Download HERE!

Grand Theft Auto San Andreas Multiplayer Hack!

Get SAMP here!!

Basic GTA SA:MP hack.

Features:
God Mode
Unlim Ammo
No Reload
Chams

Hotkeys:
Numpad 1: God Mode
Numpad 2: Unlim Ammo / No Reload
Numpad 3: Chams
Insert: Menu

Again, just a basic hack. Didn’t put much effort into it.
But it does work

Credits:
Dxt-Cobra
Dxt-Moshpit420
WHERE
And, Me.

Have Fun Good Luck!

Look for more videos on my YouTube site!

Godmode. Relative. Front. Irish & Music Pub

24 noiembrie. orele 19.00

Clujenii de la Godmode au lansat cel de-al doilea album din cariera, “On”, pe 12 noiembrie, in clubul Suburbia.

Nu mai fac Impresariat de vreo şase luni de zile. De peste doi ani nu mai insistam pe cântări la Motociclişti, Festivaluri de Bere sau la Festivaluri de Oraş, şi alte evenimente în locaţii dubioase, de unde am primit cele mai multe tzepe de-a lungul anilor (şi despre care veţi putea citi în curând într-o nouă rubrică la CZB).

…

Apucându-mă de acest articol, mi-am adus aminte de schema, practicată şi acum prin ţară, a formaţiilor sau artiştilor individuali, care au fost deştepţi de-a lungul carierei, care şi-au strâns banii la ciorap şi care şi-au cumpărat scule de sunet (schema funcţiona acum 15 ani la oraş; acum mai merge doar la sate).

…

Mişu Cernea de la Sfinx Experience, care acum 10 ani venea aproape anual la festivalul oraşului sau al berii din centrul Clujului, stătea trei zile cu instalaţia de sunet, parcată pe drumuri interzise traficului, preţ de câte un weekend, iar formaţia lui, Sfinx Experience, care deja nu mai avea nici popularitate, nici şlagăre la radio, nici priză la public, era trecută constant Cap de afiş în program.

Mai mult, eu fiind Impresar boboc, am învăţat destul de repede că organizatorii locali de festivaluri nu fac evenimentele pentru spectacolul muzical, ci strict pentru vânzările de bere şi mici, iar de fiecare dată când trecea o caravană de trupe cu o instalaţie de sunet prin oraşul meu, fugeam repede cu un CD demo cu formaţiile locale ce le reprezentam sub braţ să vorbesc direct cu inginerul de sunet, să înmânez CD-ul, să dau mâna cu el şi să mă cunoască. Acum 10 ani, oamenii cu sunetul erau mereu cei care aranjau programul festivalurilor la care sonorizau.

Organizatorii de Festivaluri din România (nici acum 10 ani … şi nici în 2009) nu aveau cunoştinţe muzicale. Acum 10 ani, pentru ei conta doar bugetul şi posibilitatea de a încasa zeci de mii de euro prin spălare de bani la negru prin astfel de sărbători câmpeneşti la oraş.

…

• Atomic TV de abia se lansase
• NU existau încă reţelele de radio implementate pe naţional cu playlisturi plătite de casele de discuri din Bucureşti
• NU existau topuri de vânzări

