Tudor Postelnicu, ministrul de Interne din 1989, avea să declare în 1993, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Am deţinut informaţii referitoare la creşterea intrărilor în ţară a turiştilor din URSS. Intrau cu maşini Lada. Un număr triplu decât în mod normal. Principalele locuri de intrare erau pe la Vama Siret, pe la punctele de frontieră din Maramureş, dar o parte au venit şi pe la Giurgiu, dinspre Bulgaria. Direcţia de Paşapoarte m-a informat că au mai intrat foarte mulţi turişti din Ungaria şi din Iugoslavia. Ungurii au intrat masiv pe la Borş. La Vama Stamora-Moraviţa au fost înregistraţi atât sârbi, cât şi maghiari“.
Iulian Vlad:
„Pe 15 decembrie, împreună cu fostul ministru al apărării, Vasile Milea, am participat la depunerea jurământului în unităţi militare. Eu la Buzău, dânsul la Iaşi. Seara, ne-am înapoiat la Bucureşti. La o jumătate de oră după ce am ajuns, a venit la mine domnul Milea şi m-a întrebat dacă am sesizat ceva deosebit. N-am ştiut la ce se referea. Dar pe traseul meu de la Buzău la Bucureşti şi pe al dumnealui de la Iaşi la Bucureşti am observat foarte multe maşini cu număr rusesc. Şi m-a întrebat: «Cam ce o fi cu ăştia? Fac Crăciunul pe aici?»”.
http://www.adevarul.ro/articole/turistii-sovietici-si-manevrele-diplomatice.html
—————-

17 decembrie 1989, ora 17.45 CPEx
Stenografiat şi transcris: Ionescu Maria (2 exemplare)

După ce a anunţat dorinţa sa de a fi luate „măsuri ferme” împotriva şefilor Armatei, Securităţii şi Internelor, adică destituirea acestora, Ceauşescu le-a cerut părerea şi membrilor CPEx. Gogu Rădulescu, Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu şi Gheorghe Oprea au zis că ar trebui să li se mai dea o şansă celor trei, iar „măsurile ferme” să fie luate după „rezolvarea situaţiei” de la Timişoara.
Contrariat, Ceauşescu a izbucnit: „Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!” – şi a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă.

A început circul.

Silviu Curticeanu: „Nu aşa, tovarăşe secretar general! Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră!”

Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: „Nu se poate, tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge fără dumneavoastră!”

Dumitru Popescu: „Dar cine a spus asta?”

Emil Bobu: „Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general!”

Elena Ceauşescu: „L-aţi supărat pe tovarăşu’!”

Din nou, Dăscălescu: „Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi! Noi mergem mai departe doar alături de dumneavoastră!”

Nicolae Constantin: „Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permit să te răsteşti la tovarăşul Ceauşescu!”

Toţi tovarăşii sunt în picioare, cu ochii ieşiţi din orbite şi cu feţe speriate.

Cornel Pacoste fuge şi se pune de-a curmezişul uşii, cu mâinile pe clanţă, ca să nu plece tovarăşul Ceauşescu.

Lina Ciobanu şi Ana Mureşan încep să plângă.

Plâng şi pereţii, şi tablourile de pe pereţi, iar ghivecele de flori – chiar în hohote.

Tovarăşul Ceauşescu face paşi tot mai şovăielnici spre uşă.

Din vacarm se desprinde vocea lui Tudor Postelnicu: „Suntem cu dumneavoastră!” Şi oferă imaginea a doi ochi languroşi…

Elena: „Uite ce i-aţi făcut lu’ tovarăşu’!“

Bobu: „Dacă este aşa, eu zic să-i destituim.“

Tovarăşul Ceauşescu se opreşte.

Tovarăşa Ceauşescu îl apucă de mână şi-l convinge să revină pe scaunul său.

Tovarăşul Ceauşescu zice: „Bine, tovarăşi, să mai încercăm!“
————
Iran ’89: ultima vizită a lui Ceauşescu
Imediat după Revoluţie se zicea că teroriştii au fost aduşi din Iran cu un vapor. Alţii spuneau că a aterizat un avion cargo cu mercenari măslinii.

În realitate însă, Ceauşescu avea programată din timp acea vizită. Temele discutate cu preşedintele Iranului, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, erau în special de natură economică.
Pe 18 decembrie, comportamentul dictatorului român a fost diferit faţă de cel afişat, de obicei, în astfel de deplasări. Unul dintre secretarii de cabinet ai lui Ceauşescu, Mihai Hârjău, audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „De regulă, înainte de a pleca în străinătate, chiar dacă era o oră matinală, trecea pe la birou. Atunci nu a mai trecut. Şi a mers în Iran“.

La ora 8.30, înainte de a pleca spre aeroport, Ceauşescu i-a chemat la el acasă, în cartierul Primăverii, pe şefii ministerelor de forţă, pentru a afla care mai este situaţia la Timişoara. Printre cei care au venit să-i dea raportul s-a numărat şi Emil Bobu.
Liniştit de minciunile pe care le auzea, Ceauşescu s-a deplasat la Aeroportul Otopeni, de unde în jurul orei 9.00 avea să decoleze spre Iran. Înainte de îmbarcare a mai avut loc un episod în care actori principali au fost Ceauşescu şi Milea.

„La aeroport, după ce Milea i-a prezentat raportul clasic cu privire la starea aeronavei prezidenţiale, Ceauşescu i-a spus: «În legătură cu stricăciunile de la Timişoara, tovarăşul Milea, nu reparaţi nimic! Filmaţi totul şi când mă întorc vom da totul la televiziune». Acest lucru a fost confirmat şi de cei de la Timişoara, care au spus că au primit ordin să nu repare nimic“, avea să declare Silviu Curticeanu, tot în1993, în faţa Comisiei „Decembrie 1989“.

Pregătirea vizitei

Înscrisă de aproape un an în agenda vizitelor oficiale, deplasarea în Iran s-a desfăşurat potrivit regulamentelor şi protocoalelor în vigoare la acea dată. Primul ajuns la Teheran a fost un ofiţer din Direcţia a V-a a Securităţii. Ofiţerul era, în realitate, Gelu Ivan, aghiotantul Elenei Ceauşescu.

