In imagine un caine. Cu covrigi in coada. Fotografie preluata de aici.

Coadă… Exista mai multe sensuri care pot fi atribuite acestui cuvant [sunt sigur ca vizualizand imaginea de mai sus te-ai gandit la chestia aia lipita de fundul unui vertebrat]. Coada inseamna, conform unui dictionar online, sir de persoane care asteapta, rînd. Acesta este primul articol din trilogia “Despre cozi”.

De ceva vreme, in minunatul oras in care locuiesc, a apaut un nou trend [daca nu le ai cu engleza, trend inseamna curent, moda] si anume sa stai la coada. Dar nu la orice, sa stai la coada la covrigi [De ce naiba ai face chestia asta?! N-am idee!].

E an de criza. Oamenii nu au bani. Economia se duce dracului in jos. Firmele inregistreaza pierderi. Afacerile mici si mijlocii dispar peste noapte. Toate astea sunt atribute ale realitatii in care traim, dar nu si pentru covrigi! In ultima vreme apar simigerii [sau covrigarii, daca preferi] peste tot! Vanzatorii de covrigi inregistreaza profit! Oamenii stau la coada ca sa cumpere covrigi! Oamenii au bani sa cumpere covrigi in cantitati semi-industriale!

Zilnic trec pe langa o astfel de covrigarie, deschisa recent, de mai putin de o luna, in locul unui fost magazin de haine, si zilnic vad o coada in fata. Cam 10 oameni asteapta de obicei, la rand ca sa cumpere covirigi. In general nu prea imi pasa (de) ce fac oamenii “obisnuiti”, dar trecant zi de zi pe langa covrigarie, o intrebare arzatoare a luat nastere in mine: “De ce naiba stau oamenii la coada ca sa cumpere covrigi”. Pentru a afla raspunsul, intr-o dimineata, cand era coada ceva mai mica, ma opresc si cumpar 3 covrigi. Mananc unul. Nimic deosebit. Mai mananc unul. Da, sunt niste covrigi ok. Astept. Nimic. Cu siguranta nu au efecte euforice sau halucinogene. Il mananc si pe ultimul. Raspunsul: How the fuck should I know? For God’s sake, e doar aluat si susan/mac! Cu cat dai pe 2 covrigi, iti poti cumpara o paine! Si totusi vad oameni care cumpara cate 10 covrigi odata! Poti spune pe litere i-p-o-c-r-i-z-i-e? Trist!

In concluzie, daca vrei sa fii cool trebuie sa stai la coada la covrigi! Cu cat cumperi mai multi covrigi, cu atat esti mai cool! [Sarcasm!] Daca vrei sa-ti deschizi o afacere pe timp de criza care sa faca bani, fa-ti o covrigatie!

P.S. Maine urmeaza si a doua parte. Despre coada de la sectia de votare.

Când am descoperit messengerul, un val de fericire m-a  lovit, mai să mă dărâme. Aş fi mulţumit cuiva şi nu  ştiam cui.

Cei mai dragi dintre prietenii mei erau acolo, şi uneori când în colţul din dreapta ecranului clipea un nume, la mine se lumina brusc de ziuă, chiar dacă era noapte.
Minunea secolului. Aduni în lista ta oameni din toate colţurile pământului. Se  numesc prieteni.
Statusul este locul unde te afirmi. Ai ceva de spus, fa-o public. Dacă ai o stare mai proastă ai posibilitatea să anunţi pe toată lumea. In status poti spune orice, de la nevoi stringente (sunt singur/ă, mi-e foame, a murit bunica…), până la citate din carţi, poeme lacrimogene si crâmpeie de înţelepciune patristică.

Cânta-ti dragostea pentru iubit/ă, sau mustra-i pe cei care te calcă pe nervi. Unii te enervează că vorbesc prea mult, altii te enervează că vorbesc prea putin. Dă-te „balenă-n lighean” cu: „nu vorbesc cu proştii” sau pur şi simplu scrie acolo o urare străbunicii care habar nu are ca există pe lume o cutie pătrată care îţi aduce lumea la picioare şi se hrăneşte cu timp.
Statusul este locul în care refulezi şi el trebuie să exprime tot ce n-a reuşit fotografia.
Fotografie care nu este obligatoriu să fie a ta. Ai la dispoziţie actori de o frumuseţe rară. Dacă vrei totuşi să te arăţi, îi musai să o faci pe bucăţi. Un ochi înlăcrimat, niste buze ţuguiate…picioare interminabile(silite de pixeli să se termine), priviri năucitoare, decolteuri “ucigătoare de chef de munca” şi câte alte componente ale corpului omenesc pot ocupa onorabilul loc din avatar.

