Melodia de ieri a fost Korn – Blind. Foarte rebel io zilele astea… fără cauză. Marele meu regret în viaţă este că nu i-am văzut pe ăştia live şi nici pe RHCP. A, nici pe Muse fiindcă tocmai mă angajasem. Şi când mă gândesc că ăla la care trebuia să mă învoiesc a fost la concert…

22 decembrie

Iulia era ieri in troleu… Iulia mea (100%).. si eu eram cu Andreea. Nu ne-a aruncat nici macar o privire.. dar a coborat cam repede si cam rece din trolebuz.  Cand nu sunt cu Andreea, n-o iubesc. Ma rog.. o sa ma descopar din nou.. pe lumea cealalta… nu pot sa vad castelul, este prea intunecat in jur.. ce o sa se intample?

24 decembrie

I-am luat Andreeai un colier cu Moonspell (ii place mult mult mult si o iubesc si mai mult pentru asta). M-a luat in brate si m-a sarutat scurt si adormit, ca tipa din American Beauty. Ce mai, m-a linistit. Ceva in place in ea, de la cum isi poarta blugii la culoarea fetei. Si stiu, spre deosebire de Iulia, ca n-a facut-o pentru colier.
Poate ca pot sa ma indragostesc si de altcineva. Dar daca se va dovedi ca nu voi putea, voi cadea foarte adanc. Niciodata n-am mai avut un Craciun pe Wolfheart pana acum

26 decembrie

Andreea a plecat din viata mea pentru totdeauna. I-am cerut-o eu. Nu suport. Oamenii sunt atat de usor de manipulat. Corbule, te urasc pentru ca ai dreptate si pentru ca esti cel mai bun prieten al meu. Nu o sa pot sa ma bazez decat pe tine, intotdeauna.

10 decembrie

Gata si cu tezele! Nu mai zic ce teza am dat la romana cu mahmureala de ieri seara inca in coaie. M-a sunat Iulia sa mergem maine in oras… but the door is closed. (sunt atat de fericit de cum merg lucrurile cu Andreea ca-mi permit excese de-astea masochiste; sa stie si ea cum e).
Andreea: a) ma vrea (citat)
b) se gandeste si viseaza la asta (citat)
c) tine la virginitatea ei (citat).
d) zice ca e OK sa ma vad cu altele.
??? She’s good anyway. She loves me and thunder. Hail and Kill (Manowar) – asta ascult eu acuma.

10 decembrie, mai tarziu

Corbul zice ca cu o virgina nu trebuie s-o faci cu prezervativul.

13 decembrie

La chimie am avut inspiratia sa zic lu’ profa “bonjour” dupa ce-am intarziat la ora un sfert de ora, am luat un 3 care m-a aranjat acasa de nu s-a mai putut.

Din din cafea în cafea, din discuție în discuție, din fum în fum, din vorbă în vorbă, am ajuns cu niște prieteni la un concept pentru o lume mai relaxată și mai bună. Și anume să nu mai existe “săptămâna viitoare”, “alaltăieri”, “25 septembrie”, “acum un an”, “1947″ etc. Ei, și cum așa?!

Păi, ce se întâmplă acum se întâmplă azi. Păi așa era și până acum, nu? Nu. Azi tine de când m-am trezit până când mă voi culca, și nu 24 de ore, de la 00:00 până la 23:59, ca până acum. Cuuum?! Da, exact, dacă ai dormit o oră după ce ai venit de la școală, nu ai fost azi la scoala, ci ieri.

În plus, de când te-ai trezit penultima dată până când ai adormit (astfel intrând în azi când te-ai trezit) este ieri. La fel cu mâine. De când te vei trezi prima dată până când te vei culca la loc va fi mâine. Ei… dacă până acum e cât de cât ok, aici vine marea noutate. Ce a fost înaine de ieri nu vom spune că a fost acum cine știe cât timp, ci de demult. Adică, dacă acum este o diferență clară între acum 2 si acum 3 zile, aceasta să nu mai fie. Pur si simplu, ce a fost înainte de ieri nu mai are nicio importanță pentru noi și e catalogat la “de demult“.

“Mai ții minte când am fost la munte?” “Da.. de demult”

Acelasi lucru se întâmplă și cu viitorul. În loc de de demult avem pe viitor.

Da, știu că pare (și probabil că și este) o idee tâmpită, dar nu ar ajuta asta oamenii să trăiască clipa, să trăiască mai mult în prezent și să fie astfel mai fericiți? Supărările nu ne-ar afecta prea rău, fericirea nu ar dura prea mult; am fi constrânși să căutăm alte și alte motive de a fi fericiți în fiecare zi. Plus ca o astfel de gândire e intr-un fel naturală. Vi s-a întamplat să nu dormiți o noapte și a doua zi incă să credeți că e aceeași?

