Cum e shtocaneala eftina de itist de facto ce ma aflu, trebuie sa traduc titlul: cultura nu e totuna cu cunoasterea sau stiinta.

De obicei astea sunt amestecate grav de tot. Daca ai citit mii de carti  si ai mai scris cateva sute, pe diverse teme, nu te califica ca om de stiinta.

Bineinteles ca se leaga de profesia mea de baza: tanti Mihaela Miroiu a aparut oarecum recent la TV cu titlul de sociolog. Sa ne intelegem. Sociologia e o stiinta. Foarte inrudita ca statistica, mai ales din perspectiva incapacitatii de a face predictii punctuale. Ruda si cu o bucatica din fizica, adica, sa zicem,  aia cu principiul incertitudinii. Dar ramane o stiinta, sau macar un efort major in directia asta. Iar filosofia acestei tanti nu are legatura cu nici o stiinta.

Asta presupune ca trebuie sa ai o pregatire specifica, ca trebuie sa aprofundezi domeniul si mai ales ca 1000 de carti citite pe alte domenii – specializare stiintifica anterioara – nu te califica in alta specializare stiintifica.

Sa ne intelegem, filosofia nu este o stiinta. E in cel mai bun caz un act de cultura. Este intr-adevar locul de unde au pornit stiintele. E locul de unde au pornit intrebarile, de fapt. OK, dar de aici, pe tema ca esti doctor in nush ce pana la a fi om de stiinta (pe ORICE domeniu) e o mare distanta. Mah, da atat de mare, incat din filosof daca te pretinzi matematician, fizician sau sociolog faci o greseala la fel de mare. E vorba pana la urma de respectul fata de noi si fata de eforturile noastre spre cunoastere.

Bineinteles, Mihaela Miroiu nu e singura in aceasta situatie. Tot acolo s-ar afla de ex si un anume Petre Anghel, care cica preda la fac de Sociologie, pe relatie (din cate stiu) cu Ilie Badescu, care desi are o pregatire corespunzatoare, insista sa o dea aproape in teologie – fiind de fapt si ideologul noii drepte, in care a “esuat” potentialul lider Marian Munteanu (de fapt in plan politic, lu Magureanu nu i-a iesit nimic, prietenii stie de ce). Revenind la Petre Anghel, individu a fost ceva soi de rectoru lu institutul teologic adventist. Ihim.  Un om calificat ca om de stiinta, nu?

Bine, mai stiu cel putin doi limbisti lingvisit anonimi (deci nu ii voi lasa asa) care s-au bagat tot acolo, cica ca sociologi. Pe o idee foarte apropiata “dar noi am citit mult”. Bine mah, ati citit mai mult ca noi astialalti pt ca asta a fost jobu vostru.  Da totusi, asta va califica in vreun fel anume, pe un domeniu anume?

Repet, sociologia e o stiinta, nu o vorbareala la bere. Turambar cred ca ar fi de acord. Si chiar daca nu, daca ar face esantionaele la bere si-ar lua-o grav. Pentru ca asta este filosfia contemporana pt mine: discutii la bere.

LE: asta nu inseamna ca nu apreciez cultura, ca uite, ascult acum parazitii; si imi mai plac beethoven, tšaikovski, metaliica si altii (sa ma rezum la muzica)

LE2: Parerea mea.

LE3: Eu am citit milioane de linii de cod la viata mea. Numa ca asta nu se poate face nici in pat, nici la bere. Ca altii adica. Si nici nu sustin ca sunt jmeker pe tema asta.

Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Badescu, sef al catedrei de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, director al Institutului de Sociologie al Academiei Romane, membru fondator si rector al nou infiintatei Universitati Taranesti, autor al mai multor studii si monografii, printre care “Tratat de geopolitica” si “Idei politice romanesti”, precum si coautor al cartilor “Geopolitica integrarii europene” si “Sociologia si geopolitica frontierei”, autor al volumului “Noologia” si unul dintre fondatorii domeniului cu acelasi nume.

