It seems I finally got the Spanish flu.  Or swine flu.  Or Avian flu.  Or West Nile.  Whatever, they can kill me but they can’t stop the photos!  And I didn’t resort to the MJ masks and gloves either, though after 3 days of nasty, I’m starting to think he was smarter than I gave him credit for.

We found a great place for tea somewhere amongst the alleys of the gothic quarter.  These were some amazing teas.  Really amazing.  And, what was better is the photos came to me while I sat there sipping on tea by some 500-800 year old church.  There were some tables of tasty cheeses and other wares in the plaza as well – a temporary setup as you see here and there around the city.  So, yes, you don’t always need to go to the photos.  Sometimes it’s better just to kick back with your camera and wait, and then be very sly.  Some people get very angry about photos.  Like the old chinese lady who ran me out of her store.  And, I am guessing this guy here would get VERY cranky about having his photo taken, but hey that’s the front lines of photography, right?  No, that cane is not for a gimpy leg!  Of course I’m saving the best shots of him (and everything) for my book.

The next day we returned to the area, with a friend in tow – a girl we had met at the pub a few days back, and wandered around for a bit before I starting having flashbacks of Sopranos episodes.  This area was full of guys that reminded me of Tony and the gang.  So we moved on.  And, after being fixated on bicycle photos, which I still am to a degree, I’ve added a photo fixation on mannequins.  Looking back, it’s an obvious development, but I only realized my strange desire a few days ago.  I love photographing mannequins.  There, I said it; where is the next AA-mannequins meeting?  Some fancy, overpaid psychologist would have a field day with all this.  Now why is it the mannequin?  Well sir, or ma’am, they don’t react, they are not people and well, they embody what we are and what we think and we dress them as us.  Somehow, they are a more personified version of ourselves…

Next day, or the next, who knows, the internet just came back on and I had 3 days of blurred Spanish flu delerium.  Oh yes, there have been quite a few photo days to go into, but next on this blog is my return to Park Guell.  A much better day this time.  I brought out the wide-angle lens like I was supposed to and the skies were beautiful.  Below is by the metro exit, before the 2 mile uphill walk to Guell.  If you walk just down that street ahead of you, in the photo, on the left is the freshest tap beer I have tasted.  SO good.  yummmm.

Beautiful, aint it?  Barcelona really is a beautiful, bustling city with a great dynamic between different areas and burroughs.  I read on wikipedia that the city of Barcelona was 1.6 million people, but then read further and the Barcelona metropolis (it’s not like dallas and plano, the metropolis really is all Barcelona) is 4.6 million.  No wonder I felt like the place was so busy.  Look at all the people!!  Oh yes, on to Guell, for the second round.  Got yelled at by children playing a soccer match for photographing.  “No photo!  No photo!”  No problem, they were terrible shots anyway and you couldn’t even see the people because I had the wide angle on and I was far away, through brush.  I really have no idea how they even saw me amongst like 4.2 million other Barcelona visitors that all had their cameras out taking photos of everything there.  The trick at Guell?  Taking a photo that hasn’t  been shot 10 million times.  Uggghh.  Well, it’s a challenge but I got a few that maybe weren’t exactly like everone elses.  And, I got one that is amazing (in the book, more of a shot of a person at Guell).

Manresa és una de les grans ciutats de Catalunya. De la Catalunya interior. Sovint passem per Manresa, o prop de Manresa, però no ens aturem. Manresa està ben col·locada. Està camí del túnel del Cadí, que ens porta a la Cerdanya. Està camí de Cardona o Solsona, el cor verd de Catalunya. Està al mig de l’eix transversal, entre Lleida i Girona. Però sempre està per on passem. És fàcil d’entendre… quí vol anar a Manresa?. A fer-hi què?. Doncs hi ha mil raons per anar a Manresa. Potser no a l’estiu, que fa molta calor, però Manresa pot ser un bon lloc per passar un dia, o un cap de setmana, a la primavera, o a l’hivern, per exemple. Manresa te una Seu. Una seu que no és una catedral, ni te bisbe. De tota manera fa molta patxoca. (Vegeu la foto). I fa tanta patxoca, i és tan bonica, que mereix ser una catedral. I ho és: una Seu. Obra mestre del gòtic català, acull dins seu magnífiques obres d’art, sobretot pintura gòtica catalana. També heu de visitar la Manresa jesuítica, ignaciana. Barroca com poques al nostre país, tan escàs d’aquest art, injustament denostat. Heu vist la Cova de Sant Ignasi?. Doncs hauríeu de visitar-la. Us impressionarà. També hi ha un barri antic, amb un pont medieval damunt el riu Cardener, places i carrers amb regust. Manresa poseeix molts edificis modernistes, visitables i bonics. En l’apartat natura Manresa, tot i que no us ho cregeu, va molt ben servida. No la pròpia ciutat, és clar, sinó els seus voltants inmediats. Parlem del Parc de l’Agulla, amb el seu llac, dipòsit gegantí de les aigües de la ciutat, adaptat als usos lúdics. I ja que parlem d’aigua parlem del parc de la sèquia, i de la sèquia mateixa, que abastí del preciat líquid la Manresa antiga i provocà, indirectament, el miracle de la misteriosa llum, que donà orígen a la festa. Si us agraden els minerals, a nosaltres ens encanten, teniu un museu mineralògic, dels millors de Catalunya a l’Universitat. Però si us parlem de manresa a principis de novembre és perquè us volem presentar una gran fira d’espectacles al carrer: Mediterrània. A Manresa es donen cita els millors grups de teatre i animació. Grups que, més tard, trobareu per les places dels pobles, en les festes majors. És un cap de setmana ideal pels infants. Desenes de funcions, en locals i pagant, però pagant poca cosa, o bé pels carrers de Manresa, de franc. Aprofiteu per donar un volt per les viles properes a Manresa: Súria, amb el seu casc antic medieval, Cardona, amb la mina de sal, el castell i el seu vilar rural, un lloc on podeu pensar per anar a dormir i menjar. De fet, nosaltres no hem dormit mai a Manresa ciutat, però us deixem la web d’allotjaments, on n’hi ha per parar un tren. Alguns semblen fantàstics. Nosaltres, si anem per la zona, mengem a Cardona, al Bremon, que també és un hotel de pel·lícula, o al Petit Perico, al carrer Cambres 20, tel: 93 868 41 31. Però a Manresa també hi ha molta oferta.

