Fabricio del Dongo porneşte să lupte la Waterloo ca un Don Quijote, trăieşte aici un drum iniţiatic demn de „Război şi pace”, apoi îşi petrece câteva luni în închisoare asemeni lui Monte Cristo… binenţeles, netrădat, nedemn şi vinovat de crimă. Există o ironie fascinantă la personajele lui Standhal: Fabricio del Dongo, la fel ca Julien Sorel e romantic doar în teorie, iar practica îl dovedeşte ca pe un profitor mediocru care cu greu învaţă să iubească: se crede pe sine un idealistr virtuos, când de fapt nu e altceva decât un „capricios”. Tragedia finalului atât de brusc şi de consistent (3 ani şi două morţi în patru pagini) sse petrece datorită unui „capriciu” al lui Fabricio, de a trăi alătuir de fiul său ca tată. (Moft balcanic: după ce că e faţă bisericească, după ce că a preacurvit vreme de 3 ani, după ce că fiul lui o duce bine în casa unui bogâtaş, după ce că îl vede zilnic, el tot mai vrea ceva…). Absurdul situaţiei fianle îmi aminteşte de „Idila din Turn” a lui Hardy. Şi totuşi Stendhal nu e realist, cât mai degrabă foarte actual: nu spun asta datorită intrigilor politice atât de rafinat şi limpede povestite, ci tocmai din pricina absurdului existenţial care planează asupra personajelor sale. (dacă greşesc… mă priveşte!)

150 de ani de la nasterea lui Jean Jaurès

Anul acesta s-au implinit 150 de ani de la nasterea lui Jean Jaurès, personaj carismatic si de-o importanta capitala in dezvoltarea democratiei europene de la sfarsit de sec. XIX inceput de  sec. XX.

Filosof de formare (mai intai profesor de liceu, mai apoi profesor universitar)  cu o minte sclipitoare si de o inteligenta iesita din comun, Jaures cocheteaza in prima parte a vietii sale cu republicanii/republicanismul. Mai apoi, dupa 35 de ani, incepe sa flirteze cu socialismul, ajungand un personaj marcant al miscarii Socialiste Franceze (SFIO) si europene (membru al Partidului Socialist European). Totusi socialismul sau este unul “moderat”, el opunandu-se puternic oricarei forme de miscare extrema (este cel mai puternic opozant al lui Georges Clemenceau - in doua randuri Prim Ministru al Frantei – recunoscut prin mentalitatea sa extremista si radicala).

Jaures este recunoscut ca parintele social democratiei si unul dintre “mentorii” Frantei Moderne – cu al sau sistem social de stanga, “protectionist” si paternalist. Francezii de rand ii datoreaza foarte multe lui Jean Jaures si pentru ei el reprezinta un simbol al natiunii.

P.S. am descoperit si un clip dragut cu o reinterpretare marca Zebda al unei melodii a lui Jaques Brel dedicata “cetateanului de marca” Jean Jaurès:

]]> http://lehamitea.wordpress.com/2009/10/27/ce-au-in-comun-francezii-si-tiganii/ Tue, 27 Oct 2009 11:14:06 +0000 lehamitea http://lehamitea.wordpress.com/2009/10/27/ce-au-in-comun-francezii-si-tiganii/

M-am certat iar cu vra-mea aseara. Adica, nu m am certat, am discutat in contradictoriu. Ea crede ca tara asta e de rahat si toate celelalte sunt mult mai bune si frumoase (mai ales Franta) si imi povestea cum au venit niste francezi in vizita vara asta si i-au vazut pe unii cum dansau in costume traditionale si nu mai puteau de ras.

Asta nu e o chestie de admirat sau pentru care trebuie sa zici “Da, asta e o tara de tot cacatu.” , cand vine cineva si incepe sa faca misto. Probabil ca daca cretinii aia ajungeau in China, o tara cu o traditie de mii de ani si mult inaintea Frantei (in unele locuri) ei ar fi zis “Mama. ce maimute, ce ochi au.” . Sau ceva in genu. Asta nu e o dovada de inteligenta sau mai stiu eu ce. E doar prostie si ignoranta, lucruri care se gasesc din belsug si in Ro, cam peste tot, dar mai ales la tigani.

For more informations about the city you can click on the map

Lyon also spelled Lyons, is a city in east-central France in the region Rhône-Alpes.

