E greu sa faci parte dintr-o minoritate. Daca esti tigan, ma pis pe tine, n-au decat sa te bage in lagar, poate acolo gasesti toate fiarele vechi de care ai nevoie. Iata o introducere ciudata, dar Clara Luzia este in mod evident lesbiana, deci nici review-ul asta n-are cum sa fie normal. Pot sa imi imaginez figura ei trista cand canta Lucky Gal, ce are versuri de genul:

look what a lucky gal I am
the only thing I have to fight
is homophobia
racism, and sexism

Clara se mai lamenteaza si in Fine, al carei mesaj e “viata e de cacat, dar se poate si mai rau; keep a stiff upper lip”. In Quiet, incearca sa ceara iertare victimelor Holocaustului (e austriaca), sustinand ca daca toti nemtii nazisti ar recunoaste ce crima oribila au savarsit, ar fi mai bine (“remembrance is the secret of redemption”).

Piesa mea preferata este Heartattack, o balada de o sensibilitate rara, cantata cu vocea gatuita a Clarei. Puteti sa dati exemplu de alta piesa unde simplul cuvant “oh” e incarcat de atata emotie? Propozitia “I miss you horribly” mi se pare extraordinara. Nu cred ca am mai auzit cuvantul ala ingrosat in alta parte. Acompaniamentul minimalist accentueaza sinceritatea piesei. Foarte, foarte tare.

Deci go @ it si cautati albumul asta. Daca nu eram eu sa il promovez nu auzeau aia din Hunedoara de aceasta fata baietzoasa in viata lor.

clara luzia @ official | myspace | last.fm

]]> http://cevaoribil.wordpress.com/2008/06/20/albumul-lunii-this-city-draws-maps-the-rosie-taylor-project/ Fri, 20 Jun 2008 15:16:00 +0000 moceanu http://cevaoribil.wordpress.com/2008/06/20/albumul-lunii-this-city-draws-maps-the-rosie-taylor-project/

Lucruri care imi plac (si au legatura cu albumul asta, dar pretindeti ca nu ati realizat asta inca):

• cafeaua
• terasele primavara
• indie pop
• female backing vocals
• arta moderna

Haha, m-ati prins, nu stiu nimic despre arta moderna dar o sa vedeti de ce am pomenit o asemenea gogoasa in post-ul asta mult-asteptat. Muzica trupei astea a fost descrisa ca “a world seen through the windows of cafes” si nici nu mai am ce sa adaug peste chestia asta. Cred ca nici nu trebuie sa pun vreun link in josul paginii pentru ca orice cititor urban semi-boem poate sa-si foloseasca imaginatia ca sa alcatuiasca un album de 8 piese (31 minute) care sa se incadreze in descrierea aia. Desigur, unui cititor olandez sau englez i-ar veni mai usor sa aiba aceasta reverie, pentru ca in tarile lor orasele chiar arata ca orase si nu ca niste sate mai mari si cu blocuri. Aud vociferari intr-un grai ardelenesc. Ok, Timisoara arata bine.

Ce poate nu stiati este ca si in Bucuresti poti avea o experienta care sa mearga cu albumul asta. Problema este ca trebuie sa asteptati cel putin pana la toamna, pentru ca vara in Bucuresti distruge orice ramasita de frumos si face Cismigiul sa arate ca un lac de SUDOARE.

Faza decurge asa: la ora noua dimineata, primavara, pe bulevardul Elisabeta, intri la McDonald’s (acolo vizavi de parc). Iti iei o masa langa geam, iei un suc (sau o CAFEA!) si privesti oamenii care asteapta troleul. Daca pe deasupra asculti si A Good Cafe On George Street, te-ai scos – aproape ca te face sa crezi ca esti intr-un oras studentesc occidental (nu Amsterdam, curva turistica a lumii). Daca imaginatia tot nu va ajuta, n-aveti de ales si trebuie sa ascultati albumul. E frumos. Atentie doar ca dupa cateva auditii devine monoton. FOARTE monoton.

the rosie taylor project @ label | myspace | last.fm

* * *

Da, asta este albumul lunii mai. Peste vreo saptamana am sa scriu si despre albumul lunii iunie, care a primit mult mai putine auditii decat asta, dar este FOARTE tare.

