Vedeți micile puncte luminoase din imagine? Sunt stele. Stele dintr-o altă galaxie! Foto: NASA & ESA

Celelalte galaxii sunt departe de noi, atât de departe încât apar ca niște pete difuze prin telescoapele mici și medii. Nu însă și prin telescopul spațial Hubble!

Unul din avantajele plasării unui telescop în afara atmosferei terestre este că nu mai privești prin aceasta. Mișcarea aerului face ca imaginile să nu fie atât de clar cât ar putea, iar detaliile foarte fine dispar. Într-o galaxie detaliile fine înseamnă stele individuale a căror lumină ajunge direct pe detector.

Dar de ce ar fi astronomii entuziasmați că văd un mic punct de lumină aflat atât de departe încât nici nu te poți gândi să îl atingi? Este simplu: din lumina stelelor se poate determina compoziția lor, a întregii regiuni până la ele și a mediului interstelar din galaxia noastră. Stelele indivduale sunt o comoară, mai ales dacă se află în alte galaxii. Dacă te gândești că celelalte galaxii sunt compuse din cașcaval și marmeladă te înșeli. Lumina stelelor ne arată că se întâlnesc hidrogen, heliu, oxigen, azot și alte elemente chimice întâlnite și aici în Galaxia noastră.

Vrei să vezi dacă abundența elementelor chimice dintr-o galaxie variază în timp? Simplu: observă stele din galaxii situate la distanțe diferite. Vrei mai mult? Construiește un telescop spațial și mai mare!

Prin telescopul Hubble se pot vedea stele în alte galaxii dacă acestea se află relativ aproape de noi, la zeci de milioane de ani lumină depărtare (sau la zeci de milioane de mii de miliarde de kilometri depărtare). Dacă vă uitați la o asemenea galaxie veți vedea stelele gigante (roșii sau albastre) și un fundal granulat, compus din alte miliarde de stele normale.

Un ocean de stele aflat la 13 milioane de ani lumină depărtare. Foto: NASA/ESA

Găsiți imagini interesante pe hubblesite.org (site-ul european al telescopului spațial Hubble), cele mai noi apărând la secțiunea „Picture of the Week”. Imaginile aflate în spatele linkurilor sunt mari (între 3 și 9 Mb)!

Galaxii în care se văd stele:

NGC 4631 – la 30 milioane de ani lumină depărtare;

ESO 540-030 – la 30 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 2146 -  la 70 milioane de ani lumină depărtare; se văd doar stele gigante albastre și roșii;

Hickson 7 – la 184 milioane de ani lumină depărtare; se văd doar stele gigante albastre și roșii;

IC 755 - la 70 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 7479 – la 105 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 5775 - la 85 milioane de ani lumină depărtare; se văd doar stele gigante albastre și roșii;

UGC 9128 -  la 8 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 5584 – la 72 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 6384  - la 85 milioane de ani lumină depărtare;

IC 391 -  la 85 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 1345 –  la 85 milioane de ani lumină depărtare;

Galaxii în care nu se văd stele:

Roiul din Coma Berenices – 300 milioane de ani lumină depărtare;

NGC 634 - la 250 milioane de ani lumină depărtare;

UGC 12158 - la 400 milioane de ani lumină depărtare; se văd doar roiuri stelare;

Oare câți „ochi spațiali” privesc spre Galaxia noastră din imaginile de mai sus?

Cea mai „adâncă” fotografie a cerului. Expunere 20,8 zile cu telescopul spațial Hubble. Foto: NASA, ESA, and N. Pirzkal (STScI/ESA)

Să revedem câteva numere care țin de cosmos.

