De doi ani de zile coabitez cu această reprezentantă erudită a sentimentelor. Plec dimineaţa cu ea în piept; mi s-a infiltrat în structura de rezistenţă, s-a încolăcit lasciv de viscerele mele, mi-a îmbrăţişat temerile şi fricile pe care le-a exploatat şi le exploatează în continuare cu o delicateţe îngrozitoare. Sentimentul acesta coroziv, toxic, care te supune, care surpă orice trăire pozitivă, sentimentul acesta blestemat e mereu acolo, ca un înger păzitor din plumb prăbuşit peste omoplaţii mei.

Durerea nu poate fi explicată. Se metamorfozează din sentiment în trăire. Momentan relaţia mea cu ea este de concubinaj. Este ca şi cum m-aş întoarce acasă şi aş găsi în fiecare zi un alt tip; toţi m-ar trata însă mereu la fel. Ca un beţiv agresiv care fumează mahoarcă. Sunt plină, din acest motiv, de vânătăi. Nimeni nu ştie asta, fiindcă am mereu grijă să zâmbesc. Este ca şi cum mi le-aş acoperi cu pudră. Iar oamenii nu-s iscoditori decât atunci când vine vorba de ei, deci din punctul acesta de vedere sunt în siguranţă. Între mine şi cei care mă cunosc, eu, această arătare bipedă care scrie aici, nu filfizonul zâmbitor, este un fel de înţelegere tacită. Ne prefacem, fiindcă este în interesul ambelor părţi. Oamenii imperfecţi, încercănaţi, cu extensii de genul durerii nu sunt la mare căutare.

Atât de mult am convieţuit cu durerea mea, acest Houdini sentimental, încât acum s-a transfigurat în durere fizică. Când le spun celorlalţi că mă doare stomacul, toţi devin brusc medici, toţi sunt un dr. House dornic să iasă la lumină. Nu mănânci, nu bei suficientă apă, bea ceai de salvie, încearcă un colebil, eu am luat Omeran, e o afecţiune psihosomatică, ai trecut prin multe, eşti stresată.

Cumulul de stări prin care am trecut este într-adevăr nociv pentru orice fiinţă, fie ea adultă ori nu. Imaginează-ţi că o mulţime de indivizi hâzi şi fetişişti folosesc nişte şurubelniţe pentru a-ţi dezlipi pielea de pe muşchi. Imaginează-ţi că simţi fiecare milimetru cum se rupe de tine, cum eşti captiv în acest scenariu, obligat să năpârleşti. Ai ţipa, ai plânge? Probabil că da. Eu am tăcut. Eu am asistat la propria-mi mutilare, m-am privit într-o oglindă imensă şi am tăcut. Am tăcut fiindcă uneori durerea e prea mare ca să mai poţi reacţiona. E ca o anestezie prost făcută; simţi tot, dar stimulii nu-ţi pot stârni răspunsuri.

Şi-n final, după toată povestea asta cumplită îţi priveşti exuvia şi realizezi că dezbrăcarea această dureroasă a avut un rost, realizezi că pielea îţi rămăsese oricum mică. Dar noi nu ne dăm niciodată seama de lucrurile acestea, decât atunci când e prea târziu.

Durerii mele îi place deasupra. Este o dominatrix despotică, intensă, complexă. S-a obişnuit să mă subjuge, m-am obişnuit să nu-mi reclam drepturile. A venit momentul unui ménage à trois, fiindcă cererile ei depăşesc posibilităţile mele. Oricât de greu mi-ar fi să recunosc asta, nu mai pot lupta singură. Am obosit fremătând sub ea, răstignită forţat în pat, zbătându-mă să-mi dezlipesc gura de buzele ei ascuţite şi reci.

Mă doare, deci exist. O durere ca un perpetuum mobile. Probabil că unii oameni pot exista mai mult decât alţii, altfel nu îmi pot explica de ce încă mă doare atât de rău. Uneori îmi surprind durerea cum mă îmbrăţişează din interior dimineaţa, cum mă sărută înainte să plec de-acasă, cum e îndrăgostită de toate crăpăturile din fundaţia mea, cum forează cu drag din ce în ce mai adânc. Şi evident, reverberaţiile fizice, acele dureri tăioase, care mă îmblânzesc. Frica de negura leşinului. Acele momente în care vreau să mă aşez pe jos în poziţie fetusală şi să-mi cuprind pântecul, fiindcă îmi simt abdomenul ca străbătut de un mănunchi de ţurţuri.

Într-o zi va fi bine. Şi ziua aceea va fi curând. Iar dacă nu, cu toate valenţele suicidale, am să tai burta peştelui şi cumva, cumva am să ies la lumină.

If I could start again
A million miles away
I would keep myself
I would find a way

♫ : Fobia

No Entiendes Porque No Eres Yo

Eu que gosto pouco de música, resolvi falar hoje de uma banda que eu “conheci” essa semana…

A Coca-Cola Zero, que tem como slogan “Prove que é possivel” organizou um concurso chamado “Hit Zero” com o objetivo de escolher o melhor hit de 2009 através de votos do público.
O ganhador se apresentaria no Festival Planeta Terra, além de assinar um contrato com a Universal Music. Depois de passar por 2 fases, as 3 bandas finalistas se apresentaram em São Paulo para a escolha do vencedor…

Dia 4 de novembro foi escolhida a banda ganhadora, que foi a Fuja Lurdes com o hit “Imaginar”. Ouvi na rádio e amei!!
Baixei o cd deles essa semana, e cara, é MUITO BOM!
Então se alguém se interessar: http://www.myspace.com/fujalurdes

Cel mai mare obstacol în calea unei adevărate experiențe religioase este o experiență religioasă imaginară.

Cuando se habla de que vamos a llegar a los cinco millones de parados, ponerse a buscar lo que de positivo hay en ello es como buscar los tres pies al gato. Ayer leí un artículo en el que César Alierta decía: “esta crisis se nos va a hacer corta para todo lo que tenemos que hacer mientras dure”. Estoy de acuerdo, hay que solucionar muchas cosas.

El barco hace aguas pero todavía tenemos barco. Que “lo financiero” tiene mucha culpa, sí, pero pensar que sólo tenemos una vía de agua, ¡no! Etiquetar la crisis como de consumo y no hacer nada más, es simplista. Pretender curar una gangrena con una aspirina es una locura.

La solución ahora, con la que está cayendo, es simple: trabajar el doble, hacerlo bien a la primera y, sobre todo, rápido. Si sólo arreglamos las causas seguiremos teniendo el barco medio hundido. También tendremos que achicar agua, secar los motores (o las velas, como quieran), volver a poner todo en su sitio y arreglar todo lo que se haya estropeado.

