“ Televiziunea deţine un monopol de facto asupra modelării creierelor unei părţi foarte importante a populaţiei. Or, punând accentul pe faptul divers (şi pe diversiunea divertismentului), umplând acest timp atât de preţios cu vid, cu nimic sau aproape nimic, televiziunea nu face altceva decât să elimine informaţiile pertinente necesare cetăţeanului.”

Vorbind de o „parte foarte importantă a populaţiei” (în general, nu doar vârstele mici), P. Bourdieu nu exagerează, întrucât (un exemplu din multe posibile) cercetări sociologice româneşti recente, întemeiate pe date audimetrice ale lunii noiembrie 2001, evidenţiază că „tinerii petrec zilnic, în medie, 175 de minute în faţa televizorului, pe când adulţii, 240 de minute.”

George Pruteanu

În primul rand, as vrea sa fac o scurtã prezentare a ceea ce se numeşte “Internet”.

Unde si de ce a apãrut?

Cãutând despre istoria Internetului am aflat ca acesta a apãrut prima datã in SUA ca urmare a unui proiect guvernamental care dorea o reţea de date protejată împotriva oricărui atac. Advanced Research Project Agency (ARPA) a dezvoltat prima versiune a Internetului , numită ARPANET, in 1969.

De unde provine termenul şi ce reprezintă?

Cuvântul “Internet” provine din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.
Pentru mine Internetul reprezintă un “asistent” care imi acordă ajutor ori de cate ori am nevoie. Cu ajutorul lui am acces la informaţii si am posibilitatea de a comunica cu ceilalţi indiferent de locul in care mă aflu. Internetul îţi oferă un plus de încredere întrucât comunicarea nu se realizează “faţa in faţa”. Internetul este o uriasă bibliotecă,un instrument de corespondentă rapidă,un nou mediu de publicare si un mijloc de difuzare mondială  a informaţiei.

De ce avem nevoie de Internet?                                                                         Răspunsul acestei întrebări nu poate fi acoperit în totalitate întrucât cauzele sunt vaste. Internetul oferă nenumarate beneficii utilizatorilor cum ar fi: comoditate, varietate, posibilitatea de a comunica cu ceilalţi,relaxare,citirea presei pe Internet,expunerea ideilor s.a.m.d. Totodată pe Internet circulă numeroase programe fară  licenţă  iar acest lucru este de condamnat. Pirateria online a luat amploare in ultimii ani mai ales in ţara noastră. Dar despre acest subiect voi vorbi într-un alt post. În continuare m-am gandit ca ar fi haios sa va împartaşesc câteva citate referitoare la Internet:

“Internetul poate fi considerat corect ca o conversaţie fără sfârşit la nivel mondial.”   (definitie de  Stewart Dalzell )

“Internetul este o reţea internaţională gigantică de entuziaşti ai calculatoarelor, inteligenţi şi documentaţi, prin aceasta vreau să spun oameni fără viaţă. Nouă nu ne pasă. Ne avem unul pe celălalt.” ( definitie de Dave Barry )

“Internetul este ca un oraş… Este acolo un moşneag foarte isteţ. I se spune Google… E spirt.” (citat de George Pruteanu)

Discutam zilele trecute cu un prieten despre domeniile de internet şi am ajuns să discutăm despre unul dintre domeniile pe care le-am cumpărat mai demult. E încă inactiv, dar se doreşte ca în viitor să conţină informaţii despre istoria şi modul de viaţă al ţiganilor, despre interacţiunea lor cu populaţia majoritară din România.

În scurt timp discuţia a luat o altă turnură: de ce ţigani şi de ce nu rromi? I-am spus că a pus întrebarea pe dos: de ce rromi şi nu ţigani? Termenul de „rrom” (romanes) este folosit în vorbirea curentă de cîţiva ani, în schimb termenul de ţigani se foloseşte de cel puţin două secole. Oare să fi greşit generaţii întregi şi doar noi ne-am trezit peste noapte că sîntem mai deştepţi decît ei? Mă îndoiesc. Nu e decît o promovare care nu aduce nimic bun românilor.