- Cum a luat fiinta Universitatea Taraneasca si de ce era necesara o astfel de institutie?
- Ideea universitatilor taranesti s-a nascut la o intersectie de stari sufletesti dintre cele mai contradictorii, induse de situatia dezastruoasa a ruralului romanesc, in genere, a lumii rurale si, prin extensie, a marilor agrosisteme ale planetei, asa cum arata acestea la acest sfarsit de ciclu si de civilizatie moderna. O atare idee este deopotriva rodul ingrijorarii si al unei extraordinare iubiri din care s-a nascut, se cuvine s-o spunem, o miraculoasa literatura taraneasca, comparabila cu aceea a siberiacilor rusi, in cadrul careia stralucesc romanele scriitorului Dinu Sararu dedicate umanitatii taranesti de ieri, de azi si de peste toate timpurile si veacurile. Cel ce-a putut sa iubeasca asa de extraordinar taranul a fost si intaiul dupa 1989 care a creat o fundatie pentru cunoastere si actiune rurala, denumita omonim “Niste Tarani”, dupa titlul marelui ciclu taranesc creat de acelasi minunat traitor si creator care este Dinu Sararu. Cand a creat fundatia m-am aflat printre cei ce-au alergat spre a fi impreuna cu cei ce se ofereau sa slujeasca o lume parasita, inselata, umilita ca de atatea ori in istorie, printr-un abandon tragic si absurd totdata care persista la aceleasi proportii. Am initiat atunci, pe suportul Institutului de cercetari rurale al Fundatiei, ciclul de cercetari rurale reluand o traditie a sociologiei romanesti, traditia Scolii de sociologie rurala a lui Dimitrie Gusti. Au fost editate trei lucrari monografice, alaturi de alte carti sustinute de fundatie, precum este si minunata carte a profesorului Ion Ghinoiu dedicata calendarului popular. Tot atunci ni s-a prefigurat si programul de actiune sociala rurala, din care face parte, alaturi de Festivalul International Eco-Etno-Folk-Film, de programul “Sanatatea taranului roman”, ori de cel dedicat “arhitecturii rurale”, si ideea relansarii Universitatii Taranesti menita a deveni sediu si cadru de cercetare, dezbatere si actiune in serviciul satului romanesc, pe care pare ca nu mai voieste nimeni sa-l slujeasca desi toti avem nevoie de el. Intre timp, lucrurile in lumea satului romanesc au mers in jos cu o derulare tipica pentru catastrofe, incat putem spune ca avem in fata peisajul unei catastrofe sociale, caci aceasta este configuratia chestiunii rurale astazi.

- Care ar fi, sintetic exprimata, trasatura cea mai apasatoare a spatiului rural in lumina cercetarilor pe care le-ati coordonat?
- O trasatura de maxima alarma este eliminarea lumii rurale din campul societatii de piata, ca o consecinta a deprecierii fortate a muncii si produsului rural, ceea ce induce o cascada de alte fenomene negative si anume: izolarea fortata a ruralului, insularizarea sa intr-o lume care-si leaga sansele de deschidere si integrare. Reactia ruralilor a fost rapida: parasirea locului, bejenia, fenomen atestat de rata extrem de ridicata a emigararii rurale, cel mai amenintator fenomen demografic dintre cele cu care se confrunta Romania la acest inceput de mileniu. Doar sporul natural negativ depaseste un atare prag de amenintare. La acest aspect statul a raspuns intr-o formula proprie statului fiscal. Statul este institutia chemata sa organizeze si sa incurajeze, printr-un sistem fiscal adecvat, sistemele de irigatii, zootehnia (producerea unor rase superioare de animale), industriile aferente, inclusiv industria chimica producatoare de ingrasaminte. In locul statului-gospodar, atent cu resursele si deci bun manager al proceselor, statul actual este un stat mai degraba oligarhic, interesat precumpanitor de interesele paturilor superpuse, asupra tarii reale aruncand o plasa de fiscalitati sufocante, care preschimba aparatul statului intr-o simpla povara. Acesta este poate cel mai mare factor de amenintare la adresa statului national in timpul ce va veni. Am atras atentia asupra unui fenomen mondial generat de absenta politicilor rurale ori de erorile de raportare ale statelor la chestiunea rurala. Urmarea unei atari atitudini este un nou tip de amenintare la scara mondiala: amenintarea suburbium-ului mondial si deci a anarhiei progresive. Acest tip de anarhie isi arata deja semnele si in spatiul romanesc, chiar daca guvernele o ignora. Poate vom vorbi cu alt prilej despre aceast fenomen.
- Cercetarile dumneavoastra v-au condus la constatarea ca exista o suprapopulatie rurala de vreme ce emigratia rurala este asa de inalta. Este industrializarea un raspuns adecvat la o atare situatie?
- Voi incepe prin a-l cita pe Madgearu, sociologul si economistul chestiunii rurale din perioada interbelica. Acesta obisnuia sa avertizeze ca “este departe de a fi dovedit ca industrializarea unei tari agricole implica rezolvarea problemei suprapopulatiei agricole.” “…Telul industrializarii nu poate fi decat extinderea activitatii economice si marirea productivitatii muncii nationale… Aceasta nu poate fi determinata… decat de criteriul sporirii capacitatii de cumparare a maselor, deci de extensiunea pietelor, iar pentru ierarhizarea industrializarii, de criteriul maximumului de productivitate”. Or, tocmai faptul ca populatia rurala este extrem de saracita astazi si deci cu o putere de cumparare aproape de zero face extrem de complicat raportul dintre industrie si agricultura intr-o astfel de tara. Ceea ce este valabil pentru o tara cu industrie si agricultura dezvoltate devine indoielnic pentru o tara in care predomina decalajele. Aici, absorbtia suprapopulatiei agricole este cu totul indoielnica, incat ne vom astepta la o cronicizare a fenomenului unei populatii intermediare, nefixata in structuri profesionale si corporative clare, alimentand, din contra, fenomenul lumpendezvoltarii, cum il numea un sociolog latino-american, si, deci, aruncand societatea in suburbium-ul mondial. Aceasta este o confirmare a teoriei anarhiei progresive, care va afecta Europa incepand cu periferiile ei.