Parca ieri,a fost clipa aceea

Clipa in care,cu un sarut

Am nascut intre noi iubirea

Cand de mana te-am prins

Cu fiorii dragostei te-am atins

Si peste noi cu praf de stele

Din cerul inalt,a nins

Scriind pe pamant

Te iubesc,dulce cuvant

Parca ieri ti-am oferit

Primul buchet de trandafiri

Care si astazi in vaza se odihnesc

Doar putin mai ofiliti

Dar vesnic,de dragul nostru,fericiti

Ca si astazi mai suntem acei iubiti

N-am sa uit niciodata,ce parca mai ieri

Intre noi s-a intamplat

Cand pentru prima data

In calea pasilor tai prin viata,am astenut

Covor,din suflet curat.

28 noiembrie

Ieri a fost ziua mea, si mi-am promis sa mor. Renunt la acest jurnal, renunt la fostul eu ca la o piele anuntata, la sudoarea existentei mele fara intrebari.
28.11.2000, anul viitor, ceva mai serios, promit.

(4 ore mai tarziu, cred ca e 11 noaptea, e 11:23, m-am uitat la ceas)

Hai ca nu merge sa ascund chiar totul. Trebuie sa scriu despre cum a fost la ziua mea pentru ca… a fost. Cel mai tampit motiv, stiu; dar daca las totul in mine innebunesc si inca nu planuiesc asta. Inca. Plus ca orice scriu in jurnal parca e altfel, parca vad si deduc lucruri de care inainte n-aveam habar. Traiasca Socrate (asta-i o zicala a lui Misu’ din Universitate, si e buna).
O sa cam trec peste regula normala, respectata pana acuma tot timpul, adica sa scriu putin, sunt foarte multe de spus si nu vreau sa le sar.
As vrea sa sar dar nu pot incarcatura si alergatura cu banii, cu bautura. Nici nu-mi amintesc cum a fost ziua de dinainte, asa de mult chin a fost. Ca hai mancare, ca suna-l pe aia pe ala, bautura 4 drumuri, sa-l trimit pe tata s-o ia pe Roxana de la obor cu masina. Finalmente i-am adnat pe toti, care cu chiu cu vai. Unii au venit cam tarziu, dar pe la noua deja era in toi.
Asa vag imi amintesc – eveniment disparat – ca a venit Corbul primul la mine, m-a tras in camera si mi-a dat Apocalipsa lui Steven king si ceva cu werewolves (sau aia mi-a dat-o Toni? incep sa le incurc, oricum nu are nici cea mai optima importanta). Cadouri am primit, gesticulez: discografia lui Radiohead, mersi, nu ma intereseaza, scot cinsute de mii pe ea la mine in liceu, in definitiv ce conteaza e modul in care folosesc cadoul si ce folos imi da, nu daca il pastrez sau nu; trei CD-uri cam aiurele (the History of Punk v.2 – what, no Toy Dools?, soundtracku’ de la Matrix pe care il vroiam de mult – mersi Monica ca ti-ai adus aminte, un U2 de la Vali). Si un volum de Minulescu luat de Stiuca la misto, n-are habar cat o sa ma ajute. cat una cat alta cu cadourile, lumea deja incepuse sa manance sa bea a trebui sa ma duc dupa bere (asta a fost al patrulea drum), important e ca am apucat sa zambesc la toata lumea si sa cotesc muzica spre punkereala ceva mai adevarata, dupa gustul meu.
Bineinteles ca fetele s-au stors cel mai mintenas, cu Tanitra si romulet, chestii In My Honest Opinion mult mai porcarioase si periculoase decat vodca de la tata. Mihaela si cu Romy au vomitat de s-au spart, dar n-au dat pe langa, deci OK pt toaleta mea. In a doua toaleta au stat Corbul si Monica tot timpul si m-am enervat: incepusera toti sa faca misto, si nu suport cand face lumea de Monica; ea a crezut ca eram gelos, cum e mai rau, si Corbul m-a luat deoparte, adica cat de mult imi pasa de Monica si faze. Pentru ultima data i-am confirmat: nu-mi pasa. Ma iubeste inocent si tanjeste dupa mine, si nu-mi place ca n-are mandrie de loc. Adevarul e si ca imi place sa am control asupra oamenilor, mai ales asupra Monicai dintre toti oamenii, si il stiu pe Corbu ca fiind genul de om care sa poata sa elimine influenta mea asupra ei. Bine ca i-am despartit macar asa un pic, altfel nu stiu ce s-ar fi intamplat.
Un pogulet, un aia, se facuse si miezu’ noptii, toata lumea se distra in nebunie. Am si vazut vreo doua vrajeli: Vali cu Stiuca, tipul avea mistocareala in el la mare stil, i-am si zis asta cand tipa era la toaleta, si a dat din umeri zambind ca un mahar, adica he can’t help it. Vali chiar avea nevoie de o lipeala, n-a mai fost cu un tip de sase luni, si chiar daca nu se vede la suprafata, eu stiu ce face o pauza ca asta unei tipe, mi-a explicat Catalina. A doua, Ana cu unul Stefan, care daca nu era prieten al lui Corbu nu pasea la mine in casa: cam negricios asa, caterinca hardau. Tipa inimoasa, nu stiu daca se alege ceva. M-a mai intrebat lumea de doua probleme: hartie igienica, i-am dus la bucatarie cu bucurie, si Monica de o aspirina pe la unspe. Era cam prima data cand o vedeam si eu mai serios – nu-mi placea deloc cat statea cu Corbul in baie, tipul e foarte bun la porcarii cand isi pune mintea si stiam ca cu ea si-o pusese. I-am aruncat ei vreo doua ocheade pe drumul pana-n bucatarie, ea n-a schitat nici un semn. I-am dat aspirina, cica pentru durere de cap. Cand – sa auzi si sa nu crezi – suna la usa. Hait! N-avea cine, ma gandesc eu, ma duc la usa, deschid cu vreo trei fluvii de scuipat in gand, cand sa-mi cada cerul in cap si sa-mi cada coaiele in raul comunal din Copsa mica, ultima persoana la care ma asteptam aparuse la mine la usa, adica, of course, bineinteles, IULIA!!!
