Acela ca da oamenilor sai posibilitatea de a se afirma…Care oameni?  Pai portarii-gardieni de la intrarea in salile de spectacole…sau casierelor de la casele de bilete…Cum? foarte simplu: portarii-gardieni au  ocazia unica de a deveni mai importanti decat insesi doamna Modreanu (pentru cei care nu stiu…selectionerul unic si jalnic al FNT 2009) prin atitudinea de militieni ai culturii, militieni care iti dicteaza si cati centimetri mai la stanga ai voie sa stai in coada de la intrare…sa te fereasca Cel de Sus sa iesi din rand, ca tipetele stridente care ies din gurile lor infecte te fac sa regreti ca ai venit la bullshit-ul asta de FNT…

Sa revenim. A doua categorie de oameni cu sansa de a ajunge in “Nirvana” FNT-ului  sunt casierele/casierii de la casele de bilete care au posibilitatea sa isi satisfaca marea pasiune de a juca solitaire si de a ne arata si noua lucrul acesta, pentru ca au dreptate: e mai interesant sa joci solitaire decat sa stai in sala la spectacole de c…riza…

Si uite asa are si FNT-ul asta partea lui buna…Traiasca FNT 2009!!!!!!!!!!!!!!!

Nu e titlu din Cancan sau Click, e o realitate pe care o vad in fiecare seara cand alerg in jurul Palatului Cotroceni, bineinteles, daca pot sa alerg. Zeci de caini comunitari, destul de violenti, avand in vedere ca opresc de fiecare data cand ajung in dreptul lor, se iau de tine latrand. Probabil pe domnul presedinte il doare pe chelie fiind inconjurat de ditamai zidul si pazit de gardieni, urca din pragul usii in masina si pleaca. Cetatenii sai, bine, viitorii cetateni in cazul meu, trebuie sa mearga in varful degetelor ca nu cumva sa supera cainii de la palat. Oare sunt atat de multi pentru ca primesc oasele de la pranzul “prea marilor”? Inseamna ca se mananca boiereste. As fi prima care ar vota legea eutanasierii si imi pare rau daca ma judecati. Dar mi se pare mai omenesc sa fim si noi in siguranta, si ei sa nu se mai chinuie de foame si boli. Gresesc?

“O bombă cu napalm e soluţia”, a fost afirmaţia pe care am putut-o auzi, referitor la starea în care se află lumea în care trăim şi pe care am adus-o noi în această stare mizerabilă: oraşele, frumoasele locuri atât de căutate pentru relaxare, câmpurile, albiile răurilor etc.

Afirmaţia a venit pe fondul unei discuţii în care interlocutorul meu îşi afirma starea care l-a cuprins la întoarcerea acasă, în Bucureşti, până la urmă. Dar nu înseamnă că asta se verifică doar aici, ci în multe alte locuri din ţara asta, la care dacă te uiţi mai că îţi vine să afirmi: “Ce frumoasă e, dar păcat că e locuită!”

Aşadar, nu se poate vorbi aici decât de o stare de fapt provocată de o mentalitate profund înrădăcinată, mentalitate care spurcă tot. Deşi nu vreau să fiu de acord cu interlocutorul meu de ieri, dar în momente în care văd la o trecere de stradă foarte aglomerată – în drum spre şi dinspre serviciu – copii de şcoală, adolescenţi, se întrec în a scuipa cât mai departe pe spatele celor din trafic, care trec strada înaintea lor, e greu să mă abţin să nu o fac: să îmi dau acordul.

În momente în care o frumoasă şi cochetă domnişoară, pe care o admiri fugar, observi că fumează ca un bădăran şi aruncă ţigara încă neterminată pe stradă, nu e uşor să te abţii să nu fi de acord.

În moment ce doamne dichisite şi bărbaţi în costum şi cravată aruncă gunoaiele din mână – sticle, peturi, pungi, hârtii – între traversele liniei de metrou, pe când coşul de gunoi e la doi paşi, e greu să nu fi de acord.

În situaţia în care gardieni sau tot felul de “oameni ai legii” nu schiţează un gest şi stau ca nişte urangutani (să nu se simtă jigniţi urangutanii), ca nişte paraziţi mai bine – căci numărul lor e la fel de mare ca al acestora în oraşele acestea infecte de atâta mizerie – atunci când doar cât nu li se aruncă în bot murdăriile din partea “civilizaţilor” timpului nostru, e greu să te abţii să nu spui acelaşi lucru.

Am auzit de multe ori soluţia de genul: “după ce va trece generaţia nu ştiu care”! Îmi pare rău, dar şi cei de 14 ani sunt la fel de mizerabili sau chiar vor să îi întreacă pe ceilalţi.

Am auzit şi soluţia transmiterii în mod insistent a unui mesaj formativ, dar cei care fac acest lucru, vorbesc şi se comportă la fel. Şi doar zilele astea am văzut o campanie împotriva atitudinii şi limbajului, pentru care nu prea mai găseşti cuvinte să-l descrii, dar promotorii acelei campanii sunt pe puţin la fel  ca vizatele lor “victime”.

E starea aceea care se repetă la infinit în care mari critici pe un canal de televiziune (Prima TV) îi iau pe toţi la târboacă scoţândă în evidenţă “răul” şi “prostia” altora, când au fost criticaţi au reacţionat atât de urât cât toţi pe care i-au criticat ei la un loc. Şi doar îi urmăream şi eu curios, căci eram convins că sunt oameni “de caracter”. Pe bune!

Şi la toate astea… care e soluţia? Tot o aşteptare, dar care implică o mare miză: cât mai mulţi care să se fi săturat de toată această mizeri, nu numai de a altora, dar şi de a noastră!