Ivan s-a deplasat în Iran pe 9 decembrie 1989, înainte ca Timişoara să se pună în mişcare. „În ultimul timp mă ocupam de pregătirea apartamentului pentru astfel de deplasări. Eram aghiotantul ei, dar le plăcea cum pregăteam eu reşedinţa. Misiunea mea în Iran a fost să mă ocup de casa de oaspeţi, apartamentul, conform cerinţenţelor care erau atunci. Trebuia să fie căldură, apă caldă, apă rece, verificări, să fie curăţenie. Aveam aparate de detectare a radiaţii­lor, iar în rest – cu ochii şi manual. Făceam o verificare tehnică a încăperilor, dar nu am descoperit niciodată nimic“, a declarat Gelu Ivan în faţa Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989“.

Disperare

La plecarea în Iran, Nicolae Ceauşescu nu a mai trecut pe la birou, aşa cum avea obiceiul, ci a plecat direct la aeroport, după ce a primit acasă raportul despre situaţia de la Timişoara.

Legăturile cu ţara

În cele două zile şi jumătate cât a stat în Iran, Ceauşescu avut un comportament atipic. Cei care l-au însoţit au sesizat acest lucru.

„Ceea ce am remarcat în Iran a fost faptul că Ceauşescu a cerut de foarte multe ori legătura în ţară. De regulă, eu făceam legătura telefonică. Dar de data asta a preferat ca acest lucru să-l facă aghiotantul“, a mai spus Hârjău, secretarul de cabinet al lui Ceauşescu.

Interesantă a fost şi reacţia aghiotantului Gelu Ivan, la sosirea delegaţiei de la Bucureşti: „Când a venit delegaţia, toţi erau nervoşi. Eu nu ştiam ce s-a întâmplat în ţară, pentru că m-am ocupat la Teheran de reşedinţă“.

Secretarul Mihai Hârjău avea să declare în 1994 Comisiei Senatoriale: „A vorbit la ore foarte nepotrivite pentru fusul nostru orar. Dacă în ţară era ora cinci, în Iran era ora opt. A vorbit permanent la ore diferite“. Potrivit altor persoane din delegaţie, erau momente când Ceauşescu suna în ţară chiar la intervale de jumătate de oră. În general, discuta cu Elena Ceauşescu sau cu Manea Mănescu.

Întâlnirile din Iran

Imediat ce a ajuns la Teheran, Ceauşescu a fost întâmpinat de preşedintele Iranului, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani. „Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani au făcut, la ieşirea din salonul de onoare al aeroportului, declaraţii pentru presă, în care au exprimat hotărârea comună de a dezvolta mai mult colaborarea română-iraniană“, se arată în ziarul „Scînteia“ din 19 decembrie 1989.

Vizitei în Iran îi erau acordate două pagini în oficiosul Comitetului Central al PCR. O altă relatare despre acea vizită îi aparţine fostului şef al Protocolului de Stat, Vasile Nicolcioiu, audiat de senatorii Comisiei „Decembrie 1989“ la 23 martie 1994.

„A avut convorbiri cu preşedintele Iranului, a primit vizita ministrului de Externe la reşedinţă. În afară de acestea, nu a mai avut nimic special. A mai avut şi o vizită la un muzeu, unde a fost singur. Era un muzeu de artă populară, tablouri. Vizita a durat o oră şi l-am avut ca ghid pe directorul muzeului. Ceilalţi membri ai delegaţiei au avut întâlniri cu omologii lor“, a spus Nicolcioiu.

Ceauşescu, minţit şi în Iran

Nicolae Ceauşescu s-a întors din glorioasa vizită de la Teherean în ziua de miercuri, 20 decembrie, în jurul orei 15.00. Primele informaţii le-a primit de la Elena Ceauşescu. Ion Dincă le declara senatorilor din Comisia „Decembrie 1989“:

„Când s-a întors din Iran, la aeroport, primul lucru a fost să întrebe care este situaţia la Timişoara şi în ţară. I s-a spus că sunt numai 13 morţi la Timişoara şi cred că a fost liniştit că lucrurile s-au soldat cu numai 13 morţi cât a fost el plecat. Când a venit la birou, a cerut legătura cu prim-ministrul Dăscălescu. Când l-a întrebat câţi morţi sunt la Timişoara, Dăscălescu i-a spus adevărul: 52 de morţi. Ceauşescu a întrebat de ce a fost minţit. Într-adevăr, dintre cei 52 de morţi rămâneau numai 12, pentru că 40 au fost aduşi la Bucureşti. Hotărârea cred că a aparţinut Elenei Ceauşescu, dar nu ştiu cine a lucrat”.

Cele 40 de cadavre erau aduse pe 19 decembrie la Bucureşti, pentru a fi arse. Cu toate acestea, urmele represiunii nu au putut fi şterse. Era 20 decembrie şi Ceauşescu se pregătea să vorbească poporului despre evenimentele de la Timişoara. În aceeaşi zi a decretat şi starea de necesitate în judeţul Timiş. Mai avea de trăit cinci zile.

Ce se întâmpla în ţară

În timp ce Nicolae Ceauşescu se lăsa răsfăţat de gazdele iraniene, acasă era urgie. Frâiele puterii se aflau în mâinile Elenei Ceauşescu şi ale lui Manea Mănescu, aşa cum se stabilise la şedinţa CPEx din 17 decembrie. Constantin Manea, un alt secretar de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, avea să declare Comisiei Senatoriale la 28 decembrie 1993:

„Stând şi gândind acum, mai temeinic, asupra momentului plecării în Iran, am impresia că el a plecat ca tocmai să nu fie aici. Socotea că se va rezolva la Timişoara şi el va veni ca şi când nu s-a întâmplat nimic”.

La întoarcere însă, lucrurile erau deja scăpate de sub control. Tot Manea a fost martorul unor scene în care Elena Ceauşescu şi-a ieşit din minţi. „Ea vorbea de regulă cu Ion Coman, însărcinat cu problemele de la Timişoara. Erau tot timpul încordaţi. Am auzit-o pe Elena ţipând, cred că la Coman, că «trebuie tras la picioare, trebuie speriaţi!»”.

