De ce suntem noi romanii saraci?

Cred ca din vina noastra. Nu stim sa ne administram resursele. Avem un cap putred acolo la conducere.
Personal sunt pe principiul ca cine munceste are si ce ii trebuie. Asa ca nu va speriati. Munciti.
Suntem si lenesi, asa ca popor. Doi muncesc si cinci stau degeaba.
Nu e corect. Asa cum ne invatam, asa vom fi. Si asa vor fi si copii nostri.
Haideti sa ne sculam din “somnul cel de moarte” al indiferentei noastre si sa punem osul la treaba.Atunci va fi bine de noi.
Si sa recunoastem, nu suntem facuti sa stam degeaba.
Am ajuns cu niste datorii colosale.
Sunt nationalist atata cat pot. Sa luam de la germanii ceva… Dupa al-II-lea razboi mondial au muncit si uitati unde au ajuns.
Suntem in criza dar suntem in stare sa iesim din ea prin munca.
Si imi pare rau ca am ajuns tara de consum din producatoare cum eram.
Imi pare rau ca am ajuns asa.
Pe plan personal nu e rau sa repet inca odata: Cine munceste are. Succes
Asa ca : “du-te la furnica lenesule“.

Furnica – poate cara o povara de 10 ori mai grea decat greutatea propriului corp. Furnicile muncitoare traiesc de la un an la cinci ani; unele regine traiesc mai mult dee 20 de ani. Cea mai mare colonie de furnici a fost gasita pe coasta Ishikari din Hokkaido: 306 milioane de furnici, cu 1 080 000 de regine in 45 000 de musuroaie legate intre
elepe o arie de 2,7 kilometri patrati (o mila patrata).

ce sunt eu o furnică mică mică. ce mai sunt ? un arici mic țepos. altceva? un flamingo mov- cum vine asta ?, un balon cu o mică problemă: ața ruptă,.. și iar m-a dus.

* Legea Morală în noi  şi Cerul înstelat deasupra noastră… ! *

In fiecare an, ziua de 24 octombrie este sarbatorita de cele 192 de state membre drept Ziua Organizatiei Natiunilor Unite. Infiintata in urma cu 64 de ani, ONU a fost si ramane singura organizatie internationala in care toate tarile, mari sau mici, puternic industrializate sau in curs de dezvoltare, framantate de conflicte sau de dezastre naturale, isi pot face auzite vocile si expune ingrijorarile.

http://www.euractiv.ro/

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1955. Cererea oficială de admitere în ONU a fost adresată secretarului general al organizaţiei, la 10 iulie 1947.

La 10 decembrie 1955, într-o şedinţă a Consiliului de Securitate, au fost admise 16 ţări (România, Albania, Iordania, Islanda, Portugalia, Ungaria, Italia, Austria, Bulgaria, Finlanda, Ceylon, Nepal, Libia, Cambodgia, Laos şi Spania) din 18 state candidate (nu au fost admise Japonia şi Mongolia). Pentru admiterea României au votat 9 state, SUA şi reprezentantul regimului de la Taipei s-au abţinut (Consiliul de Securitate avea 11 membri). La 19 decembrie, Guvernul l-a numit în calitate de reprezentant permanent al României la ONU pe profesorul Athanase Joja, cu gradul de ambasador, iar misiunea permanentă a ţării noastre la ONU a fost înfiinţată la 23 martie

http://www.info-sanatate.ro/

Mai multe informaţii :

Organizatia Natiunilor Unite in Romania

ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Mda….

Kosovo is Serbian, Forever!!!

Косово је Србија, увек!

*******

Fondul ONU pentru Populatie (UNFPA) este o agentie internationala de dezvoltare care promoveaza dreptul fiecarui om – femeie, barbat, copil – la o viata sanatoasa si cu sanse egale in societate. UNFPA ajuta tarile in care activeaza sa foloseasca informatiile despre populatie pentru a elabora politici si programe de reducere a saraciei si de creare a conditiilor pentru ca fiecare sarcina sa fie dorita, fiecare nastere sa fie sigura, fiecare tanar sa fie protejat de HIV/SIDA si fiecare fata si femeie sa fie tratata cu respect si sa traiască o viată demna.

In 2005, Guvernul Romaniei si Fondul ONU pentru Populatie au semnat Planul de actiune al Programului pentru Romania, prin care s-au pus bazele colaborarii pe urmatorii cinci ani (2005-2009).

