, Maxim Mişcenko, preşedintele organizaţiei „Molodaia Gvardia”, Alexei Liubţov, şi un membru al Ambasadei Rusiei la Chişinău.

La finele acestei dezbateri majoritatea participanţilor au votat o rezoluţie prin care cer autorităţilor Moldovei să interzică studierea Istoriei Românilor şi să introducă în şcoli predarea Istoriei Moldovei.

Rezoluţia nu a fost votată de membrii Asociaţiei Istoricilor din Moldova, care au declarat că tinerii proruşi au refuzat categoric să accepte idei de compromis pe marginea acestui subiect şi că i-au solicitat istoricilor să se pronunţe ferm pentru ce istorie pledează. „Pentru a evita contradicţiile din societate, chiar organismele europene au propus ca disciplina să se numească Istoria, sarcina elaborării conţinuturilor manualelor revenind specialiştilor. Nu vrem să discutăm problemele legate de istorie cu ingineri sau cu persoane afiliate politic. Implicarea persoanelor din cadrul ambasadei Rusiei la Chişinău şi a celor din organele de conducere ale Rusiei în discuţii legate de istoria care trebuie studiată, poate fi calificată drept o ingerinţă în problemele interne ale ţării”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, istoricul Sergiu Mustaţă, citat de Infotag.

Liderul Ligii Tineretului Rus din Moldova, Igor Tuleanţev, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că istoria naţională a Republicii Moldova trebuie să fie Istoria Moldovei. „Studierea Istoriei Românilor trebuie interzisă, deoarece etnonimul de român ignoră caracterul multinaţional al Republicii Moldova. Această istorie este alcătuită în baza concepţiei românismului, care are la fundament naţionalismul românesc radical. Acest lucru este dovedit chiar şi de Consiliul Europei. Un alt punct este că în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, sub steagul românismului şi cu lozinci de purificare a poporului român, nazistul Ion Antonescu a ucis circa 500 de mii de oameni pe teritoriile ocupate dintre Bug şi Prut. În acest sens, participanţii mesei rotunde cer autorităţilor statului să nu permită reintroducerea predării Istoriei Românilor în şcoli şi să fie introdusă Istoria Moldovei”, a declarat preşedintele Ligii, Igor Tuleanţev.

Menţionăm că Liga pe care o conduce Igor Tuleanţev este cunoscută prin caracterul său antiromânesc. Această organizaţie pledează pentru declararea limbii ruse drept a doua limbă de stat şi pentru apropierea Moldovei de politica Federaţiei Ruse. Tinerii proruşi, conduşi de Tuleanţev, deseori, organizează mitinguri prin care scandează „Vrem limba rusă să fie limbă de stat” şi „Te iubim, Rusia!”.

Victor TĂNASE, FLUX

Comunicat al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova

CEDO A PRONUNŢAT HOTĂRÎREA CARE VIZEAZĂ CAUZA FLUX CONTRA MOLDOVEI

La 24 noiembrie 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Flux contra  Moldovei (nr. 7) (cererea nr. 25367/05).

Conform circumstanţelor speţei, la 9 aprilie 2004 ziarul „Flux” a publicat un articol intitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. La 5 mai 2004 Victor Stepaniuc  a iniţiat o acţiune civilă împotriva ziarului, susţinând că prin intermediul articolului respectiv i-a fost lezată onoarea şi demnitatea sa. La 7 iunie 2004 Judecătoria s. Buiucani mun. Chişinău a admis acţiunea lui Victor Stepaniuc  şi a dispus publicarea dezminţirii şi încasarea în beneficiul lui V.S. suma de 30000 lei în calitate de prejudiciu moral. După o serie de proceduri civile, în final, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie suma compensaţiei morale iniţial stabilită a fost micşorată până la 5000 lei. Totodată, instanţa de judecată a constatat că instanţele inferioare corect au apreciat precum că afirmaţiile publicate nu corespund realităţii şi lezează onoarea şi demnitatea lui Victor Stepaniuc.

Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie, invocând precum că instanţele de judecată nu au motivat suficient hotărârile sale. Totodată reclamantul a contestat imparţialitatea unui judecător care a participat la examinarea cauzei. În final Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 10 din Convenţie, considerând îngrădit nejustificat dreptul la libertatea de exprimare. Curtea a considerat admisibilă doar plângerile înaintate în baza Articolului 10 din Convenţie.

Examinând în fond cauza, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului garantat de Articolul 10 din Convenţie. Curtea a menţionat că ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare „nu a fost necesară într-o societate democratică” luând în consideraţie buna-credinţa a ziarului reclamant întru informarea asupra unor probleme reale şi de interes public. În concluziile sale Curtea inclusiv s-a bazat şi pe lipsa vădită a unor informaţii detaliate asupra utilizării banilor publici de către Parlament.

În final, Curtea a acordat ziarului reclamant suma de 12,25 Euro cu titlu de prejudiciu material, 3000 Euro – cu titlu de prejudiciu moral şi 1800 EUR pentru costuri şi cheltuieli.

Direcţia Agent Guvernamental

În chiar ziua în care Procuratura Generală a anunţat clasarea tuturor dosarelor în care era cercetat Valeriu Pasat, acesta s-a produs într-o conferinţă de presă, în care a proferat ameninţări în adresa tuturor celor care au dat în vileag ilegalităţile de care acesta a fost acuzat şi, în special, i-a ameninţat pe cei care, în virtutea obligaţiunilor de serviciu, au instrumentat respectivele dosare. Ieşirea la rampă a ex-securistului nr. 1 nu este o chestiune spontană, ci dimpotrivă, una minuţios planificată şi coordonată cu noua conducere a Republicii Moldova, liderii AIE. Însuşi Valeriu Pasat a recunoscut în conferinţa de presă din 23 noiembrie că în perioada celor două săptămâni de când se află în Republica Moldova a avut întrevederi cu Mihai Ghimpu, Vladimir Filat, Serafim Urechean şi Marian Lupu.Valeriu Pasat şi-a imaginat că îşi poate reabilita imaginea publică fluturând în faţa jurnaliştilor deciziile Procuraturii cu privire la clasarea dosarelor sale din „lipsă de probe” şi făcând o grimasă de victimă inocentă a regimului comunist al lui Vladimir Voronin. El crede că opinia publică este atât de naivă sau atât de îndobitocită încât nu înţelege că Procuratura Generală se află la cheremul Guvernului şi a majorităţii parlamentare, că aceasta a clasat respectivele dosare din raţionamente eminamente politice, că lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă avocatul său, Alexandru Tănase, nu ar fi ajuns ministru al Justiţiei. Nici liderii AIE nu au înţeles că percepţia societăţii va fi exact inversă, desculparea lui Pasat este proba cea mai elocventă a cârdăşiei noilor guvernanţi de la Chişinău cu anumite cercuri moscovite care au planificat lovitura de stat din 2005 de la Chişinău. Filat, Lupu, Ghimpu, Urechean s-au gândit probabil că ameninţările proferate în mod public de Pasat pot servi drept instrument de intimidare a opoziţiei, în special a deputaţilor comunişti, de voturile cărora AIE are nevoie pentru a-l face pe Lupu preşedinte.

Doar câteva exemple. Pasat a declarat în conferinţa de presă că deja doi angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate au venit la el să-şi ceară scuze: „Mai deunăzi, pe la vreo 6 dimineaţa au venit doi colaboratori ai SIS cu o singură rugăminte: „Iertaţi-ne! Noi am fost unii dintre cei care am fabricat dosare şi ne este ruşine să ne întâlnim cu dvs. Am ştiut că o să fiţi achitaţi”. Şi le-am spus: „Înseamnă că nu e totul la voi pierdut dacă aţi venit să vă cereţi scuze”. Să mori de râs, nu alta! Iată că după instaurarea regimului democratic Filat-Chirtoacă-Lupu-Urechean, ofiţerii serviciului special de informaţii şi securitate îşi cer scuze de la un fost puşcăriaş, care în virtutea conjuncturii politice a fost pe de o parte amnistiat, iar pe de alta disculpat.

Pasat îl instigă pe Guboglo să se răfuiască fizic cu Iurie Roşca

De-a dreptul şocante sunt afirmaţiile lui Pasat cu referire la Iurie Roşca şi, în genere, la creştin-democraţi. Anterior Pasat a declarat că îl va acţiona în judecată pe Iurie Roşca pentru mărturiile făcute de acesta în dosarul privind tentativa loviturii de stat din 2005. Acum însă, Pasat îl instigă pe un fost general de armată, cercetat în dosarul privind tentativa de lovitură de stat din 2005, să se răfuiască fizic cu liderul creştin-democrat. Este aproape de neimaginat ca o persoană care a deţinut funcţia de ministru al Apărării şi de director al serviciului special de informaţii al unui stat european să lanseze într-o democraţie chemări la răfuială fizică. Iată declaraţia lui Pasat reprodusă ad litteram: „Generalul Guboglo a fost învinuit că a vrut să facă lovitură de stat şi s-a anunţat că a fost dat în căutare internaţională, iar până la urmă am aflat că nu a fost dat în căutare internaţională şi nu a putut să vină omul acasă să-şi înmormânteze mama. E o tragedie foarte mare. Lucrurile acestea nu pot fi trecute cu vederea.

Pentru că am pomenit acest caz al generalului Guboglo, m-aş adresa ministrului de Interne, domnului Catan, să fie luat sub o protecţie deosebită Iurie Roşca, pentru că eu ştiu că în cel mai apropiat timp domnul Guboglo urmează să se reîntoarcă acasă, să-şi vadă mormântul mamei. Eu ştiu prin ce chinuri a trecut acest om. Un general care a trecut prin Afganistan, prin conflictul din Transnistria, care a apărat ţara, dar pe maică-sa nu a putut să o îngroape”.

Vai, Valeriu Pasat este atât de înduioşător când se referă la soarta generalului Guboglo şi atât de grijuliu când vorbeşte de riscurile care îl pasc pe Iurie Roşca. Nici n-ai spune că ar avea vreo implicaţie în tentativa de lovitură de stat din 2005 şi în cea de asasinare a liderului creştin-democrat. Dar oare nu ar dori Valeriu Pasat şi mentorii săi de Procuratura Generală (sau poate relaţia este inversă, Pasat este mentorul noii conduceri a Procuraturii?) să facă publice respectivele dosare, să ştim şi noi ce propuneri i-a făcut generalul Guboglo lui Iurie Roşca la sediul PPCD, mai ales că existată şi martori ai acestei discuţii. Şi în general, Procuratura Generală a clasat dosarele în care este inculpat Pasat susţinând că nu există probe relevante. Dar, dacă dosarele au fost clasate, atunci să se facă publice, căci asta nu mai poate să afecteze mersul anchetei, să ştim şi noi, muritorii de rând, pe cât de irelevante au fost probele aduse în instrumentarea cazului. Convingerea mea este că nu există nici un temei pentru clasarea acestor dosare şi criteriul politic a fost singurul care a stat la baza deciziilor procuraturii. Oare procurorul general nu ar dori să ne spulbere această bănuială?