Dacă ar fi să-l citez pe regretatul George Pruteanu, cuvîntul „rom” e de origine ţigănească şi înseamnă „om, persoană”. Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative (în vocabularul unora dintre români) ale cuvîntului ţigan.

Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani este din anul 1068 în timpul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumţi în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: “arami” (armean, păgîn), “faraontseg” (gloata), “bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean), “saracin” (arab), “athinganoi” (ţigan) şi din motive evidente: denumirile provin de la denumirile popoarelor cu care au intrat în contact şi pe care le-au preluat mai departe, deşi nu au făcut niciodată parte din popoarele respective. Astfel, “şatra” vine de la casta Kshatria (războinică), “ţigan/zigeneur/zingaro” vine de la “athinganoi”, secta religioasă grecescă recunoscută pentru activitatea de prezicere, “gypsy” vine de la “egyptian” cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pretinzînd ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj, “yansser”, cum sînt cunoscuti la New York, provine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti, în Franţa s-a impus numele Gitanes, în limbile engleză Gipsy şi spaniolă Gitano, în Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Despre locul de origine al ţiganilor exista mai multe teorii: unii specialişti consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este însă sigur că migraţia ţiganilor către Europa, alături de alte grupuri etnice orientale, s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, dar şi în vestul continentului. Astfel, începînd din secolul V, ţiganii au migrat în Iran şi Asia mediteraneeană, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns şi în sud-estul şi centrul Europei (secolele X – XIV) şi în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa de vest (în special în peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele două Americi. Sînt semnalaţi în Ţările Române în secolul XIV, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, cîntăreţi – în special lăutari, etc) organizaţi în şatre, fie ca robi (sclavi) boiereşti, domneşti sau mânăstireşti.

Limba ţiganilor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.

Personal, nu pot fi de acord cu termenii de „rom”, „rrom”, „romanes” adresat ţiganilor din două motive: primul este că întotdeauna am perceput denumirea de ţigan ca fiind aceea a unei etnii, nu ca pe o insultă, iar al doilea motiv este că „rom” şi variaţiile lui se aseamănă prea mult cu denumirea curentă a poporului român (pentru că, la rîndul lor, românii au avut mai multe denumiri de-a lungul mileniilor: daci, traci, carpi, daco-romani, vlahi, valahi, termenul de român fiind original din perioada revoluţiei paşoptiste, adică cea din 1848 pentru necunoscători). Am întîlnit persoane care s-au plîns de discriminare pentru că folosesc termenul de ţigan şi nu îl accept pe cel de rrom, dar din punctul meu de vedere discriminarea este inversă: prea mulţi oameni răspîndiţi în toată lumea ajung să-i confunde pe români cu unii dintre ţigani (fiecare pădure are şi uscăturile ei, nu?) şi să îi considere pe români în general ca ceva rău.

De asemenea, prefer să caut partea bună a etniei lor care au dat civilizaţiei muzica lăutărească şi muzicieni de excepţie (Barbu Lăutaru, Grigoraş Dinicu, Romica Puceanu, Marcel Budală şi mulţi alţii), actori (Jean Constantin, Ştefan Bănică senior), scriitori (Anton Pann) recunoscuţi şi apreciaţi ca atare în ciuda originilor lor. Interacţiunea lor cu românii a dus la apariţia unor opere literare, ca de exemplu „La ţigănci” de Mircea Eliade sau „Ţiganiada” de Ion Budai Deleanu.

În plus, nu cu mult timp în urmă am văzut un interviu la televizor cu un ţigan florar şi am rămas aproape impresionat de modul lui de gîndire: un om harnic, serios, foarte bun cunoscător al meseriei sale, iubitor de flori, dovedea o maturitate pe care nu am observat-o la mulţi din “lumea bună”. Dacă ar fi mai mulţi ca şi el România nu ar mai fi în rahatul ăsta de acum (adică o criză economică şi politică care ne face de rîsul Europei).

