If ever there was proof needed that the people of Speakers Corner are dedicated (or crazy and obsessed) you would only have to look at today.  Despite freezing temperatures and really heavy showers three Speakers dutifully turned out to entertain the crowds.

Well I say crowds, but to be honest there were only about 15 people there and they weren’t all that enthusiastic!  Most seemed to see how quiet it was and give up only staying for a few minutes.  Even one of the speakers who was there couldn’t be bothered and just sat there on his stool in the rain. Bit crazy if you ask me!

But despite the wind and rain, and the lack of much of a crowd one of the Speakers was going full force.  He wasn’t one i’ve heard before, but his message wasn’t that uncommon.  He was talking about the most common topic in the Corner, religion.  He was obviously a proponent of a particular type of Christianity.  But my description isn’t brilliant so why don’t you listen to the two audio clips i’ve posted to get a better idea.  I have to say I think even the most religious people will disagree with this guys wide definition of what qualifies as murder!

Click here for my own listings…My Listings

Click here to search the Greater Cincinnati MLS for all properties

Click here for helpful links for Contractors, Lenders, Real Estate news, Mortgage Calculators

Christmassy: I never thought it was a real word until now.

The English started decorating for Christmas much earlier than the Parisians! I felt Christmas coming right after I got into London (even still being on the bus) with the decorations and lights in the trees everywhere. It was nice.

Christmassy Pub (but we didn’t eat there)

The pubs were cozy in London. We were able to get tickets to Avenue Q 2 hours before the performance, so we were looking for a pub for dinner (a pub meal – requested by me). We must have walked into at least 5 pubs that had no empty seats. The one in the picture was one that had seats. I snapped the picture before we found out the kitchen was already closed.

The lavish decorations on Oxford Street

I wonder if the present-shape lights make people shop more, since this is a famous shopping street…

Hyde Park

It was so great seeing my Kiss Me, Kate lead trumpet player (who is studying in London right now)! Miles and his friend Bryant took time out to take me around the city. On my last night, we wandered into Hyde Park, and there was a big fair here! Lots of hot chocolate and snack shops with rides in the back. The overall Christmas ambience just made me happy and excited. We spent some time looking for a perfect spot for this picture (requested by me). You know, enough lighting, background, and everything. Thanks for your patience, guys!

On the doorstep of the the Houses of Parliament, the world renowned Tate Gallery and the splendour of the River Thames, and Buckingham Palace, St John’s Westminster is not just in a desirable part of London but can be considered one of the world’s most desirable residential addresses.

This award-winning exclusive development offers some of the finest luxury apartments that London has to offer, situated around the ancient gardens of St Johns and within touching distance of Victoria, Westminster and St James’s Park Underground Stations.

The apartments have been decorated and fully furnished with true care and attention, granite kitchens, unique marble bathrooms and parquet flooring are just some of the beautifully finished touches the apartments boast.

This apartment block also offers guests a fully-equipped gym, whirlpool, sauna and private health spa with a wide range of alternative health and beauty therapy services. A digital television service, DVD player and wireless broadband are also available in each apartment.

http://www.crownlawn.com/United_Kingdom/london_apartments/westminster/st_johns/st_johns.html

http://www.crownlawn.com

estos si que formaron una buena tropa

De nuevo en tierras cristianas, dicho así sería una frase del pasado aunque sea de hace medio minuto, parece como si nos hubiéramos traído la lluvia inglesa dejándoles el sol que nos llevamos, swap climatológico se llamaría la figura, los londinenses han quedado encantados con el cambio.

El miércoles volví a madrugar para bajar a Hyde Park, tenía que aprovechar la cercanía del hotel, las medias de compresión y unas taloneras de gel que compré la tarde anterior en una farmacia local; menudo invento, creo que desde ahora voy a abonarme a los dos últimos hechos porque la vida en Londres no es apta para bolsillos desvinculados, solo para padres morriñosos y poco rato.

Tan oscuro como el lunes pero conociendo el terreno que pisaba, es que decidí correr por los carriles peatonales en lugar de por la hierba que es lo que me pedía el cuerpo, lo hice durante dos minutos y las zapas se mojaban demasiado, además pisando el césped me daba la sensación de estar haciendo algo inconveniente y yo puedo ser muy polite además de tontolculo.

Esta vez  bajé al parque en condiciones óptimas estomacalmente hablando, así que pude darle la vuelta completa, no me he llevado el GPS por lo que la distancia a ojo me parece que serían unos 8 kilómetros, 50 minutos por mi antiguo cronómetro que sigue funcionando como el primer día, para eso es japonés.

Toda la sesión disfrutada al máximo, sin molestias, respirando bien por la nariz, observando al personal, viendo amanecer, una delicia para los sentidos supervivientes de un veterano corredor del montón; de nuevo me topé con un grupo de militares que estaban haciendo instrucción física, más o menos lo mismo que nosotros hacemos, estiramientos, carreritas de calentamiento y a rodar por dónde les diga su sargento Pepper.