În conferinţa de presă, Pasat a recunoscut fără ocolişuri că el a fost eliberat în iulie 2007 în urma presiunilor venite din partea Moscovei (el însă a pretins că şi Guvernul SUA ar fi exercitat asemenea presiuni asupra lui Voronin, ceea ce este, desigur, cel puţin exagerat). Ne amintim bine că această decizie judecătorească a fost luată de Colegiul Curţii de Apel a două zi după o întrevedere dinte Putin şi Voronin. Iată ce spune însuşi Pasat despre eliberarea sa: „Dimineaţa la ora 7 încă nu erau găsiţi judecătorii care vor lua decizia de-a-l elibera pe Pasat. Condiţia dură pusă de Voronin a fost de a părăsi urgent ţara, nici nu am reuşit să mă duc acasă”. Deci, ex-securistul numărul unu recunoaşte că decizia de a-l elibera nu a fost juridică, ci politică. Şi încă spune chestia asta cu multă mândrie de sine. Ia vedeţi şi dumneavoastră cât de tare şi mare este Pasat: este pus în libertate chiar dacă este implicat în delapidarea patrimoniului public şi în organizarea unei lovituri de stat!

Pe tot parcursul conferinţei de presă Valeriu Pasat s-a străduit să-i convingă pe jurnalişti că în 2005 nu s-a încercat nici un fel de lovitură de stat. Că Moscova a încercat să organizeze proteste de masă după alegerile parlamentare din 2005 în urma cărora să-l răstoarne pe Voronin a scris şi a recunoscut nenumărate ori până şi presa rusă (în FLUX am prezentat mai multe exemple, dacă va fi cazul vom putea reveni), numai Pasat nu recunoaşte. Şi cum ar putea să recunoască, căci, de! nu e prost omul să-şi bage singur capul în laţ, întrucât, conform mărturiilor acumulate la dosar, tocmai el era unul dintre principalii organizatori ai acestora.

Cum explică Pasat că a fost arestat de Voronin

Referindu-se la motivele reţinerii sale de către autorităţile moldovene pe data de 11 martie 2005 pe Aeroportul internaţional Chişinău, Pasat a spus că a fost arestat la indicaţia lui Voronin pentru că:

„1. Voronin l-a arestat pe Pasat pentru că am refuzat să adun material compromiţător împotriva membrilor PCRM, cei care l-au adus la putere pe Voronin. Aceşti oameni urma să fie şantajaţi şi probabil că acum sunt şantajaţi cu ajutorul materialului pe care l-au acumulat alţii, pentru că noi, colegii mei de la SIS, am refuzat ă facem acest lucru.

2. Cel care a venit la putere în 2001, cu lozinci proruseşti, cu nostalgii faţă de URSS, a fost tot acel om care începând cu 7 iulie 2001 a încercat să vândă nelegitim, din arsenalul Armatei Naţionale, un lot de armament pentru doborârea aparatelor de zbor, care urmau să ajungă la gherilele din Cecenia. Asta a vrut să facă cel mai bun aliat la Federaţiei Ruse.

3. Staţia de la Cuciurgan. Am depus tot efortul pentru a fi privatizată în folosul Reţelelor Electrice din Federaţia Rusă, pe care am avut onoarea să o prezint la acel moment şi care era o întreprindere din Federaţia Rusă, un partener strategic al Republicii Moldova. Staţia urma să fie privatizată ori de compania rusească, ori ca această privatizare să fie efectuată în numele tatălui, a fiului şi a unui sfânt duh de la Odesa pe nume Goldinberg Eduard. Am ales prima variantă şi nu regret”.

Nu pot să ştiu pe cât de reale sau de imaginare sunt aceste trei cauze din care, potrivit lui Pasat, Voronin ar fi dispus arestarea lui. Eu sper că Pasat va aduce şi ceva probe la cele afirmate de el. Dar, imediat ce l-am auzit pe Pasat enunţând cu vocea sa aceste trei cauze, mi-am adus aminte că prin ianuarie 2006, surse din cadrul Procuraturii Generale anunţau că Pasat era atunci pasibil de a i se mai intenta un dosar penal pentru că, abuzând de funcţia de director SIS, făcea, contrar legii, copii xerox, ale diferitelor documente secrete, inclusiv dosare ale unor agenţi ai SIS. Sursele din Procuratură susţineau atunci că un interes deosebit avea Pasat faţă de dosarele unor agenţi cu misiuni speciale în autoproclamata republică nistreană şi că ancheta ar fi constatat, de asemenea, că Pasat a avut întâlniri cu aşa-numitul ministru al securităţii naţionale din Transnistria, Vadim Antiufeev, căruia i-ar fi transmis dosarele agenţilor moldoveni şi că ulterior, respectivii ofiţeri ai SIS, au fost deconspiraţi – unul a fost asasinat de către killerii transnistreni, altul a dispărut fără urma. Nu ştim ce a fost cu acest dosar şi dacă cu adevărat lui Pasat i s-au adus şi astfel de acuzaţii. Dar exact în acea perioadă, în apărarea lui Pasat s-a ridicat şi cunoscutul expert de la Tiraspol, directorul filialei transnistrene a Consiliului pentru Strategie Naţională al Rusiei, Dmitri Soin, care a declarat pentru presa transnistreană că Pasat a fost trimis la puşcărie inclusiv pentru faptul că a refuzat să execute acţiuni de diversiune şi subminare împotriva Transnistriei şi a Rusiei, „contrar voinţei lui Voronin”. Pentru cei ce au uitat cine este acest Dmitri Soin, amintim că acesta era în acea perioadă angajat titular al „ministerului” securităţii naţionale de la Tiraspol şi a fost dat în urmărire de organele de drept din Republica Moldova, fiind suspectat de săvârşirea unui omor premeditat. Iată că ceea ce spune astăzi Pasat coincide aproape integral cu cele afirmate de acest Soin la sfârşitul anului 2005, începutul lui 2006. În mod sigur că nu este vorba aici doar o simplă coincidenţă.

Dar să revenim la declaraţiile lui Pasat. Este foarte interesant ce spune acesta despre scopul venirii la guvernare a liberal-democraţilor. „AIE are un deosebit scop de a reabilita mii de oameni care au suferit în urma acestui regim (guvernarea comunistă – n. n.). Mari schimbări economice nu vor putea fi realizate în ţară pentru că aşa este situaţia internaţională pe plan economic, mă refer la criză. Dar sarcina de-ai reabilita pe toţi este o sarcină deosebită a aceste alianţei”. Foarte bine, dacă există oameni care într-adevăr au avut de suferit din cauza vechii guvernări, mă îndoiesc totuşi că ar fi vorba de mii, atunci bineînţeles aceştia trebuie reabilitaţi. Important este ca această reabilitare să nu însemne desculparea criminalilor şi infractorilor, aşa cum pare că înţelege lucrurile Valeriu Pasat, şi totodată să nu degenereze în răfuieli cu adversarii politici, să nu se transforme într-o vendetă a criminalilor cu cei care şi-au făcut onest datoria de anchetatori, detectivi, procurori, judecători. Atâta doar că, potrivit logicii lui Pasat, în cohorta celor suferinzi si reabilitabili ar trebui să se regăsească şi prieteni de-ai săi ca Dmitri Soin, Igor Smirnov, Vadim Şevţov-Aniufeev, Grigori Maracuţa şi Grigori Karamalak, care, sărmanii de ei, au fost persecutaţi de regimul dictatorial al lui Voronin şi care, ca şi Pasat, au stat la cald sub pulpana Kremlinului! Cât însă despre faptul că AIE nu-şi propune să realizeze mari schimbări în ţară pe plan economic, aceasta este chiar o noutate trăsnet. Din câte cunoaştem, Pasat nu a fost abilitat să vorbească din numele AIE, dar s-ar putea ca aceasta să fie o idee cu care bântuie în capetele guvernanţilor şi pe care Pasat a recepţionat-o în urma recentelor discuţii purtate cu Filat, Lupu, Urechean şi Ghimpu.

În cadrul conferinţei de presă de luni, supărat pe eşecul planurilor pregătite în 2005, Pasat a mai făcut un şir de afirmaţii, printre care una cât se poate de sinceră: „În Moldova este foarte complicat să organizezi o lovitură de stat, căci este trădare la fiecare pas”. A fost un fel de a se plânge pe soartă, al ex-securistului nr. 1. Păcat că nu a vrut să ne spună pe cine anume i-a avut în vedere când s-a referit la trădătorii planului de lovitură de stat. La alte perle din gândirea acestui personaj vom reveni cu proxima ocazie.

Velocite Magnus

The new frames from Velocite have arrived. The Magnus is an aggressive sprinter/climber road bike, while the Flux is an aggro hardtail MTB. The Helios has also arrived. It’s geometry is more conventional. I was going for the Helios, but Victor’s description of the Magnus make me question my initial thoughts. I might just get the Millennium (titanium) as my training bike and the Magnus as my carbon fiber bike.

Velocite Flux

„Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.”

„Într-adevăr prin unele acţiuni ale noastre poate am cedat. Dar trebuie să avem în vedere că suntem un stat suveran şi independent care îşi asumă angajamentele.”

„Republica Moldova are un acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca.”

“Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi. Noi trebuie să implementăm acele angajamente pe care le-am asumat. Există un acord interstatal care prevede exact cum trebuie să procedăm. Or noi spuneam că suntem parteneri credibili, ţara care îşi asumă angajamente şi le respectă”.

„După ce va fi demarcată frontiera moldo-ucraineană, vom putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană.”

Premierul Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009Cu doar câteva zile în urmă am trecut în revistă puctele vulnerabile în dialogul cu Ucraina determinate de cedările teritoriale produse în 7 locuri ale frontierei cu vecinul din răsărit (Cuciurgan, insula Nişaliu, Palanca, Carabiber, Basarabeasca, Vulcăneşti, Gurgiuleşti) şi posibila cedare în al optulea punct, în nordul ţării, acolo unde Centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk ocupă 17 hectare din teritoriul nostru naţional. Spuneam atunci că abia după revenirea premierului moldovean de la reuniunea CSI de la Ialta, pe care acesta a şi prezidat-o, vom putea afla în ce măsură actuala guvernare este capabilă să aplaneze orice divergenţe, acţionând în interes naţional, şi să evite noi cedări teritoriale.