1 – numărul de planete ca Pământul descoperite până la această dată (adică doar planeta pe care ne aflăm);

2 – numărul de civilizații similare cu a noastră din Galaxia noastră (varianta pesimistă din ecuația lui Drake);

7 – numărul de stele care se nasc anual în Galaxia noastră (estimare din 2005 pe baza observațiilor realizate cu satelitu INTEGRAL);

8 – numărul de planete din sistemul solar;

12 – numărul de ani trecuți de când s-a scos astronomia din școli și licee;

20 – numărul de astronomi profesioniști din România;

88 – numărul de constelații în care este împărțit cerul;

100 – numărul de kilometri în altitudine de la care începe spațiul cosmic;

695 – numărul de planete care se rotesc în jurul altor stele (exoplanete);

1271 – numărul de asteroizi mai mari 150 de metri a caror orbită se apropie la mai puțin de 7,5 milioane de km de orbita planetei noastre;

6000 – numărul de stele care se văd cu ochiul liber pe întreg cerul;

20.000 -  numărul de civilizații similare cu a noastră din Galaxia noastră (varianta optimistă din ecuația lui Drake);

118.218 – numărul de stele până la care s-a măsurat precis distanța (în 1991 cu satelitul Hipparcos);

582.835 – numărul de asteroizi descoperiți până la data acestui articol (1 nov 2011, ora 23 – când citiți dvs. ar putea fi mai mulți);

1.050.000 – numărul de galaxii până la care s-a măsurat distanța (Sloan Digital Sky Survey data release 8);

2.500.000 – distanța în ani lumină până la cea mai apropiată galaxie similară cu a noastră (Messier 31);

2.539.913 – numărul de stele ale căror poziții le cunoaștem cu precizie (catalogul stelar Tycho2, reducerea din anul 2000);

149.600.000 – numărul de kilometri până la Soare (numiți „unitate astronomică”);

910.468.710 – numărul de stele ale căror mișcări prin spațiu le cunoaștem (catalogul de stele PPMXL);

1.100.000.000 – numărul de stele aflate în cel mai bogat catalog stelar (catalogul NOMAD);

5.000.000.000 – numărul de ani ai Soarelui;

7.000.000.000 – peste atâția ani Soarele va deveni o gigantă roșie și imediat o pitică albă;

13.740.000.000 – numărul de ani scurși de la formarea Universului;

80.000.000.000 – numărul de stele ca Soarele din Galaxia noastră;

93.000.000.000 – mărimea Universului observabil în ani lumină;

200.000.000.000 – numărul aproximativ de stele din Galaxia noastră;

200.000.000.000 – numărul aproximativ de galaxii din Universul observabil;

9460.800.000.000 – numărul de kilometri pe care lumina îi parcurge într-un an (un an lumină);

93.000.000.000.000 – mărimea Universului (valoare incertă, momentan imposibil de estimat);

Acum de abia ne putem distra. Combinați mărimea Universului observabil cu numărul de kilometri dintr-un an lumină. Sau numărul de stele dintr-0 galaxie cu numărul galaxiilor din Univers…

Cel mai complex observator terestru al umanitatii, telescopul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), s-a deschis in mod oficial pentru astronomi. Prima imagine lansata de catre un telescop in constructie (inca), dezvaluie o imagine a Universului care nu poate fi vazuta de telescoape destinate spectrului vizibil si infrarosu al luminii. Mii de oameni de stiinta de pe tot globul au concurat pentru a se numara printre primii cercetatori care vor explora cateva dintre cele mai intunecate, reci, indepartate si ascunse secrete ale cosmosului cu ajutorul acestui nou instrument astronomic.

In prezent, reteaua in dezvoltare de pe platoul Chajnantor din nordul statului Chile, situat la o altitudine de 5000 de metri, este formata dintr-o treime a celor 66 de antene radio planificate, separate doar de 125 de metri in loc de 16 kilometri. Si totusi, cu toate ca este inca in faza de constructie, ALMA a devenit cel mai bun telescop de acest gen – asa cum se reflecta si din numarul extraordinar de mare al astronomilor care au solicitat sedinte de observare cu telescopul ALMA

“Chiar şi în această fază foarte timpurie ALMA surclasează deja toate celelalte telescoape  submillimetrice. Atingerea acestui punct de reper este un tribut adus eforturilor impresionante depuse de mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri parteneri regionali ai ALMA din toata lumea, care au făcut posibil acest lucru”, a declarat Tim de Zeeuw, Directorul general al ESO, partenerul european  ALMA.