…

Îmi mai aduc aminte acuma de o regulă după care au început într-o vreme să se orienteze aceşti organizatori cu programul artistic, probabil pentru că s-au lămurit cu timpul că trupele chemate de sunetist sunt de fapt prietene cu el şi nu sunt cele mai potrivite atmosferei de băut bere şi mâncat mici pe caniculă. Unii organizatori, cum era şi Vasile Matei, responsabil cu Festivalul Porţilor Deschise şi Septemberfest la Cluj, a început să-şi cumpere revista Playboy, din motive strict profesionale, atunci când apăruse prima dată în 2000. Vasile Matei, al cărui frate era director de marketing la o firmă importatoare de bere cu capital străin, şi care după fiecare ediţie de eveniment câştiga 30.000 euro (aşa vorbeau gurile rele la Cluj), îşi făcea o parte din programul artistic la aceste festivaluri de bere din Cluj la începutul anilor 2000, în funcţie de artistele ce apăreau dezbrăcate cu două-trei luni înainte de data festivalului (programul artistic şi bugetele sunt calculate din timp). Astfel, clujeanul avea parte de distracţie, fuste scurte, balcoane şi CD PLAYBACK de la duete şi triouri de fete pe care le-a studiat dezbrăcate recent în Playboy. Atmosfera era cât se poate de intimă, cei din public comentând una-alta despre şedinţa foto între piese. Deasemenea, aceste vedete muzicale, precum Blondy, Bordo, Candy, Chic, DeLuxe, Demmo, Jojo, Laguna,Trident, nu ajungeau să cânte cu cota strict muzicală ce o aveau, în capitala ardealului.

Să ne întoarcem la subiect …

…

Alte exemple de artişti cu instalaţie de sunet mai puternică ar fi Fane Nagy de la Semnal M, care până anul trecut se plimba vara prin satele din judeţele limitrofe, la diverse festivaluri de oraş. Semnal M era Cap de afiş, iar programul din deschidere era deseori decis de el (ceea ce implică un comision pentru favor). Dintre artiştii protejaţi clujeni, ştiu de Liviu Sorescu, Răzvan Krivach, Seven (toţi fiind talentaţi, şi toţi cântând LIVE).

…

Cu o amploare mai naţională, mai menţionez pe Sorin Dănescu de la Viţa de vie. Rareori mai există şi sărbători câmpeneşti unde se doreşte să vină Viţa de vie Cap de afiş. Pentru câţiva bani în plus, formaţia îşi aduce sunetul, luminile şi scena proprie, care pot fi folosite pentru programul întregii zile de ostilităţi în caniculă. Un exemplu concret ar fi HeartRock Fest Botoşani 2007.

…

Schema aceasta este profitabilă pentru organizator (care nu-şi mai bate capul cu telefoane suplimentare şi sfaturi muzicale de la prieteni) şi pentru artist (care primeşte bani şi pentru recital, şi pentru instalaţia împrumutată pentru eveniment).

…

Byte. În occident însă astfel de conjuncturi sunt extrem de rare sau nu există. Acolo, fiecare îşi cunoaşte domeniul şi se respectă reciproc. Dacă cineva are banii, el devine Producătorul evenimentului. Se închiriază Locaţia. Se angajează o Agenţie de Impresariat care decide programul artistic ideal pentru bugetul stabilit (în funcţie de cota formaţiilor la momentul respectiv). Se angajează o Agenţie de Publicitate care convinge anumiţi Sponsori să se asocieze evenimentului şi se ocupă de tipărituri şi reclamă. Se angajează o Firmă de Sunet şi Lumini. Se lucrează cu o Firmă de Pază. Artistul, la rândul lui, vine cu linia proprie de spate, cântă şi merge mai departe la următorul concert în următorul oraş. Nimeni nu se bagă peste domeniul de activitate al celuilalt. Fiecare se respectă reciproc şi toţi conlucrează pentru ca sistemul să funcţioneze cât mai bine pentru toată lumea.

…

Exemplele negative şi uneori absurde din ţărişoara nostră săracă pot continua.

…

Spre exemplu, Mihnea Blidariu este omul responsabil pentru programul artistic la scena secundară, plasată la Goblins & Gulag, unde vor concerta trupele tinere la Stufstock 2009. Pentru cei care nu ştiu, Mihnea Blidariu este considerat în primul rând artist (voce, trompetă, chitară la formaţia clujeană de rock alternativ Luna amară). Cum se poate ca un artist să decidă programul artistic pe scena unui Festival cu pretenţia de amploare naţională?