Îţi populezi lista, neaparat cu câteva sute de necunoscuţi cu care n-o să schimbi în veci vreun cuvânt. Apoi te apuci de treabă. Adică te aşezi confortabil, îţi aduni cateva pungi cu dulciuri pe lângă tine şi îţi spui ca speli mai târziu vasele, sau termini mâine proiectul pe care-l vrea şeful diseară.  Asigură-te că eşti „vizibil/ă” şi… aşteaptă. În caz că nu sesizează nimeni că ai intrat şi tu, poţi începe să-i stresezi ca să îşi dea seama. Ai la dispoziţie o mulţime de texte gata fabricate cu care să te bagi în seamă, în caz că nu te duce capul. Învaţă de la maimuţe: fă ce fac alţii. Ce daca e 30 iunie, tu trimite anunţul important ca yahoo se va inchide in 14 aprilie. Nu gandi, îţi toceşti neuronul. Dă sfoară-n ţară că există ghetuţe ortopedice şi medicamente pentru cancer. Oferă informaţii care nu interesează pe nimeni şi dezvoltă-ţi  împreuna simţire cu toţi Rareşii şi Ionuţii care s-au născut malformaţi pentru că mama lor s-a tot lovit în burtă cu partea aceea a biroului pe care stă tastatura.

Ca să laşi o impresie bună despre tine, uneori să te ascunzi un pic de privirile celorlalţi utilizatori, nu contează că tu stai tot acolo. Face bine la imagine, dă impresia că eşti un om ocupat.
Mai ai de făcut ceva foarte important: răsfoieşte internetul,  caută persoane drăgute şi agaţă-te de ele. Fă cumva şi descurcă-te să le atragi atenţia asupra ta şi apoi fă un efort îndoit să le şi păstrezi. Admiră, apreciază, mângâie orgoliul…orice e binevenit atâta vreme cât tu primeşti, drept răsplată, mare parte din timpul lor. Vorbeşte fară reţineri, despre orice. Lasă ruşinea în camera alăturată, n-ai nevoie de ea.
Mai ales dacă eşti fată, fii tot timpul online, să te găsească prinţul fără să te caute prea mult. Şi ai grijă să nu treacă foarte multe zile până când decizi: e tot ce mi-am dorit, e frumos, scrie ca nimeni altul, mă face să râd, e deştept şi e tandru, şi (cireaşa de pe colivă!) mă “îngălbeneşte” de pupici şi îmbrăţisări!
Eh? Parcă te-ai îndrăgosti un pic?! Ce te împiedică? Este doar un amănunt minor faptul ca trebuie să renunţi la viaţa personală şi să te muţi cu totul pe scaunul de la biroul computerului. Acolo e tot ce îţi doreşti.
Viaţa ta de-aici înainte se derulează cam aşa:

• preocuparea pentru modemul de internet este mai mare decât cea pentru copilul propriu care mai poate să stea neschimbat în pat cât îl pipăi tu(pe modem) să te „luminezi” de ce în loc de 4 leduri are doar două aprinse.
• computerul va sta deschis cam în tot timpul cât tu eşti viu. În medie, vreo 70 de ani!
• dacă eşti nevoit să te indepărtezi de el, la fiecare 30 de secunde întorci capul, nu cumva să-ţi fi scris cineva ceva şi să nu vezi.
• dacă ai plecat să faci mâncare(masa o iei oricum lângă el), periodic te intorci şi verifici, nu cumva să nu răspunzi la vreun mesaj.
• te-ai duce la baie, dar lasă, mai stai un pic, merită chiar să faci pe tine, de fericire că tocmai îţi spune cât eşti de frumoasă în noua ta fotografie. Cum să pierzi momentul ăsta atât de aşteptat?!

Şi lasa-i pe cei din jur să se descurce singuri. Tu stai acolo lipit de scaun. N-ai nevoie de miscare. Dacă găseşti persoana potrivită care ştie cum să te pună pe jar, ai suportul necesar pentru arderea a douăzeci de calorii din miile consumate din pungă. E suficient.

Yahoo s-a gandit la toate pentru tine. Dacă vrei să faci pe cineva să moară de dorul tău, poţi să-ţi ascunzi frumuseţile din calea lui, şi să-i dai cu porţia, când şi cât vrei. Pe cel care nu-ţi spune ce vrei să auzi,  poţi să-l pui sub cenzură în oala cu „permanently offline” şi să-l laşi acolo să fiarbă câteva luni. Dacă vrei sa nu-l mai vezi deloc, „delete”-ul ţi-l ia dinaintea ochilor. Iar dacă a comis păcatul de neiertat, „ignore”-ul te scapă pe veci de “ciudată” sau “nesimţit”!
Trebuie sa-ţi mai spun ca cele două cuvinte pe care le vei mai folosi în afara spaţiului virtual, vor fi: „n-am timp”. Asta în condiţiile în care, la sfârşitul zilei tu nu poţi spune exact ce ai realizat în ziua respectivă. „Sfârşitul zilei” este  pentru tine o unitate sintactică de cuvinte, care  nu mai are sens pentru ca sfârşitul zilei tale coincide cu începutul zilei celorlalţi oameni. Diferenţa dintre voi este că tu mergi la muncă încercănat şi adormit, iar bunica ta ar putea să danseze tango plină de viaţă şi odihnită.

