M. BOCA - Dobrogea veche în stampe şi gravuri (1826-1882) (Dobroudja ancienne, en estamps et gravures (1826-1882)) (pag. 455-507)

On the shadows of the Moon
Climbing through Night’s highest noon,
In Time’s Ocean falling, drowned,
In Aged Ignorance profound,
Holy and cold, I clipped the wings
Of all sublunary things.

O! the cunning wiles that creep
In thy little heart asleep
Sleep! sleep! In thy sleep
Little sorrows sit and weep.

The globe of life-blood trembled.
Branching out into roots,
Fibrous writhing upon the winds
Fibres of blood, milk and tears,
In pangs Eternity on Eternity.

The Mundane Shell is a vast Concave Earth, an immense
Hardened Shadow of all things upon our Vegetated Earth
Enlarged into Dimension and deformed into indefinite Space,
In twenty-seven Heavens and all their Hells.
It is a cavernous Earth
Of labyrinthine intricacy, twenty-seven folds of Opaqueness.

The nature of Infinity is this: that every thing has its
Own Vortex: and when once a traveler through Eternity
Has passed that Vortex, he perceives it roll backward behind
His path, into a Globe itself enfolding, like a sun,
Or like moon, or like a universe of starry majesty.

Thus is the Heaven a Vortex passed already, and the Earth
A Vortex not yet passed by the traveller through Eternity.

Each Man is in his Spectre’s power
Until the arrival of that hour,
When his Humanity awake,
And cast his Spectre into the Lake.

Come to my arms, and nevermore
Depart; but dwell for ever here;
Create my spirit to Thy love;
Subdue my Spectre to Thy fear.

Wherever he wandered, in sorrows
Upon the aged Heavens,
A cold shadow followed behind him
Like a spider’s web, moist, cold and dim
Drawing out from his sorrowing soul,
The dungeon-like heaven dividing.

Since all the riches of this world
May be gifts from the Devil and earthly kings,
I should suspect that I worshipped the Devil
If I thanked my God for worldly things.

To sin and to hide the Sin in sweet deceit, is lovely
To sin in the open face of day is cruel and pitiless; but
To record the Sin for a reproach, to let the Sun go down
In a remembrance of the Sin, is a woe and a horror,
A brooder of an Evil Day, and a Sun rising in blood.

Love seeketh only Self to please,
To bind another to its delight
Joys in another’s loss of ease.
And builds a Hell in Heaven’s despite.

Love seeketh not itself to please
Nor for itself hath any care,
But for another gives its ease,
And builds a Heaven in Hell’s despair.

Never seek to tell thy love,
Love that never told can be;
For the gentle wind does move
Silently, invisibly.

This life’s five windows of the soul,
Distorts the Heavens from pole to pole,
And leads you to believe a lie
When you see with, not through, the eye. To God:
If you formed a circle to go into,
Go into it yourself and see how you would do.

O carte iluminată – respectiv un volum de versuri bogat ilustrat cu lucrări de acvaforte în relief – îi aducea lui William Blake un singur şiling la fiecare exemplar vândut. Lucra la ilustraţii împreună cu soţia sa, Catherine, care se ocupa în general de colorarea manuală a desenelor. Tehnica acvaforte în relief, prin corodarea în adâncime plăcuţelor metalice, a fost inventată de Blake iar originalitatea imagistică îl situează mult înaintea contemporanilor săi. Cu toate acestea, în timpul vieţii nu s-a bucurat de recunoaştere şi nici acum vizionarismul său nu e chiar pe gustul britanicilor, care încă preferă « topografiile acute » în locul spaţiilor ancorate în metafizic ; mai bine « printre munţi şi printre văi » decât printe îngeri şi demoni. Din păcate, picturile şi gravurile lui Blake nu sunt întregi în afara artei poetice şi a sistemului de gândire cuprins în texte iar interpretarea lor separată duce la subevaluare.
De curând, o nouă « demascare » s-a abătut asupra gravorului Blake : cercetătorii în domeniul tehnicii gravurii în cupru au semnalat faptul că pe dosul plăcilor rămase de la artist se pot observa nenumărate corecturi şi îndreptări succesive cu ciocanul. De necrezut, critici cu greutate în domeniul artei şi-au exprimat penibila dezamăgire cum că, iată, arta lui Blake nu a fost o explozie de geniu, ci o strădanie de meşteşugar.
Efuziunile mistice l-au făcut greu de digerat în epocă, fiind destui aceia care-l considerau nebun. Din copilărie până când s-a stins din viaţă, a fost urmărit de viziuni, descriind cu ardoare celor din jur câte-un pâlc de îngeri cocoţaţi într-un copac, câte o invizibilă procesiune de călugări şi preoţi sau o întâlnire cu Voltaire, cu Moise sau cu Puricele Fantomă.