————
Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicola Ceausescu din Iran la Mihail Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Mă refer la articolul de la adresa URL http://www.guardian.co.uk/world/2009/jul/19/ceausescu-1989-romania-revolution . Citez din el : +”Of all the hundreds of speeches Iliescu made and has made since then,” recalls Codruta Cruceanu, “the one that sticks in my mind was when he said: ‘In a country like Romania, it was impossible to have a revolution, so it had to be staged.’ That is the closest he has ever come to admitting what almost everybody believes, or knows, to have happened.”+

În perioada dintre vizita lui Nicolae Ceauşescu în Iran şi “revolta de la Inter”, postul de radio BBC World Service a transmis un interviu în limba engleză cu un tip extrem de bine informat, de la un serviciu britanic. Şi care spunea că este imposibilă răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu fără participarea cuiva din interiorul sistemului. Era un interviu extrem de interesant, care ar trebui recuperat, pus pe web şi tradus pe româneşte. Domnul Petru Clej*, care lucrează actualmente la secţia română a postului de radio BBC, ar putea face chestia asta, dar se preface că nu înţelege ori de câte ori îi adresez cererea (sau rugămintea).

Cristi de la rating-politic, http://ratingpolitic.wordpress.com/2009/07/19/the-guardian-romania-dupa-20-ani-realist-sau-scandalos/ , spune : + ar fi mai bine ca 89 sa fie discutat deschis si nu doar cu scenarii   conspirationiste. am senzatia de multe ori ca subiectul parca e tabu.+

I-am răspuns :   Este vorba despre vizita în Iran. Care fusese făcută la cererea expresă a SUA.   De fapt a fost numai provocarea unei diversiuni. Dar nu se va putea vorbi niciodată oficial. Securiştii de la Cabinetul 2 (care erau controlaţi de Gogu Rădulescu) vor prelua de facto puterea din România în timpul vizitei din Iran. Vor ordona crimele de la Timişoara. Apoi transportul şi incinerarea cadavrelor la Bucureşti. A, şi tot ei au controlat ulterior “fenomenul Piaţa Universităţii”! Care nu a fost un fenomen “spontan”.  A fost un fenomen organizat din umbră tot de către aceia care organizaseră demonstraţia “spontană” împotriva lui Ion Iliescu din 12 ianuarie 1990.  Când şoarecelui-Algernon-naţionalist Ion Iliescu i s-a arătat “pisica internaţionalistă”. Aceasta arată şi semnificaţia  termenului  misterios “ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră”, asupra căreia insista Ion Iliescu în seara lui 22 decembrie 1989.  “Pisica” din 12 ianuarie 1990  destinată în mod express să-l sperie ne demonstrează că Ion Iliescu a refuzat să asculte directivele care i s-au trasat în seara zilei de 22 decembrie 1989.

Vina lui Ion Iliescu faţă de poporul român este  mică. El trebuia să urmărească două obiective  personale în următoarea ordine : 1/ Să îşi salveze pielea. 2/ Să salveze România de la dezmembrarea statală. A reuşit.

Cine a fost în realitate persoana Number One în falsa revoluţie din România, şi care încearcă acum să îi modifice destinul cultural împotriva ideologiei româneşti trasate de Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu?

Este un prioritar listat “boier al minţii în cultura română”. El se dovedeşte a fi numai “băiat de provălie culturală”. Andrei Pleşu ne vinde “intellectual garbage” produs  char de el, –şi este cât se poate de autentic ca “gunoi intelectual”–, sub eticheta unei cărţi scrisă de Theodor Adorno.  Să amintesc numai celebra “judecată de valoare” din Minimia Moralia : “Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă.” citată ca excerpt minimalist absolut necesar “spiritului românesc” (sic!).

Eu am avut şansa să privesc în direct emisiunea specială de pe canalul Realitatea TV  din 23 august 2007. Când domnului Tudor Octavian i-a “scăpat porumbelul”  despre faptul că a fost martor ocular  la momentul zilei de 23 august 1989, moment doveditor că dictatorul Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea supremă  în România!  Bineînţeles, ulterior acelei  dezvăluiri pe canalul Realitatea TV, ziaristul  Tudor Octavian a încercat să mai “dreagă busuiocul”. Dar oricum, chiar în acea emisiune, domnul Răzvan Dumitrescu promitea continuarea anchetei. N-a mai venit. Ceea ce demonstrează că SOV este controlat de voinţa lui Andrei Pleşu. Prin faptul că nu a mai continuat ancheta promisă, domnul Răzvan Dumitrescu ne-a demonstrat că nu are curaj intelectual şi nu prea crede în deontologie.

Târziu, târziu, vine o reacţie din partea lui Răzvan Dumitrescu. Provocată însă de cu totul alte motive.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/35331/Sanctiuni-de-vara-la-Realitatea-TV-Razvan-Dumitrescu-dat-afara.html

http://www.cotidianul.ro/sanctiuni_de_vara_la_realitatea_tv_razvan_dumitrescu_dat_afara-12023.html

http://www.cotidianul.ro/razvan_dumitrescu_tine_podelele_curate_la_realitatea_tv-51892.html

“Orice mânz ajunge gloabă”, declară cu sinceritate neaşteptată, pe textul de la ultima adresă URL, domnul Răzvan Dumitrescu.

Titus Filipas

*

“Vă informez că nu mai lucrez la BBC din data de 1 aprilie 2008. Că nu ştiaţi asta, mai treacă-meargă, dar să nu ştiţi că redacţia română a BBC nu mai există din 31 decembrie 2008, iar programele de radio nu mai sunt difuzate încă de pe 1 august 2008, asta vă descalifică complet, chiar şi ca proprietar de blog  citit de trei oameni plictisiţi şi un câine. Fără cea mai mică urmă de respect.Petru Clej”.  Însă the core of the question, esenţa chestiunii: +Era un interviu extrem de interesant, care ar trebui recuperat, pus pe web şi tradus pe româneşte.+, din nou domnul Petru Clej se preface că n-o înţelege.