…

În momentul în care un Artist hotăreşte programul artistic la un festival, vă daţi seama că trupele invitate să participe nu vor fi dintre cele cu talent, potenţial sau calităţi deosebite muzicale,  ci în primul rând vor fi prietene cu el … cum s-a întâmplat la Deftones, unde programul deschiderilor a fost hotărât de Hefe (DJ la Coma), care şi-a chemat toate formaţiile prietene din ţară (ultima primită în program fiind Godmode, ex-Narkoma, de la Cluj, unde ştiu că liderul formaţiei, Paul, a sunat şi insistat vreo două săptămâni, până Hefe a cedat psihic şi a mărit timpul de program mai spre amiază ca să mai fie loc de o trupă … deşi programul fusese afişat şi anunţat în presă, fără să fie menţionată Godmode).

…

Lipsa de etică

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Fânfest 2006, la Roşia Montană, unde tot vedeta rock, Mihnea Blidariu, a decis cine cântă, cine nu. Astfel, o trupă gen Truda nu a fost acceptată în program pentru că era prea dură şi o trupă gen Mike & The Blues Spirits nu a fost primită în program pentru că era prea moale … în timp ce alte formaţii prietene cu el, din toate genurile posibile, au participat fără problemă. … Truda şi Blues Spirits au zis clar că ele vin pro-bono şi doresc să susţină cauza la Roşia Montană …

…

Lipsa de principii de organizare

Cu două zile înainte de prima zi de festival, se anunţase o ordine exactă a intrării în scenă. La faţa locului, la ora începerii, deja era modificată ordinea … şi timpii. Pe măsură ce înainta programul din prima zi, iarăşi s-a modificat ordinea trupelor … a treia oară. Această ordine a rămas stabilă, până la miezul nopţii, când formaţia Kumm, venită să sprijine cauza naturistă, ecologistă, nobilă, la fel precum alte câteva zeci de formaţii şi sute de artişti, a refuzat să mai intre pe scenă pentru că … nu le convenea ora … o altă formaţie, cu cotă mai mică, Sart, fiind invitată pe scenă la o oră de invidiat, 10 seara.

Artistul Mihnea Blidariu nu vroia să se pună rău cu nimeni, şi s-a trezit că modifica ordinea formaţiilor de la o oră la alta pentru că fiecare artist, prieten cu el, venea pe rând să îl roage sau să îl treacă mai devreme sau mai tărziu în program, şi Mihnea Blidariu se executa, nu refuza pe nimeni, pentru că oricum îşi crease deja animozităţi şi inamici printre formaţiile refuzate …

…

Lipsa de disciplină

Totodată, artişti aflaţi ca spectatori la Fânfest 2006, care nu erau trecuţi în programul final, care s-au dus şi s-au rugat de Mihnea Blidariu să fie introduşi în program, li s-a făcut pe plac. Astfel, s-a modificat şi programul final stabilit pentru ziua 2 şi 3 de la acea ediţie. Programul afişat şi anunţat nu a fost respectat. Unii artişti şi alţii din public nu au fost mulţumiţi de cele petrecute în culisele ediţiei respective.

……

Anumite persoane din public ştiau că formaţia lor cântă la o oră târzie, se distrau, beau prin împrejurimi, se adunau la scenă la ora la care ştiau că le cântă idolii … şi aflau că preferaţii lor deja terminaseră recitalul.

…

Mihnea Blidariu îşi începe cariera de impresar în 2007, lucrând cu artişti precum Melting Carousel, The Others, Rockhouse …

• Melting Carousel se semnează acum Kelting Marousel pe MySpace …
• Rockhouse s-a destrămat între timp.
• The Others cântă pe lângă Luna amară sau pe aceleaşi trasee cu Luna amară, solista fiind prietenă cu acelaşi Mihnea Blidariu.

…

Aşa ceva numai la noi se poate întâmpla!

• Cum poţi invita un artist să fie responsabil de program la un Festival muzical?
• Cum poate artistul să accepte să fie pus în situaţia ingrată de a tăia şi spânzura în domeniul său de activitate?