Sabemos que inundar de dinero el mercado (como están haciendo los bancos centrales) mitiga el problema pero no lo arregla. Y mientras ¿qué hacemos? Sugiero que todos, cada uno en su sitio, intentemos generar el Máximo de Valor Añadido (MVA y así parece serio). Debemos  generar mucho más que antes para sustituir a los que han dejado de generarlo y generar de nuevo.

A la espera de que esta nueva fuente de MVA se consolide, sugerimos que todos nos pongamos “las pilas” y ayudemos desde nuestros puestos de trabajo.  A parte de ahorrar, ser austeros y más productivos, hagamos algo más. Busquemos al Cliente (el que recibe el fruto de nuestro esfuerzo) e intentemos cada día ser mejores a sus ojos. Para ello tendremos que centrarnos en él innovando, investigando, imaginando nuevos productos y servicios, con ilusión, pasión y rápidamente.

Las jerarquías estructuran muy bien las organizaciones pero cuando se trata de responder rápido a una necesidad del mercado, son lentas. Lo rápido son los procesos transversales. Un buen violín se oye, muchos buenos violines tocando la misma melodía se oyen mucho más. Poner a muchos pensando en una misma cosa es más efectivo que sólo uno lo haga.  El Cliente, nuestro objetivo. Yo hasta le dedico oraciones varias veces al día.

Juan Carlos Estorach   &   Joaquim Esquirol

Gestión por Procesos

www.mc3.es

Det är ute med mig nu.. garanterat. Det är kört.
Hostan har ändrat sig under kvällen. Bara så där… huxflux
Bara på några timmar så har den ökat och hostan är på annat sätt.
Tidigare så var den tung, tung, tung och satt långt inne
och jag hostade mest då jag lagt mig. Knappt någonting på dagen.
Nu är den “Lättare” och sen så får jag upp en massa skit… Bluäääk!
Sen har jag då börjat hosta mera… Mysko.
Antagligen så har jag fått en ny infektion på den gamla…
Så nu hostar man väl snart dygnet runt…
Jaja… så kan det gå ibland!!
Så länge jag inte tappar förståndet så må jag väl ha lite hosta.
Jag kanske blir en sådan tvångshostkroniker på kuppen..
Då ska man iaf inte gå på föreläsningar eller bio..
Då blir man väl lynchad… Haha

Men det suger… vill sova på nätterna faktiskt
Utan att vakna av allt hostande i min imaginära säng.
Ja den som är 160… och har dubbla madrasser
som typ en… Continentalsäng eller vad dom nu heter. Medelmjuk.
Dunbolster, stora underbara kuddar i massor… ja ni förstår.
Att det sen är en smal soffa som jag ligger på.. säger vi ingenting om.
Drömma är skönt…

Hanna var trött idag… hon somnade vid 20 tiden.
Hon gäspade stort redan när jag hämtade henne från fritte.
Marcus la sig inte långt efter… Han har varit lite smågnällig.
Så där småirriterad  och olustig i ett par dagar.
Dom stora grabbsen verkar vara sega dom med…
Bara dom inte är trötta och gnälliga för att dom börjar bli sjuka..
Tycker mig också höra en och annan hostattack då och då.
Nu håller vi alla tummar så att barnen håller sig friska.

Sa till en av grabbarna i Söndags att det kanske kommer snö i veckan.
Hanna var i ett annat rum man hon snappade upp det.
Sen dess har hon tjatat om snö…
Hon tog fram sin overall och pussade på den… Haha
Hon vill verkligen att det ska komma snö så nu får det göra det också.
Hon blir ju så glad över några flingor..
Hon tjuter av lycka… som många andra barn.. dom flesta säkerligen.
Det är en tjusning med den första snön… eller hur??

Klippte håret på Elias igår kväll…
Ja jäklar vad tjockt hår han har grabben…
Duschar han så blir överhåret blött men det är torrt under.
Det tog ju sin lilla stund att klippa av hans kalufs..
Det vart ju en helt annan kille som kikade fram under pälsmössan..Haha
Skulle gärna skicka alla grabbarna till frissan..
Eftersom min rygg tar storstryk när jag klipper ungarna..
Står ju i en konstig ställning hela tiden.
Men det kostar ju money och sådant har vi inte så mycket av.
Pengarna behövs till att mätta ett antal munnar med…
Nu står båda Johannes och Marcus på tur för klippning..
Idag så pallade jag inte klippa så det blir väl i morgon.
Det är väl bara preparera sig med dubbla doser värkpilurer…
och en stor dos vilja.. det kommer man långt med =)

Ja ni ser…
Man är inte bara mamma man är frisör också… =)

Jag skulle verkligen… alltså verkligen behöva ett jobb.
Men Köping är ju en varslad stad så här är det svårt.
Pendla till Västerås är ju en möjlighet…
Men då måste det vara ett heltidsjobb som ger hyfsad lön
För jobba deltid och pendla kostar för mycket.
vill ju gärna behålla lite av lönen ju.
Ja sen så måste det vara dagtid..
Har ingen barnpassning på kvällar och helger.
Men någonting måste det ju finnas för mig här i Köping.
Är inte ett dugg kräsen faktiskt…
Snart är julen här och jag ser mig själv… som situationen är nu
på ruinens brant. Hualigen… en jul till, så här, lockar inte speciellt.
Men det går som med allting annat ju… så är det bara.
Sen tar det en 6 månader att återhämta sig..
Lagom till semestern… och sen är det kört igen.. Haha
Fan, det är ju ett heltidsjobb med att hålla sig flytande ju.
Synd att man inte får någon lön… =)

Jag har ju Mina vackra värdefulla ungar…
Det är ju dom som räknas… och får mig att gå framåt.
Det är dom som ger mig hopp..
Och som jag sa i Expressens “Fattigartikel” i somras att:
Vi står på kö… Det är våran tur snart”
Ja så är det ju… någon gång är det ju våran tur att ha det ok
som ekonomiskt… någon gång.
Tills dess så är det bara se glad ut och gilla läget =)
Och jag klagar inte… konstaterar bara att så här är det =)

Onsdag i morgon…
Det är ju attans vad det går fort fram nu…
Snart är helgen här och sen kommer härliga underbara Måndag.
Måndag är faktiskt en dag jag gillar attans bra..
Efter en helg med vilda huliganer så är ju Måndagen bra att ha.
Det är ju första skoldagen för veckan och man kan få andas ut
ja i alla fall ett par tre minuter…Haha
Det är ingen som ropar “Mammaaa kooom…” eller “Jag vill ha…”
Utan det är så, så tyst… Ljuvligt ju… Haha

Nu ska jag göra lite nytta…
Få undan disken och hänga tvätt…
The Show must go on…

Sköt om er och var snälla mot varandra där ute.
Använd många hjärtan i orden till er själva
och varandra… om er själva och om varandra.
Gör det, så blir livet lite finare… lite vackrare… att leva =)

KramKram!

