Aşa-i că ai auzit şi tu oameni spunând că Dumnezeu nu există? Şi nu pentru că ar fi atei, ci pentru că la un moment dat din viaţa lor, când ar fi avut mai mare nevoie de El, s-a făcut nevăzut. De fapt nu au primit răspunsul aşteptat. Sau nu au primit nici un răspuns. Sau poate că nu ai auzit asta la alţii ci este povestea ta.

Îmi aduc aminte de o superbă carte din literatura creştină-  „Când cerul tace!”, în care am găsit prima dată exprimată această situaţie. Aceea că atunci când îţi merg toate bine, este şi El prezent la veselie, dar când vine CRIZA, de orice fel ar fi ea, te îndrepţi spre El şi nu găseşti decât o uşă închisă şi zăvorâtă, înconjurată de tăcere. Este o situaţie tragică dar şi adevărată.

Ce aş putea eu să spun? Chiar nimic. Dar este Cineva care a experimentat din greu această situaţie, şi de aceasta ne aducem aminte în aceste zile.

Ai fost poate într-o situaţie disperată, sau ai văzut pe altul şi ai plâns doar împreună cu el, dar să fi văzut scena din Ghetsimani…! Poate tu crezi că ai cunoscut nivele superioare ale suferinţei, şi aşa o fi, dar să fi văzut acolo agonie. Cine ştie dacă nu este bine că ucenicii au adormit. Cum ar fi rezistat ei să audă strigătul disperat al Mântuitorului când L-a întrebat pe Tatăl de ce L-a părăsit?

Este extraordinară creaţia lui Dumnezeu şi anume Biserica. Să faci parte dintr-o familie în care să te poţi sprijinii pe altul, sau să sprijineşti la rândul tău, este ceva divin, dar în anumite situaţii eşti tot numai tu şi uşa trântită în faţă… şi în rest linişte. O linişte care urlă.

Unde era Dumnezeu când Fiul Său agoniza în trupul uman? Am o bănuială. Mi-l imaginez stând de cealaltă parte a porţii ferecate, îngenuncheat şi plângând… Şi în continuare tăcând. La cea mai mică distanţă posibilă în care să poată rămâne în continuare ascuns. Până la o vreme. Doar de El stabilită şi ştiută.

Ce s-a întâmplat când Dumnezeu a ieşit din acea tăcere? A luat naştere de fapt minunea pe care noi o numim Biserică. Poate când te uiţi la Ea, te gândeşti că nu e mare realizare. E totuşi vorba de Biserica pe care o vede El. Ştii tu, curată, fără pată… proslăvită.

Oare ce va lua naştere când Dumnezeu va ieşi din tăcerea care te înconjoară pe tine…?

Emi Ciupe- Hunedoara

Şestov spunea că omul acceptă mai uşor ceea ce-i este străin, chiar demn de ură, dar acceptat de toţi, decît ceea ce ce-i este apropiat şi iubit, însă respins de toţi.

Subiectivitatea este desfacere a timpului măsurabil, este uitare a prezentului comod şi deschidere către un imemorial, către un invizibil ce poate fi văzut doar în urma trezirii celorlalţi ochi, atuinci când vom renunţa la foamea privirii-viol, a privirii-ustensil ce sugrumă misterul autentic şi ne vom înveli cu straiele unui ochi ce a lăsat materia în urmă reuşind să vadă dincolo de aici.

V-aţi gândit vreodată că noaptea aceea, pierdută din Grădina Ghetsimani ascunde un secret, un nespus ce nu poate fi dezlegat prin logos?

Pascal încearcă să-l desluşească atunci când ne spune că Iisus va fi în agonie până la sfârşitul lumii. Divinitartea a adăugat iubirii şi credinţei lui Iov, iubirea, credinţa şi sacrificiul său…cândva greutatea iubirii transcendente şi umane va cântări mai mult decât toate nisipurile mărilor pământului…

Să nu căutăm siguranţa şi fermitatea în lumea noastră vrăjită- Pascal. Nu trebuie să dormim, căci, dacă am dormi cum a adormit în acea noapte marele apostol, sacrificiul va fi fost inutil…

Să păstratţi lumina şi iubirea în suflet! Acestea să nu fie doar vorbe nude, uitate!