Manresa es una de las grandes ciudades de Cataluña. De la Cataluña interior. A menudo pasamos por Manresa, o cerca de Manresa, pero no nos paramos. Manresa está bien colocada. Está camino del túnel del Cadí, que nos lleva a la Cerdanya. Está camino de Cardona o Solsona, el corazón verde de Cataluña. Está en medio del eje transversal, entre Lleida y Girona. Pero siempre está por donde pasamos. Es fácil de entender … ¿quién quiere ir a Manresa?. ¿Para hacer qué?. Pues hay mil razones para ir a Manresa. Quizás no en verano, porque hace mucho calor, pero Manresa puede ser un buen lugar para pasar un día o un fin de semana, en primavera, o en invierno, por ejemplo. Manresa tiene una Seo. Una seo que no es una catedral, ni tiene obispo. De todos modos mola mogollón. (Véase la foto). Y es tan bonita, que merece ser una catedral. Y lo es: una Seo. Obra maestra del gótico catalán, acoge en su interior otras magníficas obras de arte, sobre todo pintura gótica catalana. También debeis visitar la Manresa jesuítica, ignaciana. Barroca como pocas en nuestro país, tan escaso de este arte, injustamente denostado. ¿Habéis visto la Cueva de San Ignacio?. Pues deberíais visitarla. Os impresionará. También hay un barrio antiguo, con un puente medieval sobre el río Cardener, plazas y calles con sabor. Manresa posee muchos edificios modernistas, visitables y bonitos. En el apartado naturaleza Manresa, aunque no se lo crean, está muy bien servida. No la propia ciudad, claro, sino sus alrededores inmediatos. Hablamos del Parque de l’Agulla, con su lago, depósito gigantesco de las aguas de la ciudad, adaptado a usos lúdicos. Y ya que hablamos de agua hablemos del parque de la acequia, y de la acequia misma, que aporta el preciado líquido a la ciudad, y provocó indirectamente, el milagro de la misteriosa luz, que dio origen a la conocida fiesta. Si os gustan los minerales, a nosotros nos encantan, teneis un museo mineralógico, de los mejores de Cataluña, en la Universidad. Pero si os hablamos de Manresa a principios de noviembre es porque os queremos presentar una gran feria de espectáculos en la calle: Mediterránea. En Manresa se dan cita los mejores grupos de teatro y animación. Grupos que, más tarde, encontrarán ustedes por las plazas de los pueblos, en las fiestas mayores. Es un fin de semana ideal para los niños. Decenas de funciones, en locales y pagando, pero pagando poco, o bien por las calles de Manresa, gratis. Aproveche para dar una vuelta por las villas cercanas a Manresa: Súria, con su casco antiguo medieval, Cardona, con la mina de sal, el castillo y su vilar rural, un lugar donde se puede pensar para ir a dormir y comer. De hecho, nosotros no hemos dormido nunca en Manresa ciudad, pero os dejamos la web de alojamientos, donde los hay para parar un tren. Algunos parecen fantásticos. Nosotros, si vamos por la zona, comemos en Cardona, en el Bremon, que también es un hotel de película, o el Petit Perico, en la calle Cambres 20, tel: 93 868 41 31. Pero descudad, en Manresa también hay mucha oferta.

   Şi ceva mai gotic în fapt de seară .