   En el marco de  las 2ª Jornadas Micológicas de Castellón, programadas para este fin de semana, ayer viernes día 30 de octubre fuimos invitados a una salida al monte de los alrededores del Pico de Penyagolosa para comprobar sobre el propio terreno de forma práctica las distintas clases de setas que crecen en el paraje.

   En un espléndido día soleado, casi impropio de esta época anual, a la llegada el Santuario de Sant Joan de Penyagolosa nos repartimos los asistentes formando varios grupos reducidos que, acertadamente guiados por un entendido maestro, íbamos observando y diferenciando las setas que encontrábamos nuestro paso y recolectando las comestibles. A mi me tocó por suerte estar incluido en el Equipo “R” que con un lazo rojo de robellón, fuimos acompañados por la Srta. Dª. María Antonia Agut Monferrer de Adzaneta del Maestrazgo, la mejor profesora que cualquier alumno pueda imaginar tener para aprender en la vida y que con sus amplísimos conocimientos, iba explicando las cualidades de cada uno de los ejemplares encontrados a nuestro paso.

   De regreso, repusimos fuerzas en el Restaurante Casa Ramón de Adzaneta del Maestrazgo deleitando nuestros paladares con excelentísimos manjares, cual mejor, a base de setas, desde las ensaladas a los postres, para finalizar con una magistral explicación práctica, regalo personal de Dª. María Antonia Agut Monferrer sobre las características de cada tipo de las setas recolectadas.

“Aquele que já não consegue sentir espanto nem surpresa está, por assim dizer, morto; os seus olhos estão apagados”

Albert Einstein

É fato que não tenho dormido bem. Deito e não consigo relaxar. Demoro para dormir – mesmo tomando remédio para isso. Tenho dormido mal – muitos pesadelos durante o meu sono leve e meu cérebro a MIL por hora a noite toda. Acabo acordando antes do que o previsto – durmo de picadinho e sinto que não consigo descansar de verdade.

Com isso, ando mais mal-humorada que o normal e com nenhuma vontade de conversar – nem mesmo com a minha mãe. Saio da cama já pensando na hora que poderei dormir novamente – sabendo, é óbvio, que quando isso acontecer, eu não conseguirei dormir. Tenho vontade de não levantar da cama. Fico pensando em faltar nas aulas e explicar para o mundo como estou cansada e mal-humorada, só para continuar em casa e, assim, tentar encontrar a minha paz.

Obviamente, minha inclinação não me permite esses luxos. No fundo, eu sei que sair de casa me fará bem e que faltar na aula apenas me deixaria pior e, quem sabe, um pouco mais deprimida. Então, como eu não tomo café, acabo apelando para o bom e velho chá verde com muita cafeína da Starbucks – copo grande… É claro!

Mas a minha sorte é que os meus últimos dias têm me surpreendido bastante – no quesito mais do que positivo. As minhas aulas, nesta semana, foram particularmente ótimas… Aprendi mais do que imaginava e acabei me divertindo demais. Tão bom! Tão inspirador! Tão especial!

No estágio com o Luís Mauro, discussão sobre a Rede Globo e a importância da mesma para a comunicação. Já na pós-graduação, mil discussões e todas elas super pertinentes – sejam ao momento louco que estou vivendo (quase uma sessão terapêutica) quanto em relação a minha pesquisa e a organização da mesma.

Acaba sendo até irônico. Acordo pensando em dormir, mas quando a noite chega, a última coisa que quero fazer é realmente dormir. Sinto-me inspirada por tudo o que tenho aprendido. Além do mais, sinto como se a minha vida fizesse mais sentido a cada nova hora, a cada nova aula. É tão estranho!

Mas, aí, a noite chega… E eu preciso dormir – meu corpo pede descansado e o efeito da cafeína começa a passar. Logo, sei o que virá: mais insônia, mais remédio para dormir, mais pesadelos, mais pensamentos a mil por hora, mais cansaço e, conseqüentemente, mais mal-humor.

É quase um círculo vicioso!

Se tem uma coisa que já me tirou sono e me faz ficar viajando e pensando é de como será a nossa pequena Mirela, se ela vai se parecer fisicamente mais comigo ou com a mamãe Tati. Será que ela vai ser lorinha ou moreninha, olhos castanhos ou pretos, pele bem clarinha ou mais escura, se vai ter o meu nariz (afe!) ou o da mamãe (mais aconselhável), se vai ter a minha boca ou a “boca de desenho” da mamãe???

Fico imaginando… é muito mais fácil identificarmos semelhanças nos outros filhos com seus pais do que com a gente mesmo.
Resta-me então, desenhar, criar e imaginar… as faces de Mirela…
No fundo, no fundo… só quero que ela venha com saúde… aos olhos de Deus ela já é perfeita.

Fiquem com Deus!

En la provincia de Toledo, lindando con Ciudad Real, existe un ecosistema natural, “Los Montes de Toledo”, poco conocido hasta los propios de la provincia, a  tan solo cuarenta y cinco  minutos de Toledo y a hora y media de Madrid. Un lugar especial para recorrer a pie, bicicleta, caballo, 4X4 ……, donde puedes avistar multitud de especies de animales salvajes (ciervos, gamos, jabalies, conejos, liebres, zorros, perdiz, paloma, pato real, tórtola, zorzal, estornino,buitres, aguilar etc.), especies vegetales (encina, alcornoque, quejigo, mostajo, fresno, sauce, olmo, pino, acebo, tejo, acer madroño, rusco, cornicabra, espino, endrino, madreselva, esparraguera, jara, retama, tomillo, etc.) y animales domésticos (vacas, cabras, ovejas, perros, gatos).  Un lugar muy especial para respirar  y sentir los olores del campo y por las noches poder disfrutar de sus increibles cielos estrellados.

 Te lo imaginas, es sensacional. 

Imaginar es crear es volar a un mundo lleno de color y sabor… es estar en la realidad de cada uno de los momentos y plasmarlos en formas y diseños… Crear es vivir sin nada mas que decir.. es ver los sentimientos en un mundo lleno de color!   =))

Imagine

       Îmi place la Magritte alchimia detaliilor. le amestecă sobru-jucăuş reuşind prin linii serioase, ascuţite, să se prezinte ghiduş şi să te pună pe gȃnduri. uneori inversează şi bulversează, alte ori dezbracă invizibilul, alte ori şterge detalii pentru a-l introduce. Spectaculos este pentru că surprinde şi te atrage într-o hermeneutică; te trezeşti cercetȃnd sensuri revelatorii prin spargerea de imagini clişeu.

Inedit, posibil, fantastic, credibil. Calatorii spre alte taramuri, dorinte devenite realitate, temeri adeverite fara sa iti dai seama, personaje animaliere, umane si multe alte elemente care dau viata unei existente “nocturne”.

