Our tropical-burdel goodbye party for Zooey, initiated by a bizarre dance ritual c/o Goran Bregovic’s Yeremia. Aim true, England! The cymbals of your tambourine are still scattered throughout the apartment.

Dopo l’adolescenza, superata l’infatuazione per i Dubliners, i Cranberries e, soprattutto, Un giorno di pioggia e Il cielo d’Irlanda, ho perso sostanzialmente ogni interesse per l’Irlanda. In realtà credo sia stato un fenomeno generazionale: a un periodo in cui si andava in Irlanda, si pensava ai viaggi in Irlanda, (“Magari affittiamo un pulmino!” “Cretino, guidano a sinistra quelli!”), uscivano film irlandesi (o sull’Irlanda), Feltrinelli ristampava Bobby Sand eccetera, è succeduto un periodo in cui il folk di cui interessarsi veniva dai Balcani, dove nel frattempo avevano quasi del tutto smesso di ammazzarsi. Quindi good bye Bob Geldof, dobrodošlica dobrodošao Goran Bregovic [non si dice così, vero?].

Poi totale disinteresse per l’isola, con alcune eccezioni:

2002, una irlandese in Erasmus a Berlino mi racconta che aveva avuto un ragazzo italiano e infatti conosce una frase: “Volleeo Kee-avah-ree“;
2003, sulla via di un campeggio pansocialista in Grecia, un sindaco irlandese che mi racconta quanto quel paese sia strambo, dal sistema elettorale a quello dei partiti, della birra e dell’hurling
2004, infine, nasce questo blog, (che poi è questo) che ha un nome irlandese ma mi viene in mente soltanto ora.

Ad ogni modo, il gusto provato stasera, quando all’80° dello spareggio per i mondiali, mi sono reso conto che la Francia stava perdendo uno a zero con l’Irlanda, condannandola allo spettro dei supplementari, mi ha fatto tornare voglia di porte colorate, prati verdi, violini, sanpatrizî eccetera. E non vi dico ai supplementari, come pregustavo l’ecatombe francese.

Invece è finita come è finita, e posso ringraziarli per il sì a Lisbona e continuare tranquillamente a disinteressarmi di Irlanda.

[Love, Peace & Iconic Brands - 1 2 3 4 5]

In multiethnic and multiracial societies, especially in ones where no one group can have a direct claim at the national brand – is America Irish, German, Mexican or Nigerian; is Ethiopia Amharic, Tigreyan, or Oromo; is South Africa Zulu or Afrikaan – these additional pillars of common identity might be useful in helping overcome frictions that inevitably arise in nationalities of diversity.

Here is a brief hint at a scenario without this brand support structure but with some signs of what was possible or what’s to come.

The brand Balkans is intimately associated with some powerful downers:

My advance apologies to those not familiar with basic timing of events and issues. Basics here. Interesting things have been written on the breakdown of the Yugoslav national identity. Bora Zivkovic, via Andrew Sullivan, contemplates here on the group cohesion provided by the asthetics of the day and usefullness of the self-fed mantra of Yugoslav exceptionalism.

Political managers did create and tap into some powerful myths that made up the identity of a united, Socialist Yugoslavia and what it meant to be a Yugoslav and other things at the same time.

While it lacked a robust market economy with all sorts of iconic brands smoothing out frictions in a slowly emerging democracy, it still produced solid brand identities. Actually, quite an impressive consumer culture.

One of the strongest is not a soft drink, or a technology company, or a clothing line but – understandably and fittingly – a band.

Bijelo dugme lived a couple of lives in the span of its recording existence, 1974 through 1990, the final year of the Yugoslav federation. It came to represent many things; one of them was a pretty nifty association and ownership, to the extent a musical act can, of Yugoslavism and all things cool about Yugoslavia: diversity, Balkans as crossroads, living with the world, rebellious/courageous/tough nature of its people, desire for cultural fusion, good/funny/loser/cynic attitude, and a rainbow variety of patriotism.

It comes easy to wonder about hypotheticals: had there been a big counterweight of iconic, Yugoslav superbrands working with a lot thicker web of interdependent stakeholders vested in the mother brand and fighting to keep their margins, how harder would it have been for ethnic tensions to pass the point of no return (and the failure of the political system to solve economic problems that were becoming ethnic in overtones).

Of course, there is a lot to chew when contemplating this. It seems to support what some of the better chronicles of the saga have hinted at, in particular the unrivaled Vesna Pusic, today Croatia’s head of foreign affairs in waiting, in her seminal 1992 analysis, Rulers and Managers:

But to see how iconic mythology effectively cuts through all the fog, consider what happens for a brief moment in 2005, barely ten years after violent conflicts in Bosnia and Croatia have ended, with no clear winners and inter-ethnic tensions far from being settled or reasonably managed.

Bosnia:

Croatia:                                             Serbia:

The biggest joint venture to hit southeastern Europe had Coca Cola Europe, Bijelo Dugme, German media conglomerate RTL and a myriad of telecommunications, advertising and productions companies do what governments of Western Europe and the U.S. have tried for last 15 years. For short three weeks, the space of Bosnia, Croatia and Serbia became one unified mad-money making market that justified a massive investment for an even more massive payoff.

The brief reunion had only three concerts in three capitals. Despite uncertainty and mixed expectations the circus hit each region and caused a frenzy local and foreign investment euro loves the most. Each show was preceded by a week of coordinated bombardment of media specials and most creative brand extensions. Cell phone companies made out; local media cartels made out, as did Coca Cola, as did the Germans, as did the circus CEO, the admired and hated band leader.