*******

Să ai ghinionul să devii AVERTIZOR… să ai curajul să fii OM…

Motto :

* Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului. *   ( Nicolae Iorga )

Mesajele zilei de astăzi, după furnica sibilină cetire şi-n virtutea Dreptului la opinie şi libera exprimare şi-n cunoştinţă de cauză:

Kosvo je Srbija !

Jos Băsescu ! Jos mafia portocalie !

*… si fiecare fata si femeie sa fie tratata cu respect si sa traiască o viată demna. *

Vă * mulţumesc * tovarăşi Băsescu şi Frunzăverde, pentru * respectul * cu care trataţi mama şi copilul, pentru că-i * oferiţi * condiţii de trai şi-o * viaţă demnă *, iar * egalitatea de şanse * de care beneficiază mama şi copilul sunt eticheta  ce vă caracterizează… RUŞINE VOUĂ ! NU vă priviţi în oglindă, să nu vă speriaţi… voi * luptători anticorupţie *… * corecţilor * care aţi tolerat să lupte o furnică cu cohorta de nemoşaguri, pretenari şi NU pentru ea, şi asta spune TOT, despre voi!

Dar, nah, în România anului de graţie 2009…. vorba aia * te pui cu blondele ? *…. nu dăm nume care, de silă şi scârbă, NU de teamă şi asta e tot ce-am avut de spus, mai mult, NU meritaţi !

* Cea mai mare ruşine e cea pe care n-o vede nimeni: ruşinea ta de tine însuţi. *   ( Nicolae Iorga )

Evident că vorbesc pentru mine, pentru cei ca mine, pentru cei fără de nicio apărare, fiind o dovadă încă vie, ca atât de multe altele, cu siguranţă că NU AUD urechile astupate, necum surde, dar, foarte ocupaţi NUMAI CU… ALEGERILE, * grija * tartorilor şi soarta femeilor ce vă dau lecţii de bărbăţie, halal…

Să NU deschizi gura Băsescule în această campanie electorală despre : protecţia copilului, interes superior al copilului, * statul ocroteşte mama şi copilul *, modul în care sunt * apăraţi * Avertizorii, să NU faci asta… e un sfat, gratis, că dacă o faci, iarăşi şi iarăşi vom spune MINŢI, pe bună dreptate, nu-i aşa…

*******

CEI CARE RĂMÂN ŞI DUPĂ CE PLEACĂ… SE AUD ÎNCĂ ŞI, MAI ALES, ACUM !

Antonie Iorgovan, despre masonerie, Constituţie, drepturile omului… :

„Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în faţă, ş-a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr – dar numai el foloseşte”   ( Mihai Eminescu )

Sibilla

citate preluate de pe google.ro

muzika srpska – youtube

imagini preluate de pe google.ro

Ne zbatem să descurcăm iţele şi le încurcăm şi mai rău. Stupid. Treburile încâlcite se simplifică de la sine. Mirobolant!

Nu, nu am timp să vorbesc la telefon. Nu, nu am nici chef. E o toamnă prea boemă ca să fie irosită cu lucruri banale. Nu, nu voi alerga prin ploaie. Nu voi inspira iz de frunze moarte, aromă de brumă sau miros de calorifere încălzite pentru prima dată. Asta e pentru poeţi alcoolici.

Poftim 4 zile din săptămână. Cadou. Umple timpul cum ştii tu mai bine şi poate vei începe să iubeşti..anotimpul..

Inconsistenţa unei zile. Banalitatea unui joc. Cinci cătuşe mici şi îmbârligate pe inelar. Posibilă regăsire.  Viaţă de furnică.

                                   Se spune că toate fiinţele pământului sunt întrun fel legate între ele, şi chiar şi noi oamenii dispunem de o asemenea putere. Nu trebuie decât să ne căutăm  liniştea din noi, calmul şi pacea pentru a înţelege cu adevărat ceea ce se presupune a fi de netăgăduit. Nu toată lumea însă este atât de încrezătoare, iar omul din povestea noastră făcea parte din această categorie.

                 În copilărie, fusese un puşti tare năzdrăvan datorită faptului că părinţii şi profesorii tot încercau să-l controleze, şi de cele mai multe ori băiatul ajungea să se simtă de neînţeles pentru ceilalţi. Din interiorul lui emana un fel de putere necunoscută pe care mulţi nu ştiau ce efecte nebănuite poate avea. Prin ochii lui părea să se desprindă o ură persistentă de a face rău dar mascată cumva de realitatea în care el ajuta pe toţi cei din jurul său. 