Paşte fericit!

Dispretuit si parasit de oamnei, om al durerii si obisnuit cu suferinta,era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.

Totusi, El sufeintele noastre le`a purtat si durerile noastre le`a luat asupra Lui, iar noi am crezut ca este pedepsit, lovit de D`zeu si smerit.

Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti.

Noi rataceam cu totii ca niste oi, fieacre isi vedea de drunul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra, a tuturor.

Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care il duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”(Isaia cap.53)

Olive path

Drumul durerii

1. - Am uitat ceva, spun. Miriam nu mă aude….Uituceala asta mă sâcâie un timp. Mai ales că Miriam pare cu gândul în altă parte. Mai avem câteva staţii până-n Ierusalimul de Est. La opt şi jumătate trebuie să fim în faţa porţii Iaffo unde urmează să ne întâlnim cu alţi turişti dintr-un grup programat pentru un traseu de câteva ore prin vechea cetate a Ierusalimului. Miriam priveşte neliniştită pe geamul autobuzului. – Ar fi trebuit să-i spun lui Shani cu câtă simpatie îl pomenesc foştii elevi, revin eu la ideea care mă sâcâia. Cum de nu mi-a trecut prin cap? Ingineri, profesori, oameni în toată firea acuma, nu uită că matematica făcută cu profesorul Blum a fost… “Nu-mi plac locurile astea! Aicea nu suntem în siguranţă”, mă întrerupse Sara. Ajunsesem. După foiala din faţa biroului ghizilor, ai crede că nimeni nu se gândeşte la vreun pericol, cu excepţia lui Miriam, fireşte. Grupuri de turişti aşteptând să fie preluaţi de ghizi, tarabe arăbeşti cu obiecte de artizanat, cu fructe proaspete, în special curmale. De fapt Miriam e singura evreică din grup şi e convinsă că toţi arabii din jur ştiu asta. Bine că sunt şi poliţişti pe aici, îi spun în glumă. Miriam nu mă ia în seamă. Într-adevăr doi poliţişti călare fac rondul. Unul din cai e uriaş, te duce cu gândul la un experiment genetic. Tot un produs special pare să fie şi ghidul. “Menahem”, se prezintă. Ochi albaştri, şapcă ponosită, umeri largi, barbă scurtă cenuşie, blugi… Cincizeci de ani? Cam atât. Poate doi, trei peste… “Parc-ar fi proprietar de saloon. Sau…un hangiu irlandez.” Miriam e complet opacă la glume. Renunţ. Suntem cincisprezece de pe trei continente, trage linie Menahem. Ne declarăm, ascultători, pe rând, numele şi ţara din care venim. Urcăm pe Muntele Măslinilor încercând să ne ţinem cât mai aproape de Menahem. Şi să-i prindem din zbor explicaţiile. Întinsă pe patru versanţi calcaroşi ai munţilor Iuda, construită din piatră albă, cetatea Ierusalimului apare în toata strălucirea ei. Lui Menahem îi place să explice. Poate ar fi fost bine să am cu mine un carneţel să notez câte ceva, cum văd că fac unii din grup. Când îi vede scriind, Menahem vorbeşte mai rar, ca un profesor la catedră. Pe Miriam asta o amuză. “mi-am adus aminte că în liceu eram tocilara şcolii. Mai ţii minte?” Cum să uit? Conştiincioasă, ochelaristă, cu caietele ei ordonate în care…Menahem ne aruncă o provire mustrătoare, fără să ne spună nimic. Cum vorbeşte o englezească destul de fonetică, înţeleg aproape tot ce povesteşte. A fost suficient apelul de la plecare ca să ne ştie pe toţi pe numele mic. Ne tutuieşte cu naturaleţe şi şarm. ” Da’, dar un şarm de hangiu irlandez” intră-n joc, însfârşit, Miriam care nu e prea încântată de talentele lui ghidului…”Un…cum să spun, un schwitzer”, spune Miriam. Adică şmecher… Şi încrezut! Spre răsărit, în zidul cetăţii dinspre muntele Moria dominat de cupola aurită a Moscheii lui Omar, se vede poarta Damascului şi mai departe poarta lui Irod….”Voi de ce nu sunteţi atenţi?” se întoarce Menahem spre un cuplu de englezi care povesteau de ale lor, reluînd, apoi: “iar în partea opusă, în nord vest, de la poarta Iaffo de unde am pornit(toată lumea e numai ochi şi urechi) dacă mergem spre est, pe acelaşi versant, al Garebului, ajungem la Sfântul Mormânt.” După ce am văzut panoramic toată cetatea, urmează să vizităm cele patru cartiere istorice: creştin, arăbesc, armean şi evreiesc. Coborâm pe o cărare pietruită spre zidul cetăţii. În stânga, pietrele albe ale mormintelor unui vechi cimitir evreiesc în contrast cu covorul, de un roşu sângeriu al anemonelor. În dreapta, biserici. Ne oprim din loc în loc. “Ei, la ce te gândeşti, Nora?” Îl aud pe Menahem. Coborâm spre zidul Cetăţii. Înainte de a ajunge la Poarta Leilor, în stânga, Biserica Sfântului Ştefan. Lângă trunchiurile contorsionate ale Grădinii Ghetsimani câteva japoneze plâng în hohote. În Biserica Naţiunilor, întâlnisem alt grup de asiatici, la fel de tulburaţi. Menahem continuă să ne prezinte, locurile cu gesturi largi şi o voce baritonală uşor răguşită. Am intrat în cetate pe drumul pe care a fost dus Isus după ce a fost prins în Ghetsimani. Trecem pe lângă scăldătoarea oilor, pe lângă Siloam şi ajungem la fortăreaţa Antonia, trecând de Poarta lui Irod, de unde începe Via Dolorosa…Mă gândisem pe drum că aproape fiecare locşor fusese acoperit cu o biserică. Erau de altfel deosebit de frumoase. Totuşi, pentru mine impresionantă fusese cărarea povârnită pe care am coborât spre cetate. Aceeaşi pe care o străbătuseră tălpile lui Isus cu 2000 ani în urmă. Nu cred că Menahem şi-a dat seama de asta.