This all goes to show the endurance of quality myths and their attraction to profits. Or that in any kind of national market there will be space for some brands to establish widest, most inclusive buyins into a shared identity. They manage to do that by either building on top of some common denominator or by creating one from scratch that cuts through divisions, real or perceived.

In the face of differing attitudes of Serbs, Croats and Bosnians towards their past union and shared federation, the basket of brands and myths that came to make up the concoction of Bijelo Dugme’s 2005 blitz – the band, the symbols of the old state, commercial leftism and Che t-shirt solidarity – was mixed well and timely with now a real and deep realization that turns taken in the last two decades turned out to be decidedly the worst possible.

This is of course to be filed under what-could-have-been-stories. The bias for big solidarity-based brands is strong even in the most dysfunctional of ethnic relations. But this is also completely independent of political notions. Had there been a chance, enduring private mythology would have come along. Yugoslavism could have been a distinctly market-grown identity. Today, in short bleeps of time, the commercial space of former Yugoslavia reveals appetite for big brands, the kinds that due to political and market fragmentation can’t happen.

Now, they had their Cokes also, private sector (close enough) iconology to smooth things over when they get rough, and that’s where the tragedy of missed opportunities lies. Not enough, not enough time. But hints of national brands propping up national identity were everywhere. It’s proper to end the Balkan part of this story here: a late 1980s ad of Radenska, Slovenian premier brand of mineral water, Tri srca, which occupies valuable real estate in the minds of all post-Yugoslav consumers. Even without understanding particular cultural hints, visual or musical, the approach will be clear to you:

Sa o raomalen phuchena
Bubamara sose ni c(k)elel.
Devla , devla mangav la
O’ lake meka merav.

Sa e romen puchela,
Bubamara sose achela,
Devla devla vacar le,
Bubamara tuka pocinel.

Ej romalen ashunen, 
E chavoren gugle zurale.
Bubamara chajori,
Baro Grga voj si o djili.

Djindji – rindji bubamaro
Ciknije shuzhije
Ajde more koj romesa
Chavale romalen
Chavalen romalen ajde te khela

Sa romalen puchela, 
O dejori fusuj chudela.
Devla devla sa charle,
Bubamaru voj te aresel.

Ej romalen ashunen, 
E chavroren gugle shukaren,
Zivoto si ringishpil,
Trajo o del rom aj romnji.

Djindji – rindji bubamaro
Ciknije shuzhije
Ajde more koj romesa
Chavale romalen
Chavalen romalen ajde te khela

Sa Romalen puchela,
Bubamara sose achela,
Devla devla vacar le
Bubamara pocinel.

Ej romalen ashunen 
E chavrore gugle zurale
Bubamara chajori
Baro Grga voj si o djili.

Djindji – rindji bubamaro
Ciknije shuzhije
Ajde more goj romesa
Te cilabe te chela

Sănătate !

Du 4 au 7 novembre Cholet et Chemillé vont vibrer au son des Z’éclectiques, festival de renom dans la sphère des musiques actuelles.  Au cours de ces 4 jours de festivités, Goran Bregovic, Wax Tailor, Yodelice, Les Wriggles, X-Makeena, Winston Mc Anuff et bien d’autres vont se produire au Théâtre de l’Interlude, au Jardin de Verre, au Barouf (Cholet) ainsi qu’au Foirail (Chemillé) pour la soirée de clôture. Retour sur ce festival éclectique comme son nom l’indique !

De la Chanson Française (Les Wriggles), du Jazz Manouche (Les Voleurs de Swing), de la Folk (Yodelice), du Rock (Revolver), du Dub (Zenzile), de l’Electro (X-Makeena)…Bref ce festival n’hésite pas à mélanger de nombreux styles musicaux en conservant une excellente cohérence dans sa programmation ! La soirée du 7 novembre au Foirail de Chemillé sera de toute évidence la plus mémorable. En alignant des “bêtes de scènes” comme le serbo-croate Goran Bregovic, le jamaïcain Winston MC Anuff et les excellents rennais de X-Makeena, l’association des Z’éclectiques fait plaisir aux festivaliers inhabitués à ce genre de manifestation en cette période de l’année.

Aux amateurs d’expériences électroniques “hors du commun”,  il ne faudra manquer sous aucun prétexte la prestation de X-Makeena. Pour avoir assister à un grand nombre de leurs concerts, le groupe se démarque en live par ses jeux de scènes, ses décors et bien entendu son excellent danseur Karlton, véritable membre à part entière de cette entité musicale bizzaroïde. Les 5 rennais profiteront des Z’éclectiques pour présenter sur scène leur nouvel album “Derrière l’oeil”, subtil mélange de sonorités électroniques aux chants plutôt orientés hip-hop. Pour ceux qui ne connaissent pas encore, petite “mise en bouche” avant le concert du Samedi 7 Novembre…

Infos Complémentaires pour la soirée :

- Ouverture des Portes 18h30

- Tarif : 23,80 € / 19 € (tarif étudiant)

Hramul oraşului. Chişinău. 14 octombrie 2009

Scrisoare deschisă Primăriei Chişinău.

…

Nimic deosebit (din punct de vedere cultural) nu s-a întâmplat de Hramul oraşului, la Chişinău. Personal nu am fost prezent la evenimentul muzical din seara respectivă. Şi nici nu vreau să anticipez expertiza MAI.