Daca in timpul zilei exista un risc crescut de plictiseala, in timpul noptii cu siguranta vei avea ocupatie. Visezi, sau, conform unui citat din “Maidanul cu dragoste” (G.M.Zamfirescu), esti martor al intamplarilor pe care sufletul tau le “traieste” in timpul in care tu dormi: “Cand dormim, duhul nostru pleaca sa se plimbe, sa isi traiasca tainul lui de necazuri si bucurii. Pleaca, vezi bine, dar intre el si noi ramane o legatura, ca o ata intinsa si nevazuta de oricine. Uite de ce, noi stim tot ce face el si zicem ca am visat.”.

Asadar, visele tale din timpul noptii nu sunt chiar lipsite de insemnatate. Daca ar fi sa realizam o “teorie” in functie de citatul respectiv, am ajunge la concluzia ca nicio carte de genul “dictionarelor de dezlegare a viselor”, niciun site care iti dezvaluie taina din spatele unei astfel de intamplari ireale, nicio vorba din popor, de exemplu cea care spune ca in realitate se intampla opusul visului, nu sunt adevarate. Poate ca sufletul tau iti indeplineste in plan imaginar anumite dorinte. Astfel, in fiecare dimineata, dupa aceasta “calatorie”, te poti gandi daca ti-ai fi dorit ca aventura sa nu se mai termine si ca totul sa fie aievea. Sau, dimpotriva, poti fii fericit/a ca te-ai trezit si ca totul a fost doar un cosmar, o plimbare fara sens a eului tau.

Si uite asa poti face confuzie intre “vise” si “visuri”, in cazul in care ti-ai fi dorit ca intamplarea visata sa fie parte a vietii tale de zi cu zi. Reveria, adica trecerea de la imaginar la real, poate fi “tristutsa” intr-un astfel de caz, dar nu-i nimic – acum esti 100% constient/a de ceea ce iti doresti. 

E de cacat,va zic eu. Sa stai acasa si sa nu faci nimic interesant. Sau ma rog, daca filmele, surfingu’ pe net si dormitu’ sunt activitati interesante…

Si cum in tara noastra mult iubita job-urile se gasesc la fel de usor cum gasesti jdemii de filtre de tigara in nisipu’ de la Mamaia…nu-mi ramane decat sa frec rumegusu’. Cu stil si talent a la nea Grigore manelistu’. :| Pl mea. Daca ar fi sa fac un calcul si sa aflu cam cat am dat eu pe tusu’ de la imprimanta, pe cartusele violate in cur si pe hartie – toate astea pentru pentru scos cv-uri – cred ca as fi avut lejer bani de un weekend la mare. Cacat. Exagerez.  De fapt mint. ) Nici macar nu mi le-am scos eu. Si nici n-am dat bani. Nu conteaza, ideea e ca am consumat hartie si energie degeaba.

Da, dom-le….toti angajatorii vor sa mai fi lucrat si inainte sa aplici la firma lor. Inteleg. Cel putin partial. I-as intreba eu politicos pe domnii….cam cum cotu’ meu vor ei sa acumulez experienta daca absolut nicio firma nu investeste in tineri si nu e constienta ca ‘fara experienta’ nu e echivalent cu ‘redus/a mintal’?  Ma gandeam la un moment dat, folosindu-mi imaginatia mea bogata de obicei, dar atunci trasa pe dreapta si pusa pe avarii, sa imi fac o firma imaginara. Pentru care sa lucrez, of cors, imaginar, de la care sa iau un salariu imaginar de mare si cu care as avea un frumusel contract de munca la fel de imaginar. Si pe care, cu totul si cu totul imaginar vorbind, sa o adaug la rubrica “experienta” in cv-ul meu impresionant. Eiiiiiiiiiii, oare asa m-ar angaja? H.R.-ista va raspunde de-a dreptul neimaginar:   ”Va multumesc pentru raspunsuri si pentru participarea la interviu, dar ma tem ca nu indepliniti conditiile necesare pentru angajare.” 

In acest caz, ia sa vedem daca prea-mariile voastre indepliniti conditiile necesare pentru reintroducerea, de data aceasta definitiva, in vaginurile nedefrisate ale mamicilor voastre care v-au facut intre un fum halucinogen si 5 sticle de posirca. Cum, nu le indepliniti?! Nicio problema! “Va Bag In Origini Cu Drag Si Spor  S.R.L. ” se va ocupa cu mare placere de acest mic impediment! :-bd

Iar m-au luat piticii. Ma duc. Cum unde si sa ce? Ma doare burta!…

Si ma sterg cu cv-ul.

Uma matéria produzida por Ruben Mukama de São Luís do Maranhão que participou ontem do nosso ensaio ao vivo na Internet:

Para ler direto no blog do Mukama clique AQUI

Ontem participei de um evento on line que concretizou o que eu pregava há uns 5 anos atrás com meu grande amigo Marcel. Uma verdadeira Igreja Virtual.

Juntamos em mais ou menos 1 hora uma grande variedade de mídias e uma galera de vários lugares do mundo para cantar e adorar junto com a banda brasiliense DISCOPRAISE.

Depois de movimentar twitters, emails, sms, msns e afins, uma galera se juntou a banda participando pelo chat na página em que estava sendo transmitido o ensaio. Logo a coisa virou um grande culto.

Cada participava como dava, uns repetiam as letras da música, outros se ofereciam para fazer o backing, outros choravam, outros continuavam twittando para convidar mais gente e outros entraram ao vivo por telefone lá no estúdio, como o cantor André Valadão, sua mãe e seu pai o Pr. Marcio Valadão.

Outro que deu uma entrada ao vivo, foi o Ruben di Souza, produtor e 5 elemento da banda.

Chegou uma hora que o André cantava uma parte da música Se eu me humilhar no vivavoz do celular, o Clayton “dobrava” no microfone e a galera “teclava” o resto da letra no chat.

Ao meu redor, em frente ao LCD do pc da minha mãe, se juntaram meus sobrinhos, minha filha, minha irmã e todos se uniram ao coro de adoração a Deus, com direito a mistura “discoprasiana” de rock´roll e black music. A cada intervalo o Clayton interagia com o mundo virtual mandando “alôs”, orando, citando textos bíblicos e perguntando sobre a qualidade do áudio e da transmissão.

Parabéns mais uma vez aos meninos de Brasília pelo pioneirismo. Um bom exemplo aos seus colegas que trabalham ali próximo no Senado.

Foi uma noite diferente e muito edificante. Fico aqui imaginando o quanto o profeta menor ficaria orgulhoso. Ele que dizia que era para escrever em “placas grandes” a razão da nossa fé, poderia ver mais uma inovação dos sistemas de informação a serviço do Reino.

Valeu demais Mukamatrix!

Una persona entra en un bar.