                 De cele mai multe ori sătenii îl surprindeau când tortura ore înşir furnicile, pe care le zdrobea cu sadică satisfacţie, împroşcându-le minunsculele organe cu ciobul de sticlă. Probabil această oripilatoare îndemânare tot din copilărie i se trăgea,când avea deseori coşmaruri cu furnicile care îl ridicau din pat şi îl purtau prin casă. Visa cum era muşcat de ele, mii şi mii de nopţi visa aceleaşi lucruri şi îşi putea aduce aminte cu exactitate ca şi cum ar retrăi acele momente, cum se trezea din vis, cu apa şiroind de la tâmple în jos, şi de fiecare dată parea că se trezeşte mereu întrun alt vis, lafel de real, unde furnicile păreau mai multe şi mai înfometate.

          Totuşi nimic şi nimeni nu avea să schimbe realitatea în care el omora cu adevărat, în timpul zilei, micile necuvântătoare, deşi ele îi răspundeau cu aceeaşi monedă în vis. Pentru el zicala un ochi pentru ochi era cea potrivită în acest caz, şi acest fapt nu avea repercursiuni, pe dată ce, nimeni nu rămânea cu adevărat orb. Erau doar nişte furnici nenorocite lipsite de suflet, fără esenţă sau raţiune. Pentru omul din povestea noastră furnica era o creatură lipsită de importanţă care ar trebui nici să nu existe. Comportamentul său distructiv şi abuziv era în stridentă opoziţie cu atitudinea sa faţă de oameni. El iubea oamenii, mai ales atunci când îi putea ajuta unde ei nici măcar nu visau. O pasiune a lui era aceea de a ajuta grupuri de oameni care erau uniţi şi porniţi împotriva societăţii, şi simţea că era de datoria lui să îi ajute răspunzând cu acest bine, răului. Egoul lui practic îl făcea să se creadă salvatorul acestor oameni, care fără ajutorul lui, ei nu ar fi reuşit niciodată să iasă la suprafaţă.

              După un timp, ajutând grupurile de tâlhari, era cunoscut ca cel mai bun în meseria sa atrăgând invidia celorlalţi care i-au întins o cursă, fiind condamnat la o crimă pe care nu o făcuse, şi sentinţa a fost pe viaţă. În primii zece ani de sentinţă era ţinut ca prizonier. Prizonieratul era o sabie cu doua tăişuri. Pe de o parte era o binecuvântare pentru că nu trebuia să aibă de aface cu alţi deţinuţi, sau să se mute de la o închisoare la alta, sau să fie bătut vreodată de cei din puşcărie doar pentru că el era noul venit, şi nici probleme nu trebuia să îşi facă în cazul în care gardienii ar veni noaptea să-l silească sau să-l bată, aşa cum ştia de obicei că se face prin închisori. În schimbul siguranţei fizice trebuia însă să sufere de alte cazne pe care alţii par a le considera mult mai importante.

              Spaţiul în care stătea era mai răstrâns faţă de alte celule, nu avea nici pat, şi nu era decât o gaură mica în pământ care servea drept toaletă. El dormea pe o piatră în fiecare noapte, dar asta nu era partea rea a lucrurilor. El nu avea nici lumină. Timp de zece ani îşi petrecuse viaţa în beznă, şi ce era mai rău mâncarea şi apa erau aproape inexistente. Uneori nu i se aducea timp de mai multe zile şi trupul său devenea pe zi ce trecea mai slăbit. 

              Întro noapte, în timp ce dormea simţi cum este acoperit de furnici şi exact ca în visurile din copilărie îl muşcau, lăsând în urma lor băşici şi răni pe tot corpul. Fiind treaz începu să se scarpine frenetic înlăturându-le şi omorându-le. A continuat în aceeaşi manieră până ce nu mai simţi nici o furnicătură, şi celula deveni iar tăcută. „Insecte proaste” bodogăni ca pentru sine „Nu ştiu absolut nimic, sunt inutile” şi moţăi la loc în locul său întunecos.