Lyon is a major center of business, situated between Paris and Marseille, and has a reputation as the French capital of gastronomy and having a significant role in the history of cinema with Auguste and Louis Lumière.

Lyon is located at 470 km from Paris, 320 km from Marseille, 160 km from Geneva, 280 km from Torino, 450 km from Milano and 600 km from Barcelona.

The local professional football team, Olympique Lyonnais, has increased the profile of Lyon internationally through participation in European football championships.

The residents of the city are called Lyonnais.

Together with its suburbs and satellite towns, Lyon forms the second-largest metropolitan area in France after that of Paris, with the population of its urban area estimated to be 1,783,400 and that of its metropolitan area 4,415,000 (2007).

Its urban region (Urban Community of Lyon), represents half of the Rhône-Alpes région population with three million inhabitants. Lyon is also a major industrial center specializing in chemical, pharmaceutical, and biotech industries. The city also contains a significant software industry with a particular focus on video games.

Lyon is the préfecture (capital) of the Rhône département, and also the capital of the Rhône-Alpes région. The city is known for its historical and architectural landmarks and is a UNESCO World Heritage Site.

Lyon was historically known as the silk capital of the world.

The city is known as the culinary capital of France. It also hosts numerous international headquarters like Interpol, Euronews, International Agency for Research on Cancer or Cité Scolaire Internationale de Lyon.

Source: Wikipedia

A building with a butcher's shop and charcuterie in Charbonnières-les-Bains

Blocks in Charbonnières-les-Bains

Louis ROUGEAT De MARSONNAT (the greatest man from Charbonnières-les-Bains)

Charbonnières-les-Bains in night... (it was in december)

Charbonnières-les-Bains is a commune in the Rhône department in eastern France, near Lyon

The center of the commune

The meat shop was open Bon Appétit !

This photo is made near to the Gare de Lyon-Part-Dieu (railway station)

A nice shopping center...

A bus which take you to the Lyon-Saint Exupéry Airport

Near to the Athena Hotel

From here you can take a bicycle for a walk in the city

*Note: These photos are made in December, few years ago.

30 martie 1282, in plina revolta impotriva francezilor, multimea din Palermo a strigat in cor: “Morte Alla Francia? Italia Aniela!” prima litera a fiecarui cuvant din acest slogan formand ulterior numele unei asociatii secrete de “rezistenta” fata de ocupatia franceza. Membrii acestei organizatii secrete erau legati prin imperativul ajutorului reciproc si prin aceeasi lege a dreptatii. Asa a inceput istoria uneia dintre cele mai sangeroase organizatii criminale, cunoscuta in zilele noastre sub numele de Mafia.

Mafia nu este nici secta, nici asociatie si nu are regulamente sau vreun statut. Mafiotul nu este nici hot, nici bandit, ci este pur si simplu un om de valoare care nu suporta sa fie calcat in picioare.

La origini fenomenul era unul de unire a fortelor pentru a scapa de asuprirea francezilor. Cei asupriti au inceput sa se organizeze in cosche pentru a avea puterea de a rezista in fata asupritorilor. De-a lungul timpului, dupa ce lucrurile s-au asezat in istorie, Sicilia a devenit patria Mafiei, de aici plecand toti cei care au reusit sa faca averi, si sa-si faca un nume peste hotare.

Mafia un fenomen, care a evoluat in timp, degenerandu-se, aplicandu-se timpurilor in care si-a desfasurat fortele. Toti cei care faceau parte din fenomenul mafiot, au invatat de la romani modul de organizare militara si sociala si l-au transpus in familii. Astfel ca au aparut “the Boss“, “the Underboss” , “Capo“, “soldiers“. Reprezentantul unui Boss in teritoriu se numea “bruglione“. Forma de organizare era bazata de pe respect reciproc, incredere, dorinta de a proteja familia, de a nu trada, sau de a nu incalca “omerta” (juramantul tacerii). Avand acetsi parametrii in vizor, Cosa Nostra, ‘Ndragheta, Camorra, Mano Nera, etc. forme al Mafiei de pe continent au evoluat de-a lungul timpului prin mici infractiuni, precum pariurile sportive ilegale, escrocheriile, camata, jocurile de noroc, etc. ajungand in cele din urma sa vanda droguri si alte substante.