Porcupine Tree – se stie. Adica unii stie, eu nu-s foarte sigur. Sunt aia care canta un fel de progresiv combinat cu un fel de metal si cu un vocal asa mai gay-utz, nu? Aici o sa imi confirme sau o sa ma corecteze Gregorian – ii copiaza pe Opeth si Opeth pe ei? Eu sunt n00b la formatia asta, dar ma bucur ca mi-am inceput periplul ariciocopacistic cu acest album delicios, mai ales ca sunt liber de prejudecati de genul “suna mai bine in original sau pe albumul live X”.

We Lost The Skyline e un album live, semi-unplugged, cantat in doi (in afara de trei piese) si, daca am inteles corect, care contine variante mult scurtate ale pieselor PT. Avantajul peste un album live traditional e ca suntem scutiti de improvizatiile obositoare si sound-ul incarcat al mai multor instrumente. Ce ramane este un concert intim care rezista la multe reascultari consecutive. Na, ca un reper mai cunoscut: Live at Sin-é al lui Jeff Buckley.

Haha, m-ati prins. Am scris post-ul asta doar asa, ca sa ma aflu in treaba, sa nu las categoria “albumul lunii” cu un singur post. Chiar nu mai am ce spune, decat ca Steve Wilson si “Wes” au voci faine, calde si pe aceasta cale am aflat cine e Robert Fripp.

porcupine tree @ official | myspace | last.fm

* * *

Poate unii au inteles gresit – la categoria asta nu e cel mai bun album aparut in luna respectiva, ci cel care mi-a placut cel mai mult MIE. Asa ca nu sa va mirati si sa nu vociferati daca apare si ceva din 1800.

E adevarat, cea mai inutila tara din lume* ar putea avea totusi circumstante atenuante! Putini isi mai amintesc probabil ca in 2006 Bucurestiul a fost gazda summit-ului francofoniei. Printre trupele de haitieni si ce or mai fi fost am avut ocazia de voir une excellente bande belge numita Mièle. Nu va amintiti? Dar de Zdob si Zdub va amintiti…

Eu unul pap fara comentarii orice e cantat in franceza. Asa se face ca eram indragostit de Carla Bruni inaintea lui Sarkozy si m-am bucurat sincer cand Bertrand Cantat a fost eliberat din parnaie. Dar sa revenim la miel, ca tot a fost recent o sarbatoare importanta pentru acest animal. La Bucuresti i-am comparat cu Placebo, datorita stilului zdranga-zdranga, dar ascultand albumul observ ca in afara de Les chiffres rouges, sound-ul n-are treaba cu al trio-ului de sexualitati felurite. Majoritatea pieselor au o instrumentatie minimalista, sunt lente si cantate la un duet de gatlejuri. Este ceva misterios si sexy in chestia asta, dar, cum am spus mai sus, mie imi e suficient un singur cuvant in franceza si ma manifest myself ca Gomez Adams.

As vrea sa fiu mai elocvent in post-ul asta, dar din nefericire eu nu inteleg limba franceza, de fapt. Asta inseamna ca nu pot sa zic nimic despre versuri. Am totusi o banuiala ca sunt, daca nu foarte misto, sigur doua clase peste ce scornesc trupele romanesti.

Enfin, luati calea net-ului si vedeti videoclipul, ascultati albumul si daca vreti, cumparati-l.

mièle @ official | last.fm

* Belgia este, in opinia mea, tara care a contribuit cel mai putin la civilizatia umana. Incercati sa numiti un belgian celebru… Nu, Hercule Poirot e un personaj inventat de o englezoaica. Nu, Jean Claude van Damme nu este o contributie adevarata.