           A doua zi, omul fu plăcut surprins… Dintro deschizătură mică în întuneric apăru ca din senin mâncare. O bucată întreagă de pâine albă şi o cană pe jumătate de apă. Era mai mult decât apucase să mănânce în ultimele patru zile, deci era recunoscător. Ridică pâinea în dreptul gurii, luă o înghiţitură, şi apoi se aşezase confortabil bucurându-se de cana cu apă. Când se pregăti să ia o a doua înghiţitură, ceva de neînţeles se întâmplase. Pâinea dispăru.  Dispăruse în micile înghiţituri ale furnicilor care erau şi ele acolo, făcând ceea ce ştiau ele să facă cel mai bine : să-l muşte pe om. Era ca şi cum ele ştiau că el le-a ucis surorile timp de mulţi ani, şi veniseră pentru răzbunare. În fiecare noapte, veneau înapoi şi poveste se relua. Omul sărea şi se zvârcolea împrăştiindu-le până când acestea îl lăsau în pace. Povestea se repeta timp de săptămâni întregi şi omul era pătruns mereu de ideea că va muri datorită muşcăturilor lor. În cele din urmă el cedase. Îşi dăduse seama că nu va putea învinge de fiecare dată şi îşi acceptase soarta. După opt ani în prizonierat, era pregătit să moară. Şi când furnicile veniseră în acea noapte, el nu le-a mai înlăturat, dându-le voie să îl muşte, rezistând fără să riposteze, şi îşi numără astfel zilele care îi mai rămâneau de trăit pănă la moarte. Dacă funicile nu ar fi fost motivul morţii sale, lipsa hranei cu siguranţă ar fi fost. Nu mâncase timp de aproape o saptămână, şi simţea cum viaţa se scurgea încet din corpul lui. După câteva zile, ceva extraordinar se întâmplase, furnicile nu mai veniseră să îl muşte. Era ca şi cum ele şi-au demonstrat punctul de vedere, ca şi cum ele ar fi înţeles că nu există nici un motiv pentru a-l mai asalta pe om, şi astfel celula cunoscu de data asta iar liniştea după mai mult de o lună. Furnicile ştiau că un ochi pentru ochi ar face ca toată lumea să devină oarbă , şi simţeau că omul şi el ajunsese să înţeleagă asta.

              Timp de doua săptămâni fără mâncare, omul nostru era pe marginea prăpastiei abia răsuflând. Nu ar fi rezistat atât de mult dacă nu era apa care i se aducea zilnic. Era ca şi cum gardienii vroiau să îi aducă moartea. Poate că asta şi intenţionau, sau poate că defapt nici nu le păsa. În oricare din situaţii prizonierul nu  mai avea mult de trăit. Însă ceva nemaipomenit se întâmplă. Un colţişor de pâine apăru în mâna omului. La început acesta nu pricepu nimic, însă pe cât era de înfometat şi de puţin înzestrat mental în acel moment, nici nu se întrebă de provenienţa lui. Recunoştinţa îi pătrunse întregul trup, în timp ce savura minunatul colţ de pâine. Câteva minute mai târziu, o altă bucăţică de pâine apăru în mâna sa. Lafel, el a savurato cu plăcere în ciuda confuziei ce o simţea.

               În cele din urmă în timp, ce încerca să îşi explice fenomenul, l-a fulgerat gândul, şi a înţeles. În tăcerea lui simţi ceva neobişnuit… era un mesaj de la sutele de picioruşe pe care le simţi pe mâna sa. În această tăcere şi pace mintea sa se oprise în a mai gândi, şi realiză că furnicile îi aduseră de mâncare.

              Pentru următorii doi ani în care omul rămase prizonier, furnicile continuaseră să îi aducă de mâncare. Îşi însănătoşise corpul, şi ce era mai important câştigase o noua perspectivă asupra vieţii, era recunoscător pentru ceea ce devenise, şi îşi caştigase chiar şi noi prieteni, cu care vorbea printr-un altfel de limbaj. 

             Odată eliberat de prizonierat, omul a fost închis împreună cu alţi deţinuţi timp de douăzeci de ani. Era o viaţă diferită faţă de cea pe care o cunoscuse aici, cu oameni care aveau păreri diferite şi gândeau cu totul alte lucruri. Egoul lui se limitase, odată ce învăţase de la furnici că sunt demne de toată stima lui, având multe de învăţat de la ele. În orice celulă era mutat, cu timpul, furnicile mereu îl găseau şi îi aduceau mai multă mâncare noaptea când nimeni nu putea vedea.