Ideea este ca “familia” era bine inchegata, avand membrii alesi pe spranceana, tocmai pentru a asigura o inchegare a relatiilor de familie, si totodata pentru a-si asigura siguranta. Toti cei care se impotriveau acestui stil de viata primeau diferite semne (fie primeau un trandafir rosu, sau un peste) prin care li se aducea la cunostinta ca au incalcat “omerta” urmand sa aiba parte fie de o “comuniune” (atunci cand nu se dorea gasirea cadavrului), fie de o “confirmare” (atunci cand se dorea gasirea cadavrului).

Altii au copiat sistemul, insa aveau cu totul alte dorinte, si astfel au aparut diferite forme de infractori, pe continent, precum columbieni, mexicani, portoricani, etc.

Desi acest sistem mafiot a fost blamat de societate, pus la zid, condamnat, consider ca exista anumite lucruri care pot fi retinute, precum respectul pt. sine, respectul pt. familie, incredere, ajutor reciproc neconditionat, mandria de a apartine unui loc, etc. Aceste calitati lipsesc in ziua de astazi societatii in care traim, oamenii fiind mai rai si mai egoisti. Dupa cum prezinta TV-ul acest fenomen, am putea crede ca este o societate plina de pistolari plini de ura pusi pe capatuiala. Nu este deloc asa. La baza acestui fenomen au stat lucruri bine intentionate si bine puse la punct.

In loc de incheiere …..

“Mafia este un fenomen uman si ca toate fenomenele umane, are un inceput, o evolutie si va avea si un sfarsit.” (jud. Giovanni Falcone)

Mi s-a dat spre citire “Exerciţiile de stil” ale lui Raimond Queneau. O poveste spusă în aproape o sută de feluri: frumos, un stil care denotă fidel spiritul de matematician al autorului, însă lipsit de cea mai simplă dovadă poetică. Metafore seci, (mai degrabă anagrame decât metafore), propoziţii răsturnate, pe care – citindu-le, Blaga – s-ar răscoli în mormânt cu metaforă şi stil cu tot!

Si iata ca mi-a plecat jumatate de familie acasa. Dupa ce aventuri au avut pe aici sint sigur ca le e mai bine acolo. Ieri nu stiu exact ce am avut dar parca am fost bunul samaritean: am alergat incolo si incoace sa ajut pe unul si pe altul in timp ce trebuia sa am grija si de ai mei sa nu mai faca vre-o traznaie. Am povestit cu sorela mea si am lamurit problema: in momentul in care ajungi sa te certi pentru niste prostii care in fond nu au nici o importanta, esti batrin.

Am dat ieri in Maastrich peste o formatie de jazz din Franta. Au acest oameni in anumite domenii ceea ce se cheama la ei “je ne sais quoi”. Si aveau acest ceva si in muzica pe care o cintau.

Violonistului i s-a rupt o coarda si iata-ma colindind Maastrictul in cautarea unui tigan batrin ce cinta la vioara. Tiganul i-a dat coarda si nu a acceptat banii francezului. Mi-a aratat obrazul si nu ma mir; e acelasi tigan care a vrut sa imi sarute mina cind m-a auzit vorbind romaneste prima data. Eu am ramas cu niste fotografii si un CD cu muzica lor.

Intre o fosta iubita care nu imi da pace si cautatul unui loc de munca stau si ascult Trio-Laid, Jazz-manouche…si din pacate CD-ul nu se compara cu live-ul… Why? je ne sais pas pourquoi…

„Educaţie sentimentală” a lui Gustave Flaubert este un roman de dragoste foarte straniu: nimeni nu iubeşte pe nimeni, dar toţi se pretind îndrăgostiţi. Relaţia lui Frederic cu doamna Arnoux pare un joc stupid al sorţii, în care nimeni nu catadicseşte să se enerveze, dar nici să se declare mulţumit. Din preaplinul ignoranţei personajele învaţă sentimentele cum ai învăţa o lecţie la şcoală, ceea ce este, în definitiv, foarte contemporan, dacă stai bine să te gândeşti…

Nu stiu daca mai tineti minte voi povestea aceea cu un prieten de-al meu care a plecat el cu boceluta -n spate sa se faca mare doctor in inginerie tocmai pe taramuri frantuzesti. Ei bine vorbesc cu amicul la telefon in ajun de ziua Frantei. Ma asteptam sa fie vesel ca se lasa cu chef mare, dar cand colo el imi spune ca abia asteapta sa vina acasa in vacanta.