Revista Sunete are un fel de concurs care promoveaza tinerii muzicieni mioritici numit Manifest Yourself. Cum ambele site-uri sunt ilizibile si nu functioneaza nici in Firefox, nici in IE, am sa va pun eu in tema. Trupa trimite un demo revistei, revista il pune pe site, trupa isi cheama toti prietenii sa voteze pe site. Care castiga ajunge pe CD inclus cu revista si pleaca in turneu.

Singurul numar Sunete pe care l-am cumparat pana acum a fost ultimul, ala cu Hetfield pe coperta. Dupa ce mi-a fost confirmata banuiala ca revista e scrisa de studenti UNATC, m-am delectat cu CD-ul “Best of Manifest Tour Live”. Inca o banuiala mi-a fost confirmata: scena romaneasca SUGE. As vrea sa cred ca The Mushroom Story e doar un caz izolat, dar daca insasi revista SUNETE spune ca asta este “best of”, inseamna ca lucrurile e triste.

Inainte sa trec la un review piesa cu piesa al CD-ului, mentionez ca nu am mai ascultat nici una din trupe vreodata, in afara de Voodoo, despre care stiam ca n-au nici o treaba cu muzica. Ce as scrie aicea ar fi vorbe goale daca nu ar avea si audio companion, asa ca dati clic prin zona asta si multumiti puterilor mele pirateresti pentru aceasta oportunitate de a irosi banda, spatiu pe harddisk si timp!

1. Fusion Core – Funk

Asta e primul track si ar trebui sa fie si ultimul pentru cine vrea sa-si pastreze micul dejun inauntru. Nu stiu cum se cheama genul asta, probabil funk/jazz, dar suna bine. Un riff de chitara jucaus imi mentine atentia in timp ce bassul si tobele ma fac sa dansez pe scaun. Pe la mijloc se afla un solo generic cu mult ecou ecou ecou ecou ecou. La voce se afla o anygirl – asta e o chestie care ma umple de confuzie… De ce toate cantaretele romance au exact aceeasi voce?

2. Voodoo – Frustare (asa scrie pe CD)

“M-am saturat de x, de y, de z, de t” <- eu m-am saturat de versuri de genul asta si de voce genul “am un bat in fund si ma screm”.

3. The Mushroom Story – WTF!

WTF le-a dat drumul din beci?

4. Za’ Duff – Demult

Inceputul trackului ne demonstreaza carisma extraordinara a muzicienilor romani. Piesa este rip-off Vama Veche la modul brutal iar versurile sunt de o suficienta “frustanta”. E de parca abia au invatat cuvantul “demult”, asa ca trebuie sa-l repete non stop ca sa nu-l uite.

5. Phaser – Pierduti in noapte

Cantareata de la Fusion Core se intoarce… Cum, nu e ea? Mie asa mi se pare, dupa voce. I-auziti versuri: “E devreme sa te pierzi / In nocturna suburbana“. Dupa ce zice asta tipa face un “uouououou”, adica si ea isi da seama ce chestie tare a spus. Instrumentul ala enervant ca un tantar este un xilofon, cred.

6. Sonatic – Sunt

Revolta EVIDENTA a solistului este irosita din cauza chitarei fara cojones si a clapei ultragay. Ca versuri nu e rau, dar in incercarea de a-i da claparului ceva de facut s-au impuscat intre picioare. Uitati aicea cum se canta un cantec de-asta revoltat, cu tot cu clapa: Bob Dylan – Positively 4th Street. Sau orice de la The National.

7. Minus – Parc

Nintendo-house. ’nuff said

8. Abis – Post Dot Com

O incercare de snobism pe scena romaneasca sau o incercare de rip-off Madonna? Nu, doar monotonie iritanta si versuri faux sensibile.

9. Audiogram – Loose

Cand canta in engleza, solistele romance suna ca ceva intre o Shania Twain mai tzaranca si o Sandra Nasic mai buna de batut. Instrumentatia este doomed to irrelevance.