…

Scena muzicală la noi nu poate evolua atâta timp cât majoritatea trupelor mici se uită în sus la artişti mici. Generaţia de sacrificiu a însemnat şi o scenă muzicală de sacrificiu, unde anumiţi artişti cu calităţi de lideri de opinie, au fost asimilaţi în gloata de trupe fără viitor, în principiu, datorită instinctului de turmă care nu le permite să înveţe să ridice capul puţin mai sus ca cei dinaintea lor.

…

Byte. Lollapalooza este un festival american conceput de artistul Perry Farrell din Jane’s Addiction în 1991. Dacă iniţial a fost vorba de un turneu de adio cu formaţia lui de atunci, cu timpul devine un eveniment anual aşteptat de fanii genului, care a avut o pauză de câţiva ani între 1997 şi 2002.

…

Byte. The Family Values Tour este un festival american conceput de formaţia Korn ca un turneu anual de trupe Rock şi Rap începând din 1998. Au fost pauze în 2000, 2002-2005.

…

Acestea sunt turnee şi festivaluri concepute de artişti ca să îşi potenţeze numărul de spectatori. În nici un caz nu este vorba de Festivaluri organizate de firme private sau persoane particulare, care se gândesc să invite un artist să hotărească programul artistic.

…

ALBUM CLASIC

1955 – 1994

…

Artist. Titlu album

!!!!!!

Casa de discuri

…

Albumele ascultate de mine înainte de 1997 sunt apreciate de mine ca şi consumator şi fan al formaţiilor. Aceste albume vin din colecţia mea personală, iar vasta majoritate sunt aduse de peste hotare.

În acest sens, o să fac abstracţie completă de casele de discuri autohtone care fac comerţ cu muzica de parcă ar fi vorba de ciorapi de damă, pastă de dinţi sau garnitura de chiloasă şi nu îşi apreciază comorile ascunse din catalogul internaţional.

Majoritatea licenţiatilor nu aduc o parte semnificativă din catalogul de albume, sau poate dacă ai drum de Bucureşti şi ai timp să alergi pe coclauri sectorizate să cauţi prin diverse magazine, poţi găsi ceea ce cauţi … poate.

Eu sunt genul care preferă o dată la trei ani să intru într-un Virgin Megastore (avem unul aproape, la Budapesta, dar s-a redeschis cel de la Salonik, în Grecia) şi să mă pierd prin raioanele de rafturi, organizate pe genuri de muzică şi în ordine alfabetică, dupa numele de familie a artiştilor.

Când vedeţi o astfel de recenzie, ea va avea un format deosebit faţă de celelalte recenzii de albume. Toate au împlinit peste 2o de ani de la lansarea lor. Muzica ascultată şi asimilată de mine după 1997 a fost, în cele mai multe cazuri, nu din plăcere, ci de nevoia profesiei ce mi-am ales-o.

Cu timpul, am observat că am tendinţa să ascult muzică din ce în ce mai veche. Devin curios asupra influenţelor unui artist. Încerc să caut firul roşu a genurilor până la rădăcinile lor … muzica pre-clasică (încă nu am ajuns chiar atât de departe), şi muzica tradiţională a popoarelor cântată cu instrumente arhaice.

Sper să stârnesc curiozitatea mai multora să caute să asculte şi să descopere diverse genuri de muzică din anii 70, considerată perioada cea mai originală în muzica anglo-saxonă, dar şi din anii 60 şi 80, considerată de mulţi din actuala generaţie a fi de rahat. Şi muzica anilor 50, 40, 30, pe care şi eu încă o descopăr. Este un domeniu imens şi un hobby foarte scump, dacă începi să colecţionezi CD-uri, viniluri, etc.

Mâine începem cu albumul Construction Time Again, un nume sugestiv pentru lipsa de tradiţie şi informare ce ne-o oferă mass media autohtonă atunci când este vorba de evoluţia muzicală pe plan internaţional.

Trecem de la Godmode la Depeche Mode.  În 24 de ore.

