CD Cover voor loungeduo "Thievery Corporation". (Gemaakt in vrije tijd)

Test test test test

Què és Blanc?

Es tracta del primer Festival de Disseny Gràfic de Catalunya. Un esdeveniment que reunirà a més de 200 persones i que s’estendrà a la xarxa arribant a un major nombre de usuariscorresponents al públic objectiu de Blanc.

Es realitzarà a la ciutat de Vilanova i la Geltrú, els dies 13 i 14 de novembre de 2009.

Hi assistiran 15 ponents dels més destacats de l’àmbit del disseny gràfic, la publicitat, la tipografia i el Motion Graphics (gràfica en moviment) i es realitzaran al menys tres tallers especialitzats. La gran novetat d’aquest esdeveniment, a més de ser el primer d’aquest tipus a Catalunya, és que es podran obtenir crèdits de lliure elecció amb l’assistència al festival, un valor afegit que cap altre festival d’aquest tipus ofereix.

http://blancfestival.com/website/?page_id=2&lang=es

by PJ

Плакат, который я нарисовал для своей знакомой. Формат А1. Идея была навеяна работой “Indifferent Rabbit” и картинкой в контакте так же моего исполнения:

by PJ

Cine încă nu e foarte hotărât cu privire la religia care i s-ar potrivi, are la dispoziţie această diagramă care promite să rezolve în maximum 4 paşi orice dilemă din această privinţă. Mult succes!

Sursa imaginii.

Photographed by Jose Téllez

Festa del grafisme a Portbou. Octubre 2009.

– License

Saptamanal primesc pe mail oferte de realizare logouri la preturi imbatabile, aproape gratis. Fara exceptie, ma uit la ofertele si portofoliul firmelor dar invariabil mesajele ajung in Trash. Desi subiectul ma intereseaza, nu am gasit pe nimeni sa rezoneze cu ideile mele asupra a ceea ce ar trebui sa insemne un logo. De ce?

Pentru ca logoul este un instrument de marketing in sine, este parte a imaginii si a identitatii firmei. In zilele noastre un logo trebuie sa comunice nu doar cine esti ci si ce faci. Pentru ca piata este atat de aglomerata de marci incat acum e foarte greu sa razbati prin desis si sa iesi victorios din lupta cu marcile istorice ale caror logouri au crescut si trait alaturi de generatii intregi.

In primul rand un logo eficient trebuie sa aiba impact imediat asupra privitorului, trebuie sa-i abata atentia de la lucrurile inconjuratoare si sa o fixeze asupra logoului pentru cateva secunde bune asa incat creierul sa il perceapa ca pe un element nou. Imagineaza-ti ce au gandit oamenii cand au vazut prima data logoul Apple – un mar muscat – sau Puma.

Odata ce ai atras atentia prin gradul de noutate este cazul sa convingi prin realizarea grafica. Logoul trebuie sa arate si sa transmita arta dar atentie, acum arta inseamna simplitate. Logoul trebuie deci sa placa ochiului; prin urmare intrebati suficienti prieteni inainte sa lansati un logo nou in afaceri. Exemplu: McDonald’s.

Dincolo de placut logoul trebuie sa aiba caracteristica de a fi memorat imediat. Altfel atentia privitorului se va duce din nou in desis si s-ar putea ca altcineva sa impresioneze mai mult.

Daca afacerea poate fi mica sau mare, ei bine, logoul trebuie sa fie in ambele feluri. Vorbim deci de scalabilitate. Logoul trebuie sa arate la fel si serigrafiat pe un pix si pe un mesh atarnat pe magazinul Unirea. trebuie sa fie usor recognoscibil si pe o carte de vizita si pe o geanta, agenda sau poster. Deducem modul de realizare vectorial.

Dincolo de pixuri si postere logoul s-ar putea gasi si pe ambalaje care atunci cand au dimensiuni mari sunt mai ieftine daca sunt facute din carton. Acel carton maro. Logoul trebuie deci sa poata fi realizat si in varianta alb-negru si mai mult, sa exprime aceleasi lucruri ca si varianta color. Ex: Philips.