…

Sursa: http://www.physorg.com/news/2011-10-complex-ground-based-observatory-alma.html

În ultima zi a lunii nu am văzut prea multe, deja vecinii de peste drum se pregăteau de nuntă și era galagie, lumină [noroc cu câțiva pomi și un pătul care blocau mare parte din ea]. Am dat o tură din nou prin Carul Mare unde am observat M81 și M82 cele două galaxii faimoase din această constelație. Le-am găsit ușor și am rămas un pic surprins de strălucirea lor. Mă așteptam să fie mai slabe în intensitate. După ce am petrecut câteva minute, zeci poate analizând cele două galaxii am întors telescopul către Cassiopea unde am observat roiul deschis M103 și cam atat. Am strâns telescopul și am mers la somn!

M81 & M82

M103

————————————————————————-
Sursa: realitatea.net

NASA a facut publica o fotografie in care se poate observa foarte clar o coliziune intre doua galaxii.
Doua galaxii spiralate se ciocnesc de peste 100 de milioane de ani. Batalia intergalactica a dus la crearea a milioane de noi stele, dintre care doua au devenit deja supernove.
Trei telescoape ale NASA si-au unit fortele pentru a crea cea mai clara imagine de pana acum a ciocnirii dintre doua galaxii Antennae, localizate la 62 de milioane de Pamant. Acum au fost combinate date de la Chandra X-Ray Observatory, Hubble Space Telescope si Spitzer Space Telescope. Fotografiile individuale au fost facute intre 1999 si 2002, adunand peste 117 ore de observatii.
Potrivit wired.com, imaginea ne ofera o idee despre ce se va intampla atunci cand Calea Lactee se va ciocni cu galaxia Andromeda, in cateva miliarde de ani.
Numele de Antennae provine de la coada care porneste din centrul fiecarei galaxii. Cele doua cozi s-au format imediat dupa prima parte a coliziunii si se pot observa usor in fotografii.

O fotografie mai veche a celor doua galaxii

————————————————————————-
Sursa: realitatea.net

Astronomii au descoperit primele dovezi clare cu privire la existenta quasarilor binari intr-o pereche de galaxii care sunt in procesul de unire
Quasarii sunt centrele extrem de luminoase din mijlocul galaxiilor, din jurul gaurilor negre masive, iar quasarii fiecareia sunt tinuti impreuna de catre gravitatie. Acestia, la fel ca si quasarii simpli, sunt produsul unirii a doua galaxii. Pana acum, quasarii binari nu au fost observati in galaxii in curs de contopire.
Imagini ale unui quasar binar au fost captate cu ajutorul telescopului Carnegie Institution’s Magellan din Chile si arata doua galaxii distincte, cu doua „cozi” produse de fortele uriase, generate de atractia gravitationala reciproca.
„Este prima oara cand observam doua galaxii separate, amandoua cu quasari si care interactioneaza in mod clar”, a declarat astronomul John Mulchaey care a facut observatiile cu ajutorul telescopului Carnegie, potrivit esciencenews.com.
Majoritatea sau chiar toate galaxiile mari, la fel ca si Calea Lactee, au gauri negre masive in centru. Pentru ca galaxiile intereactioneaza in mod constant, astronomii au crezut ca aceste gauri negre binare sunt un lucru obisnuit in univers. Gaurile negre pot fi identificate ca si quasari doar atunci cand aduna materie, un proces care necesita foarte multa energie.
Quasarul binar, numit SDSS J1254+0846, a fost initial descoperit de Sloan Digital Sky Survey, un proiect vast astronomic care a indexat peste 120.000 de quasari. In urma observatiilor lui Paul Green de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics si a colegilor sai de la Chandra’s X-ray Observatory, s-a determinat ca este vorba de un quasar binar, in centrul unei coliziuni a doua galaxii. Mulchaey s-a folosit de observatorul din Chile pentru a capta imagini mult mai clare ale celor doua galaxii.