            Se spune că toate fiinţele pământului sunt într-un fel legate, şi că nu avem nevoie decât de liniştea din interiorul nostru pentru a întelege acest lucru. Şi lafel ca omul din poveste vom realiza asta mai devreme mai mai târziu.

o furnică galbenă s-a născut şi a apărut în spaţiul meu vital,relativ banal.nu ştiu dacă este o furnică galbenă,sau doar o insectă,dar nu o pot considera defectă.la fel cum nu pot să o omor.cred că m-am ocupat destul de mult până acum de percepţiile lui John Fante asupra celor 10 porunci.furnica mică şi pitică se plimba pe biroul alb şi mat ocupat de porcării,de o farfurie la fel de albă,cândva populată de castraveţi verzi şi roşii roşii,şi de ghiozdanul cel alb greu şi mirositor.alb,mult alb,înconjurat de o furnică galbenă.combinaţia alb galben nu este una bună,prevesteşte răul.vroiam să văd dacă poate fi manipulată.vroiam să văd dacă seamănă cu un copil,în aparenţă,dincolo de demenţă.vroiam să văd dacă e la fel de manipulată de fundal,la fel ca de aceste găuri roşii.o furnică seamănă cu un copil.îi otrăveşti sufletul,dar poţi să îl schimbi,să îl chinui,dar tot îşi păstrează imaginaţia.furnica nu avea imaginaţie,ci doar frică,frică de mâinile mele ce o îngrădeau.acum,acum se plimbă pe taste şi încearcă să descopere totul.încearcă să descopere un spaţiu nou,la fel ca o jucărie mică şi simpatică ce ademeneşte un copil.da ştiu,nu asta am vrut să zic.acum se plimbă pe ecran şi îmi chinuie literele.care îmi chinuie ochii.doresc,dar nu am.acum a dispărut.nu vreau să dispară.face parte din azi,aşa cum face parte din comori.nu vreau să se facă mare.nu ar mai fi drăguţă,firavă şi fricoasă.vreau să rămână aşa şi să nu moară niciodată.nu vreau să devină balaur îndrăgostit de aur şi cum nici un copil nu vrea,furnica vă spune pa.

de George Bălan

O furnică ce-i grăbită
Car-o fărâmă de nucă,
De zici că e surghiunită
Şi că toamna n-o apucă.

Nu priveşte în vreo parte,
Nu se hodină deloc,
Nici nu vrea să fie-aparte
De furnicile din bloc.

Cum să şadă mititica
De cu toate sunt pornite
În greier’ să bage frica,
Fi’ndcă… dânsul nu le-ngite?

Când e pus la toate-n faţă
Să vedem, mai face curte
Sau se-ascunde, că învaţă
Versuri lungi şi rime scurte?

Muşuroiul de cucoane
La palavre nu abdică,
Căci la muzici sunt afoane
Şi doar munca…le ridică.

Ş-apoi dacă la atâtea
Furnicuţe într-un bloc
Ar scădea moralitatea,
Toate-ar plânge la un loc.

Tablou mioritic – ” … guguştiuci fără stele … ”

Omul este un fir de praf pierdut în nemărginire, înzestrat însă cu scânteia divină. De aceea adesea îşi depăşeşte condiţia, caută neobosit, riscă, descifrează tainele universului, iar în cele din urmă îşi fixează privirea spre cer şi nu se sperie de sfidările sale. ( Vanga )

Laura Stoica – Nici o stea :

” Guguştiuci fără stele … ”

Din nu contează ce motiv, pornire, am avut mereu tăria, să mulţumesc oricui mi-a produs o durere, suferinţă, în felul meu, zâmbind … Ei bine, acest zâmbet al meu,calificat drept ciudăţenie cu uşurinţă, mi s-a scuipat de nenumărate ori înspre Lumina- suflet şi-am tot auzit : ” ce naivă e ”, auzeam şi când nu se rostea, simţeam şoaptele gândurilor … ” naivă, ce naivă…” E bine să cunoşti feţele, formele durerii, să le simţi, ca să nu uiţi, ca să … rămâi demn, nimic nu trebuie să uităm, din toate să culegem sâmburi de înţelepciune !

Fiind o luptătoare, am învăţat şi altceva, că uneori e bine să fii aproape de adversari, în mijlocul lor, ca să-i urmăreşti cum se mişcă, să le percepi mirosurile insinuante, să le anticipezi mutările, alteori, detaşare,vezi alte aspecte, apoi te depărtezi, dar,momentul de dorit a fii imprevizibil pentru ei, în calcul însă să iei mereu a nu subestima pe nimeni şi mai ales nimic. Cel mai recent război mi-a lăsat gustul amar a …. multe, dar, armata de guguştiuci angrenată a doborâ furnica a demonstrat : că guguştiucii au temeri mari, o frică de nedescris, sunt confuzi, aiuristici în decizii, fac greşeli ce te duc cu gândul la infantilism, când le lipseşte informaţia se comportă precum şobolanii, se-mbulzesc la gunoaie hămesiţi, s-ar ascunde, sufletul-Lumină îi orbeşte, sau, folosesc metode ” sigure ”, doar le-au reuşit cu atâţia alţii … merg la intimidare, tehnici de abureală prin învăluire, pun în mişcare, scot la înaintare tot felul de bezmetici, convinşi că ai pus botul la orice prietenie aparent dezinteresată, la orice metaforă destinată a demonstra că eşti ” apă, te-ai udat … ”, ” instruiţii ” folosiţi a te anihila altfel, asemeni lor, te subestimează, doar sunt şobolanii în slujba altor şobolani,la ce să te şi aştepţi …