10. Nuage – Too Late (live @ Bacau, uhu)

“Like a needle you have catched me” <- imi pare rau, nu te pot scuza. Ai esuat intr-un mod uberlamentabil. Si ce e cu sound-ul asta? Credeti ca in Bacau nu am auzit de Donna Summer si Gloria Gaynor?

* * *

Ce putem face pentru a salva scena romaneasca? Putem sa oferim feedback sincer! Putem sa facem recenzii in care sa spunem ce gandim si sa nu menajam pe nimeni doar fiindca “asta avem, cu asta ne mandrim”! Putem sa mergem la concerte si sa huiduim! Sau putem sa criticam intr-un mod constructiv. De exemplu, sugestia mea pentru … sa zicem 7 din trupele de mai sus e sa se lase complet de muzica.

Btw, in caz ca nu ati realizat pana acum, cea mai buna muzica romaneasca e de fapt moldoveneasca. Fetele sterse care frequenteaza scenele bucurestene ar putea sa invete ceva de la Alexandrina Hristov. Da svidania.

Chiar daca sunt din Brooklyn, The Big Sleep nu au freze geluite si nu vorbesc cu accent semi-italian. In ciuda acestor doua defecte, canta progresiv/shoegaze foarte smecher iscusit. Este exact ce imi place la acest gen si asteptarile mi-au fost satisfacute. Anul trecut pe vremea asta eram obsedat de Solar Powered People, o trupa care dadea ceatza la capitolul pick-slides. TBS nu au sound-ul ala spacy si suprasaturat de delay, ci canta un pic mai direct. Piesele sunt catchy si majoritatea merg de un headbang (nu un pogo tzaranesc, ci un headbang discret, cu gust, de progger). Riff-urile sunt simple, dar memorabile (Slow Race); vocea nu e de-aia de opera, atat de enervanta la trupele de prog-metal, ci curata si placuta (Bad Blood). Versurile sunt si ele acolo ca sa nu fie prea multe solo-uri, refrene ok, nimic elitist sau ostentativ care sa te faca sa mai pui mana pe o carte (don’t ask). Asta e, Sleep Forever e un album compus fara vrajeli in cap, executat corect si inregistrat ok. Puneti mana pe el.

The Big Sleep @ official | myspace | last.fm

* * *

Pe aceasta cale am inaugurat o rubrica lunara in care voi vorbi despre albumul cel mai ascultat de pe mp3 player-ul meu! Winampul de acasa nu se pune, fiindca acolo e aproape nonstop Dylan sau PJ.

Vreau sa-mi schimb alegerea de mai devreme. O fi PJ Harvey songwriteritza smechera, dar Sophie este buna rau (iata, Pristanda traieste!). Probabil o stiti de pe MTV unde ne incanta auzul cu accentul ei britanic pe cat de arogant, pe atat de irezistibil. Ea si-a daruit vocea unor piese ca Groovejet, Murder On The Dancefloor si (de pe cel mai recent super-album) Catch You. Ce probabil nu stiati este ca inainte sa comita crime pe podeaua de dans in stilul asta glitter-disco, Sophie a fost frontwomanitza a unei trupe de indie pop numita theaudience. Fara indoiala ca mie imi place si cum canta acum, dar cu theaudience era supertare, deci faceti bine si cautati torrentu’ cu discografia (minuscula) a acestei trupe (spre surprinderea mea, un torrent destul de seeduit) si dansati pe piese ca A Pessimist Is Never Disappointed si I Know Enough (I Don’t Get Enough)! Va las cu clipul acesteia din urma ca sa va convingeti de the sheer pwnageness.

