Aseara, in timp ce-mi vedeam de treburile lumesti, ignorand nonsalant rahaturile mediatice care vad ca au indobitocit atat romanul cat si ceilalti ceteteni globali am fost purtat de soarta, stomac si femeie prin pasajul de la Universitate. Acolo, pe langa expozitia de fotografie ce infatiseaza diversivitatea Bucurestiului au aparut 3 panouri noi, trei panouri ce afiseaza ideile castigatoare a concursului numit: “Schimbarea la Fata a Casei Poporului”.

Va spun din start ca n-am nicio treaba cu arhitectura, nu a fost un subiect care sa-mi starneasca interesul, stiu doar ce-mi place si ce nu-mi place. Imi plac caramizile, imi plac castelele si palatele, imi plac cladirile decorate cu ingeri, demoni, busturi si elemente medievale, imi place maroul, caramiziul si iedera, imi plac arcadele, stalpii, balcoanele si ferestrele mari, imi place piatra, imi plac turnurile si turlele. NU imi place sticla albastruie, nu imi plac exoscheletele metalice si nu-mi plac panourile ceramice stralucitoare. Datorita ratiunii ecologico-economice tolerez si incurajez dezvoltarea acestor cladiri ale viitorului si, cu suspinul de rigoare sunt dispus sa renunt la satisfactia estetica pentru eficienta ecologica.

Desi, cum am spus, n-am prea avut tangente cu arhitectura,  am avut deaface cu turismul si, vreti sau nu, cele doua sunt legate. Iar, acum, de dragul corporatistului am sa revin la acele 3 panouri:

Existenta unei asemenea initiative este total contraproductiva, sunt pentru jocurile de imaginatie, sunt pro exprimare artistica pe toate planurile dar ma enervez ingrozitor cand vad ca efectiv ne batem joc de resursele noastre. Uitati-va cum s-a pus problema:

“Tema a servit deopotriva ca pretext pentru dezbaterea statutului Casei Poporului ca simbol al spatiului urban bucurestean si a posibilitatii unei re-integrari coerente a acesteia in peisajul urban al orasului.” Gratie Ordinul Arhitectilor din Romania

“După ani şi ani în care Casa Poporului ne-a alimentat frustrările de zi cu zi (legate de spaţii prost utilizate, inutilizabile sau neintegrabile), simţim că a venit acum vremea ca tot Casa Poporului să ne servească drept supapă pentru aceste frustrări.” Gratie descrierii de pe situl Dupont

“Avem o mostenire, mare la propriu, mare (problema) si la figurat: CASA POPORULUI. O parte din popor a asimilat-o. Alta parte inca mai spera. Ce speram? Eu, unul, pot sa o asimilez impreuna cu un “aparat critic”. Concursurile, care au fost si care probabil vor mai fi, legate de CASA POPORULUI, ne ajuta sa ne insusim un astfel de “aparat critic” care s-o faca digerabila la figurat. Cu marimea greu de lucrat. Actualul concurs tocmai asta a incercat, sa faca ceva cu marimea: s-o articuleze, s-o dilueze, s-o decanteze. Ceva, sigur au reusit.”

[...]

Proiectele castigatoare, People’s Blob, Casele Poporului si O Incercare De A Te Face Curios, reprezinta  o critica arhitecturala a unei constructii careia ii lipsesc stilul si referintele si o extrapolare ironica a actului de pura megalomanie pe care il simbolizeaza; o abordare extrem de simpla a populismului contradictoriu al Palatului si o propunere de inapoia oamenilor o cladire care e a lor doar cu numele, respectiv un gestul matur de asumare a trecutului si o sugestie neasteptata – redescoperirea a ceea ce ar insemna o abordare contemporana a Casei Poporului, incepand de la zero. Gratie Feminis

Bai oameni, voi ati gresit undeva, mie imi este rusine pentru voi. Cum sa va fie rusine de Casa Poporului ? Cum s-o priviti cu ura si s-o prezentati gen “cicatricea comunismului” sau “monstrozitatea lui Ceausescu“. Da, e mare; da, e scumpa; da, pentru constructia ei au suferit oameni; da, poate era mai bine fara, DAR este acolo si mi se face scarba cand va vad acum luandu-va coaiele democratizate in mana si aruncand cu cacat. Voi astia cu o varsta si multe riduri, cum va permiteti sa mai deschideti gura? Cand s-a prezentat proiectul, cand s-a sapat fundatia, cand s-a pus prima caramida n-ati zis nici “pas”, ati mers pe statioane, v-ati aliniat frumos in spatele curului comunist si v-ati umezit cu grija buzele pentru a-i oferii placere maxima in timp ce-l sarutati. Acum ca ati inlocuit gustul cacatului cu cel al whisky-ului si al carnii de import ati prins si voce. Ce dracu… acum doar e gratis.

Casa Poporului este mostenirea generatiei mele si, spun asta fara pic de parere de rau, nu ma intereseaza de suferinta “supusilor comunisti”. Au tacut din gura si au primit ce au meritat. Vrand nevrand ne-au lasat o bijuterie monumentala, un asset impresionant pe care in loc sa-l utilizam la capacitate maxima ii vindem pana si imaginea sau sufletul corporatilor gen Dupont. Ei isi fac reclama denigrand munca unui popor, viziunea unei doctrine (taci si lasa-ma sa termin)  si imaginea Bucurestiului.

“Extrapolare ironica” ? Cum de-si permit asa ceva ? Piramidele, Sfinxul, Zidul Chinezesc, Taj Mahal, absolut toate catedralele catolice din lume, nu sunt si ele simbloluri a unor acte de “pura megalomanie” ? Diferenta dintre toate acestea si Casa Poporului este doar una a perceptiei umane. Am observat si in literatura, romanului ii place sa fie umil, sa lase capu’ jos si sa se lamenteze permanent. Ce-i cu voi bai oameni !? Fiti fratilor mandrii ca aveti de ce. M-am plimbat de atea ori prin cladirea aia si singurul lucru mai impresionant ca locul in sine este stralucirea din ochii fiecarui strain atunci cand vede ce s-a putut construii si amenaja acolo. Cladirea este atat de mare si impozanta de efectiv te dor picioarele dupa un tur de nici o ora… si abea de vezi 10 % din ea.

Este aberant ca in centrul Bucurestiului sa fie afisate niste panouri publicitare (pentru ca pana la urma se face o reclama incredibil de pe fata a firmei si a produselor Dupont) ce denigreaza imaginea orasului, a tarii, a oamenilor ce au muncit pentru a realiza acea cladire, a resurselor folosite pentru a construi cladirea in cauza (absolut tot este din interiorul granitelor, nici macar un cui nu a fost importat). Este incredibil faptul ca efectiv ne batem joc de resursele si imaginea noastra, in centrul Bucurestiului, in vazul tuturor…. in engleza. Noi asa promovam turismul !? Imi pare rau ca nu mai tin minte exact textul de pe panouri, este incredibil halul in care ne-am umilit noi ca popor. O sa merg diseara sa le fac o poza… trebuie sa vedeti in ce hal si-au vandut sufletele oamenii aia.