SEMANA GOTICA DE MADRID

Posted using ShareThis

Vinificaţia reprezintă un punct important pe harta economică a Franţei. Mari amatori ai licorii lui bachus, “cocoşii” s-au aplecat cu atenţie asupra produselor derivate din struguri. Au desăvârşit arta producerii vinului şi a şampaniei. Regiunea Champagne este leagănul acestei băuturi speciale. neavând altceva de făcut strămoşii locuitorilor de astăzi ai regiunii s-au dat pe băut vin şi închinat biserici impozante Divinităţii. Reims este un exemplu tipic. Catedrala Notre Dame (cum altfel se putea numi) din acest oraş rupe gura târgului. Co o vechime de peste şapte secole, bătrâna construcţie a trăit multe la viaţa ei. Ajunsă în mileniul al 3-lea, continuă să suscite interesul vizitatorilor. Ţinând cont că doar un singur clopot cântăreşte peste 10 tone, nici nu-i de mirare. Are ce arăta. 

Biserica îşi cultivă şi creşte importanţa odată cu trecerea anilor. Este ca un vin bun, care cu cât se învecheşte cu atât devine mai bun. N-o rataţi, merge de minune înainte de un pahar cu şampanie franţuzească de la mama ei. Credeţi-mă pe cuvânt! Bonus, puteţi învăţa o mică lecţie de istorie a dinastiilor Europei şi a Franţei. În caz că n-aveţi altceva mai bun de făcut. 

Pentru alte obiective de prin Reims sau împrejurimi, Biroul de Informaţii Turistice  aflat vis-a-vis de catedrală reprezintă un reper excelent. Oamenii îşi cunosc treaba. Gratis! Pare ceva incredibil pentru noi dar chiar aşa e. Nu cred că vine de la şampanie ci din instinct. 

Şi lecţia de istorie…

   Si ceva cu un aer gotic potrivit pentru un miez de noapte intunecos si rece .