- Sa intelegem ca cei chemati sa faca reforma nu au un dialog cu cei asupra carora cad efectele reformei ceea ce duce la crize specifice?
- Incontestabil. Satul este supus unor procese si politici de subdezvoltare nu unora de dezvoltare. De vreme ce lipsesc politicile de reorganizare a agriculturii, lipseste creditul rural, lipsesc programele de asistenta pe linia procurarii echipamentelor, inseamna ca, pe cale de consecinta, satul este fortat la subutilizare si deci la subdezvoltare. Ramane totusi alternativa emigrarii, a migratiei temporare sau alternative. Este varianta la care sunt siliti tinerii din rural. In fata fenomenului subutilizarii fortate, ei aleg varianta migratiei. Multi dintre ei emigreaza definitiv. Pentru prima data in istoria chestiunii rurale romanesti, masa rurala, formata dintr-un stoc demografic tanar, respinge strategia subutilizarii in favoarea migratiei internationale. Aceasta schimbare in atitudinea masei rurale va influenta intr-un chip decisiv destinul satului roman, chestiune asupra careia nu vom starui in aceasta discutie. Ceea ce vreau sa adaug se refera la faptul ca aceasta depopulare fortata a satului (sunt sate in care s-a ajuns de la 60 de copii in prima clasa primara la doar trei anul trecut, ca urmare a emigrarii familiilor), nu inseamna nici pe departe rezolvarea chestiunii sociale si in niciun caz nu conduce la relansarea politicilor de dezvoltare. Pseudospecialistii, prosti si cinici, ai chestiunii rurale vorbesc despre o axioma a necesitatii reducerii populatiei rurale si a celei ocupate in agricultura. Ei uita insa ca in Germania, de pilda (in Republica Federala Germania), intre 1950 si 1986, a avut loc o reducere a fortei de munca ocupata in agricultura cu 77% (de la 3,5 milioane la numai 0,8 milioane), dar cu complementul unei cresteri de “patru ori a capitalului strain plasat in agricultura germana intre 1960 si 1985” (W. Rosener, Taranii in istoria Europei, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p. 217-218). Altminteri, o depopulare fortata a ruralului nu este mai mult decat o simpla depopulare fortata incadrabila mai degraba in categoria actiunilor de genocid, cu termenul lui A. D. Smith. Fiindca trecerea la agrosistemul de tip occidental nu aduce scaderi de costuri, ci mariri de costuri. Fata de gospodaria taraneasca clasica, “fabrica agrara” occidentala necesita, “pe langa utilizarea tractoarelor si a masinilor de recoltare totala in agricultura”, “cheltuieli financiare” tot mai ridicate “datorita instalatiilor de furajare, masinilor de muls si altor utilaje.” (ibidem, p. 217). Fabrica agrara specifica agriculturii intensive moderne este nu doar costisitoare, ci si inalt poluanta. Si iarasi citez din Rosener, de vreme ce am venit pregatit cu dosarul chestiunii la aceasta discutie cu dumneavoastra: “Extinderea culturilor pe suprafete mari, ca si utilizarea excesiva a ingrasamintelor chimice si a ierbicidelor au facut ca agricultura intensiva sa fie astazi unul dintre principalii
factori care provoaca regresul rapid al multor specii de animale si plante. O alta serie de probleme, care a gasit o larga rezonanta la public, este posibila incarcare negativa a alimentelor de provenienta animala si vegetala cu o serie de reziduuri biologice (pesticide, hormoni etc.)”. (Rosener, p. 220). In opinia lui Rosener, marea fabrica agrara are si un potential slabit de rezistenta la criza comparativ cu gospodaria taraneasca familiala, “care in cursul istoriei sale a rezistat cu succes la multe crize.” (Rosener, p. 220). Prin urmare, nu trebuie sa credem ca viitorul rural este doar in Occident si trecutul rural doar in Rasarit, in tari ca Romania, Polonia, Bulgaria etc.