Arhitectura parca era o forma de exprimare artistica, o manifestare a sufletului, un mod de a personaliza spatiul pe care-l ocupam, parca trebuia sa fie pentru noi… nu pentru bani.

Ma bucur ca-i acolo, ma bucur ca pot s-o vad, inca ma impresioneaza, si, cel mai mult ma bucur ca acele caramizi, bucatile alea de marmura, matasea, aurul si cristalul sunt acolo si sunt acolo pentru a fi vazute si admirate. Ma bucur ca daca tot s-au scos din pamant le-am folosit pentru ceva de care se poate bucura toata lumea. Ma bucur ca nu le-am vandut pentru a creste cifra de afaceri a unor corporatii gen Dupont.

Uitati poze cu imaginile participante la acest minunat concurs al degradarii umane:

Multumim Adevarul pentru poze, o sa le fac si eu cateva diseara, dar pe mine mai mult textul ma deranjeaza.

?????????????????????????????

Nu-i asa ca e aiurea?Acum cand vreau sa scriu ceva pe blog,imi ramane minte in loc,nu am nici o idee.In schimb cand sunt pe afara sau prin pat am o gramada de idei dar le uit pana intru la calculator.

?????????????????????????????

Ai o foaie alba si un creion in fata ta, asezate frumos pe o masuta. E examenul tau, unde tu esti profesorul si elevul in mod simultan, iar intrebarile si raspunsurile depind doar de conturul pe care tu il dai propriei vieti.

Ai scris destula ‘literatura’ la testele din timpul scolii, acum vrei sa schimbi tactica. Alegi sa desenezi sablonul viitorului tau din perspectiva ideilor tale, a dorintelor si a visurilor formate de-a lungul existentei. Nu conteaza cat talent ai la desen, ai decis sa schitezi un castel, dar si imprejurarile acestuia. Pana la urma, tu esti singurul care trebuie sa descifreze mesajul desenului, din moment ce e planul tau pentru viitor. Asadar, constient fiind ca drumul nu va fi usor, decizi sa asezi exact in fata portilor un balaur cu trei capete, care la fiecare repetare a procedeului ‘inspira-expira’ te face sa interactionezi cu flacarile sale din dotare. Noroc ca ai cu tine armata alcatuita din cei mai apropiati prieteni, pentru a trece cu brio peste incercarile la care te supune balaurul. El de fapt nu e un personaj negativ, are doar rolul de a te face sa fii convins ca vrei cu adevarat sa realizezi un anumit lucru. Prima proba ar fi cea a hotararii de care dai dovada atunci cand alegi calea de parcurgere a castelului. Daca esti cu adevarat decis ce vrei sa faci, cu siguranta ca si balaurul se va inlatura din drumul tau, dar doar pentru a te lasa sa iei sub asediu cladirea, pentru ca de fapt el te va urmari mereu, 24 din 24, chiar si in acest moment fiind langa tine. Castelul este al unui mare boss contemporan (nu Raducane, nu esti tu), deci in el poti gasi atat camere de relaxare, cu streptease masculin si feminin (na, fiecare dupa gust), droguri, bautura si tigari, ‘pacanele’ si altele din acelasi camp lexical, dar si camere de studiu, in care te poti orienta pentru urmatorul pas. Nu lipsesc nici incaperile in care accesul este interzis, iar tu stiind acest fapt, nu eziti sa intri in ele, decizie care te va da cu minim un pas inapoi. Dar nu conteaza, oricum nu realizezi nimic daca te tii doar de schita initiala. Trebuie sa simti ca traiesti, nu? Eh, de-asta exista acele camere de relaxare despre care am scris anterior. Reusesti sa urci usor, usor cate un nivel, dar balaurul tot langa tine e, nemernicul…

Si mai apare o problema: cand nici tu singur nu stii ce iti doresti cu adevarat, cum il mai convingi sa iti faca loc sa treci mai departe?

niste “anti”-super heroes! Cred ca au avut cam multa imaginatie ca nu le-a iesit mai nimic

Si daca am depozita mirosuri?

ce amintire poate fi mai vie si mai      definitorie ca aroma, mirosul unei fiinte,  ca gustul unei culori?
Ai dori sa pot depozita mirosuri in cutii   colorate, incuiate cu chei minuscule de  argint.
Sa le asortez dantele din stofe si culori diferite, sa le dau fiecaruia forma aparte in ordine ca sa le personizez pe fiecare in parte, asa cum erau si proprietarii lor, unici, diferiti, speciali! Si astfel…. doar  optic, la prima vedere, cutia sa strige ca o cheama Andreea, Daria, Albert, David etc.

Am dat amintirilor nume. Nume de cutie si de culoare, nume de miros! As dori sa pot depozita mirosuri… insa am doar depozitul. un depozit de cutii colorate, asortate, prafuite si uitate.

Nimic nu se compara cu o moarte usoara, dar nu voi mai putea avea parte de asa ceva fiindca tin minte ca mi-a zis cainele ala de ciocolata “mori tavalindu-te in chinuri!!” si brusc am simtit ca blestemul era un fel de tatuaj ca alea cu Mickey Mouse de la gume de 500 de lei.

De curand am avut un fel de amintire din viitor. Eram la priveghiul meu, de fapt…la priveghiul a ceea ce mai ramasese din mine: un fel de salam…o adunatura de oase sfaramate si muschi pisati in forma de rahat. Apoi , deodata, luata de vant zboara o hartie dinspre geamul unei toalete. Uda fleasca, imputita si delicios de jegoasa cum era inca mai lasa sa se zareasca scrisul de pe ea. Era un articol de ziar in care era relatata aventura ce m-a dus la moarte. Am inceput sa citesc si mi-am dat seama ca eu am murit mult mai spectaculos decat Mickael Jackson sau decat vreun cioban din Cracanatii din Deal care a dat in primire in timp ce se dezvirgina.

