*

Pentru că m-am întors de la Londra şi pentru că nu am primit până acum întrebarea corectă despre asta, îmi scriu aici răspunsul. Cea mai desueta şi personală amintire va fi cântecul ăsta, pe care l-am auzit în timp ce bâjbâiam întârziindă prin întunericul brit al unei săli de cinema, în căutarea prozaică a unui loc.

Cântecul mâzgăleşte numai bine Hotel Chevalier, un scurt-metraj realizat de Wes Anderson şi lipit frumos în faţa filmului Darjeeling Limited. Miroase a fructe uitate la copt sus pe şifonier şi a cafenea cu fotolii doar un pic scorojite. Sau poate că-mi miroase mie a bereta lăptoasă care mi-a ţinut părul în frâu în ultima parte a călătoriei la Londra şi care mi-a adus oftături uuh-la-la-ite chiar şi de la nămeţii de punkeri de prin Camden Town. Miroase a croşeturi şi a genţi vechi de lac. Şi mi-e teamă să-ţi recunosc că, dacă nu m-aş înfofoli în sindromul mănuşi-croşetate-cu-vedere-la-încheietură, s-ar putea să văd că-ţi miroase a penibil.

Hotel Chevalier poate fi văzut aici: http://www.madwell.com/flash/hotel.htm

* Poza e de aici