Por un momento retrocedí hasta esa parte de mi vida, ya ha llovido desde entonces porque yo soy de los que hizo la mili con lanza y escudo, el refresco me duró poco porque no soy de los que cuentan batallitas de su mili ni aún siendo abuelo, condición que me daría derecho a hacerlo siquiera en la intimidad, aunque enseguida volví a la realidad debo reconocer que el flash back me resultó agradable, tenía por entonces 18 años y nunca me dolía nada, vamos, igualito que ahora…

Mañana toca estrenar medias y taloneras de gel por el parque que tengo más a mano, ciertamente el Retiro está muy bien pero creo que para correr no resiste la comparación, además el Royal Park ni siquiera tiene cuestas dignas de mención.

En fin, vuelta al hogar, vuelta a la pintura, la Navidad avanza hacia nosotros con olas de fuerza 7, que Dios nos pille confesaos.

By Dian Hasan | November 24, 2009

The hallmark of any great city is its urban park! Commonly located at the center of its core, urban parks play a significant role in providing traffic-choked cities with much-needed green lungs. As well as recreation, sporting and cultural venues for residents and visitors alike. Here’s a look at some of the larger urban parks from across the world, as seen in through the lens of Google Earth.

HYDE PARK (including Kensington Gardens), LONDON (625 ACRES)

Created as a public park: 1637. Divided by The Serpentine lake, Hyde Park and Kensington Garden are technically distinct entities but functionally one big green space. Both are part of the impressive “green lung” of parklands in central London.

Source: The Infrastructurist

Hello AES readers, I am here today to inform you about a little sandwich discount!  You can go to Fricano’s Deli and mention Dishola.com’s Dish-for-Dish at checkout and receive 10% off your sandwich purchase.  Exciting, right?  I will probably be covering this spot in a little bit, so keep tuned buddies.

Check out the menu here!

Check Fricano’s out on Yelp!

The YELP page says that Fricano’s is located in the University of Texas area, but it would probably be considered Hyde Park — being located on 104 E 31st St.  Fricano’s is a fairly new establishment, having opened within the last 3 years.  Check out this Youtube video about Paul Fricano, owner of Fricano’s Deli, from Archosvalens:

Nota: Una vez at home procedo a editar el post  para pequeñas correcciones de estilo

Por una parte direis que tipico el Palillo poniendo una foto de un autobus de dos pisos, nuevamente ando con problemas de acentos aunque aqui todo el mundo sabe que soy guiri en cuanto open my mouth, por otra parte pensareis que voy a hablaros de modernos procesos de entrega de pedidos, pero nada mas lejos.

Muy temprano y con la calle mas oscura que la boca de un lobo de boca negra he aparecido por Hyde Park, digo yo que seria Hyde Park porque estando tan oscuro lo mismo estaba en Kensington Park y yo sin enterarme; adornado con mis nuevas medias de compresion venoso muscular – sin duda un gran invento – y he trotado bajo la lluvia durante 45 minutos por tan emblematico lugar hasta que al hacerse de dia he visto que efectivamente estaba en pleno Hyde Park y no en el vecino Kensington.

Una maravilla, tal como los recordaba de 2008, y con bastante menos frio que entonces; por el camino me he cruzado con un monton de britanicos, digo yo que serian britanicos porque por la pinta pueden ser de cualquier sitio, yo mismo era un ejemplo de lo que digo, estos sajones en camiseta y pantalon corto y sin inmutarse, casi me daba verguenza ir con guantes pero ande yo caliente…

Lo del just in time lo decia porque cuando llevaba 30  minutos arriba y abajo, aprovecho para decirle a Commedia que he visitado la estatua de Peter Pan, el boy que no quería crecer, me han entrado unas ganas irreprimibles de contribuir con la flora local plantando un pino iberico, iba doblado y a punto de “cagamelo” cuando veo un cartel que dice “lavabos a 400″, no sabia si era que vendian lavabos a ese precio, un poco caros a 400 pounds la unidad, o de que se trataba pero haciendo un postrero esfuerzo he conseguido llegar al lugar salvandome del deshonor que hubiera supuesto en mi curriculum corredorae irme por las patas abajo en mitad de un parque ingles.

Aliviada la tension y aligerado el body reemprendi veloz marcha alegre y contento entrando en el hotel por la puerta grande, un decir porque es de las estrechas, lo unico malo ha sido el dolor de aquiles, por si acaso repetia sintomas me habia preparado para decir en ingles lo de que me duelen los curf pero si lo que me dolia era el talon a ver como milks me iban a entender.

Menos mal que con el calor del ejercicio el dolor fue remitiendo y aunque el resto del day he visto las estrellas, literal porque hemos ido de excursion con nuestro hijo al Real Observatorio de Greenwich, es el mismo meridiano que pasa por Hemeroscopeion apenas a 3 kms de casa pero a nosotros en su momento se nos olvido construir un observatorio, finalmente creo que repetire salida mañana (la ñ la he copiado de una entrada anterior pero corregir  los acentos resultaria tedioso).