- Subventiile ar conduce la o rezolvare a chestiunii?
- Subventiile sunt foarte importante, dar exista riscul aparitiei unui tip special de birocratii care anuleaza efectul subventiilor. Este o chestiune asupra careia avem avertismentele unui om de talia lui L Erhard, promotorul ideii de economie sociala de piata in Germania devastata de efectele celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Extinderea sistemului social si generalizarea politicii subventiilor au dus acolo, cum ne spune un specialist al chestiunii, doctorul V Badescu din Germania, “la aparitia acelei birocratii atoatestrivitoare, asupra careia avertiza in 1948 L. Erhard, la imobilism si la disparitia initiativei pe piata. Astfel, daca la sfarsitul anilor ’60 existau in R. F. Germania 477 legi federale si ordonante, in 1999 Germania avea 1928 legi federale, 2946 ordonante si 84.900 hotarari cu caracter particular, numai legislatia din cadrul mediului inconjurator intinzandu-se pe 16.000 de pagini. Costurile acestei birocratii pentru economie se cifrau la 60 mrd. DM in 1999, 96% din aceste costuri fiind suportate de clasa de mijloc”. Nu seamana cu situatia actuala de la noi?! Vreau sa spun ca raspunsul la chestiunea rurala trece obligatoriu printr-un raspuns la chestiunea strategiei de baza a societatii si politicii romanesti. Raspunsul cuprins in doctrina economiei sociale de piata pare unul atractiv cu o conditie: clasele politice sa creada in el, sa ateste vocatia nationala si sa respinga tentatia oligarhica, extrem de primejdioasa oriunde, nu doar in Romania.

- Care sunt caracteristicile care ingaduie o atare caracterizare a lumii rurale? De ce socotiti asa de importanta chestiunea rurala? Care sunt rezultatele primelor studii de teren?
- Romania actuala este, intr-o masura semnificativa, o Romanie rurala: 93,7% din teritoriul Romaniei este teritoriu rural, in rural locuiesc astazi 47% dintre romani, 40% dintre cei care lucreaza sunt ocupati in activitati localizate in spatiul rural. Voi detalia numai cateva dintre aspectele din spatele cortinei urbane pe care politicienii refuza s-o traga, amagindu-se ca pot prelungi o asemenea ignorare, ea insasi alimentand catastrofa rurala. Aspectele dosarului rural cu infatisare catastrofala sunt cele pe care ni le arata studiile noastre si ale altor mari specialisti ai chestiunii, studii din cuprinsul carora vom extrage in continuare doar cateva date, ca sa nu ramanem doar la consideratiile noastre de ordin calitativ. Va propun asadar, pentru aceste fatete ale catastrofei rurale, sa preluam cateva excerpte din respectivele studii si apoi sa revenim la discutia noastra. Vom mentiona mai intai acele fatete care ingaduie specialistilor chestiunii rurale sa vorbeasca, pentru cazul romanesc, evident, despre o adevarata prabusire a agrosistemului, proces ilustrat de marile dezagregari pe care le-a suferit agrosistemul romanesc dupa 1989. Fetele acestei dezagregari sunt: a) “faramitarea pamantului (67,4% dintre exploatatiile agricole private din Romania au sub 3 ha, dimensiunea medie a unei exploatatii fiind de 2,67 ha, ceea ce reduce eficienta folosirii mijloacelor si resurselor.
In plus, exploatatiile din agricultura Romaniei sunt dispersate, revenind in medie 4, 14 loturi la o exploatatie”.
b) “reforma agrara in Romania a condus la trei tipuri de efecte, ne spune Dr. Traian Lazar, directorul Institutului de Economie Agrara: distrugerea dotarilor tehnice din agricultura; dezorganizarea productiei agricole; faramitarea exagerata a suprafetelor agricole in procesul reimproprietaririi, atfel incat suprafata totala de 8.000.000 ha era pulverizata, la nivelul anului 1996, in peste 30.000.000 de parcele cu o suprafata medie de 0,26 ha/gospodarie”). A doua fateta a catastrofei rurale este prabusirea sistemului muncii salariale in rural. Iata ce ne spune “Ancheta asupra fortei de munca in rural (AMIGO)”, la nivelul trimestrului III 2003, a INS, la
p. 24: “in 2003, salariatii in agricultura din totalul populatiei ocupate in agricultura reprezentau 3,3%. Salariatii din agricultura raportati la total salariati din rural reprezentau 7,36%”. Ne dam seama care este ponderea muncii salariale in agricultura raporata la cei 3.341.957 cat reprezinta totalul celor ocupati in agricultura, respectiv 4.869.446 cat este totalul populatiei ocupate in rural (deci nu doar in agricultura ci si in alte tipuri de activitati, in serviciii etc. A treia fateta a catastrofei rurale este ilustrata de un fenomen pe care specialistii l-au asimilat fenomenelor de teroare biologica: subalimentarea taranimii; raspandirea larga a bolilor cronice; mortalitatea infantila foarte ridicata. A naste in rural este un fenomen insotit de spaima mortii infantile si materne, care sunt extrem de ridicate in acest spatiu. Media copiilor cu varste mai mici de un an morti la 1.000 de nascuti vii este, pentru Romania rurala, de 19,76 ‰, fata de 3-4% cat este rata aceluiasi tip de mortalitate in Europa Occidentala si Centrala. Populatia rurala resimte fenomenele biologice precum moartea, bolile, nasterea etc., ca pe niste ocazii amenintatoare, primejdioase, extreme. A te imbolnavi in rural este asociat cu o o situatie de neputinta, de abandon si singuratate, ceea ce preschimba starea sufleteasca de raportare la o atare probabilitate in spaima dezagreganta. Starile sufletesti care insotesc aceste evenimente capata, iata, un profil asemanator sindromului de teroare biologica. Riscul imbolnavirii este o realitate universala, dar incidenta acestui risc in ruralul romanesc este una de tip amenintator, aparte: populatia satului seamana foarte mult cu populatiile izolate ca urmare a ruperii conexiunilor cu restul lumii in situatii de dezastre. Daca la aceste aspecte ale nenorocirilor rurale adaugam altele precum: autarhia fortata (ruptura agriculturii de cealalta principala ramura economica, de industrie), subutilizarea fortata, dat fiind faptul ca organizarea muncii si tehnologiile sunt toate foarte precare, fiscalitatea excesiva si absenta unui sistem de credit coerent (am numit acest fenomen demonetizare fortata a ruralului: sateanul n-are bani caci nu exista un credit rural adecvat, care sa-i faca accesibile circuitele monetare), deprecierea fortata a produsului agricol romanesc si deci a agriculturii in raport cu eforturile depuse de tarani si cu valoarea productiilor agricole ale altor tari, dobandim tabloul acelor aspecte dezastruoase care care imping masa rurala la emigrare. Sateanul sau ruralul par sa nu mai aiba loc sub cerul romanesc si atunci fug incotro vad cu ochii. Acesta este tristul deznodamant al chestiunii rurale la 17 ani de reforma oligarhica. Fiindca varful de lance al acestor nenorociri care au lovit ruralul romanesc, dupa marile lovituri pe care le primise si la inceputul modernitatii si deopotriva in primele decade ale regimului comunist, este legea 18 a fondului funciar cu care a debutat reforma in agricultura. Acea lege a repartizat in sistem lotizat pamanturi gospodariilor, dar a deposedat taranul de unelte si echipament agricol, ceea ce a fost tot una cu o pauperizare accelerata dimpreuna cu toata cohorta de nenorociri pe care le-am mentionat in discutia noastra: faramitare, autarhizare, africanizarea gospodariei (disparitia animalelor care compun sistemul zootehniei de suport), distrugerea sistemelor de irigatii, una dintre realizarile perioadei anterioare, distrugeri de mijloace tehnice si a intregului sistem logistic al agrosistemului, dezorganizari in lant etc.