…

¿Qué habéis visto en vuestra cabeza? ¿Una persona blanca o de color? ¿Un hombre o una mujer?

La mayoría de la gente imagina un hombre de raza blanca.

Sin más. Hoy me sigo preguntando porqué.

Echaré de menos a cierto profesor…

Marturisesc ca a fost o mare provocare acest articol, fiindca m-am trezit in fata unei adevarate enciclopedii de informatii, simtindu-ma pierduta, ca si cum ar fi trebuit sa cuprind in el ..practic necuprinsul. Nu stiu ce si cat am reusit, dar stiu ca am facut primul pas mic, in ceea ce as denumi Proiectul Codului de Mentalitate, la intocmirea caruia va astept sa participam cu totii ..desi stiu ca nu-i usor..

Toata lumea vorbeste din ce in ce mai des despre mentalitatea romanului si despre faptul ca ar trebui sa se schimbe, fiind considerata cea care nu ne lasa nici sa traim nici sa murim, ci doar sa perpetuam lucrurile. Ca sa vorbim insa despre mentalitate ar trebui sa stim definitia acestui termen. Si unde sa il cauti prima data, daca nu in Dictionarul latin – roman al lui Iordanescu din 1945, fiindca tot latinii ne salveaza de parca ar fi un dat, desi dupa unii..s-ar trage chiar din noi !
Am gasit-o definita ca “ratiune personificata de zeita a carei sarbatoare era pe 8 iunie”, ca “stiinta de stat”,”smintit” si “stapan pe mintea sa in toate mintile” la Cicero, ca “ticneala” la Terentius, ca “a da o idee” si “mintea misca lumea” la Vergilius, dar si ca “idei, cunoastere, conceptii, masurare, cantarire, tezaurizare si nascocire cu mintea”.. pe ansamblu. Indo-europenii o defineau ca si gandire, iar in gotica inseamna amintire, aratand in opozitie cu corpus “principiul ganditor, spirit, judecata, inteligenta, gandire, actiune”.

Am trecut apoi la Dictionarul filosofic Oxford, in care mentalitatea este definita ca genul de gandire pe care o ai si am aflat astfel despre gandirea laterala, un termen curent de abordare creativa, plina de imaginatie in rezolvarea de probleme, care modifica perceptiile si conceptia cuiva despre o problema si despre care se spune ca ar contrasta cu gandirea lineara sau logica, caci “logica nu spune cum sa gandesti, ci te invata doar cum sa eviti inconsistenta”, iar capacitatea de a gandi consta in “repetarea in minte a ceea ce este de spus sau de facut” si ca sa poti gandi cu adevarat, ai nevoie de limbajul gandirii unii considerand gandirea interioara nu foarte necesara, atata timp cat poate aparea un rezultat inteligent si in absenta ei.

Cum se vad lucrurile insa, in Dictionarul politic Oxford ? Dupa teoria lui Aristotel un zoon politikon, un tip de animal traitor in polis, concept natural si optim pentru om, nesatisfacut de modelele existente, nici macar cel al democratiei ateniene, deoarece politicul era indisolubil legat de etic, ceea ce la noi insa…lipseste cu desavarsire. Accentul se punea pe instruirea individuala si fiecare actiona ca parte a unui intreg, iar aceasta era ceea ce practic ne lipseste noua acum..intregul, spiritul de comunitate.

Asadar, mentalitatea este relativa, are un caracter istoric, evolueaza si se schimba in timp si are caracter social, putand fi individuala, dar si colectiva, iar schimbarile pot fi momentane sau de durata. Mentalitatea este un fapt social. Poate fi buna pentru unii si distructiva pentru altii, depinde din care parte privesti.
Gasim mentalitati invechite, care izvorasc din cutume, obiceiuri si care se regasesc chiar la baza izvoarelor de drept.

Exista mentalitati de moment sau de interese, care se instaleaza comod si le elimina treptat sau progresiv pe celalalte. Si atunci, gradul de civilizatie al unui popor in corelatie cu modul de a gandi, de a se comporta si de a respecta mentalitatile mostenite din generatie in generatie este foarte greu sa modifice o mentalitate, pentru ca oamenii se schimba greu la o varsta matura. Au preluat fara discernamant in functie de epoca si de gradul de instructie, iar biserica a avut un rol important in conservarea lor, pe cand scoala nu l-a putut avea, datorita profesorilor, care s-au confruntat ei insusi cu modificarea mentalitatii, trezindu-se goliti de cele vechi, fara a le lua in seama si incalcandu-le, fara sa se gandeasca ca un lucru gol..nu poate creea plenitudinea.

Ca sa avem in sfarsit mentalitate de orice tip, trebuie pregatiti cei care sa fie formatori de mentalitate ! De fapt, ne lipseste un Cod al Mentalitatii, ca sa vedem unde-i plusul si unde-i minusul, cat preluam si cat eliminam din ceea ce avem.
Avem nevoie de acest COD in familie, in relatiile interumane, la locul de munca, in institutii ca Biserica, Scoala, Justitie, Armata, Politie, Presa si ca orice Lege sa se bazeze pe un Principiu de Mentalitate recunoscut si acceptat de toti.

Cum ar trebui sa gandim acest COD ? Intai sa acceptam in interiorul nostru ca avem o problema, apoi sa adunam date si informatii si pro si contra referitoare la acea problema, apoi sa tragem concluzii, insa nu individualiste, care sa ne satisfaca doar nevoile si interesele personale, ci cele colective si publice.
Ar trebui ca cei care cred ca pasii mentionati anterior sunt corecti, sa nu adoarma, ci sa-si implementeze mentalitatea, sa o transmita cu generozitate celorlalti si sa o puna in functiune, cautand aderenti care sa il sustina in acest demers.

Este adevarat ca nu poti cuprinde tot terenul vast al mentalitatilor, insa putem alege fiecare, cu bunavointa, mentalitatea pe care o simtim cu toata fibra inimii ca buna si sa depunem eforturi pentru a o transmite sau de ce nu..mentalitatea pe care o respingem si sa venim cu argumente, pentru a arata de ce este perimata si trebuie sa renuntam la ea.

Sa purcedem la lucru, deci !
Fac eu inceputul si din multitudinea de mentalitati am sa aleg cateva, pentru a-mi exprima punctul de vedere, asteptandu-va sa le dezvoltam, sa adaugam si altele, in asa fel incat sa construim un COD, care sa demonteze un mecanism ce tinde sa ne omoare lent, precum picatura chinezeasca.

Romanii si imaginarul violent

Doi studenti la medicina, crima abominabila in camin.

Meci important. Doua echipe. Rezultatul nu convine fanilor. Violenta la cote maxime.

Ploua. Asfalt denivelat mustind de baltoace. Un Ferrari trece in viteza si improasca un trecator care asteapta autobuzul. Trecatorul scoate un obiect contodent si-l arunca inspre masina. Masina opreste si totul devine de o violenta maxima.