Este mult mai greu să îi educi pe oameni şi să le cîştigi respectul decît să le copiezi denumirea şi să o foloseşti mai departe, dar cîştigurile sînt mult mai mari în cazul educaţiei.

Articol preluat de aici: http://www.sffbd.ro/zsm/articolul/Tiganii,_rromii_sau_discriminarea_romanilor_de_catre_romani/MTY3/

Moto: “…îl admir pe homosexualul de valoare, dar resping homosexualitatea. Mai exact şi deplin serios vorbind, combat instituţionalizarea homosexualităţii, translarea ei frauduloasă pe un plan de egalitate cu heterosexualitatea” (George Pruteanu)

Am auzit deseori acest gen de discurs fanfaron, autorii căruia pretind că le poartă tot respectul homosexualilor (însă nu chiar tuturor, doar geniilor), dar că totuşi aceştia ar trebui să se împace într-un final cu ideea că specia din care fac parte este una iremediabil inferioară, aducând în sprijinul argumentării lor heterocentriste tot felul de mituri cosmogonice, filosofice, ştiinţifice, literare şi de alt ordin.

Nu este oare suficient că un om există, trebuie neapărat să fie clasificat în funcţie de importanţa sa şi să fie informat cine este în realitate şi ce prezintă cu adevărat, să i se găsească raţiuni de a fi ca nu cumva, doamne-fereşte, să se creadă egalul celei mai valoroase specii de pe faţa pământului – heterosexualul? De ce unul care se reproduce sau doar are sex-appeal pentru sexul opus este acceptat aşa cum este, fără a i se cere nu ştiu ce capacităţi paranormale, genialitate, puteri supraumane, în timp ce restul sunt obligaţi să demonstreze că le posedă dacă vor să fie acceptaţi ca egali între egali? Să fi fost chiar atât de dobitoc Pruteanu şi să nu fi înţeles că nimeni nu poate accepta ideea că ar fi un rebut al speciei umane, că ar fi inferor doar pentru că nu este înzestrat cu o anumită calitate deosebit de apreciată în societate şi că trebuie să-şi accepte umil condiţia de entitate subheterosexuală, să zicem,  până la momentul când soarta, divinitatea, preoţii ori vrăjitorii îl vor izbăvi de suprema deficienţă de a fi neheterosexual?

Nasul a avut frumoasa prezenta de spirit de a-l rechema aseara la B1TV pe George Pruteanu. Felicitari. Oricum, Radu Moraru a fost printre putinele figuri publice ale mediei românesti care au venit sa-l conduca pe ultimul drum.

In primul moment al zappingului meu nocturn, atunci cind l-am revazut pe „Domn Profesor” la B1TV, a fost unul de normalitate. Mi se parea firesc sa-l vad pe George Pruteanu la televizor. Ani de zile statusem in spatele prompterului sau in cabina de regie. Prezenta lui pe „sticla” imi parea naturala, vie, actuala.Ma asteptam sa vad sfirsitul emisiunii in care, pe fondul genericului, Domnul Profesor isi scotea lavaliera.

Nu a mai fost asa. Poate ca l-am vazut pentru ultima data intr-o emisiune de o ora. Poate ca anul viitor, pe 27 martie, ziua decesului sau, subiectul Pruteanu nu va mai fi de interes. Poate ca nimeni nu-si va mai aminti de el. Poate ca va muri cu adevarat.

Este 27 martie 2009 si imi scriu  impresiile proaspete dupa intoarcerea de la Cimitirul Bellu, unde am fost la comemorarea unui an de la moartea lui George Pruteanu.

Dau timpul inapoi in mintea inca marcata de imaginea mormintului frumos ingrijit, cu mici frunze de flori ce rasareau de pe pieptul „profesorului”. Suntem in anul 1997, la Intorsura Buzaului. O sala plina de oameni veniti sa-l asculte pe „profesorul limbii romane”. Era nevoie de prezenta politiei pentru a pastra ordinea. Erau prea multi.