- Dle Badescu, Universitatea Taraneasca apare intr-un context tulbure, pe fondul si, speram, ca parte din solutia unor probleme cu adevarat complicate. Care este scopul ei? Ce cursuri vor fi tinute acolo?
- Universitatea Taraneasca are, in vederile noastre, o tripla menire si deci trei categorii de beneficiari. Cea dintai este trezirea constiintei adormite, alarmarea constiintei publice asupra unei chestiuni ignorate. Beneficiarul acestei directii este, evident, societatea romaneasca in ansamblul ei. Eu cred ca revista on-line, difuzarea si receptarea programelor Universitatii Taranesti vor contribui la aceasta stare de trezvie, cum o numesc marii teologi, o stare in care constiinta este deopotriva lucida si luptatoare pentru ca insul si comunitatile sa nu decada cu totul. Fara de aceasta trezvie nationala nu se va trece pragul primejdiei. A doua menire este formarea elitelor locale dupa un model de formare experimentat de Scoala Gusti, dat fiind faptul ca satul se poate salva daca participa la salvare, altfel va pieri. Prin urmare, educarea elitei taranesti, formarea bunilor gospodari, a bunilor agricultori si intreprinzatori rurali, a celor chemati sa gestioneze patrimoniul spiritual si material al satului, reprezinta o miza esentiala a Universitatii Taranesti si indica cea de-a doua categorie de beneficiari ai unui atare program. Organizarea energiilor locale in raport cu aceste programe, identificarea problemelor, organizarea competentelor pe plan local sunt cateva directii spre care nazuim fara a pretinde ca suntem foarte siguri de tehnicile folosite si de rapiditatea efectelor. A treia menire este una de Sociologie militanta, caci ne dam seama ca nimeni azi nu pare dispus sa faca pasi alaturi de satean in chestiuni precum cele de asistenta comunitara, de cultura a muncii, de sanatate, de asistenta juridica ori de alt tip, inclusiv de procedeele de accesare a fondurilor europene pentru programele rurale, cum este acela din Horezu dedicat microregiunii de dezvoltare a Olteniei de sub munte. Pe ce forte mizam? Pe toti cei ce inteleg invatatura aceea atat de importanta ca lucrul este nu doar insusire ci si slujire, invatatura ajunsa la noi prin Iisus Hristos Mantuitorul nostru, pe care de n-o vom intelege vom pieri cu totii nu doar satul romanesc cum li se nazare unora, cum spera altii si cum ne temem cate putin pentru el cu totii. Intre acesti oameni slujitori se prenumara multi, de la studentii nostri, care deja au batut satele Olteniei de sub munte, la colegi de-ai nostri, precum prof Radu Baltasiu, Monica Vasile, prof. Sisestean, participand, asa de frumos, cu fiica si ginerele sau in acest program, dar si oameni precum cei din Slatioara, din Horezu, intre care ii stim asa de angajati pe dl ing. Nita, pe dna dr Radulescu, ori pe colegii nostri de la cel mai mare liceu al acestei microregiuni, liceul din Horezu, si dintre noi, mai presus de toti, pe minunatul om de incomparabila vocatie si energie morala, prin faptele caruia trec toate succesele noastre de aici, fara de care nici n-ar fi fost nimic de acest fel la Slatioara si in Oltenia de sub munte, pe scriitorul Dinu Sararu. Puterea de atractie, de alarmare si de solidarizare pe care a vadit-o in tot deceniul acesta de slujire taraneasca a fost factorul cheie al reusitelor noastre.

