Ce semn sinuos!Ce cicatrice adanca!O privesc si imi fierb tot sangele cu ganduri si pareri,imi desigilez sufletul amortit de atata grija si imi instalez confortabil suferinta in gustul amar al amintirii.O ating si arde.Ma roaga sa nu o deschid,sa o las acolo mai bine,sa putrezeasca daca poate.Stie si ea ce este,ce impact are asupra mea si s-a saturat,pare-mi-se,sa ii tot alint durerea.O inteleg.E istovita.Ferocitatea amintirii ne-a strivit pe amandoua,ne-a presarat cu ura si ne-a imbatat de resentimente.Am invatat sa supravietuim ignorandu-i existenta dar ea staruie intransigenta sa fie bagata in seama.Scopul ei e sa raneasca.

Maestru al vietii,dirijor neobosit al unei simfonii odioase menite sa iti dovedeasca prezenta abjecta si insipida,iti instalezi soclul in penumbra slabiciunii mele,asteptand din moment in moment sa cad in jocul tau si sa ma las prada amintirii.Ti-am adulat destul timp prototipul si am fost orbita de desertaciuni.Eu.Eu sunt de vina.Culeg ce-am semanat.Iluzii si momente,dezamagiri si soapte.Am ramas cu ele,cu ele si cu mine.M-au urmat pana in singuratate,au ramas fidele  clandestinitatii sau poate ma vor stoarce si ele ca si tine.Privesc blazata spre nimic,in speranta sa simt ceva,orice,oricat.E inspaimantator sa mergi de mana doar cu tine,cu amintirea ta si reminiscenta lui.Tacerea fioroasa,capabila de infinit,pare sa imi completeze povestea.Isi aminteste si ea  cum a inceput totul caci a fost prezenta in fiecare moment al nostru,imi soptea la ureche ce sa spun dar eu eram furata de prezenta ta si nu o ascultam.Apoi plangeam pe umarul ei,imi descarcam amarul ca mai apoi sa uit de ea cand intrezaream o licarire a fericirii chemandu-ma spre sfarsit.Am tradat-o si nu am sa mi-o iert nicicand.Cu toate astea,ea e din nou aici,dispusa sa imi ofere un coltisor in lumea ei,dispusa sa ma transforme intr-o reverie cu conditia sa te ingrop,sa ma dezic de tine si de tot ce ai insemnat pentru mine si sa renunt la emotii in favoarea vesniciei.Zambetul tardiv imi tradeaza  intentiile si imi face o favoare,aceea de a nu fi nevoita sa reufz o veche prietena,confesoare si partenera a vietii mele de nomad.

Auu.De ce m-ai atins?Ti-am zis sa ma lasi in pace.Acum va trebui sa ripostez,sa te descos,sa iti implantez memorii ca mai apoi sa ma urasti.Nu ai vrut sa ma asculti,te-ai aruncat in necunoscut fara sa iti pese si acum ma persiflezi.Zici ca nu iti pasa?Ei bine..lasa-ma  sa nu te cred deloc!

Ai hotarat sa ma distrugi.M-ai ignorat,m-ai presarat cu nepasare si apoi ai plecat.Ti-am urmarit prezentul si m-ai acuzat ca te-am facut sa privesti inapoi.Nu ai stat nicio secunda sa imi privesti declinul,sa ma vezi asa cum am ajuns sa fiu.Sunt opera ta,neslefuita inca de cruzimea timpului care inca isi mai deruleaza infam filmul.Te-ai lepadat de ganduri si emotii si ai considerat ca e mai bine sa nu spui nimic.Ganduri trecatoare si fanteziste.Emotii uitate si rastignite.Le-ai tradat si m-ai tradat si pe mine.Ai inceput si nu ai terminat de spus povestea lor.Le-ai irosit si nu le vei mai avea nicicand.Ai gresit si nici macar nu iti dai seama.

Asa e.Te-am pierdut.Ti-am scapat destinul si ai fugit catre trecut.E tot ce cunosti,tot ce poti sa controlezi,singurul in care ai incredere si pe care nu il dezamagesti.Dar te-a tradat si el,la randul lui.Te-a absorbit inca din prima secunda in care i-ai inhalat amintirile si ai devenit din nou al lui.Ti-am mai spus ca esti naiv!Te-a convins apoi sa uiti de mine,ti-a alungat remuscarile si ti-a transformat fanteziile in banalitati.Ti-a oferit doar stari hipnotice,ti-a promis etern paroxism.Te-ai lasat cumparat.Ti-ai oferit sufletul in schimbul uitarii,in schimbul unei aparente fericiri.Ai devenit un mizantrop ce doar pretinde ca traieste.M-ai lasat in urma,plina de praf si scrupule furate,sa asist la autodistrugerea ta si ai pierdut,cu aroganta indolenta,pana si privilegiul de a mai simti ceva.