Ştefan Bănica Jr. a fost invitatul serii la concertul organizat de Primărie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. În fiecare an, în Piaţă, de Hramul Oraşului se strâng zeci de mii de oameni.

…

În timpul concertului invitatului din România (Ştefan Bănică Jr. că a mai fost şi Fly Project), s-a produs presupusul “act terorist”.

…

Niciodată la noi nu s-au mai întâmplat asemenea lucruri.

…

Aceleaşi evenimente în fiecare an.

Aceeaşi plictiseală.
Vedete pentru gusturi de masă, artişti deja expiraţi.

…
Nicolae Botgros cu “Lăutarii” săi apar la fiecare eveniment organizat de Primărie. N-am nimic împotriva Maestrului, dar e prea des.
…

Aceleaşi vedete în fiecare an. Aceleaşi depuneri de flori, aceleaşi feţe de oameni beţi în Piaţă. Am vrea ceva deosebit, Dle Primar. Primăria cam bate pasul pe loc din punct de vedere cultural, cu părere de rău.

…
Ultimul concert deosebit şi interesant la care am fost, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, a fost organizat de Orange Moldova, şi invitatul principal a fost Goran Bregovic (se întâmpla minunea în 2007). De atunci aceleaşi feţe plictisite şi uniforme. Aceleaşi trupe de playback. Aceleaşi vedete care n-au nimic în comun cu arta. Acelaşi Dan Bălan (ex-Ozon) şi acelaşi Nicolae Botgros. Primăria, iarăşi îmi pare rău să zic asta, participă la această Stagnare culturală generală în care se află Republica Moldova la momentul actual.
În loc ca publicul, spectatorii, să fie cultivaţi cu artişti telentaţi noi (sau chiar nume vechi, numai să nu se tot repete an de an), tendiţe artistice, măcar europene, la noi publicul este aplatizat şi ţinut într-o cuşcă culturală. De aia şi publicul e atât de vulnerabil în faţa unor campanii electorale agresive (sau ăsta e şi scopul?).
Vorba ceea (valabilă şi pentru oficialii din Românica): Nu masele de oameni ce vin mereu în Piaţă ar trebui să vă educe, ci Dvs ar trebui să educaţi masele (estetic vorbind). Dacă vă pasă, desigur.

…

Dle Primar al românilor de pretutindeni, faceţi ceva mai fain.

…
La încheiere vă mai dau o vorbă. Dezvoltarea unei ţări se măsoară mai întâi de toate după nivelul cultural, artistic. Dupa aia de abia vine nivelul economic, social, totul legându-se, într-un sfârşit bun. Spiritul unui popor e în artă, şi nu în religie (cel puţin la noi).
Şi unde suntem noi acum, dragi români?

…

semnează colaboratorul nostru de la Chişinău, Anatolie Juraveli

DAŢI CLICK AICI să vizitaţi articolul complet din Blogul lui Anatolie

Sezen Asku. The Wedding and the Funeral

!!!!

1999, PolyGram/ Universal

Sezen Asku interpretează piese din folclorul turcesc şi balcanic din 1975. Acest album reprezintă un mozaic cultural de piese compuse de Goran Bregovic pentru filmele Underground, Regina Margot, Noaptea ascunsă şi Vremea ţiganilor. Toate melodiile sunt interpretate cu patos de artista de origine turcă, Erkekler Kalaşnikof şi  vibrează cu viaţă de la prima la ultima notă. Melancolicii, în schimb, o să aprecieze O Sensin (Ceea ce eşti), Ayişigi (La lumina lunii) şi Allahin Varsa (Dacă crezi în Dumnezeu). Discul este scurt (durează doar 45 de minute) dar muzica este foarte intensă!

Fonte: “Il giorno”

di Marco Mangiarotti

— MILANO — UN POLO della musica a teatro, dove si può fare anche danza, televisione e rock. Agli Arcimboldi, dove la Fondazione I Pomeriggi Musicali ha presentato ieri un cartellone molto «largo», alla presenza dei padroni istituzionali di casa, l’assessore alla Cultura Massimiliano Finazzer Flory e il suo omologo in Regione Massimo Zanello. Vedremo, dunque, concerti, spettacoli, danza, persino Zelig e la Notte dei pubblivori.

SI PARTE il 20 ottobre con «The Blue Planet», ideato da Peter Greenaway e Saskia Boddeke, musiche di Goran Bregovic. Si prosegue il 12 novembre con «Tosca. Amore disperato» di Lucio Dalla, prodotto da David Zard. Ma non sottovalutate l’area extracolta. Basta mettere in fila Elio e le Storie Tese (26 ottobre), Goran Bregovic (il 29), Tom Jones (il 2 novembre), Charles Aznavour (il 3), Ryuichi Sakamoto (il 6), gli Yes (il 6), Diana Krall (il 16), Ludovico Einaudi (il 2 dicembre), Umberto Tozzi (il 4), Claudio Baglioni (il 5), Michael Bolton (il 20 gennaio). Per aprire un ventaglio che va dalla contemporanea al pop, dal rock al jazz, con chicche da capogiro e concessioni d’asilo a chi, come Umberto, rappresenta una storia pop.