În istorie nu există ceva are să se poate asemăna cu acest fel de revelaţie a mâniei lui Dumnezeu împotriva oricăror necinstiri şi nedreptăţi a oamenilor ca moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

De aceea, facem o mai mare nedreptate crucii dacă o sentimentalizăm decât dacă o negăm. Dacă nu vezi mânia lui Dumnezeu cânt te uiţi la crucea de la Calvar, e sigur că nu vezi nici dragostea lui Dumnezeu. Acela este locul unde vezi mânia lui Dumnezeu revelată.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că atitudinea lui Dumnezeu faţă de păcat este un prin care se lasă să se vadă că El nu poate pretinde că nu a văzut păcatul. Dumnezeu nu poate spune Bine, nu te voi pedepsi. Atitudinea lui Dumnezeu faţă de păcat a pretins moartea Fiului Său. Atât de mare a fost ura lui Dumnezeu împotriva păcatului, repulsia Lui faţă de acesta, determinarea Lui de a-l pedepsi, cerinţa Sa dreaptă împotriva lui, încât Hristos a trebuit să vină în această lume, nu ca să ne spună că „Dumnezeu este dragoste” – Dumnezeu a spus acest lucru prin profeţi şi alţi oameni: acest lucru se ştia deja – ci ca să sufere mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Dumnezeu trebuie să pedepsească păcatul. Crucea dovedeşte acest lucru, crucea n-ar fi avut loc dacă n-ar fi fost păcatul.

Ce este paharul despre care vorbeşte Domnul Isus în Grădina Ghetsimani? Paharul este moartea pe cruce şi tot ce a îndurat Hristos acolo. Ce a băut El? A băut pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat.

Niciodată nu a mai existat o revelaţie a mâniei lui Dumnezeu împotriva oricărei necinstiri şi nedreptăţi făcute de oameni, ca aceea care a avut loc la Calvar.

Calvarul este ultima declarare a mâniei. Şi noi trebuie să înţelegem acest lucru; că înainte de a vedea dragostea lui Dumnezeu la cruce, trebuie să vedem mânia Lui. Numai când înţelegem adâncimea mâniei Lui putem înţelege adâncimea dragostei Lui.