Mihaela Moraru-Ceausescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti, specialista in civilizatia si cultura rusa si autoare a unor apreciate carti in domeniu, face dezvaluiri despre viata familiei Ceausescu, despre revolutia din decembrie 1989 si despre personajele importante ale acesteia, in avanpremiera la volumul sau autobiografic „Nu regret, nu ma jelesc, nu strig“, care urmeaza sa apara in curand.

Mihaela Moraru – Ceausescu este nepoata lui Nicolae Ceausescu. Tatal sau, Marin Ceausescu, cel mai varstnic dintre fratii Ceausescu, a fost, timp de 17 ani, seful Misiunii Economice a Romaniei la Viena. A fost numit intr-un post aparent banal, care necunoscatorilor nu le spune mare lucru. Capitala Austriei este, de zeci de ani, locul unde se innoada retele ale spionajului mondial in paralel (de multe ori in „conlucrare“) cu filierele „afacerilor speciale“ – de la comertul cu arme pana la „schimbul“ de informatii „fierbinti.“ Iar Nicolae Ceausescu era cunoscut si ca un „negustor versat“. Marin Ceausescu a fost gasit spanzurat, in decembrie 1989, in subsolul cladirii Misiunii din Viena. Cu siguranta, el stia aproape totul despre „conturile presedintelui“ ale caror valori ar putea fi regasite intr-o buna masura in averile unor „magnati“ de azi.

SCHIMB DE LOCUINTA CU MADALIN VOICU

Cum ati trait revolutia din decembrie 1989?

Sigur ca eu am perceput evenimentele din 1989 cu totul altfel decat alte persoane. 21 decembrie a fost poate ziua cea mai inspaimantatoare pentru mine personal. A fost ziua in care am plecat de acasa, stateam pe Toamnei colt cu Eminescu, unde acum sta Madalin Voicu. Am facut schimb de locuinta de bunavoie, desi s-a speculat foarte mult pe aceasta tema: nu m-a prins el la stramtoare, eu l-am rugat foarte mult sa facem un schimb de locuinta, casa era mare in sensul ca avea cinci camere, eu fiind singura, doar cu cele trei fetite ale mele, si imi era teama. In ’90, aveam semnale ca vom fi mutate. Si atunci am facut un schimb cu Madalin Voicu, m-am dus in apartamentul lui de patru camere din Dorobanti si am zis sa stea un prieten in casa in care mi-am crescut fetele. Cu asta asta inchei paranteza, pentru ca s-a scris foarte mult, toata lumea a dat in Madalin Voicu ca el ar fi speculat momentul si ne-ar fi luat casa – nu este adevarat! Deci, in 21 decembrie deja incepusera sa vina diferite persoane, au inconjurat casa si au aruncau cu sticle incendiare. Mai am si acum o hartie cu „Jos criminalul“. Mi-am dat seama ca nu mai pot ramane acolo, eram singura, eram deja in divort cu Petre Moraru. Fetele mele erau oarecum raspandite. Cea mare, Andreea, avea 12 ani, era intr-o tabara particulara la Baia Mare, unde a si fost arestata, pe 22 decembrie 1989, si de care n-am stiut foarte mult timp nimic. Celelalte doua fetite erau la fosta mea soacra, desi eram in divort cu Petre Moraru, realtiile erau foarte bune, deci erau la mama lui la Cluj. De aceea, ele nici n-au traversat aceasta perioada atat de critic cum a traversat-o cea mare!

NOAPTE DE COSMAR IN BISERICA

Cum au arestat-o, ce pericol reprezenta o fetita?

Era intr-o tabara particulara, organizata de o doamna din Bucuresti, impreuna cu vreo 15 copii, undeva intr-o comuna de langa Baia-Mare. Ceilalti copii s-au intors atunci impreuna cu acea doamna, iar eu n-am stiut nimic de copilul meu! Femeia n-a putut sa-mi spuna decat ca fata mea a fost arestata! Ulterior, din cate am putut afla eu de la fetita mea, mi-a povestit ca a venit Militia si a luat-o din tabara si a dus-o la postul din comuna respectiva spunand „Dati-ne naparca lui Ceausescu!“ Expresia asta a retinut-o ea extraordinar de corect si a si marcat-o! Dar preotul din sat, care probabil avea autoritatea unui cleric, s-a dus la seful postului si le-a spus: „Dati-mi mie copilul!“ A luat-o pe Andreea la el, in casa parohiala, dar noaptea, pe la 11, au venit „spirite inflacarate“, oameni beti, asa-zisii revolutionari, care i-au inconjurat casa si i-au urlat: „Parinte, daca nu ne dai fata, iti dam foc casei!“ Atunci, parintele i-a spus Andreei: „Uite, o sa te duc in biserica si te inchid acolo toata noaptea, tu o sa te rogi acolo si nu o sa ti se intample nimic rau! Trebuie sa-i las sa controleze casa pentru ca sunt momente cand oamenii sunt dezlantuiti, cand necuratul isi baga coada!“ I-a explicat asa, pe intelesul ei de copil! A luat-o, a ascuns-o in biserica, care era foarte aproape de casa, unde a stat toata noaptea! „Nu pot sa aprind luminile, trebuie sa fie intuneric“, i-a spus preotul. A si intrebat-o daca stie sa se roage si copilul a spus nu, era si ea pionier cum erau toti! Si a stat si s-a rugat, cum a invatat-o preotul! Dimineata pe la 5, nu se luminase bine, a venit altcineva, ea crede ca a fost cantorul bisericii, deci cineva apropiat preotului, care a dus-o la gara…

PREOTUL SALVATOR Era preot ortodox?