LA CODA classica, con «21 Pianoforti», Le sinfonie di Ludwig Van Beethoven con l’Orchestra dei Pomeriggi Musicali diretta da Antonello Manacorda, come Giuseppe Verdi diretto da Aldo Ceccato, si inseriscono invece in un’ottica di divulgazione e servizio per un pubblico più popolare, che magari viene da fuori e non frequenta la Scala. O per le scuole delle elementari e medie, come momento didattico e i ragazzi che cantano nel coro in «Lupus in fabula» di Operadomani.

La musica dei territori avrà il suo festival, «Identità e musica» (7 e 8 novembre), sdoganato da Francesco De Gregori, Simone Cristicchi e Tazenda (direttore artistico Davide Van de Sfroos). La commedia musicale riprende «Aggiungi un posto a tavola» con Gianluca Guidi ed Enzo Garinei, «Poveri ma belli» per la regia di Massimo Ranieri, «Cenerentola» con Antonio Cupo.

Perchè le scene si nutrono di attori lanciati da reality e fiction. Anche. E comunque gli Arcimboldi ospiteranno la stagione tivù di Zelig, che «ha comunque tempi e prove teatrali», come sottolinea per la Commissione artistica della Fondazione Stefania Fumo. E arriveranno anche i ragazzi di X Factor nel «Pianeta proibito», classico della fantascienza anni ’50 riletto da Luca Tommassini.

Ma l’investimento più grande è forse nella danza con la prima edizione del Dance Machine Festival (21-23 maggio 2010) con «Le Concours» di Maurice Béjart, «Rave» di Carole Armitage, la street dance di «Tricoté» della compagnia francese Kafig.

«VOGLIAMO OSPITARE tutto quello che ha interesse popolare e spessore internazionale – aggiunge Stefania Fumo – come abbiamo fatto nella scorsa stagione con Liza Minnelli, Burt Bacharach, Leonard Cohen e Tom Waits. Senza duplicare l’esistente e rispondendo a una forte richiesta di mercato: sono più di 320 mila le presenze della passata stagione. Ben 170 sono per il momento le alzate di sipario previste nella prossima». Non perdetevi Aznavour e Sakamoto, Yes e la Krall, Einaudi e Baglioni. E Tom Jones, perché no?

Teatro degli Arcimboldi, viale dell’Innovazione 20.

Info: 02.641142200.

Fonte: “marketpress“

Milano, 15 Ottobre 2009 – Articolato nelle ormai consuete tre sezioni, Concerti, Spettacoli, Danza, il cartellone 2009 – 2010 del Teatro degli Arcimboldi si apre con The Blue Planet. Ideato da Peter Greenaway e Saskia Boddeke, con la musica di Goran Bregovic, ha la forma di un “oratorio multimediale”, un requiem laico che mescola il lavoro dell’attore, il canto, la musica dal vivo con le tecnologie più avanzate. Uno spettacolo che ben rappresenta l’interesse dei Pomeriggi Musicali che puntano ad una “programmazione ponte” tra la tradizione e la contemporaneità. 