Era imbracata numai in negru, cu o fusta care-i venea foarte bine, cred ca cateva secunde n-am facut altceva decat sa ma uit la ea si atat; n-a facut nici un misto, parca era si ea emotionata cumva. Am dansat ceva si tare mi-e teama ca i-am cam ignorat pe ceilalti un pic. Ne mai sopteam niste chestii, mai vorbeam un pic, era ca si cand sarisem din timp. Totul era OK, din cand in cand ma surprindeam atingandu-i usor, discret bratul si gatul, si mai mult se uita la mine cu un sentiment placut de surprindere. Nu am avut ochi pentru nimeni in perioada aia – sorry everybody, I hate being a bad (g)host – dar cand ma uitam asa un pic in jur nimeni nu-si dadea coate. N-a vrut sa ramana foarte mult, nici n-am insistat, nu de stangacie dar nu prea aveam chef si ma si temeam.A trebuit sa se intoarca la un bairam al ei la vreo cinci strazi distanta; isi amintise ca era ziua mea si ca era vorba in clasa de un bairam (ceva gen: ba Andrei simte-te porc ca nu m-ai invitat, dar asa subtil zis si fara aparente inclinatii), dar acuma chiar ca trebuia sa se intoarca, ca era vorba de o prietena de-a ei din generala cu care vorbeste si acuma mult etc. Iulia nu da deloc mult din gura, dar stie sa concentreze informatia.
Cand am condus-o afara, m-a izbit aerul ala rece, unguresc in fata si ne-am sarutat o data, de mai mult mi-a facut pofta. Am intrebat-o daca vrea sa o conduc la statie, a zis ca nu, ca poate si singura. Si bye cu capul: m-a lasat singur inapoi in casa, sinucide-te amore mio, sa citesc dupa aia despre tine in Libertatea, sau cam asa ceva anyways.
E simplu, nu? Daca nu tine la mine, de ce a mai venit? (chiar asa, un telefon de complezenta era mai mult decat bun pentru cineva din clasa, mai ales pentru un -ex). Daca tine, de ce nu a ramas? Si de ce zambetele alea incurcate, de fetita care-si da jos chiloteii pentru prima data? Ori vrea sa ma tina la gratar (Iulia, draga mea, nu tine…. heheh, sadic smile), ori… altceva.
Cateva minute nici nu cred ca am vazut ceva, eram chiar foarte bucuros, uite ce indiferent sunt la tot si la toate (minciuna, of curse). M-am retras in bucatarie si uite ce-am scris atunci: (nu puteam sa fiu total singur, in fiecarea camera ba se lingeau unii, ba se pregateau altii sa borasca, dar orice calm e relativ stiu):
Aveam nevoie sa-mi dea destinul cu lampasul in cap azi. A facut Iulia un gest pe care nu stiu cum sa-l iau fiindca e prea simplu. Ea e prea simpla si prea buna pentru mine. De aia n-o sa fim noi doi niciodata impreuna. Ca am fost, aia a fost accidentul, lucrul straniu; in rest, roata existentei mele se invarte ca pana acuma: perfect in gol.
Un pic cam poetic, dar exprima superbine ceea ce simteam. Exact ca la toate lucrurile zgribulite in jurnalul asta, cand ma uit inapoi la ceva ce-am scris eu mi se pare ridicol, sau … strain. Nu gandesc acuma cum gandeam atunci. Ma intreb, in schimb, ce o sa se mai intample pana arunc jurnalul asta.
Revenind, tot ce puteam auzi era “vino inapoi” de la N&D (mai tarziu, pe trezie mi-am dat seama ca trebuia sa fie vita de vie, la mine la bairam nu se pun asemenea porcarii si nu mai zic cat m-a aruncat si asta in ghearele depresiei (adica ascutita si data dracului)). Am luat sticluta in brate, imi amintesc ca eram pe podea in bucatarie si m-a intrebat cineva, o fata, ce fac acolo. Cred ca m-au luat pe brate Sfinxa si Roxana. Eram cam treaz, de fapt m-am trezit in pat dar atunci mi-am dat seama cat eram de obosit. Am adormit asa, nici cu bocancii scosi. Fara vise, total liber, somn greu d-ala de betie, de fapt nu era betie cat alergat colo-colo.
Cand ma trezesc, parca era un vis: adica de fapt fusesem trezit tras de mana de-a dreptul de… Iulia!! Era ea fara indoiala, mica, blonda cum se facuse de luni si vocea aia care ma usca pe gat. Mi-a zis la multi ani, m-a sarutat pe obraz, am sarutat-o si eu lung si i-am spus ca o iubesc, nici nu-mi pasa cati se mai uitau la noi (nus de ce dracu’ venisera toata haita, mai ca am crezut si mai tare ca era vis). Cand s-au mai eliberat aerele de la mine din creier (s-a intamplat repede), mi-am dat seama pe cine tineam in brate si de ce lumea se uita la mine ca la episodul 60 din seinfeld. Monica, futu-i mortii ma-sii sa-i fie! Nu ca ar fi fost vina ei bineinteles, dar oricum.
Ca dupa aia sa descopar ca cineva a spart o vaza, si am inceput sa strig in stanga si dreapta; trebuie ca credeau ca sunt nebun. Nici nu-mi gaseam cuvintele, atat eram de enervat. Eram super-sucarit, nu pe faza cu vaza bineinteles (puteau sa ma inteleaga ai mei foarte bine). Imi amintesc parca ca am dat cu pumnii in pereti si ca multi oameni se uitau la mine. Nu era chiar ca in Resurection, cand am cazut pe jos de la Finlandia de ne-a dat afara pe toti patru, adica Stefan si Cozoroc si corbu si cu mine. Adica imi amintesc totul, dar parca e ceva separat de mine, adica parca ma decorporalizasem si vedeam totul de la distanta.
E, de dimineata ca de dimineata, adica i-am aruncat aproape pe toti afara (mi-a zis Ana ca a fost frig de sa te urci pe pereti la blocuri). Sfinxa era sucarita, nu stiu de ce, trebuie sa o sun sa vorbesc cu ea, nu-mi place cand prietenii mei BUNI sunt suparati pe mine (vezi Corbule ce faci!)