Privesc „Murgul Maicutei Moise” printr-o perdea de fulgi mari si densi. Mereu m-am intrebat ce ascunde in interiorul sau, caci exteriorul este o ciudata combinatie intre aritectura antica a Egiptului faraonilor si medievalul gotic al secolului 12 in Europa.
In sufragerie se discuta aprins viitorul oitei negre a casei. Incerc sa nu ascult ce discuta si hotarasc adultii in ceea ce ma priveste, insa tonul vocii se ridica din cand in cand si mai aud, fara sa vreau, franturi de discutie.
Ziua de astazi imi trece prin fata ochilor: cat noroc poate avea un om si cat de usor poti frange zborul lin al unei pasari?  Ted mi-a reaprins din nou speranta in suflet, dar nu de el sau de mine depinde…
-Vorbesti engleza? ma intreaba cu bine cunoscutel sau zambet pe buze.
-Da, ma descurc. De ce?
-As dori sa infiintez o echipa de fete care sa practice wrestling. Stii ce este wrestlingul?
-Da, am aflat sambata ce tocmai a trecut…
-Bun!
-…insa, fiind minora, va trebui sa discutati cu parintii mei si ei vor hotari. Ar mai fi de mentionat ca am interzis la efort fizic pana in decembrie cel mai devreme datorita unei operatii suportate saptamana trecuta.
-Am inteles. Cred ca este bine si asa. Banuiesc ca esti inca in liceu si aici sistemul difera de cel din Statele Unite si Canada.
-Inca in scoala generala, clasa a VI-a, mai precis.
-Nu, zau?!?! ma  intreaba Ted cu niste ochi sa-i sara din orbite si nu alta. Eu ziceam ca esti mai mare de atata. Si totusi, sa discutam si cu parintii.
II las numarul de telefon de acasa si ii spun cam pe la ce ora ii poate gasi pe ai mei acasa. Am asteptat cu nerabadare seara.
Nici nu stie Ted ce speranta mi-a aprins in suflet…sansa mea de-a scapa dintr-un infern ce dureaza de ani buni, de cand Bunul nu mai este printre noi ca sa mai aplaneze certurile si scandalurile ce-au dominat familia noastra de-a lungul anilor, insa, datorita lui, la urechile mele nu au reusit sa le distinga foarte clar. M-am ingrozit de ce-am vazut in urma lui, dar am invatat sa-mi vad de ale mele si sa sper, cu radare si calm, la ziua cand voi putea sa plecv pe drumul meu fara sa ma mai uit inapoi cu vreun regret. Poate doar faptul ca am avut o casa si o masa sa-mi mai aminteasca din cand in cand de cei care mi le-au oferit…
Si, totusi, la cum o stiu pe mama, revin repede cu picioarele pe pamant, caci visul si sperantele avute pentru o clipa in suflet, se destrama si dispar ca un fuior de fun dus departe de o pala de vant rece.
Spre surprinderea mea, Ted apare la usa noastra in jurul orei 18, insotit fiind de o doamna care nu pare a avea o varsta prea avansata in ciuda parului alb, un avocat si un translator. Fara sa-mi dau seama, sunt invaluita de bucurie si groaza in acelasi timp…chiar a fost mama de acord sa asculte ce are sa-i spuna acest necunoscut? Oare ce vrea sa insemne asta? Tocmai ea, care mereu mi-a spus ca un copil nu trebuie scapat din ochi?!
-Nadia? ma trezeste din ganduri o voce blanda si calda. Vrei sa ni te alaturi?
-Desigur!
Oare unde am mai auzit vocea asta si ochii acestia imi sunt asa de familiari! Dar fata de ce nu pot s-o localizez?
Nu cred ca anm sa uit vreodata privirea si vocea mamei din aceasta seara.
-Nadia, tu ce vrei? Sa ramai sau sa pleci in America?
-As dori sa plec.
-Esti sigura ca asta vrei? N-o sa fie nimeni langa tine acolo sa te ajute la nevoie, imi spune pe un ton care nu imi place si-mi da de inteles ca nu voi mai avea ce cauta in casa asta prea curand, poate doar in vacanta de vara.
Ezit putin. Mi-e teama ca daca nu merge cum trebuie, unde ma voi duce? Batrana, Maria Moise parca s-a prezentat, imi surade. Brusc, prind curaj. Totusi, unde am mai vazut ochii acestia si privirea ei?
-Da, asta vreau! am  raspuns foarte hotarata.
Cu coada ochiului, am vazut un suras si o incuviintare discrete din partea batranei; sa fie chiar Maicuta Moise? Poate voi primi raspunsuri la aceste intrebari la un moment dat sau niciodata.
-Bine, atunci. Du-te inapoi in camera ta.
Au trecut 2 ore de la aceasta scurta discutie. Mi s-a parut de-a dreptul incredibil sa fiu intrebata ce vreau cu toate ca ma asteptam sa fiu chemata si sa fiu pusa in fata faptului implinit-sechestrata in casa asta pana voi fi reusit sa gasesc o portita de iesire.
-Nadia, vino incoace! ma  striga mama.
Mi se pune un nod in gat. Stiu ce ma astepta, asa ca nu mai ramane decat confirmarea.
-Nadia, incepe mama, am hotarat sa te lasam sa te duci in Statele Unite, mai precis in New Jersey. Din cate am inteles de la dl. DiBiase, vei avea casa, masa, vei merge la scoala si te vei antrena. Sper sa nu ma faci de ras.
De asemena, vei pleca dupa vacanta de iarna. Pana atunci vei termina trimsetrul I si ti se va incheia si perioada in care nu ai voie sa faci efort fizic. Va trebui sa te intorci in luna august, in fiecare vara, pana in clasa a VIII-a, inclusiv, pentru incheierea situatiei scolare. Asta este tot!