Dacă nu ai minunea asta şi la serviciu, orele petrecute acolo vor fi cele mai chinuitoare. Când vei ajunge acasă, înainte să vezi dacă restul familiei mai locuieşte acolo, te duci vrajit spre  butonul rotund şi mare care te cheamă să apeşi pe el neîntârziat. Oh şi cât de mângâietoare sunt offline-rile. Dacă dintr-o întâmplare nefericită, computerul se blochează şi le pierzi, o sa ai o indispoziţie toată ziua.
Şi uite aşa scapi de prietenii care vor sa te scoată din casă. Să-ţi rupi tu frumuseţe de picioare pe străzi şi prin parcuri?
Aşa afli curând că cel mai utilizat număr din agenda ta telefonică este cel al tipului care livrează pizza. Şi aşa o să te trezeşti într-o dimineaţă că hainele tale sunt cu două măsuri mai mici şi n-ai bani de altele. Telefonul nu mai sună, iubita ţi-e în capătul celălalt al lumii şi vă iubiţi virtual. Eşti veşnic obosit, ai cearcăne, fundul a luat forma scaunului şi creşte burta. Toate acestea pentru doar 25- 30 ron/ luna.
Eşti irascibil şi nervos când reţeaua refuză să te mai slujească. Faci criză de nervi când se opreşte curentul şi când computerul îşi va da obştescul sfârşit, vei mai avea „un singur dor in linistea serii”. Să fii lasat sa mori… Atat. Nu, nu  la marginea mării pentru că nici nu mai idee dacă marea mai e în ţara ta sau s-a mutat şi ea între timp.
Dacă te-ai regăsit în rândurile de mai sus, îţi recomand o luna de zile de somn între orele 21,00 – 06,00 cu fereastra deschisa, mâncare luată de pe aragazul tău, preferabil din legume, 10-15 km de mers pe jos zilnic si multă apa. Şi o carte pe zi în mâna ta pentru cel puţin o ora. Şi după ce te faci „om” dă  un Buzz! Să afli ce faci mai departe.

P.S. Mi-ar plăcea să spun că tot ce am scris aici sunt pure observaţii. Dar trebuie să spun că unele sunt testate personal. Fie din deliciul de a aşterene aici concluziile, fie din devotamentul cu care-l  „slujesc” pe Yahoo de vreo câţiva ani.

P.S1 Nu, copii nu poţi face pe messenger. Eventual poţi doar să-i distrugi pe cei pe care ai apucat să-i faci.

Ingropat la doi metri sub pamant, corpul meu prinde viata din nou, nascand o noua civilizatie de viermi frenetici care sapa galerii prin carnea cruda si alba, in cautarea comorii ascunsa’n craniu. Odata ce ajung la destinatie si-mi mananca din tumoare, halucinatiile dispar si pot sa putrezesc in lniste.
Dar m-am trezit si viermii au disparut, tumoarea creste si soarele bate iar in geam cu tentaculele lui palide.

Se framanta ideile in capu-mi. Se imping, se agita, ca muncitorii din China la urcarea in tren. O idee mica si fasneata vrea sa se astearna ea prima, si o alta mare si tupeista se aseaza in fata ei. Am sa le las sa iasa cum vor.

Iaca:

- acum trebuia sa merg in vizita la o doamna. Doamna e draguta, iar eu nesimtita. Dar daca nu vrea vizite cand vreau eu, nici eu nu o vizitez cand vrea ea. Iete-asa, sa vorbeasca cu baietul pe care vrea sa mi-l bage pe gat si sa-si mute agentia matrimoniala in alta zona ca aici sunt in concediu si nu-mi sta mintea decat la munti. Si am gatul stramt si nu incape orice pe el.

- sunt in concediu. Eu am trimis cererea de concediu si m-am considerat indreptatita sa plec unde-a dus mutu’ iapa. S-ar parea ca am timp de cautat suficient, ca n-am vazut  in cont banii de concediu desi oficial eu sunt plecata de 4 zile.

- m-am comportat ca o constanteanca nobila si nu m-am dus in varful muntelui cu trolerul cu doua roti si nici cu papucii de casa cu catei de  plus. Mi-am luat conversi. Si  rucsacul Mirelei. Si mi-am luat picioarele alea care suporta efortul asa incat si Negoiu sa fie mandru de mine. N-a apucat saracu’, ghinionul lui daca s-a asezat prea departe pentru un traseu de o zi. Dar i- am calcat pe vecinii lui in picioare si pe el l-am salutat de la distanta de un bat. Hai doua.  Prietenul lui Moldoveanu’ s-a multumit sa ne arate doar varfu’ cand si cand. Asa ca atunci cand cunoscatorii au zis “hai inapoi”, am pus Saua pe Capra si am coborat. Si noi si soarele. Si m-au apreciat cei 13 colegi de traseu. Bineinteles, dupa ce le-am atras eu atentia. Ca barbatii nu  te vad daca nu cazi la picioarele lor. La propriu, de oboseala.