Despues de desayunar he vuelto con Pepi hasta la estatua de Peter Pan para hacerle unas fotos y enviarselas a Commedia que como es cuentista lo mismo le hace ilusion, Eduardo ya te las enviare cuando regresemos a la peninsula.

Por lo demas todo bien, Londres es muy bonito, nuestro son esta estupendamente y como me quedan solo 6 minutos de acceso internet tengo que ir diciendo bye bye, see you soon!.

Crown Lawn have now added their Top 3 Serviced / Leased Apartments to the homepage of the site for both Londn destinations and International.

The Top 3 list for London currently consists of:

The Top 3 list for International apartments currently consists of:

This will allow new and existing customers to find the finest Leased Apartments Crown Lawn have to offer quickly.

http://www.crownlawn.com

Îmi amintesc deseori de un episod petrecut acum câţiva ani, când urma să plec împreună cu câţiva colegi din Hyde Park la un seminar din Căuşeni, pentru a participa la discuţii care vizau mai multe categorii umane marginalizate: homosexuali, rromi, persoane cu disabilităţi… Aşteptând autobuzul, discutam tot felul de nimicuri, ca să ucidem timpul. Şi iată că o domnişoară pe care o vedeam pentru prima dată, adusă la eveniment de prietena ei, începu să-şi etaleze toleranţa faţă de minorităţile sexuale. Cică ar fi avut un frate extrem de homofob, pe care era nevoită să-l tempereze tot timpul. Deci, la fiecare ieşire homofobă a acestuia, ea ne spunea cu mândrie că-i aduce următoarele argumente: “Lasî-i, wăi, s’ sî futî ‘n cur, dac’ li plashi săxul anal, shi-ţ încurcî ţâi?”.

Am fost nevoit să-i ascult cam toată ziua aceleaşi argumente inepte, pe care le credea întruchiparea toleranţei şi a bunului-simţ, agresând lumea adunată acolo. M-am reţinut cu greu să-i ripostez că nu practic sexul anal, chiar dacă sunt homosexual (un stereotip şi acesta, că toţi gay-ii ar fi ahtiaţi de anal), şi să o întreb cum s-ar simţi atunci când, sărutându-se în plină stradă cu un băiat (sau acasă, deşi lor le place mai mult în public), cineva i-ar lua apărarea spunând: “Las-o, wăi, dacă-i place să se fută în pizdă!”. I-ar mai părea la fel de romantică şi firească relaţia, chiar dacă e hetero şi, respectiv, “normală”?

I’m proud to say that once again my state of Illinois has produced a politician that doesn’t care about his constituency, the constitution, or the safety of the people of Illinois. His name is Dickie Durban, a school teacher turned yellow. He votes for any bill being sponsored by his good buddy Obama. He is in the elite club of Illinois politicians like George Ryan, Roland Burris, and Rod Blagojevich. WHat does he care about except his legacy and his pension? 

The latest ploy by Durban is to house the GITMO terrorists in  Illinois. He proposes the Federal Government to buy a brand new prison in Thomson, Illinois and to convert it into a super-max prison. He will then bring jobs to Illinois by staffing the prison to care for the GITMO guys. A while back I wrote a piece titled “A Gitmo Proposal“ which gave my proposal for housing the same guys in  Illinois. My proposal was more interesting than Dickie’s. I wanted to give BO some extra income by housing the terrorists in BO’s vacant house in the Hyde Park neighborhood of Chicago.

I have a quandary about the prison in Illinois. It is a relatively new facility in Thomson, Illinois. It currently houses about one hundred and eighty inmates. It has capacity for eighteen hundred. How is it that it is only ten percent utilized? The words I hear are that the state can’t afford to staff it. Didn’t they think about staffing when they built the damn place?  It is my guess that this prison was built with ear marks put on some obscure bill by Dickie Durbin.

Illinois has a history of projects that are under utilized. There is a very large air port in southern Illinois near Saint Louis that doesn’t have any air traffic. The old “Field of Dreams” principle of “build it they will come” never materialized but we have a beauty of an air port in an area that  no one will ever visit or hear about in the next thousand years. Now we have a prison in the same category. At least this time Dickie is being creative, and is trying to double dip for good old Illinois.

Capitala Regatului Unit este fabuloasă, un oraş deopotrivă tânăr şi conservator, cosmopolit şi morocănos, ceţos şi cochet. Londra e mai mult decât inima financiară a lumii şi o oază de libertate. Londra e Oraşul. Cu majuscule.

Pictorul Juan Barreto este un personaj din „Rătăcirile fetei nesăbuite”, un roman pe care Mario Vargas Llosa l-a scris când n-a mai fost tânăr. Juan Barreto era un hipiot insolvabil şi simpatic. A murit pe la pagina 120 şi ceva, după o viaţă promiscuă şi aproape fericită. A murit de SIDA. Cu câteva pagini înainte de treaba asta spunea aşa: „Eu am treizeci şi cinci de ani şi, după cum ai văzut, vârsta asta, aici în Earl’s Court, înseamnă bătrâneţe”. Autorul îi cam dă dreptate: „Tinereţea fizică şi psihică a locuitorilor acelui cartier londonez mă făceau să mă simt un preistoric. (…) Cartierul respiră muzică, o viaţă fără bârfe ori calcule, o mare doză de naivitate, dorinţa de a trăi clipa dincolo de morală şi valori convenţionale, căutând o plăcere care respingea vechile mituri burgheze ale fericirii”.

