Circulam ieri prin orașul patriei în care locuiesc, la oraș mă refer cu locuitul, și lîngă mine la stop se opresc două mașini, banda 1 și banda 3. Eu? Pe banda 2. Cel de pe banda 1 face semn înspre mine să dau fereastra jos. Îmi dau seama repede că nu mie mi se adresează gesticulația, ci celui de pe banda 3.

Politicos și pentru că aveam loc destul dau un pic mai în spate ca să las cetățenii să strige din habitacluri prin ferestrele deschise ce aveau de spus:

- Hai, mă, mîine la Nelu și facem o beție zdravănă de sînt Ion.

Corect! Nu-i ironic? Poate că și asta ar trebui indexat la spiritul ortodoxiei, în conformitate cu indicațiunile lui Creangă… să fie toate zilele numai zile de nume și două lucrătoare, da și alea să fie sărbători cu cruce roșie în calendar.

Care-i ironia în toată povestea asta? Cine a fost Ioan Botezătorul? Cel ce n-a mîncat și n-a băut. Postitorul, ascetul. În compensație… nu-i mai bine să-i sărbătorim ziua mîncînd și bînd? De sufletul lui să fie!

Matei 3:4: Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

Luca 7:33: În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mîncînd pîne, nici bînd vin, şi ziceţi: ,Are drac.`

Asta sîntem. Nu ne-ajunge că ne-am umplut fierea de porcării (în sensul etimologic al cuvîntului, produse din carne de porc), nu ne-ajunge că de Crăciun și de Revelion ne-am îmbuibat și umplut de băutură… Sfîntu Vasile, Sfîntu Ioan,  să vină!

Sîntem demni urmași ai dacilor cărora Burebista parcă le-a scos viile, că nu se mai înțelegea cu ei de bețivani ce erau, sîntem urmașii acelora pe care grecii îi disprețuiau că beau vinul ca barbarii, neîndoit cu apă, și mănîncă multă pîine.

Oare de ce aleg bărbații să își piardă capul în vin, tocmai acum de ziua Descăpățînatului, cînd vinul, dansul și femeia l-au determinat pe împărat să dea ordinul?

Nu ieșiți în stradă azi. S-ar putea ca vreun neluțu să fie beat la volan!

Vezi și postarea de anul trecut.

Passport – checked!

Ticket – checked.

Luggage – checked.

Pulse – checked…a little bit faster than usually..

Farewell-checked…

It’s just a thing…..half of my heart I’ve feint to forget here…next to my mom,my home…and my sweet,lovely, best friend..

Oh…and an unimportant thing missed..i’ve forget to check…tears on my cheek…’cause this is just fortuitous,inevitable and blameless…

It  ends today…my old life and a new life begins…It’s strange…I’m happy but at the same time sad…I’m impatient and afraid too…

Happy and impatient because I waited this day too much….sad – because I left here my best friends and some persons that mean too much to me…afraid – because of mysterious new life…

It’s 1.02 am. I can’t sleep yet…maybe I’m too excited…but I have to rest..and I have only 4 hours to do this…the last 4 hours,that seem to me an eternity.

A new year…a new life!

I really think that I am about to become paranoid…

maybe I have no reasons,but I feel a deep fear,I have terrible dreams each night,that only increase that feeling and make me become worried sick about my going…

If thinking logically about it, it is normally….but it’s very,very hard to resist…

It’s a kind of terror that squeezes my forces…

I’m supposed to be happy,but something is preventing this state!

It’s well known that nightmares affect our life,our behaviour,our relations…and it’s really difficult to accept this way of living or beter called surviving…

waking up each day with tears on my cheeks it’s devastating..

Now I’m named “strange”,”depressed”.. I try to look well.. but I can’t…

What can I do to feel better??

to wait…

Amețită de spiritul Crăciunului…

&

Scrisoare către Moș Crăciun ^_^

nerăbdare,bucurie,teamă,dorință,îndoială…

toate aceste sentimente se joacă ”de-a v-ați ascunselea” în sufletul meu…la sigur fiecare om le-a simțit măcar odată în viață, deoarece sunt sentimente ce apar ca urmări a unei așteptări îndelungate…

mi se întîmplă și mie acum,deoarece aștept deja de 2 ani momentul în care voi pleca…2 ani în care am trăit doar gîndindu-mă că curînd nu voi mai fi aici,am ținut oamenii la distanță,am refuzat afecțiunea lor. Și da,e greu să trăiești astfel,mai ales cînd știu că prietenii și colegii mei se gîndesc la viitorul lor și știu sigur unde își vor urma studiile,ce vor face cînd vor fi adulți,iar eu cînd primesc întrebarea: ”unde mergi după colegiu?” nu știu ce să răspund,pentru că eu nu voi finisa colegiul aici,pentru că eu nu mi-am programat viitorul așa cum au făcut-o ei.Uneori îi invidiez doar pentru faptul că ei știu unde vor fi și azi și mîine,pe cînd eu,eu sunt astăzi aici și acum.

Posibil așa fel de viață ca a lor mie nu mi se potrivește…

dar cine știe??…eu nu voi afla niciodată..

Acum,cînd sunt pe ultima sută de metri și în curînd îmi voi vedea visul realizat,mi-i frică și în același timp sunt fericită. Mă macină mii de gînduri și întrebări. Unde voi ajunge,cine voi fi,cum voi exista? Sunt taine ce urmează să le descoper..