Astazi, la mormintul lui nu erau decit 5 persoane din familie.

Cit de usor ne putem uita unii pe altii?

Pe 27 martie 2008 se stingea din viata  profesorul George Pruteanu. Lucrasem cu domnia sa mai bine de 5 ani. A fost o moarte fulgeratoare, nesteptata si stupida. In popor se zice ca ” a murit cu zile”. George Pruteanu nu a fost niciodata bolnav, ura ideea de mers la doctor, ura ideea de moarte, desi era obisnuit cu ea prin pierderea familiei.

Nu stiu citi dintre dumneavoastra va mai amintiti de George Pruteanu, de ”Doar o vorba sat-i mai spun”.  Daca doriti o reimprospatare a zicerilor „profesorului”, va recomand sa vizitati ”saitul” sau.

Ion Iliescu , fostul presedinte al Romaniei, a fost unul dintre cele mai discutate subiecte ale profesorului Pruteanu. Se stiau de la Iasi, de pe vreme in care Ion Iliescu era prim secretar iar George Pruteanu un ”amarit de librar”. De foarte multe ori, imi aduc aminte, George Pruteanu il taxa pe domnul Iliescu referitor la ”viata grea” pe care acesta a avut-o in ultimii ani ai dictaturii comuniste: ”stiu bine domnule Iliescu, aveati o casa pazita de Militie cu o frumoasa piscina in curte”.

Foarte multe dintre cronicile lui George Pruteanu sau dintre emisiunile serialului ”Doar o vorba sat-i mai spun” il aveau subiect pe domnul Iliescu. Dupa intrarea profesorului in politica de partea Conventiei Democratice, in anul 1996, Ion Iliescu si PDSR-ul au fost tinte clare pentru pamfletele lui Pruteanu.

Chiar si dupa aderarea lui George Pruteanu la Partidul Democratiei Sociale, partid care-l lansase pe domnul Iliescu la functia de Presedinte al Romaniei, relatia celor doi, cel putin aparent, a fost una intelectual conflictuala.

In anul 2003, George Pruteanu paraseste PSD (fostul PDSR) si se inscrie in Partidul Romania Mare condus de Corneliu Vadim Tudor. Si de aici, fostul Presedine Iliescu a fost puternic atacat de profesorul Pruteanu.

Revin la ziua de 27 martie 2008,  ziua mortii lui George Pruteanu. In ultima parte a vietii, retras din activitatea politica, s-a dedicat mai mult scrierii cartilor sale. Pierduse contactul cu viltoarea polemicilor politice, abandonat de PRM caruia nu i-a fost un bun soldat,  in timp ce o buna parte din lumea intelectualilor bucuresteni il izolase pe motivul „pactului cu Diavolul” facut prin apropierea de PRM si de Vadim Tudor.

La un moment dat, canalele media uimesc intraga tara cu vestea mortii fulgeratoare a lui George Pruteanu. Brusc, televiziunile, ziarele si posturile de radio isi aduc aminte de Pruteanu. Multora dintre gazetari le fusese profesor, coleg sau colaborator. Unii il regretau si-i inchinau versuri, altii il analizau critic, Pruteanu era pe buzele tuturor.

George Pruteanu nu avea pe nimeni pe lumea aceasta in afara sotiei sale. Nu avea rude, nu avea apropiati. Nu avea parteneri de afaceri si nu avea oameni care sa-i datoreze ceva. In fata mortii, George Pruteanu era singur. Cu toate acestea, presa a relatat ca trupul neinsufletit a fost depus la Muzeul Literaturii Romane intr-un gest de ultim omagiu si ca va fi inhumat pe Aleea Scriitorilor din Cimitiru Bellu. Era un gest frumos.

V-ati intrebat cumva cine a facut acest gest frumos? Cine a aranjat ca Muzeul Literaturii Romane sa-i acorde acest ultim omagiu?