Când începe bătrâneţea

 Londra, Londra tânără, aşa e: dincolo de morală şi de convenţii. Bunăoară, în Soho găseşti orice: cluburi colosale pentru toţi şi pentru fiecare, baruri speciale pentru lesbiene tinere şi confuze, gay care umblă în chiloţi şi cu coroane mari, regale, pe cap, pendulând între petreceri punk deocheate. Fumează, tutun sau ierburi relativ tolerate, în faţa cârciumilor. În Londra, fumatul e interzis în toate localurile. Nu insistaţi. N-are rost. Englezii ştiu să-şi respecte regulile. Acum, clişeul: cine s-a plictisit de Londra înseamnă că s-a plictisit de viaţă. Toate barurile, toate, sunt pline de bere, de oameni morţi de beţi şi foarte vii. Soho e o nebunie, vintage şi futurist în acelaşi timp. Şi, da, la treizeci şi cinci de ani eşti bătrân, dar chiar nu contează.

Miroase a ceaţă şi a ploaie

Londra cealaltă, Londra conservatoare, mândră, clasică e mult dincolo de Europa. E altfel şi e copleşitoare. Începe cu maşinile care circulă în alt sens decât pe continent, cu cabinele telefonice roşii şi cu parcurile ei crude, cu Tamisa verde şi indiferentă. Obiectivele turistice sunt cunoscute: Big Ben, Buckingham Palace, Parlamentul, Muzeul Madame Tussauds, Tower Bridge, British Museum, Trafalgar Square, Turnul Londrei, Westminster Abbey, Catedrala „Saint Paul”, Hyde Park , Picadilly Circus şi magazinul Harrods. Dacă rataţi ceva, nu vă îngrijoraţi. Oricum veţi da orice pentru a reveni în Londra aceasta capricioasă şi întunecată, care miroase a ceaţă şi a ploaie.

A treia Londră, Londra cosmopolită, e un amestesc de rase, limbi, arome şi tradiţii. Foştii supuşi au venit în capitala Imperiului şi nu vor mai pleca. Londra aceasta babeliană are parfum de Pakistan şi India, te priveşte uneori cu ochii oblici sau face rugăciuni la ore fixe, cu capul întors spre Mecca.

 O formă de război civil

 „Bucătăria engleză este o formă de război civil”, spunea, într-un interviu, Traian Ungureanu, ziaristul român stabilit de două decenii la Londra. Ungureanu ştie: unii englezi vor să le facă rău altor englezi dându-le să mănânce alimente fără gust şi nuanţe. Pentru o naţie de marinari, “fish and chips” înseamnă de-ajuns. În schimb, există ceaiurile de la ora 5 şi acele prăjiturele maro pentru care orice gurmand rezonabil ­şi-ar da câţiva ani din viaţă. Londra e un oraş fără pauze, o mirare continuă şi necesară. Londra te schimbă, îţi goleşte buzunarele şi te face mai bogat pe dinăuntru. Despre asta e vorba.

* acest articol a fost publicat in adevarul.magazin de duminica, pe 22.11.2009

  Hyde Park Jazz Society

SUNDAY JAZZ

at

Room 43

1043 E. 43rd St.

7:30 -11:30 pm

Sun., November 22, 2009

Frank Russell, bass guitar

Greg Spero, piano

Peter Lerner, guitar

 Charles Heath, drums

General Cash Admission $10.00

/ Students w/University ID

& kids accompanied by an adult : $5.00

/ Room 43 food & bar service available.

Să spun sincer, nu prea intru şi nici nu pre comentez pe WC-ul public virtual, cu numele „CURaj.net”, dar atacurile isterice la adresa valorilor naţionale şi creştine care se scurg automat pe internet deja mă face să cred mintea celor care fac parte din gaşca liberală de pederaşti şi satanişti numită „hyde park” (provine, de la loc unde se plimbă exhibiţioniştii britanici) este puternic afectată.

Sincer, încerc să nu-i observ, ca pe orice dereglaţi mintal pe care îi întâlnesc pe străzile Chişinăului. În afară de milă nu prea ce am să-i ofer.

Nu sunt din cei care susţin toleranţa. Aş putea răbda un nebun în prostia sa, să tolerez, niciodată.

Toleranţa înseamnă acceptarea prostiei şi minciunii,  răbdare înseamnă respectarea drepturilor celui diferit de tine. Dar şi răbdarea are limitele sale, mai ales când e vorba de profanarea celor sfinte.

A se observa câtă satisfacţie au unii „apărători ai liberei exprimări” când scuipă, batjocoresc Biserica, valorile naţionale, îndeamnă la ură şi dispreţ maniacal, de parcă ar fi obsedaţi de cel necurat.

Într-un cuvânt, liberalism în toată splendoarea sa.