Tradizione e contemporaneità: i fili sottili che tessono la trama di un cartellone che porta l’opera agli Arcimboldi nelle sue evoluzioni più moderne. A novembre si alzerà il sipario su Tosca. Amore disperato. Prodotta da David Zard, l’opera di Lucio Dalla muta e cresce ad ogni ripresa. Nell’edizione realizzata per il Teatro degli Arcimboldi è stata inserita l’Orchestra dei Pomeriggi Musicali in formazione lirica, diretta da Beppe D’onghia. Ancora grandi arie d’opera nel mese di aprile: in prima assoluta arriva The Opera Show, il fenomeno più recente della scena londinese. Kolossal ideato da Mitch Sebastian insieme ad un eclettico team di artisti, stilisti, designers, è uno spettacolo esagerato – a tratti irriverente – ma mai dimentico della lezione dei grandi classici dell’opera italiana. Schiera una compagnia di cantanti, danzatori e musicisti di altissimo livello e – tra violini e bassi elettrici – lancia il vaudeville del 21 secolo. Nelle passate stagioni gli Arcimboldi hanno aperto i battenti ai grandi musical internazionali. Quest’anno è sembrato giusto dedicare particolare attenzione ad una realtà profondamente radicata nella nostra cultura: il Teatro Sistina di Roma, il tempio della commedia musicale italiana. Ecco quindi in cartellone, a dicembre, l’Italia spensierata e fiduciosa di Poveri ma belli, il musical prodotto nel 2008 per la regia di Massimo Ranieri. A gennaio un grande ritorno: Aggiungi un posto a tavola che da oltre venticinque anni raccoglie successi. Oramai un classico. Tra passato e presente, Il pianeta proibito, un classico del cinema di fantascienza del 1956, che Luca Tommassini prova a reinventare. Lo trasforma in un rock show che attinge a piene mani testi e citazioni del teatro shakespeariano, li ricompone tra canzoni famosissime degli anni ´60 e ´70 (da Elvis Presley ai Beach Boys), luci ed effetti speciali di alta tecnologia. Fiore all’occhiello delle scorse stagioni del Teatro degli Arcimboldi è stato anche il grande investimento sul fronte della Danza contemporanea che poco spazio trovava a Milano. Il pubblico ha risposto con grande entusiasmo affollando la sala in tutte le serate di programmazione. Ciò ha incoraggiato I Pomeriggi a proseguire sulla strada intrapresa e ad investire in nuove sfide. L’importante novità di quest’anno è la collaborazione avviata con il Mas di Milano che dal 21 al 23 maggio 2010 realizzerà al Teatro Degli Arcimboldi la prima edizione del Dance Machine Festival. Spettacoli di assoluto richiamo, meeting, proiezioni e stage si affiancheranno ai concorsi, articolati per diversi livelli e diverse discipline, destinati a individuare e promuovere nuovi talenti tra i giovani danzatori, in un contesto professionale che accoglie ballerini, coreografi, docenti, critici, compagnie, organizzatori. La manifestazione svilupperà le sue numerose iniziative e la sua ricca serie di eventi collaterali come happening culturale e spettacolare globale, su tutti i fronti della danza, classica, contemporanea, jazz e hip hop. Dance Machine Festival sarà cioé un vero punto di incontro tra grandi coreografi, prestigiose compagnie e giovani emergenti, un autentico momento di condivisione e interscambio tra il pubblico degli appassionati e i professionisti dell’arte della danza in tutte le sue espressioni. Cuore del festival i Concorsi “National Prize” e “International Prize” attraverso i quali il Mas intende offrire ai giovani artisti la possibilità di mettersi alla prova in presenza di autorevoli esperti del settore. Gli artisti più meritevoli saranno premiati con borse in denaro e periodi di tirocinio e di studio in prestigiosi centri nazionali e internazionali. Nell’ambito del festival, ogni sera verrà presentato uno spettacolo. Il 21 maggio sarà dedicato al balletto contemporaneo: in scena “Le Concours” di Maurice Béjart, balletto “giallo” del 1985, rappresentato raramente e solo di recente ripreso dal Béjart Ballet Lausanne La seconda serata, dedicata alla danza contemporanea e ai giovani danzatori, sarà riservata all’esibizione degli allievi diplomandi del Mas di Milano, della Lavanderia, Centro Coreografico di Collegno/torino, e del Conservatoire National de la Danse de Lyon impegnati in Rave della coreografa statunitense Karole Armitage, chiamata a firmare l’intero programma che prevede anche un carnet di brani scelti dei suoi autori-friends. La terza ed ultima serata, con la premiazione dei ballerini juniores e seniores vincitori del Concorso Dance Machine, si conclude con Tricoté, un tributo intelligente ed elegante alla Street Dance della Compagnia francese Käfig. Il Dance Machine Festival sarà preceduto da altri importanti appuntamenti con la danza classica e contemporanea. In marzo ritroveremo i danzatori della scuola russa di San Pietroburgo nella rappresentazione di La fille mal gardee presentato dalla Compagnia del Teatro dell’Opera della Repubblica Moldava, mentre in aprile sarà la volta di Les Grands Ballets Canadiens con La Bella Addormentata, originale reinterpretazione in chiave contemporanea di uno dei classici del balletto Romantico. Chiudiamo con una rapida panoramica alla Sezione Concerti. Nel solco della consuetudine tracciata negli scorsi anni, il cartellone musicale del Teatro degli Arcimboldi tende ad essere il più vario possibile, invitando star del panorama italiano e internazionale. Il cartellone di quest’anno presenta l’attesissimo ritorno in Italia del più amato degli chansonniers francesi, Charles Aznavour e l’unica tappa italiana dei tour internazionali di Tom Jones e Michael Bolton. Presentano i loro nuovi lavori Elio e Le Storie Tese, Goran Bregovic, autore anche delle musiche originali di The Blue Planet, il Premio Oscar Ryuichi Sakamoto e Claudio Baglioni. Ascolteremo il jazz raffinato di Diana Krall, fino ad arrivare al giugno 2010, con l’Orchestra I Pomeriggi Musicali che, diretta dal Direttore Stabile Antonello Manacorda, chiuderà il cartellone con l’esecuzione delle nove Sinfonie di Ludwig van Beethoven.

www.teatroarcimboldi.it

“Scumpo să nu zici căţ scriu prea repede nu ţiam scris încă de ieri căci atuncia mîna miar fi fript tocul şi nici un rînd nu aş fi putut să termin înainte ca să ia foc hîrtia asta care va ajunge acolo unde eu aş vrea să fiu acu pîrjolit de ochi tăi mîngîiat de şănţuleţele amprentelor tale să fiu ascuns în casa ta şi nimeni să nuş dea seama săi pese. Nu m-ai plec în illinois şi nici în Missouri da nici nu rămîn pe loc întro oră o şterg în est şiaş vrea săţi scriu o scrisoare cu ochii pînă să simţ că iei foc şi că nu mai poţ fără mine şi fără mâna mea în careţ jur că no să am tocul şi nimic altceva numai obrajii tăi îmbujoraţ la care o să privesc aşea cum ştiu Scumpo că o să te uiţi şi Tu la scrisoarea mea cînd o să vezi că ea vine şi eu nu căci de cînd te-am văzut am dat de dracu demi vine săm pun capul la drumu mare şi să fluer din degete. să vină toate otomobilele din indiana să mă facă praf şi apoi să mă ridic la ceruri şi din fluier să se facă vînt care să se domolească deasupra căşii tale unde să cobor prin giamul pe care nul închizi niciodată Scumpo nul închide nici acu că vin şi eu doar săţ spun cît sunt de nebun după tine ştiu că nuţ prea pasă dă mine aşea cum cred că aş merita după toate cîte ţiam arătat de atunci săm spui curat să nu mă perpelesc dejeaba şi să nu dau din mîini să te tot văd căci asta ie mai greu de îndurat decît iadul pe care lam îndurat Scumpo tu nu şti cei aia şi dacă fratele nenorocit alu imbecilu tău dă bărbat îţi mai dă tîrcoale dăm dă ştire şî no săţ mai dea tîrcoale decît terci să iei pă făraş şi săl arunci la gunoi Scumpo mă iubeşti şi tu orişicîtuşi de puţin sau eşti şi tu nebună după mine. Aşa că termin şi cred că de data asta nul vei uita în vis şi să-l strîngi în braţe sub formă dă pernă pă al tău care te doreşte ca un câine turbat Johnny.”