O imagine vorbeste cat o mie de cuvinte deci logoul trebuie sa emita o imagine pozitiva. In felul acesta participa activ la procesul de branding ce inseamna identificarea unui produs/companie cu o imagine pozitiva pe fondul unei diferentieri de celelalte produse/companii. Ex: World Wildlife Fund.

Spuneam la inceput ca un logo trebuie sa transmita si cine esti si ce faci. Prin urmare acuratetea cu care logoul defineste afacerea este un factor de succes. Un logo de business corporatist va avea intotdeauna un logo serios, un logo de business de entertainment isi poate permite sa fie vesel. Ex: Disney.

In cele din urma logoul trebuie sa fie intr-atat de bun incat sa nu trebuiasca schimbat. Pe de o parte schimbarea denota inconsistenta, pe de alta parte necesita sume uriase de bani pentru a redobandi capitalul de brand. Mai jos, diferenta intre un logo renascut periodic si unul atemporal:

Din panoul de comandă al acestei jucării numite WordPress cel mai tare îmi place secţiunea cu reprezentarea grafică a evoluţiei traficului, pe zile. Şi, de când mi se perindă prin faţa ochilor graficul cu suişuri şi coborâşuri al popularităţii Foarfecii, îmi tot pun problema cum să interpretez aceste variaţii. Dar de fiecare dată când cred că am găsit o explicaţie, ceva neaşteptat se întâmplă chiar a doua zi, şi îmi dă cu predicţiile în cap.

Cum ar fi acuma: ieri, că am pus trei poze amărâte şi am aberat crunt despre telefoane parcă – am spart toate recordurile de audienţă; azi, că am propus ceva mai cult şi mai intelijent – abia dacă sper să mă apropii până diseară de valoarea medie a ultimei perioade. La o a doua gândire, nu prea văd cum scăderea se poate datora subiectului abordat: cititorii n-au cum să ştie înainte de accesare ce-or să găsească. O fi de la faptul că e duminică? Dar aveam impresia că oamenii sunt mai stătători în casă duminica – o mahmureală, o trezire prelungită, o vizită, etc; ceva mai mulcom, deci mai multe şanse să fie pe la calculator şi să citească bloage. Dar după logica asta nu se explică de ce ieri, sâmbătă, am avut aşa un trafic de surprinzător. [Acuma să nu înţeleagă lumea că am un aşa hal de trafic încât ţin Foareca pe un server numai al ei]

Deci care-i faza? Mie chiar mi-ar folosi [în scopul îmbunătăţirii blogului] să pot prevedea cât de cât evoluţia viitoare. Iar asta nu pot să fac decât dacă pot explica evoluţia anterioară. Sunt foarte novice în New Media, şi nici nu îmi doresc să aprofundez prea tare – dar si-gur trebuie să existe o explicaţie simplă şi cuprinzătoare pentru ce mă roade pe mine.

Telefoane cu fise vs. telefoane cu cartelă – analiză comparată. Curba declinului vs. curba revenirii.

Pe vremuri telefoanele publice existau cu fise. Şi atât. Cine vrea să-şi împrospăteze memoria în legătură cu aspectul acelor telefoane comuniste albastre, să facă o excursie în gara din Medgidia şi garantez lămurire instantanee. Ţin minte ca prin ceaţă lungile coridoare cu cabine telefonice de pe la Poştă sau de prin hotelurile de la mare, fiecare cu un telefon de-ăsta cu disc, a cărui vechime era spoită cu un strat suplimentar (al câtelea?) de vopsea albastră-argintie, dar niciodată în nuanţa stratului anterior. În fine, memorii. 
 