Și totuși,cine a zis că ultima perioadă a așteptării (cea mai scurtă defapt) e cea mai apăsătoare a avut perfectă dreptate!

Sunt confuză,înspăimîntată și fericită! Simt fluturi în stomac și cred că m-am îndrăgostit,ceea ce e o adevărată problemă pentru cei ce mă iubesc,deoarece eu m-am îndrăgostit de instabilitate,schimbare și călătorii.Pentru că mă sperie stabilul și tot ce e clar…

sunt fiica curiozității și logodnica necunoscutului…

Una dintre cele mai frumoase fotografii pe care le-am descoperit AICI este aceasta.

Mi-am adus aminte atunci de acest film, de această istorie, de asta şi asta. De acest cîntec.

Dar nu îmi amintesc unde am mai scris despre una dintre cele mai frumose poveşti de dragoste… A spus-o cineva, nu îmi amintesc cine. Cred că am scris prin Întoarcerea din Oglindă.

Cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română este Conu Leonida faţă cu Reacţiunea.

Dialogurile de acolo sînt de o gingăşie extraordinară.

LEONIDA: Trebuie să fie târziu, Miţule; ne culcăm?

EFIMIŢA (se scoală şi se uită la ceas): Douăspce trecute, bobocule.

LEONIDA (sculându-se şi el şi mergând spre patul din stânga): Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba…

EFIMIŢA (dregându-şi patul): Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

Nu Romeo şi Julieta! Pe aceia Shakespeare nu a reuşit să îi lase să facă varice, să se îngraşe şi să chelească, să se strice în bătrînire, coborînd spre adînci bătrîneţe în iubire.

Miţule, Bobocule… ce poate fi mai frumos decît să păstrezi gingăşia şi alintul după atîta uzură în relaţie? Am văzut două feluri de bătrîni: care îmbătrînesc frumos şi care îmbătrînesc urît, cei senini şi împăcaţi şi cei ursuzi şi acri.

Această fotografie m-a făcut să rostesc gîndurile pe care mi le imaginam dincolo de pletele albe ale doamnei care îşi pregăteşte soţul pentru fotografie: “Aşa cum arăţi tu, Bobocule… nu arată nimeni”.

Cel mai frumos sărut pe care l-am văzut? Sabina şi Richard Wurmbrand. 1991. Vizita la Iuliu Valahori. Bucureşti.

Cel mai frumos “Te iubesc?” De pe buzele aspre şi uscate ale unui bătrîn, într-un salon de spital, către soţia lui răstignită între perfuzii. Secţia de cardiologie. Mai 2007. Oradea.

M-am întîlnit cu el după un an de la despărţirea de ea. Mi-a spus cum a murit în braţele lui. Ce îmbrăţişare va fi fost aceea?

Acum… o altă pereche o ia de la capăt… cu îmbrăţişarea timidă din parcul desfrunzit cu frunzele moarte sub călcîie. Vor sfîrşi într-o altă îmbrăţişare, într-o primăvară plină de suc şi verde toată…

Nu știu cum ar fi mai corect să intitulez aces articol,deoarece simt indignată,nedumerită și confuză…aleg totuși indignare,deoarece e sentimentul ce predomină…

Recent am avut de pregătit un eseu la Limba și Literatura Română pe tema : ”Femeia este suverană,totul nu se face decît prin ea și pentru ea”. Eu ca de obicei,nu găseam niciun pic de insăirație ca să scriu acel eseu și am decis să-l scriu înainte de oră(de obicei atunci am cea mai mare inspirație xD).

Cînd a sunat clopoțelul pentru a ne anunța că ora a început,eu eram eram extrem de concentrată la scrierea mea,însă m-au făcut să mă opresc din scris ideile colegei ce a ieșit în fața clasei ca să prezinte eseul său.

Cele auzite m-au decis să-mi las baltă ideile și să încep altele,și anume…

Am început să mă întreb ce fel de femeie este cea care vorbește despre femei cu expresii deja spuse de altcineva?

Care este rostul ei pe acest pămînt,dacă ea nu poate vorbi despre predestinația sa,nu poate să se aprecieze,să se iubească și să se respecte?

Cum o va trata un bărbat,dacă ea nu-și știe valoarea și nu se poate impune ca personalitate?

Astfel,bărbații sunt învățați de mici că femeia după căsătorie este proprietatea lor,deoarece este mai puternic fizic și are tot dreptul să o supună,ei afirmă cu glas tare că femeia trebuie să-i fie slugă și o mașină care să-i nască urmași.

Spre marea mea fericire,mai există încă femei care știu cum să transforme aceste concepții ale bărbatului în ceva favorabil pentru ea,deoarece femeia a luptat de-a lungul omenirii pentru a-și cîștiga drepturi și a reușit într-un sfîrșit. O femeie adevărată, în viziunea mea,e capabilă să ceară și chiar să obțină ceea ce-și dorește de la un bărbat,fără ca acesta să se simtă impus sau manipulat.

Deoarece a fi o Femeie Adevărată e o Artă!

Unfriend a fost ales cuvîntul anului. Cred că și pentru mine este cuvîntul anului. Am descoperit cu amar ce înseamnă acest cuvînt pe propria piele, cum te poți dezprieteni de cineva, care face tot ce este firește și omenește posibil (mai puțin ce este duhovnicește și dumnezeiește posibil… ) pentru a dezprieteni.