Ma gandesc eu ca ar trebui sa identific sursa neplacerilor lui si il trag un pic de limba. Ce facuse ‘mnealui? Isi cumparase masina! Bravo, o sa ziceti voi repede. Nu va grabiti! Isi cumparase o masina de la un tunisian. E stiut ca francezii se feresc de magrebieni ca ala negru de tamaie. Dar ardeleanul meu s-a gandit ca ar fi o afacere buna. Asa a ajuns el in posesia unei masini al carei proprietar nu este nici el nici tunisianul si care acum se afla intr-un service pentru ca s-a stricat.  Pentru aceasta masina trebuie sa plateasca si asigurarea, ca deh… nici la francezi sistemul  nu-i perfect.

Dar nu-i asta necazul lui cel mai mare. Problema este de fapt BEREA! Da, da, ati inteles bine, BEREA! Ca este la sticla de 250 ml si e cam naspa. Cand vorbim despre bere, naspa inseamna ori ca e prea slaba ori costa prea mult. Se pare ca la frantuzi indeplineste ambele “calitati”.

Animata de un puternic simtamant patriotic, i-am promis amicului ca il astept la aeroport cu PET-ul de 2 litri in loc de paine si sare.

Fie berea cat de rea tot mai buna-n tara mea.

Toti ne intrebam cum se va sfarsi lumea, aici e un scenariu posibil.

Un cuplu de francezi nu are copii. Până la urmă sunt îndemnaţi să vorbească cu un doctor american. Cei doi soţi ajung în America şi obţin o programare la consultaţie. Cum ei nu ştiau engleza şi nici profesorul franceza nu au altă soluţie decăt întelegerea prin gesturi. Profesorul le mimează că vrea să-i vadă în “acţiune”.

Un pic jenaţi, cei doi soţi trec la “treabă”. Profesorul rămâne un moment cu braţele încrucişate şi dintr-o dată strigă:

- STOP! Merge la birou şi scrie o reţetă.

Foarte fericiţi, cei doi se intorc la Paris, intră în prima farmacie unde întreabă farmacistul:

- Aveţi Triteoterol?

Perplex, farmacistul reflectă puţin:

-Triteoterol!? Triteoterol!? Nu, nu am aşa ceva!

- Sunteţi sigur, uite reţeta primită de la medic.

- Ei, dar aţi citit aiurea, aici scrie: “Try the Other Hole!”

Am niste vecini despre care nu-mi prea place. Stau chiar deasupra mea. Intr-o zi scartaiau patu’ si cum chiar nu mai puteam, am dat muzica tare. Dupa nici 5 minute a venit tipu’ sa bata la mine la usa, ca sa dau muzica mai incet ca el are examene. Haha. Ieri a venit tipa la mine (prietena lui) ca a aflat ca sunt profa si voia sa ma intrebe niste chestii. Ca cica si ea e profa. Tipa asta se imbraca lalai asa si are un pierce in bot. Ma gandeam unde o fi ea profa. N-am intrebat-o, ca are asa o mutra neprietenoasa de mi-e si frica de ea.

Avand in vedere ca am primit acest mail cu specificarea : “Dati mai departe ! Asa poate ajunge si la…” imi permit sa il dau mai departe, dar aici si nu pe mail. E trist pentru ca e real, pentru ca nu vorbeste despre nici un fel de boala incurabila, strangere de fonduri sau sfaturi matrimoniale.

In special pentru breasla in care urmeaza sa intru si eu in cateva luni….

FW:

” Rusine pentru mass-media

 
Avelo Bahtalo Elvetia !
Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !
 
 Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi. Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.

Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70% ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de “Tzigania” sau tara tiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie, diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista.

Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, despre care am scris aici

http://www.urbaniulian.ro/2009/01/07/presa-elvetiana-s-a-dezlantuit-in-atacuri-furibunde-la-adresa-ciorilor-de-romani-mae-somata-de-intervina-oficial

mi-a transmis aceste lucruri :
 
“Draga Iulian,
Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.

Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia. Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra.
Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor.

De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti.  Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei, discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.

In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni.”

Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei.

Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot.

Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.
Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a munci la negru fiind redusa.
Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa.  Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala :  manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.

Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : ” Am invatat la Oxford , predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani ! Inainte de ‘89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.
Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman.  Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!”    

 ”

 
Eu nu mai am nimic de spus.

În Spania nu a fost și nici nu va fîî criză financiară în viitorul apropiat. Poa´ să zică Zapatero, să se agite guvernul că omu dă rând nu are treabă cu criza.