————————————————————————-
Sursa:
http://www.realitatea.net/

Telescopul european Plank a detectat cele mai mari roiuri de galaxii din univers. Cele doua structuri sunt sunt legate gravitational una de cealalta si masoara zeci de milioane de ani lumina.
Ele au aparut in datele stranse de Plank ca niste siluete compacte pe un fundal de microunde cosmice.Telescopul Agentiei Spatiale Europene (ESA) a identificat pana acum 189 de roiuri, inclusiv 20 necunoscute inainte, confirmate de observatorul cu raze X al ESA, XMM-Newton.Cele doua roiuri de galaxii se afla la patru milioane de ani lumina fata de Terra. Fiecare contine cantitati imense de stele, gaz si praf, precum si materie intunecata.Telescopul si-a inceput misiunea in august 2009 si este creat pentru a se uita la zonele “reci” ale universului, care nu sunt usor de detectat. Scopul principal al telescopului este de a aduce dovezi despre “fundalul de microunde cosmice”, urmele Big Bangului.

 

————————————————————————-
Sursa:
http://www.realitatea.net/

Fotografia gigantică este expresia imortalizată a unui centru galactic în plină acţiune, unde forţe imense se ciocnesc şi formează miezul galactic. Imaginea este o compoziţie a trei imagini surprinse de Telescopul Spaţial Hubble, Telescopul Spaţial Spitzer şi Observatorul cu raze X Chandra. Experţii care lucrează cu cele trei telescoape au asamblat cu grijă imaginea finală într-un mozaic foto care oferă cea mai detaliată viziune asupra misteriosului miez al Căii Lactee.

Imaginea, pe care o putem vedea în partea stânga sus, prezintă spectacolul inedit al evoluţiei stelelor, de la regiunile unde stelele iau naştere, la stele tinere şi fierbinţi, la stele bătrâne şi reci, ajungând până la resturile de stea ce au format găuri negre. Toată activitatea stelară se petrece pe fondul unui mediu ostil în centrul căruia domină o gaură neagră super-masivă, de patru milioane de ori mai masivă decât Soarele nostru.

Să ne bucurăm dar de această imagine palpitantă a centrului galaxiei noastre împreună cu lumea întreagă, aducând un omagiu acestui An Internaţional al Astronomiei.

Vestea bună este că Pământul e în siguranţă. Cea mai aproape gaură neagră de acest tip se află la mii de ani-lumină distanţă. Astronomii sunt nerăbdători să localizeze astfel de găuri negre pentru a obţine informaţii asupra formării lor. Aceste găuri sunt relicve ale istoriei Căii Lactee, iar astronomii sunt acum nişte arheologi cosmici care le studiază pentru a afla mai multe despre istoria galaxiei noastre.

Potrivit teoriei, găurile negre hoinare au apărut iniţial în centrele unor galaxii pitice şi cu masă scăzută. De-a lungul vremii, aceste galaxii pitice s-au contopit pentru a forma galaxii de mărimea Căii Lactee. De obicei, când două galaxii se ciocnesc găurile lor negre se contopesc de asemenea. Dar uneori emisiile de radiaţie gravitaţională trimit una dintre aceste găuri undeva la periferia mega-galaxiei, dar nu suficient de departe pentru a scăpa de forţa ei gravitaţională. Astfel de găuri negre mici pot fi încă în preajma periferiei Căii Lactee. Numărul de găuri negre rătăcitoare prin galaxie depinde de multitudinea de proto-galaxii care au format Calea Lactee.  Ele pot fi greu de reperat deoarece o gaură neagră este vizibilă doar când absoarbe materia din preajma sa.

Coordonatorul echipei afirmă că cele 15 galaxii sunt sisteme galactice masive. Totuşi galaxiile menţionate sunt mai deosebite, din cauza bogăţiei în substanţe chimice, ceea ce sugerează faptul că evoluţia stelelor din ele este foarte înceată. Prezenţa slabă a elementelor “grele” (elemente mai grele ca şi heliul) implică faptul că aceste galaxii sunt tinere, din punct de vedere cosmologic, şi s-ar fi putut forma recent. Vârsta lor ar putea fi doar de 3 sau 4 miliarde de ani. Dacă bănuielile astronomilor se dovedesc a fi corecte, aceste 15 galaxii dau posibilitatea investigării fazelor formării unei galaxii şi proces evolutiv al acesteia. Acest lucru este foarte greu de studiat pentru că de obicei astfel de fenomene sunt localizate în trecut îndepărtat al universului.

