Răspunsul simplu la întrebarea ”de ce s-a încăierat Moraru cu Ciutacu” ar fi “de la cererea de arestare a lui Ciutacu adresată live de Moraru premierului Boc”. Cum însă Radu Moraru nu e chiar renumit pentru cererile de arestare în direct, şi cum secvenţa în care Boc s-a făcut de râs în faţa naţiei din cauza lui Ciutacu e arhicunoscută, se pune mai degrabă întrebarea dacă Boc are fantezii în care-l arestează pe Ciutacu şi i-a sugerat lui Radu Moraru întrebarea, sau dacă realizatorul a încercat, din proprie iniţiativă, să-i vină în întâmpinare premierului?

 Oricare ar fi răspunsul, grav este faptul că un prim-ministru se pretează la discuţii despre arestarea jurnaliştilor care-l critică. E drept că până şi mie, care-l iubesc pe marinar ca pe o mână de sare-n ochi, mi s-a luat de  circul grotesc anti-Băsescu/EBA/Boc/Udrea/PD-L de pe Antene. Îmi pot lesne imagina că persoanele vizate de respectivele emisiuni au fost duse la exasperare. Numai că, în momentul în care intri în politică, îţi asumi automat şi faptul că deciziile tale vor fi criticate, studiate cu lupa, supuse unor analize mai mult sau mai puţin cinstite şamd.Dacă nu suporţi să fii pus în discuţie, criticat pe merit sau total aberant, luat la mişto în mod inteligent sau grobian, acuzat pe drept sau pe nedrept de toate viciile reale sau închipuite, pur şi simplu n-ai ce căuta în meseria asta. Iar Boc, atât prin celebra ieşire cu “derbedeul dracului” cât şi prin faptul că s-a complăcut în discuţii despre arestarea lui Ciutacu, a demonstrat că e un biet pigmeu politic, într-adevăr bun numai să care poruncile lui Băsescu la Palatul Victoria.

 Una peste alta însă, trăirile ciutace ale lui Boc ne-au procopsit acum cu  meciul dintre Moraru şi Ciutacu. Cum era şi firesc, Ciutacu l-a reclamat instantaneu pe Moraru la CNA şi vorbeşte despre o acţiune în instanţă. Neavând cum să răspundă cu aceeaşi monedă, Radu Moraru a încercat să facă o emisiune de demascare a lui Ciutacu, acuzând fără probe de securism şi corupţie. Asta deşi experienţa ar fi trebuit să-l  facă să ştie că una-i să ridici din sprâncene când vezi  traseul lui Ciutacu între ziare ca Adevărul sau Jurnalul Naţional şi posturi de consilier la personaje ca Muşetescu sau Sereş, şi alta-i să emiţi nişte acuzaţii pe care nu le poţi proba în nici un fel.

 Dacă era un profesionist adevărat, aşa cum se laudă de câte ori are ocazia, Radu Moraru tăcea mâlc, îşi folosea pila la Boc ca să scape de eventuala amendă de la CNA, după care se apuca în linişte să facă o investigaţie jurnalistică despre cariera/averea/whatever familiei Ciutacu. Dacă-i ieşea, apărea pe post şi-l belea live pe Ciutacu, dacă nu, înghiţea hapul, tăcea, şi rămânea filozof. Aşa, n-a reuşit decât să se facă de râs cu texte gen “băi băiete, tu ştii cine sunt eu?”.

 Tolontan a publicat recent pe blogul propriu un text despre evenimentele de la Cotidianul. Până aici nimic neobişnuit, pe respectivul subiect numai cine n-a vrut nu şi-a dat cu presupusul. În schimb, la finalul respectivului articol, am remarcat o ciudăţenie: Cosmina Noaghea, unul din cei mai incompetenţi publisheri/manageri/whatever din presa românească era prezentată pe post de oracol, cu o prezicere despre pierderile pe 2009.

 Ştiind foarte bine cine-i Noaghea şi ce “rezultate” a avut prin diversele posturi în care a tot încercat-o Adrian Sârbu, am postat un comentariu în care făceam cuvenitele corecţii statutului de “oracol de Casa Scânteii” pe care Tolontan încerca să i-l confere acestei dudui specializate în triplarea pierderilor. Screenshotul îl puteţi vedea aici, că altceva n-a mai rămas din el, marele deontolog şi adept al libertăţii cuvântului Tolontan stergându-l instantaneu în loc să-l publice.

Firesc, se pune întrebarea de unde subita frăţie dintre Tolontan şi Noaghea, împinsă până la prezentarea pe post de oracol şi ştergerea mesajelor critice? Să fie cumva pentru că deontologul numărător de cornere simte că i se clatină pământul de sub picioare la Voiculescu-n trust şi îşi face loc cu limba la Prosport?