La 23 noiembrie premierul Filat a ţinut o conferinţă de presă la care a anunţat în numele său şi al întregului Cabinet că acceptă presiunile Kievului şi că Republica Moldova îşi va onora pretinse “angajamente” faţă de Ucraina, „angajamente” derivând, chipurile, din Tratatul de frontieră cu Ucraina semnat în 1999 şi ratificat în 2001.

Fără a se gândi mult, Vladimir Filat a adus la cunoştinţă publică intenţia guvernului condus de el de a-i ceda definitiv Ucrainei atât cele 18 hectare de teren, cât şi traseul automobilistic de 7,77 km din raza comunei Palanca, raionul Ştefan Vodă. Oficialul moldovean a susţinut, iarăşi fără a se gândi mult, că portul Giurgiuleşti ar fi fost construit pe teritoriu ucrainean. Această ultimă afirmaţie s-ar putea explica fie printr-o crasă ignoranţă în materie, printr-o necunoaştere a lucrurilor cum au stat şi stau ele în realitate, fie printr-o sfidare a principiulor constituţionale şi a interesului naţional.

Am arătat în articolul nostru „Răni în trupul Republicii Moldova” de săptămâna trecută (Flux, 20 noiembrie 2009) faptul că Tratatul de frontieră cu Ucraina contravine Constituţiei Republicii Moldova, principiilor privind integritatea şi caracterul inalienabil al teritoriului naţional, iar Curtea Constituţională, sesizată fiind de deputaţii PPCD Iurie Roşca şi Ştefan Secăreanu, s-a spălat pe mâini, declinându-şi, absolut neîntemeiat, sub pretexte formale şi ridicole, responsabilitatea verificării gradului de compatibilitate a Tratatului cu prevederile Legii supreme a Republicii Moldova. Amintim în context că nici un tratat nu poate fi încheiat în numele statului dacă acesta contravine Constituţiei. Iar dacă un asemenea tratat este încheiat abuziv, acesta este neavenit şi lovit de nulitate.

Subiecţii învestiţi prin lege cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională sunt Preşedintele republicii, Guvernul, deputaţii în Parlament şi fracţiunile parlamentare şi Adunarea populară de la Comrat. Ne-am fi aşteptat ca premierul Filat, în loc să se declare gata să predea Ucrainei cele 18 hectare de pământ de la Palanca, cele 17 hectare de pământ de la Novodnestrovsk, să fi anunţat că Guvernul condus de el va sesiza Curtea Constituţională pentru verificarea constituţionalităţii Tratatului de frontieră cu Ucraina negociat şi semnat de regimul Lucinschi (1999) şi ratificat de regimul Voronin (2001). Din pacate, nu a fost să fie. Guvernul Filat nu doreşte să sesizeze Curtea Constituţională şi consideră că acţiunile antipatriotice („Într-adevăr (..) POATE am cedat”!) ale regimurilor Lucinschi şi Voronin ar fi conforme cu Legea Supremă a ţării. Asfel, actualul Cabinet pune un Tratat nedrept semnat cu vecinul din răsărit mai presus de Constituţie şi de interesul naţional.

Părerea noastră este că Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, ca depozitar al Tratatului de frontieră cu Ucraina, are obligaţia să prezente public hărţile anexă la Tratat, arătând atât frontiera din momentul proclamării independenţei de stat, cât şi noile linii prin care frontiera a fost modificată arbitrat în 7 puncte strategice.

Totodată, ministerul condus de domnul Iurie Leancă şi Guvernul Filat în anasmblul său au obligaţia să-i prezinte opiniei publice naţionale, în spiritul transparenţei, lista completă a oficialilor din regimurile Lucinschi şi Voronin (1999-2001) care au consimţit la cedarea teritoriului naţional inalienabil. Nutrim speranţa că harţile vor fi desecretizate, iar numele funcţionarilor care au consimţit la cedarea teritoriului naţional vor deveni cunoscute public. Într-un stat autentic democratic asemenea informaţii nu trebuie să facă obiectul secretului de stat şi nici tăinuite opiniei publice. Iar regimurile Lucinschi şi Voronin au tăinuit aceste informaţii nu doar de opinia publică largă, dar chiar şi de corpul legiuitor care a ratificat Tratatul. Este dificil să înţelegem de ce insistă Vladimir Filat să-şi asume erori şi fapte anticonstituţionale comise de regimurile anterioare, făcându-se astfel părtaş la o evidentă injustiţie şi la un act de trădare naţională.

Un aspect deloc neglijabil este cel al reacţiei populaţiei la aflarea veştii despre decizia guvernului Filat de a-i ceda Ucrainei părţi din pământul ţării. Să nu uităm că la Palanca şi în toată zona raionului Ştefan Vodă există un mare potenţial exploziv şi nu ar trebui să ne mire eventualele proteste energice împotriva Guvernului Filat, care se doreşte continuator al regimurilor Lucinschi şi Voronin în chestiunea teritoriilor pretinse de Ucraina. Cine seamănă vânt va culege furtună. Să nu uităm că apărarea integrităţii teritoriale a ţării este una dintre obligaţiunile cetăţeneşti şi nici un guvern nu le va putea sta oamenilor în cale atunci când aceştia se vor ridica în apărarea pământurilor noastre.

Premierul Filat se prevalează de un Protocol adiţional la Tratatul de frontieră cu Ucraina pentru a justifica intenţia guvernul său de a-i ceda Ucrainei definitiv autostrada de 7, 77 kilometri şi cele 18 hectare din teritoriul nostru naţional. Precizăm pentru toată lumea că Protocolul adiţional la Tratat, abuziv şi necosntituţional, nu prevede asemenea năzdrăvănii. Mintea oricărui cetăţean loial ţării şi bun patriot va refuza să înţeleagă de ce o silnicie anterioară, în loc să fie condamntată şi reparată, este invocată pentru a justifica o altă silnicie care se pune acum la cale împotriva Republicii Moldova.

Observatorilor nu le-a scăpat şi afirmaţia premierului Filat cum că „vom putea controla şi frontiera cu regiunea transnistreană” doar după ce vom „demarca frontiera moldo-ucraineană” prin cedări teritoriale la Palanca şi Novodnestrovsk. Această afirmaţie a premierului demonstrează că Ucraina revine în relaţiile cu Republica Moldova la politica promisiunilor şi şantajului, profitând de separatismul transnistrean alimentat de la Moscova. Vom reveni.

Vlad CUBREACOV, FLUX

En navigant ce matin sur le net je suis tombé sur ce petit moteur de recherche qui est fort sympathique. Il permet de collecter des infos dans les différents réseaux sociaux (utiles) disponible sur le net à savoir wordpress/twitter/flickr/youtube  et bien d’autres encore, qui possèdent des flux.

Avec un mot ou une phrase vous allez pouvoir chercher des post de blog , des commentaires, des images, des vidéos… et ceci en temps réel.

Enfin je pense qu’il faut essayer pour ce faire une idée de ce beau petit outil.

Collecta : http://collecta.com/

Pentru că mă aflu în plin război mediatic, dar şi juridic cu unul dintre cei mai mari criminali pe linie economică din Republica Moldova, deputatul rusofon şi AMN-ist Veaceslav Platon, cel care este vinovat de falimentarea şi acapararea unui şir de întreprinderi din Republica Moldova şi Ucraina, şi care a ajuns în parlament doar pentru că i-a plătit 300 000 de euro lui Urechean, vreau să propun atenţiei comunităţii blogherilor încă un material publicat la 17 martie 2009 de FLUX despre acest individ. Nu de alta, dar lumea ar putea să creadă că m-am luat fără nici un motiv de capul unui brav politician democrat, liberal şi anticomunist. Menţionez doar că materialul a fost scris de colegul meu, redactorul-şef de la ziarul FLUX, Nicolae Federiuc. Totodată, vreau să anunţ că în curând voi reveni cu noi detalii privind schemele prin care cei de la AMN, ajunşi la guvernare, influenţează Justiţia în dosarele în care sunt vizaţi.AMN-ul revigorează sfidător mafia din anii ’90. Supoziţiile noastre se confirmă din nou: Urechean vrea cu orice preţ să-l facă deputat pe un individ cercetat penal de Procuratură

În pofida avertismentelor din presă, potrivit cărora Urechean încearcă să-i aducă în Parlament, pe uşa din dos, pe ortacii săi certaţi cu justiţia, zilele trecute s-a produs o nouă schimbare spectaculoasă în lista electorală a acestei grupări politico-mafiote. De această dată, candidatul cu numărul 67 din lista AMN, Veaceslav Platon, a fost mutat „discret” în faţă, pe poziţia 11, oferindu-i-se astfel o şansă reală de a se ascunde de justiţie sub imunitatea de parlamentar.

În facsimilul alăturat vă arătăm, dragi cititori, cum „naşul” mafiei din capitală, Serafim Urechean, a decis, alături de alţi câţiva fruntaşi ai grupării de culoare galbenă, să modifice lista electorală a AMN şi să-l plaseze, pe locul 11, în locul lui Viorel Savva (şi acesta, la rândul lui, un individ certat în trecut cu legea), pe dubiosul director adjunct de la Moldindconbank, Veaceslav Platon, care a fost implicat în cazuri răsunătoare de corupţie, delapidări de fonduri, şantaj, estorcări şi înşelăciune, în perioada de tristă faimă când ţara era jefuită fără milă de tipi alde Lucinschi, Filat, Oleinic, iar „hoţii în lege” şi rackeţii se simţeau în ţara asta ca peştele în apă.

Urechean sfidează obraznic cele mai elementare norme ale moralei

Cu puţin timp în urmă, ziarul FLUX a publicat o amplă investigaţie jurnalistică (pe care o reluăm în această ediţie), unde argumentam, în cel mai clar mod posibil, motivele pentru care un tip de teapa lui Platon nu are ce căuta în Parlament, ci, dimpotrivă, acest om trebuie deferit justiţiei pentru numeroasele fărădelegi care i se incriminează.

Arătam, totodată, cum CEC-ul, instituţie responsabilă de buna desfăşurare a procesului electoral şi de calitatea candidaţilor la funcţia de legiuitor, a refuzat să accepte un demers al Procuraturii prin care se cerea excluderea lui Veaceslav Platon din competiţia electorală pentru ca acesta din urmă să poată fi cercetat penal în stare de arest pentru furt în proporţii deosebit de mari şi alte infracţiuni comise de el.