Unele magazine se închid, fabricile trimit muncitorii acasă, emigranții pleacă cu coada între picioare de unde au venit. Dar în Spania nu e criză!

În Spania lumea cumpără biscuiți. Da biscuiți! Îna propiere de Plaza Mayor s-a deschis azi o biscuitarie-ciocolaterie cu produse franțuzești. La prețuri ce Champs-Élysées. Ambalate în pungulițe colorate, sau în cutiuțe de tablă pictată bunătățile zaharicoase stăteau cuminți pe raft așteptând ca mânuțe pofticioase să le îndese în gură.

Biscuiții avau prețul modic de 3.95 euro/100g. Caramelele ceva mai scumpe 4.95/100g. Cutiile (goale) de la 4 euro bucata. La casă o doamnă cu soțu din dotare platesc 85.95 euro. PE BISCUIȚI!!! Tule mama lor de biscuiți că tot în gură îi bagi și tot pe cur ies. Cum pana mea să dai 90 de euro pe biscuiți?!?!?!

Asta în condițiile în care o cutie de biscuiți asortați de 750 de grame costa vre-o 3 euro la El Corte Ingles ( ăl mai de fițe supermarket de aici ) și dacă ești fițos rău iei cutiuțe sclipicioase cu biscuiți de la Franța cu maxim 8 euro.

Totuși lăsând la o parte aceste detalii, trebuie să recunosc că magazinul are un farmec aparte, un șarm tipic parizian.

M-am amuzat teribil citind în Le Monde un pasaj din cartea lui madmoazel Ségolène Royal în care povestește impresia pe care i-a lăsat-o Sarkozy la prima lor întrevedere la Elysée. Am pus fragmentul mai jos pentru cine se descurcă să îl descifreze. Royal spune despre Sarkozy că avea un comportament mediocru, că nu avea demnitate, fair play și elan. Povestește cum în loc să discute despre Europa, tema întrevederii, Sarkozy o mituia cu ciocolată pentru a-i povesti despre despărțirea sa de Francois Hollande și îi arăta ceasul explicându-i că el era acolo când putea foarte bine să fie în altă parte ca să facă bani. Royal mai spune că Sarkozy era ca un copil în mijlocul noilor sale jucării, cu prăjitura câștigată, cu pistolul de plastic și steaua de șerif  era ca un cowboy gata urcat pe cel mai mare cal.

Să fie doar gustul amar al înfrângerii? 

“Quand il m’a reçue à l’Elysée, peu après la défaite, pour parler de l’Europe, je l’ai trouvé assez médiocre dans le comportement. Il n’y avait pas de hauteur, d’allure, d’élan, de fair-play. (…) Il était là, les bras ballants, à m’offrir des chocolats, à essayer de me faire parler de ma séparation d’avec François Hollande, à dauber sur des journalistes, à exhiber sa montre et à me dire qu’il était là mais qu’il aurait pu être ailleurs ‘à faire du fric’. (…) Sa force vitale est impressionnante mais c’est vraiment un m’as-tu-vu. (…) Un petit gamin heureux d’être au milieu de ses nouveaux jouets, vous savez, le môme qui a gagné le pompon sur le manège. Avec sa petite étoile de shérif et son pistolet en plastique, son déguisement de cowboy. Il est monté sur le plus grand cheval et il a décroché le pompon.”

Observ că e tare la modă ca toți politicienii atunci când ies din prima linie să scoată o carte în care să se explice și să-și atace pentru eternitate adversarii…și să facă un ban ”cinstit”

** the parade dans la politique étrangère

Clovis I

Clovis, un nou Constantin. Relatarea lui Grigore din Tours.

Regina nu contenea să-l roage să-l recunoască pe adevăratul Dumnezeu şi să se lepede de idoli, dar nu l-a putut convinge în nici un chip până când a izbucnit în cele din urmă, cândva, războiul împotriva Alamanilor. Astfel, nevoia l-a silit să mărturisească, ceea ce până atunci voinţa tăgăduise. De fapt, înfruntarea dintre cele două armate s-a transformat într-un cumplit măcel, iar armata lui Clovis era pe punctul de a fi nimicită. Văzând aceasta, şi-a ridicat mâinile spre cer şi cu căinţă, mişcat până la lacrimi, a spus:

„Isuse Christoase pe care Clotilda Te declară fiul lui Dumnezeu celui viu, care binevoieşti să le dai ajutor celor care suferă şi să le hărăzeşti victoria celor care speră în Tine, cer cu smerenie slava ajutorului tău. Dacă îmi dăruieşti victoria asupra duşmanilor mei, şi eu voi fi încercat acea putere pe care oamenii ce predică numele Tău spun că Tu ai dovedit-o, voi crede în Tine şi mă voi boteza în numele Tău. Mi-am rugat zeii, dar, după cum mi s-a dovedit, s-au abţinut să-mi vină în ajutor, ceea ce mă face să cred că ei nu sunt înzestraţi cu nici o putere de vreme ce nu aleargă în ajutorul celor care-i ascultă. Aşadar, pe Tine te rog, în Tine doresc să cred dacă mă vei scăpa de duşmanii mei.”

Cum a spus acestea, Alamanii şi-au întors spatele şi au început să fugă. Văzându-şi regele ucis, ei s-au închinat lui Chlodovech spunându-i:

„Te rugăm, nu mai lăsa poporul să piară, de acum suntem ai tăi.”

Atunci, el a oprit lupta, s-a adresat oştirii, şi, întorcându-se în pace, i-a povestit reginei că a meritat să obţină victoria prin invocarea numelui lui Hristos. Acestea s-au întâmplat în al cinsprezecelea an al domniei lui.

Atunci regina l-a chemat în taină pe sfântul Remigius, episcop al oraşului Reims, şi l-a rugat să strecoare în cugetul regelui cuvântul mântuirii. Episcopul l-a adus pe acesta şi, între patru ochi, a început să-l convingă să creadă în Dumnezeu adevărat, făcătorul cerului şi al pământului, şi să renunţe la idolii care nu pot fi de nici un folos, nici lui, nici altora.

Atunci el a zis:

„Preasfinte părinte, eu te ascult cu bucurie, dar se mai împotriveşte un lucru: poporul care mă urmează nu vrea să-şi părăsească zeii. Cu toate acestea, voi merge şi le voi vorbi urmând cuvintele tale.”

Adunându-i apoi, şi chiar înainte de a vorbi fiind precedat de puterea Domnului, întregul popor a strigat deodată:

„Îi alungăm pe zeii muritori, rege pios, şi suntem gata să-l urmăm pe zeul nemuritor pe care-l predică Remigius.”

Vestea a fost adusă episcopului care, plin de o mare bucurie, a pus să fie pregătit baptisteriul. Străzile erau pavoazate cu pânze colorate, biserica era împodobită cu panglici albe, cristelniţa era primenită, mirosul de tămâie se răspândea, lumânările parfumate străluceau, şi întregul baptisteriu era îmbălsămat de arome divine.

Într-atât îi copleşea Domnul pe cei prezenţi cu duhul Său încât se credeau strămutaţi în raiul înmiresmat. Atunci, regele a cerut să fie primul botezat de pontif. El a înaintat, precum un nou Constantin, spre baptisteriu pentru a şterge vechea lepră şi pentru a spăla cu o apă proaspătă vechile fapte murdare şi păcătoase.

Pe când se înfăţişa botezului, sfântul Domnului i-a spus, cu vorba sa clară, aceste cuvinte:

„Pleacă-ţi capul mândre Sicambre, slăveşte ceea ce odată ai ars, arde ceea ce odată ai slăvit!”

Cronicile de la St. Denis.

În acea vreme regele era încă în greşeala idolatriei sale şi a mers la război cu Alamanii pe care dorea să-i aducă sub ascultarea sa. Bătălia a fost lungă, mulţi fiind ucişi de ambele părţi, pentru că Francii luptau pentru a obţine glorie şi răsplată iar Alamanii pentru a-şi salva viaţa şi libertatea.

Când regele a văzut mulţimea celor ucişi din rândul oamenilor săi şi curajul duşmanilor săi şi-a dat seama că dezastrul e mai aproape decât victoria. Atunci, el a privit spre cer cu umilinţă şi a spus:

Preaputernice Dumnezeu pe care regina mea Clothilda îl venerează şi-l adoră cu inima şi sufletul, mă leg să fiu în slujba credinţei tale pentru totdeauna dacă îmi dai acum victoria asupra duşmanilor mei. […]

Regele s-a întors după victorie în pământul Francilor. A mers la Reims şi i-a spus reginei jurământul său şi amândoi au adus mulţumire Domnului Nostru. Regele a făcut mărturisirea de credinţă din inimă şi cu bună şi dreaptă dorinţă. Regina, care era nespus de bucuroasă de convertirea domnului ei, a mers pe dată la sfântul Remi, pe atunci arhiepiscopul oraşului. Imediat el s-a grăbit la palat să-l înveţe pe Rege în ce fel poate deveni supusul Domnului pentru că mintea lui era încă în îndoială. El s-a prezentat curajos în faţa sa deşi, cu puţină vreme înainte, el nu îndrăznise să vină înaintea lui.