Un cartier oarecare, ora 23. Ferestre deschise de caldura. Intr-un apartament urla manele, in celelalte urla cei ce vor sa doarma. Final coplesit de violenta.

Nu da taticule, te rog, nu da ! Am furat din banii tai, fiindca voiam o inghetata…
Eu te-am facut, eu te omor ! spune tatal. Copilul ajunge la camera de garda insangerat. Zecile de organizatii de protectie a copilului dorm.

Calea Victoriei, apartament luxos. Consoarta devine sac de box pentru barbatul care nu se va opri pana n-o face knockout. Tacere la-nceput de leat pe tot palierul, desi e perioada crestina de post.Vecinii se roaga.

O sosea. Smoala turnata si catei prinsi in ea. Un cal batut la sange.O pisica disecata. O broasca arsa la biologie. Gaini violate. Lumea se amuza.

O salvare, un om al strazii cazut. Miroase urat si salvarea il lasa acolo. Juramantul lui Hipocrat nu exista.

Politicieni la discutii. Ton ridicat. Isterie. Se arunca cu pahare de apa. Se arunca cu injurii. Moderatorii zambesc.

Parlamentul Romaniei. Presedintele condamna comunismul. Sala fluiera se plimba si rade. La balcon doi intelectuali sunt dati afara de un ales al neamului. In sala se aplauda gestul. Intelectualii mor a doua oara.

Am selectat din media, ceea ce se cultiva cu diabolica placere, ceea ce contribuie la amplificarea violentei si inmultirea jafurilor in strada, in scara blocului, in lift, in banci, in casele de schimb, crime..ici colo cate un cadavru in padure, limbaj isteric si violent. E marketing, publicitate neplatita in favoarea violentei.

Cine vrea sa introduca in subconstientul unei natiuni ca are violenta in sange ?
Violenta are doua intelesuri: forta, putere, tenacitate, dar si nemultumire, furie, nebunie. Sunt oameni care isi pierd firea, dar nu toti sunt colerici sau sangvini, mai avem si flegmatici si melancolici. Si atunci, cine vrea sa omogenizeze totul, introducandu-i pe toti in cercul violentilor ? Violent este cel ce nu are gandirea laterala si nu are cuvinte, ci reactioneaza cu pumnul, bata, arme albe sau de foc, fara a se gandi la consecinte.
Concluzia: nu este nici moral, nici sanatos ca formatorii de opinie sa proiecteze doar fapte violente sau negative, chiar daca poporul o cere. Stop violentei si un nou marketing pentru promovarea ramurii de maslin. Nici legiuitorul nu urmareste doar sanctiunea, ci litera si spiritul legii, pentru compensare si stimularea catre fapte, care sa nu tulbure echilibrul social.
Si totusi, de ce ?

Romanul prizonier al mentalitatii de victima

Stiti ce este interesant ? Ca din toate Codurile Penale incepand cu cel al lui Cuza se acorda disproportionat atentie doar faptuitorului, nu si victimei care nu e luata niciodata in seama. Caracterul de victima, pornind de la mentalitatea mioritica a ciobanului, nu ar trebui sa existe la romani, fiindca ciobanul asteapta cu seninatate ipoteticul asasinat si nu numai ca nu isi ia masuri de precautie, ci in bunatatea lui de om cu credinta in Cel de Sus, lasa chiar prin testament oitei nazdravane, dispozitia ca ucigasii sa devina legatarii lui. Deci, ciobanul nu concepea ca este o victima, insa cei morti in decembrie ‘89, victimele unor ucigasi anonimi si nepedepsiti pana azi, confirma ideea ca cei care au nascocit aceasta sintagma au reusit sa o perverteasca.

Avem vocatia de victime ale sistemului, ale conducatorului, ale guvernantilor, ale sotului, ale sotiei, ale prietenilor, ale timpului probabil, ale aparatelor care se defecteaza, ale sortii crude, insa niciodata soarta nu ii ajuta pe cei invinsi, ori romanii nu au fost niciodata invinsi, ci cu abilitate si diplomatie, prin aliante si tratate, aici au stat si au prins radacini adanci.
Cine se considera victima este doar un caz patologic sau singular. Deasemenea, cei cu conduita de esec, care nu si-au invatat bine rolul social.
Sigur, de-a lungul istoriei au fost si victime colaterale, cei luati de turci, de cazacii zaporojeni sau de Sobieski, dar acestea au fost accidente in istorie si chiar si aceia au supravietuit.

De fapt, noi suntem vinovati in plan colectiv, ca nu ne-am asumat istoria cu adevarurile si greselile ei.
O problema, daca o diseci, o analizezi in toate nuantele si cotloanele ei si ajungi la o concluzie, pe care ti-o asumi fie ea rea sau buna, inceteaza de a mai fi problema si dispare din constiinta, asa ca nu mai esti incarcat cu ea. Cam asta ar trebui sa faca media.
Suntem oare victimele media ? NU ! Ca dovada, uite ca reactionam. Este victima, doar cine accepta statutul de victima si traieste intr-o mentalitate inchistata si nu gandeste.
Oricum..are o problema…

Capra vecinului

O problema veche de cand lumea ! Chiar si Horatius spunea ca ugerul caprei vecinului da mai mult lapte, decat capra lui, cum tot el spunea ca fiecare jinduieste la ceea ce este sau are celalalt. Si daca ar reusi prin absurd sa-i faca pe fiecare sa fie ce doresc sau sa aiba ceea ce vor..ar constata ca regreta si se intorc la ceea ce au fost sau au avut inainte. Mai tarziu, regasim aceasta poveste la americani..ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se indeplineasca !

Omul este liber sa gandeasca ce vrea, in functie de nevoi si de mentalitate. Pe scara valorilor lui Maslow, cei aflati pe ultima treapta nu se gandesc la capra vecinului. Numai digestivul si instinctualul au aceasta problema, asa ca nu putem generaliza.
Sa vrei mai mult este firesc si este bine, insa a jindui fara sa faci nimic, fara a te implica este doar invidie si lene.
De ce ? Pentru ca…

Las’ ca merge si asa…

Si nu ma pot opri sa vorbesc aici, de absenteismul la vot care exact din asta vine, din lipsa de responsabilitate, de intelegere a fenomenelor sociale economice, politice, culturale, de fapt o forma de egoism exacerbata, combinata cu o inapetenta fata de tot ceea ce inseamna viata sociala.
Absentii de la vot ar putea fi numiti sfertodoctii zoon politikon, care vor doar avantaje si drepturi, ca deh..asa este in democratie, dar nu vor obligatii, lantul dreptului.