De asemenea, avertizam public că plasarea lui Platon pe locul 67 din lista electorală nu este altceva decât o scamatorie jegoasă, în stilul specific amenist, şi că, foarte curând, Urechean îl va transfera pe acest tip cu un trecut mai mult decât dubios pe un loc eligibil din listă pentru a-l face, cu orice preţ, deputat. Sau a plătit omul cei 300 mii de euro şi nu mai ai ce face, tovarăşe Urechean?

Din păcate, nici Comisia Electorală Centrală, nici cei care s-au angajat să ne asigure „un parlament curat” şi pretind că luptă împotriva corupţiei politice, nu au mişcat un deget pentru a preveni un astfel de scenariu. Am sperat că se va găsi, cel puţin, un ONG-ist care să-şi exprime măcar o mică doză de îngrijorare faţă de cum va arăta viitorul Parlament, în cazul în care această structură interlopă, cu pretenţii de partid politic, va accede în forul suprem al ţării. Iată că nu a fost să fie.

După cum anticipam, Urechean & Co îşi realizează, fără a fi deranjaţi de cineva, intenţiile găunoase, refuzând, ostentativ şi sfidător, cel puţin să simuleze că fac măcar ceva pentru a-şi spăla obrazul de murdăriile politice pe care le practică şi pentru care sunt acuzaţi.

Nu pretindem de la această gaşcă de nomenclaturişti şi şaşlâcari corupţi până în măduva oaselor să-şi recunoască păcatele, deoarece pentru aşa ceva este nevoie să ai cel puţin un gram de frică de Dumnezeu. Suntem însă mai mult decât revoltaţi de faptul că nimeni, dar absolut nimeni, nu întreprinde ceva pentru a stopa nelegiuirile comise de Urechean şi gaşca sa, manipulând josnic electoratul prostit de atâta minciună.

Marii corupţi din AMN vor să lupte împotriva corupţiei

Citeam, recent, în galbena gazetuţă amenistă „Alianţa” că, fiţi atenţi!, „AMN subscrie Pactului anticorupţie propus de Mişcarea Acţiunea Europeană”. Fiind convinşi că ei sunt credibili, iar alegătorul este naiv, ortacii lui Urechean se angajează, alături de alte „forţe democratice şi proeuropene din Republica Moldova”, să „deconspire” şi să „critice schemele marii corupţii”. „Alianţa Moldova Noastră salută ideea „Pactului anticorupţie” şi prevederile lui esenţiale, considerând că iniţiativele benefice, dacă sunt judicios elaborate şi prezentate, ar trebui să fie sprijinite de toate forţele democratice şi proeuropene din Republica Moldova”, ne râd în faţă „politicienii” galbeni pe paginile gazetuţei de partid.

Iată că cei care recunosc public că îşi vând cu 300 mii de euro locurile de pe lista electorală, cei care sunt eroii unui volum întreg care cuprinde grave cazuri de corupţie, cei care sunt suspectaţi că au comandat asasinarea unui lider politic, cei ai căror părtaşi au umplut puşcăriile sau sunt căutaţi prin Interpol, vor lupta de azi încolo pentru a deconspira şi condamna marea corupţie. Foarte amuzant. Iar de la noi nu se cere altceva decât să-i credem şi să-i votăm.

Gruparea intitulată AMN este cea care abuzează cel mai des de resursele administrative, încalcă metodic legislaţia electorală, are un limbaj de grotă şi ofensator la adresa concurenţilor electorali, îndeamnă la ură şi răfuială fizică, agresează tineri din alte partide care fac legal agitaţie electorală. În acelaşi timp, aceeaşi grupare organizează la fiecare jumătate de oră câte o conferinţă de presă pentru a trage „semnale de alarmă”, cică, vezi Doamne, comuniştii pregătesc fraudarea masivă a alegerilor.

Nu practicăm republicarea articolelor care au apărut deja pe paginile ziarului nostru. Ne vedem însă nevoiţi să mai facem o excepţie şi să reluăm biografia obscură a celui care a fost repoziţionat pe locul 11 în lista electorală a lui Urechean, poate, măcar de această dată, se va găsi cineva din organizaţiile abilitate să monitorizeze actul electoral, care să se opună infractorilor ce vor să ajungă legiuitori în Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, vrem să arătăm cum astfel de elemente criminale şi periculoase încearcă să se ascundă sub imunitatea de candidat şi, după aceea, sub cea de parlamentar, ca, ulterior, să ne acuze pe noi, ziariştii (care îi cunoaştem mai bine decât cei care îşi exercită „dreptul de a alege”), că încălcăm prezumţia nevinovăţiei.

În afară de tartorii corupţiei din AMN care sunt astăzi deputaţi, lista electorală a lui Urechean e doldora de persoane certate cu legea

Am mai scris şi cu alte ocazii despre persoanele care au avut în trecut probleme cu justiţia şi care candidează acum pe listele unor partide politice pentru a se ascunde după imunitatea de parlamentar şi pentru a-şi proteja averile agonisite fraudulos şi libertatea de a fura ce a mai rămas de furat în ţara asta. Vom reveni deci la lista electorală a AMN, în care cel puţin şapte persoane au fost sau continuă să fie cercetate penal pentru tâlhărie, cauzarea de leziuni corporale grave, sustrageri în proporţii deosebit de mari. Deşi suntem aproape siguri că datele de care dispunem sunt prea puţine şi nu reflectă integral adevărata faţă a celor care se prezintă drept Alianţa Moldova Noastră, acestea sunt suficiente pentru ca alegătorii, atunci când vor merge să depună buletinul de vot în urnă, să fie conştienţi că NU TREBUIE SĂ VOTEZE ACEST PARTID. Să revedem candidaţii AMN-ului care au avut în trecut probleme cu justiţia şi care astăzi ne cerşesc cu atâta insistenţă voturile:

Valentin Chepteni (plasat pe locul 9) – acuzat de tâlhărie în baza dosarului penal nr. 1990022235. Dosarul a fost ulterior clasat în baza art. 5, al. 2 din Codul de Procedură Penală.

Viorel Savva, avocat (plasat iniţial pe locul 11, ulterior trecut pe locul 67), a fost condamnat, în anul 2001, la 3 ani de privaţiune de libertate pentru cauzarea de leziuni corporale grave. Viorel Savva a fost amnistiat în acelaşi an.

Fiodor Botnari (locul 38), în 1993, i-a fost intentată o cauză penală pentru încălcarea art. 170, al. 2 (vânătoare ilicită cu cauzarea daunelor în proporţii deosebit de mari) şi art. 184, al. 1 (abuz în serviciu). Dosarul a fost clasat în 1994.

Ivan Veveriţa (locul 41) – a fost condamnat în baza art. 195, al. 2, Cod Penal, pentru sustragere în proporţii deosebit de mari. La 22 iulie 2008, cauza penală a fost clasată în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie.

Alexandru Avcinicov (locul 60) a fost condamnat, în 1993, de către Judecătoria Donduşeni, la 2 ani privaţiune de libertate, pentru furt şi încălcarea regulilor de comercializare a mărfurilor.

Pe locul 76 o găsim pe Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale Chişinău pentru protecţia drepturilor copilului, care a fost arestată şi care este cercetată penal pentru un caz de înfiere internaţională ilegală.

Ştefan Guţu (locul 83) – în anul 2001, Comisariatul de Poliţie Nisporeni a iniţiat o cauză penală, pentru încălcarea art. 155, al. 1, Cod Penal (prezentarea de informaţii neautentice). La 26 iunie 2002, cauza a fost clasată.

În afară de aceştia, şi galeria personajelor din „Cartea galbenă a corupţiei”, editată de Iurie Roşca în vara anului trecut, se regăseşte in corpore pe lista electorală a AMN. Pentru cei care încă nu au reuşit să parcurgă această carte le sugerăm să facă totuşi un minim efort pentru a afla cum arată faţa adevărată a fruntaşilor acestui partid, care sunt prezentaţi în spoturile lor electorale ca mari luptători împotriva corupţiei şi mari anticomunişti.

Galeria creionată de Iurie Roşca începe cu „Povestea unei cozi de topor” a lui Ivan Timofeevici Guţu, pe care îl regăsim pe locul 23 al listei electorale a AMN. Urmează Anatol Onceanu, „un titirez al comuniştilor din timpul lui Grosu”, care a fost plasat pe locul 30. Mult mai bine situat, şi anume pe poziţia a 8-a, este Alexandru Oleinic, un alt erou din galeria dinozaurilor corupţiei, care a uimit opinia publică de la noi prin iscusinţa de a trage foloase personale în urma privatizării patrimoniului public. Pe locul 19 în lista electorală a AMN se află Alexandru Lipcan, „un comunist de pe vremea când lumea se lepăda de Satana”. Un alt personaj din cartea lui Iurie Roşca este Vasile Balan, o „sfârlează în mâna puhavă a lui Urechean”, căruia i-a revenit tocmai locul patru. Următorul personaj din galeria cărţii galbene a corupţiei este Leonid Bujor, „un anticomunist de carton care sare ca iedul la microfon”, situat pe locul 6 pe lista electorală a AMN. Urmează apoi renumitul Ion Pleşca, până mai ieri un anonim, dar care a devenit notoriu prin faptul că l-a ameninţat cu răfuiala fizică pe Iurie Roşca de la tribuna Parlamentului şi care, mai apoi, potrivit probelor prezentate de Procuratură şi Interne, s-a dovedit a fi implicat, alături de Urechean, în tentativa de asasinare a liderului creştin-democrat. Pentru că, iată, Pleşca este un om al faptelor, nu al vorbelor goale, dacă promite – face, Urechean l-a pus pe locul 15 pe lista AMN. Următorul personaj din Cartea galbenă a corupţiei este Valeriu Cosarciuc, „un cavaler notoriu al mămăligii explodate”, care s-a învrednicit de locul 13 pe lista lui Urechean. Şi, bineînţeles, personajul central din cartea lui Iurie Roşca, „tartorul corupţiei moldoveneşti”, Serafim Urechean, care are locul unu pe listă.

După cum vedem, AMN nu a fost în stare să alcătuiască o listă în care nu s-ar regăsi personaje atât de corupte şi de compromise. Asta pentru că Urechean a constituit această formaţiune politică nu pentru a promova un proiect politic, ci pentru a se pune la adăpost pe sine, dar şi pe ortacii săi, de răspunderea în faţa Justiţiei pentru nelegiuirile pe care le-au comis atunci când deţineau funcţii de răspundere.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Abia la jumătate de an după apariţia unui articol în care era vizat, deputatul AMN, Veaceslav Platon, a acţionat în judecată ziarul FLUX. Platon, care este suspectat că a plătit 300 000 de euro pentru locul din lista electorală a AMN (despre care a scris ziarul nostru), a aşteptat ca formaţiunea lui Urechean să ajungă la guvernare, să poată influenţa Justiţia, ca apoi să se răfuiască cu FLUX-ul.