Invitatii nostri se ridica, semn ca intrevederea s-a terminat. Nu-mi pot crede urechilor! Nu stiu cand mancam masa de seara.
Abia cand ajung la mine in camera, realizez ca am sansa sa plec din acest mediu destul de nociv. Sper numai sa nu-si ia mama vorba inapoi, altfel nu voi putea sa incerc sa fac tot posiblul sa evit intoarcerea aici cat mai mult. Totusi, o luna pe an nu mi se pare mult. Cred ca pot suporta o luna pe an balaucul de aici.
As vrea sa-mi iau zborul spre coltisorul meu nestiut de nimeni. Este o noapte senina, dar rece. Mai mult m-ar deranja lumina lunii decat frigul. Inca de anul trecut fac zboruri si pe  vreme rece, insa daca mi se observa prezenta, atunci e nasol. VoI fi vanata pana la capturare si voi ajunge cobai. Chiar nu-mi surade ideea, insa pozitia lunii pline ma avantajeaza intr-o oarecare masura, iar asta un lucru bun. Ceea ce nu este deloc bun, este ca parintii inca discuta evenimentele serii. Cred ca discutia lor va mai continua o vreme in naopte. La cum il stiu pe tata, cand este entuziasmat, poate sa stea toata noaptea treaz; am speranta ca, totusi, oboseala il va rapune mai intai pe unul, apoi pe celalalt. Mama sigur va mai sta sa suceasca problema pe toate partile.
Oare de ce a acceptat sa ma lase sa plec?  S-or castiga bani frumosi din wrestling si vede in mine o potentiala sursa de castig? Se prea poate, nu neg acest lucru.
Imi vin in minte perioada de spitalizare, intalnirea cu Ted si  gustul amar ca nu l-am intalnit si pe Chris. Ar fi fost placut, pur si simplu. De ce? Poate ca este diferit fata de restul, iar pe Mark il ador! Totusi, slabe sanse sa dai de Mortul cel Viu, daca nu este si Paul prin preajma.
Afara continua sa ninga, insa cu fulgi mai mici si mai rzaleti. Observ o silueta asemanatoare cu forma mea garguie oprindu-se pentru cateva clipe in fata geamului. Cauta ceva sau pe cineva?! Simt o privire sfredelitoare, iar lucrul acesta ma pune in garda, insa nu pot actiona, nu pot fi descoperita! S-ar duce totul de rapa!  Nu stiu cand m-a luat somnul.
Zilele ce-au urmat, am simtit o schimbare. Am inceput sa citesc mai mult, sa fiu mai atenta la ore, sa iau note mai mari. Nu am simtit timpul zburand pe langa mine. Cred ca am intetit si vizitele in Pamntul de Mijloc.
In ultima saptamana de scoala, am fost surprinsa de mediile avute pe primul trimestru-o singura medie de 8, doua de 9 si restul de 10. Oare ce m-a motivat? Am vrut sa treaca timpul mai repede si mi l-am facut util invatand? M-am asigurat ca ai mei nu vor da inapoi datorita notelor mici?
Intr-o dupa amiaza suna Ted, lucru care ma uimeste.
-Care-i treaba, pustoaico? ma  intreaba vesel.
-Toate bune, tu?
-Si eu bine, mutam fain. Ia spune-mi, cand se inceheie la voi mediile? Inainte sau dupa vacanta de iarna?
-In ceea ce ma priveste, am deja situatia incheiata, ma uit chiar acum la medii.
-Asta este o veste buna. O sa sun la scoala sa mi le trimita prin fax, poate facem rost de o bursa de studiu integrala. Ce zici, cum suna?
-Ar fi frumos, zic eu.
-Asa-i? Mai vorbim.
-O zi buna!
-Ai nimerit-o, abia daca a rasarit soarele la noi. O seara buna!
Raman un pic uimita de telefon, dar mi se pare normal sa intrebe de situatia scolara, avand in vedere ca o sa fie nevoie de ceva hartii de situatie scolara. In fine!
Ma gandesc la cum ma voi descurca cu zborurile in Pamantul de mijloc, nestiuta de nimeni. Aici va fi zi, cand la mine va fi noapte. Cand se intundeca devreme si se lumineaza tarziu e bine, pot zbura nestingherita si aproape ferita de ochii curioasi. Arata bine locasurile elfesti dupa un an de munca neintrerupta. Au mai fost zile ploioase in primavara anului 1992, cand mi-am intins pentru prima oara aripile si am descoperit Loth Lorien, Rivendell, Limanurile si multe alte salasuri total diferite de cele omenesti. Mari diferente intre ele, insa, fara sa stiu de ce, am tras spre neamul elfilor. Chiar daca am avut destul de furca cu buruienile, iedera si alte plante fie asemanatoare buruienilor, fie cataratoare, am avut norocul sa le prind in primavara cand totul abia se trezeste la viata si nu se amesteca incat nu mai distingi aproape nimic.
Oare cum voi putea renunta eu la toate? Daca am vazut un vis implinindu-se chiar si partial, atunci pot fi sigura ca voi gasi o varianta si pentru aceasta problema.
Incep sa-mi fac treaba prin casa, insa speranta ca timpul va trece mai repede. Oare cum imi voi petrece cele 2 saptamani de vacanta?
Si totusi, batrana nu imi da pace. Imi revine in minte neincetat, ma sperie, insa imi face bine in acelasi timp. Sa-mi fi citit gandurile in acea seara de 18 octombrie, cand a venit la noi in casa? Oare de ce am stiut ca este mai bine sa ma decid sa plec, in conditiile in care sunt constienta ca am luat o decizie care mi-a taiat orice posibilitatea de-a avea unde ma intoarce fara a avea un rost al meu? De ce am gandit ca asa este mai bine?
Murgul Maicutei Moise