1. Becky

(Dekadens, Bucureşti, FOTO)

2. AG Weinberger

(Oradea)

3. Bogdan

(Grimus, Bistriţa)

4. Paul

(Godmode, Cluj)

5. Anca Parghel

(Câmpulung Moldovenesc)

Am ramas placut impresionata cand am aflat despre festivalul Noisefun, de la Iulius Mall, care se pare ca se afla la a doua editie vara aceasta. In primul rand imi plac formatiile invitate si imi place foarte tare numele pe care i l-au gasit, in al doilea rand nu ma asteptam ca un festival-campanie publicitara sa reuneasca grupuri din aceste genuri muzicale si nu in ultimul rand ma bucur ca e intrare libera.

Festivalul va tine doua zile, intamplandu-se in ultimul weekend al lunii iunie. Pe 28 vor canta: Antract, E.M.I.L., Godmode si Dance Trauma, iar pe 29 ne vor incata auzul Suie Paparude, Luna Amara, Mushroooms Story si Speardrop, nici eu nu am auzit de toti, dar avand in vedere ca imi plac cei de care am auzit, banuiesc ca trebuie sa fie interesant. Si mai fain e ca vroiam sa-i vad pe Suie Paparude ultima data cand au venit in Cluj si n-am reusit sa merg la concert astfel incat ma bucur de aceasta a doua sansa.

Cu convingerea ca va fi intradevar “fun”, sau macar zgomotos, voi merge si eu weekend-ul viitor la festival, singura parte nasoala e ca incepe pe la 16.00 si sunt obisnuita ca un concert sa se tina pe intuneric( dar ne aflam in Romania unde aproape nici un concert nu incepe la fix, pana fac toti probele mai trec vreo doua ore si vine si seara intr-un final). Daca ajungeti cumva prea devreme, dati o tura prin Iulius Mall unde veti fi intampinati de un festival al ciocolatii.

Nu uitati: sambata 28 si duminica 29 iunie 2008 in parcare la Iulius Mall festivalul Noisefun, muzica live de calitate.

PR: error I: 0 L: 0 LD: error I: error Dir: 3 wait…

Te beestig toch.

Mijn halve leven al, spendeer ik aan toepassingen en interfaces voor copiers, scanners, printers en documenttoepassingen. Dat is, hoe raar dat ook mag klinken, een bijzonder creatieve bezigheid. De definitie van het probleem, alle keuzes ertussen en de uiteindelijke oplossing. Elke oplossing als de knikkerbaan van vroeger. Hier een bocht, daar een recht stuk, daar een ’springschans’, en uiteindelijk belandt de knikker in het kuiltje. Wanneer code poëzie genoemd wordt, refereert men wellicht naar het technisch stilistische karakter van de tekst. Een tekst die getuigt van vakmanschap. Een stukje gestileerde machinetaal, waar de euforie van de ontwikkelaar de enige relevante emotie is.

Vandaag op Koenwolk een post over zijn bezoek aan Godmode in . Een installatie van Tim Knapen in

Kort: Je tekent een figuur op een blad papier. Je legt het blad op de glasplaat van de copieuse (één van de lelijkste synoniemen voor een copier, echt oneerbiedig). Je eindigt met de start knop in te drukken en wacht. Enkele ogenblikken later verschijnt jouw beeld geanimeerd op het plafond. Echt een toepassing naar mijn hart. Dat wil ik wel zien!

Cum implanturi cu silicon există, m-am decis să va inoculez cu neruşinare un Implant Pentru Refuz. Mai precis şi acronimic – IPR. Este vorba de o trupă de hardcore din Timişoara, cu mai bine de 10 ani de cântări în spate.

Locul: Suburbia, Bucureşti. Data: 20 octombrie 2007. Motivul: lansarea celui de-al cincilea album al formaţiei – Monolith. În deschidere: mult mai modeştii Godmode (de gustibus non disputandum, desigur).