Doamna roşiatică era bănăţeancă, ce frumos. Ăla de sus îi Dillinger, autorul scrisorii şi inamicul public nr.1 în America, ziceau.

***

Nu pot să mă abţin să nu dedic o melodie boboacelor leveiste. Asta-mi inspiră după ce le-am văzut la preselecţia pentru Balul Bobocilor. Minte lor, amin.

Goran Bregovic – Ne siam kurve tuke, siam prostitutke

Faptul că ne-au bătut sârbii cu 5-0 nu este grav doar fotbalistic, ci spune multe şi din punct de vedere uman. Veşnica noastră scuză atunci când pierdem cu reprezentativele unor ţări puternice este că noi nu ne putem compara cu ăia pentru că sunt ţări mari, foste imperii, au istorie, cine suntem noi?

Ei, uite că de data asta am întâlnit reprezentativa unei ţări de şapte milioane de oameni, lovită de nenumărate războaie, de sărăcie, ţară în afara UE. Şi cu toate acestea sârbii excelează la sport la toate capitolele, baschet, polo, naţionalele de juniori şi tineret de fotbal, ca să nu mai vorbim de tenis, unde Ana Ivanovic este, la 22 de ani, o fostă numărul unu, iar Novak Djokovic, un campion consacrat şi cu o carieră lungă în faţă. Noi spunem că sârbii sunt luptători şi-i vedem mai mereu pe tancuri cântând pe ritmurile lui Goran Bregovic, Kalashnikov, Kalashnikov! E adevărat că fac şi asta, dar nu asta le dă măsura spiritului războinic, entuziasmul euforico-artistic, ci mai degrabă vorba scurtă, un spirit colectiv dezvoltat, precum şi o anumită nonşalanţă care-i scuteşte de văicăreala în faţa vieţii, capitol la care noi suntem campioni. Bine, noi suntem campioni şi la partea îndemnurilor de luptă eroico-euforice, aici chiar îi întrecem pe sârbi, ne place şi nouă să bem ca apoi inima de iepure din pieptul nostru să devină neînfricată ca a unui leu. Însă, nouă ne cam lipseşte ceea ce sârbilor le prisoseşte, demnitatea gesturilor concrete şi nu a celor de paradă. Plus de asta, la noi, mentalitatea de curvă care se vinde în stânga şi-n dreapta după care ajunge codoaşă stăpână reprezintă tradiţie istorică. Aceasta este fişa morală a celor două popoare care bate şi fişa tehnică a meciului. În ceea ce priveşte sumarul tehnic al acestui meci, pentru noi el este unul cât se poate de scurt şi de sec, mai ceva decât vinul din şpriţurile lui Mutu. De fapt, prima acţiune contra Serbiei pe care au făcut-o ai noştri a fost prin Mutu pornit în tandem cu Adrian Cristea, supranumit şi “Prinţul”, şi a constat în consumul de vin roşu şi vodcă până la trei dimineaţa alături de păsări de noapte specifice pentru acea oră şi acel loc. A doua mişcare a lui Mutu, de data asta pe cont propriu, nu ştim dacă sub efectul primeia, a fost izbirea unui cot în figura marelui fundaş sârb şi la propriu, şi la figurat, Nemanja Vidici. Intrat în această acţiune prelungită, “Briliantul” a finalizat totul cu primirea unui cartonaş galben, care numai bine îl scuteşte de sosirea în ţară şi implicit de întrebările stânjenitoare ale ziariştilor. Pe deasupra îl scuteşte şi de un meci lipsit de vizibilitate internaţională, cel cu “pescarii” din Insulele Feroe, pentru că Mutu nu joacă cu oricine, el joacă doar în partide de top.

Nu e sigur că va mai avea ocazia să o facă, iar dacă selecţionerul va avea tăria de caracter necesară să renunţe la serviciile sale şi să nu se lase înduplecat de nimeni, atunci am putea spune că s-ar închide acest ciclu trist al generaţiei care n-a fost nici de aur, nici de tinichea, ci a fost generaţia mută a fotbalului nostru. Muţenia este cea care se lasă atunci când încerci să rememorezi performanţele acestei generaţii. Însă, nici viitorul nu sună bine, se va culege pleava în continuare pe care au produs-o patronii de cluburi şi şefii fotbalului românesc. Dar nu-i nimic că măcar de acum pot să înceapă iar dezbaterile, sportul nostru naţional, adică vorba lungă, care, ca şi-n politică, se dovedeşte a fi sărăcia unora şi bogăţia altora.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/generatia-muta-85194.html

Magyar Fesztivál Balett: Szerelem, szerelem

Menyegző / Jeux / Bolero

Maurice Ravel: Bolero

„A Magyar Fesztivál Balett új estjének első darabja a Menyegző, az egyszerű életöröm, az olykor harcos életerő és az őszinte életigenlés tisztaságáról szól. Nizsinszkij ‘Jeux’ című koreográfiája Párizsban az 1900-as évek elején játékosságával, szépségével és erotikájával nagy visszhangot keltett a közönség és a kritikusok köreiben egyaránt. Száz év elmúltával Markó Iván a Magyar Fesztivál Balett művészeti igazgatója és koreográfusa újra

színpadra viszi a történetet. Az estet Ravel Bolerója zárja.”