Ancora sotto pressione i titoli tecnologici, dopo che Bank of America Merrill Lynch ha deciso di declassare otto societa’ di microprocessori, tra cui Intel e Texas Instruments, citando i timori che le scorte siano su livelli troppo elevati, a meno che non si assista ad un netta ripresa delle economie mondiali.

Vendere il dollaro, comprare titoli di Stato e societa’ difensive come le tlc e le utility, cedere i titoli azionari europei e comprare gli asset legati alle materie prime nel campo dell’agricoltura: questi i consigli dell’istituto francese.

Se non sei abbonato, fallo subito: costa meno di un caffe’, solo 0.77 euro al giorno, Durante il suo viaggio in Cina il Presidente Obama ha avvertito che un debito troppo ampio del governo americano potrebbe provocare una recessione caratterizzata da un andamento a forma di W, ovvero caratterizzato da due fasi di debolezza.

L’Organizzazione di Cooperazione e Sviluppo Economico (OCSE) ha rivisto al rialzo di piu’ del doppio le stime sulla crescita dei Paesi in via di sviluppo nel 2010, alzando al contempo le previsioni sull’anno successivo, citando la Cina come principale trascinatore della ripresa.

Fonte:
http://www.wallstreetitalia.com/articolo.asp?art_id=819167

Ieri era lemnul – in ganduri, in limbaj, uneori chiar in arta,
Azi e plasticul – in zambet, in comunicare, in reclame,
Maine … sa fie bronzul ?

Ulpia Traiana Sarmizegetusa…

Ruinele oraşului Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei romane, situată la o distanţă de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. Ruinele oraşului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara.

Amplasare…

Sarmizegetusa în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munţii Orăştiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape şes, în bazinul Haţegului, la cota 531 m. Oraşul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat şi Transilvania şi care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi “Porţile de Fier ale Transilvaniei”. Alegerea amplasamentului pentru întemeirea oraşului s-a făcut în baza avantajelor strategice şi economice, cu Munţii Retezat la sud şi Munţii Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în linişte, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia şi Bumbeşti.

Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre şi făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).