Pentru piesa 3.80 a fost prezent şi Vlad Dobrescu (VD) de la CTC, ca pentru a confirma calitatea concertului. Din păcate, neobişnuit cu acompaniament live de chitară, VD a ţipat cam mult (de aia stau toţi vocalii de rock şi îşi reglează volumul vocii în monitor). Cam aceeaşi problemă a fost şi cu poeziile recitate – de fapt “ţipate” – ale Maiei Morgenstern la Iris 30 de ani. Desigur, pe albume amândoi îşi rostesc versurile pe un ton normal, fără ţipete, dar în concerte… mai bine nu.

Şi dacă, aşa cum zice piesa de mai sus, avem o “ţară la 3 lei 80″, în mod sigur în Suburbia am avut o atmosferă incendiară (la propriu, că la cât fum era… vorba aia: nu iese fum fără foc… şi fără ţigară).

N-am văzut în viaţa mea atâta stage diving, crowd surfing, “mosheală” şi pogo! Şi am văzut multe la viaţa mea (concerte, măcar). Desigur, nu puţini au fost cei care au aterizat în cap, dar cum nu prea aveau nimic în el… A făcut stage diving şi crowd surfing chiar şi Bulbuc (unul dintre cei doi vocalişti de la IPR). Au facut chiar şi vreo două fete. La naiba, aş fi făcut şi eu, dar nu băusem îndeajuns de mult Stejar, ca să am esenţa tare (apropo – în sfârşit începe să fie şi Stejar-ul de găsit în ţara asta! slavă lui Bachus!)

Concluzia: un concert de zile mari. Păcat însă că nu au putut interpreta Apus de pe noul album. Piesa e cântată cu ajutorul Cristinei de la Blazzaj (din care face parte şi Octavian Horvath, vocalist şi la IPR).

Dar să mai lăsăm şi muzica să vorbească…

Şi acuma, ceva explicaţii:
stage diving = actul de a sări de pe scenă peste publicul aflat în primele rânduri; precedă crowd surfing-ul
crowd surfing = procesul de trecere al unui persoane peste capetele publicului, din mână în mână; pentru a ajunge sus, acea persoană poate fi ridicată de altcineva, deci nu e obligatoriu ca pentru crowd surfing să fi existat înainte stage diving; este specific concertelor rock, dar există şi excepţii (raperul Method Man de la Wu-Tang Clan a făcut crowd surfing chiar la Bestival, în vară)
mosh/moshing/mosheală = un gen de dans efectuat în interiorul unui “mosh pit”; în cadrul dansului, cei din public se împing între ei în mod agresiv
pogo = stil de dans specific concertelor punk rock (cel puţin de aici provine), în care publicul sare; basistul formaţiei Sex Pistols, Sid Vicious, susţine că ar fi inventat pogo-ul în timpul unui concert

Apropo, un stil care nu s-a practicat la concertul de care vorbeam, dar care merită să fie măcar văzut (wall of death, intră în categoria moshing). Oricum, nu încercaţi aşa ceva acasă!!!

No, it’s not an ad campaign for the latest incarnation of Frank Herbert’s bestselling Dune franchise; it’s what passes for news these days. Consider the following:

In an era beset by war and confusion, a purported messiah rises from the sands of the desert promising to deliver the end of time. On the outskirts of a holy city, he gathers his fighters for the apocalypse. But his plan is betrayed.

This story, from the LA Times no less, made the rounds after a Coalition offensive allegedly killed hundreds of Shia pilgrims on their way to Najaf during the Shia festival of Ashura. This same battle was picked up by other news feeds that cater more to US policy and was described as a pitched battle between the Coalition and Al-Qaeda. Only when the ludicrousness of such an idea became apparent did the second story wither and die.

Few if any, have checked with Arab and Iraqi sources to find the third and most plausible option. Alexander Cockburn, a journalist and long time critic of the decline in journalistic standards had the following take on the battle:

“There are growing suspicions in Iraq that the official story of the battle outside Najaf between a messianic Iraqi cult and the Iraqi security forces supported by the US, in which 263 people were killed and 210 wounded, is a fabrication. The heavy casualties may be evidence of an unpremeditated massacre.