În călătoria mea la Râşnov am avut surpriza să descopăr un monument al cărui aspect arhaic m-a fascinat într-o clipă. Este biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, „cea veche” cum mi-au spus câteva localnice, îndemnându-mă să o vizitez şi pe „cea nouă”, consacrată tot sfântului, aflată de altfel în apropiere şi despre care, cum altfel, mi-au spus că e mult mai frumoasă… Numai că pe mine tocmai alcătuirea oarecum compozită a celei vechi m-a convins să-i acord atenţie, iar revelaţiile au fost pe măsură. Biserica a suferit multe prefaceri, însă altarul şi o parte din navă, unde contraforţii ritmează plăcut pereţii, sunt cele mai vechi.

Fără a o enumera şi pe cea din Râşnov printre bisericile ortodoxe timpurii, care s-au păstrat în Transilvania, arhitectul Grigore Ionescu remarcă puţinătatea acestor edificii şi vorbeşte despre una dintre cauze, intoleranţa religioasă medievală: „… bisericile de zid ridicate de populaţia românească majoritară, băştinaşă, aparţinînd ritului greco-oriental sînt rare. Puţinele exemplare care au putut fi construite în pofida intoleranţei catolicismului care a stăvilit dezvoltarea arhitecturii religioase ortodoxe, se datoresc fie îngăduinţei manifestată de regii unguri, – în cadrul politicii lor de întărire a puterii centrale, lupta în acest scop fiind dusă cu sprijinul orăşenilor şi al micii nobilimi, printre care şi cneji români – fie legăturilor şi intervenţiei domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti. Printre cele cîteva biserici de acest fel păstrate – atinse însă de multe refaceri – amintim: una în oraşul Hunedoara, alta în judeţul Braşov (la Voievodenii Mari), două în judeţul Cluj (la Feleac şi Vad), una la Rîmeţ (judeţul Alba).” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 262) Istoricul artei Virgil Vătăşianu vorbeşte despre interdicţia legiferată de a se construi biserici ortodoxe în Ardeal, una dintre modalităţile de a o depăşi fiind şi asumarea efortului de ctitorire în Transilvania, probabil cu destule eforturi diplomatice şi nu numai, de către domnitorii munteni şi moldoveni. „Din veacul a XIII-lea se păstrează documente papale care cer suprimarea libertăţii de cult ortodox, iar în vremea regilor angevini se şi legiferează interzicerea construirii bisericilor de piatră ortodoxe. Aplicarea acestor legi a suferit, e drept, eclipse temporare, dar, în esenţă, restricţiile au rămas în vigoare pînă în veacul al XIX-lea. […] Întrebuinţarea pietrei ca material de construcţie devine frecventă în Transilvania abia în veacul al XIII-lea…” (Istoria Artelor Plastice în România, vol. I, acad. George Oprescu şi colectiv, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, cap. Arta în Transilvania în secolele XI – XIII, V. Vătăşianu, pag. 121). „Intervenţia ctitoricească din partea voievozilor munteni se poate urmări [prin intermediul] unor documente referitoare la Ţara Făgăraşului şi regiunile limitrofe”. (Id., p. 204) Cu toate acestea, este de remarcat că efortul comunităţilor româneşti de a-şi ridica biserici proprii – al căror plan să răspundă organizării interioare a spaţiului specifice ortodoxiei (altar, naos, pronaos), deşi aspectul exterior, cu excepţia dimensiunilor, reflecta goticul, dominata de stil a locului şi momentului – se manifestă concomitent cu cel din Ţara Românească şi Moldova, aspect pe care îl remarcă Vasile Florea: „În timp ce în Moldova, la Rădăuţi şi Siret, abia se inaugura construirea unor edificii religioase din piatră şi cărămidă, peste munţi, în Transilvania, care cunoaşte o epocă de furtunoasă înflorire a oraşelor, se desfăşoară construcţii de anvergură, cum sunt bisericile evanghelice din Sibiu şi din Sebeş (Alba). Formele goticului, ajuns în acest secol al XIV-lea la deplina maturitate, contaminează, cel puţin în măsura în care o făcuse anterior stilul romanic, şi micile biserici ortodoxe. Sunt menţionate de exemplu ca adoptând soluţii constructive şi decorative gotice biserica Sf. Nicolae din Râşnov, ctitorie a voievozilor munteni, edificiu cu o singură navă boltită pe ogive şi prezentând contraforţi şi ancadramente la ferestre şi la portal gotice.” (Vasile Florea, Istoria artei româneşti, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2007, pag. 64)

Vasile Drăguţ remarcă şi el faptul că efectul de iradiere al goticului este forte puternic (de altfel, adăugăm noi, atât de puternic încât a influenţat definitoriu şi arhitectura moldovenească din vremea lui Ştefan cel Mare cât şi pe cea ulterioară): „În pofida faptului că puţine edificii gotice au reuşit să ajungă la acoperiş în cursul secolului al XIV-lea (în Transilvania, n. D.A.), autoritatea noului stil s-a impus şi nu va surprinde dacă unele soluţii constructive şi decorative vor fi preluate în mediul românesc. Astfel, la Râşnov, către sfârşitul veacului al XIV-lea, voievozii Basarabi construiau biserica Sf. Nicolae, un mic dar armonios proporţionat edificiu de tip mononavat cu boltiri şi ancadramente gotice.” (Vasile Drăguţ, Arta românească, Editura Vremea, Bucureşti, 2000, pag. 93) „Biserica Sf. Nicolae, prima ctitorie a Basarabilor din Transilvania, ridicată de Dan I în 1384. Este o construcţie de factură gotică, partea veche fiind alcătuită din naosul cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absida poligonală decroşate (s. D.A.); pronaosul şi turnul clopotniţă s-au adăugat în 1773. Picturi murale din sec. 17 – 19.” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 261) Într-un alt text publicat pe blog am vorbit despre „legături surprinzătoare” pe care le-am evidenţiat între o biserică din Moldova (de la Bălineşti) şi una din Curtea de Argeş. Este rândul să mai evidenţiez o legătură peste timp, cu totul surprinzătoare, între două monumente din Transilvania care au suferit extinderi şi prefaceri, însă păstrând un nucleu gotic intact. Deşi au vorbit despre ele,  istoricii artei nu au sesizat această matrice din alcătuirea celor două biserici, de la Râşnov şi de la Feleac, adică tocmai cele 2 travee boltite în cruce pe arce ogivale. „La Feleac, din biserica originală, ctitorie probabilă a lui Ştefan cel Mare, se mai păstrează înglobate în clădirea actuală, restaurată, două travee din naosul dreptunghiular, acoperit cu bolţi pe arce de ogivă, încăperea altarului pentagonală…” (Grigore Ionescu, Op. cit. pag. 264) iar Vasile Drăguţ observa: „Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostei mănăstiri Feleac terminată în 1516 […] este atribuită iniţiativei lui Ştefan cel Mare. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absidă poligonală decroşată (mai mult, e vorba tot de o absidă pentagonală la exterior, s. şi n., D.A.) cu boltă pe nervuri…” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 140)