Cum privim acest lucru din perspectiva iubirii lui Cristos? Iată o temă de meditație pentru ziua de azi…. acesta este cuvîntul anului, lexemul anului… care este însă Cuvîntul anului?

Și vorba comentatorului… Cum traducem acest cuvînt în limba română?

UPDATE
am mai descoperit o chestie: hăitașii. Un articol foarte interesant despre presa de campanie. Oare există așa ceva și în blogosfera evanghelică? Se pare că da.

ma intreb daca viatza mea ar fi fost sa ia o alta cale, oare as fi fost mai calma, ai matura,mai experimentata, mai altfel?nu imi pun intrebarea asta fiindca nu sunt mutumita de ceea ce am acu dar ma intreb cum ar fi fost..mai rau?maai bine?
uneori incercam sa luam decizii pripite, incercam sa iontrecem timpul..la ce bun?de ce sanu lasam lucurile sa maerga natural, sa intindem timpul el e doar atit de scurt?…
vreau sa fiu altfel…mai calma, mai pura, mai nu atit de full of shit..vreau sa fiu altfel decit sunt.numi iese..
ce simti tu?vreau sa am iarasi 17 ani…vreau sa vb mai putin…vreau sa tac si sa zimbesc…vreau sa nu ma cunoasca nimeni,vreau sa fiu mai aproape de Dumnezeu…ca nici nu ma stiu daca el exista..atit totu e de fals, urit, nedrept…ma pierd in lumea asta cruda…tot ce nea ramas e doar iubirea de oameni, de natura, de bunatate,de parinti.
vreau sa fiu copil..vreau sa zbor..

Vă mai amintiţi de Iacov? După scrisoarea tatălui, am primit o scrisoare din partea mamei… chiar astăzi!!! Am putea să ne rugăm pentru prietenii lui Iacov? Unii dintre ei sînt încă dependenţi de diferite substanţe, sînt pe culmile şi în gropile mariane ale disperării…

Să spunem o rugăciune în seara aceasta pentru aceştia, dar şi pentru familia lui Iacov, pentru cuvinte potrivite şi prietenie autentică, pentru un pod de relaţii pe care să poată trece pe furiş sau pe faţă … însăşi Evanghelia, Însuşi Domnul.

12.11.2009

I wanna be a bird, to cross the sky.

I wanna be a rock, to be so strong  like her.

I wanna be a flower, to adorn the land.

I wanna be a rainbow, to bring happiness to children.

I wanna be rain, to freshen the grass.

I wanna be light, to light the path of wandering.

I wanna  be  the night, to own the  silence.

I wanna  be a dream, to be master of sleep.

I wanna be the moon, to ensure love.

I wanna be a star, to be a friend of moon .

I wanna be the wind, to  swing  the waves.

I wanna be a butterfly, to live one day, but happy .

I wanna be  a forest, to hide the secrets of nature .

I wanna be the love, to protect disappointed hearts .

I wanna be the all, but  it must be myself .

13.11.2009

Reconstruction.

Ma simt ca un puzzle încurcat, iar acum încerc să mă refac din nou, puzzle cu puzzle,doar ca unele lipsesc, altele sunt deteriorate.

astazi iarăşi privirea ceea,deja cred că e mîna lui Dumnezeu.chiar nu mă aşteptam să-l revăd, dar îl simţeam de la îndepărtare, cu încetul se apropia,aş fi putut să trec strada, dar am aşteptat sa treacă.Cînd trecuse simţisem privirea iarăşi pe mine,atunci ca în seara ceea.nu sa oprit,doar m-a privit.m-a răscolit pînă în adîncul amintirei de atunci.mi s-au înmuiat genunchii, chiar nu am înţeles ce se întîmplă cu mine.

love at first sight? yeah, right!!!Cum să nu!Mai bine zis o altă dezamăgire.Deja ştiu cum o să reacţioneze fetele cind le voi spune, ele oricum nu au să înţeleagă, dar pentru prima dată mi se întîmplă aceasta şi mii greu sa explic ce simt, şi mai ales ce sa întîmplat, de ce?

unde plec?unde cad?mi-am amintit un vers dintr-o piesa de a Rihannei “This time was different, i was just a victim…”Straniu, eu sunt stranie, nu stiu de ce dar îmi lipseşte şi gîndurile sunt atît de incurcate.Abia de îl cunosc, dar simt că ne cunoaştem de o viaţă.

Vreau să adorm.Dar vreau să adorm cu condiţia că dimineaţă să fie el cel care mă va trezi.

Cei asta?Mîine oare îl voi revedea?Amintirea privirii şi buzelor lui ma bîntuie, mă fac să ameţesc, e greu de explicat, dar e simplu să simţi.

Vreau să mă reconstruiesc, să pun toate puzzurile la locurile lor,pe cele pierdute să le găsesc, iar pe cele deteriorate să le schimb cu altele noi.

Şi pînă cînd vor continua toate astea?E greu de explicat cînd simţi că aşa trebuia să fie, şi mai ales simt ca totul are o continuare, şi că aici nu există pînă cînd punct

15.11.2009

ora 02:33

Am obosit.Vazusem cerul, e foarte frumos, e plin cu stele.L-am comparat cu privirea ceea,evident privirea mi s-a parut mai frumoasa.Am obosit, pentru ca recent am scris foarte mult si din greseala nu s-a salvat,suparata dar cred ca asa trebuia sa fie.Asa cum a fost atunci, in seara ceea,atunci am vazut privirea, atunci ea m-a imbratisat!