Ieri Judecătoria sectorului Buiucani din Chişinău ne-a anunţat prin poştă că deputatul AMN-ist, dubiosul om de afaceri Veaceslav Platon, a acţionat ziarul FLUX în judecată pe motiv că i-am fi lezat „onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională”. Totodată, el pretinde de la redacţia FLUX 100 000 de lei drept despăgubire pentru „suferinţele morale” pe care i le-am fi adus publicând la 17 martie 2009 articolul „AMN-ul revigorează sfidător mafia anilor ’90”.

Am parcurs atent cererea înaintată instanţei de Platon şi materialul publicat de FLUX ca să înţeleg care este motivul ce i-a provocat atât de multă „suferinţă morală” acestui personaj dubios, care de-a lungul timpului a fost cercetat penal pentru tot felul de infracţiuni şi crime economice, dar pe care Serafim Urechean l-a scăpat de toate belelele, făcându-l deputat (adevărat, lumea spune că nu chiar dezinteresat).

Platon nu-şi poate scrie româneşte nici măcar numele

Constatarea noastră este că acest Platon, care nici măcar numele nu şi-l poate scrie româneşte, nu are de ce să fie supărat, pentru că noi nu am făcut nimic mai mult decât să relatăm în mod corect despre maşinaţiile în care acesta a fost implicat. Această constatare o va face şi instanţa, dacă, bineînţeles, Platon nu a aranjat deja totul, mai ales că aceleaşi guri rele spun că individul are mulţi prieteni printre judecători, atât de mulţi şi atât de prieteni încât, în doar câteva luni de când a obţinut mandatul de deputat, a reuşit să se descotorosească de toate dosarele grele în care era cercetat. Cei apropiaţi cercurilor guvernante spun că însuşi premierul Filat s-a arătat uimit de dibăcia manifestată de Platon. Dacă vom pierde, vom merge la CEDO şi acolo, în mod sigur, vom câştiga, pentru că judecătorii de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, din fericire, nu sunt prietenii lui Platon. Spun asta pentru că exact aşa stau lucrurile în alt proces pe care FLUX-ul îl are cu un alt ortac de-al lui Urechean, Ion Pleşca. Vor reveni cu mai multe amănunte despre modul în care este examinat acest dosar în instanţă, acum doar vom remarca că după ce AMN-ul a ajuns la guvernare, judecătorii nu prea găsesc timp ca să ne asculte argumentele şi recurg la încălcări de procedură, la falsuri chiar, doar ca să-i facă pe plac preşedintelui Comisiei Juridice a Parlamentului, care este chiar reclamantul Ion Pleşca. Plângerile noastre la Procuratura Generală şi la Consiliul Superior al Magistraturii nici măcar nu au fost cercetate în mod serios, fiind respinse. E şi firesc, nimeni nu vrea să-l supere pe preşedintele Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, atunci când noua putere îşi instalează propriile cadre în toate structurile de stat şi publice şi le demite pe cele în funcţiune.

Nelegiuiţii de ieri au ajuns astăzi legiuitori

Ceea ce se întâmplă, de fapt, nu ne miră. Suntem conştienţi că ne confruntăm cu nişte persoane certate cu legea, care erau figuranţii unor dosare penale şi care au „aderat” la opoziţia politică ca să se pună la adăpost de Justiţie, să poată striga că autorităţile îi persecută pe criterii politice. Prin voia hazardului, rolurile s-au inversat, infractorii de altă dată au ajuns la guvernare, nelegiuiţii au ajuns legiuitori, şi acum caută să se răzbune. Inclusiv pe presa care a scris despre faptele săvârşite de aceştia, presă care, pur şi simplu, a relatat despre mersul anchetei şi conţinutul respectivelor dosare, adică şi-a făcut în mod corect datoria. Nu în zadar, după publicarea materialului, Veaceslav Platon a aşteptat jumătate de an, până a ajuns Urechean la putere, ca să ne acţioneze în judecată. Afaceristul ştia că, în condiţiile unei Justiţii pe care nu o controlează politic, nu avea cum să câştige un dosar împotriva FLUX-ului, iar după ce ai lui s-au instalat la putere, acest lucru a devenit posibil.

Ortacii lui Urechean urmăresc închiderea ziarului FLUX

Prin acţiunile sale, guvernarea vrea să ne pună în imposibilitatea de a edita ziarul FLUX. Mai corect, unii reprezentanţi ai guvernării, pentru că, cel puţin deocamdată, nu avem ce să le reproşăm demnitarilor care provin din celelalte componente ale guvernării (PLDM, PL şi PD), deşi noi am scris, şi dacă va fi necesar vom mai scrie şi despre unii „eroi” din aceste partide. În schimb, ortacii lui Urechean de la AMN ne pretind despăgubiri băneşti astronomice (Pleşca ne cere 200 000 de lei), pe care nu le poate plăti o redacţie ce-şi acumulează veniturile doar din abonamentele oamenilor care vor să cunoască şi altă părere decât cea a presei guvernamentale şi proguvernamentale sau a celei comuniste. Planul pe care îl urzesc Pleşca şi Platon, şi alţii care stau în spatele lor, este să obţină, prin presiuni şi comandamente politice, câştig de cauză în instanţele naţionale şi să ne îngheţe conturile bancare, paralizând astfel apariţia ziarului FLUX. Ei ştiu că până ajunge un dosar să fie examinat la CEDO durează o bucată de timp în care guvernarea poate desfiinţa un ziar, chiar dacă statul va fi condamnat într-un târziu şi obligat de Instanţa Europeană să plătească despăgubiri.

Calculul ortacilor lui Urechean este unul cât se poate de perfid. După schimbarea puterii, toată presa fostă de opoziţie s-a transformat în presă proguvernamentală. Cu o singură excepţie: ziarul FLUX (mai există şi presa controlată de foştii guvernanţi, care însă nu are priză la publicul cu viziuni de dreapta). Scopul pe care şi l-au pus unele cercuri guvernamentale este să ne închidă gura, să ne reducă la tăcere, ca ei să-şi poată face în linişte trebuşoarele murdare.

Guvernanţii s-au schimbat, practicile rămân aceleaşi

În timpul guvernării comuniste, FLUX a câştigat 5 dosare la CEDO, fiind condamnat în mod nedrept de către instanţele naţionale în urma presiunilor politice efectuate de putere. Cel care s-a războit cel mai mult cu noi şi a pierdut la CEDO a fost faimosul corifeu al moldovenismului Victor Stepaniuc. Acum guvernarea AIE, care a câştigat alegerile, acuzându-i pe comunişti de instaurarea unui regim dictatorial, recurge exact la aceleaşi metode.

La acest subiect vom reveni în ediţia următoare cu mai multe detalii. Acum însă facem apel către instituţiile internaţionale acreditate la Chişinău, către misiunile diplomatice, către toate ong-urile de media, cele care şi-au propus să apere libertăţile democratice, libertatea de exprimare şi independenţa presei, să ia atitudine faţă de aceste derapări antidemocratice ale guvernanţilor, faţă de acţiunile lor îndreptate împotriva libertăţii de expresie şi împotriva unei publicaţii care împărtăşeşte un alt punct de vedere.

Last Tuesday I traveled up to Birmingham with my friend Emma as she had the opportunity to exhibit her work in the Flux exhibition at the Birmingham museum and art gallery. This is a show case of emerging talent in the jewelery industry. I had a hand in producing a pomander in her collection shown here. It is made of sterling silver with two amber cabochons set font and back. This piece is all hinged together and rotates back into a stepped sphere. This and all the other pieces in the collection will be exhibited from tonight at the museum.

Cet entretien est le 2e de la série d’entretiens que j’ai eu avec quelques personnes depuis longtemps engagés dans l’édition numérique. Qu’ils soient ici remerciés de l’autorisation de mise en ligne de ces textes. Tous les entretiens ici publiés sont liés au rapport Livrel.

Xavier Cazin, Immatériel, 27 avril 2009
Xavier Cazin, après des études d’informatique à Paris VI, a travaillé comme traducteur pendant ses études, avant de devenir éditeur pour Addison-Wesley, International Thomson Publishing, puis directeur éditorial pour O’Reilly pendant 11 ans. À la fermeture de la filiale française d’O'Reilly, il a fondé immatériel.fr en association avec Julien Boulnois, chargé de l’informatique chez O’Reilly.
La principale nouveauté d’Immatériel, c’est de proposer des ventes de livres aux bibliothèques par le biais des librairies qui le souhaitent. Une grande première.

4. On va commencer par la dernière question, celle de l’émerveillement que suppose Internet, cet écran bizarre.
Je suis passé par de nombreuses phases d’émerveillement depuis l’avènement de l’Internet. Ce qui m’émerveille le plus aujourd’hui, c’est que le travail artistique en général et littéraire en particulier ne peut plus se passer des réseaux, car il y puise une partie de sa substance. La littérature et l’Internet ont maintenant des intérêts communs alors qu’il y a peu, on ne voyait encore l’Internet que comme qu’un ensemble de technologies. Et ce regard sur le monde,  quand il n’est pas inutilement distancié, dessine de nouvelles localités, permet de se constituer un nouveau voisinage. L’Internet permet de multiplier les interactions, de s’influencer mutuellement, et quand l’individu se confronte à ce bouillonnement, ça crée de la littérature.

Ce qui permet ça, c’est qu’il n’est (presque) plus nécessaire de maîtriser la technologie, avec ce que ce mot a de froid, pour échanger avec les autres, pour entrer dans la danse. Aujourd’hui, les non-techniciens s’approprient un outil qui permet d’appeler des influences diverses, de s’en nourrir, filtrer, absorber, et  reproposer. À partir de peu de choses, quelque chose de personnel s’élabore : ce dont les gens ont besoin pour exister, c’est de s’influencer mutuellement, et l’Internet, au point où il en est arrivé aujourd’hui, permet ça.

On est à l’inverse du blog tel que trop souvent décrit. Le fait de tenir un  journal est le contraire du narcissisme. Le commentaire permet de s’affiner. Que peut-on espérer de mieux que s’affiner et influencer les autres ? C’est important pour se sentir utile. On y gagne même une double postérité parce que les choses qu’on a produites restent et qu’on influence ceux qui nous survivrons. Ceux qui comprennent ça sont bien armés pour la suite.