Istorie…

Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârşitul campaniei din 101-102 d.C., la distanţa de 8 km est de Porţile de Fier, în Câmpia Haţegului, o garnizoană romană. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi după obţinerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraş, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman. Ulpia Traiana a fost întemeiată de guvernatorul Daciei Romane, Decimus Terentius Scaurianus şi avea o formă obişnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite. Dimensiuni: suprafaţa de 32,4 ha, lungimea 600 m, lătimea 540 m, înălţimea zidului de 4-5 m. Zidul era construit din blocuri de piatră cioplite, îmbinate cu mortar şi era prevăzut în partea de sus cu creneluri, având pe fiecare latură câte o poartă. Porţile de pe laturile paralele erau legate între ele prin două străzi principale, care străbăteau cetatea dintr-o parte în alta. Piaţa era în centrul oraşului cuprins între zidurile de apărare şi se afla la întretăierea celor două străzi principale amintite mai sus. Dacă în interior se aflau clădirile administrative şi religioase, în afară însă se aflau case, gospodarii, unele temple, dar şi construcţii publice şi particulare precum şi cimtirele. Numele complet al oraşului era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a sarmaţilor în 117-118 d.C. Ea a fost înăbuşită cu cruzime de Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian, şi care era un militar specializat în astfel de acţiuni de suprimare a răscoalelor din imperiu. Drept recunoştinţă pentru nimicirea răscoalei, conducerea oraşului a ridicat în 118 d.C. un monument în cinstea lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripţie de mulţumire pentru Turbo. Cum din anul 166 popoarele “barbare” aflate la graniţa imperiului în frunte cu marcomanii şi dacii liberi, atacă provincia, guvernatorii Daciei au luptat din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă şi se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala şi i se ridică şi lui o inscripţie pe la 172, în care i se mulţumeşte că a scăpat oraşul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor. Caracalla este prezent în 213 în Dacia, când s-au obţinut victorii în luptele din nordul Daciei şi Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripţii la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) a acordat oraşului titlul de metropolis şi instituie Concilium III Daciarum. În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărţită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia însăşi îşi exprimă devotamentul faţă de împărat în 239. De la Hadrian şi până la Philippus (244-249), Dacia s-a bucurat de linişte şi înflorire cu scurte întreruperi. Pe timpul lui Philippus a avut loc invazia carpilor şi cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt şi Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) a ieşit victorios asupra carpilor, iar conducerea oraşului îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripţia “nostro divino domino”. În anul 250, Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz ca mulţumire că a apărat Dacia de goţi şi carpi. În ultimile două decenii ale dominaţiei romane s-a resimţit criza prin care trecea imperiul şi în Dacia şi în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulaţia monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe fondul atacurilor “barbare” şi lipsa soluţiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei şi funcţionarilor, care au fost urmaţi şi de proprietarii de pământ şi de sclavi, dar nu de marea masă a populaţiei. Oraşul a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă. Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia şi mai ales după moartea lui Attila când haosul a pus stăpânire peste tot.

Complexul arheologic…

Astăzi, complexul arheologic de la Sarmizegetusa cuprinde:

• Amfiteatrul
• Templul zeiţei Nemesis
• Templul lui Liber Pater
• Templul zeilor Domnus şi Domna
• Sanctuarul Zeilor Aesculapius şi Hygia
• Templu Mare
• Templul zeului Silvanus
• Horreum
• Praetorum procuratoris (sediul procuratorului financiar al Daciei Apulensis)
• Forul lui Traian (forum vetus)
• Forum novum
• Capitoliul
• Insulele de locuinte de la vest de cele două foruri
• Necropola estică

Mio caro,

scrivo di fretta tra un’incombenza mondana e l’altra come le prove dalla sarta per l’abito che indosserò alla serata di beneficenza a Villa Malpighi; non posso mancare il Barone ci tiene molto alla mia presenza, Sua moglie un po’ meno, anzi se potesse mi strapperebbe volentieri l’abito, magari con le unghie,e ovviamente lontano dagli occhi del suo amato consorte. Povera cara, non sa che le sue frequenti emicranie sono dovute al peso delle altrettanto frequenti corna. Comunque non vi agitate il Barone, nonostante il possente fisico, non è il mio tipo. Altrimenti, non avrei notato voi. Ricordate?
Io ogni attimo, ogni parola e più di ogni altra cosa ogni movenza delle vostre magnifiche mani. Non ho osato confessare neppure al mio diario ciò che accadde. Sapete, con tutte le cameriere che girano per “casa” è meglio non fidarsi. La più infida poi è la nuova dama di compagnia di mia madre, una sorta di scopa vestita, pure male. La dama di compagnia ovviamente, non mia madre ! Oltretutto si deve pure essere invaghita del Conte, mio marito che davvero ha tutt’altri gusti.
Ma eccomi al motivo di questa mia seppur breve missiva. I dagherrotipi che mi faceste avere tramite il vostro stalliere (ci possiamo fidare ?)….
Vi sapevo audace, ma non pensavo a tal punto. Come li vidi quasi svenni. Poi mi ripresi, con l’aiuto dei Sali, ma dopo fu ancora peggio: un onda di calore mi travolse e la mia mente fu invasa da voi. Sognai che le vostre mani adagiate il “quel luogo di piacere” fossero le mie per seguire le curve del vostro corpo. Per prendere possesso e domare il vostro piacere. Per poi arrendermi alle vostre voglie.
Ditemi che verrete a Villa Malpigli. In fondo al parco c’è la serra.
Non rispondete è troppo rischioso. Se ci sarete vi vedrò. Sappiate che indosserò la guepiere di pizzo nero.

Ora cercate di dormire, se ci riuscite.

Sempre vostra devota
C.H.