Just back from the Winter Wonderland event at Hyde Park, London – if you get chance to go to this, then I recommend you take it!

We were fortunate enough to go on the trade night, so it was a lot quieter than it’s no doubt going to be. When it opens to the public (from tomorrow, 20th November ‘09), the site itself will remain free to enter, you will just need to pay for any rides/attractions that you choose to use.

I was a bit of a wimp, and did some ice skating, went on the big wheel (which was a big deal for me!) and on the funhouse (which was the best one I’ve ever been in!). We also all went on ‘The Beast’ – frankly, don’t bother with this… you go inside an inflatable dinosaur, someone jumps out at the end, that’s it. Incredibly lame! In addition to going on the rides/attractions that I went on, the friends that I went with were far more adventurous and had much stronger stomachs and tried a few others, which they largely loved.

What I am really pleased about though is how well my Samsung Jet worked tonight when taking pictures… some of them I absolutely love! This was it’s first real test, and although I think some of them aren’t quite as good as they look on the phone, I think it’s more my inexperience with the new camera than anything else!

What do you guys think of them?

I really like this one...

A print of this collage, which I created back in 1999, still hangs on the refrigerator at the Lizzie Borden B&B.

(click on image for larger view)

Back from visit Northeast with scads of voice mail, emails and snail mail to catch up on. Some pointed reflections that I may elaborate on later:

1. Twisted Restaurant in Hyde Park.

2. Two FR senior guys at Rosario’s – turns out one has a home at Rim Country Club Estates here in Payson.

3. Letters from Mary Hartley to Grace Hartley at Vassar in 1897…re “cousin in the news again”.

4. Letters from Mary Hartley to Grace Hartley Howe full of gossip about the “Rock Street people”.

5. Victoria’s Secret girls at the Lizzie Borden B&B.

6. Long chat with Michael Martins and Dennis Binette re Lizzie, their book, etc. (photos selected, galleys done, index done; awaiting blueline, altho new stuff still coming in).

7. Scallops and Lobster at the Liberal Club with Manny A. and his wife.

8. GalleryX Exhibit piece “Two Sides to Every Story”….couldn’t find artists contact info or I would have purchased it right then and there.

9. Interior of Abby Grille (Central Congregational Church) since the recent vandalism. Sickening. I’ll post pictures later.

10. “Blood Relations” in New Bedford Saturday night, then our mad dash back to the Eagle. What a ride!

11. FDR’s house, Vanderbilt Mansion, Val-Kil – thank you Margaret, D.A.R. member, and resident of Hyde Park.

12. Max the cat in window of the “bahn” late at night; red glow background (from Exit sign), foggy. Stunning effect.

13. Blueboy in parlor – couldn’t stop laughing.

14. Ken Champlin telephone calls.

15. Fall River Library – new piece by Macomber donated in memory of Jerome C. Borden – my personal fav.

16. Visit to FRPD and chat with Asst Chief Moniz.

17. Nice visit and Chinese lunch with Bob Dube. (Wonderful new look to the parlor).

18. Mayor’s office re disposition of WPA artist project of murals at Kuss Middle School.

19.  Viewing the grounds at Vassar in Poughkeepsie where Grace and Mary Howe attended.  (Grace lived in an apt there while Louis lived with the Roosevelts a their huge house).

Lots to do, little time. More later.

Dormir em Londres é uma delícia.

Desde que estava decidido que eu viajaria a Londres, esse era um dos pensamentos que não deixava a minha cabeça: “como seria dormir em Londres?”.
Dormir em Londres, pelo menos no Astor Hyde Park era uma delícia.

Nosso quarto era muito bacana.
Havia uma janelona imensa, meio aberta, que estranhamos no começo, mas compreendemos no final.
O beliche era aquele de praxe que se usa nos albergues europeus: imenso, com aquelas jaulas engradadas na parte inferior para se colocar a bagagem.
A roupa de cama era impecável, perfumada…
Por menos sono que tivéssemos, era só deitar o corpo naqueles lençóis macios e branquinhos que o sono não tardava a vir. Geralmente estávamos mortos de sono.

A coisa mais engraçada na nossa chegada no Astor foi que até então, não havíamos entendido ao pé da letra o que um quarto “insuite” significava.
Havíamos procurado bastante pelos sites de hostel, e o que definimos foi que quartos “insuites” tinham apenas a ducha. A “outra parte” do banheiro, não menos importante, pelo que pesquisamos, era compartilhada nos corredores do hostel.
Ninguém com quem conversamos tinha 100% de certeza se teríamos banheiro no quarto.
A gente já tinha achado que conseguir um quarto exclusivo num dos melhores hostels de Londres já era uma grande conquista.

Ao entrar naquele quarto, a primeira coisa que fiz foi correr pra procurar a portinha do banheiro, e para minha grande surpresa, lá estava um banheiro completo: uma bela duma ducha, privadinha como manda os costumes brasileiros, toalhinhas e produtos de higiene pessoal… Hehehe…
Fiquei feliz.

Pois é, se vcs forem pra Londres, o Astor Hyde Park é o lugar!