(foto, interior, naos, biserica din Râşnov)

(Biserica Manastirii Feleac, plan, reproducere după Grigore Ionescu, op. cit. pag. 263)

Prin urmare, după mai bine de 100 de ani, modelul unui edificiu gotic din sudul Transilvaniei, ctitorie a unui voievod din Muntenia, este reprodus cu mult mai la nord, în apropierea Clujului, la o ctitorie a marii figuri voievodale din Moldova. Tentaţia sintezei s-a manifestat şi în ce priveşte pictura. La exterior s-au păstrat câteva fragmente de pictură din compoziţiile ample care acopereau pereţii pronaosului şi turnului, iar la interior sunt două picturi foarte diferite ca manieră: a unui zugrav din Muntenia în naos şi a unuia nutrit la şcoala iconarilor transilvăneni în pronaos, după cum povestesc tuşele de factură populară…

(Fotografii D.A. Reproducerea fotografiilor nu este permisă fără acordul nostru)

   Si acum niste metale cu accente gotice, dar mai soft asa, ca sa nu se sperie lumea .

Nu i-am ascultat dar ar trebui să îi ascult. Nu sunt fan-ul genului dar coperţile albumelor lor mi-au atras atenţia într-o vitrină

aşezate fiind lângă: Sopor Aeternus & the Ensemble of Shadows Les Fleurs du Mal

Azi m-am hotărât să fac filmuleţe cu planşele pe care le fac din simplul motiv că lucrez mai mult in perioada asta şi nu văd de ce nu aş face aşa ceva. Aici o să afişez filmuleţele, pemăsură ce sunt făcute.

Interior gotic in pix cu gel la mâna liberă (doar pix cu gel şi doar mâna liberă).

Jack. toate drepturile rezervate
înapoi la ”desen”

..Strong girls for a strong world..

CanalGrande Slur

Simtropia Eyes

ELLA, tan hermosa e inocente, un rostro para siempre recordar, un rostro que aunque quisiera jamás podría olvidar. No sabría decir que ropa llevaba ni cual era su color de pelo, no sabría tampoco decirte el color de sus ojos, ni el de su piel. Sencillamente era perfecta, unos brazos en los que podría permanecer eternamente, unos ojos a los que podría observar por siempre. Quizás sea lo que pretende pero no me importa. Su sonrisa era… Bueno no sabría definirla, no se si sus labios eran gruesos o finos, si llevaba o no pintalabios, pero aún así si puedo decir que era mágica.

-Sweet Cherry-

After being idle for a while, Give & Cheer made some adjustments and modified the tour to include a BBQ on a roof terrace in the Gotic district downtown Barcelona. This small change made a huge difference since now more people are attracted to the idea.

15 people came and they all donated what ever they could through the new donation system : the charity black-box.

After the BBQ the group went to the Q bar in Ferran street and to the CityHall afterwards.

15 people on tour – MULTIPLE donations – 50 EUR donated to Charity Water

____

donate: 100% of your gift funds clean water projects in developing nations.
N.º de artículo Donations are tax-deductible. Your reciept will be e-mailed. $68,80 USD 1 $68,80 USD

Subtotal $68,80 USD
Total $68,80 USD
de pago de $68,80 USD
El cargo aparecerá en el extracto de su tarjeta de crédito como “PAYPAL *CHARITYWATE”
Pagos enviados a paypalwater@charityis.com
Límite inferior de importe €50,53 EUR
Límite superior de importe $68,80 USD
Tipo de cambio: 1 EUR = 1,36156 USD

La ciutat on es coronaven els reis de França, en una catedral gòtica, potser la més bonica del món, és Reims. La vila del xampany, del francés, és Reims. Voleu alguna raó més per visitar-la?. No us caldran. Reims és només això, xampany i la seva catedral gòtica, esplèndida. Amb uns vitralls que us faran alucinar. I ja n’hi ha prou. Però el que molts no saben és que Reims abans de fer la catedral ja havia bastit una de les més grans basíliques i abadies romàniques de França. Una joia que donà el nom a la ciutat i que cal veure també: Saint Remy. O el maravellós palau de Tau, residència dels arquebisbes. I donat que Champagne no és només una beguda, sinó la regió que li dona el nom, heus ací que teniu tota una regió per veure detalladament: La Champagne. Desenes de pobles, viles i ciutats, esglèsies, castells a la vostra disposició. No podeu deixar de visitar, per exemple, Troyes o Langres. Reims és molt més que xampany i una catedral. Aneu-hi i veureu. Nosaltres varem dormir a l’hotel Porte de Mars, clàssic, molt cèntric. Però totes les cadenes tenen hotel a Reims: Ibis, Holiday Inn, Novotel…