- cele doua fete care  au vrut sa se intoarca dupa primul varf, din motive de “sincer nu mai putem” si pe care S. le-a scapat de rucsac lasandu-le sa-si care doar ifosele, ne-au uimit sus cu o dezamagire cat inaltimea lor cumulata, strigand  un plangacios “si nu mergem pe  Negoiu?”. “Ba da, uitati-l, faceti-i si o poza si miscati picioarele in jos daca nu vreti sa vi le mangaie ursul”.

- azi am pierdut singurul autobuz care ma putea duce intr-o localitate cu 40 km mai incolo. Doar asa pentru ca locuitorii din Fagaras nu se puteau hotari unde-i statia lui. Si pentru ca eu ascultatoare cum sunt, m-am luat dupa unul care mi-a zis mai sigur pe el: “stai aici domnisoara ca aici vine.” Si am stat. Si l-am vazut, nu zic nu, dar mergea hotarat spre destinatie, nu se uita dupa domnite ratacite. Asa ca de-aia am eu timp de scris acum.

-dar maine..maine ma duc de dimineata, poate reusesc sa si urc in el.

-tot maine mergem pe munte asa ca-ntre fete. Vreo trei. Dupa mure. Avem lacrimogene pentru ciobani si guma Orbit pentru ursi. Si cum sangele meu nu place nici tantarilor, nadajduiesc sa scap cu el intreg.

- nu mi-a fost rau pe Transfagarasean. Asta este o minune.

- azi am calcat in picioare Fagarasul. Asa ca sa nu-mi pierd exercitiul. Pe un fiu dragut si pe mama lui, remarcati impreuna la cumparaturi, i-am vazut apoi lungiti pe o bucatica de iarba langa sosea, asa ca-n patul lor de-acasa. Cu sacosile pe langa ei. I-am apreciat asa in felul meu, dupa ce m-am mirat de pozitie.

Acum ma duc sa dorm. Sunt surmenata de la concediu. “Mai e zile in care sa ne simtem bine”, vorba lui Ovidiu, responsabilul cu amuzamentul pe traseul de ieri.

…sa intru in coma. De azi 30. Coma aia la care are dreptul orice om angajat. Angajat sa puna umarul la propasirea natiunii. Nu sunt obisnuita sa ma trezesc dimineata si sa nu fie nevoie sa fac nimic. Cum m-am  “robotizat”, adica intru pe usa asta in zori (de zece!)si mai ies pe seara, o sa-mi fie greu sa-mi inving rutina instalata. Promit sa ma tin departe de strada asta, si cat ma va lasa dependenta, sa ma tin departe si de “baal”-ul asta patrat la care ma inchin zilnic de cativa ani incoace.

Sunt cu ochii dupa mine cea pe care am pus-o bine acum multa vreme in urma si nu am pus nici un semn acolo. Am o luna intreaga la dispozitie sa ma (re)gasesc.

In prima saptamana de “spitalizare” se pare ca voi fi gazduita de Fagaras si imprejurimi. Scot de la naftalina pantalonii si rucsacul si mai scot la licitatie si restul de cartofi prajiti, paine si pizza, care  gazduiesc pe anumite zone de interes de pe corpul meu. Declar credinta sticlei de 2l cu apa si  cer furtuni si cutremure care sa-mi scuture din temelii neuronul ispitit de somnul dulce al mortii. Lui ii dedic o induiosatoare oda:

“Neagra de suparare, incercanata si mai slaba cu cateva kile; cu o adanca piosenie si un necuprins regret, anunt incetarea din viata a celui care m-a slujt pe mine si incantat uneori pe voi: NEURONUL meu! El cel care facea paginile sa prinda culoare, el  care facea haz de necaz si  era mai mereu “de rasul lumii”,  si-a dat obstescul sfarsit, dupa o lunga si grea suferinta. Odihneasca-se in pace. Ba, fie-i odihna temporara.

Din stoarcerea creierului ramas gol, dupa indelungi chinuri, a iesit la iveala urmatoarea jelanie:

“Cum m-ai parasit tocmai acum cand mai aveam putin  si ma maturizam? Ca varsta. Ca alte sperante nu mai sunt.
Cum te-a lasat inima sa pleci tocmai acum cand am nespusa nevoie de tine, cand trebuie  sa se intrevada locuri de munca si colaborari interesante? De ce acum?
Cum mai scot eu capul in lume fara tine? De ce nu ti-a placut ca te purtam gol prin vant si ploaie apoi te tineam la soare sa te usuci? Stiu ca uneori te tineam ascuns si te declaram mort ca sa trecem neobservati, dar cum de nu te-ai indurat sa ramai macar pentru momentele in care te lasam apoi sa-ti faci de cap cum voiai tu? Iti placea joaca asta.
Pentru ce mi-as mai dori ceva? Daca tu nu mai esti, nici macar toamna  atat de mult dorita, nu mai are nici un farmec. Am vazut-o ieri dand coltul spre parcul Tineretului, dar nu a reusit sa ma inveseleasca.  Fara tine, nu mai am nevoie de nimic. Fara tine nici nu rad nici nu plang, nu fac nimic bun, si cred ca nici macar rau. Fara tine nu sunt eu.
Cu ultimele puteri, eu cea obosita, imbracata in maro si albastru, nepieptanata, nedormita, necitita, nebauta si alte asemenea “ne…” dar cu stomacul plin de salata de varza alba si rosie gasite prin autoservirea de alaturi, nadajduiesc ca te afli doar intr-o moarte clinica, din care sa renasti incet,  pana cand vom  iesi din nou impreuna in lume, pusi pe fapte mari.
Asculta-mi ultima dorinta si nu ma parasi tocmai acum cand ditamai proiectul sade neinceput intr-un colt de cap, asteptandu-te sa-l gandesti.
Daca vei reveni la mine, iti promit solemn ca o sa mergem unde nu am fost si o sa muncim ce n-am muncit iar seara ne vom distra de minune asternand intamplarile haioase de peste zi. Promit sa pun in carca ta toata gloria.
Asa ca te sfatuiesc sa lasi odihna, in caz ca nu esti mort de tot si sa-ti faci mila de mine. Refuz sa-ti fac inmormantarea cum se cuvine, pana cand si ultima speranta a mea se va stinge odata cu tine. Poate nu ti-am zis niciodata ca imi placeai, dar credeam ca ti-ai dat tu seama din faptul ca te ingrijeam si te purtam mai mereu dupa mine. Si ma invatasem cu felul tau zapacit de a fi. Si mi-e dor de tine. Fara tine sunt obisnuita, o obisnuita care se stinge incet.
Si misca-te mai repede ca imediat vine dimineata indragostitilor si trebuie  sa ma nasc a nu stiu cata oara si mi-e rusine fara tine, ca-s si eu om mare! Te astept, am facut curat, am stricat panzele de paianjen de prin colturi si ti-am pus acolo un scaunel. Sa nu te superi dar daca te mai vad inapoi, nu vei mai sta tolanit in pat, ca te-ai perpelit cu burta la soare morman de ani. Fa bine si vino cu chef de treaba.
Si pana la urma, daca tu nu mai vrei, trimite pe altu’ mai destept. Eu  nu ma supar, doar vreau sa  am si eu la ce folosi “mingea” asta de pe umeri,  care acum nu mai e in stare decat sa imi tina pletele roata in jurul ei.  Nadajduiesc ca-mi vei auzi cea din urma rugaminte. Daca nu, te voi acoperi cu flori(de tei) si te voi lasa sa te odihnesti in pace, intelegandu-ti deplinul patimirii. Prieteneste totusi, te sfatuiesc sa te ridici in capul oaselor, lenesule”.

P.S. Daca esti director si citesti aceste randuri, sper sa nu-ti calci pe gandul care iti spune ca mi-ar sta bine angajata in firma ta, cand o sa revin desteapta, slaba si cu chef de munca. Pe actualul loc de munca l-am dus cu grija spre final. Mi-a luat 5 ani dar am reusit performanta de a ne da “duhul” amandoi odata.  Asa ca el va invia din morti intr-un alt oras, iar eu…Dumnezeu cu mila”.

Mama mi-a propus de curand sa incep sa-i caut un ginere. Doritorii pot solicita numarul  de telefon al mamei.

Judecând după vestimentaţie, număr de kilograme, chiolhanuri frecvente, zâmbete largi şi voioşia deloc molipsitoare cu care ne fericesc mereu, ai zice că diriguitorii noştri, marea lor majoritate, plesnesc de sănătate. Câţiva îşi mai rezolvă uneori diverse hibe prin clinici celebre de la noi ori din străinătăţuri. După cât îi ţin buzunarul şi relaţiile la CAS. Sănătatea trupului, din fericire, nu impietează buna guvernare decât în măsura absenţei de la serviciu. În schimb, de la sănătatea psihică şi mentală ni se trag bătutul pasului pe loc şi degringolada politică. Aici nu va fi vorba de boli grave, ci de afecţiuni comune de care suferă, poate fără să-şi dea seama, actori politici ai primei scene. Aşadar democraţia.

Fără pretenţia de a fi exhaustivi, nici la zi cu cercetările specialiştilor, enumerăm mai jos câteva fenomene mentale insane observate frecvent la fruntaşii care ies în lumina reflectoarelor:

1. Percepţii deformate ori false ale unor realităţi pe care încearcă să ni le impună: sondajele de opinie „ajustate”, „lupta” împotriva a nu-ştiu-ce, droguri şi prostituţie, evident, nu cea politică, valoarea lor / nonvaloarea celorlalţi, cine e cel mai tare din ţară, sărăcia lor şi bogăţia celorlalţi, de cine ascultă justiţia, dăscălimea, funcţionărimea etc.