A Brooke é a melhor anfitriã e o preço das diárias parece brincadeira. Fora a localização mais que especial.
Meu Deus, que vontade de voltar!

Como se já não estivéssemos apaixonados o bastante pelo nosso quarto, pela nossa vista e pelo nosso banheiro, foi no café da manhã que incorporamos o espírito dos londrinos.

Descemos todos os lances de escadas do hostel e no final do corredor: a cozinha e o refeitório.

Esqueçam o feijão, o bacon e as salsichas no café da manhã. Havia vários tipos de cornflakes e frutas secas, pães de forma gigantescos, duas torradeiras monstruosas, todos os tipos de geléia, manteiga, cream cheese, frios, muitos galões de leite, uma torneira de água fervente e o melhor chá que eu tomaria na minha vida.

O responsável por mantêr a mesa sempre abastecida, um londrino magrela com um topetão laranja, se alternava entre os galões de leite e seu imenso controle remoto modernoso, com o qual discotecava a trilha sonora daquela manhã.
A única regra ali era comer o que quisesse e depois lavar e secar sua louça.

No primeiro dia cometi uma leve gafe e enxuguei as louças com os guardanapos de papel.
Oras bolas, eu perguntei pra uma russa louca se era pra usar aquele pano velho pendurado na parede e ela olhou pro papel.

Nas demais manhãs, percebi que aquele pano horroroso era o utilizado para secar a louça limpa.
Um único pano pra secar toda aquela louça! Hahaha…
Tudo bem, o que não mata engorda.

Fazia minhas torradas com geléia e uma gorda fatia de um queijo bem forte, enchia a caneca velha com água escaldante, mergulhava um sachê daquele chá negro e forte e estudava os outros hóspedes…
Japoneses, americanos, mexicanos, russos, franceses, alemães…
Jovens, casais, velhos…
Era muito interessante ouvir tantos idiomas diferentes já na mesa do café da manhã.

Saímos logo em seguida.

Não podia deixar de soltar suspiros apaixonados ao andar pelas ruas do nosso bairro.
Os Minis Coopers repousavam invocados nas calçadas úmidas.
Separei três que pareciam não ter donos. Perdi o clique daquele camaleão, que muda de cor.

Ano que vem será o ano do carrango na minha vida.
Dá até dó de começar a dirigir num desses…
Vou de “poizé” mesmo, já que não inventaram o carro inflável de borracha.
Não creio que deva ser muito barbeiro, uma vez que sou cuidadoso com as minhas coisas, mas que o Mini Cooper é lindo, ah, isso ele é.

Aproveitamos que a chuva havia parado durante a madrugada e cortamos o Hyde Park.

Não é sempre que temos o privilégio de passear num parque real.
Belíssimo!

O imenso parque que já foi palco para concertos de Madonna à Queen engolia o barulho da grande cidade.

Seu verde intenso, mesmo apagado sem a luz do sol, gerava-nos uma paz progressiva.
Quanto mais nos dirigíamos para o centro do parque, maior era essa sensação de bem estar.

Jardins perfeitos, árvores gigantescas.
Engraçado como as árvores são magníficas, e brincam com a nossa imaginação.

As flores são perfeitas graças ao clima frio da época.

Encontramos o gigantesco Albert Memorial e a elaborada escultura Frieze of Parnassus.
Não há como registrá-la sem sacrificar alguma parte, é gigantesca.

Há uma atmosfera de fé circulando esse monumento.

E pensar que isso foi inaugurado em 1872…

Tão impressionante e maravilhosa que me senti insignificante ao seus pés.

Andamos muito pelo nosso bairro e descobrimos que ele era mais que um sonho.

Caminhamos ao redor do Royal Albert Hall:

Fomos nos informar sobre alguma ópera ou concerto pra assistir, pois a casa ficava nos fundos do nosso hostel. Pegamos alguns folhetos para planejar alguma coisa pra se fazer a noite sem nos preocuparmos com transporte, mas esquecemos.
O problema em se estar em Londres é que há tantas coisas pra se fazer, que vc acaba esquecendo de fazê-las por estar fazendo outras!

Conhecemos uma brasileira na floricultura de um bonito mercado. Entramos lá para almoçar, achando que seria um bom negócio, mas a brasileira disse que aquela região era um dos lugares mais caros pra se comer em Londres. Ela nos aconselhou ir a Oxford Street.
Claro que conversamos muito com a brasileira. Ela estava muito nostálgica e encontrar-nos foi bem emocionante para ela.
Trocou telefone, e-mails e disse para ligarmos pra ela se precisássemos de ajuda ou lugar para se hospedar. Eu e a Ju agradecemos, mas dissemos que essa era a nossa penúltima noite na cidade. Demos um grande abraço do Brasil na nova amiga e seguimos pra Oxford.

Como eu gostei de Oxford!
Lá, além de almoçar, compramos mais eletrônicos…

Na Oxford Street tem lojas de tudo.
O movimento de transeuntes é estonteante.
É um caos em meio aquele trânsito dos ônibus de dois andares…

Ficaria o dia todo ali apenas olhando as pessoas na rua.