- La ce mai lucrati in momentul de fata?
- In stransa legatura cu programul Universitatii Taranesti as mentiona proiectul Tratatului de sociologie rurala pe care vrem sa-l reeditam prin contributiile echipei si ale colaboratorilor nostri. Tragem nadejdea, de asemenea sa incepem seria de atlase sociologice rurale ale Romaniei preaderarii prin care se pot zari problemele postaderarii, la care se adauga seria de volume cu titlul generic “Viata si moartea in satul romanesc”, care-au ajuns deja la al treilea. In toate nutrim vointa de slujire si incredere in lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu iubitorul de oameni si de popoare. Despre celelalte proiecte tacem cu smerenie.

- Dupa cum se vede si in volumul “Idei politice romanesti”, sunteti un fin observator al scenei politice. Cum vedeti evolutia doctrinelor partidelor politice romanesti? Care ar fi modelele pe care le-ar putea urma un tanar care aspira sa intre pe scena politica?
- Cred ca, in cele din urma, se vor compune din multele ramificatii ale actualelor partide si doctrine, prin odraslire, cum spun teologii, si linii doctrinare mai organic legate de fenomenele romanesti. Asa s-a intamplat si in decursul modernitatii, cand s-au ivit formele national-democratiei initiate prin energia morala si prin vocatia de slujre a neamului a lui Nicolae Iorga, se vor ivi poate forme care vor nazui sa preia mostenirea deloc demodata a poporanismului lui Stere, vor razbate pe scena publica, incontestabil, formule precum cea la care am facut deja trimitere, prin care a renascut Germania postbelica, printr-o miscare doctrinara la temelia careia regasim conceptia social crestina a economiei sociale de piata (ar putea fi aceasta formula unei social-democratii crestine de tipar neolaburist). In aceasta se regasesc unificate ideea personalist-crestina, ideea corporatista, autonomia si libertatea initiativei capitaliste, respectuoasa deopotriva cu munca dar si cu natiunea, si extrem de rationalizata in privinta utilizarii capitalurilor. Ideea conservatoare ori neoconservatoare, in si prin care pot renaste corporatiile, formula laburista (cadru de renastere posibila a ideii si doctrinei social-democrate, cum am mentionat) si deopotriva comunitarismul, vor trebui sa-si faca loc pe scena doctrinelor politice romanesti. Imi vin in minte, in fine, idei precum cele cu care a operat Dimitrie Gusti, pentru care avem termeni memorabili ca cel de sociocratie (revizitat de un doctrinar social democrat precum A. Giddens, in Anglia), ori ideea demofiliei care polariza sperantele doctrinare ale lui Nichifor Crainic, asa de raspicat rezumata prin cuvintele Mantuitorului pe cand se afla in Betsaida: “Mi-e mila de popor” si “Dati-le sa manance”, cuvinte uitate de cei mai vajnici propovaduitori ai democratiei, prin care ei inteleg doar o putere a poporului destul de abstracta ca sa poata sluji demagogia si oligarhia de orice culoare. Avem semne insa si pentru miscarile alarmante ale extremismului supranationalist si/sau antinationalist in genul neocominternismului actual cu sedii si retele deopotriva la Washington si la Paris ca si la Bucuresti ori la Budapesta sau la Sofia, ale caror accente anticrestine si antinationale se simt foarte dureros pe scena publica romaneasca, in Universitati si, pe alocuri, la Academie, e drept marginal, dar totusi prezente prin energumeni care cer executii pentru protocronisti, pentru eminescologii interesati de gandirea teoretica eminesciana, pentru intelectualii crestini, sub acuzatia ticaloasa de fundamentalism etc. Aceia ne cer sa-l depozitam pe Eminescu in debara, sa-l scoatem din manuale pe Sf. Voevod Stefan cel Mare pe fateta lui de “atlet al lui Hristos”, deci de sfant si de erou, ca sa ramana acolo un personaj frivol, fara aura eroica si de sfintenie, trasaturi pe care i le-a recunoscut chiar Papa cand l-a numit pe acesta “atlet al