2. Halucinaţii: subiectul percepe stări, fenomene, obiecte inexistente în câmpul realităţii, precum îmbunătăţirea nivelului de viaţă, modernizarea educaţiei şi a sănătăţii, ieşirea din criză la vară, la toamnă…, fosta gripă aviară, creşteri de pensii şi salarii. La fel de halucinantă este şi   absenţa percepţiei: PDL şi PSD joacă în bună înţelegere sceneta certurilor pentru pielea ursului din pădure, a scandalurilor iscate din te miri ce fiindcă aşa îşi menţin încălzite bazinele cu voturi cărora nu mai au ce să le ofere. Prin ricoşeu, realizează bipolarizarea electoratului şi demotivarea liberalilor, ca să-i scoată în afara primei scene.

3. Negativismul: toate ideile, propunerile, analizele venind de la oponenţi sunt catalogate imediat ca proaste, inutile, fără alte argumente. Când vin de la inamici, sindromul e numit „Gică Contra”.

4. Stereotipia: repetarea până la golirea de sens a unor sintagme ca: moştenirea dezastruoasă, sistem ticăloşit, administraţie ineficientă, aşa ne cer FMI, UE, CE etc., coaliţia pentru România, parteneriatul pentru reformă, criza economică mondială… Neînsoţite de studii recente de caz, nu mai au absolut nicio relevanţă.

5. Verbigeraţia constă în logoree, în repetarea obsesivă a unor cuvinte, fraze, de obicei învăţate pe de rost. Invitaţi la talkshow-uri, politruci „specializaţi” în comunicare pun aceeaşi placă uzată indiferent de împrejurare, turuindu-şi discursul chiar peste glasurile moderatorilor sau ale opinenţilor. Odată treziţi din transă, nu sunt în stare să articuleze altceva, reluându-şi peroraţia de la capăt.

6. Disonanţa cognitivă, adică disconfort psihologic cauzat de informaţii, comportamente, opinii etc. care se neagă reciproc. „Comunicatorii” încearcă să susţină pe moment doar varianta impusă de  PR. O uită însă repede, sunt preveniţi în cască sau pe Laptop de „supraveghetori” şi forţează armonizarea parti-pris-ului cu convingerile celorlalţi. Fiindcă nici ei nu o cred, stârnesc un comic tragic. De aceea dispare automat ratingul unor emisiuni.

7. Dificultatea analizei, a abstractizării, a generalizării, a sintezei şi a deducţiei logice, ca să nu amintim de tulburări ale proceselor gândirii şi/sau ale imaginaţiei. Din această pricină, mesajele apar distorsionate, dar înţesate de neologisme, înţelesurile, intenţiile sunt tot mai greu de reperat, iar păsăreasca limbă politicianistă provoacă plictiseală şi jenă. În absenţa proprietăţii termenilor, contextul parasintactic permite citarea trunchiată, de aceea limpezirea climatului politic devine improbabilă.

8. Hiperproxeria, concentrarea obsesivă a atenţiei asupra, şi reluarea, aceloraşi fixaţii, idei preconcepute, intenţii ratate cândva, chiar dacă se adresează altui segment public, cu altă stare afectivă. De ani buni agendei publice i se livrează teme redundante, fără relevanţă, dominate de emoţie şi impact, pentru acoperirea matrapazlâcurilor prea evidente ale tovarăşilor de drum. De aici neîncrederea în instituţiile democraţiei.

9. Ecopraxia: ticuri nervoase caracteristice sindroamelor Turette, Ganser, autismului, diagnosticând schizofrenia, repetarea aceloraşi gesturi în situaţii asemănătoare: pronunţarea pe silabe, încruntări fioroase, zâmbete batjocoritoare, gesticularea cu primele trei degete împreunate ca pentru semnul crucii, ţintind obiectivul camerei; invitaţi în mai multe studiouri în aceeaşi zi, descoperi cu stupoare că şi-au însuşit automat gesticulaţia liderului atotputinte.

10. Dispoziţia fie euforică, fie anxioasă scoate în evidenţă labilitatea psihică determinând luarea unor decizii la mânie, sau schimbarea paradoxală a intenţiilor sub presiunea evenimentelor. Hiperemotivitatea atrage după sine incongruenţa hotărârilor comune, determinând afecte patologice ca exhibiţionism „arătarea muşchilor”, declanşarea automată a urii, a duşmăniei şi a trădării în coaliţii, iar în planul guvernării, instabilitate, improvizaţie, amatorism.

11. Amnezia retrogradă: istoria începe cu sine, nu se mai ţine minte ce a fost înainte, se uită contribuţia proprie la deciziile proaste, dar se ţine minte a celorlalţi, astfel se naşte încet fobia prezentului măreţ concomitent cu psihoza  personajului carismatic, de neînlocuit.

Ar mai fi psihogenii, nevroze, destructurări reactive, maniaco-depresivi, delirium tremens etc., dar e prea mult.

Dacă pentru profesori, medici, şoferi testele psihologice, analizele medicale sunt obligatorii, nu cumva legea ar trebui să se aplice şi diriguitorilor? Sau am ajuns cu toţii populaţie de sacrificiu.