Moi, ancien éditeur technique, qui a publié pendant 10 ans des livres sur les réseaux et la programmation, cette évolution me saute à la figure. On avait le squelette, qui n’a pas bougé d’ailleurs, et voici la chair. Ça signe l’époque. C’est gratifiant de nager dans le bouillon de culture qui signe l’époque. On a tous les outils pour construire une mondialisation intéressante. Je serai bientôt en mesure d’influencer chacun de mes concitoyens sur terre et d’être influencé par eux.

On est à un tournant de l’Internet où l’on s’enrichit, non pas seulement de la ressource statique découverte ou consommée, mais surtout des personnes qui sont derrière la ressource et de celles qui nous y mènent : l’Internet crée de la relation entre les personnes. Une expression a fait son apparition récemment : le Web des sujets (par opposition au Web des données). On a aussi envie de parler de Renaissance, parce qu’on renaît chaque jour au contact des autres, parce que leur regard sur le monde vous enrichit.

Le Web des données (web sémantique) ne m’intéresse pas en revanche, sinon comme technique de gestion de base de données. Hiérarchiser les choses a priori est voué à l’échec. En procédant ainsi, on peut être tenté d’organiser la pensée des autres. Je trouve ces attitudes utilitaristes, voire totalitaires. Je pense que le Web des données servira juste à réorganiser ce qui l’est déjà. Ce qui m’intéresse, c’est le passant qui m’indique le chemin en s’adaptant à son interlocuteur et au contexte. L’interaction humaine, au lieu d’ajouter au désordre, augmente la précision de l’information.

Les réseaux sociaux préparent ça : quelles sont les personnes les plus aptes à me guider, non pas sur l’Internet, mais dans mes choix personnels ? La littérature est aussi le lieu d’influences croisées. Que les écrivains contemporains, comme François Bon, s’emparent de cette circulation est libérateur.

1. Qu’est ce qui se détache d’intéressant aujourd’hui parmi les institutions ?
Il faudrait suivre, et même anticiper la réflexion menée aux États-Unis sous le vocable Gov 2.0, qui est née là-bas à la fois de la méfiance naturelle qu’ont les Américains vis-à-vis de leur administration que des compétences informatiques de l’administration Obama.  L’institution peut et doit avoir des objectifs de progrès, et des compétences en matière d’infrastructure. Ensuite, si elle acceptait de dire : « Je vous fournis cette plate-forme, inventez-en les bons usages, je n’ai pas de recommandations spécifiques, il faut seulement qu’il se passe quelque chose, que les gens puissent échanger pour inventer l’avenir, etc. », l’institution aurait une vraie place sur le Réseau. Malheureusement l’institution a encore tendance à imposer des choix aux individus pour justifier les dépenses collectives.

Depuis le Web 2.0, les visiteurs que j’accueille viennent sur aussi sur ma plate-forme parce qu’elle est différente. Il ne faut pas être neutre, mais pas non plus se contenter d’une seule direction. Twitter est le type de plate-forme qui aurait pu être proposée par une institution : chacun peut venir et se l’approprier comme une plate-forme publique.

Je peux, créant Twitter, ou Facebook, interagir et susciter une création. Je suis  réticent à Facebook, j’ai parfois du mal avec Twitter. Mais l’outil permet aux individus de se dire : « Je suis quelqu’un de bien parce que je suis reconnu par mes pairs. » De même, WordPress, malgré ses inconvénients de la plate-forme, permet aux individus de partager. Myspace est très moche, mais permet d’échanger. On pourrait imaginer qu’une institution ait mis au point une plate-forme comme ça. C’est le rôle de l’institution. Quel est l’espace public d’aujourd’hui ? ça peut être un jardin, Twitter, ou un réseau de blog, mais pas un zoo qui ne favorise pas l’échange entre visiteurs.

Si l’on résume les développements que la Région pourrait proposer : pas de neutralité, favoriser les relations entre les gens en leur permettant de s’approprier un espace public.

Ce serait logique qu’une institution offre un espace de promenade. Par exemple Google m’inquiète lorsque qu’il demande aux gens de déposer leurs profils. Quand on sait que cette boite vit grâce aux données, ça me gêne. Une plate-forme publique pérenne, non menaçante ; l’État c’est moi puisque je suis citoyen. Donc j’aimerais déposer mes infos sur un espace public que je rends public au moment où je le souhaite et vers qui je le souhaite. C’est ma place citoyenne. « Public » veut dire espace citoyen mais c’est moi qui décide de l’accès.

2. Quels sont les besoins d’Immatériel ?
Immatériel.fr a d’abord besoin de ne plus être le seul au sein de l’industrie de l’édition à promouvoir le passage à une véritable économie de réseau pour la diffusion de contenu numérique. Nous essayons d’expliquer aux acteurs de l’édition que le principal changement induit par le numérique sera ce passage à une économie de réseau (comme les opérateurs téléphoniques ou les banques), qui imposera de se connecter à ses concurrents pour servir correctement ses clients. La mutualisation de ePagine et d’immatériel.fr par exemple, déjà induite par les tuyaux, est désormais effective. Les défenses commencent à tomber, mais pas encore aux bouts de la chaîne (éditeurs et détaillants). Bien sûr, l’arrivée prochaine de Google accélèrera cette prise de conscience, mais il est toujours gênant de se faire imposer un système par un acteur qui n’est pas du métier.

Par ailleurs, Immatériel.fr a besoin de fonds pour embaucher les trois ou quatre personnes nécessaires à son développement, en premier lieu un commercial qui contacte les éditeurs et les libraires pour faire connaître ce qu’on est en droit d’attendre d’un véritable distributeur numérique. On a surtout besoin de convaincre les libraires de passer un peu de temps sur la question. Ce qui leur manque c’est de pouvoir mélanger les offres numérique et papier et non plus les proposer séparément : aujourd’hui, les lecteurs continuent à chercher par titre et par auteur, pas par format ! On a mis en place deux choses : des webservices, qui permettent d’intégrer notre catalogue aux librairies en ligne, et un système de commande séparé pour les librairies physiques. L’API d’Immatériel [ = ensemble de fonctions, procédures ou classes mises à disposition des programmes informatiques par une bibliothèque logicielle, un système d'exploitation ou un service] permet même aux libraires clients d’ePagine d’accéder au catalogue d’immatériel.

Surtout, faire comprendre que l’édition numérique ne se résume pas à la version PDF ou ePub d’un livre papier. L’abonnement, le bouquet, la licence, peuvent être vendus aux grands comptes (bibliothèques) ou aux particuliers via les libraires, et ça pourrait rapporter aux libraires beaucoup plus qu’ils ne croient. Et c’est plus facile de vendre un abonnement que 500 livres papier à la même bibliothèque.

3. Le Motif pourrait-il mettre en place un laboratoire du texte ?
Pourquoi pas? Mais il faut là aussi une API pour permettre aux citoyens et aux autres acteurs de la cité de  venir jouer dans ce bac à sable comme ils l’entendent. Ce qui est difficile, c’est d’attirer des gens qu’on ne connaît pas a priori. Un designer, un infographiste, un maquettiste, un typographe, un développeur, un imprimeur…  qui échangent et se proposent éventuellement comme ressources humaines. Vous décrivez vos besoins, qu’ils soient artisanaux ou industriels, et d’autres les étudient, voire en réalisent une partie, un peu à a manière du mouvement Open Source; les réalisations sont visibles sur é-motif, elles sont modifiables en commun, par tous, etc. On s’enrichit ainsi. Les outils doivent encourager l’interaction, le partage. Si j’ai tel projet que je me mets dans la file d’attente, une plate-forme gérée par le MOTif pourrait me relier à des personnes ou des sociétés susceptibles de répondre à mes besoins. La région propose, et les gens sont libres de trouver les modus operandi.

Liens
Immatériel est le diffuseur-distributeur de Publie.net, ente autres éditeurs en ligne.
Il travaille en lien avec la plate-forme ePagine, la plate-forme Eden-Livres dont je n’ai pas trouvé trace sur la Toile, à part ceci, par exemple.

Bonjour, voici donc mon dernier film, ce n’est pas un simple test comme vous avez pu en voir précédement. Flux est une petite fiction, que j’ai réalisé avec des comédiens, un scénario, ça raconte une histoire … 98% du film a été tourné avec le Panasonic Lumix GH1. Le reste les plans aériens sont faits avec une Cineflex.

Flux est un court métrage de fiction “communicant” j’ai eu la chance de travailler avec une institudion compréhensive qui m’a fait confiance pour ce film. Sorte de carte blanche avec quelques messages imposés par le client, j’ai apprécié réaliser se film.

Synopsis :Jeanne est étudiante, tous les matins elle prend le tramway pour aller à la fac. Tous les matins, elle espère en secret qu’Issa sera là dans le tram pour passer un peu de temps avec lui …

Pourquoi avoir tourné un film de commande avec un appareil photo comme le GH1 me direz vous ?

Tout simplement parce que j’aime les challenge, et parce qu’avec le budget qui m’a été confié j’ai préféré tourner avec comédiens et figurants plus longtemps que d’avoir une super camera qui coute cher. Grosso modo j’ai eu 5 jours avec 4 comédiens / figurants au minimum par jour. Si j’avais tourné avec une caméra broadcast, d’une part j’aurais pas pu avoir ce rendu cinéma sans rajouter un bazooka (Pro35) et j’aurais aussi eu du mal à suivre le rythme des déplacements qui ont été fait dans la plus grande légèrerté et 100% en transports en commun. Par ailleurs j’avais pris la précaution de faire valider la qualité de l’image par le client en lui présentant des exemples avant de tourner.

Avec :
Franck Adrien
Marie-Aude Barrez
Sophie Chamoux
Pauline Chambon
Pascal N’Diaye

Scénario,
Prises de Vues & Réalisation :
Emmanuel Pampuri

Assisté de :
Julien Cocquet & Raphaël Pénasa

Timelapse : Damien Steck

Moyens Techniques Hélico : JetServiceHelicoptere

Segway + SteadyCam : pascal grzywacz / Com’Hic

Musique : JMZ

Montage : Stéphane Lefort

Etalonnage : Pierre-Loïc Précausta

PostProduction : Les Machineurs

Production exécutive : Emmanuel Pampuri TRACTOfilm

Directeur de Production : Emmanuel Pinto

Production Déléguée : Gérard Pélisson Y.N. Productions

Merci à toute l’équipe …

On page 40 of the lecture notes on Chapter 19 Section 1: The Idea of Flux Integral, we saw the example which requires us to find the equation of the plane for the rectangular region with corners .