          M-ai vândut pe mai puţin de 30 de arginţi şi, până să cânte cocoşul, de trei ori te-ai lepădat de Mine. M-ai aşezat mereu în linia-ntâi şi ţi s-au însângerat buzele de ciudă omenească când ţi-ai dat seama, în nimicnicia ta, că pot să fac faţă, Fariseu nevertebrat şi împuţit ce eşti!

          M-ai tratat ca pe un sclav trist, eu eram liber şi fericit. Te-ai temut de Creaţia ta pentru că nu puteai cuprinde cu seninătate nimic din ce e nobil.

          M-ai dat ca pe un sclav, unui alt Stăpân. Eu am ajuns Gladiator şi Imperiul buimac al existenţei tale se clatină. Nu eşti decât un demon inventat din propria greşeală şi neputinţă. Un bostan paranoic, singur şi trist.

          De azi înainte nu-mi voi aparţine decât Mie! Ştii de ce?! Pentru ca tu, să faci asta, n-ai să poţi vreodată, Iudă îmbujorată artificial! Căci e normal, ambiţios decăzut, să ai îndoieli atunci când certitudinile-ţi lipsesc! Pentru că fragmente din trecut pot oricând deveni viitor. Pentru că nu ştii să zâmbeşti la o rază de vis! Cu atât mai puţin atunci când primeşti o castana în dar. Una pe care nu tu ai adunat-o şi n-ai habar că Fericirea poţi în ea s-o regăseşti chiar şi-ntr-o altă Limbă a Pământului!

          Pricepi, nu-i aşa?! Măcar atât! Şi acum, e lesne de înţeles, poate în continuare să-ţi fie frică!

Fereşte-te de icoane! Căci Eu l-am iubit pe Iuda!

Notă: Orice asemănare cu personaje reale nu e deloc întâmplătoare! Iar povestea asta nu e rodul imaginaţiei mele…

In Ghetsimami Isus mijloceste in rugaciune timp de trei ore: “Tata, daca este cu putinta, departeaza de la mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu.”

In Hermeneutica exista o regula simpla: “daca un lucru se repeta de trei ori, mai ales in cadrul aceluiasi pasaj, inseamna ca e foarte important.

La ce se referea Hristos? Care e paharul pe care nu dorea sa-L bea?

Unii au sugerat ca Isus se temea de moarte, sau de suferinta fizica, lucru care ar arunca o umbra de intuneric asupra lucrarii de mantuire. Ioan 12: 27 ne spune: “Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?…Tata izbaveste-ma din ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta!” Din ceea ce ne spun Marcu si Luca stim clar ca Isus a fost hotarat sa moara. Nu s-a temut de ceasul mortii sau al suferintei. Atunci, de ce s-a temut?

Isaia 51:17 “…Ierusalime, care ai baut din mana Domnului potirul maniei Lui, care ai baut, ai sorbit pana la fund potirul ametelii!”

Ieremia 25:15 “…Ia din mana Mea acest potir plin cu vinul manieii Mele, si da-l sa-l bea toate neamurile la care te voi trimite.”

Apocalipsa 14:10 “va bea si el din vinul maniei Lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui;…”

Isus urma sa experimenteze intreaga manie, furie, urgie a lui Dumnezeu. El nu se roaga “departeaza paharul suferintei”, ci se roaga “departeaza paharul maniei Tale”. Pana in acel moment Tatal nu-L tratase niciodata cu manie. In dragostea desavarsita dintre persoanele Sfintei Treimi, era imposibil sa experimentezi relatii de manie. Isus urma sa experimenteze, pentru prima data, mania deplina si infioratoare a Tatalui, manie care avea sa culmineze cu “despartirea de Tatal”. Cuvintele: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?” sunt reactia Mantuitorului la mania lui Dumnezeu.

In gradina Ghetsimani Isus se roaga: “Tata, daca este cu putinta sa-i mantuiesc fara sa experimentez mania Ta, departeaza de la mine paharul maniei Tale…totusi, nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu!”

Si cand ne gadim ca toate acestea le-a facut pentru noi…