Din ce am inteles eu ma dadeam in leagan undeva pe malul unei ape. Si cum ma dadeam eu peste cap cu leaganul mi-am dat seama ca s-ar putea sa trag curent daca am urechile descoperite asa ca am luat mainile de pe bara leaganului si le-am pus la urechi. Singura problema e ca am cazut in cap si da, mi-am rupt gatul. Nu stiu daca ma durea fiindca oricum eram beata critza de doua saptamani, important e ca a venit o inundatie si m-a luat la plimbare in josul raului pana la un pod. Acolo am dat cu capul de o teava, de fapt, mi-a intrat teava in ochi si a iesit pe partea cealalta cu tot cu creier. Am injurat de toti sfintii si poate ca din cauza ca faceam galagie a aparut un gunoier care m-a luat de acolo chiar cand ajunsesem la refrenul de la melodia cu “Old McDougle had a farm…eeee-aaaahhh-eeeee-aaahhh-oooo”. S-a enervat ca aveam parul lipit de o cizma botita de pe acolo dar pana la urma s-a descurcat. Spunea ca ma ia sa muncesc impreuna cu el dar i-am spus ca nu vreau sa imi stric manichiura – sau ce a mai ramas din ea. Inca eram beata dar cica am ajuns la o platforma de gunoi carea putea a naibii de ingretosator, atat de rau incat gunoierul a facut stop cardiac. La naiba. A trebuit sa astept o vesnicie pana au venit pasarile sa ii manance ficatii si ochii si pana a putrezit de tot, ca sa nu mai stea pe mine fiindca atunci cand a murit nenorocitul el ma tinea in spate si ghici pe ce parte a cazut. Pe spate, da…dar ar fi cazut pe fata daca nu i-as fi legat eu sireturile de la ghete. In fine. Am facut cunostinta cu tot felul de pasari care faceau sex pe mine, cu tot felul de animalute necrofage care si-o trageau rapid prin parul de pe pieptul gunoierului, si chiar si cu furnici. Cu cele din urma chiar m-am imprietenit bine, sau cel putin asa scria in articol, ca cica ele s-au bucurat ca si-au luat si bonus dupa ce l-au curatat pe amicul ala al meu de pe mine – le-as fi dat mai mult dar nu au reusit sa isi ia decat un picior si jumatate.
Intr-o zi cand stateam si faceam plaja langa o coada de peste a aparut un caine turbat care facea spume. Am crezut ca-i vreo farsa de 1 Aprilie si l-am luat la misto cu “Hai , coaie…Razi de mine, ce naiba…Crezi ca-s moarta sau ce? Inca mai gandesc, bah putza!”. S-a enervat si de draci a incercat sa ma sfasie. Dupa vreo doua ore de tavaleala am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca m-a scapat intr-o groapa adanca si ca imi intrase in gat o conserva. Peste cateva zile a aparut un fel de excavator si ne-a luat pe mine si pe prietenii mei, pempersii si tampoanele de acolo, si ne-a dus intr-un cuptor. M-am panicat putin fiindca eu fara crema de plaja nu voiam sa ma duc acolo dar pana la urma am ramas prinsa cu dintii de usa. Am cazut fiindca ma dezhidratasem si devenisem pufoasa. Semanam cu ceva bun de mancat cred…caci m-a gasit o pisica pe jos si m-a inghitit. La cateva ore m-am trezit intr-o tavita pe care scria “Kitty” si langa mine era un fel de chestie lunga si alba…zicea ca-l cheama Limbric. Nu am apucat sa ii spun ca imi place numele lui fiindca nesimtita de matza mi-a luat buletinul din buzunar. M-am cam suparat pe ea, ce-i drept, dar dupa aia m-am bucurat ca asa a fost fiindca au venit o gramada de reporteri care imi strigau numele si nu le venea sa creada ca eu sunt. Pacat ca imi trecuse betia de tot fiindca atunci mi-am dat seama ca pisica a ras de mine si m-a facut in forma de parizer. De nervi m-a apucat somnul…

Si articolul s-a terminat. Am luat bucatica de hartie, m-am sters la fund cu ea si cand am aruncat o privire mai intr-o parte am vazut doi mosnegi cu grebla in gura stand la barfa si spunand ca defapt eu am avut o moarte foarte usoara, fiindca am facut infarct cand am vazut un OZN in timp ce ma dadeam in leagan.

Asadar, unchiule, sa nu te superi pe mine ca iti scriu abia acum, dar a durat ceva pana am desfacut bagajele. Mai tarziu joc baschet cu Sfantul Petru. Sa stii ca am murit in chinuri, asa cum a vrut cainele ala de ciocolata.

Iti trimit un mozol cu herpes.
A ta nepoata,
Smintita

Unu din lucrurile care ma fac infinit fericita este sa ajung seara acasa, sa ma descalt la intrare. Sa intru in baie si sa dau in mod mecanic drumu la dus. Ma dezbrac usor cu privirea fixa si imi las hainele pe jos, intr-o nepasare totala. Imi scot agrafele si imi desprind parul. Intru sub dusul fierbinte, las sa-mi curga si sa-mi invadeze trupul gol apa fierbinte, imi simt parul ud pe umeri, inchid ochii, rimelul si tusul imi curg pe obraji si pentru urmatoarele zece minute uit complet de realitatea din jurul meu. Uit de scoala, de familie, de prieteni, de probleme, de insomnii, de jocuri, de frigul de afara, de dorul de mare. E singurul moment din zi cand ma simt singura, doar cu mine si zambesc in sinea mea, pentru mine. Urmeaza minute intregi de visare si de pura imaginatie.

Cand deschid ochii si dau cu ochii de faianta ma trezesc, parca am dormit 10 ore. Am revenit.

["In tine sunt acum foarte putine lucruri obiective. Aproape tot ceea ce crezi este subiectiv"]

Hei, criza economica loveste in online-ul romanesc, de aici si imaginatia deosebita al site-ului de mai sus. Aaa, era sa uit se castiga un super inel cu insertii de cristale Swarovski in valoare de 20 euro cumparat dintr-o piata de legume din Bucuresti. Merita tot efortul!

Am vazut la empty un filmulet in care niste oameni cu imaginatie,la initiativa Volkswagen, au schimbat scarile normale de la o statie de  metrou cu unele cu senzori de atingere si pe fiecare treapta au introdus un difuzor care sa emita sonor o nota muzica.Cam ca un pian.

Filmul:

Prin acest post as vrea sa-i raspund la intrebare lui empty daca s-ar face asa ceva in Romania (Unirea) ce impact ar avea asupra romanilor.

In primul rand la noi se fac down-grade-uri si nu upgrade-uri.In al doilea rand, cine ar baga bani in ceva ce poate sa distreze populatia GRATIS?In al treilea rand, de ce ar face cineva asta cand sunt atatea de luat in calcul la aceasta modificare.I mean,come on, ar trebui sa-i mai duca si capul sa faca una ca asta.Si cum asta inseamna munca…intelegi unde vreau sa ajung. In al patrulea rand, ca sa iti raspund si la intrebare, ca deja deraiez de la subiect, dupa cum bine stii majoritatea romanilor dupa ce vin de la servici au MARI dureri de cap pentru ca sunt obligati sa suporte “n” si “n” de rahaturi de la sefi.Ma refer aici strict la majoritatea care merge cu metroul. Cred ca daca ar da peste asa ceva s-ar lasa cu macel la metrorex.