Asa am ajuns sa-l respect pe Ion Iliescu. Auzind ca George Pruteanu, omul care l-a „injurat” cel mai mult a murit, a sunat sa-si transmita condoleantele doamnei Pruteanu si sa-si ofere sprijinul. El l-a contactat pe primarul de atunci al Bucurestiului, Adrian Videanu pentru a-i solicita sa-l gazuiasca in ultimele sale zile pe acest pamant pe George Pruteanu.

Ion Iliescu, omul pe care l-am urit cel mai mult ne dadea o lectie de viata.

Fie o mărime X a cărei valoare reală este xo. Dacă se măsoară mărimea X de un număr N de ori, N suficient de mare, în aceleaşi condiţii, atunci se vor obţine pentru X valorile xi, i=1,2, 3,…,N. Diferenţele (xo – xi) se numesc erori accidentale. Dacă N este suficient de mare, atunci erorile accidentale se supun legii de distribuţie normale a lui Gauss. Reprezentarea grafică a funcţiei de distribuţie Gauss are forma unui clopot, de unde denumirea de “clopotul lui Gauss”.
h > 0 este o măsură a preciziei şirului de măsurători.

Ce vreau eu sa spun cu asta? Sunt multi care afirma ca e gresit cand supunem notele uni examen ca apartinand unei astfel de curbe,dar sunt si mai multi care afirma si sustin cu tarie acest lucru.Chiar George Pruteanu facea demonstratii de genul acesta pe situl sau,cu notele date de el studentilor.

Eu sunt insa de parere ca aceasta curba a lui Gauss,sau mai bine spus Clopotul lui Gauss,defineste foarte multe chestiuni.Sau si mai bine spus,se aplica in cazul multor lucruri.De exemplu:notele obtinute in urma unui examen,inteligenta umana,etc.

Insa ceea ce cred ca e mai serios este ca insasi existenta se supune acestei curbe.Nu vreau sa readuc in vizor autoconsumarea existentei.

Dar chiar cred ca lucrurile stau cam asa:

Incepand cu anii 50-60,poate chiar un pic mai devreme,lucrurile au inceput sa evolueze intr un mod din ce in ce mai alert.Inovatiile au depasit cele mai optimiste asteptari,a aparut radiodifuziunea,televiziunea,apoi internetul,computerul personal si laptopul mai nou au pus stapanire peste tot ceea ce insemna existenta.Incredibile descoperiri si inventii au fost facute in domenii precum genetica ori tehnologia,sau mai bine spus,nanotehnologia.

Totul este aproape posibil,sau aproape totul este posibil acum,in 2009.Omul poate zbura,poate merge in spatiu,poate inlocui membre sau organe,poate crea alt om,sau inteligente artificiale,de marime ce tien de nano.Granite recent impenetrabile au foast distruse instant,intr-o clipita.Pana si BIBLIA a devenit deprecated,sau obsolete.Teorii sunt destramate, si teorii sunt confirmate si eventual completate.Avem un presedinte de culoare in America,the land of the free,for God’s sake.Lucrul asta il vedeam numai in filme,de fictiune.Alaturi de multe alte lucruri comune astazi.Ma uit la seriale sci-fi de prin anii 80 chiar si 90 si vad ca pana si cele mai odd idei astazi sunt realitate sub o forma sau alta.

Din pacate insa,ceva parca not seems right.Ceva e in neregula.Da, s-au facut progrese medicale inimaginabile.Poate si confortul a sporit high up the celeing.Dar totusi ceva ma apasa.Apoi m-am gandit sa fac graficul de mai sus.Si mi-am dat seama ce ma framata in subconstient.

Se va autoconsuma oare existenta in curand,arzand ca o flacara in launtrul constiintei universale?

Catre ce forma de existenta si tip de viata ne indreptam?

Societatea devine din ce in ce mai neprietenoasa,violenta si fetish addicted datorita media.Cand omul s-a mutat din pestera in casa,cand si-a pus incaltari si nu a mai mers descult,cand a inceput sa cumpere legume si fructe as-breeded,si nu rodul muncii sale,el practic si-a semnat condamnarea la moarte?