Ei au mentalitatea gresita ca totul li se cuvine, dar uita ca apartin unei colectivitati si fiecare membru al acesteia face ceva pentru el…drumarul ii face drumuri, constructorul ii face casa, scoala sau spitalul, medicul il ingrijeste, profesorul il invata, actorul il delecteaza, pictorul si cantaretul ii incanta vazul si auzul, agricultorul il hraneste, cizmarul il incalta, croitorul il imbraca, legiuitorul da legi si pentru el, guvernantii le pun in practica, presedintele ia decizii de politica externa si pastreaza tara suverana si independenta..

Cum sa nu votezi ? Atunci exclude-te si nu mai beneficia de un lucru facut de altul, traieste paduret sau pe o insula ca Robinson Crusoe. Aceasta mentalitate de refuz de a vota poate fi insa schimbata, chiar de la gradinita incepand, prin jocuri  in clasele primare prin asumare de diverse roluri, la gimnaziu prin testari despre Drepturile Omului, iar in preuniversitare prin scrierea de eseuri si pareri despre scrutin, tipuri de scrutin, comisii electorale si de ce nu…sceneta alegerilor.

Daca un cetatean, indiferent de cultura, sex sau religie spune ca nu merge la vot ca s-a saturat de politicienii existenti, atunci trebuie ca formatorii de opinie si imagologii din media sa-i invete ca ar fi cazul sa renunte la drepturile avute si sa vada si reversul problemei.Daca merge pe premisa ca toti sunt hoti, asta dovedeste ca incepe cu o intentie discriminatoare, eliminand din start prezumtia de nevinovatie. E ca si cum ai spune ca nu mananci dintr-un tort, fiindca nu este bun, inainte de a-l gusta.
Chestie de educatia de 7 ani de-acasa, plus cea civica…adica, eleganta si responsabilitate.
Culmea este ca se uita cu jind la straini..

Mitul strainului in clisee

Toate popoarele in afara de extremisti si nationalisti vad in straini, modele demne de imitat. Toata viata noastra, ne-am petrecut-o asteptandu-i pe americani !
In locul lor insa..au venit italienii, RDG-istii, suedezele si o parte din rusi cu misiuni sau fara…
Tot straini erau !
Daca bonjuristii Chiritei au frantuzit Moldova, daca grecii (auch !) cu epoca fanariota au lasat urme adanci in Tara Romaneasca si Moldova…cu Ardealul istoria a fost mai dura, deoarece strainii (Austro-Ungaria) i-au facut pe romanii de acolo sa se simta tolerati in propria tara.

Si atunci, de unde mitul strainului ? Poate de la Kiseleff, care prin Regulamentul Organic s-a stabilit ca este protectorul celor doua Tari Romane ? Oare de la el sa ni se traga mitul ? Care este strainul acela ? Gagarin, Schwartzenegger, Mifune, Obama ?
Care strain este de pus in rama si sa ne faca sa devenim adulatori ?
Un alt lucru indus subtil, nu stiu de catre cine. Sau poate mitul mafiotului, consumatorului de droguri, killer-ului, rabinului intelept..
Este un fals, iar cosmopolitismul nu poate fi considerat un mit, ospitalitatea romanului nu poate fi inteleasa peiorativ, insa  dorinta oricarui roman de a-l imita pe Bill Gates nu este de condamnat.
Poate ca mitul asta il creeaza pe urmatorul…

Mitul capsunarului

Este efectul unor cauze. Intr-o economie de piata vesnic in tranzitie, cand protectia sociala lipseste aproape total, mai ales in mediul rural, cand angajatorii duc o politica de incertitudine in ceea ce priveste stabilitatea locului de munca, munca la negru, munca neplatita, fara CAS si fara protectie in caz de accident este firesc sa se incerce alte piete de munca in Europa din care facem parte. Cand un profesor debutant sau un medic stagiar sau asistenta sociala nu primesc ca retributie, decat o miime din ceea ce ar trebui sa le acopere nevoile strict necesare, cum sa nu-ti puna manusi si palarie si sa faci matanii pe o plantatie de capsuni, taman in Spania. Depersonalizat, capsunarul castiga in schimb suficient ca sa trimita in tara bani, din care sa-si faca o vila mandra in satul lui.

Mitul este de fapt castigul, ceea ce este doar o jumatate de adevar. De fapt este mitul disperatului, insa nu-i autohton, fiindca pe vremea lui Tito, in Italia si Germania era plin de iugoslavi, care faceau la fel.
Asta demonstreaza clar ca romanii gasesc solutii umilitoare pentru a supravietui si nu se dau in laturi de la munca de jos.
Nu le este teama de celalat mit se pare…

Mitul romanului ajuns de rasul lumii

Trist este ca media are o placere bolnava de a interpreta negativ. Toate turneele de teatru cu actori celebri, nu au starnit rasul tuturor spectatorilor ? Oare nu prin ras se indreapta moravurile ?
Oare de ras este faptul ca o tanara a castigat concursul de oratorie in Anglia ? Despre ea de ce nu vorbeste media toata ziua ?

De ce suntem de ras si cine a hotarat asta ? Noi care suntem creatori de umor, care faceam bancuri facand haz de necaz, care am transformat mereu orice durere intr-un fel de joc generator de ras suntem producatori de ras si nu subiectul rasului.
Cine are interesul insa, sa ne puna eticheta depreciativa ?
Nu suntem noi in tara care este..

Gradina Maicii Domnului

Stereotipul asta interpretat ca o hiperbola, nu ne poate supara. Fara doar si poate, ideea porneste de la Sundhar Singh, care doritor sa cunoasca si alte credinte si studiind ortodoxia a ajuns la concluzia care pe noi ne onoreaza, ca in plan divin tara noastra are un destin bine delimitat in plan spiritual universal.Se spune asadar acum, ca aici este raiul, iar Romania va fi al doilea Ierusalim.

Creatorii de sabloane, stereotipuri si imagologie ieftina si peiorativa simteau nevoia de o variatiune pe aceeasi tema probabil, asa ca au speculat spiritul religios al romanului, simtind ca acolo este punctul vulnerabil si pot marsalui in voie. Ma tem de acestia, chiar si cand vin cu daruri.
De ce au dat drumul la asta ? Ce-au urmarit ?
Sunt ei oare, ca si…

Detinatorii de adevar absolut

Intamplator este o sintagma reala, care nu intra in sfera cliseelor, insa face parte din mentalitate si poate fi asociata cu proverbul “prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul”. Exista astfel de oameni orgoliosi, plini de ei, care se cred buricul pamantului si care au o imagine extrem de favorabila despre ei insisi. Fac parte din categoria oamenilor suficienti si cu pospai de cultura, ca altfel nu se explica de ce nu au inteles ce i s-a intamplat lui Stefan Gheoghidiu sau Gelu Ruscanu, personajele lui Camil Petrescu, care erau insetate de adevar absolut, dreptate absoluta si iubire absoluta..
Poate ca ei sunt adeptii dictonului…

Crede si nu cerceta

Indemnul acesta persuasiv si pe un ton imperativ tine tot de mentalitate si apartine lui Celsus, sec.II, fiind un atac la adresa crestinismului. Ulterior a fost preluat de Biserica pe vremea Inchizitiei, desi Biblia ne indeamna “Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.”