Gothe a zis odata o vorba mare: un gand cu adevarat destept poate l-am gandit de mii de ori, dar mereu ni s-a parut gandit de altcineva, poate de florareasa de la colt sau de vanzatorul de la paine, insa niciodata nu ni s-a parut al nostru. iar ca sa-l facem sa ne apartina, sa stea inghesuit intre peretii(sa speram ca nu in colturi) ai capusorului nostru ar trebui sa-l mai luam inca odata la gandit, pana prinde radacini in experienta noastra proprie si persoanala. sa fie greu? sa fie usor?

asa ca m-am hotarat intr-un moment din ala in care de obicei iti vezi imaginatia cum trece pe langa tine si ii zambesti si ii faci tamp cu mana, m-am hotarat sa-mi fac o “to-do list ” pentru viitorul meu apropiat si poate si al vostru, daca va simtiti plamaditi din (aproape) acelasi material ca si mine. buuuuuun! :

1. Incearca sa pui sensul vietii tale inainte de alte cacaturi (extrem de folositoare, i have to admit) ca bani, relatii si statut social. De ce? Fiindca jur! in ziua de azi cam toti avem un sens al vietii, mai stramb, ciobit, carpit cum o fi, da niciunu nu ne gasim sensu pentru care traim…si de ce cred asta? pentru ca desi toate celelalte chestii (bani, placere, sex, pozitie sociala inalta, etc) ti le poate da cineva pe tava, sensu e in tine, doar tu il ai. si crede-ma nu merge pe sistemu’ : bag o fisa si-l obtin…neahneah neah! trebuie lucrat la asta, ceva mai mult decat la machiaju’ zilnic.

2. Desi unii zic ca improvizatia asigura un succes garantat, eu as miza mai mult pe redescoperire. Ai vazut cum e atunci cand cojesti un perete vechi si apoi il acoperi cu un strat de vopsea noua proaspata? cam asa functioneaza si la oameni. Viata asta ar trebui sa fie un fel de v-ati ascunselea continuu. ba nu ! o tombola cu surprize, dead-line-uri si pedepse! cam asa…un fel de “cautatul oualor de paste”, unde uneori in loc de oua vopsite mai dai si de cate o grenada care-ti duce dracu si toate ouale adunate pana atunci ! da macar avem ceva pentru care sa traim si sa murim! asa ca pentru un moment inchide lumina: stinge toate influentele din afara, toate chestiile pe care le au altii si le-ai vrea si tu, pentru ca ti se par misto, opreste zgomotul care te opreste sa-ti asculti pick-up-ul interior…chiar daca tu crezi ca merge mereu acelasi disc obosit, crede-ma, discul tau interior, e cel mai tare!

3. Suntem oameni! oricat de mult ne-am umfla in pene ca le putem face pe toate, CHIAR NU AVEM PUTERI SUPRANATURALE ! decat cand vine vorba de ane auto-distruge, caci de-a lungul istoriei cele mai mari puteriau fost folosite toxic. ideea ar fi ca pentru a putea reusi trebuie sa vedem cum ne functioneaza creierul (si asta nu vine cu manual de folosire, noup!) puterea lui e un pic cam egoista si infinit mai puternica decat noi! aaa nu stiati ca noi nu suntem una cu creierul nostru? UPDATE: nu suntem ceea ce gandim!! doar daca stim ce vrea il putem pacali si putem scoate toate elucubratiile sinucigase pe care le emite in fiecare secunda a umilei noastre existente pe pamant.

4. Fa loc situatiilor favorabile sa intre in viata ta! Adica atunci cand simti ca te invarti in loc, inconjurat de rechini, lasa lucrurile sa se intample, da-le ocazia viselor sa devina ceva cu fulgi si pene.  problema cu noi oamenii e ca stim mereu ce ne face nefericiti si ce am vrea sa nu ni se intample, insa suntem groaznici daca cineva ne intreaba cam cum am vrea sa fie viata noastra. Fratilor, nu e deplasat sa visezi, sa prezici viitorul in propria ta maniera! viseaza-te bogat, destept, frumos, intr-o casa in Hawaii si asa o sa fii, universul abia asteapta sa-ti indeplineasca visele…haha si pe cele negative si ep cele pozitive, caci nu e pe alese..universu nu are discernamant…

5. Fii umil si ai rabdare! “daca am avea destula rabdare in viata noastra, accidentele mai neplacute nu ne-ar lua niciodata prin surprindere” (asta imi zicea mereu bunica-miu, dzeu sa-l ierte!) si aici e vorba despre ideea ca a avea rabdare nu inseamna doar “sa astepti ca lucrurile bune sa se intample”…insemana sa aiba rabdare in tot si toate. sa fii un mic buddist. sa contemplezi si sa te miri la fiecare pas, ca un copil, de minunile care se desfasoara in fiecare zi sub ochii tai, fara ca tu macar sa-ti dai seama. ai putearea si vointa sa accepti asteptarea, sa iei lucrurile asa cum sunt acum, aici si incearca sa nu te mai umflii atat in pene…chiar si atunci cand penele tale sunt (pe buna dreptate!) cele mai colorate. e mare lucru sa poti sa realizezi ca nu esti decat un ignorant, este chiar baza intelepciunii. iar cheia reusitei este sa actiunezi si sa vorbesti intotdeauna ca si cum sunt foarte multe lucruri pe care nu le stii si mai ai foarte multe de invatat. este cu adevarat reconfortant pentru cei din jurul tau.

6. Invata mereu! fii un invatacel continuu. joaca-te mereu cu ce stii si mai ales cu ce nu stii! macar asa o sa reusesti sa nu faci cancer la creier si o sa fii mereu tanar. dont be fool stay in school!si mai citeste si cateo carte din cand in cand, ca nimeni nu a murit din asta (si mie imi repet asta, de mii de ori). eu mereu realizez ca de fiecare data cand invat ceva noi, imi vin idei noi…mai tari si mai misto…e fantastic!

7.Gaseste-ti propria cale si fii multumit!

Fii multumit cu ce ai, regaseste-te in tot ce e in jurul tau. Iar cand o sa realizezi ca nu-ti lipseste nimic, intreaga lume e a ta! nimic mai multe de zis! problema noastra e ca mereu cautam semne si raspunsuri in pasii celor mai mari, mai destepti, mai frumosi ori mai avuti decat noi…si cautand acolo jos, printre pasi, uitam sa mai prvim acolo, sus unde au privit ei…which is totally wrong! ceea ce e bun pentru ceilalti nu e neaparat la fel de bun si pentru noi…iar daca o cale a fost deja descoperita, insemna ca nu trebuie s-o mai urmam pentru ca nu este cu siguranta a noastra.

8. Fii cu picioarele pe pamant, dar mai pastreaza si un pic capul in nori! face bine la imaginatie! You are unique – not weak. Sa te cunosti pe tine insuti e un drum foarte greu de urmat..de obicei te pierzi pe drum, pare o carte plictisitoare sau o ciocolata fara crema. de multe ori ne complacem sa nu facem ceva doar pentru ca suntem absolut convinsi ca nu e de noi, ca nu suntem buni la asta…doar pentru ca ne e frica…doar pentru ca nu ne cunostem si nu avem nici cea mai mica idee de ce suntem capabili..ganditi-va la asta…nu e ametitor gandul ca ati putea face chiar orice pe lumea asta?

9. Incearca sa nu fii condus de limbaj, adica sa nu te mai ia gura pe dinainte! vorbirea urmeaza gandul, la fel cum tunetul urmea fulgerul (nu mai intram in detalii de propagare a sunetului/luminii, ca riscam sa ne pierdem in ceata). de cele mai multe ori ne complacem in termenii serviti de societate, incat ne confundam cu e. cum definest, spre exemplu puterea? sau slabiciunea? ce e dreptatea? ce e adevarul? nu ti se pare ca uneori te lasi inselat chiar de acele cuvinte care sunt telurile centrale ale vietii tale?