Sub casele si grajdurile taranilor din Muntii Orastiei se ascunde o civilizatie veche de 10.000 de ani .
Despre civilizatiile egipteana, mayasa, incasa sau azteca a auzit toata lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizari tehnice si stiintifice care ne mira si astazi. Crezi ca daca ai ajunge in Egipt sau in Peru ai întelege cum au fost construite piramidele sau ai reusi sa descifrezi in laborator compozitia stâlpilor si a sferelor din fier care nu ruginesc de mii de ani, desi se afla la discretia vântului si a ploilor. Cine crede ca are solutia acestor enigme nu trebuie sa parcurga mii de kilometri pentru a-si verifica teoriile. Muntii Orastiei sunt mult mai aproape si acolo, desi pare incredibil sau exagerat, se afla vestigiile unei civilizatii la fel de fascinante: civilizatia dacica.
Dacii îsi zideau muntii…

Când spui daci, spui Sarmizegetusa. Iar când spui Sarmizegetusa, te gândesti la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia (aflata la doar 40 km de Ulpia), creata in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. Ei au fost in primul rând constructori desavârsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie militara. Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspândite pe 5000 de kilometri patrati. Pâna la o altitudine de 2050 de m, interventia umana este prezenta în mod compact. Una dintre marturiile istorice spune ca dacii îsi zideau muntii.

Poate ca aceasta afirmatie a stârnit zâmbete sau a fost considerata, în cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetari în Muntii Orastiei au gasit însa dovezi care confirma vechile scrieri. “Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sunt terasati, iar versantii sunt ziditi. Pe toate crestele, vaile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetatile sunt aparate de ziduri circulare, de sus pâna jos. Daca in cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabila. Ramâne un mister transportarea blocurilor imense de piatra pâna in vârful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioara celei folosite la piramidele egiptene”, spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetator al zonei. Calendarul dacic rivalizeaza cu cel de la Stonehenge…

Urmele de activitate industriala dovedesc ca dacii erau si foarte buni prelucratori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la lumina lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului in foc, furnale, lentile de fier. Putini stiu ca Muntele Batrâna este cel mai înalt vârf din România, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Masuratorile gravitationale au aratat ca datorita nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai înalt de pe teritoriul tarii noastre. Sa fie o întâmplare ca aici aveau dacii cea mai mare mina de fier si cele mai importante depozite de minereuri? Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au facut masuratori pe stele, utilizând coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum se proceda in mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunator ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreaza, in egala masura, cunostintele deosebite de matematica, astronomie si in special de geometrie pe care le aveau dacii.

Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu îmbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apa si de drenare a zonei, ca sa le parasesti la primul atac. Modelul dacic de aparare completa, utilizarea avantajelor oferite de teren, razboiul de uzura, toate au contribuit la încetinirea înaintarii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se întindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sa treaca de “salbaticii” din Carpati.

O civilizatie unica, veche de 10.000 de ani…
Poate ca dacii au fost ajutati de Zalmoxe, caruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunatoare decât cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adânc îngropate de timp, încep sa iasa la suprafata, luându-i prin surprindere astazi pe taranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pastrate pâna la noi relateaza ca ar fi trait pe aceste teritorii. “Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sa afirm, dupa cercetarile facute in Muntii Orastiei ca civilizatia existenta pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevarat unica. Vestigii ale civilizatiei romane se afla si in alte tari, deci nu pe acestea trebuie sa le punem in valoare. Pacat ca nu se acorda atentia necesara Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevarat numai a noastra”, afirma Vasile Dragomir. Sarmisegetuza Regia asteapta sa fie redescoperita …
“Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii megalitice îsi au originea pe pamânturile noastre. Germanii, de exemplu, au facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia”, este de parere Vasile Dragomir. Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sunt rasfirate, cu case “atârnate” de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mândri de ea si de noi….

Si fondurile UE au adiţionale…
Unul dintre drumurile care au stârnit controverse este porţiunea de pe DN1 ce leagă Brasovul de Sibiu. De cinci ani, aici se toacă bani cu nemiluita pe studii, exproprieri si construcţii. Toate procedurile au fost finalizate prin contracte, iar majoritatea contractelor au acte adiţionale generoase. Pentru proiectare si consultanţă la acest tronson s-a încheiat actul adiţional la contractul cu nr. 745/2003 cu societatea SPEA INGEGNERIA EUROPEA SA din Italia. Acesta se referă la consultanţă pentru proiectare si supervizarea lotului C pe DN 1 Brasov-Sibiu, km 173+800- km 296+300. Suma cu care a fost suplimentat contractul este de 3.207.942 de lei fără TVA.
Nici lucrările cu fonduri europene nu au fost scutite de acte adiţionale la lucrările executate. Astfel că, din 2005, la reabilitarea DN 6 – pe tronsonul Bahna-Lugoj – a plouat cu bani, iar efectul este nul: parcă nu se mai termină niciodată acest segment al Coridorului IV paneuropean. Valoarea iniţială a contractului pe acest tronson a fost stabilită la 62 de mi-lioane de euro, având asigurată o finanţare ISPA. Consorţiul format din firmele Garboli Conicos si Tirrena Scavi are în sarcină modernizarea soselei Bahna-Mehadia si construirea variantei ocolitoare a localităţii Mehadia, în baza unui contract cu o valoare de 21,2 milioane de euro, fără TVA. Anul acesta au apărut costuri suplimentare, astfel că italienii au solicitat suplimentarea fondurilor cu mai bine de 4, 5 milioane de euro. Valoarea la care s-a ajuns după semnarea actului adiţional din luna august a adus costurile la 25.787.421 de euro (fără TVA). Asa s-a întâmplat si pe sectorul de drum Mehadia-Domasnea, de pe DN 6, unde costurile s-au ridicat de la 8,59 milioane de euro (fără TVA) la 10,8 milioane de euro (fără TVA)…