The way we did in class was to observe that this rectangular region is vertical to the -plane. The equation of the line in the -plane with -intercept 2 and -intercept 1 is This is the same as the equation of the plane in the -space. The normal vector to this plane pointing outward from the origin is .

Notice that there are other methods to find the normal vector with the equation of the plane. For example, we can find any two (nonparallel) displacement vectors between these four given points , call them , and then the cross product will give a vector normal to the given plane. We might need to multiply the result by a sign to get the desired direction, and to divide it by its own magnitude to get a unit vector.

For example, suppose we find the displacement vectors

from to .

from to .

The cross product gives

Checking that this vector points outward from the origin, with magnitude . Therefore the normal vector we look for is

Notice that this is exactly the same as the normal vector we found before.

Sergiu Praporşcic: – Domnule Ştefan Secăreanu, ce ziceţi, cum e viaţa politică de azi? Cum vă place ce se dă pe sticlă din Parlament, de la Guvern, de pe aiurea?

Ştefan Secăreanu: – Cum să zic? Sarabanda de evenimente, care s-a succedat după alegeri, este de-a dreptul impresionantă. Sperăm să fie şi una cu urmări benefice pentru societate. Multă lume nouă, dar şi veche, şi învechită în rele prin fauna politică de la vârfuri. Aşteptări majore din partea publicului de la noua putere, care, dacă  nu se descurcă, va provoca deziluzii la fel de mari. Eu aş dori ca actuala putere să se descurce, dincolo de interesele de partid mă gândesc la urgenţele care s-au acumulat, iar acestea sunt de ordin economic, dar reformele politice şi instituţionale trebuie promovate hotărât şi rapid. Altfel tranziţia devine o adevărată mlaştină unde riscăm să staţionăm mult şi bine.

7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S. P.: – Bun, o dată fiind făcută înviorarea de rigoare, să intrăm în subiect. Ce ziceţi,  după „excursiile” fulger la Moscova  ale lui Voronin şi Lupu, se pare că  lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată…

Şt. S.: – Nu ştiu dacă „întorsătura” poate fi mai „neaşteptată” decât ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova după alegerile din 5 aprilie.

S. P.: – Vă referiţi la 7 aprilie?

Şt. S.: – Şi la 7 aprilie, evident. Dar 7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S. P.: – Vorbiţi în termeni teatrali…

Şt. S.: – Am jucat şi eu teatru, în anii de studenţie… Împreună cu Emil Gaju, Mihai Fusu, Iurie Andronic, Adelina Moraru, Constantin Cheianu şi alţi foşti colegi de Universitate. Făceam spectacole „îndrăzneţe” pentru anii de atunci, anii optzeci. Unii au devenit actori profesionişti, alţii…

S. P.: – Alţii au ajuns „actori ai scenei politice”…

Şt. S.: – După o perioadă de peste douăzeci de ani de când fac politică, alături de Iurie Roşca sau Vlad Cubreacov, sau atâţia alţi colegi, nu e cazul să reacţionez sentimental la un eveniment sau altul din „scena politică” de la noi, cum spui tu. Preferăm să acţionăm şi să reacţionăm ca oameni politici profesionişti. Poate tocmai din acest motiv nu am fost întotdeauna înţeleşi de o parte din adepţii noştri care percep uneori lucrurile mai mult sentimental. Unii nu au reuşit să depăşească o anumită stare de euforie, rămânând ostatecii unor lozinci încă de la 1989, aşa cum exponenţii actualei guvernări până în prezent nu pot ieşi din starea pe care au trăit-o din plin în campania electorală.

Partidele liberale exercită actul guvernării ca nişte opozanţi

S. P.: – E şi firesc ca unul care pune mâna pe putere să se simtă fericit!

Şt. S.: – Dacă e aşa, atunci eu mă bucur pentru fericirea lor. Doar că observ cum partidele liberale, care au constituit majoritatea în noul Parlament şi şi-au asumat actul guvernării, exercită acest act ca nişte opozanţi. De aici şi gafele pe care le comit, puzderia de legi sau modificări la legi care vin în contradicţie cu norma democratică şi cu bunul simţ. Cu părere de rău, ei seamănă  uneori cu o gloata de flămânzi care a dat buzna în conacul boierului! Fiecare apucă de ce găseşte în cale sau de ce crede el că e mai bun, mai gustos. Dar dacă aşa a decis alegătorul sau, dacă vrei, cetăţeanul turmentat, de vorbe dulci, de jocurile perfide ale presei şi de pomeni electorale, asta e.  Însă, îngrijorător pentru ţara asta este altceva. Anume pe fundalul unei asemenea stări de spirit regizorii din umbră îşi fac treaba nestingheriţi de nimeni. Pentru asta au nevoie, bineînţeles, de o majoritate parlamentară obedientă. Cam aşa se explică încercările Moscovei de a-i împăca pe Voronin şi Lupu. Nu exclud că ruşii vor să îi înlocuiască pe un Voronin incomod cu un Lupu docil. Orice s-ar spune, din momentul prăbuşirii URSS şi până în prezent este pentru prima dată când, se pare, ruşii şi occidentalii agreează acelaşi candidat la preşedinţie într-o ţară din spaţiul ex-comunist. De obicei, ştim bine că rivalitatea motivată geopolitic între americani şi europeni, pe de o parte, şi ruşi, de cealaltă parte, era o normă. A se vedea cazul Iuşcenko-Ianukovici sau Şevardnadze-Saakaşvili, sau – de ce nu? – Voronin-Urechean în 2005. Acum acest consens, dacă el există, poate să se explice şi prin parteneriatul strâns între ruşi şi germani (A se vedea şi proiectul gigantic North Stream, care le-a picat prost polonezilor şi celor trei ţări baltice ca urmare a înţelegerilor ruso-germane.), dar şi ca urmare a schimbărilor de la Casa Albă, democraţii având alte priorităţi decât republicanii de până la Obama. Sper totuşi  ca un om de calibrul lui Marian Lupu, elevat şi cu pregătire remarcabilă, să se ţină copăcel în promovarea fermă, dar elegantă a intereselor noastre naţionale. De pildă, să nu se mai revină la noi planuri vechi de tipul Memorandumului Kozak, aşa cum s-a întâmplat în 2003.

S. P.: – Cu majoritatea de 71 de mandate pe care o deţineau comuniştii în 2001 se părea că Moscova, care l-a susţinut deschis pe Voronin în campania electorală de atunci, ar fi putut lesne „să rezolve problema”…

Şt. S.: – Uite că nu a fost să fie. Pentru că PPCD-ul a stat mereu de veghe, determinându-l pe Voronin, în aceşti opt ani de guvernare a comuniştilor, aşa cum au ştiut liderii creştin-democraţi – prin proteste stradale non-stop, prin sensibilizarea organismelor internaţionale şi a partenerilor lor externi sau, în cele din urmă, prin votul din 4 aprilie 2005, să nu comită ceea de ce ne temeam noi cel mai mult că putea comite Voronin după venirea sa la putere în 2001 – legalizarea prezenţei militare a Rusiei pe teritoriul nostru şi federalizarea statului, asta însemnând de fapt anularea tuturor cuceririlor noastre naţionale şi democratice şi menţinerea permanentă a Republicii Moldova pe orbita Kremlinului.

Moscova îi arăta ameninţător din deget lui Voronin în aceste zile, când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”

S. P.: – Credeţi că Voronin va accepta până la urmă ca, „cu a lui putere”, Moscova să şi-l facă preşedinte la Chişinău pe un altul decât omul lui, să zicem, pe Lupu?

Şt. S.: – Am fost şi sunt membrul unei echipe politice care, de la căderea imperiului sovietic şi până în prezent, a pledat deschis şi hotărât, în chip absolut democratic şi non-violent,  pentru neatârnarea reală  a ţării noastre, pentru scoaterea ei de sub controlul politico-militar al Rusiei. PPCD-ul, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, prin poziţiile şi acţiunile sale ferme, în consonanţă cu Declaraţia de Independenţă, Constituţia, spiritul şi litera actelor internaţionale la care ţara noastră este parte, a constituit una dintre piedicile cele mai serioase în calea intereselor imperiale ale Moscovei în această zonă. De aici şi atitudinea pe care am avut-o faţă de preşedintele Vladimir Voronin, în circumstanţe politice şi geopolitice clare, în funcţie de poziţiile şi acţiunile acestuia pe marginea actelor îndreptate împotriva statului nostru săvârşite de separatiştii de la Tiraspol în strânsă colaborare cu diriguitorii lor de la Moscova sau în legătură cu nenumăratele tentative ale Kremlinului de a determina Chişinăul să accepte necondiţionat un plan sau altul de soluţionare a conflictului transnistrean în detrimentul interesului naţional al Republicii Moldova şi cu încălcarea grosolană a Declaraţiei de Independenţă şi a Legii Fundamentale a statului. După istoricele acţiuni de protest organizate şi desfăşurate de PPCD în iarna-primăvara anului 2002, acţiuni îndreptate împotriva abuzurilor guvernării comuniste de atunci, au urmat alte manifestaţii organizate de noi, cele din preajma Ambasadei Federaţiei Ruse din toamna anului 2003, determinate de refuzul Rusiei de a-şi respecta angajamentele internaţionale de retragere a trupelor sale militare de pe teritoriul nostru naţional şi încercarea acesteia de a impune Chişinăului semnarea, în condiţii dezavantajoase pentru noi, a planului Kozak de soluţionare a diferendului transnistrean, până la summitul OSCE din luna decembrie a acelui an. Măsurile energice luate atunci de PPCD s-au soldat cu crearea, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie, a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei, amplificarea fără precedent a acţiunilor noastre de protest, mai ales pe parcursul nopţii spre 25 noiembrie, precum şi în dimineaţa acelei zile, când la Chişinău urma să sosească preşedintele Putin pentru semnarea oficială a documentului respectiv, şi, în definitiv, cu respingerea de către preşedintele Voronin a planului Kozak impus de Moscova şi anularea vizitei fulger la Chişinău a preşedintelui Putin. Gestul de atunci al lui Voronin a însemnat, de fapt, una dintre cele mai răsunătoare şi mai neaşteptate lovituri aplicate intereselor Moscovei. Să nu uităm că din acel moment Voronin a intrat în dizgraţia  Kremlinului. Tocmai astfel se explică lipsa de încredere a Moscovei faţă de Voronin şi încercarea acesteia de a-i arăta ameninţător din deget în aceste zile când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”. Întotdeauna insistenţele Kremlinului într-o problemă sau alta au dat de bănuit.