Desigur ca in momentul in care s-a imbracat si incaltat,si s-a indepartat de natura,a devenit mult mai sensibil fizic si de asemenea,durata medie de viata a scazut dramatic.Ba chiar a suferit seriaose modificari de ordin fizic.Inainte oamenii aveau alte dimenziuni,acum suntem mai pitici, si mai “pricajiti”.

Acum mergem la costum,cu masina sau cu avionul.All boundaries have been eliminated.You can go around the world in  a matter o f hours,not to mention space travel.

Serios acum,were are we going to? Nu,pe bune? Catre o viata idilica gadget-based and home entertainment? sau?

Vom deveni androizi?ne vom transfera creierul intr un corp nemuritor sau vom gasi elixirul tineretii?

Azi e maine,si maine..e ieri….

Cu totii stim de unde am pornit..dar oare tot acolo vom ajunge?..one way or the other…..

In seara asta, zapand intre doua filme, l’am zarit pe George Pruteanu la B1Tv. Pret de cateva clipe am crezut ca emisiunea e in direct. Am patit asta si la moartea lui Ralu Filip sau la cea a lui Octavian Paler. O vreme asteptam sa’i vad live. Si inca nu ma pot obisnui cu ideea ca, iata, nici Pruteanu nu mai e printre noi. Un aristocrat sensibil, spiritual, dar cerebral si riguros, care lovea “cu opinii si cuvinte”. Si de care mi-e foarte dor.

Pe planeta au ramas insa ceilalti doi invitati ai cameleonicului Radu Moraru, adrian-copilul-minune-de-vito-ovino-porcina si guta-nu-mai-stiu-cum. Cameramanii au izbutit un cadru superb, cu doua exemplare perfecte ale speciei porcinelor, ranjind grotesc si grohait de sub bretonul incarcat cu briantina, cu soricul gras si gros si gretos, inaltandu-si ratul revoltat in aerul incarcat de “sudoarea” muzicala de care ii acuza George Pruteanu.

Urmarindu-l pe regretatul filolog asediat de imbecilii din studio, secondati de pseudo-moderatoru-moara defecta (ce macina ba in favoarea manelistilor, ba a lui becali, ba impotriva lui Cristoiu), sau de printul tiganilor – leo de la strehaia, dan bursuc si carmen serban ce’au dat buzna in direct, prezidential, prin telefon, m’a cuprins si pe mine indignarea. Dar nu impotriva manelelor, dracu’ sa le ia si sa le duca unde si’a’ntarcat copiii sau sa le lase aici intru imbecilizarea romanilor predispusi la asa ceva.

Impotriva lui Moraru. L’a mai adus pe Pruteanu in direct, nu cu doi, ci cu trei manelisti, unul mai rasarit ca altul. Sau impotriva Cristinei Sincai de la Realitatea, care l’a bagat in live cu o astroloaga cu pretentii vizionare si o pretinsa psiholoaga si in general impotriva tuturor jurnalistilor care l’au invitat in emisiuni pt rating, singur fata cu prostia. Si asta l’a terminat pana la urma. Balanta trasa in jos cu kilogramele unsuroase ale lui guta si minune de asa-zisi jurnalisti. Si revolta lui Pruteanu, neputinta de a razbi prin zidul de opacitate spirituala, “un zid al Berlinului”, cum spunea, dar si neputina sa de’a Let it be, refuzul lui de a depune armele in fata prostiei infinite.