Apoi au apărut alea portocalii. Digitale. Cu butoane. Cu afişaj electronic şi cu cartelă. Ne-am modernizat, pasămite. Că na, un om care scoate din portofel o cartelă de plastic lucios e de departe mai chic, mai urban, mai modern decât un individ care-şi zornăie fisele. Normal. Numai că uite că ceva nu a mers cum era plănuit în reţeaua de telefoane publice a Romtelecom. Telefoanele stau în paragină, cabinele vandalizate, te întrebi dacă or mai avea semnal [pardon: ton, nu semnal], şi dacă da – de unde naiba se mai cumpără cartelele alea şi cât or mai costa? Păcat de investiţie deci.

Pornind de la o observaţie recentă pe telefoanele publice nemţesti, am realizat următorul grafic. [Ahem. Nu cumva să stea mintea degeaba]

Aşa. Să analizăm acuma graficul.

Luăm pe axa orizontală (abscisa) Timpul, pe cea verticală (ordonata) luăm gradul de popularitate al unui anumit tip de telefon public. Care popularitate, evident, variază în timp. Bon. De la început, telefonul cu fise a avut maximul de popularitate pentru că era singurul existent. Abia după momentul în care a apărut telefonul cu cartelă (se observă cum curba roşie începe de la popularitate zero, la un timp însă mult după zero), popularitatea fiselor a început să scadă. Şi a tot scăzut până aproape spre zero în vreme ce cartelele se bucurau de apogeul popularităţii. Adică nu se mai găseau decât telefoane cu cartelă. Chiar dacă vroiai să dai un telefon de 10 mii, tot trebuia să-ţi procuri mai întâi un plastic de 100 de mii. Dacă nu aveai acei 100 de mii sau dacă la 3 noaptea nu era deschis la chioşcul de cartele – ghinion. Ei bine, se pare că lumea a avut atât de des ghinion pe tema asta încât au cam început să ocolească telefoanele publice. Parcă nu era aşa rău cu fise, nu? Fisele, de bine-de rău, le poţi avea oricând la tine. În consecinţă, ceea ce s-a crezut îngropat sub bocancul progresului tehnologic a început să revină în uz. Nu demult erau foarte populare telefoanele cu dublă identitate aici la nemţi: puteai să suni şi cu fise şi cu cartelă de pe ele. Acuma în schimb, uitând-mă aşa fugitiv în jur, am văzut numai telefoane cu fise. E ceva. A se observa, tot pe grafic, Asimptota. Telefoanele cu fise nu mai pot ajunge la popularitatea de odinioară pentru că telefoanele publice însele nu mai sunt ce-au fost: din motive de scăderea costurilor la telefonia mobilă.

Concluzie: Dacă în România s-ar trece înapoi la telefoane cu fise, şi dacă cu 50 de bani s-ar putea face un apel de minim 1 minut – atunci poate cutiile alea portocalii ar mai avea un sens. Că na, altfel… cine cară saci de fise pentru convorbiri telefonice?

Steluţă: Ştiu că ce-am făcut aicea numai analiză comparată nu e (cum am anunţat în titlu). Dar mi se pare o formulare de un limbaj de lemn atât de desăvârşit încât nu pot să n-o adopt. Dă teoriilor mele un aer de seriozitate. Ca şi cum mi-aş pune nişte ochelari pe nas şi mi-aş drege vocea.

Încă îmi trec fiori reci pe şira spinării la gândul că am întâlnit, întâlnesc şi voi întâlni cea mai josnică fiinţă din lume. Pe TINE.

Definiţia ta este simplă: lingău. Sau pupincurist. Te las să îţi alegi apelativul. Oricum tot patetic eşti.

Întreaga ta existenţă se bazează pe prezenţa unei perechi de buci între care să îţi prestezi activitatea.

Pentru tine nu contează cât sunt ele de maro, de mizerabile, de mari sau de mici, de păroase sau epilate. Contează doar existenţa lor în jurul obrazului tău.

Închizi ochii, inspiri ce a mai rămas din aerul curat şi încă neflatulat, după care execuţi cu nonşalanţă binecunoscuta-ţi mişcare de ţuguiere a buzelor, întru imediata curăţare a locului de muncă.