Pentru asta nu te iert!

A pornit hotarat,calcand puternic acceleratia,dizolvandu-si teama intr-un viraj ce l-a lasat extenuat si zdrobit.A pornit din nou motorul,incapatanandu-se sa demonstreze ca e invincibil si a tresarit de spaima cand si-a dat seama cat de anacronic si-a calculat miscarile.A dat-o in petic.Din nou.Fortase imposibilul si acum era greu sa revina la firesc.A incercat din greu sa isi pastreze cumpatul si,zgariindu-si culpabilitatea,a hotarat sa mai incerce o data.De data aceasta,cu o oarecare reticenta,a bagat cheia in contact si a apasat tacticos pedala.In mod inexplicabil pentru el,masina a pornit.Inainta eleganta,starnind admiratia dar si invidia adversarilor care incercau sa imite idealul.Fluturandu-si superioritatea si doborand impresiile celorlalti,si-a dat seama ca era momentul sa lase regulile in ceata docilitatii si sa le ofere spectatorilor un bilet gratuit la spectacolul afirmarii sale.Apasand acceleratia,masina a tasnit ca o sageata,iar el,cuprins de incantare,a lasat expresiile de uluire ale privitorilor sa ii gadile orgoliul.In cateva momente ii intrecuse pe ceilalti participanti dar acest lucru deja nu mai reprezenta un interes pentru el.Stia ca avea sa castige.Pista era a lui.Finalul era aproape dar si-a amintit subit motivul pentru care acceptase provocarea.Procedase corect?Constiinta ii umplea capul cu intrebari pe care altadata nu si le-ar fi pus.Il rodea nesiguranta dar era prea tarziu.

A trecut linia de final.Gata!Isi cucerise destinul,acum era intangibil.A coborat din masina si a privit glorios catre multimea care il aclama.Cuprins de febra momentului,a uitat sa mai priveasca ce anume cucerise,care ii era victoria.Desi inconstient,se simtea incomplet,batjocorit si folosit.Ei.Ei erau motivul.Bucuria le era perfida iar victoria sa disimulata.Nu castigase.El doar cucerise.O cucerire inseamna mult mai putin decat o victorie.Adesea,inseamna chiar esecul acesteia.

Te las sa mi te apropii,sa ma napadesti cu plenitudinea fiintei tale astfel incat sa imi absorbi nesiguranta.Ma simt mai puternica atunci cand te stiu aici.Imi mangai gandurile ce par sa nu mai aiba nici sens nici directie cand sunt cu tine si presari fiecare clipa cu un zambet,slabiciune pe care incerc sa o tin ascunsa.Tu nu trebuie sa stii.Ca de fiecare data cand sunt cu tine lumea se face mica mica si numai eu stiu cum ma chinui sa incap in ea.Ca ma simt plina de fervoare si nu inteleg de ce imi aflu vulnerabilitatea intr-o imprejurare atat de meschina si incerc din rasputeri,cu tot aplombul de care sunt capabila in acele momente de pierdere de sine,sa imi ascund slabiciunea.Ca esti pentru mine ca un fetis in care cred cu ardoare ca imi poarta noroc si ca e cea mai buna parte din mine.Ca evit sa te privesc in ochi de teama sa ma confrunt cu sinceritatea de care as vrea sa fiu si eu capabila.Ca te admir si te invidiez in acelasi timp cu o intensitate ce de multe ori ma pune in situatia de a nu mai sti de care parte a baricadei ma aflu.Ca noaptea mi te furisezi in vise si acaparezi totul,imi risipesti odihna si imi inveninezi clipele cu prezenta ta.Ca uneori te urasc pentru faptul ca esti mereu prezent,esti ca un zahir,pretutindeni,incapatanat si intransigent.Refuzi sa imi oferi liniste.Cu tine sunt mereu in pas alergator.Esti ca o apa minerala.Nesanatoasa dar indispensabila.
Ma resemnez.Castigi.Din nou.Nu stiu ce m-as face fara toata bataia asta de cap.Mi-ar lipsi agitatia,prezenta ta echivoca si dorinta de a sti ca esti aici pentru mine,ca eu sunt motivul complexitatii tale,ca numai impreuna stim de unde si pana unde tine tot vacarmul.
A inceput sa ploua.Te asezi langa mine si incet, imi indepartezi cu meticulozitate valul inexpresiv al monotoniei si cotidianului.De ce sa il mai pastrez?Viata alaturi de tine e orice doar austera nu.