Acum am aflat cum poti uita de durere, trebuie doar so inlocuiesti cu alta, si Voila!Ai uitat ca prin minune!Garantat!Si atestat!Trebuia sa fie asa, e greseala mea, pentru ca nu am avut curajul sa continui, pentru ca nu avea sfirsit!

Ceva lipseste, ceva s-a pierdut din mine,ceva ma face sa-mi ies din minti!

A, da!Spuneam ceva de oboseala,pai am obosit sa cred, am obosit sa sper, am obosit sa spun ca totul va trece, ca miine va fi mai bine cind nici macar eu nu cred in aceasta!

Imi place sa dorm, p/u ca pot visa.Aseara am plins mult, in vis,pentru ca tot ce sa intimplat acolo, chiar m-a atins.Nu prea pling dar situatia intrecuse limita.Obisnuiam sa-mi formez singura visul,astazi visam ca sunt fericita, eri ca sunt trista.Dar dupa seara ceea simt ca ceva sa schimbat, si sa schimbat radical, ceva nu se lipeste, ceva a ramas ne spus si ne facut.Dar trebuia sa se intimple, trebuia sa ne vedem, sa ne privim in tacere, sa intelegem ca ceva nu e asa, apoi sa ma imbratisezi cu privirea si sa-mi te intiparezi in mine.Dupa seara ceea ma simt bine, dar si ma simt mai rau decit ma simteam!Ma simt straina, simt un sentiment nou, de asta imi este asa de greu sa-l simt si sa-l explic.Ma simt plina de idei absurde si ginduri pese pe repeat.Dar asa a trebuit sa fie,dupa ce ne-am cunoscut, am inceput a crede ca  unele momente trebuie neaparat  sa se intimple.

O sa fie bine, dar cum am spus nu cred in asta!Miine plec acasa, mie dor, dar si ma doare ca plec, aici e liniste, aici am lasat o durere dar ma intorc cu alta! Asa a fost sa fie, dar acum ma simt straina.Pacat, dar timpul trece, timpul ne aparat va trece, timpul imi va arata pasii, timpul va fi cel mai bun prieten!

Femeia Leu iubeste cu sinceritate si loialitate. Daca intalneste un partener sincer si iubitor, va fi foarte fericita.
Din pacate, datorita vanitatii, femeia Leu are uneori parte de indivizi care incearca sa profite de aceasta slabiciune…
Principalele calitati ale zodiei Leu: calitati de conducator, siguranta de sine, generozitate, creativitate
Cea mai puternica dorinta a nativului din zodia Leu: sa straluceasca, sa fie în prim plan
Defecte ale nativului din zodia Leu: aroganta, vanitate… si bla, bla, bla…

Da, e foarte greu uneori sa fii leoaica(spun asta cunoscindu-ma)…Vesela, optimista, bonevoitoare, generoasa, dar uneori chiar foarte nervoasa, imprevizibila, perfectionista si capricioasa… Un astfel de amestec e dificil de controlat, dar mai ales sai pastrezi consistenta…

Sunt sincera si loiala, dar astept mereu in cazul asta reciprocitate dubla…(si nu-i vb ca ma laud, da uneori astept prea mult si ma dezamagesc).

Lider-mereu am fost, dar citeodata e prea obositor…Nu zic ca nu-mi place, ba da, insa uneori sunt prea buna cu toti si multi profita de asta…

Avind calitatile unui lider, automat pot spune ca aveam si acea siguranta in sine, si ma bucur ca niciodata nu am ridicat nasul mai sus decit treb…

..he, he…nu neg ca mi-a plakut mereu sa fiu in centrul atentiei…pffff….Zodia e de vine… … dar daca serios, deseori mi se intimpla fara sa vreau…

Mi se intimpla uneori sa nu ma pot suporta: prea sentimentala…uof…(nu ma incinta asta, desi un prieten mereu  imi spunea  ca putini sunt de astia…putini sunt ka mine… :| )

Perfectionismul din mine iese de multe ori nechemat…De ce nechemat? pentru ka dezamagirea era la cea mai apropiata cotitura…

pfff, ggg….nus ce-i cu mine…e greu…but tot ce se intimpla, se intimpla spre bine…(cred ca sunt  obosita…)

Am crescut cu Andrieş, ca să spun aşa…
Nu pot să neg influenţa pe care a avut-o asupra mea. Am cîntat soţiei cîntece de dragoste compuse de el, pentru că nu găseam echivalente în melosul evanghelic. Cîntece de dragoste… chiar.. asta am discutat puţin la Cristia… Este bine să compunem cîntece de dragoste pentru iubită, creştini fiind?

Noi nu compunem cîntece de dragoste, ca şi cum nu am fi îndrăgostiţi…

Oare de ce în muzica evanghelică nu există atîta creativitate armonică, atîta creativitate poetică, de ce sînt atît de previzibile liniile melodice, de ce sînt atît de anoste versurile?
De ce fiii vecului sînt mai înţelepţi chiar şi aici?

Ce-i spurcat în cîntecul ăsta? Vals virtuos?

Cîtă tristeţe şi ce reuşită linie melodică în Casanova? faceţi abstracţie de versuri… este nepocăit…
Ce noi nu avem probleme? Ciroză, proaste dispoziţii şi lipsuri?

Cîtă sinceritate!

Noi nu avem lupte cu firea pămîntească, chinuri şi lacrimi, nu avem ce să povestim în cîntece despre cădere şi har, despre întristările de o clipă ale păcatului, alungate de raza harului?

