Adormise pe plapuma de fulgi. Visa că avea sa simtă din nou roua fericirii pe buze. Era împlinită, găsise ceea ce cautase de atâta timp….ÎL gasise. Avea să pluteasca o veşnicie în acea boare a visului,dar o trezise o şoaptă rostită atât de gingaş…Hipnotizată de acel glas atât de cunoscut, se trezise instantaneu şi imediat zâmbi ca un copil inocent şi în toată odaia rasuna acel sunet vesel…râsul unei flori de mai. Strânse la piept perna moale şi simţi că fusese luată de roiul frunzelor arămii spre visarea Lui.

Trip to Arges Monasteries, pictures taken during hiking on a mountain.
Photographer: me.
Photo processing: me.
Eventual models: me.
Taken with a Nikon d300.
Click for full view and enjoy!

Stroke:

Serenity:

Viaţa mea toată:

Frunze purtate de vânt

În prag de toamnă.

Copacii incep sa imbatraneasca

Iarba cade intr-un somn adanc

Bancile din parcuri,suspina

Vantul adie usor,prin pustiu

Frunze purtate in zbor

Se aseaza pe jos,usor

La picioarele trecatorilor,se fac covor

Cerul pare mai trist

Norii infumurati,lacrimi scapa

Dupa soarele ce nu se mai arata

Glasul copiilor fericiti,din vara

Mai se aud si astazi,precum un ecou

Dar nu mai nimeni,sa admire

Frumusetea toamnei roscate

O doamna cu prezenta efemera.

am primit de la Ana, Nico si Beatrice o carte.. de ziua mea. Azi ca mâine şi poimâine, se numeste. Kiffe kiffe demain – titlu original…
vroiam s-o incep dupa ce aveam sa termin Cuore de citit, dar nu m-am putut abtine, avea  o coperta misto si titlu iti zicea: “Citeste-ma, citeste-ma, da-l incolo pe Cuore”.  asa am facut l-am pus pe Cuore frumos pe un raft din biblioteca si am inceput sa citesc cartea primita cadou. ei bine, cum am inceput sa citesc nu am mai putut s-o las din mana pana nu am terminat-o.
cum ocazia asta mi-am si inregistrat primu meu record. o carte de aproximativ de 200 de pagini am citit-o intr-o singura seara. da, nu e mare lucru, dar eu tot timpu-mi lasat sfarsitul unei carti pentru a doua zi.
enyway.. eu nu sunt foarte buna la povestit carti, dar uitati un sinopsis.

Un roman al adolescentului real, plauzibil, viu. Doria are 15 ani si locueste intr-o suburbie a Parisului, impreuna cu mama sa, de cand tatal a decis sa le paraseasca si sa plece in Maroc in cautarea unei sotii mai tinere si mai fecunde.
O carte despre adolescentul de astazi, fiinta din carne si oase, cruda in toate sensurile posibile, debordand de personalitate, care cauta sa se exprime pe sine cu propria ei voce. Natural si fara fard, dar nu si lipsit de farmecul unul sarcasm juvenil, proaspat si care asimileaza ludic cliseul, romanul Faïzei Guène a sfarsit inevitabil prin a cuceri cititorul de pretutindeni.

Newsweek zice:
“Un debut impresionant al unei romancire de 19 ani, care propune o perspectiva plina de umor aspura vietii din suburbiile Parisului.”

v-o recomand cu drag! >:D<

Sunt la ‘job’ si ma bucur ca nu sunt ocupat momentan. Multumita aplicatiei WordPress pentru pda-ul meu pot sa-mi ‘postez’ gandurile relativ repede pe blog. Cu prima ocazie imi voi instala si caracterele romanesti.

Ma uit pe geam si ma intreb de ce a devenit totul atat de transparent? E din cauza frunzelor. Au disparut. Au ramas doar urmele lor pe la colturile bordurilor, facand strazile sa arate ca si pline de gunoi. Ne asteapta o iarna lunga si ce trist e ca e lunga din toate punctele de vedere. Aici avem reforme si restructurari la toate nivelurile, Romania se zbate pentru noul presedinte, Afghanistanul pentru pace si tot asa. Dar oamenii raman tot oameni, chiar daca mai dezumanizati si mai rai. Nu-ti cer sa te opresti din alergarea ta nebuna ca sa observi ca vine iarna asa cum fac eu; nu am dreptul asta. Ma bucur totusi ca am reusit sa te-opresc pentru 1 min prin postul asta.

Gata, a mai cazut o frunza, au mai trecut cateva minute si-am scris al doilea post! Ma-ntorc la treaba!

Pe curand!

Actorul

Cand zapada in frunze coboara
Copacul spune printr-un oftat
A mai trecut o toamna
Singur astept, ma las inghetat

Caci ninge iar cu stropi seci de ger
Acoperind cadavre de flori
Si ninge iar cu lacrimi din cer
Pe sufletul meu cad fiori

Imi ramane numai visul
In el am sa ma cufund
Si de am sa ating abisul
Vreau sa ma sting cantand

lotus

we fucked in japan!

printre ulitele marunte si

langa furnicarele acelea de oameni.

mi-ai desfacut picioarele albe

flori de lotus cu frunze ferme, fragede,ingemanate inauntru

si ai inainte intre ele

pana cand geamatul meu a trecut de tiglele ascutite ale acoperisurilor.