10. Ultima si cea mai importanta idee ar fi sa nu mai judeci oamenii si sa ii accepti asa cum sunt. cu bine si rele. fara sa-i judeci, nu e vina lor ca sunt asa cum sunt.cum nici vina ta nu e ca esti asa cum esti. PACE!

 

]]> http://artistu05.wordpress.com/2009/11/18/copilul-si-durerea/ Wed, 18 Nov 2009 07:38:12 +0000 ionut andrisan http://artistu05.wordpress.com/2009/11/18/copilul-si-durerea/

Nu aseara. Aseara am adormit usor, cu toate ca atipisem vreo doua ore si la amiaza. Cred ca eram obosit. Cealalta seara. Stateam in pat.. adica pe saltea si ma uitam la pereti. Nu-i vedeam ca era intuneric.  Nu puteam adormi. Tuseam. Tuseam rau de tot.  Si, asa ca tot omul care n-are ce face, mi-am lasat mintea sa debiteze… 

O fi pneumonie? Parca niciodata n-am mai avut asa o tuse. (Simteam ca-mi scuip plamanii afara). Daca e pneumonie, atunci trebuie sa-mi iau concediu medical. Si ce fac cu trainingurile?  Ma internez in spital oare? Hm.. Sa ma duc la universitar? Am auzit ca-i nasol tare acolo, dar e Cosmin acolo si are el grija de mine. Nu spun nimanui daca ma internez. Nu-mi plac privirile alea dramatice. La ce bun sa-si faca lumea griji daca eu stiu ca am sa fiu bine? So daca afla? Oricum spaga nu dau. Deci nu dau spaga deloc! Sa vezi ce-i fac asistentei care imi cere spaga. Daca doctorul nu se ocupa de mine fac plangere la comisia medicilor. Eu mi-am facut datoria fata de ei. Imi platesc asigurarile. Statul nu si-a facut datoria fata de ei si nu-i vina mea. (ma incrunt)  Daca ma tin aia pana de sarbatori? S-o creada ei ca stau atat. Fug. Imi cumpar singur pastile, doar n-am sa stau 2 luni in spital…(imi revine zambetul) Ce comic.. N-am avut probleme cu sanatatea niciodata. Cand eram mic ma mai durea capul, dar am fost la sauna pana mi-a trecut. Am fost internat in spital o singura data cand am primit o minge drept in ochiul stang. Nu mai vedeam cu ochiul ala. Facuse hemoragie interna. N-a fost asa rau. Unde mi-e imunitatea? Anticorpii nu mai lupta? Nu merg in spital. Nu-mi plac spitalele…(o pauza .. ma apuca tusea iarasi..)   Oare au internet acolo? Cum am sa scriu pe blog? Poate au o sala de net ceva. Imi iau laptopul. Cine stie, poate gasesc o retea wireless ceva.  Totusi zic sa merg in Floreasca. Acolo sunt conditii ceva mai bune. Mi-e foame. Nu-s pretentios la mancare. Oare mancarea de acolo e suportabila? Am sa citesc. Mult. N-am sa ma plictisesc. Numai sa nu am in salon vreo baba cu chef de vorba. ..Am sa ascult muzica clasica.Nu doar clasica….Poate ascult si piesa aia .. Copilul si durerea.. refrenul ala .. Doamne Dumnezeuleee… da-i printesa inapoi .. pianul ala… armoniile.. viorile…. castelul… printesa .. copiii care canta… .. visez… un inger…

Si … am adormit..

16.11.2009

Citeşte un basm -
nu uita, încă mai ai
suflet de copil!

*Dans din buric*(belly dance) este un gen de dans care in general in ideea multora (daca-si fac vre-o idee ) este ca-i vorba de miscarea provocativa a sinilor si a coapselor.
Ideea este gresita. Impresia este gresita.
Ca origine a fost conceput ca miscarile corpului sa atraga, sa aprinda imaginatia, patosul. Dar prezentarea acestui dans, nu-si are ca scop sexualitatea corpului ci senzualitatea.
Si anume, miscarile implica o fantastica coordonare, si izolare a diferitelor parti ale corpului.
Nu sinii sint aceia de exemplu care trebuiesc miscati. Ci umerii, sau miinile. 
Cind sinii dau senzatia ca urca si coboara, de fapt miscarea implica o serie de alti muschi, si nu bustul. Sau de exemplu miscarea coapselor, care par ca si cum ar tremura, implica de fapt miscarea genunchilor si nu numai.  Renumitul *Shimmy*!
La nivel profesional, este un dans greu, care necesita multa coordonare, ritm dar in totala relaxare a corpului si totusi in total control al muschilor si armoniei combinatiei miscarilor.
La nivel profesional, genereaza o postura corecta a corpului, confidenta, feminitate.
La amatoare in necunostinta totala a ceea ce de fapt trebuie sa fie , dansul din buric, apare ca un mesaj sexual de uita-te la piept, solduri si cum se salta. Si e pacat..
Pentru ca , belly dance, este o arta!

Nu sunt a ta!… Nu, chiar de crezi şi mi-o spui cu îndrăzneala unui trandafir frumos, ce totodată mă atinge cu spinii fără a lăsa nicio urmă! Nici când mă priveşti ca o torţă arzându-mă fără fum… o redută cucerită. Nici măcar atunci când stârneşti în mine furtuni de tăcere şi lupte demoniace înnegurate, înfrigurate, zguduite… Chiar de mă deposedezi de gânduri şi valuri de suflet… Nu sunt a ta!
Ba… poate da… sunt a ta! Când mă cuprinzi nevăzut în noaptea fără Lună, şi singurii aştri sunt ochii tăi dogorâtori. Te strig în vis, şi mă urmăreşti pierdut şi atent, prin locuri neapuse şi timpuri redenumite. Chiar şi atunci când îmi laşi amintire un sărut fără început… Când ninge cu soare de priviri şi zâmbete îngheţate de clipă. Poate sunt a ta!
Da… sunt a ta! Când visez muzica atingerii tale şi parfumul glasului tău strigând numele meu. Chiar şi atunci când în ochii mei se naşte o văpaie nouă hrănită din jarul de sub genele tale. Da, de mă învălui în pulbere de vise nespuse, nepătrunse, închise în sărutul prizonier în privire. Da… sunt a ta!
Nu sunt a ta, ba sunt… când …