Petru Tomegea

]]> http://nubeauacidulat.wordpress.com/2009/05/06/halucinatii/ Wed, 06 May 2009 02:00:39 +0000 Aceeasi EU http://nubeauacidulat.wordpress.com/2009/05/06/halucinatii/

halucinaţii
nevroze din cărţi
pagini cu resentimente
şi injecţii cu sute de grame
de pudoare
cinci aspirine
jumătăţi din litri de mentol
bărbat depravat
îşi întinde corpul slab
într-o cadă umplută
cu trei găleţi cu formol

halucinaţii
cu semn patologic
un naiv anestezic
şi două degete scriind
trei fraze
ilogic
halucinaţii
şi însemnări paranoice
acelaşi bărbat depravat
frizează realul
cu dansuri isterice
halucinaţii
şi oameni bolnavi
feţe curgânde
vene subţiri
aproape moarte
plăpânde
halucinaţii
cu nevroze
patologic
şi isteric
în oameni bolnavi.

In urmatoarea ordine aceste fotografii …

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

… au o poveste. Care? astept comentarii.

Cred ca deja stiti de intamplarea cu inima de pe cer. Nu o sa va vina sa credeti ce o sa va spun.

Ieri, desi eram foarte racita am iesit putin din casa. Nu a plouat dar nu stiu cum am reusit sa-mi ud geaca pe umarul drept. Ma tot uitam si ma intrebam pe unde am trecut de am o pata asa urata pe umar.

Astazi am mers la birou si am revenit mai devreme acasa ( gripa asta lupta cu mine si se pare ca e invingatoare) . In lift m-am inclinat putin si vad urma lasata de apa sau ce o fi fost. Ce credeti ca era? O pata in forma de inimioara. E putin cam stramba dar suficient de bine conturata incat sa se vada. Am inceput sa rad.

Am facut o fotografie dar nu se vedea asa bine, fiind pana la urma apa uscata.

Sa fi fost aceste 2 zile atat de speciale sau am inceput eu sa am halucinatii si vad inimioare peste tot?

Stateam intr-o zi pe strada imi asteptam un amic sa ne intalnim … Incercam sa ma trezesc dupa o noapte plina de fum si alchool si ascultam Guess who – flori ilegale … la un momentdat trece un popa se opreste sta vreo 5 secunde se uita la mine uimit si cand da sa plece incepe sa cante ” Iarta-l doamne ca nu stie ce face ” ..

Am ramas uimit ori era popa nebun / beat ori aveam eu halucinatii … inca ma mai gandesc ce ar fi vrut sa insemne )

Ma ia cu o lene . Infioratoare. O lene din aia mostenita , hat , din mosi stramosi. Daca m-ar tine oleaca mi-as impacheta boarfele , mi-as baga picioarele in el de lucru aka job si m-as cara acasa.

Pana la ora asta am baut deja 2 cafele tari de ti se strepezeau dintii. Am citit  intr.un ziar ca de la 5 6 in sus deja ai halucinatii.  Asta daca nu te lasa inima inainte, bineinteles.  Hm…

Ninge.  Ninge si iar ninge. Deja mi se face rau de la atata nins.

Iar ni s-a stricat Fantana. Nu mai da apa cu bule.

Vi-am zis ca ninge?  Ninge de ieri. Si parca nu mai termina. Ah, si cu ninsoarea asta mi-am inaugurat primul condus pe zapada si gheata. Genial. Nu era sa pocnesc numa vreo 3 4 masini. In rest, cateva claxoane si clasicul Femei la volan.

Nesomn de aproape 4 zile. Nesomn si cofeinizare in exces. Intravenoasa, intramusculara. Nervozitate electrica, usoare halucinatii diurne si urbane, vaga suprasaturare a sugativei de idei sclerozate, debordare si pete de anxietate pe chipul palid.

In statia aglomerata de metrou, as fi plestint cu sete calatorii garbiti care ma atingeau involuntar. In vagonul intunecos, eu percepeam totusi suparator de multa lumina, pupilele refuzau interactiunea cu realul si se impatureau plasticos, incercand sa perceapa inimaginabilul. In galerii, miile de perechi de pantofi imi astupau narile cu mirosuri apasatoare de fite imburghezite stangaci. Despre tine nici nu mai zic, orice ai fi facut, nu reuseai decat sa ma enervezi. Picioarele nu intelegeau prea bine comenzile initiate de cortex si se balbaiau intre culoare prea lungi si stradute cu soare rosu si rece. Se potriveste de minune in peisajul asta distorsionat, noul meu viciu abrutizat. Se potriveste cu delirul care se balanseaza sceptic intre voluntar si involuntar, cu ludicul din privirea ratacita, cu ceasul stricat.