Oamenii care imbratiseaza fara discernamant acest indemn sunt saraci cu duhul. Ei sunt cei usor de manevrat, usor manipulabili, care nu trec prin filtrul gandirii informatiile primite, cand este vorba de interesul public, in schimb cand interesele lor personale sunt in joc, despica firul in patru cu o minutiozitate de speriat.
Acestia fac parte din randul absenteistilor, lehamisitilor, atotstiutorilor. Ei sunt o povara grea si foarte greu de schimbat, fiindca au rudimente de gandire.
Indemnul acesta este extrem de periculos fiindca se adreseaza celor care iau lucrurile ca pe un dat si ca nu le sta in putere sa cerceteze de ce se intampla asa. Insa se pot schimba prin pildele si povestile Sfiintilor cautatori de adevar, martiri si care au murit pentru un ideal.
Sau poate sunt doar…

Gica contra

Si aici au dreptate imagologii, cand se refera la tipologia denumita plastic gica contra, asa cum si Caragiale a inventat miticii. Sunt destul de putini spre disperarea lor si fericirea noastra. Ii putem ajuta sa isi schimbe mentalitatea, punandu-i sa confrunte problema lor, cu povestea drobului de sare sau cea a regelui Midas si pofta sa pentru aur si cum ar fi ca toate DA-urile din existenta lor sa se transforme in NU ?
Daca este un om care gandeste va intelege si-si va schimba mentalitatea, iar daca nu poate ca ii vom readuce in amintire Mitul Cutiei Pandorei, de unde a iesit si speranta, care nu moare niciodata…

Concluzii si propuneri finale pentru schimbarea mentalitatii :

- toti copiii sa mearga la scoala
- in fiecare casa sa existe o biblioteca cu anumite carti, proverbele, miturile si legendele romanilor, basmele si povestirile lui Creanga si tot ce are valoare educativa in formarea gandirii
- bunicii sa se intalneasca lunar, sa discute cu pedagogi, psihologi, medici, educatori, scriitori, jurnalisti…
- in invatamant sa existe in programa scolara si discipline referitoare la obiceiuri, mentalitati, interpretarea lor, semnificatia…pe langa cultura politica, europeana, civica si sociala
- parintii sa fie testati la locul de munca in legatura cu mentalitatile…daca sunt negativisti sa fie consiliati de specialisti si resocializat
- evident ca la categoria de parinti ai neamului intra legislativul, executivul, puterea judecatoreasca, administratia locala, centrala, orice functionar public si jurnalistii
- patronii sa nu primeasca dreptul de a-si face firma, pana nu primeste stampila de “APT CA MENTALITATE”.

Comisia de evaluare pentru APT DE MENTALITATE sa fie alcatuita din:

- 5 persoane-un copil (11-14 ani), un adolescent(14-18), un tanar(18-35), un matur(35-55) si un batran(de la 65);
- 5 sa fie medici- psihiatru, psiholog,cardiolog, medicina interna si boli profesionale;
- 5 sa fie, un profesor, un educator, un invatator, unul de gimnazial, unul de preuniversitar si unul universitar;
- 5 sa fie politicieni:PSD,PNL,PDL,UDMR si cel mai apropiat de pragul electoral;
- 5 sa fie din domeniul juridic, un procuror, un judecator, un notar, un politit si un avocat;
- 5 oameni de cultura.presedintele Academiei, directorul Bibliotecii Academiei,un director de teatru,unul de opera, unul de muzeu;
- 5 alte personalitati, fotbal, gimnastica, agricultura, pescuit vanatoare;
- 5 oameni ai strazii;
- 5 femei, o ardeleanca, o moldoveanca, o munteanca, o dobrogeanca si o banateanca.

Din 22 de milioane de cetateni aceasta comisie de 45 de oameni au de lucrat pe aproximativ 5 milioane de oameni, ceea ce ar insemna ca intr-un an si jumatate am putea avea o tara intreaga, perfecta si apta de mentalitate !
Poate parea utopic, insa daca nu facem ceva, nu se va schimba nimic…

Quem nunca chorou escutando músicas lentas?
Quem como nós nunca pensou na pessoa amada escutando esse tipo de música?
Para pessoas assim irei colocar uma das músicas que mais gosto, antiga, mas eternamente jovem.

Espero que gostem.
Edu e Mari.

Vamos dançar com elegância,
Vamos dançar por um instante.
O paraíso pode esperar,

Para ler o restante clique no link abaixo e conheçam nosso novo blog

http://www.poemasepensamentos.com.br/2009/08/18/forever-young-alphaville/

Todos sabemos que la voz que escuchamos cuando hablamos, es decir, nuestra propia voz, no es la misma que escuchan los demás. Esto es debido a que los demás escuchan nuestra voz al propagarse las ondas de sonido que emitimos a través del aire, mientras que nuestra voz la percibimos mediante su propagación y resonancia en los senos nasales y la bóveda craneal. Por eso nos sorprende tanto cuando la oímos grabada en una cinta o en un vídeo.

Pero, ¿os habéis parado a pensar en qué voz tienen las personas que os leen?

Al igual que nos podemos hacer una idea del nivel cultural, modo de vida, orientación política o religiosa, e incluso una idea muy general de la apariencia física en determinadas ocasiones, ¿es posible hacerse una idea de cómo es la voz de nuestros lectores?.

Viene esta reflexión a cuento porque me ha sucedido, en relación a mi voz, dos cosas, una recientemente, y otra más alejada en el tiempo, pero que la segunda me la ha recordado.

En una ocasión, quedó grabado un comentario de una persona en el contestador de mi teléfono,  tras escuchar el mensaje que tengo grabado en él, con mi propia voz, y comprobar que se había equivocado de número, (digo que se había equivocado porque nunca más volvió a llamar), en el que hacía alusión a la voz que acababa de escuchar (la mía) y se dirigía a otra persona con la que se encontraba en ese momento dándole un determinado calificativo. Tengo que decir que positivo, para qué mentir.

Más recientemente, otra persona con la que hablé por teléfono por primera vez, y que no me conocía anteriormente, me hizo un comentario en el sentido de que no se esperaba que mi voz sonara como suena.

Nunca me había detenido a pensar en este hecho. No en el de mi voz en concreto, sinó en el de que podemos suponerle una voz a alguien a quien desconocemos.

Yo creo que nunca lo he hecho. Quizás en algo físico sí, pero nunca había pensado en la voz.