lui Hristos”, ceea ce este atributul sfintilor etc. Aceste derapaje ale institutiilor publice, ale manualelor, ale noii anarhii prin manuale si examene de bacalaureat sunt semne extrem de amenintatoare caci ele anunta reinvierea anarho-nihilismului neobolsevic in numele noii ordini europene (tot o noua ordine, cum vedem), cand de fapt promotorii acestui curent sunt vechi si primitivi in gandire ca si in formele de actiune. Daca aceste miscari vor cuceri segmente insemnate ale generatiilor in mars s-ar putea sa asistam maine la o noua puscarie cu sau fara ziduri pentru spiritul popoarelor.
De atari involutii trebuie sa ne fie teama caci promotorii unor atari miscari sunt asezati astazi in fotoliile noii democratii, sunt bine insurubati in masinaria birocratiilor noii ordini si pot starni un nou val de represiuni, mai cumplit decat cel de ieri prin mijlocirea temnitelor comuniste.
Cred in triumful ideilor care sunt ca un fel de plamani spirituali ai popoarelor, precum ideea de natiune si de patrie, ideea ca in lume va triumfa Dumnezeul iubirii si al nadejdilor in care au crezut popoarele Ierusalimului de la Moise si pana la Iisus Domnul, marturisind despre taria iudeocrestinismului si a formei greco-romane in fata ofensivei idolatriilor de ieri si de azi.
Andreea Serban

Universitatea Taraneasca a luat fiinta  la 6 mai 2008, sub egida Institutului de Sociologie al Academiei Romane si a Fundatiei Nationale pentru Civilizatie Rurala “Niste tarani”, in scopul sustinerii comunitatii taranesti locale si a slujirii, cu smerenie, a lumii taranesti.

PROBLEMATICA
Ideile axiale ale proiectului pornesc de la o intrebare-problema: “Cum se poate antrena comunitatea rurala insasi in programele de dezvoltare?”, care se afla in atentia a numeroase institutii si asociatii nationale si internationale, precum Academia Romana prin Institutul de Sociologie, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii si Institutul de Economie Agrara, Academia de Stiinte Agricole si Silvice, Catedra de Sociologie a Universitatii Bucuresti, Centrul de Sociologie Urbana si Regionala, Asociatia Internationala Ruralité – Environnement – Développement, Association pour la mobilisation de l’initiative locale en faveur de la culture et de l’aménagement rural, Atelier transfrontalier pour l’environnement et les actions en milieu rural.

OBIECTIVE
Obiectivul central al proiectului este realizarea unei analize multiaxiale a spatiului rural romanesc actual, in scopul identificarii modalitatilor celor mai potrivite pentru renasterea si dezvoltarea comunitatilor rurale. In acest sens, vor fi identificate principalele probleme ale localitatilor investigate si va fi evaluata amploarea acestora.
Vor fi elaborate strategii pentru evaluarea si rezolvarea diferitelor probleme: diseminarea informatiei in randul populatiei prin adunari satesti sau pe vecinatati, pregatirea si organizarea unor sesiuni de tip “workshop” pentru instruire pe urmatoarele patru domenii: sanatate, munca, suflet si minte. Se vor initia actiuni de sprijinire a comunitatilor rurale investigate in organizarea si amenajarea spatiului (environmental management), pe linia dezvoltarii patrimoniului cultural local si national.
Obiectivul specific vizeaza ameliorarea relatiei populatiei cu consiliile locale si cu alte institutii precum bancile, tribunalele etc. Vor fi propuse
si sustinute prin modalitati specifice proiecte de dezvoltare a creditului local, de relansare a bancilor populare de credit. Toate actiunile propuse au in vedere identificarea potentialului uman al satelor, precum si a disponibilitatii de angajare in activitati care sa permita renasterea si dezvoltarea acestora atat in domeniile agricole, cat si in cele neagricole. O data cu finalizarea proiectului, vor fi stabilite un numar de sate-pilot in care vor fi continuate studiile si testate proiectele comunitare propuse.