Subconstientul e excavat paleontologic, caut cu ravna orice relicva, orice fosila, orice oscior pietrificat, care m-ar putea convinge cat de cat de darwinismul propriului sistem de idei. Breton se arata mandru de mine si ma sfatuieste prieteneste sa evit conflictul cu valorile inversate. Dar nu pentru el mi se pun carcei. Mi-e frig si nu inteleg de unde buna dispozitie, de unde surescitarea eclectica, hibridarea asta stranie intre o forma primara de fericire si confuzia pe care mi-o provoaca sentimente care se anuleaza reciproc. Acum vreau tot, dar nu vreau chiar Totul. Vreau un tot mai mic, mai firav, dar echilibat intre a si z, intre mine si el. M-a surprins (da, placut, cred) un mail in care iti mai sfarami un zid, in care te dezosezi in fata ochilor mei sticlosi, care isi doreau atat de mult armistitiul si echinoctiul.

Ziarul 1 spune: S-au descoperit cazuri in care consumul de cafea a cauzat halucinatii.

Ziarul 2: Consumul de cafea poate cauza halucinatii !

Ziarul 3: Atentie ! Consumul de cafea poate cauza halucinatii !

Ziarul 4:  Cazurile de halucinatii provocate de consumul de cafea sunt din ce in ce mai frecvente !!!

Ziarul 5: Consumul de cafea cauzeaza halucinatii !!!

Ziarul 6: Cercetatorii americani atentioneaza: Cafeaua cauzeaza halucinatii !!!

(Ziarele nationaliste: titlul ar incepe cu “Achtung Atentie romani !” sau “Romani, atentie”).

Persoanele care consuma cantitati mari de cofeina sunt predispuse sa aiba halucinatii. Cofeina accentueaza efectele negative pe care stresul le are asupra organismului si provoaca palpitatii, insomnii, iar in unele cazuri halucinatii, sustin cercetatorii britanici de la Universitatea Durham.

Cafeaua, ceaiurile ce contin cofeina, sau bauturile energizante consumate in exces pot duce in timp la vedenii. Unele persoane se sperie de aceste halucinatii, altele aud uneori voci care nu exista, fara sa fie foarte afectati de acest lucru. Consumul de cafea, care nu afecteaza sanatatii este de cel mult 200 mg pe zi.  In urma cercetarii lor, oamenii de stiinta afirma ca aceste halucinatii nu se manifesta neaparat din cauza unei boli mintale, ceea ce demonstreaza ca exista o legatura intre cofeina si aceste tulburari.

Studiul a fost realizat in urma chestionarii a 200 de studenti cu privire la consumul lor zilnic de cofeina. Tinerii care consuma in exces aceasta substanta au afirmat ca aud voci, au vedenii, iar uneori simt prezenta unor persoane decedate.

Andreea Alice Mihalache

Consumul excesiv de cafea creste dramatic riscul aparitiei halucinatiilor. Un studiu efectuat in Marea Britanie pe 219 studenti a aratat ca persoanele sanatoase care au consumat peste sapte cesti de cafea intr-o zi erau de trei ori mai predispuse sa vada sau sa auda lucruri care nu erau prezente, in comparatie cu aceia care si-au limitat consumul la doar o ceasca. Studiul ar putea ajuta la tratarea persoanelor cu halucinatii severe, printre care si schizofrenicii.

Acum ceva vreme am fost la un party de DnB in Cina! Chestia ciudata la aceasta petrecere era ca nu se vindea alcool, frappeuri moca dar, nu si alcool!
Fiind singurul pe acolo cu ghiozdan mare si incapator m-am dus dupa bautura! De banii pe care ii aveam am cumparat 2 sticle de tequila ieftina!
Sa bei e fain dar, la ce bun daca nu ai si o domnisoara pe langa! Usor de zis dar mai greu de facut: dupa 5 minute de tentative sa ma ridic si dupa 2 pasi, un pitic in costum imi taie calea!
In mintea mea: “Ma, ce dracu am baut?”
Ma uit in jur sa vad daca face careva o gluma proasta dar, nimic!
“Halucinatii de la tequila? Nu exista! Trebuie sa fie un pitic in costum pe aici.”
Pe primul om pe care il vad il intreb: “Fra, nu te supara, ai vazut un pitic in costum trecand pe langa tine?” Imagineaza-ti ca vine unu beat la tine, transpirat, cu ochii cat cepele si cu gura duhnind a bautura ieftina si te intreaba de pitici in costum. Tu cum ai reactiona?
- Pleaca ma de aici, ce pitic in costum, ia-o mai moale cu bautura!
- Omule, iti zic eu, e un pitic in costum pe aici!
Dupa 10 persoane am ajuns sa cred ca “poate mi s-a parut, ma fac de ras pe aici, nu exista asa ceva!” Mi-aprind o tigara si trag cateva fumuri: “S-a dus efectul bauturii. La cati bani am dat nici nu ma asteptam la mai mult, hmm lume buna pe aici, mmm draguta tipa, danseaza bine, oare ce e cu impiedicatu asta, e vai de mama lui, vine spre mine, oare ce-o vrea de la mine?
- Spune-mi ca ai vazut un pitic in costum!