Maine plec la capitala.La greva.
Sigur ca e fara rost , dar sper sa fie distractiv . Nu o sa ne bage nimeni in seama , dar macar mergem in gasca , o sa fie un fel de team-building .
Cumparaturi pentru greva : mp3-player , rucsac si lichide .
Huuuuuuuuuu!

Tată… mă uit la cât Te caut
Mă uit la faptele-mi nevrednice de Tine
Mă uit la cei ce trăiesc lânga mine
Şi mă întreb: Ce sunt pe pământ?
Am văzut că Te cobori lângă cel căzut,
dar la mine de ce nu ai coborât?
Am aşteptat atâta timp să Te văd venind
Pe alea plină de flori, de trandafiri.
Dragostea nu m-a lăsat să stau în casă
M-a împins sa ies pe poartă şi…
Să mă uit după Tine
Oare când vei veni?
Am nevoie să mă strângi în braţu-Ţi mare
Am nevoie să mă învăluieşti în Dragoste de Tine
Am nevoie…….de Tine.
De ce nu cobori şi la mine?

By Blaj Darius

Te-am văzut ieri, Chip minunat
Aplecându-Te la cel sărman.
Aveai un chip de nedescris
Plin de farmec şi iubire.
Atunci am înţeles că…Tu eşti iubirea,
Iubirea ce o caut să mă conducă în al vieţii drum.
Ai ridicat pe cel sărman,
Deşi nu avea speranţă.
Am trecut pe lângă Tine
Şi mi-ai rămas în minte chipul tău.
Chipul Tău n-am reuşit a-L uita
Era prea frumos, prea atragător pentru mine
Erai ce căutam demult.
Mi-am dat seama atunci
Că de Tine m-am îndrăgostit.
Numai decât ai apărut
În calea-mi deobicei bătută
De piciorul meu
Am crezut că visez, dar m-am trezit
Erai Tu, nimeni altul
Şi de atunci amândoi am plecat la braţ,
Până-n veşnicie.

By Blaj Darius

part 2 in postul de un pic mai jos:)

In loc sa caut noutatea, sa construiesc lumi noi, sa caut poate iubirea, am ales sa peticesc mereu realitatea care ma dezamagea. Sa caut in ei ce nu gaseam la tine si sa ma cred implinita in fragmentarea in care traiam. Gaseam in ei « te iubesc »-urile pe care nu mi le-ai spus niciodata, mangaierile pe care nu le-am primit niciodata de la tine, privirile pline de admiratie si de afectiune pe care nu le-ai coborat niciodata asupra mea.
Trebuia sa le devin lor zeita ca sa am puterea sa te pastrez pe tine ca zeu. Fiindca n-am avut dorinta mai puternica decat aceea de a fi eu cea care te umanizeaza. Si pentru asta, trebuia sa fii intotdeauna mai presus de oameni.
N-am reusit…decat sa ma secatuiesc pe mine. De nazuinte, de vise, de lacrimi.
Si azi, infrangerile nu mai contenesc.
Cautand sa te intregesc pe tine, m-am oferit si eu numai in franturi. Si ei au cautat plenitudinea in alte parti, in alti ochi, in alte buze, in alte trupuri.
Iar eu am obosit sa-ti aduc drept ofranda pseudo-iubirile mele. Sa le las sa arda pe rugul unei iluzii prea absurde ca sa poata vreodata deveni mai mult decat o iluzie.
Am obosit sa lupt cu altii cand de fapt pe tine vreau sa te infrang. Incercand sa-i dobor pe ei, credeam ca te voi subjuga in final pe tine. Sau ca-ti voi castiga admiratia. Pentru ca sunt mai puternica decat ei. Dar ii vedeam pe ei cazuti si atunci tu pareai din nou singurul pentru afectiunea caruia merita sa lupt.
Azi nu mai vreau. Nu mai pot. Astept. Pe cineva care sa poata naste-n mine o alta dorinta. Aceea de a zbrobi piedestalul pe care singura te-am asezat.

Inca nu mi-am dat seama ce anume e viata.