La ciudad donde se coronan los reyes de Francia, tiene una catedral gótica, quizás la más bonita del mundo, y es Reims. La villa del champán, del francés, es Reims. ¿Desea alguna razón más para visitarla?. No le harán falta. Reims es sólo eso, champán y su catedral gótica, espléndida. Con unos vitrales que le harán alucinar. Y ya basta con eso. Pero lo que muchos no saben es que Reims antes de construir la catedral ya había construido una de las más grandes basílicas y abadías románicas de Francia. Una joya que dio el nombre a la ciudad y que hay que ver también: Saint Remy. O el maravilloso Palacio de Tau, residencia de los arzobispos. Y dado que Champagne no es sólo una bebida, sino la región que le da el nombre, he aquí que tienen toda una región para verla en detalle: La Champagne. Decenas de pueblos, villas y ciudades, iglesias, castillos a su disposición. No pueden dejar de visitar, por ejemplo, Troyes o Langres. Reims es mucho más que champán y una catedral. Vaya allí y lo verá. Nosotros dormimos en el hotel Porte de Mars, clásico, muy céntrico. Pero todas las cadenas tienen hotel en Reims: Ibis, Holiday Inn, Novotel …

Chartres és l’altra de les grans catedrals gòtiques franceses. Junt amb Amiens i Reims formen la tríada capitolina de les maravelles. Altres catedrals franceses són esplèndides també, però els vitralls d’aquestes tres són espectaculars. I els de Chartres, us ho podem assegurar, no us decepcionaran. A més, Chartres, està a prop de París, a prop de la ruta possible pels castells del Loira. I és una ciutat petita, sense un tràfic intens, tranquil·la. A més de la catedral i els seus vitralls, podeu caminar per tots els barris medievals: per la place de la Poissonnerie, amb cases dels segles XVI i XVII, com l’anomenada “maison du Saumon”. Algunes tenen entramats de fusta i escultures. També teniu a l’abast una munió d’esglèsies. Algunes romàniques, altres gòtiques, com Saint Pierre, amb bons vitralls també. Chartres pot ser una bona escapada si us esteu de vacances a París o EuroDisney. A Chartres trobareu les grans cadenes que admeten infants a les habitacions, com els Novotel, o els B&B hotels. També els Ibis o els Kiriad. Si us agrada el càmping en teniu dos de magnífics: Les Bords de l’Eure i Le Bois Fleuri.

Chartres es la otra de las grandes catedrales góticas francesas. Junto con Amiens y Reims forman la tríada Capitolina de las maravillas. Otras catedrales son espléndidas también, pero los vitrales de estas tres son espectaculares. Y los de Chartres, se lo podemos asegurar, no les decepcionarán. Además, Chartres, está cerca de París, cerca de la ruta posible por los castillos del Loira. Y es una ciudad pequeña, sin un tráfico intenso, tranquila. Además de la catedral y sus vidrieras, puede caminar por sus barrios medievales: por la place de la Poissonnerie, con casas de los siglos XVI y XVII, como la llamada “maison du Saumon”. Algunas tienen entramados de madera y esculturas. También teneis multitud de iglesias. Algunas románicas, góticas otras, como Saint Pierre, con buenos vitrales también. Chartres puede ser una buena escapada si se está de vacaciones en París o EuroDisney. En Chartres encontrareis las grandes cadenas que admiten niños en las habitaciones, como los Novotel, o los B & B hoteles. También los Ibis o los Kiriad. Si os gusta el camping tiene dos magníficos: Las Bords del Eure y Le Bois Fleuri.

Príncipe de las tinieblas, tu silabas aun marcan un escalofrío en un cuello débil y frágil, tus caricias invisibles inundan mi cuerpo y me hacen sollozar, tus tiernas palabras me susurran al oído en días lluviosos, y cuando la luna se ve más hermosa me recuerda al océano y a como debía ser la sirena de un marinero sin piernas.

¿Recuerdas la alta colina de crueles enredaderas? ¿Recuerdas mi sangre derramada bañando un mar de rosas negras?

Yo recuerdo la gran puerta de mármol, y el relieve sobre el que se deslizaban mis dedos para describir aquellos símbolos en mi mente y grabarlos a fuego. También recuerdo aquellos  ojos vendados que te buscaban a tientas en el vacío de la noche.

Aún seguía intacta la fuente de porcelana iluminada por un rayo de luna, aquella fuente en la que me convertiste, aquella fuente en la que apareció mi hermana.

Renuncié a la vida y a la muerte, y desde entonces continuo deambulando en la mansión de cristal, esperando lágrimas y sueños  de perdón y rememorando momentos carnales que son un punto en el horizonte.

¿Dónde habitas ahora criatura de la noche? ¿Dónde guardas las alas que me salvaron de la perdición? ¿Dónde se esconden tus ojos carmesí? ¿Dónde vagan tus recuerdos?

Amado mío, eres una espina clavada en mi corazón, una espina envenenada que hace arder mi corazó cuando te recuerdo y que no se extinguirá ni siquiera con mi cuerpo. Condenada a amarte para toda la eternidad, aún cuando eres una criatura que solo se nutre y vive en mis pensamientos.

- Sweet Cherry-