Nu, era catolic, pentru ca ea ii spunea „monseniore“, atat isi aminteste: toata lumea ii spunea monseniore si i-a zis si ea monseniore. Nu stiu cine este, tare mult as vrea sa stiu cine este. Nu mai stiu nici comuna, pentru ca doamna aceea, Ieseanu se numea, care organiza taberele nu a mai vorbit niciodata cu noi, nu am mai dat de ea! Deci, cantorul a luat-o de manuta, a dus-o la gara, i-a platit biletul pana la Bucuresti si a urcat-o in tren. 23 de ore a facut cu trenul, 13 ore faci oricum de la Baia Mare, dar 10 ore au fost in plus pentru ca erau evenimentele. Imi povestea ca ii era tare frica sa nu fie recunoscuta de cineva, desi ea nu seamana decat cu tatal ei, dar absolut cu tatal ei, si n-are nici cea mai mica trasatura din familia Ceausescu. Oricum, n-ar fi putut s-o recunoasca cineva, pentru ca nici pe mine nu m-ar fi recunoscut cineva. Dar ii inteleg sentimentul, pentru ca si eu, in primele zile postrevolutionare, mergeam cu caciula trasa pe sprancene si cu teama ca m-ar putea recunoaste cineva! Cand a ajuns in Bucuresti, dupa 23 de ore, pe 24 decembrie, in Gara de Nord se tragea, noroc ca erau gloante oarbe! Copilul s-a speriat ingrozitor, cineva i-a spus: „Dar tu n-ai mama?!“ Si a sunat de la un telefon public la numerele pe care le stia si ea din memorie!

ASCUNSA DOUA SAPTAMANI

A sunat la noi acasa, dar eu nu mai eram, eram deja la familia maestrului Ion Voicu, a sunat la mama mea, dar si mama era ascunsa, a sunat la bunicii ei paterni care nici ei nu erau acasa, numarul tatalui ei nu-l cunostea, decat pe cel de la serviciu, dar nu a raspuns nimeni! A stat ea vreo trei ore in gara, pana si-a amintit, in sfarsit, numarul de telefon al lui tanti Anisoara: este unguroaica, Aniko Andrasz, cea care mi-a crescut mie copiii si care deja avea atunci vreo optzeci de ani, care plecase de la noi pentru ca era batrana si foarte bolnava. A sunat-o pe tanti Anisoara care a venit si a luat-o din gara. Andreea si-a petrecut doua saptamani in garsoniera lui tanti Anisoara din Pantelimon. A stat la tanti Anisoara pana pe 12 ianuarie ’90, cand am venit eu acasa. Pe toata perioada asta n-am stiut ce se intampla cu copilul meu, daca mai traieste sau nu, pana in 12 ianuarie, cand, cu armata, cu reprezentantii procuraturii si ai militiei, m-am intors la mine acasa, in Toamnei, unde ne-au desigilat casa si, dupa o lunga si foarte simpatica perchezitie, m-au lasat sa intru.

PERCHEZITIA

De ce spuneti ca a fost simpatica perchezitia?

Cei de la procuratura au facut o perchezitie metodica, mobila cu mobila, vaza cu vaza, dar n-au fost impresionati decat de lenjeria mea intima, pentru ca in rest n-aveam decat un televizor, un video, n-au fost impresionati nici de mobila, noi fiind tineri aveam o mobila oarecare, n-aveam valori. Dar au fost impresionati de lenjeria mea intima, mai ales de cele 50 de perechi de ciorapi, ei nestiind ca in strainatate daca cumperi 12 perechi de dresuri este mult mai ieftin si aveam parintii la Viena care imi trimiteau… Chiar tin minte ca m-a intrebat unul: ce faceati cu atatia chiloti, ciorapi si sutiene, ii vindeati?! I-am raspuns ca nu, dar acum mi-ati dat o idee, as putea sa ma ocup de asa ceva!!! Ce cautau de fapt? Arme si diverse valori, dar nu au gasit nimic pentru ca nu existau!

STIAM CA ASUPRA NOASTRA SE VA ABATE CEVA GRAV

Sa revenim la ziua de 21 decembrie! Deci, pe 21 decembrie 1989 a fost cea mai groaznica zi din viata mea, pentru ca eu am plecat de una singura de acasa, pe strazi. Am vorbit la Cluj, la telefon, cu fosta mea soacra si am aflat ce fac celelalte doua fetite ale mele, am rugat-o sa aiba grija de ele, pentru ca eu presimteam ca se intampla ceva inca din 17-18 decembrie… De ce? Vorbisem la telefon cu Tiberiu Ceia, care e timisorean si cu care eram prietena, cum sunt si cu Ghita Turda, cu fratii Pana… L-am sunat pe Tibi Ceia si l-am intrebat ce e acolo, la Timisoara. El ne-a zis, foarte speriat: „Este jale aici!“ Eu totusi demult simteam ceva si stiam ca nu se poate sa nu se intample ceva, nu chiar de proportiile evenimentelor care au fost, dar stiam ca se va abate asupra noastra ceva grav! De unde stiati? Chiar cu mai mult timp inainte stiam ca soarta noastra va fi destul de cruda…

Stiati de nemultumirile populatiei?

Stiam ca a avut loc un complot, nu era vorba de nemultumirea populatiei! Revolutia in Romania nu a fost o revolutie spontana, si nu nemultumirea si traiul greu au dus acolo, asta este parerea mea clara! Pentru ca acum lumea o duce si mai greu si nici nu putem vorbi in urmatorii zeci de ani de vreo revolutie! Nu despre greutatile prin care trecea poporul este vorba, ci despre faptul ca soarta lui Ceausescu era hotarata oricum, iar aceasta revolutie a fost pregatita ca orice revolutie! Si revolutia bolsevica din 1917 a fost pregatita, nici Lenin nu a fost chiar asa, o emanatie a momentelor!

COMPLOTUL SI INTALNIRILE DE LA COMANA

Toate revolutiile sunt pregatite si stiam de la Nicu Ceausescu, varul meu, vorbisem cu el despre complotul generalilor, care avusese loc, in care fusese implicat si generalul Militaru, stiam despre intalnirile de la Comana, n-o sa spun ce-i cu Comana, cine citeste stie despre ce e vorba! Intalnirile de la Comana, comuna din Giurgiu? De la Comana, atat este suficient!

Va referiti la intalnirile de la Comana, unde aveau case de vacanta Gogu Radulescu, batranul si influentul membru al CPEx, prietenul si ocrotitorul unor literati si artisti, poeta  Ana Blandiana si alte personalitati?

Da, printre altii este vorba si de ei!

De unde aveati aceste informatii?