Numele meu este Tarthar, sunt blestemat cu un dar oribil. Totul a incepup acum mult timp in urma, in secolul XIII, cand o foamete imensa si apasatoare a atins pamantul. Un vechi stramos de-al nemului nostru blestemat, a dorit din toata inima, sa fie macar o data in viata lui, invidia vecinilor. Nu a reusit prin mijloace umane. Suparat si dezamagit s-a hotarat sa foloseasca o carte foarte veche, pastra intacta din secolul I, cand legile lumi incepeau sa se scrie. In ea erau inscriptionate secrete inchise de ochii curioasi ai muritorilor, o carte ce depasea gandirea omeneasca si cea ce se stia pana in acel moment, mai exact era cartea iadului. Cea care te invata cum sa-i folosesti magia neagra si diabolica si sa devi veritabilul lor sclav pentru tot deauna. Stramosul meu a acceptat prosteste sclavia fortelor demonice, nestiind ca rezultat va fi. Targul fusese facut! Se angajase ca sluga pentru bogatie si putere, a murit inainte sa-si indeplineasca dorinta vreodata, mostenitorii sai au dus mai departe blestemul pana azi, secolul XXI.
Sunt singur, nu-mi pot permite sa-mi fac niciun prieten, nu-mi pot permite sa ma apropii de nimeni. Ele ma impiedica tot timpul, se invart in jurul meu, fara ca ceilalti sa le vada sau sa le simta. Eu le vad le inteleg, le simt adesea.
Este ziua 04.11.2009 ziua mea de nastere. Inchis in camera mea aud multe zgomote si claxoane de afara. Noii vecini tocmai ce se mutau, undeva in interiorul meu eram fericit, cineva mai populeaza strada asta parasita demult, doar ca in realitate, imi era frica pentru cea ce o sa li se intample. Nu le poate controla nimeni, distrug, omoara, ranesc din joaca, copi demonici. O familie destul de numeroasa calca neincetat pragul casei, erau destul de multi copii, toti stateau afara si admirau lungul strazii ce parea fara fund. Adultii, in casa se ocupau de ultimele retusuri. Am inteles imediat de la ele ca aici avea sa se multe o familie de tineri casatoriti, impreuna cu alte persoane.

Dintr-o data ele devin extrem de agitate. Cineva ma zarit pe geam cand incercam sa vad eu, cu proprii mei ochi cea ce sa intampla acolo, afara. Fetita tipa, tipa atat de tare incat a asurzit tot lungul strazii, iar dintr-o data liniste. Adultii au navalit afara, fetita era pe mijlocul strazii uitandu-se fix spre casa in care ma aflam eu. Mama acesteia se aproprie incet, iar cand isi privise fetita, tipa scurt dupa care cazu pe jos pierduta in moartea eterna. Toti ceilalti se adunasera morman peste cele doua. Toti aveau cate un nod in gat si stomacul li se stransese. Fetita moarta statea in picioare iar din ochii acesteia se scurgea sangele arzand. Tatal ei plin de lacrimi o strange cu putere in brate si incepu sa strige cat putu el de tare de durere imensa ce era inchisa in el si de pierderea celor doua, dupa care se intoarce brusc spre casa mea. Simtise…Simtise ca ceva era ciudat, ceva era putred si astepta sa fie descoperit. Se simtea privit din toate unghiurile. Ele il sufocau cat puteau de tare, nu vroiau sa-i dea voie sa gandeasca mai mult decat era necesar. Ii provocau stari de ameteala si de nesiguranta pana intr-un final cand se prabusi in genunchi. Era destul de puternic, reusise ceva timp sa le mentina, sa le suporte, dar presiunea prea mare il doborase intr-un final. Ele au parasit strada instantaneu, intorcandu-se in casa, stand cuminti, asteptand. Barbatul se ridica sovaind si isi cuprinse cele doua fiinte mult prea iubite in brate.
Este data de 07.11.2009, nimic bizar nu s-a mai intamplat pana in acest moment. Astazi este inmormantarea celor doua si terminarea fericiri celui de-al treilea ramas singur pe lume. Era o zi sumbra si neagra. Cerul nu indraznea sa-si arate soarele cu razele lui orbitoare. Vantul batea cu destul de multa putere spulberand frunzele vestejite de pe pamantul rosiatic. Masinile funebre erau pe cale sa-si inceapa drumul pana la cimitirul foarte indepartat de aici. Stateam si ma uitam atent la intreaga actiune ce se desfasura afara, ele deja parasisera incaperea. Eram obligat sa fiu acolo, orice se putea intampla, trebuia sa fiu sigur.
Masinile plecara asa ca am inceput sa merg pe jos fara sa fac un pas mai rapid decat altul, ma bucuram de ziua aceasta atat de favorabila pentru mine. Eram innebunit dupa zile ca acestea cand frigul din aer era ameliorat de vantul caldut ce mangaia orice fiinta. Ajunsesem! Persoanele indurerate ale celor doua stateau undeva in margine si ascultau ultimele cuvinte spuse de parinte inainte de inmormantarea lor. Ma asezasem jos si imediat le simtisem cum si ele venisera langa mine, asteptau sa vada ce o sa se intample. Vedeam cum cele doua, se coborau in pamantul rece, iar barbatul cel mai afectat de situatie se intoarce si se indeparteaza de grup, neasistand la cele ce urmara. A trecut rapid, imi dadusem seama ca nici unul din acea familie nu-si dorea ca aceasta ceremonie sa fie amanata.
Cred ca a venit timpul sa va impartasesc cine sunt „ele” sunt spirite de mult apuse, spirite ce imi sunt alaturi si ma protejeaza si vor ca acest blestem sa inceteze si sa opreasca raspandirea lui. Cu alte cuvinte leg cele doua lumi, eu fiind cheia iar ele usa, cea ce vrea sa iasa trebuie mai intai sa treaca de ele.
In acea noapte stateam posomorat si ingropat in ganduri. Aproape adormisem iar ele disparusera instantaneu. Nu ma agitam daca dispareau, stiam ca aveau sa se intoarca, plecau numai cand aveau cate o treaba de-a lor, cea ce pe mine momentan nu ma privea…