Last night

in Japan

we had the hell of a fuck!

ma duceam cu fetele la mall. acolo in statie m-am intalnit cu o fost colega, care a plecat de la noi de la inceputu clasei a7a.
ne pupam, ne intreb de viata, de santate.
vorbim, vorbim, ne pupam in cur. cica, “vai ce dor ne e de tine”.
ma rog, toate bune si frumoase.
“fumati?” ne intreaba fosta colega.
“nu, nu, nu, nu”.
“tu fumezi”
“da, normal”
cum sa fie, ba, normal?
ai 14 ani, abia ai facut buletinu si ti se pare normal sa fumezi?
mai vorbim, vorbim, ne mai pupam in cur.
“cu chiulurile cum stai?” intreaba Ana.
“A.. stau foarte bine, daca ma duc 2 zile e saptamana e bine”
“Ma-ta ce zice?”
“Da-o-n pizda ma-sii pe mama”
Cum s-o dai in pizda ma-sii? Cine te-a nascut, cine te-a crescut?
Da-te tu in pizda ma-tii.

   Frumoase sunt frunzele-n copaci de primăvara până toamna târziu, frumos e şi covorul de frunze galbene aşternut prin grădină, dar frunzele pe jgheaburi sunt o pacoste mai ales dacă sunt ude, multe şi adunate-n ghemotoace de mozol şi clisă – superpalpitantă scuturarea jgheaburilor, încercând să desfund burlanele cu băţul şi dând jos tone de frunze . Bine barem că azi e o zi frumoasă – de vară aş zice dacă n-ar fi copacii aşa de goi şi părăsiţi .

18 octombrie

Am mers azi cu ea pana la statia de unde ia autobuzul – lung drumul, dar ne-am zis multe bancuri si a fost Okapa. Nu era nevoie sa vin cu ea, si nici nu era nevoie sa mergem pe jos pana acolo; dar frunzele au inceput sa inmormanteze praful si totul a capatat ritmul unui ritual straniu: vantul ne ranjea, ea chiar radea la bancurile mele…
Chiar cred ca putem sa fim prieteni. Oricum, inamica nu-mi e. Trebuie sa nu fac tampenii. Nu degeaba imi spunea Corbul ca prea ma grabesc. Totusi.. are tipa asta un zambet… nu mai am comparatie.

20 octombrie

La festivalul berii m-am pierdut intentionat de Corb, Roxana, si Sfinxa ca sa ma gaseasca ea. Si m-a gasit! Nu-mi vine sa cred! Parca e o faza din alea cu puterea mintii!! Oricum, a fost cel putin aiurea sa stau cu ea de vorba in timp ce era pe genunchii gagiului ei (un anonim de la 10R3 – stuff, nu persoana). Si cu mine vorbea…
Bineinteles ca a trebuit sa plec, cu imaginea buzelor ei in minte. Groaznic lucru sa fii indragostit. Si nimeni – la mine la masa – n-a banuit nimic. Of course, nimeni n-a vazut-o cum arata. poate ca corbul crede ca totul e inventat de mine.

22 octombrie

Vorbim in curte foarte mult. S-a apucat serios de fumat de cand ma cunoaste. De fapt a mai fost o faza de care n-am scris: la biologie avem banci late, si s-a asezat in spatele meu si pe celalalt rand, adica ea sa poata sa ma vada, dar eu sa nu pot s-o vad. Ori de cate ori intorceam capul catre ea, ea ma evita. Asta a fost cu o zi inainte sa incepem sa vorbim in curte. Acum o duc spre casa in fiecare zi, dar nu prea e mediul potrivit. Hai c-a devenit si obicei. Ma descurc si imi place.

Zi de toamna tarzie… Inca mai sunt copaci infrunziti, insa culorile lor se schimba pe zi ce trece. Mereu m-am intrebat care este viata unei frunze?! Cat de trista este atunci cand vine toamna? Este ea la fel ca oamenii, simte aceeasi tristete? Verdele sau aprins dispare, lasand loc unei culori care ii prevesteste sfarsitul. Ma gandeam ca atunci cand trebuie sa paraseasca acea crenguta pe care si-a “trait viata”, se aseamana cu lebedele care canta splendid inainte sa moara…. Frunzele se remarca prin valsul de la sfarsit… Ma surprind de multe ori admirand caderea unei frunze. Cade in bataie vantului, mladiindu-se usor. Danseaza pe ritmuri cunoscute numai de ea, lungind cat mai mult caderea. Ma gandesc ca poate nu vrea sa ajunga pe pamant, nu vrea sa fie calcata in picioare de trecatorii grabiti. Si poate isi doreste sa fie una dintre frunzele alese de catre “colectionari”. Pacat ca cele mai multe raman totusi acolo, undeva… Priviti-le macar ultimul dans, e cel mai frumos dans din randul plantelor…

   Galbenul frunzelor toamna .

   Tot mai puţine frunze au rămas pe crengi şi galbenul cald al celor rămase înveseleşte sufletul .

Frunze veştede, pământ
Neauzitul cânt
Sfărâmă inimi în tăcere .