Oare de ce lipseşte, cum spuneam şi altă dată, muzicii evanghelice… pasiunea, culoarea, viaţa, încleştarea?

Nu-i mai simplu să îţi exprimi părerile politice aşa?

O reflecţie-reflectare asupra istoriei?

Am uitat: Andrieş lucrează cu cei mai buni dintre cei mai buni, Mircea Tiberian , vocea Mariei Ioana Mîntulescu…(dînşii formează categorii pe care le umplu singuri.. ) baterişti adevăraţi, bassişti de cea mai bună speţă…

Pe cînd aşa ceva şi în muzica uşoară-folk românească?

Poate că cel mai mult îmi doresc creativitatea lui Andrieş în mediul nostru.

Sîmbătă de la ora 16.00 la Ploieşti, la Biserica Bapstistă, voi susţine, dacă Domnul va voi, un soi de concert stil Andrieş pe Psalmi în genul celui de la Cristia, dacă voi putea.

Va fi şi alăuta-lăuta şi harfa şi strănepotul cavalului cu mine şi flautul şi vioara cu “scîrţîit de uşi de Rai”.

Dedic acest articol in exclusivitate iubitului meu.Acest omulet este cel mai bun lucru care mi se putea intimpla.
Este cel mai frumos baiat de pe pamint si cea mai scumpa fiinta pentru mine. Igor-ninunea mea. 
A reusit sa ma faca sa-l iubesc, pentru ca DA il iubesc; imi daruie zilnic emotii noi, zimbete cu generozitate(stie ca-mi place sa zimbesc moolt); ma sustine la nevoi si ma calmeaza frumos cind nu shtiu sa-mi stapinesc emotiile.
Imi amintesc si akum momentele cind incepeam sa ne cunoastem, eh…sigur ca nu le voi uita niciodata. Cel mai haios a fost faptul, ca desi invatam intr-un torent, nu stiam de existenta celuilat  . Eu personal am inceput sa-l “observ” la sfisitul semestrului, intimplator, si m-am indragostit de el la ora de educatie fizica(la recuperare). El, insa, afirma, ka ma observat mai inainte… . De asemenea a fost foarte frumoasa si reactia prietenilor nostri din torent…imi placea supararea lor naiva cind aflau despre “noi” din alta parte…
De atunci si pina acum nu regret nici un moment ca ne-am intilnit(zic yo ka nici nu o sa regret ).
Zilnic il admir si ma mindresc din ce in ce mai mult pentru ceea ce este si ce face. Sufletu’mi suride cind il vad zimbind. Ador cind se supara ca un copil naiv si doar eu shtiu sai sterg indispozitia.Reteta e simpla: un zimbet, citeva pupicuri si o imbratisare calda(functioneaza doar in prezenta mea… /:)  ). Ador si diminetile petrecute impreuna…soni4ika me…
Se intimpla sa avem uneori mici divergente, dar nu dureaza, deoarece e suficient o singura privire, dupa care un zimbet, si tot ce a fost rau e uitat.

Apreciez ceea ce faci pentru mine kiar daca uneori uit sa-ti spun, si Il multumesc pentru ca esti mereu alaturi, fiindac nushtiu ce m-as face fara sa te vad o zi.
Ai reusit sa ma schimbi, si sa scoti la iveala multe momente si lucruri bune din mine. Imi place ca multe le invatam impreuna.
Cind ma strigi puiu/puiutzu uit de tot pentru moment. Cind ma alinti cum numai tu stii, sunt cea mai fericita. Cind imi explici ceva ce eu nu inteleg, nu te mai enevezi ca inainte, pentru ca am invatat sa te dezghets cu un singur zimbet. Cind te vad trist, ma intristez si eu…Uneori am impresia ca suntem o singura persoana, avem aceleasi idei, si ne citim reciproc gindurile(k, recunosc ca tu mai bine).

As putea sa scriu mai multe despre tine, pentru ca gindurile se insira usor pe foaie cind ai parte de multe momente frumoase si kiar inkarcate, cu care ai vrea sa te impartasesti, dar cireasa de pe tort mi-o las doar mie…nu ca sunt egoista…

Iti spun si aici ca Te iubesc, kiar daca o stii , nu am sa te dau nimanui , iaq’ashe . Ai fost, eshti si vei fi mereu al meu (puiu’meu). …

Deci, pînă la urmă… ce este bloggingul?

La început n-a fost aşa….

Poate că o idee bună este să ne întoarcem la origini: blogul este un jurnal, un jurnal de bord, un jurnal al unei călătorii, o călătorie spirituală sau o călătorie paideutică în cazul meu.

Un blog, dacă este un jurnal de călătorie, poate deveni o hartă, un manual de pelerinaj, un text iniţiatic…. un text călăuzitor pentru cel care vine în urmă, pentru a evita capcanele, şi poate fi Odiseee şi o Eneidă. Un blog de navă, cu toate pînzele sus, cu parcurs lung julvernian şi blog de aparat de zbor, cu scurte traversări exuperiene.

Voi încerca în viitor un scurt manual de blogoslovit (blagoslovi - a binecuvînta, sl. vezi jocul blogo-blago), nu de blogging, nu de blogăreală, nu de blogoree, nici de blogariseală… un manual de blogosloveală. Să vedem ce iese. Pînă atunci să vedem ce ar spune oameni ca Piper şi alţii ca el despre motivele pentru care ar trebui un pastor să scrie un jurnal cu coperţile rupte şi desfăcut pe masa de la uşa bisericii, masă peste care se pot uita toţi, jurnal în care pot adăuga toţi cîteva rînduri spre mai marea îmbogăţire şi binefacere a jurnal-istului însuşi.