“A picture is beginning to emerge of a clash between an Iraqi Shiite tribe on a pilgrimage to Najaf and soldiers at an Iraqi army checkpoint that led the US to intervene with devastating effect. The involvement of Ahmed al-Hassani (also known as Abu Kamar), who believed himself to be the coming Mahdi, or Messiah, appears to have been accidental. – Daily Mirror , Feb.2, 2007

The sudden appearance in Western press of Doomsday cults arising from nowhere ( and of course the furious backpedaling that must be done to say the groups had been known all along by ’security analysts and government officials’) is extremely worrisome. Not so much because it is mythologizing wars which are confusing enough already, but because the trickle down effect on the level of popular consciousness is already breeding further animosity and bloodshed.

It is easy to believe, scanning the news in the last couple of months, that most middle east correspondents are desparately out of touch with what is really going on in the region. Either that, or they are being willfully ignorant. Which is worse.

While veteran reporters in the region such as Lawrence Pintak and Robert Fisk have been trying to swim against the tide, most reportage from Central Asia to the Meditranean tends to oversimplify, pick up and spread rumor like so much confetti and decide that all these conflicts fall neatly along religious lines. From the southlands of Iraq to the streets of Beirut, there is a great deal of energy being spent on blaming all this chaos on some chimerical Shia Crescent, spreading their ideologies and carnage with reckless cruelty and zealous abandon. What is completely overlooked, among other things, are the actual demographics of such movements and how they tend to fall along class lines, not religious ones. Or how the average citizen in this troubled region is less concerned with ideology and more concenned with poverty and having a say in how their lives are managed by their guardians. You can ask the age old question: But who is guarding the guardians? But you won’t find any answers in much of today’s news.

When HM King Abdullah II of Jordan discussed the dangers of a Shia Crescent he had to patiently explain for all the mideast illiterates posing as journalists that the phenomenon is a political one and not a religious one. Not that anyone paid any heed. It is common knowledge among old middle east hands that for decades the Shia communities from Lebanon to Afghanistan have been little more than history’s and economy’s ghettoes and shantytowns; the poor and disenfranchised. If you wish to explain why -for example – Christian faction leader Michel Aoun has sided with the predominately Shia Hizbullah in Lebanon, you need look no further than income levels to make sense of it all. If you choose the ideological zealot angle you miss the point.

What’s worse is that – if you bother to speak to the average man on the street in this region – you find all this talk of Armaggedon, Messiahs and fundamentalists has led to a fiercely xenophobic response from Sunni, Shia and Chrisitian alike. The constant bombardment by media claiming to report events is feeding an increasing amount of tinder into an already blazing furnace while convieniently ignoring the fact the furnace was stoked and lit ages ago by cash flow and oppression, not scripture and dogma. Dogma doesn’t put food on the table, economics does.

Some might say that root causes are a matter for speculation and opinion. It’s time to look at the possibility though, that providing mythic answers for real world problems while the middle east burns just might be a case of ethical and criminal negligence.

The effects of such negligence and distate for investigative fact-finding is obvious. Not only on the populist level in predominately Sunni countries, but in the street battles, bombings, and death squads of Iraq, Lebanon and Pakistan.

Admittedly, the long term relationship between the Sunni and Shia sects of Islam has never been a close or particularly friendly one. It was, however, more of a detente than the present state of affairs. What was once a standoffish mistrust akin to Catholic and Protestant sects of Christianity is now part of the lethal and explosive mix tearing up cities and neighborhoods throughout the region.

Should one bother to examine the root cause of the present day violence, one cannot ignore the role that the press and those with vested interests in the region have played in turning Iraqi chances at nation building, and Lebanese moves toward a more realistically representative democracy, into battlegrounds and economic and human rights disasters.