Ştiţi ce dezorientează năpârcile , printre altele ? Faptul că rămâi mereu DEMN, că nu percutezi cum s-ar fii aşteptat, bazându-se pe faptul că, ” te cunosc ”, doar au dislocat oşti, au folosit instrumente şi ” unelte ” de tot soiul, iar,tu, ai tupeul să … zâmbeşti ! Şi ei nu ştiu ce urmează, mai eronat, se duc pe căi greşite, folositor cui va rezista până la capăt, războiul e departe de-a se fi încheiat, încă se mai amăgesc cu puful de păpădie al speculaţiilor, îşi prelungesc agonia,atât.

Ştiu, pare alambicat pentru cei ce nu pătrund printre rânduri, voi limpezi treptat, nu acum, abia am simţit gustul libertăţii, mă hodinesc şi … la treabă, că este.

Pentru moment, m-am aşezat pe glezna unei stele … privesc , privesc şi … zâmbesc, toate la timpul lor … Deasupra mea DOAR, Cerul, cu înaltul limpezimii lui îmbiind a senin … deasupra capetelor lor, gunoiul, duhoarea, neliniştea, turbarea că n-au obţinut sânge ci, au fost loviţi de-un … zâmbet !

Sibilla

Laura Stoica – Nu-i nimic, cad şi … mereu mă ridic !

Nu-i nimic, ce dacă ..

tot ce-i rău o să treacă,

strigă cu mine … nu-inimic, cad şi mă ridic …

dacă astăzi simt că toate mă dor,

maine ştiu că va fi mai uşor …

nu-i nimic, ce dacă,

când tot ce-i rău o să treacă,

nu-i nimic, nu-i nimic,

cad şi mereu mă ridic …

Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiţie etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este nici o exagerare a conştiinţei de sine, ci o consecinţă a acesteia atunci când ea funcţionează în condiţii sufleteşti satisfăcătoare. ( Dimitrie Gusti)

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro

muzica preluată de pe youtube

In vremuri grele,toti ne pricepem la facut politica.

Gandacelul si tantarul,
Furnicuta si bondarul,
Se intalnira pe-nnoptat,
Sa faca mare sfat.

Asezat la trandaveala,
Bondarul scoase la iveala
Traistuta cu haleala.
La munca vor da navala?

14 feb 2008

Furnica alerga disperata prin padure… La un moment dat da nas in nas cu leul, regele animalelor:
- Ce faci, furnicuto, unde alergi in halul asta?
- Pai, cum, marite rege, n-ai auzit?
- Nu, ce e?
- S-a produs un accident ingrozitor…
- Zi odata, ce e?!
- Pai, s-au ciocnit elefantul si hipopotamul, rau de tot…..
- Bine, si ce treaba ai tu, de ce alergi ca disperata?
- Ma duc sa donez sange

Libraria Carturesti, Bucuresti, str. Pictor Verona, nr. 13 – Subsol

4-25 februarie 2009

Expun:

Abel Szalontai, Andrea Galdi Vinko, Andreea Ciolacu, Andrei Contiu, Anna Pal, Anna Racz, Bogdan Girbovan, Carmen Ionita, Carmen Obreja, Cosmin Bumbut, Daiana Anghel, Daniel Halasz, Daniel Ionescu, Dusko Miljanic, Eniko Varai, Francisc Mraz Ferko,Gyuri Ilinca, Iulia Chicus, Iulia Dumitru, Ivan Adam, Ivan Blazev, Lucian Bibo, Maria Pecsics, Marius Besu, Mate Bartha, Michele Bressan, Mihai Furnica, Natalia Sitcai, Nicu Ilfoveanu, Petrut Calinescu, Razvan Bumbes, Sari Zagyvai, Serban Mestecaneanu, Viktoria Gyorfi, Viola Margit Fatyol,  Zoltan Fegyed Ufo, Zoltan Molnar