Umbrărescu si Căsuneanu, fruntasi în „liga campionilor“ care primesc milioane de euro prin suplimentarea lucrărilor deja contractate

Anul acesta, oamenii de nădejde din construcţii beneficiază de un supliment de 200 de milioane de euro din acte adiţionale, „lipite“ la contractele deja obţinute. Modalitatea facilă prin care se suplimentează fondurile a devenit deja o practică obisnuită la anumite ministere. Cum obisnuite au devenit si scuzele de după adjudecarea licitaţiilor, când se spune de fiecare dată că nu se cunosteau realităţile din teren, înainte de a începe lucrările.

Am vazut ceva asemnator mai demult si ieri s-a intamplat sa dau, iar, peste un videoclip. Arta in nisip…Eu raman cu gura cascata cand vad ceva asa de frumos.

Va spun…cand vad asa ceva chiar simt ca arta e ceva real. Mai multe videouri gasiti pe youtube cautand dupa termenii  ” Sand Animation” sau “Sand Art”.

Epoca contemporanea: i restauri ottocenteschi…

Liberato in due grandi riprese, con gli scavi diretti da Carlo Fea, commissario per le antichità, nel 1811 e 1812 e con quelli di Pietro Rosa (1874-1875), agli inizi dell’800, oltre ad essere oggetto dei più fantasiosi progetti di riuso fino alla metà del ‘700, il Colosseo era staticamente compromesso, dopo esser stato per secoli abitato, adibito a luogo di culto cristiano ed utilizzato come cava di travertino. Uno dei principali e più evidenti problemi era l’interruzione brusca dell’anello più esterno nei lati in corrispondenza delle attuali via di San Giovanni in Laterano e via dei Fori Imperiali che furono non a caso oggetto dei restauri più importanti.

L’intervento di Raffaele Stern…

Dopo l’istituzione di una commissione straordinaria da parte del papa Pio VII, i primi restauri furono iniziati dopo il 1806, anno in cui un violento terremoto compromise la statica dei due lati liberi dell’anello più esterno. Il terremoto aveva particolarmente aggravato la situazione del terzo anello sul lato ovest dove, a causa di conci ormai pericolanti, era richiesto un intervento di emergenza. Dopo che i conci furono puntellati vennero così immediatamente montati i ponteggi per la creazione di uno sperone che facesse da contrafforte e Raffaele Stern ipotizzò due diverse modalità di intervento che dovevano passare sotto il vaglio dell’Accademia di San Luca: “per via di togliere“, che passava per l’eliminazione della parte di attico e delle arcate del terz’ordine danneggiate, ipotesi che fu scartata dall’Accademia di San Luca, e “per via d’aggiungere“, ipotesi poi effettivamente realizzata che prevedeva l’aggiunta di uno sperone d’emergenza in laterizio. Le prime due arcate per ogni ordine vengono dunque tamponate e viene realizzato uno sperone rustico in laterizio privo delle forme architettoniche delle arcate esistenti frutto dell’emergenza e della necessità di attuare una soluzione quanto più economica e veloce possibile. Anche i conci puntellati, caricati successivamente di significato romantico e descritti come bloccati nell’atto della caduta, sono in realtà solo il frutto di un intervento di emergenza. Stern aveva inizialmente pensato di tinteggiare lo sperone, poi ironicamente chiamato “stampella”, di un intonaco color travertino per evitare l’eccessivo contrasto con le parti autentiche, ma la tinteggiatura non fu mai realizzata.

L’intervento di Giuseppe Valadier…

Giuseppe Valadier, che si era già occupato del Colosseo nel 1815 con un “Progetto per chiudere decentemente l’Anfiteatro Flavio” con delle cancellate, si occupa nel 1823 del recupero dell’anello perimetrale nel lato verso i fori. La differenza sostanziale fra l’impostazione del restauro di Stern e quello che va a realizzare Valadier è che mentre il primo è realizzato sotto il pericolo di un imminente crollo, l’altro può essere realizzato in tutta calma.