Esticamos até Nothing Hills onde conhecemos o amigo português que nos ensinou o caminho até o restaurante mais gostoso de Fish ‘N’ Chips.

Chegamos envergonhados no bonito restaurante.
Aquele restaurante escuro e perfumado parecia ser um lugar de muitos dedos e narizes torcidos.

O gelo foi quebrado assim que nosso garçon veio nos cumprimentar.
Em poucos minutos eu já estava contando histórias do Brasil para o humilde mongolian garçon.

Disse pra ele que jamais tinha conhecido alguém da Mongólia, que era uma honra.
Pronto, foi o suficiente para cativar o garçon, que se mostrou extremamente simpático.

Ele nos trouxe uma porção generosa do prato tradicional, pois dividiríamos.

O Fish ‘N’ Chips pra quem não gosta de peixe é perfeito.
Aprovadíssimo!

Eu até estava com o pé atrás, pois não sou muito fã de peixe.
Mas foi só ver aquele prato crocante olhando pra nós, que eu até esqueci que era peixe.

Que combinação de sabores!
O peixe empanado é servido com molho tártaro, mushy peas (purê de ervilhas) e muitas, muitas batatinhas crocantes.

Humm… É um espetáculo gastronômico, pena ser tão gorduroso.

No final das contas, tiramos mais fotos com o simpático mongoliano.

A amizade foi tão instantânea, que até as inglesinhas que estavam no caixa quiseram tirar fotos com a gente.

Os clientes não entendiam aquela bagunça.
Eu fiquei literalmente vermelho de vergonha… Hahahaha…

Demos uma boa gorjeta.

A tarde fomos bater perna nas impecáveis lojas da região.
Voltamos pro hostel pra guardar as sacolas de compras e apanhar o tripé para algumas fotos noturnas.

Will Taylor, Golden Bib Winner at the Hyde Park Irregulars End of Season Do

Another glittering night in London saw the occasion of the 6th Annual Hyde Park Irregulars Award Ceremony and End of Season Do (follow link for photos).

The eagerly anticipated event took place in the labyrinthine ante-rooms of Ye Olde Cheddar Cheese on Fleet Street. Many were in attendance, including Bruce, Slug, Matt, Doug, Greg, Rachel, Paul, Simon, Will and me. There was laughter, tears and tequila.

The voting for the Awards was done live in the pub, with Voting Forms for each category going from person to person until all the votes were cast. There were those in the party who were critical of the Votingmonger’s adjudication and administration, (eh, I was doing my best) but the ballot was fair and the complainers were generally sore because they played crap all season and were never ever going to win anything.

Veteran of the Season Voting Form - All Above Board

The Award Winners were:

We now present the second portion of Amrita’s first visit to the UK.

So, where was I? Ah yes, one more museum.

#6: The British Museum. I’m a huge fan of the atrium Foster did at the National Portrait Gallery in Washington, DC, so of course I wanted to see the “original,” so to speak.  Foster’s first attempt at the technique was actually at the British Museum, and on our last day in London, the Brit and I decided to check it out.  Well, we made it over to that part of town around lunch time and were both really hungry.  I was determined to eat fish ‘n’ chips before I left England. We walked up and down three streets, apparently the only streets in London that don’t have a fish ‘n’ chips place or a pub, spent over an hour looking for a place and finally gave up.  We grabbed a quick lunch of baked potato and wandered back to the museum.  Guess what we found on the street right beside Foster’s masterpiece? Yes, a handful of pubs and fish ‘n’ chip joints.  Go figure.

The atrium at the British Museum. We checked out the actual exhibits, too. The English stole a lot of really nice ancient artifacts.

#7: Hyde Park. I did mention that it was surprisingly sunny and warm for late September when I visited London, right? The Brit and I went for a leisurely walk through Hyde Park, and as we both have incredibly sweet tooths (sweet teeth?), and it was such a gorgeous day, we nibbled on some ice cream as we made our way around the Serpentine.  Deliciously romantic.  When I told Roomie about it, she proposed a Flight of the Conchords analogy, though I’m not sure who is Bret and who is Jermaine…

Not my photo, but that's the park! Thoughts on Hyde vs. Central?

#8: Friends. I was definitely excited about visiting London, because as a design student visiting a new city is a fun way to add to your visual vocabulary. And, of course, I was excited about seeing the Brit after a five-month separation.  One thing I was slightly nervous about was meeting his friends, as anyone in a budding relationship will know. Especially when he told me I’d be meeting two of his oldest friends! But it all went well, no awkward conversations, a lot of joshing around and, as they say, taking the piss.  I think our two groups would mesh rather nicely, though the opportunity for that is a bit slim, since they’re separated by an ocean (or the Equator, in the case of Queen of the Lab).  There’s more to be said on this subject in the post about the next UK visit, as that was the primary goal of the trip.