Închei cu una dintre cele mai frumoase surprize pe care le-am găsit de ziua pătrăţosului. După multe înţepături, injurii chiar, scrisori deschise şi închise, după tot felul de manifestări, încercări de şantaj, inclusiv ameninţări cu bătaia în stradă… şi văzut-am destule în aceşti trei ani, poate că aceste comentarii au fost cel mai frumos cadou şi sămînţa care a născut gîndul de a continua cu entuziasm acest greu şi riscant parcurs.

Un comentariu este scris de Adrian, unul dintre cei mai informaţi şi serioşi comentatori, o bază de date bibliografice ambulantă, care a reuşit, împreună cu Ionuţ-Andrei, să poarte o dezbatere exemplară, din care ne-am îmbogăţit toţi. Ne-am văzut doar o singură dată cît am dat mîna în uşa unei biserici.

Alex, este ortodox, unul dintre cei mai dulci şi blînzi oameni pe care i-am citit. Nu ne-am întîlnit niciodată. Am vorbit la telefon. Nu uită niciodată cînd este vreo aniversare, am primit din partea lui mici scrisori şi de ziua numelui meu (habar n-am avut că există Sfîntu Marius pînă nu mi-a spus el, nici Sfînta Natalia nu ştiam cînd se sărbătorea). Pentru acest fel de oameni se merită continuat.

Îmi pare rău că îi nedreptăţesc pe alţii prin pomenirea lor (am luat numai litera A, în ordine alfabetică ), dar felul de raportare al celor doi, istoria fiecăruia dintre ei mă trimit la responsabilitate mai mare. Acest fel de oameni, deveniţi prieteni, compensează toată mizeria care vine de pe alte canale… (ce bun cuvînt… canale!)

Felicitari si la si mai multi ani!
Pentru mine este sigurul blog pe care il citesc constant si la care imi mai dau si eu cu parerea. Si asta fara sa-i fi fost initial student/enorias/vecin/coleg lui Marius Cruceru. Nu ca nu mi-ar fi placut sa-i fiu…
Este blogul care mi-a sfaramat prejudecatile despre… bloguri.

Adrian

La mulţi fericiţi şi rodnici ani, dragă Marius! Este un lucru minunat să dăruieşti semenilor, chiar şi prin această cale (lesnicioasă când vine vorba de depărtări) din bogăţia sufletului tău, din experienţa ta, din ceea ce faci, din ceea ce ştii, din ceea ce ai auzit de la alţii.
Iar Pătrăţosu….eheeei, aşteptam fiecare pauză dintre ore ca să mai intru pe acolo. Şi mai erau şi alţi colegi. De-atunci prefer să “răsfoiesc” câteva bloguri pe zi, decât ziarele la care am renunţat pur şi simplu.
Mult spor în toate, sănătate şi binecuvântare de Sus!

Alex

Adrian şi Alex, mulţumesc pentru combustibil! (Prietenii ştiu de ce… mă refer la G Classe ) Da, recunosc, îmi place şi mie să fiu lăudat din cînd în cînd… mai alesc cînd este nevoie de contrabalans.

Acum cred că merită să ne uităm cu toţii în urmă şi să vedem ce a fost bun şi ce nu a fost bun din toată experienţa lui G-Pătrăţosu. Poate învăţăm din jurnalul lui care sînt canioanele care trebuie ocolite, care sînt locurile în care sînt gheţari şi unde sînt sirenele, care ne pot înnebuni cu al lor cîntec înşelător… Poate că cea mai bună de-finire despre bloggingul evanghelic se poate obţine făcînd experimente şi observaţii pe acest “animaluţ”, care, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a mea, a oferit foarte multe situaţii, care pentru alte bloguri sînt doar situaţii posibile.

Deci… ce este bloggingul?

După trei ani, după 1065 de zile,

1.008.000 plus 456.000 de accesări (1464000),

900 plus 700 de postări (1600 – aici trebuie să mă ruşinez că nu sînt atît de productiv ca alţii ),

22110 plus 11401 comentarii (33511),

cu o medie de 20 de comentarii pe articol… zic eu că am văzut cam tot ce se poate vedea din panoul de control al wordpress-ului şi am înţeles cel ma bine ce nu se face şi ce nu merită făcut, dar şi cît este de dificil să faci ceea ce trebuie, ce merită, ce se cuvine.

Ce-i nou sub soare? Binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac şi răul pe care nu doresc să-l fac, iată ce fac!

Blogul este ce rămîne pe buza paharului peste care se prelinge tot ce dă peste suflet. Tot ce rămîne pe acea buză a paharului după ce se va fi revărsat peste el, aceea este ce rămîne pe ceva care poate lua forma unui blog pentru unii, pentru alții este o bucată muzicală, o sculptură, o floare cultivată în condiții speciale, o pereche de porumbei de performanță, o carte de poezie, un jurnal de idei, o interpretare pe o scenă de teatru….. Adică puţin.

Din această pricină bloggingul nu poate deveni niciodată meserie sau prea/ocupare în sine.