Aveam si din alte surse aceste informatii, dar cele mai multe erau de la Nicu Ceausescu si le stiu si de la tata, care sigur ca avea si el informatiile lui, chiar daca era la Viena. Acolo la Comana nu se desfasurau intalniri si sezatori literare… Sa trecem peste episodul Comana. Stiam despre astea, stiam ca, cum se spune, „romani, vi se pregateste ceva!“ Stiam ca va trebui sa aiba loc si la noi o schimbare dar, va repet, revolutia nu a avut loc pentru ca poporul era nemultumit! Poporul era, intr-adevar, nemultumit si este si acum nemultumit, revolutiile insa au o altfel de soarta, sunt bine organizate!

De catre cine?

Exista si organizare externa, si organizare interna! De fapt, soarta Romaniei si a lui Ceausescu s-a hotarat in afara granitelor si s-au gasit oameni aici care sa puna aceasta hotarare in aplicare.

MARIN: „NICULE, TREBUIE SA TE RETRAGI, E ULTIMUL MOMENT!

Ceausescu era constient ca i se pregateste ceva?

S-a asteptat vreo clipa ca va sfarsi in fata plutonului de executie?

Nu. Cred ca pana in ultima clipa nu s-a asteptat ca va sfarsi in fata plutonului de executie. Eu nu am avut nici o convorbire directa cu el. Dar tatal meu – asta e un lucru pe care ma bazez foarte mult – cand a venit in noiembrie 1989 pentru congresul al XIV-lea, a vrut sa intre la fratele lui, presedintele. Si chiar daca suna bizar, i-a fost foarte greu sa intre la fratele lui. Ceausescu era deja izolat, se formase in jurul lui un fel de scut din oamenii si colaboratorii lui care il izolau, pana chiar si de fratii lui! Tatal meu, care era cel mai mare dintre frati, a trebuit sa incerce, timp de o saptamana, sa intre la el! De cate ori dadea telefon i se spunea, evident, politicos, ca „Tovarasul doarme“. S-a dus de vreo trei ori la poarta din Primaverii 50: „Tovarasul doarme, Tovarasul se odihneste, reveniti!“ In sfarsit, pana la urma a intrat si i-a spus ca are informatii si din Austria, dar si din alte parti ca se pregateste ceva, i-a spus tot si l-a sfatuit ca la congresul al XIV-lea sa se retraga, pentru ca altfel va fi rau! I-a spus clar: „Nicule, si-au bagat coada si rusii si americanii, trebuie sa te retragi, e ultimul moment, altfel va fi vai de noi, familia, si va fi vai de tine!“

„BAZACONII. ESTI RUPT DE REALITATILE ROMANESTI“

Si reactia lui Ceausescu care a fost?

Tata povestea ca aproape ca l-a dat afara! I-a zis:“Ia lasa-ma in pace, nu veni tu acum cu tot felul de bazaconii! Ai stat 17 ani in Austria si deja esti rupt de realitatile romanesti! Astea sunt niste aberatii, ai citit prea multe romane politiste si de spionaj! Tovarasii stiu mai bine!“ Si, cum s-a dovedit, „tovarasii“ stiau foarte bine: unii deja se pregatisera sa-l tradeze, altii l-au tradat pe loc, din lasitate! Dar majoritatea erau deja pregatiti, erau deja organizati! El n-a crezut ca i se poate intampla asa ceva, chiar daca a avut informatii! (va urma)

NICI DE NICU N-A TINUT SEAMA

 „Chiar si Nicu Ceausescu mi-a spus, de multe ori, ca i-a spus, in discutii particulare, despre ce auzea ca se intampla! Nu a vrut sa ia in seama nimic din toate acestea! Sigur, el era si bolnav si poate cei 25 de ani de cand se afla la putere isi pusesera amprenta asupra lui! Eu am sustinut ca opt ani de conducere sunt suficienti! Ganditi-va ca daca unchiul meu, din 1965, cand a venit la putere, ar fi stat opt ani la conducere si ar fi renuntat apoi, ar fi ramas un erou al Romaniei! Fusese anul 1968, cand el a fost foarte apreciat! In 25 de ani de detinere a puterii supreme cred ca pierzi legaturile cu realitatea si te cuprinde megalomania, care este chiar o boala! Incepi sa te crezi stapanul lumii!
2004-11-01 10:12:10

Căpitanul* (la 1907) şi mareşalul (în cel de al doilea război mondial) Ion Antonescu  a fost obligat de istorie să ia hotărâri implacabile pentru salvgardarea României. Unele hotărâri sunt  discutabile, de exemplu participarea sa la împuşcarea ţăranilor români la 1907, pentru a-i împedica pe răsculaţi să  atace tîrgurile şi să-i omoare pe evrei, aşa cum se zvonea (bănuiesc că armata română avea ceva informaţii).

Despre hotărârile sale din cel de al doilea război mondial vreau să comentez:

1/ Pregătirea celebrului ordin “Oşteni, vă ordon treceţi Prutul!”  a fost făcută de Ion Antonescu având totală încredere în agenţii de la Intelligence Service. Nu ştia că erau duplicitari. Aflaţi în posesia informaţiei despre principala direcţie de atac, aceştia au transmis-o  unui tînăr politician român în ascensiune, pe nume Gogu Rădulescu, despre care ştiau că era om credincios ruşilor. Acesta a trecut Prutul, predând sovieticilor planurile de atac ale armatei  române.   Armata Roşie a organizat  ambuscada în care  a fost prinsă floarea tinerimii  române.   De pe urma acelor tineri oşteni români morţi au prosperat apoi Gogu Rădulescu şi toată încrengătura lui de comunişti,  mai cunoscuţi fiind Ana Blandiana şi Mircea Dinescu. 