În timp ce ipoteza privind vârsta fragedă a acestor galaxii este una care provoacă oamenii de ştiinţă, aceasta nu este unica explicaţia pentru aceste sisteme enigmatice. O alternativă ar fi faptul că galaxiile respective sunt rezultatul contopirii a două galaxii mai mici. Pentru a putea elucida misterul celor două ipoteze, Salzer şi echipa sa se vor folosi de imaginile de mare rezoluţie ale telescopului spaţial Hubble, pentru a determina dacă aceste sisteme au fost produse sau nu prin contopire.

Studiul a furnizat o nouă hartă ce înfăţişează rotaţia Căii Lactee, care este diferită de presupunerile astronomilor de până acum. Galaxia noastră se roteşte de 15 ori mai repede şi este de două ori mai masivă decât se credea. Acest fapt pune Calea Lactee pe picior de egalitate cu galaxia Andromeda (care este asemănătoare ca masă) chiar dacă galaxia noastră are un număr mai mic de stele.

Nu ar trebui să mai considerăm Calea Lactee ca fiind sora cea mică a Grupului Local de galaxii, din moment ea şi Andromeda pot fi percepute ca galaxii egale din punctul de vedere a masei.

Harta din stânga reprezintă galaxia Calea Lactee cu cele patru braţe ale sale. Punctul roşu indică locaţia Soarelui, iar punctele verzi şi albastre sunt sursele emiţătoare de unde radio care au fost monitorizate.

Imaginea prezintă nebuloasa planetară NGC 2818, care s-a format în urma morţii unei stele care a început să îşi disperseze straturile superioare. Această nebuloasă planetară se găseşte în mijlocul roiului  deschis NGC 2818A. Acest roi este un grup recent de stele ţinute împreună de gravitaţie.

Majoritatea roiurilor deschise se dispersează în spaţiu pe parcursul a câtorva sute de milioane de ani. De obicei procesul durează mai mult decât acel al formării unei nebuloase planetare. În cazul de faţă NGC 2818A este un roi cu o durată de viaţă neobişnuit de mare, estimată la 1 miliard de ani.  Putem deduce astfel că astfel de “simbioze” sunt destul de rare, dar totuşi de o spectaculozitate deosebită.

Nucleele galactice sunt în ceea ce noi numim NGC 6240, aflate la 400 de milioane de ani-lumină în constelaţia Ophiuchus. Cu milioane de ani în urmă, fiecare nucleu reprezenta centrul dens al propriei galaxii. Acum nucleele se apropie unul de altul cu o viteză considerabilă, pregătindu-se pentru o coliziune cataclismică finală. Ele se vor ciocni pe durata a câtorva milioane de ani, o perioadă relativ scurtă la nivel galactic.

NGC 6240 emite deja cantităţi enorme de lumină infraroşie, ceea ce indică iminenţa formării unei stele. O astfel de radiaţie e normală la interacţiunea dintre galaxii, moment în care praful şi gazele pulverizate de coliziune ajung să formeze stele noi. Galaxiile de acest tip sunt numite galaxii luminoase infraroşii. Momentul în care nucleele se vor ciocni va fi probabil cel mai dramatic şi cu emisia cea mai mare de radiaţii. Astfel NGC 6240 va ajunge o galaxie super-luminoasă în infraroşu, de mii de ori mai luminoasă decât Calea Lactee.

Fuziunea dintre două galaxii este întotdeauna unică şi irepetabilă. Foarte puţine obiecte observabile se găsesc într-un astfel de stadiu de dezvoltare. Din această cauză, studierea acestui tip de fenomene va ajuta la descoperirea a noi şi noi aspecte legate de dinamica galaxiilor şi va contribui esenţial la o mai bună înţelegere a mecanismului de funcţionare a propriei noastre galaxii.