L’intervento sarà dal punto di vista statico un nuovo sperone ma in questo caso Valadier avrà il tempo di realizzare delle arcate del tutto identiche alle originali. L’aggiunta è interamente in mattoni, realizzata in materiale diverso rispetto all’originale per motivi economici e non per una volontà di differenziazione, ad eccezione della basi e dei capitelli in travertino realizzati in maniera identica e con lo stesso livello di definizione degli originali. Anche in questo caso per non impattare troppo con la preesistenza l’aggiunta in laterizi doveva essere tinteggiata con una scialbatura color travertino mai realizzata.

L’opera viene celebrata da Valadier come al pari di nuova architettura, a dieci anni dall’inizio dei lavori, in “Opere di Architettura ed Ornamento”, dove descrive ed illustra minuziosamente i lavori a patire dalla costruzione delle impalcature alla fine del restauro, come una delle sue più grandi opere.

I lavori di Gaspare Salvi e Luigi Canina…

Dagli anni trenta fino alla conclusione dei lavori avvenuta a metà del secolo, i lavori passarono sotto la direzione di Gaspare Salvi e Luigi Canina.

Il primo intervento di Salvi riguarda la parte più gravemente compromessa dell’intera costruzione rimasta in piedi: il terzo anello sul lato dell’attuale via San Gregorio. Su delle basi in travertino Salvi costruisce un completamento con archi in laterizio su imposte in travertino dai quali partono degli speroni che ricollegano la parte di nuova costruzione alla parte antica che viene così staticamente assicurata. In nuovi archi sono segnalati da mattoni bipedali disposti radialmente. I riempimenti dei muri radiali vengono realizzati in travertino al primo ordine ed in laterizio negli ordini superiori mentre i pilastri di restauro vengono realizzati tutti in mattoni. Alla morte di Salvi, Canina prende in mano la direzione dei lavori risolvendo sullo stesso lato un problema di strapiombo verso l’interno della parte più alta della costruzione che viene assicurata ai contrafforti in mattoni di nuova costruzione da dei tiranti in ferro.

L’ultimo grande intervento è operato sul lato a nord, verso l’attuale via degli Annibaldi, che era il più conservato ad eccezione dell’attico che presentava uno strapiombo di oltre 60 centimetri fuori dall’asse. Era dunque necessario costruire un sostegno per la parte più esterna strapiombante. Viene così costruito verso l’interno un abbozzo di quart’ordine nel secondo anello nel quale vengono affondate delle catene binate che hanno il compito di assicurare la parte d’attico non più in asse.

Il Novecento ed i lavori contemporanei…

Nel 1938 e 1939 furono completamente scavate le strutture sotterranee dell’arena, in parte alterate dalle ricostruzioni.

Nel 2007 il complesso è stato inserito fra le “Sette meraviglie del mondo moderno”.

Origini dell’attuale nome…

Nelle vicinanze era presente una statua colossale di Nerone in bronzo, dalla quale deriva il nome Colosseo, attestato a partire dal Medioevo e legato anche alle dimensioni colossali dell’edificio.

Dopo l’uccisione di Nerone, la statua venne rimodellata per raffigurare Sol Invictus, il dio Sole, aggiungendo intorno alla testa i raggi della corona solare. Il Colosso venne quindi spostato dalla sua originale collocazione, l’atrio della Domus Aurea per far posto al tempio di Venere e Roma sotto Adriano, nel 126. Il sito del basamento della statua colossale dopo lo spostamento è attualmente segnato da un moderno basamento in tufo.

Tuttavia la colossale statua di Nerone venne abbattuta in età imperiale ed è difficile che se ne serbasse il ricordo nel VI secolo. Il bolognese Armannino Giudice, nel XIV secolo sosteneva che il Colosseo fosse il principale luogo pagano del mondo. Secondo la sua interpretazione «il Colosseo era diventato la sede di alcune sette di maghi ed adoratori del demonio. A chi si avvicinava veniva chiesto: “Colis Eum?” (cioè adori lui?, intendendo il diavolo) a cui bisognava rispondere “Ego Colo”». Il papa Benedetto XIV fece esorcizzare il Colosseo e lo consacrò alla memoria della passione di Cristo e di tutti i santi…

Cu toate cele intamplate de ieri pana azi, fara bani de tigari in buzunar, ne-am decis asupra celor ce se vor intampla de azi pana maine.

primele impresii despre nebunia dezlegată se sting

noaptea explodează în acorduri mizerabile

fumul roșu îneacă ultimele urme de viață

imbold imperativ de scîrbă și acid

precursorul fanatismului religios scoate arta la lumină

creierul are o forță fantastică la fel și armele de distrugere în masă

chemat la apel sau transpus în altă dimensiune arborele se usucă

final de zi final de seară hoardele au amuțit la vederea nevăzutului

trimis spre a sugruma primatele albe se gîndește că va muri curînd

dar soarele îi dă speranță și vigoare emblematică

torța seacă a amuțit spre alte enigme

nesecat lac deșeuri anonime, fruntea de suspine

vara neagră ochii negrii articolul iscat cognitiv secera sună

pericol destupat inadvertențele se adună

scop oniric testamentul fals droguri la morgă