2/Trecerea Nistrului a fost hotărâre corectă, însă trecerea Bugului a fost hotărâre eronată. Am citit cu mare atenţie Memoriile lui Winston Churchill despre cel de al doilea război mondial. Acolo scrie clar că Anglia şi America erau pregătite să recunoască drept legitimă frontiera răsăriteană a României până la rîul Bug (aici  este vorba despre Bugul din bazinul hidrografic al Mării Negre, pentru că mai există încă un Bug, dar în bazinul hidrografic al Mării Baltice). Documente originale privind acele drepturi istorice ale românilor se află în arhivele din Suedia, probabil şi în arhivele de la Moscova ori  Sankt Petersburg (din această cauză mareşalul Ion Antonescu ţinea să negocieze armistiţiul cu Uniunea Sovietică în Suedia, arbitri competenţi fiind diplomaţi suedezi), iar copii legalizate şi valabile exact în acelaşi grad ca documentele originale se păstrează  în cancelariile din Londra şi Washington D.C. Ruşii au fost extrem de supăraţi tocmai de   trecerea Bugului. Chiar şi acum, orice este negociabil de către România cu marea putere Rusia, exceptând trecerea Bugului! Şi pe bună dreptate, în arhivele occidentale nu există documente care să confirme drepturi istorice Româneşti la răsărit de Bugul pontic!

3/ Este foarte discutată acum, pro şi contra, hotărârea mareşalului Ion Antonescu de a retrage trupele Româneşti din grupul de armate care se pregăteau să atace Moscova. Acea hotărâre a mareşalului Ion Antonescu a fost o judecată de valoare mai curând de inspiraţie mistică, aş zice eu. Sub forţa implacabilă a loviturii germane, ateul Stalin a luat neobişnuita hotărâre de a ordona plimbarea icoanei Theotokos din Vladimir în avion deasupra Moscovei. Şi atacul german s-a oprit!  Dar trebuie să amintim că icoana  Theotokos din Vladimir era copia şi reprezenta signatura icoanei  Theotokos din Vlaherne. Ruşii s-au răzbunat apoi cumplit. Nici măcar un singur militar din acel grup de armate nu a scăpat cu viaţă!

Titus Filipas

*Colega de blogosferă Roxana Iordache îmi spune că Ion Antonescu era locotenent la 1907. Este adevărat, era numai locotenent atunci.

Cred că recenta acţiune  civică a domnului Victor Roncea, semnarea unei petiţii la preşedintele Traian Băsescu pentru demiterea lui Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, vezi http://www.petitiononline.com/icrgds/petition.html , dincolo de faptul că demonstrează existenţa unei mişcări patriotice în România de azi, nu va avea alt efect. Pentru că, să nu ne facem iluzii, nu preşedintele Traian Băsescu este centrul real de putere în România. De altminteri, este o caracteristică a României după cel de al doilea răboi mondial, ca şeful aparent să nu fie şeful real. De exemplu, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej, şeful real era tovarăşul Gogu Rădulescu, o analiză de expressive body language a jurnalelor cinematografice din epocă, unde apar cele două personaje, o demonstrează. După cum, cel puţin în ultimii ani de viaţă, nu dictatorul Nicolae  Ceauşescu era în fruntea acţiunii politice în România, ci acelaşi malefic tovarăş Gogu, vezi articolul BANDA LUI GOGU RADULESCU CONDUCE ROMÂNIA!, la adresa

http://sitadeasa.wordpress.com/2006/08/26/banda-lui-gogu-radulescu-conduce-romania/ .

Tot la fel, după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu şi – a asumat responsabilitatea pentru nişte acţiuni negative, al căror iniţiator nu a fost. De altminteri, preşedintele Emil Constantinescu ne – a dezvăluit că nu el a condus România. Din cauza aceasta, spun, preşedintele Traian Băsescu nu îl va demite pe Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, pur şi simplu pentru că HRP se află mai aproape de centrul real de putere în România decât se află preşedintele Traian Băsescu. De aici şi permanentul apetit al preşedintelui  pentru băile de mulţime ce îi dau temporar iluzia că el ar fi centrul puterii. Este şi acest comportament prezidenţial  o devoalare autentică, deşi o devoalare incompletă.

Mai multe date au apărut pe Internet, în blogosfera românească. Nu eu le – am căutat. Mai întâi s-a instalat un link malevolent pe  panoul blogului meu, către postarea blogului Slow Forward http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html .

Hai să analizăm mesajul eliptic : „ICRNY & Cristi Neagoe: Pro & Anti / Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York. Sunt foarte multe, aici sunt doar cateva. Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know. Cred ca nu mai are sens sa atrag atentia asupra diferentei evidente de greutate a numelor din lista pro ICR (sau macar cu o opinie realista).”

Fraza“Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York” devoalează de fapt puterea ce construieşte frenetic liste cu aceia care sunt pro sau contra Institutului Cultural Român. Iar fraza : „Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know.”, ce altceva este decât apel la delaţiune?

Am răspuns printr – un articol de blog. La scurt timp, ceea ce demonstrează că treaba este bine organizată*, pe  panoul blogului meu se instalează al doilea  link excesiv de malevolent, anume http://sfwd.blogspot.com/2008/08/raspuns.html .

Cu aroganţa specifică slugilor apropiate de centrul puterii**, sînt acuzat că nu aş cunoaşte felul elementar în care funcţionează blogosfera (sic!). Am mai scris, cu prilejul instalării unor ameninţări abia voalate cu moartea la declanşarea operaţiunii Debunking Dragoş Bucurenci, despre „civilitatea pe blogosferă”. În fine, aceasta îmi demonstrează că sursa reală a puterii în România şi civilitatea elementară sunt noţiuni complet antagoniste.

Avatarul Slow Forward, cel care a compus http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html , mi – a trimis o  perlă: +Cuvantul “idiocracy” nu exista in nici un fel de dictionar, pentru ca nu e un cuvant.+

Slow Forward introduce imediat o adăugire la răspuns : +Update: Evident, spre deosebire de dvs, n-am stat sa caut respectivul cuvant in toate dictionarele de limba engleza, ci am luat de bun ceea ce ati scris in postul la care v-am raspuns de pe blogul extrem de serios pe care l-ati updatat de curand (si pe care credeam, serios, ca exista doar informatii certe si demne de crezare). Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate.+

Eu scrisesem dintru  bun început cu specificări foarte clare asupra ţintei şi extensiei (‘goal and scope’, în limba engleză):  +Am căutat “Definition of idiocracy”,  mai întâi în WordReference.com Dictionary. Mi se răspunde : “We found no entry in the English Dictionary.” Am căutat apoi în     Merriam-Webster Online. Mi se răspunde ceva similar : “The word you’ve entered isn’t in the dictionary.” +

În niciun moment nu am spus că am căutat “în toate dicţionarele de limba engleză”. Şi nici nu am “updatat” (De ce nu zici “modificat”, avatare Slow Forward?) postarea aceea. Este ştiut că numai oamenii puterii pot minţi atât de sfruntat! În fine, excerptul “Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate” ilustrează felul în care construiesc slugile puterii discursul de cauzalitate şi de responsabilitate***.