Mai putem încerca şi alte definiţii? Eu atît am putut: urma de pe pahar….de pe buza paharului, o umbră, un lat de palmă şi un abur, care se arată puţintel şi apoi piere, o sclipire în oglinda şi aşa întunecată în care vedem nedesluşit.

Învolburat  de gînduri sînt,

Pe aripi să zbor nu pot,

Căci mă robesc ele la pămînt

La tine Doamne strig!

Cu rugăciunea ta Iisuse, pe tine te invoc,

Putere dă-mi ca să mă scol,

Auzimă căci mă iubeşti,

La tine Doamne iarăşi voi zbura.

Acum, cînd Pătrățosu împlinește, chiar de ziua lui și 3 ani și milionul de accesări, mă gîndesc la cîteva motive pentru care un pastor ar trebui să blogoslovească (de ce calamburesc aşa acest termen? Altă dată!). Iată AICI o opinie.

În urmă cu ceva timp pe Pătrăţosu o domnişoară foarte înfuriată mi-a spus:

“….(Am CENZURAT atunci)… ce faci tu nu este blogging!”

Am întrebat-o:

“Şi, nu vă supăraţi… dar ce este bloggingul? Cine a stabilt ce este, după ce criterii, care sînt manualele, modelele, standardele?”

Nu mi-a mai răspuns, nici alţii nu mi-au mai răspuns de atunci. De fapt cam toată lumea ştie, definind apofatic, ce NU ESTE BLOGGINGUL, nu ce iaşte acesta.

Şi acesta poate fi un discurs interesant, discursul apofatic, dar tocmai pentru că bloggingul reflectă o atît de mare varietate de metode, tehnici şi stiluri ale discursului (electronic-digital?), tocmai de aceea este greu de definit.

La găsirea unei definiţii nu ne ajută deloc cîteva fapte pe care le voi enumera după cum urmează: (z)gura lumii este largă la vorbire şi plină de sfaturi despre moderarea comentariilor, dialog, scris şi dezbateri.

Sînt specialişti autonumiţi (trebuie să ne amintească din cînd în cînd că se pricep, deşi faptele nu dovedesc asta) care ştiu exact cum, cînd şi ce trebuie făcut cu cele comentarii….comentăcioase numai că au o singură problemă: celebrează un comentariu statistic şi în medie o dată pe zi  şi tot la al X-lea post.

Lipsiţi de darul dialogului şi străini de propensiunea pentru acesta sînt bogaţi în poveţe despre cum trebuie să discute alţii, decent şi fără porcării, ei înşişi spurcîndu-se la buze.

Săracii în idei au belşug de sfaturi despre ce şi cum şi cît trebuie scris, au liste de subiecte interzise şi sugestii cu lopata, teme de gîndire pentru alţii, enumerări de poze pentru dînşii.

Oropsiţii şi nepricopsiţii cu discuţii sînt plini de principii referitore la “adevăratetele” dezbateri, care ar fi superbe, dacă nu le-ar lipsi cu desăvîrşire în propriile spaţii. Ba, mai mult, fac exerciţii în domenii în care este sigur că îşi asigură penibilul salt în maximul de incompetenţă posibil.

Toate aceste sfaturi, ca acelea despre creşterea pruncilor date de cucoane sterpe aflate în pauza de uscare la coafor, nu fac decît să aducă mai multă confuzie într-o lume şi aşa lipsită de repere, standarde şi manuale. Nu că acestea nu ar fi necesare… dar blogosfera încă este în faza de sedimentare și maturizare…. numai că ne trebuie răbdare și grozăvelile de puberi ciudoși nu fac bine deloc atmosferei.

Poate că măcar atît mi s-ar permite după acest răstimp şi după atîta muncă şi măcar atît drept am cîştigat: dreptul de a nu-i asculta pe autodeclaraţii moguli ai blogosferei, pseudospecialişti, autointitulaţi arbitrii ai eleganţei, spoiţi cu tot felul de titluri care nu fac decît să accentueze o tristă ratare. Veniți din penumbrele lipsei de inspirație și talent, din peșterile reci ale observației oricăror greșeluțe, izbesc la lumină numai atunci cînd gura s-a umplut cu spumă.

Să fie primit! Tocmai de aceea există bloggingul – ȘI pentru aceștia … sau … mai ales pentru aceștia, lipsiți de text și de atenție în alte zone…. bloggingul, vorba cuiva, este spațiu în care orice jurnalist ratat se poate citi în fiecare dimineață la cafeluță …. pe sine însuși.

Poate că mi-aş permite, dacă ar fi vorba de altceva decît blogging, unde fiecare are dreptul de a spune şi face cum îi cade bine, poate că mi-aş permite sau ar trebui … să-i şi trimit din cînd în cînd măcar pe unii dintre aceştia înapoi în “pătrăţica” lor cu gîndul că îi vom asculta altă dată, atunci cînd vor oferi prima dovadă că ştiu despre ce vorbesc. Deocamdată nu am proba zdrobitoare că doar prin simplul ouat de bloguri am putea învăţa pentru noi înşine şi pentru alţii ce va fi fost acela scris de calitate (chiar și în forma asta), dialog autentic (chiar și într-un astfel de spațiu), presupunînd naiv că bloggingul ar oferi un spațiu și pentru aceasta. ….( să nu ne pierdem totuși speranțele și naivitățile…)

Facem blogging ca să împărtăşim, să fim ascultaţi, să dialogăm, să ascultăm. Da? Atunci blogging nu înseamnă deloc vorbitul de unul singur, tristul monolog. Nu-i aşa?