Listă ilustraţii

1.“The Book of Los” Acvaforte în relief, colorat manual, realizat de William Blake, Publicat la Londra în 1795.
2.“The Song of Los” Acvaforte în relief, colorat manual, realizat de William Blake, Publicat la Londra în 1795. Doi crini pe care se odihnesc regele şi regina zânelor.
3.„The First Book of Urizen”, acvaforte colorat manual – William Blake, 1794
4.“The Book of Los” Acvaforte în relief, colorat manual, realizat de William Blake, Publicat la Londra în 1795.
5.„The Ancient of Days putting a Compass to the Earth”, W. Blake
6-10. „The First Book of Urizen”, acvaforte colorat manual – William Blake, 1794.
11.”The Song of Los” Acvaforte în relief, colorat manual, realizat de William Blake, Publicat la Londra în 1795.
12.„Visions of the Daughters of Albion”, acvaforte colorat manual – William Blake, 1793
13.„Pity” monotip realizat de William Blake, Publicat la Londra în 1795
14. „A Small Book of Designs” – gravură colorată manual, pastel, William Blake, 1789
15.„Jacob’s Ladder” or „Jacob’s Dream”, desen de William Blake, circa 1799-1806, în prim plan Iacob, întins, visând; pe scara în spirală, printre stele şi raze, femei purtând urne, ulcioare, tăvi, coşuri, pergamente. Tuş şi acuarelă.
sursa: © Trustees of the British Museum

misterele-editiei-maiorescu-1883

paternitatea_pdf

Acest text a fost început ca un comentariu pe blogul domnului Adrain Năstase la postarea http://nastase.wordpress.com/2008/07/23/raspunsuri-23/ .

@ Corina, cu tot respectul cuvenit*, în fond sîntem comentatori pe acelaşi blog. Dumneavoastră îl blamaţi pur şi simplu că există. Eu îl frecventez pentru aspectele sale culturale. Care incontestabil că există. Vreau să reamintesc o mostră : “Aseara,  am fost in parcul Georges Brassens, locul unde se intalnesc, saptamanal, multi din anticarii din Paris. Am gasit, cu multa sansa, si foarte ieftin (25 euro) doua volume de poezii ale lui Ilarie Voronca, publicate, dupa razboi in Franta, cu dedicatii pentru prieteni francezi si o carte foarte speciala, varianta bibliofila, semnata de Vladimir Ghika, cu gravuri executate dupa desenele lui, din 1919. Va trebui sa va vorbesc mai mult despre cartea asta. Oricum am descoperit, pe internet, un site foarte interesant si am vizionat un filmulet documentar, realizat de B1. Fascinanta si dramatica viata lui, incheiata in anii ‘50 la Jilava, la 80 de ani. M-a impresionat si discursul colegului Chelaru, din Senat, pe acelasi subiect. Am mai gasit, aruncata intr-un cos, si cu geamul spart, o fotografie care cred ca este a printului Franz Ferdinand, cu o dedicatie, in spaniola, pentru mama lui, scrisa in spaniola. Sper ca nu m-am inselat. O sa verific acasa.”

De ce vă displace? În ce măsură consideraţi că acest text violentează cultura română?

Aştept cu sincer interes răspunsurile dumneavoastră.

*Cer anticipat scuze dacă sună impertinent întrebările mele.

Originalul excerptului  se găsea pe firul

http://nastase.wordpress.com/2008/07/21/reuniune-la-paris/   .

Abia după ce distinsa ziaristă, Doamna Roxana Iordache, a comentat,  iulie 22, 2008 la orele 7:05 ante meridian : +@Adrian Năstase. Foarte interesant. […] Sunteţi norocos pentru cărţi.+, am îndrăznit să adaug. “Sunteţi norocos pentru cărţi.” Aşa vroiam să spun şi eu. Nişte probabilităţi incredibile pe intervalul acela de timp scurt. Când se merge anticipat pe distribuţii Poisson. Dar n-a fost poisson d’avril.

Titus Filipas