Titus Filipas

*Conţinutul blogului meu pe tema ICRNY – Cristian Neagoe este supravegheat în permanenţă, şi imediat ce  apare un post nou, cineva compune un răspuns jignitor pe blogul Slow Forward.

**Pe lista “The Good Guys” apare Andrei Pleşu, care mereu a fost foarte aproape de centrul real de putere în România, aşa se explică vizita lui Ion Iliescu la Tescani pe data de 23 august 1989. „In vino veritas”, domnul Traian Băsescu preferă Chivas, dar efectele sunt aceleaşi. Aşa se explică şi înjurătura unui preşedinte către Andrei Pleşu la un moment de congenialitate. Retragerea „demnă” a lui Andrei Pleşu a fost aproape unanim lăudată.  Dar poate că mai demnă a fost înjurătura marinărească proferată atunci de Traian Băsescu.  Pentru că se pune întrebarea: Este Andrei Pleşu omul  Marelui Licurici în România ?

***Un dicţionar mai generos, consemnează  „1 result for: idiocracy/Id`i*oc”ra*cy\, n.; pl. Idiocrasies. [Idio- + Gr. ? a mixture, fr. ? to mix: cf. F. idiocrasie.] Peculiarity of constitution; that temperament, or state of constitution, which is peculiar to a person; idiosyncrasy.” Deci idiocracy = idiosyncrasy, ceea ce se traduce pe româneşte prin idiosincrazie. În DEX nu este, însă Dicţionar Medical Online  spune despre idiosincrazie : susceptibilitate particulară, de obicei înnăscută, pe care o prezintă o persoană faţă de unii factori fizici sau chimici.

După 23 august 1944, ne -a lovit, năpraznic, imperialismul  rusesc. Cu aprobarea Aliaţilor, ar fi naivitate să credem că Stalin a făcut de capul său ce a făcut. Dar cum observau Theodor Adorno şi  Slavoj Žižek, Stalin a îngrijit în URSS lujerul cognoscent care venea din Epoca Luminilor, aşa se explică sputnicii şi prioritatea lui Gagarin faţă de John Glenn. Ne place sau nu, trebuie să îngrijim mai departe acel fir cognoscent implantat de Stalin în România. Bizar, Stalin s -a sprijinit pe „legionarii de stânga” ! La moartea  lui, cominterniştii din fostul PCdR i -au aruncat pe „legionarii de stânga” în puşcărie, şi represiunea stalinoidă a continuat. Tot cu sprijinul Aliaţilor. Securitatea avea în 1956 jeep -uri americane Willis noi, fabricate sub licenţă în Marea Britanie. Este clar pentru mine că Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea efectivă în România, –dacă a deţinut –o  vreodată –, cu vreo doi sau chiar trei ani înainte de a fi fost împuşcat. În psihologia americană contează foarte mult studiile de “body language” şi de “expressive body gesture”. Dacă se examinează jurnalele cinematografice din perioada Gheorghiu Dej, se poate observa teama acestuia faţă de Gogu Rădulescu. Dar încrengătura, prin neamurile soţiei şi prietenii acestora, era mare. Ştim că lui Ion Iliescu i s -a propus la 23 august 1989 să preia puterea în România, însă a refuzat. De ce ? Foarte probabil pentru că el ştia că nu prelua toată puterea, cunoştea rolul din umbră al lui Gogu Rădulescu. De altminteri, pe 22 decembrie 1989, la TVR ajunge primul un protejat al lui Gogu  Rădulescu,  proletcultistul Mircea Dinescu. Şi toată aparatura îl aştepta, în stare de funcţionare.

Titus Filipas

Colea Răutu era pseudonimul omului real care a fost  Nikolai Rutkowskii din Bălţi, Basarabia. De unde era şi răzeşul- savant Eugen Coşeriu, care emitea o serie de idei extrem de importante pentru Gramatica generativă înaintea lui  Noam Chomsky! Putem bănui că acest ‘Elvis of the Academia’, cum îl numeşte Bono de la U2, de fapt a împrumutat idei fundamentale de la Eugen Coşeriu din Bălţi. Tot de acolo provenea şi mama acelei femme fatale  care la un moment dat s-a numit Cecilia Sarkozy.  Cecilia a împrumutat stilul ei de la  mama, educată în oraşul basarabean Bălţi. Dar basarabenii-răzeşi  aveau imaginea cea mai proastă despre Nikolai Rutkowskii, care ‘nu avea soviste’, deşi poate că avea toate talentele. Mai mult decât orice în Basarabia conta ‘sovistea’. Am auzit lucruri foarte, foarte proaste despre Nikolai Rutkowskii în familia basarabeanului care a servit ca model pentru crearea personajului   ‘Mielul turbat’  din piesa cu acelaşi titlu de Aurel Baranga. Personajul real  ‘Mielul turbat’  a plecat la cinci ani la şcoală, a făcut apoi simultan Dreptul şi Academia Comercială în Bucureşti, a luat simultan două burse, câte una la fiecare facultate, până când a fost reclamat de liderul sindicatului studenţesc.  Dramaturgul Aurel Baranga a fost foarte impresionat de episodul în care studentul-răzeş venit de la Nistru merge nervos la Manea Mănescu (cum îl  chema pe liderul sindicatului studenţesc, bun prieten cu liderul muncitoresc Nicolae Ceauşescu) şi îi trage două perechi de palme! Erau cumpliţi în  mânie răzeşii  aceia de la Nistru. Nikolai Rutkowskii n-a fost  răzeş. Era o corcitură de tătar, la fel ca politrucul Gogu Rădulescu.

Titus Filipas