Előadja: a Magyar Fesztivál Balett
Rendező-koreográfus: Markó Iván

BEMUTATÓ: Október 9. péntek, 19.00 óra
További előadás: Október 16. péntek, 19.00 óra
Nemzeti Táncszínház – Színházterem

Magyar Fesztivál Balett: Szerelem, szerelem

Menyegző / Jeux / Bolero

Maurice Ravel: Bolero

Magyar Fesztivál Balett: Szerelem, szerelem

Menyegző / Jeux / Bolero

Goran Bregovic: Menyegző*

*elnézést, jó szokásom szerint elírtam a fotókon a címet,  akárcsak a Bolerónál

ígymegyez

Belgrado guarda avanti. Niente pregiudizi e Tito resta solo un ricordo, nel rimpianto delle vecchie generazioni. La tomba del didattore icona della ex Jugoslavia è lontana dal centro, alle porte di un parco semi abbandonato. Vi arrivo dopo un’ora di cammino e scopro che c’è un biglietto da pagare. Rimprovero la guardia: “Non vi vergognate? Cosa direbbe il vecchio Tito se sapesse che avete trasformato la sua tomba in un’attrazione tustica?”. Mi fanno entrare. Il centro della capitale della Serbia è in pieno movimento a qualsiasi ora del giorno e le bombe della Nato sembrano roba di altri tempi. Passeggiare di sera sulle rive del Danubio è rilassante. Meglio mettere da parte i pregiudizi in materia di “sicurezza” e non fare figuracce: “L’anno scorso siamo stati a Milano e di notte è davvero pericolosa”, replica una giovane coppia serba. Belgrado ha l’aria di capitale sempre, anche quando ti mimetizzi talmente da dimenticare che sei un viaggiatore di passaggio. Di Emir Kusturica si parla poco, forse per i suoi giudizi audaci su fatti e luoghi. Mi sono portato come souvenir quasi tutti gli album di Goran Bregovic con una curiosa scoperta: non sapevo che avesse fatto parte dei Bijelo Dugme, il gruppo rock di punta dell’Jugoslavia che si è ispirato ai Led Zeppelin e ai Black Sabbath. Gli imprevisti capitano quando meno te lo aspetti, anche alla fine del viaggio. Sul treno del ritorno che mi riportava verso l’Italia, ero in bagno (mi scappava la pipì!) proprio mentre hanno fatto i controlli doganali. La polizia serba mi ha scambiato per un profugo italiano e non mi riconosceva dal passaporto. Saranno stati i cd di Bregovic a farli cambiare idea? La prossima volta è meglio farsela sotto!

http://www.youtube.com/watch?v=sG2Vj86B2hg&feature=related

Wow I’ve been busy!  Sorry I haven’t been keeping up with my blog or my facebook photo posts.  My CELTA course is super-demanding and lesson planning takes up much of my free time during the week.  Fortunately, I’ve had enough free time to go to two special events in the last few days – an outdoor concert and an opera.

On Thursday evening, Goran Bregović, a Serbian musican who is a big deal in the Balkan music world, played a free concert in Old Town Square.  I’d never heard of him, but apparently he’s very popular in Europe – my friends from class invited me to come out and so I did.  It was a huge concert and his band included an orchestra, sopranos (maybe it was altos), and a tuxedo-clad male choir.  The music was great! It was a fun mix of sounds from all types of music – polka-ish, electronic orchestra, middle-eastern, and so much more.  My friends from the CELTA course knew many of his songs, and I enjoyed it very much.  The atmosphere was very excited – so many people in Old Town Square – a modern electronic concert in the middle of this city center from the Middle Ages – how Prague is that!!

Last night, I had a great time going to see “Carmen” at the State Opera House.  This beautiful opera hall is right next to the National Museum near Wenceslas Square.  According to my guidebook, it was built in an attempt to rival the well-known gold-roofed National Theatre that sits by the Vltava River.  The State Opera House was gorgeous – in the 1980’s it underwent thorough renovation, and so now it looks straight out of the Victorian-ish era.

I went with two of my CELTA classmates as well as one of our EFL students from class.  I’m so happy everyone came!  We made it just in time – we were running up the many steep stairs to our 100kc (crown) seats as the Overture was raging on.  Yes – only 100kc – about $7 US.  Our original seats weren’t impressive, but after the first quarter we shifted over to seats with a great vantage point to see both the full orchestra and all of the actors.  It was amazing!  The story was very interesting and the music was thrilling!  I had heard much of the music before, whether in movies/TV or somewhere as background music at some point in my life.  The songs were intense, especially Carmen’s theme in the beginning (“love is like a bird, love is like a Gypsy child”), the lalalala song, and the Toreador song.  It was a wonderful opera!

Afterwards, our Czech friend had to go home, but my classmates and I found a lovely art-deco bar called Lucerna off of Wenceslas Square.  We had a nice conversation, some cake, some tea & coffee, and some wine, and then called it a night.  What a wonderful evening in Prague!  I definitely want to “culture myself” with more Opera – in particular “Tosca” and “Turandot” which will be playing next week – I hope I’ll have the time.  Cheers to the opera!