Da, e locul tău de muncă. Îţi aduce beneficii sau din contră. Şi aici te intreb EU: cât vor dura beneficiile muncii prestate de tine? Nu te întreb ce vei obţine, deoarece e clar că, şi pentru o perioadă relativ scurtă, ceva ceva tot vei obţine. Măcar un ruj de culoarea ciocolatei.

Dar ceea ce tu nu ştii este faptul că vei rămâne aceeaşi scârbă, aceeaşi mizerie şi acelaşi excrement al societăţii. Şi vei pierde.

Tot EU îţi voi prezenta graficul ascensiunii şi decăderii ego-ului tău.

Întâiul tău scop este să distrugi. Să distrugi orice şi pe oricine îţi stă în cale. Fapt ce mă face să cred că trăieşti într-un întuneric permanent, într-o teamă continuă. Te temi să nu fii sfâşiat de lamele societăţii. Te temi să nu pici fără să fi făcut nici măcar un pas înainte. Aproape că te înţeleg. Aproape că te compătimesc. Dar nu…

… pentru că observ că următoarea oprire pe coordonatele graficului este transpunerea temerilor tale în scopuri înalte, ca de exemplu ascensiunea pe scara profesională. Aproape că reuşeşti. Cu un rânjet diabolic îţi clădeşti mormanul de „cadavre”, îl estetizezi cu suferinţa celor decăzuţi, si începi să urci.

Aici atingi un cu totul alt nivel. Eşti în vârful carierei tale. Ai primit ceea ce ai cerut. Perechea de buci cu adevărat importantă. Doar că apare un impediment. Ele deja au fost şi sunt scăldate de multe alte limbi, la fel de patetice ca şi tine. Şi atunci încerci pentru prima dată sentimentul de panică. Grimasele iau locul rânjetului sardonic. Broboane de sudoare îţi invadează fruntea. Şi din nou te temi. Te temi de faptul că eşti transpus în propriile-ţi victime, de faptul că ai eşuat lamentabil până şi în a fi cel mai bun la capitolul pupincureală.

De aici începe decăderea. Deja ţi-ai atras doza letală de scârbă din partea tuturor şi, cel mai grav, din partea celui al cărui dos era ţinta supremă.

Vei fi tratat exact cum meriţi. Eşti o târâtură, deci vei fi strivit în picioare. Eşti un excrement, deci vei fi privit cu scârbă. Eşti o voma, deci vei fi eliminat fără regret.

Vei fi bătut de soarta în ultimul hal.

Şi nu în ultimul rând de MINE. De mine, care urăsc specia ta din răsputeri. Aş vrea să te pot crucifica pe ruguri spinoase. Să jupoi de pe tine fiecare strat de epidermă. Să te văd sângerând în timp ce îţi crestez rânjetul pe faţă. Să te văd urlând cu lacrimi de sânge când îţi voi înfige în trup câte un ghimpe pentru fiecare om pe care l-ai nenorocit.

Şi cel mai tare mi-aş dori să te văd în genunchi. În faţa mea. Să te târăşti şi să îţi ceri iertare pentru tot ce mi-ai făcut.

Nu, nu te voi ierta. În schimb te voi blestema cu venin şi te voi închide în propria-ţi suferinţă pentru eternitate.

Aş vrea să nu te fi cunoscut niciodată, să nu ajung să am gândurile astea despre tine. Dar din păcate trăiesc în realitate. Şi aici trăieşti şi TU.

by PJ

Sketch in Moleskine.

Was born @ the underground, when I was thinking about my future and past lifestyle.

questo sabato a genova presentazione della nuovissima graphic novel su Coltrane di Paolo Parisi.

con la partecipazione di Guido Festinese.

17.30 – 19.30
presso la libreria BOOKS IN THE CASBA
in via di Prè 137r a Genova

per info: tel 0104033027 – info@booksinthecasba.com

În reprize scurte, în fiecare luni, miercuri şi vineri aici.