 Urmăriţi înregistrarea începând cu 17min 30 sec. Şi când te gândeşti că oameni de soiul ăsta fac spume că a dat Ministerul Turismului diurne…

Transcriptul îl găsiţi aici.

 Acum, ca să lămurim şi celebra problemă a diurnelor de la Ministerul Turismului: în presa română există un mare număr de japiţe ajunse în posturi de semi-răspundere, genul de inşi veniţi la Bucureşti cu bagajele într-o sacoşă de rafie, şi dispuşi să lingă oricât, să toarne oricât şi, în general vorbind, să se prostitueze în orice fel (inclusiv la propriu) pentru a intra în graţiile şefului ăl mare, oricare ar fi el. Ei bine, ăştia, când ajung să aibă şi ei cât de puţină putere, consideră că toţi cei aflaţi sub ei în ierarhie trebuie să se comporte la fel cum s-au comportat ei pentru a ajunge şefuleţi. Printre practicile curente intrând, dacă vă vine să credeţi, şi ÎMPĂRŢIREA DIURNEI, sub o formă sau alta, cu şefuleţul.

 Ziariştii care refuză acest gen de practici au suprize de genul primirii răspunsului standard: “nu sunt bani acum, pleaca şi tu fără diurnă”, sau, mai rău “păi cum să pleci acum, când cutare e în concediu şi trebuie făcute materialele X şi Y”?

 E, ştiind de toate chestiile astea, Dan Matei Agathon a avut prin 2001  ideea de a găsi o formă legală pentru ca Ministerul Turismului să plătească  diurnele jurnaliştilor acreditaţi. Sigur, n-a făcut-o din filantropie, şi se poate discuta în ce măsură acest act de captatio benevolensis i-o fi determinat pe unii sî scrie mai cu blândeţe despre diverşii miniştri plătitori de diurnă.  Dar această găselniţă a ministrului ar fi fost imposibilă fără jigodeala din redacţii.

Ori, în condiţiile astea, a-l vedea pe Turcescu, individ care a luat diurna cu ambele mâini, făcând spume pe acest subiect, mi se pare cel puţin grotesc.

P.S. Dacă mă mai enervez puţin, poate public lista redactorilor-şefi plini şi adjuncţi care au luat diurnă de la Ministerul Turismului. Ăştia puteţi fi siguri că au luat diurna şi de la ziarele sau posturile la care lucrează, şi sunt nume interesante pe acolo.

 Cum promiteam acum câteva zile, am reuşit să scot la iveală adevărul  despre episodul din “No Reservations” în care România a fost făcută praf.  Băieţii de la Zero point Zero, firma care face emisiunea lui Bourdain pentru Travel Channel, i-au abordat pe oficialii români de la Biroul de promovare din New York în cel mai pur stil Roşca Stănescu: “am o chestie nasoală despre tine”. Pe scurt, s-au arătat foarte interesaţi să filmeze într-o şatră de ţigani. Când ai noştri au dat în bâlbâială, verticalii americani s-au mai înmuiat: dacă pică de-o reducere la cazare şi un microbuz cu şofer, se poate uita de “gipsy village”. Citiţi atent articolul meu din Gândul, să vedeţi mostră de “gazetărie americană”: după ce s-a bătut palma, producătoarea dă asigurări că o să aibă grijă să nu scape nici rusul prin vreo şatră.

 Mama măsii, dacă asta e gazetăria lumii civilizate, înseamnă că noi stăm totuşi bine.

Urmăriţi emisiunea în cele şase calupuri puse pe Youtube , citiţi articolul din Cotidianul despre sumele cheltuite de statul român pentru această mizerie, luaţi la bani mărunţi comentariile de pe blogul vedetei lu’ peşte şi ţineţi aproape. Lucrez la ceva care o să vă lase realmente cu gura căscată .

Partea întâi a emisiunii aici:  

Din prima, România este definită de babe ştirbe, gropi, băltoace, maidanezi, pe scurt “a grey and distant place”. 

Celelalte cinci părţi sunt de acelaşi calibru:

 Dacă ai moravuri grele şi vrei să fii hoţ neprins, adică negustor cinstit, furi doar ideea, şi faci poză proprie.

 Dacă vedeţi vreo asemănare cu fotografia din această postare, este vorba desigur despre o întâmplare. Faptul că inscripţiile de pe duba caţavencilor seamănă izbitor ca stil cu cele de la rubrica paparazzi fără poze (nu reţin denumirea din revistă, ştiţi la ce mă refer) este în mod cert tot o coincidenţă.