Imbatranim! Dupa ce cu cateva saptamani in urma ii sarbatoream 2n ani prietenului Andy, uite cum veni si ziua lui Florian, a.k.a. Fao alias. The Dutch. Membrii gugu, atatia cati au mai ramas ei, le doresc celor doi, sanatate si fericire, ambilor impliniri financiare, calarit placut… oriunde si oricum!

Si cum nu se poate fare dedicatie, am postat si o melodie. Ce e foarte interesant, e ca se potriveste de minune ambilor lumi in care traiesc cei doi prientei: unul se plictiseste de moarte intr-o olanda ploioasa si friguroasa de acum, celalalt in gugestiul nou nout.
Eu pe de alta parte, mesteresc de zor la iubitul meu CB… ii trag un transplant de maduva, cu lant si pinioane, ii insurubez 2 bujii noi, si inca 2000-3000 de km, ma asteapta in toamna asta. Da Doamne vreme buna! Pan la Sf. Nicolaie.
Enjoy!

Δύο μεγάλες συναυλίες με ελεύθερη είσοδο για το κοινό, στην Γλυφάδα, το Σάββατο 12 Σεπτεμβρίου (στην Γ’ Μαρίνα Γλυφάδας) και στον Κορυδαλλό, την Δευτέρα 14 Σεπτεμβρίου (στο Γήπεδο Κορυδαλλού), ολοκληρώνουν το Alkohol Tour του Goran Bregovic και της μπάντας του, στην Ελλάδα.

Σε πείσμα των καιρών, ο αγαπητός στο ελληνικό κοινό, συνθέτης από την γειτονική Σερβία, απευθύνει ανοιχτή πρόσκληση σε όλους τους πολυάριθμους φίλους του που θα επιθυμούσαν να παρευρεθούν – άνευ αντιτίμου – σε μία (τουλάχιστον) δίωρη γιορτή ζωντανής μουσικής, με αποσπάσματα από την καινούρια του δουλειά, το άλμπουμ “Alkohol”, αλλά και μία πλήρη επιλογή υλικού από τις κλασικές του δισκογραφικές εργασίες (Καιρός των Τσιγγάνων, Arizona Dream, Underground, Reine Mergot κ.ά.).  Πράγματι, δεν θα μπορούσε να υπάρξει καλύτερος τρόπος για να ολοκληρωθεί η απόλυτα επιτυχημένη συναυλιακή διαδρομή του Goran Bregovic και της μπάντας του “για Γάμους και Κηδείες” (Wedding And Funeral Band) στην χώρα μας, τούτο το καλοκαίρι, από δύο μεγάλες συναυλίες – ανοιχτές σε όλο τον κόσμο, με δωρεάν είσοδο – σε δύο από τους πολυπληθείς Δήμους της Αττικής και σε χώρους που μπορούν να φιλοξενήσουν ένα μεγάλο αριθμό θεατών.

Η εφετινή περιοδεία του Goran Bregovic και της Wedding And Funeral Band στην διάρκεια του καλοκαιριού στην Ελλάδα και στα πλαίσια μίας εκτεταμένης παγκόσμιας τουρνέ υπό τον τίτλο “Alkohol Tour 2009”, ήδη κάλυψε μία διαδρομή με 7 εγχώριους σταθμούς, από τα τέλη Ιουλίου έως σήμερα και αναμφίβολα στέφθηκε με επιτυχία, ικανοποιώντας τις απαιτήσεις του πολυάριθμου κοινού που έσπευσε να δώσει το “παρών”, στους χώρους των συναυλιών.

Ο Goran Bregovic με τους μουσικούς του και τις μοναδικές τραγουδίστριες από την Βουλγαρία (εξαίρετες εκπροσώπους της βουλγαρικής παράδοσης στο πολυφωνικό τραγούδι), απέδωσαν ζωντανά τη μουσική τους επί σκηνής, στο πλαίσιο τοπικών πολιτιστικών Φεστιβάλ και συνεισέφεραν θετικά στην ευρύτερη πολιτιστική δραστηριοποίηση, αλλά και την αφύπνιση του κοινού που ψάχνει κάτι πέρα από τα συνήθη και τετριμμμένα των καλοκαιρινών περιοδειών.

Σάββατο 12 Σεπτεμβρίου – ΓΛΥΦΑΔΑ – 3η Μαρίνα Γλυφάδας – ΔΩΡΕΑΝ ΕΙΣΟΔΟΣ – 21.00

Δευτέρα 14 Σεπτεμβρίου – ΚΟΡΥΔΑΛΛΟΣ – Γήπεδο Κορυδαλλού – ΔΩΡΕΑΝ ΕΙΣΟΔΟΣ – 21.00

Πηγή: nooz.gr

Geçen yıl Goran Bregovic Müziğine merak salmıştım youtube’da parçalarını dinlerken bu şarkıza denk geldim. Ederlezi Goran Bregovicin bir parçası ve Magdi Ruzsa bunu bir müzik yarışmasında seslendirmiş ve yanılmıyorsam 1. olmuş. Magdi Ruzsa Sırp asıllı fakat Macaristan’da büyümüştür, şarkının bir kısmını sırbça diğer kısmınıda macarca söylüyor.

Ben bu parçaya bayılıyorum eğer sizde değişik yabancı müzikleri seviyorsanız dinlemeye değer derim

Not: klibi buraya eklemeye çalıştım ama youtube kapalı olunca sorun yaşadım siz youtube’da bulabilirsiniz