#9: Slang. Of course, when you’re friends with or dating someone who speaks another language (yes, American English and UK English are different languages) or is from a different culture, you spend a bit of time discussing the socio-linguistic differences. I spent one incredibly funny evening in London hanging out with the Brit and one of his old friends discussing the actual definition of “douche” and the appropriate time to use the word.  Then I learned all kinds of terrible British slang, some of which should never be repeated (um, “wank tank”?), and some of which might come in handy one day.  For example, who knows what “chuffed” means?  Urban dictionary has it kind of right: to be surprised and happy, as in, “I can’t believe I won the lottery, I’m so chuffed!”

#10: Food. And if you know me well enough, you know I can’t visit a place without talking about their food.  The highlights of cheap London dining are as follows. Sandwich places are delicious, the English have mastered the salad sandwich, i.e. chicken salad, egg salad, tuna salad.  They even have chicken tandoori sandwiches, which just sounds wrong, but tastes sooooo good.  The Brit’s mom made us dinner most nights, and it was nice to have some home-cooking (delicious at that) to break up the daily eating out; she made a variety of things, from this Asian-inspired chicken dish to a casserole-esque dish. I don’t know what they were called, I just know they were yummy.  Oh, and at one point we ate out at this South American restaurant, where for £12 we got the largest meal in the world: a steak with an egg on top, lots of rice, salad, beans.  It was iHop sized. The steak was cooked just right.

Well that’s the round-up of the first London trip.  It was quite whirlwind, we covered a bit of ground (physically and topically) in only 4 days. I was sad to leave, but as soon as I saw the Eiffel tower on my way to the apartment, things started to pick back up.

Next time, on Jumping over the lazy dog: Amrita has her first full week of teaching. Dun dun dun.

Basketball Court in the Southside

When I was walking through Hyde Park, I noticed this scene and took a photo.  Years later the verse came to me as I dug through my hard drive for images to share with you my readers. I think I took this photo in about 2006, prior to Pres. Barack Obama’s election as president.  This is his neighborhood.

Basketball courts are closed this time of year

Hoops sawed off with dull hacksaws

Bent low by slam dunks or ignorance

Where do the neighborhood children play?

And can they afford the entrance fee?

“Hoop Dreams” is copyright 2009, Jeffrey M. Hopkins, Hard Oak Press, LLC.  All Rights Reserved.

Situl de sorginte comunistă Levaia Moldova (Moldova stângistă) a publicat un articol antiromânesc, homofob, plin de minciuni şi calomnii, întitulat “ŞOCANT: Gay-ii nazişti sunt implicaţi într-o mişcare de extremă dreapta!”. Nu e un secret că komsomoliştii – nişte komunişti mai mititei, în devenire – urăsc tot ce aminteşte de România, de naţional, cosmopolitismul fiind înţeles aşa cum le convine lor. Cu alte cuvinte, toată lumea trebuie să cunoască rusa, indiferent în ce ţară din fostul imperiu sovietic ar locui, iar ruşii nu sunt obligaţi să vorbească nicio limbă în afară de limba lor maternă. Dacă încerci să le sugerezi că situaţia nu e convenabilă neruşilor, ei imediat te etichetează drept extremist, antirus, xenofob, dar şi antisemit, nu ştiu de ce. Mai nou, în patrimoniul lor de înjurături au fost incluse şi etichete ce invocă orientarea sexuală, bineînţeles gay, ca pedik (poponar, pederast), galuboi (albastru – culoarea care desemnează homosexualitatea în spaţiul postsovietic).

Textul publicat pe Levaia Moldova pare să fie scris de unul din specialiştii în dezinformare, pregătiţi de securitatea sovietică. Dacă rămâneau comuniştii la putere, cu siguranţă că ar fi avut un viitor măreţ. Deci furia lui faţă de tot ce se opune comuniştilor este perfect explicabilă. Şi în maniera unui securist sau a unui cadru partinic, tulbură apele, încurcă iţele identificând ACI Hyde Park, care e o organizaţie ce promovează libera exprimare şi drepturile omului în ansamblu, cu legionarii sau cu Noua Dreaptă. Totodată, se dă în spectacol şi pentru homofobii lui de stânga, declarându-se surprins că bloggerul enervant propune organizarea de parade gay în articolele sale. Se mai arată uimit că un gay poate fi de dreapta, dar nu-l scandalizează homofobia stângiştilor.

Deci, finalul propagandistic al articolului său mizerabil, dar mai ales calomnios, este unul logic, care nu surprinde pe nimeni: “…Cu astfel de neonazişti “albaştri” luptăm noi în Moldova))
P.S. Iar pe 1 decembrie poponarii-naţionalişti vor fi în sărbătoare))”.

I live in Chicago in a neighborhood called Hyde Park .

Here is the sidewalk along the park .

We have wonderful bookstores ,

Abandoned churches ,

Modern architecture ,

Hidden spaces ,

And some delis .

There is so much more to this neighborhood including the University of Chicago, the Museum of Science and Industry, the Lakefront, restaurants, and the wonderful people. If you get the chance, come visit Hyde Park…hopefully you’ll love it as much as I do. To see a bit more, click here to see my photographs, and here to see my husband’s.