PREZENTAREA STIINTIFICA A PROIECTULUI
Cercetarea se va desfasura pe doua planuri:
• pe plan comunitar, se va studia modul in care populatia rurala se poate implica direct si activ in utilizarea potentialului local;
• pe plan regional si national, vor fi monitorizate si amendate strategiile si programele aflate in desfasurare la initiativa altor structuri institutionale.
Metodologia cercetarii vizeaza metode si tehnici diferite in functie de obiectivul specific abordat, produsul final fiind realizarea profilului social al comunitatilor investigate din date statistice si calitative. Vor fi folosite urmatoarele metode si tehnici:

- analiza documentelor;
- analiza datelor statistice privind comunitatile locale;
- ancheta de teren pe baza unui esantion reprezentativ la nivel regional sau national;
- focus-group-uri cu specialisti si lideri comunitari;
- interviuri aprofundate cu informatori cheie din localitatile rurale incluse in esantion;
- observatia participativa.
( Cronica Romana, 14 mai 2008 )

Universitatea Taraneasca este o continuare a proiectului gustian, preluand cele patru domenii ale studiului vietii rurale: cultura muncii, cultura mintii, cultura sanatatii si cultura sufletului, la care se adauga cultura si educatia pentru mediu. Se preconizeaza in final:
- organizarea asociatiilor comunitare locale, externalizarea unor autoritati publice locale dupa modelul administratiei sociale comunitare la nivelul unei comunitati;
- organizarea unui sistem de servicii sociale catre comunitate dupa modelul legii serviciului social a lui D. Gusti;
- initierea unui curs de formare a specialistilor pentru intretinerea serviciilor locale;
- asistenta metodologica pentru atragerea de resurse in serviciul unor programe de dezvoltare comunitara bazate pe parteneriat intre comunitati;
- initierea unor forme asociative de tineret, pe suportul unui studiu de caz (un sat-model);
- organizarea unor sate-pilot si gospodarii-model.

Moartea satului romanesc?

Traversam o perioada in care totul pare degradat. Satul romanesc trece printr-o criza legata de scaderea natalitatii, migratia tinerilor in strainatate si mediul urban, lipsa locurilor de munca. Sunt foarte multe voci care afirma faptul ca taranul a disparut. El nu mai exista. Satul este ingropat si lasa loc tot mai mult mediului urban si omului modern. Modelul de viata si de traire taraneasca nu a disparut si nici nu s-a erijat in diverse forme moderne sau postmoderne. El exista inca. Viata inca mai pulseaza in mediul rural camuflat in diverse manifestari. Este exact acea expresie pe care o folosea Eliade: sacrul camuflat in profan.  Asa e si cu modul de traire si simtire taranesc, ca o hierofanie. Daca veti face vreodata experienta de a merge si de a vorbi cu taranii, oameni aceia simplii, dar care au o vorbire plina de intelepciune, veti vedea ca pentru ei viata isi urmeaza simpla ciclicitate, nu e atat de complicata ca cea a omului modern, inchistat intr-o lume a tehnologiei si a vitezei. Ei stiu sa traiasca si sa moara. Ei privesc intotdeauna moartea cu seninatate, ca pe o trecere fireasca. De asemenea, veti descoperi o lume plina de povesti, o lume fantastica. Taranii au acest har de a povesti, pentru ei totul e o legenda, o legenda care aminteste despre haiduci, uriasi ce au trait de demult, dar care inca mai bantuie acele locuri. E o lume extraordinara, o lume in care, spun ei, exista o lupta intre bine si rau. ( si, ca in basme, binele pare sa biruie intotdeauna). Chiar daca se confrunta cu foarte multe necazuri si greutati, acesti oameni nu si-au pierdut seninatatea si increderea ca satul romanesc va dainui prin povestile, cantecele, doinele, traditiile lui. Proiectul initiat se doreste in acest sens a fi un demers ce are o tripla menire: aceea de a alarma autoritatile publice asupra unei chestiuni ignorate ( taranul si problemele vietii rurale ), formarea elitelor locale dupa modelul scolii gustiene, a treia menire fiind cea a sociologiei militans ( trebuie sa avem in vedere ca sociologul sa se indrepte de la “sociologia cogitans” mai mult spre “sociologia militans”) spre initierea unor proiecte legate de accesarea fondurilor europene si de asistenta comunitara.  Ne dorim ca toate problemele cu care se confrunta satul romanesc sa ajunga la urechile autoritatilor publice, care, impreuna cu specialistii in domeniu, sa initieze reforme pentru conservarea si dezvoltarea satului romanesc!