If we all come from the same Big-Bang who created galaxyes, stars and planets, doesn’t means that when we rise to the stars, we actually go home?

Si nous sommes tous de la même Big-Bang qui a créé galaxyes, les étoiles et les planètes, ne signifie pas que lorsque nous naissance à des étoiles, nous avons fait rentrer à la maison?

Si todos venemos del mismo Big-Bang, que ha creado la galaxia, estrellas y planetas, entonces quando nos levantemos a las estrellas no significa que en efecto nos vamos a casa?

وإذا كنا جميعا من نفس بانغ الكبير الذي خلق والنجوم والكواكب ، لا يعني أنه عندما يرتفع إلى النجوم ، ونحن فعلا العودة الى ديارهم؟

TOP  : Chat Club 13 | Eleva Porno| Horoscop 2009

Telescopul spaţial Hubble a fost pus în functiune din nou, după o lună în care a stat în reparaţii. El îşi reîncepe “serviciul” cu o imagine spectaculoasă a coliziunii dintre două galaxii.

Aşa după cum se vede din imagine, grupul de două galaxii fotografiate ARP 147 formează parcă nota 10. Prima galaxie (cea din stânga imaginii) este situată într-un plan aproape perpendicular pe planul imaginii şi parcă formează cifra 1. Ce-a de-a doua galaxie (cea din dreapta) are forma unui inel albastru, gol pe dinăuntru, asemănător cifrei 0. Această formă specială se datorează coliziunii dintre cele două galaxii, care a avut loc cu milioane de ani în urmă. Astfel, galaxia din stânga a pătruns efectiv prin galaxia din dreapta, lăsând un gol în urma ei.

Mai mult, urmele acestei coliziuni se văd şi în galaxia în formă de inel albastru (cea din dreapta), undeva în stânga jos a imaginii, acolo unde apare o zonă de inel roşiatică. Cercetătorii cred că aici este punctul unde coliziunea a avut loc pentru prima dată. Căci, precum o piatră aruncată în apă creează unde pe suprafaţa ei, tot aşa şi impactul celor două galaxii a creat o undă de şoc lângă zona de impact. Această undă de şoc a colizionat însă cu noile stele care se îngrămădeau în punctul de contact, generând şocuri uriaşe, gaz stelar şi chiar stele noi.

Grupul Arp 147 format de cele două galaxii este cunoscut mai demult şi apare într-un atlas astronomic publicat de Halton Arp în 1966. Noua imagine prezentată este compilata din imagini luate de camera digitală WFPC2 folosind trei filtre diferite. De aceea, imaginea este construită în culori “false”. Astfel, albastrul reprezintă lumina apropiată de spectrul ultraviolet, verdele reprezintă lumină vizibilă şi roşu reprezintă lumina infraroşie.

Perechea de galaxii a fost fotografiată de telescopul spaţial Hubble pe 27-28 octombrie 2008. ARP 147 se află în constelaţia Balena, mai mult de 400 de milioane de ani-lumină distanţă de Pământ.

[www.stiinta.info]   Sursa originală: PhysOrg

]]> http://kukuriku.wordpress.com/2008/09/16/ce-se-mai-viseaza-dincolo/ Tue, 16 Sep 2008 22:09:37 +0000 mona motorga http://kukuriku.wordpress.com/2008/09/16/ce-se-mai-viseaza-dincolo/

Azi-noapte am visat-o pe una dintre bunici. Totdeauna cand o visez are in jur de 30 de ani. Ca-n fotografia de dupa nunta lor. In plus, azi-noapte era intr-o rochie de seara si purta pantofi cu toc.

O-ntreb (cum mi-e obiceiul, dar stiind bine ca era moarta): „Ce-ai visat azi-noapte?”

Se gandeste, isi aminteste, raspunde: „Cocktailuri* si galaxii.”

Om fi avand zile bune, dar eu zic ca ne asteapta eoni si mai buni.

* „cocktailuri,” adica petreceri, receptii, sindrofii