Poate ca n-am vazut inca filmul, dar am ascultat coloana sonora. Am sa economisesc atat timpul cetitorilor mei, cat si al meu, si am sa zic clar: e praf. E redundant sa redundant vorbesc de redundant lipsa de redundant originalitate pe un album de cover-uri; totusi, eu credeam ca redundant motivul pentru care cineva face un cover e ca sa aduca o noua interpretare unei piese celebre (si ca sa faca un ban rapid). Pe OST nu exista aproape nimic inedit, ca sa nu zic indraznet, un cuvant poate prea redundant indraznet.

Atractia pe albumul asta cica ar fi un supergrup format din membri Sonic Youth, Wilco si altii, sub numele de The Million Dollar Bashers. Nu stiu care e marea smecherie; ai crede ca la ce background diferit de al lui Dylan au tipii astia, o sa vina cu ceva foarte alternativ si diferit. Nici pomeneala, suna ca Dylan done wrong. Ia sa dau si nume: Tombstone Blues e o varianta acustica foarte plicticoasa; The Lonesome Death of Hattie McCarroll este lipsita revolta originalului, deci devine o nulitate; Simple Twist of Fate-ul lui Jeff Tweedy suna ca Lionel Richie abia trezit din somn si fara voce. Et cetera.

SINGURELE piese bune de pe acest soundtrack sunt Highway 61 Revisited interpretat de sus-numitul supergrup si solista Yeah Yeah Yeahs, Karen O (o voce funky si distractiva), si Moonshiner cantat de Bob Forrest. Asta din urma, ce-i drept, e cantec traditional; varianta lui Dylan mi se pare mai plina de suflet, dar nici a lui Forrest nu e redundant rea… Asta-i tot, la restul instrumentatia nu difera mare lucru, iar solistii incearca o chestie de genul “imita-l pe Dylan dar totusi adu ceva nou”, tactica redundant care esueaza.

Sper din tot sufletul ca filmul sa nu fie penal.

Moonshiner – Bob Dylan

Moonshiner – Bob Forrest

Ascultati-le pe amandoua pe intuneric cu castile pe urechi si ziceti care va hipnotizeaza mai eficient – fingerpicking-ul lui Dylan sau zdranga zdranga lui Forrest?

* update 26/03/08 -> am inlocuit mp3-urile cu link-uri la last.fm *

Polly Jean Harvey. Daca ati auzit de tipa asta, dar nu sunteti siguri cu ce se mananca, aflati ca e un fel de Tori Amos + cojones – creepiness. Ea ne-a dat hit-uri ca Rid of Me, Who the Fuck, This Is Love si The Letter. E frumoasa, desteapta si talentata. Deci de ce am scris (aproape) in titlu? Iata motivele, in ordinea importantei pentru mine:

4. gura mare
3. nasul mare
2. sani cam mici
1. are 38 de ani

Daca 2-4 se pot rezolva prin miracolele tehnicii moderne (nu sunt foarte sigur de 4, dar cred ca da; adica daca am pasit pe luna si am transformat un barbat in femeie, nu vad ce obstacole sunt), la numarul 1 chiar nu vad nici o solutie… Problema e ca incepe sa-si arate varsta. Iata o poza din 2000, dupa lansarea albumului care ne-a dat Good Fortune, cu al sau videoclip pe cat de stupid, pe atat de amuzant:

Si acum sa vedem o poza recenta, facuta dupa lansarea albumului nou:

Yikes! Riduri? Cearcane? Nuuuuuuuuu! Am avut o profa in liceu care arata similar si cand venea cu o fusta de piele era buuuna, dar si pe ea o stricau ridurile de pe langa ochi. Deci, fetelor, va rog folositi cu incredere linkul pe care-l vi-l ofer acum. De asemeni, folositi-l din timp!!

CLICK HERE FOR EVERLASTING MOCEANU LOVE

Pls organizatori de concerte aduceti aceasta femeie in Romania macar cat mai dureaza crush-ul meu. Nu inteleg de ce ati adus-o pe Tori Amos inainte, ca nu cre’ca e cineva amorezat de aia – cat are, vreo 45 de ani?