Nu, nu mă voi apuca să trimit pe nimeni în băncuţă, că nu sîntem la şcoală, deşi unii şi-au autoasumat deja rolul de profesori de blogging, fără a avea minima calificare necesară: calificarea dată de cititori. Aşa cum am mai scris altă dată, blogosfera este un mediu haotic şi nu s-a născut încă dumnezăul blogosferei care să despartă apele de ape şi să facă kosmos de cosmetică, punînd rînduială în ceea ce era neorînduit şi fără formă.

Toată lumea să blogosvlovească, dacă doreşte! Amin!

E gratis, e liber, trăim încă într-o ţară liberă şi am luptat cu arma în mînuri la Rebeliuţie şi pentru dreptul de a mă exprima liber.

De teoreticieni de uliţă şi de filozofi de ogradă, scriitori cunoscuţi pe scara blogului şi jurnalişti de gazetă parohială e plină lumea. Un blog gratuit poate oferi şansa cîte unui autor neizbutit să îşi amîne confruntarea cu propria ratare, așa cum am mai spus. Orice moft şi balivernă şi orice fleac şi bagatelă, orice sclifoseală şi umoare, orice ciudă şi dîcoşenie poate ajunge on line. Great! Vorba cuiva, “mi-e scîrbă de ce spui, dar aş muri pentru dreptul tău de a spune ce spui LIBER”. Unele bloguri îmi produc silă la propriu, dar apăr dreptul tuturor de a avea un blog cu arma la picior, dacă este cazul.

Bloggingul există și pentru acela  care  se poate revendica mic scriitoraş (echivalent: mic meseriaş), deşi abia a trecut cu nota 7 la compunerea de clasa a II-a, iar acum îşi poate contempla opera publicitată. Atunci cînd dispare cenzura editorului şi cînd privirea aspră a redactorului nu poate opri nimic, scriitura candidatului la atenţia publicului se îngroaşă şi devine op(i)eră nepieritoare. E plină lumea şi de oameni care n-au fost dăruiţi de Dumnezeu nici cu darul, nici n-au fost împuterniciţi cu putinţa, nici chemaţi cu chemarea, dar au păstrat perseverenţa. (Perseverența nu este neapărat o calitate – și diavolul este perseverent și foarte harnic, printre altele… )

Eh… dacă vrea cineva să blogoslovească… bun lucru doreşte… . Cine ne poate opri?

Există undeva vreo regulă care să spună că acest lucru trebuie să se întîlnească cu abilităţile, darurile, putinţele şi … de ce nu… chemarea la proclamare… (pentru că nu prea cred să fie o chemare la blogging în sine)?

La unii este, la alţii nu este. Bloggingul se poate învăţa, la fel cum învăţăm să cîntăm la un instrumnent. Sînt mulţi instrumentişti, dar puţini interpreţi. Mulţi chemaţi, dar puţini aleşi… Ne putem imagina blogoslovirea în lista darurilor spirituale?

Deci, pînă la urmă… ce-i bloggingul?

VA URMA

Ce vreai sa intelegi? Nu e nimic de inteles…Te afli acolo unde ai vrut tu!

Stinge lumina! E prea puternica, ma orbeste…

Coridoare lungi, bintuite de pustietate; odaile goale par atit de mari, largi…. imi vine un iz de mucegai, ma sufoc. Ih (strimbat)…am pipait cu virful degetelor peretele, e insuportabil de neted! Ochii ma conduc… nu vad nimic, ba nu, vad totul. Nu mai inteleg nimic. Sunt in pustiu? Colind alene prin labirint, picioarele ma conduc, eu nu-mi pot controla miscarile…sunt obosita, nu stiu nici macar care-mi e numele…se pare ca mi-am pierdut toate simturile…

Un soricel la capatul coridorului roade niste ultime felii de amintiri… Nuuuu!!! E deranjant sunetul! Nu face asta, simt ca-mi sar ochii din orbite! Beah, si lumina asta joaca… vreau sa-mi fac vint sa sparg felinarul, ramin doar la idee… Cel putin mi-au revenit simturile…

Iar se aud clopotele in Altar…Pe semne, prevestesc un nou inceput.

Acum am inteles de ce fila e alba.

…miza e mare ! Presedentia e ca si pierduta pentru Crin…de fapt era din start !  Orban stia asta si a stat in plan secund …S a “aruncat” “Crin Antonescu, sustinut initial… de o grupare, aceeasi care ii va cere demisia dupa alegerile prezidentiale ! Orban ii ”sufla rece” in ceafa lui Crin , ii cintareste miscarile si le contabilizeaza…nu sunt o echipa ! Ci adversari la sefia PNL…deja Orban e vice la Camera ! Orban isi da mina cu PSD si Patriciu, Crin….ar incerca cu PDL  ! Pentru Crin Antonescu partida este ca si pierduta…iar refuzul sau de a se alia cu PDL o mare eroare ! Liberalii se vor “vinde” PSD ului care nu ii va ierta ! Si Orban stie asta dar vrea sefia PNL ! Cu orice pret… Crin Antonescu poate rasturna totul jucind cartea PDL… acum … altfel Romania risca sa se “intunericeasaca” iar el sa fie “capul de acuzare” pentru revenirea comunismului cu fata umana… !!! Si inca ceva: Iliescu , ca si Moscova nu crede in …lacrimi ! Si nici in petale de …crin !!!

…asta e ! “trei in unu’ ‘ !