Când sfântul Remi a predicat regelui credinţa creştină şi l-a învăţat calea Crucii, şi când regele a cunoscut ce era credinţa, Chlodovechus a promis energic că de atunci înainte el nu va mai sluji pe nimeni în afara atotputernicului Dumnezeu. După aceea el a spus că va pune la încercare inimile şi dorinţele căpeteniilor şi poporului de jos, pentru că îi va converti mai uşor prin mijloace şi cu vorbe blânde decât dacă ar fi fost convertiţi prin forţă; şi această metodă a părut cea mai bună sfântului Remi.

Poporul şi căpeteniile au fost adunate la ordinul regelui, care a venit în mijlocul lor şi le-a spus:

“Căpetenii ale Francilor, mi se pare foarte folositor ca voi să ştiţi mai întâi cine sunt acei zei pe care-i veneraţi. Pentru că suntem siguri de înşelăciunea lor, noi venim cu adevărat liberi întru cunoaşterea Celui care este adevăratul Dumnezeu. Aflaţi cu încredere că acelaşi Dumnezeu pe care îl predic eu vouă acum este cel care v-a dat victoria asupra duşmanilor în bătălia din urmă, împotriva Alamanilor. Aşadar, ridicaţi-vă inimile în speranţă şi cereţi-I Apărătorului Suveran să vă dea tuturor ceea ce doriţi: salvarea sufletelor şi victoria asupra duşmanilor.”

Când Regele plin de credinţă a povăţuit în acest mod şi şi-a mustrat poporul, cu toţii au alungat din inimile lor necredinţa şi l-au recunoscut pe Creatorul lor.

Când, la scurtă vreme, Chlodovechus a plecat la biserică pentru botez, Sfântul Remi a pregătit o mare procesiune. Străzile din Reims erau împodobite cu flamuri şi tapiţerii. Biserica era ornată. Baptisteriul era acoperit cu uleiuri şi cu tot feluri de parfumuri. Oamenii credeau că respirau deja desfătările raiului. Cortegiul a ieşit din palat, clericii deschizând cale purtând Sfintele Evanghelii şi cruci şi flamuri, cântând imnuri şi psalmi. Apoi a venit episcopul ducându-l pe rege de mână, apoi regina împreună cu suita.

Pe drum Regele l-a întrebat pe episcop dacă acesta e Regatul Cerurilor pe care i l-a promis. Episcopul a răspuns:

“Nu. Acesta e drumul care duce spre el.”

Atunci când în Biserică, în timpul botezului, sfântul părinte şi-a ridicat ochii spre ceruri în rugăciune tăcută şi a plâns, imediat, un porumbel, alb precum zăpada, a coborât aducând în ciocul său o sticluţă de ulei sfinţit. O mireasmă încântătoare se răspândea din el, provocându-le celor din apropiere o inexplicabilă plăcere. Sfântul episcop a luat sticluţa şi, brusc, porumbelul a dispărut. Transfigurat de bucurie la vederea acestui neasemuit miracol, regele s-a lepădat de Satana, de fastul şi de lucrările sale, şi a cerut din inimă botezul.

În clipa în care regele şi-a aplecat capul deasupra fântânii vieţii, pontiful a strigat:

“Pleacă-ţi capul mândre Sicambre, slăveşte ceea ce odată ai ars, arde ceea ce odată ai slăvit!”

După ce a spus profesiunea de credinţă cea dreaptă, regele a fost scufundat de trei ori în apa botezului.

Apoi, în numele sfintei şi nedespărţitei Treimi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – prelatul l-a uns cu uleiul divin.Două surori ale regelui şi 3000 dintre războinicii franci şi un mare număr de femei şi copii au fost de asemenea botezaţi. […]

Unii Franci au rămas păgâni şi au găsit un conducător în persoana prinţului Ragnachairus, dar acesta a fost predat în lanţuri lui Chlodovechus, care l-a încredinţat morţii.