Poate e cazul ca Lupu să-şi calce pe rânză

S. P.: – Dacă vă referiţi tot la candidatura lui Lupu, ce ziceţi despre exerciţiul din 10 noiembrie, ca să facem apel la un clişeu al prezidenţiabilului?

Şt. S.: – Nimic surprinzător. Comuniştii nu au votat, riscurile că acelaşi scenariu se va repeta şi la următorul tur sunt enorme. Prin urmare, zic şi eu cum se întreba şi colegul Iurie Roşca: dacă Voronin nu vrea să îl voteze pe Lupu, indiferent dacă ne place argumentaţia lui sau nu, oare nu e cazul ca Lupu să se pună pe gânduri? Poate e cazul să facă un pas înapoi, să-şi calce pe rânză, să renunţe pentru moment la visul lui de aur şi să propună tuturor deputaţilor să se reia jocul de la capăt?

S. P.: – Cum?

Şt. S.: – Simplu. Tandemul Diacov-Lupu trebuie să zică acum: fraţilor, noi am vrut foarte tare ca omul nostru să ajungă „peste drum”, dar dacă nu se poate, vorba aia, nu e nici o supărare. Interesele ţării sunt mai presus decât cele personale sau de partid. Noi propunem să căutăm un alt candidat, neangajat politic, care să fie agreat de toată lumea şi care să reprezinte factorul de echilibru între forţele politice. Iar Diacov să tot insiste: oare nu eu am fost cel care l-am criticat pe Voronin preţ de patru ani de i-au sărit capacele că funcţia de preşedinte trebuie depolitizată, că şeful statului nu trebuie să fie în nici un caz şi şef de partid?

S. P.: – Păi aşa am zis şi eu, numai că am zis-o până la votul din 10 noiembrie. Acum, însă, iată că ceea ce urma să se întâmple s-a şi întâmplat.

Şt. S.: – Da, frate, aşa ar fi dacă unii nu ar umbla cu capul prin nori sau în transcendent, vorba romancierului Constantin Ţoiu, şi s-ar gândi la stabilizarea situaţiei politice mai mult decât la imaginea din oglindă.

S. P.: – Ce ziceţi de varianta vehiculată în presă, potrivit căreia, dacă Lupu va fi ales, gruparea lui Diacov ar putea forma o altă majoritate în Parlament, împreună cu comuniştii, ca să-l dea huţa pe Filat şi să demită Guvernul? Pentru că, orice s-ar spune, Filat şi Lupu sunt rivali, şi nu pe termen lung, ci pe cel mediu şi scurt. A se vedea şi sondajele care îl cresc pe Lupu ca pe drojdii în detrimentul celorlalţi lideri din AIE.

Şt. S.: – Totul e posibil, deşi nu exclud că europenii şi americanii, poate chiar în cooperare discretă cu ruşii, vor condiţiona susţinerea politică şi financiară a AIE cu menţinerea celor patru componente laolaltă.

S. P.: –  Desigur, o astfel de variantă e posibilă, dar mai sunt şi orgoliile, şi interesele locale, pe care nu ştim dacă le va putea stăpâni cineva de aiurea. Puterea şi banul sunt ispite prea puternice pentru nişte oameni cu temelii morale şubrede, iar tentaţia dominării şi cea a înavuţirii sunt greu de ţinut în frâu.

Şt. S.: – Asta e de când lumea, mândria şi invidia, laolaltă cu lăcomia, pot face ravagii în mintea celor din vârfurile ierarhiilor statale, dar, ca urmare, şi în societate. Revenind, totuşi presupun că o eventuală promovare a lui Lupu în fotoliul de şef al statului poate duce la căderea iminentă, în câteva luni, a cabinetului Filat. Deloc întâmplătoare starea de îngrijorare care i-a cuprins pe Filat şi anturajul său o dată cu plecarea la Moscova a celor doi. E de presupus că ar putea fi lăsată să treacă perioada celor şase luni fixată de actuala majoritate parlamentară, în care membrilor cabinetului li se permite şi deţinerea concomitentă a mandatelor de deputat, astfel încât miniştrii din partea PL-ului şi PLDM-ului să nu mai poată reveni în Parlament.

S. P.: – Dar pentru demiterea lui Ghimpu vor avea nevoie de 68 de voturi, adică de 2/3…

Şt. S.: – Noua majoritate va fi în stare să funcţioneze şi cu Ghimpu preşedinte de  Parlament. Se vor conforma situaţiei căutând să îl tolereze în această postură. Sau chiar să adune o majoritate ad-hoc de 2/3 ca să îl dea jos.

Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern ale Guvernului Filat

S. P.: – Dar care ar fi totuşi realizările noii guvernări?

Şt. S.: – Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern. Relansarea relaţiilor cu România, deteriorate în mod regretabil pe vremea guvernării preşedintelui Voronin, o ruptură remarcabilă în relaţia cu UE şi SUA, cu instituţiile financiare internaţionale, intensificarea dialogului cu Ucraina, dar şi menţinerea unui ton echilibrat şi pragmatic în raporturile cu Rusia, de care nimeni în lume nu poate face abstracţie. Ia uitaţi-vă la prietenii noştri germani sau la alţii din UE, ori la americani, ori chinezi. Toată lumea are nevoie de relaţii bune cu ruşii, de resursele lor energetice, de comerţ cu ei. Totul e să învăţăm să fim flexibili, dar nu obedienţi şi nici prea concesivi, ci doar corecţi şi moderaţi. Aici tonul, cel puţin al Guvernului, e corect.

S. P.: – Iar gafele cele mai mari?

Şt. S.: – Păi, evident, politica legislativă, cu ciopârţirile legilor după cum le convine majorităţii. Asta nu e bine şi criticii lor au dreptate.

S. P.: – Care sunt problemele-cheie sau chestiunile cele mai sensibile pentru actuala guvernare?

Şt. S.: – Bineînţeles, miza cea mare e de ordin economic. Aici lumea aşteaptă schimbări majore şi eu le doresc sincer succes celor de la putere, ca să poată rezolva problemele economice, bugetare, de ordin social.

Tărăşenia cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul

S. P.: – Dar, ce ziceţi, e nevoie sau nu de alegeri anticipate?

Şt. S.: – Pentru ţară, categoric nu. E un lux prea mare, e şi costisitor, ar trebui peste 50 milioane de lei pentru un nou scrutin. În plus, atât creditarea ţării din exterior, cât şi afluxul de investiţii străine ar fi din nou îngheţate până la stabilizarea situaţiei politice şi statornicirea unui guvern viabil. Iată de ce, pe de o parte, sunt de înţeles raţiunile comuniştilor de a nu-l vota pe Lupu, care este transfugul lor, iar, pe de alta, soluţii de depăşire a impasului trebuie căutate. Eventual, dacă Lupu va reuşi, bravo lui, şi să îl ajute Dumnezeu să îşi servească ţara cu caracter, dragoste şi competenţă. Că de asta  mi-i cam frică, câtă vână are omul ăsta, câtă iubire de ţară şi verticalitate. Dar dacă nu va reuşi, iar nu e mare jale. Să se caute un alt candidat, mai acceptabil pentru toţi deputaţii, că doar nu se va mai opri soarele în loc dacă va ajunge altcineva data asta şef de stat.

Nu de alta, dar toată această tărăşenie cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul, ca să mă exprim mai păsăreşte, cum i-ar plăcea dumnealui. Da poate totuşi reuşeşte. Vom vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în câteva zile.

S. P.: – PPCD a devenit mai puţin vizibil în ultimul timp. De ce?

Şt. S.: – Pentru că nu e prezent în Parlament. E o tribună pe care o vom recuceri. Slavă Domnului, avem cu cine munci pentru asta: filiale teritoriale puternice, o organizaţie de tineret de elită, cu foarte mulţi tineri de excepţie, experienţă, inclusiv negativă. Dar echipa noastră are cu regularitate conferinţe de presă, deplasări în teritoriu, peste hotare.

S. P.: – Vă consideraţi în opoziţie faţă de actuala guvernare?

Şt. S.: – Noi considerăm că puterea de azi merită să fie susţinută pentru acţiunile bune pe care le întreprinde şi criticată atunci când gafează. Dar atunci când îi vom lăuda asta nu va însemna că am devenit anexa guvernării, tot astfel când îi vom critica nu va însemna că am fi opozanţii ireconciliabili ai acesteia.

„Vestea despre moartea mea este uşor exagerată”

S. P.: – Cum e să fii în afara Parlamentului după atâţia ani de activitate legislativă?

Şt. S.: – E neobişnuit pentru noi, desigur, dar nu e frustrant. E o lecţie dură pe care trebuie să ne-o asumăm, să analizăm ce şi cum ar fi fost cazul să facem pentru a avea tactici mai de succes. E o perioadă de reflecţie pentru noi, de reevaluare a unei căi politice lungi şi pline de evenimente, dar şi de pregătire a unor schimbări substanţiale în partid. Doctrina, valorile şi principiile rămân aceleaşi. Dar construcţia de partid, selectarea resurselor umane, comunicarea cu publicul, promovarea imaginii trebuie perfecţionate. Avem o capacitate de absorbţie a noilor idei şi tehnici politice care ne permite să facem schimbări spectaculoase care vor fi în beneficiul partidului. Îţi mai aminteşti de gluma celebră a lui Mark Twain? Marele scriitor american dăduse un anunţ la ziar de toată frumuseţea: „Vestea despre moartea mea este uşor exagerată.”. Sau pe româneşte: „Nu mor caii când vor câinii.”.

S. P.: – Deci, sunteţi optimist…

Şt. S.: – Păi cum altfel? Ştii că înţelepciunea populară ne învaţă să nu ne apuce răul de altitudine când ajungem sus pe scara demnităţilor statale, dar nici să nu disperăm atunci când se mai întâmplă şi coborâşuri. Viaţa e în continuă schimbare ori, vorba latinilor: „Sic transit gloria mundi”.

S. P.: – Care sunt testele, riscurile pentru actuala putere?

Şt. S.: – Sunt două probleme mari, după opinia mea: cea a Transnistriei şi cea a corupţiei. Aici va trebui multă voinţă, patriotism şi transparenţă în actul guvernării ca societatea să fie sigură că puterea e axată pe interesul naţional şi nu are tentaţii de înavuţire din banii publici sau prin favorizarea propriilor afaceri. În rest, Dumnezeu să îi lumineze la minte şi suflet să îşi servească ţara. Noi doar ne vom bucura pentru asta.

Lack of trust makes India-China ties uncertain… From BBC News. Full story

This site may contain information about: antique china. The blog is also related to: back china.