Minunea-copil l’a informat ca “tinerii au murit in ’89 ca sa ne asculte azi pe noi”. carmen serban i-a incriminat pe manelistii… “impostori” [:)).. fiecare tagma cu uscaturile ei;)]. Guta l’a anuntat ca 2 milioane de romani asculta manele. Replica lui Pruteanu n’a intarziat: “daca un virus infecteaza 2 milioane de calculatoare, nu inseamna ca e un virus bun, ci ca a stricat 2 milioane de calculatoare”. minune-copil a revenit cu alta interogatie de pomina: “Eminescu de ce a zis <<cobori in jos luceafar>>, vorbea cu luceafarul?”. Croseul verbal al senatorului a lovit in plin: “le dati miros de transpiratie, nu de crin (n.b. versurilor)”. “Pentru 200$ cant si versuri porno, ca sa umplu frigideru’ pentru copii” zice minune, ajutat de guta: “scopu’ scuza mijloacele”, cu grohaiala aferenta (uite ca totusi l’a citit pe Machiavelli ). Pruteanu: “nu sunteti un artist adevarat”. Minune: “la mine la concert, intr’o sala de 4000 de oameni, s’au inghesuit 5000”. Pruteanu: “pe Hitler il ascultau zeci de mii de oameni”.

Minune: “o sa va las sa spuneti ce vreti dvs. Pt ca oricum sunteti la capat de drum”, si, ca sa fie sigur ca destinatarul a prins sensul adanc, a insistat sa joace tontoroiul pe un mormant inca nesapat: “n-ati inteles? am vrut sa spun ca sunteti mult mai in varsta decat mine“. Pruteanu a replicat viu: „mi’a spus’o tot trivial, cu o rautate de mahala… o mica satisfactie ca eu voi muri mai repede“. Si’a murit.

Prea multa rabdare, prea mult timp si sanatate irosite pe manelisti, astrologi, pitecantropi. Ultima data l-am vazut live la Gabriela Vranceanu Firea. Dezbatea posibilitatea ca Elena Udrea sa’i dea in judecata pe Divertisi pt ca, in Animat Planet, au ilustrat’o nu ca pe un animal, ci ca pe o eva despuiata.

Nimeni nu face umbra pamantului degeaba si chiar daca ar face’o, nu e rolul niciunuia dintre noi sa hotarasca asta. Dar cand moare cineva ca Pruteanu, chiar daca plangi putin, fara sa’l fi cunoscut, si te gandesti ca mai sunt multi altii care il regreta, ii accesezi site’ul peste care te’ai uitat fugitiv cand traia, pt ca n’aveai timp, de parca ar mai conta ce incerci sa faci pt o persoana dupa ce moare, si realizezi mult mai tarziu ca a murit.. parca totusi te intrebi.

Oricum, in Univers s’a intamplat o eroare.

Poetul Cezar ivanescu a plecat sa intalneasca majoritatea. De parca sirul deceselor din acest an inceput de Barbu Brezianu, continuat de Max Banus, Ovidiu iuliu Moldovan, George Pruteanu si incheiat de Monica Lovinescu nu era deajuns,  o alta personalitate -  Cezar Ivanescu a trecut in nefiinta, dar va ramane prezenta vie in memoria literaturii romane. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Există momente în viaţă când voma şi greaţa vin să te asalteze prin toţi neuronii pe care îi mai ai disponibili. Citesc la Cozopleanul ceva care m-a îngreţoşat. Dar, chinezu meticulos cum mă ştiţi, nu îl cred pe cuvânt şi intru să văd textul exact al editorialului “La moartea unui clovn”, executat de mirobolizanta Alina Mungiu-Pippidi. Şi din care vă citez aici doar începutului. După care mă duc să vomez puţin…

“A murit zilele acestea un vechi prieten de-al meu, George Pruteanu. Corul fals si galagios de la moartea lui tinde sa ascunda faptul ca aceasta celebritate care a murit saptamana trecuta era un ratat…”

E unul dintre textele cele mai obscene, din punct de vedere sentimental, pe care le-am citit vreodată. Să iubeşti un om şi a doua zi după înmormântarea lui să scrii aceste lucruri despre el înseamnă că acela a fost şi este o mare obsesie pentru tine. Cei care se luptă cu morţii, de fapt au în ei înşişi lucruri pe care nu le pot accepta sau nu au învăţat nimic esenţial din ce înseamnă prietenie, ca să nu spun dragoste.

Regret că am citit o asemenea scriere scandaloasă !

Pr. Dorin.