Dimineata m-am trezit amortit pe o parte si cu dureri mari de ceafa. Stateau aliniate in fata mea, erau trei la numar, toate fusesera fete si toate aveau cate o poveste. Sa va impartasesc povestile lor ce vor ramane in istorie. Prima fusese o tanara fata care isi incepuse viata pasionata de cu totul alceva fata de copii obisnuiti, secolul V. Vroia sa devina o vrajitoare si sa poate vorbi cu spiritele si obsedata de acest gand in ceva timp inebunii. Cand se plimba noapte pe strada, vorbea singura iar toata lumea incerca sa o evite, devenise greu de privit in fata, schimbandu-si culoare pielii si carnea de pe ea devenind ca si a unui mort. Oamenii din sat o condamnasera la moarte deoarece era suspecata de vrajitorie. Era nevinovata! Devenise astfel din cauza felului in care se trata, lipsindu-se de mancare si cele necesare pentru un corp sanatos. Despre vrajitoaire nici nu era vorba doar ii juca imaginatia nelimitata. Dupa moartea acesteia, in trei zile intreg satul a ars. Nicaieri in lume nu s-a mai deschis subiectul despre aceasta intamplare.
Cea de-a doua a fost cea mai mica ca si ani fata de celelalte. Fosta fata de barmangiu in secolul X, era nefericita sa fie bisexuala la unusprezece ani culcandu-se cu colega de banca. Dupa aflarea acestei intamplari tatal acesteia rusinat in fata vecinilor se imbata si o omora in bataie. Corpul ei a fost pierdut prin valurile unui rau. Varsta la care a pierit a fost de unusprezece ani si jumatate.
Cea de-a treia a fost o fata de vita nobila, avand tot ce-si putea dori si nelipsindu-i nimic. Nu se stiu foarte multe informatii, tot cea ce se stie este doar ca s-a aruncat pe fereastra, pierind la varsta de douazeci si doua de ani.
Un mesaj il gasisem langa patul meu vechi din lemn putrezit mancat de carii. In acesta scria: ”Esti asteptat in catedrala, ai probleme nerezolvate si spirite nelinistite. Ia-ti si spiritele cu tine vei avea mare nevoie de ele. Fi puternic, te vei confrunta cu ceva ce nu ai mai vazut pana acum…”
Ceva foarte important se intampla acolo, trebuia sa ma pregatesc! Imi adunasem toate cartile despre vraji langa mine, formasem un cerc din pergamente. Incepusem meditatia. Trebuia sa fiu puternic sufleteste cat si trupeste. Incantatiile erau complicate si destul de greu de memorat dar inchis intre patru pereti avusem timp suficient. Simtisem… pana si ele se pregateau, isi adunau energiile si toata puterea. Trei ore de meditatie calculasem ca era suficiente, trebuia sa ma prezint la catedrala la ora douazeci si trei, nu era specificat in mesaj dar dupa experienta mea la ora aceasta trebuia sa fi prezent intr-un loc in care erau probleme.
Deja ceasul batea ora zece, trebuia sa plec era destul de departe si nu imi permiteam sa intarzii. Plecasem deja si cand ma uit la ceasul de la mana mai era un sfert de ora si se facea fix, asa ca am rupt-o la fuga ajungand in fata catedralei gafaind. Era imensa! Atat in lungime cat si in inaltime. Avea cam patruzeci de metri.
Intru incet miscand cu grija usa fragila cu geamuri imense, am uitat sa mentionez, aceasta catedrala avea douazeci kilograme de sticla pe ea. La construirea ei fusesera folosite peste o suta de bucati de sticla, toate erau pictate in acelas fel si aruncandu-se pana in fundul tavanului. Paseam incet pe podeaua prafuita ce scartaia pe sub bancile aliniate paralel una fata de alta. Inaintam si priveam tavanul imens ce-mi acoperea capul. Era plin de picturi sterse de vreme iar candelabre ruginii se spanzurau de el tinundu-se bine sa nu cada. Praful domnea in aer si ma facu sa tusesc zgomotos, dintr-o data lumanarile candelabrelor se aprinsesera iar incaperea ardea intr-o lumina slaba ce palpaia. Nu mai faceam nici o miscare, incremenisem, spiritele mele nu mai erau alaturi de mine, oare se speriasera? Nu, le subestimam, nu se lasau speriate asa de usor fata de mine o fiinta de nimic! Clopotul din varful catedralei incepuse sa bata si zgomote amortite se auzeau din pereti. Voci infundate si uitate de timp se plimbau de colo-colo, izbindu-se de pereti si zgariind picturile de pe ei. Incercam sa ma concetrez sa inteleg ce spuneau. Nimic! Nu puteam intelege, nu vorbeau, scoteau decat sunete interminabile. Dintr-o data imi aud numele si sar in sus speriat, ma intorc de jur imprejur sa vad cea ce ma strigat. Eram singur, nici o alta persoana nu se mai afla acolo. Vocile se amplificasera, de doua ori mai multe, de doua ori mai agitate, de doua ori mai tari. Cand ma uit la altar, o fetita statea uitandu-se fix la mine. Era aceeasi! Stralucea de un alb orbitor, dar pete rosii inflacarate stateau lipite de rochita sa lunga iar ochii pierduti in sange priveau nicaieri. Isi ridica mana si arata spre mine. Incet mi se adresa:
-Tu, tu esti de vina, tu m-ai tranformat in ceea ce sunt, tu si spiritele tale mi-ati distrus viata.
Ma adresez rapid si fara intarziere, incercand sa-mi masor cuvintele atent, orice poate nelinisti un spirit:

-Nu sunt vinovat in totalitate, nu mi-am putut controla spiritele iar acestea au actionat asa cum fusesera instruite, normal ca tot eu le instruisem dar nu puteam sa adaug si asta ar fi inn0ebunit-o, te pot ajuta sa treci dincolo spre lumina.
Devenea nelinistita, cadelabrele incepusera sa se miste iar lumina lumanarilor devenise mai puternica.
-Termina, am strigat cat am putut de tare, nu ai sa rezolvi nimic daca te nu te linistesti!
-Tu ai curajul sa-mi spui ce sa fac? Daca as fi in locul tau nu as mai fi in stare sa adaug ceva!
Stiam ce trebuie sa fac, trebuia sa ajung la ea ca sa pot aplica incantatia si sa termin rapid. Fac un gest necugetat si o rup la fuga catre ea. Facuse ochii mari si incruntandu-se isi retrage mana. Ezit, stiam ca va face ceva iar in incercarea mea sa ma opresc ea scoate un tipat asurzitor ce ar fi putut sa scoale si mortii din mormant, daca nu cumva chiar ii sculase. Cad pe jos si imi astup rapid urechile cu mana, fara folos. Arunc o scurta privire si cand vad ca geamurile imense incepusera sa crape. Intr-o zarva totala, sticla pocnise parca tipand si ea sarind in mii de bucatele in toate partile. Simteam cum bucatele mici sar pe mine si ma lovesc cu putere provocandu-mi dureri scurte dar intense. Tipatul ei se incheiase. Incercam sa ma ridic. Vedeam cum peretii incep sa crape, simt cum bucatele de pamant aterizeaza pe jos si pe mine. Reusesc sa ma misc rapid ianinte ca unul dintre candelabre sa cada cu forta, izbindu-se de podea cu putere si facandu-se zob. In sfarsit reusisem sa stau pe picioarele mele. Imi era frica sa mai fac o miscare la ceea ce vazusem in fata, ea statea cu o mana ridicata iar in jurul ei pluteau sute de cutite si sabii. Nici nu trebuia sa ma gandesc ce va avea degand sa faca cu ele, imi era deajuns imaginea. Stateam atent cand o vad ca-si indrepta degetul spre mine, toate armele o urmasera. Ma arunc in spatele bancilor si nici nu ating pamantul ca lamele cutitelor strapungeau lemnul putrezit. Ma taram pe jos grabit incercand sa-mi salvez viata, o auzeam cum murmura „ Nu fugii, nu fugii, eu tot te voi gasii ”, ma enerva la culme ca se amuza pe seama mea. Macelul se terminase, eram in mijlocul catedralei, ma ridic incet si ma uit in spate. Totul fusese spulberat si facut bucatele, lamele taioase erau infipte adanc peste tot. Ma uit la ea speriat si ingrozit. Era mai nervoasa ca niciodata si cu un gest ma spulbera in peretele gros din partea din spate, la izbirea cu acesta sarindu-mi sangele pe gura si inecandu-ma. Ma lasa sa cad in gol pe jos, gafaind si incercand sa ma linistesc si sa ma adun arunc o privire in fata, ea statea fix in fata mea. Sopti incet:
-Sunt frumoasa, sunt frumoasa nu-i asa? Ti-a placut sa ma vezi cum sufar nu?
Incruntadu-se ma ridica se intoarce si ma arunca in bancile de lemn. Ma lasa sa respir doua secunde dupa care ma impinge cu putere, incercand sa sfarame lemnul cu corpul meu. Treceam rapid prin ele simtind o durere ingrozitoare ce ma lovea de fiecare data. Ma duce pana in fata altarului si ma lasa acolo. Sangele navalea afara din corp, eram plin de mii de zgarieturi si taieuri, nu-mi mai simteam mainile nici picioarele, intreg corpul amortise. Imi revenisem foarte putin din soc dar nu puteam sa las timpul sa treaca asa ca ma adresez ei:
-Acum esti fericita? M-ai facut sa sufar, exact cum iti doreai tu.
-Fericita nu am sa mai pot fi niciodata, nu te-am facut inca sa suferi, doar ce am inceput!
Inghitisem in sec, eram ingrozit si nu-mi mai puteam controla corpul asa ca incerc sa ma tarasc pana la iesire. Intinzand mana, distruge intrare si o remodela transformand-o intr-un singur zid. Imi dadusera lacrimile, eram sigur ca-mi venise sfarsitul si ca nu mai am ce sa fac. Ma intorc pe spate si o vad cum se ridica in sus, degaja fulgere. Pamantul incepuse sa se miste, cladirea incepuse sa crape, si bucati masive incepusera sa cada, candelabrele pocnisera intr-o sfera de foc si toate cazusera pe jos arzan si troznind. O parte din cupola biserici se prabusise, iar tavanul se rupsese si cazuse pe jos. Eu stateam lipit de peretele de la intrare, pana cand si zidurile incepusera sa-si piarda din altitudine, cazand in toate directiile. Se oprise, acum puteam sa ies din acel infern. Dupa ce fac cativa pasi afara, izbugnii intr-un foc imens dar de durata mica. Ma intind pe iarba umeda amortit de durerile profunde ale corpului meu. Venise si ea langa mine, iar eu instinctiv incerc sa plec din calea ei si ma indepartez de aceasta. Ea striga dupa mine:
-Ai trecut testul!
Eu ii arunc o privire confuza si nedumerita, dupa atatea chinuri ce test trecusem? Numai asta imi misuna in minte acum.
-Testul? A fost un test?
-Da, a fost, acum sunt al patrulea spirit ajutator de-al tau!
Cazusem pe spate de oboseala si nu mai fusesem in stare sa zic nimic. In acea dimineata- actiunea din catedrala se petrece intre orele douazeci si trei si unu dimineata- cand ma trezesc corpul meu era amortit dar taieturile disparusera. Spiritele nu se faceau simtite de nicaieri, cea ce era foarte neobisnuit. Ies afara. Era o zi furtunoasa si vantul rascolea frunzele vestejite de pe pamant. Incepusem sa ma plimb si sa ma indrept spre catedrala. Cea ce visasem chiar se intamplase! Sute de oameni o inconjurau si isi dadeau cu presupusul la cea ce se intamplase acolo. Vroiam sa evit sa ma amestec prin multime, preferam sa privesc de la distanta stricaciunile paranormale ce se petrecusera. Se aratara si cele trei spirite ale mele si pentru prima data le vazusem exact cum fusesera ele in realitate, incredibil de frumoase. Isi face aparitia si cea de-a patra si imi marturisise ca deacum imi apartine.
-De ce ai facut toate astea, Pentru ce aprope mai omorat?
-Foarte simplu, stapanul trebuie sa-si cunoasca arma, trebuia sa stii ca sunt al patrulea spirit al tau dar si cel mai puternic dintre toate!
Am zambit! Ma simteam liber si cu inima usurata, acum devenisem si mai puternic cu noul spirit ce mi se alturase!
Cea de-a patra, un spirit liber si copilaresc, detinand o putere imensa si de neoprit. Fiind doar un copil era atrasa de orice, dar povestea ei este mult mai interesanta. A pierit sub forta celorlalte trei spirite, varsta ei a fost doar de sase ani. Devenise mai puternica si mai agila cu puterile sale cu ajutotul surorilor ei mai mari.
Ea va ajunge sa devina cheia iar eu usa, fiind o cheie foarte greu sa obtinut iar eu o usa greu de deschis.

Sfarsit.

Este data de 30.11.2009, linistea se asterne peste intreaga mea strada. Spiritele mele au fost intr-o continua antrenare si intr-o continua evoluare. Eu am fost nevoit sa-mi perfectionez vrjile si sa mai adaug la colectia mea, multe altele. Nu eram pe deplin convins de ce facem antrenamente, dar stiam un singur lucru, imi intareau increderea in ele. Fetita incepuse sa se obisnuiasca cu forma ei actuala, dar nu putea sa se tina departe de tatal ei, ce inca sa afla in vecinatatea noastra. Nu stiam ce se intampla in lumea spiritelor, ele fiind foarte tacute in ultimele trei zile. Pe data de douazeci si sapte, ele au disparut si nu au mai dat semn pana astazi, cand au inceput sa fie mai retrase si tratandu-ma mai mult ca pe un dusman.
Spre sfarsitul zilei, fetita imi tot facea semne spre magazia ce deabea sa mai tinea in picioare si in care nu cred ca intrasem vreodata. M-am hotarat sa vad despre ce este vorba, asa ca am intrat. Am ramas socat! Pe toti peretii eram mii de semne pe care eu nu le intelegeam, dar trebuiau traduse, asa ca mi-am luat un carnet si am inceput sa le notez. In acea noapte fusese in cosmar. Trebuia sa caut fiecare simbol in parte, trebuia sa le leg si trebuia sa le inteleg mesajul.
Este ora cinci dimineata si sunt mort de oboseala. Am reusit sa traduc mesajul ce spre surprinderea mea, era mai mic decat ma asteptam, dar era scurt si concis. Am preferat sa ma cult, sa apuc macar cateva ore de somn pana la marea calatorie! Este ora noua dimineata si simt o atingere rece dar fina, speriat sar in sus si cad din pat pe partea cealalta. Fetita chicoti incet, iar eu o priveam cu un ochi deschis si unul inchis, habar nu aveam de ce ma trezise, asa ca m-am pus la loc in pat. Vazand ca nu vreau sa ma ridic, imi pune mana ei rece ca si gheata pe spate. De la frig trecusem la durere. Imi venea sa zbier la ea, dar stiam ca se va supara asa ca m-am ridicat din pat suparat si foarte obosit. Ma asezasem la masa sa mananc, dar cand sa bag furculita in ouale prijite ce abureau camera, ea imi trase scaunul cu putere. Inghitisem in sec si imi trecuse si pofta de mancare, ea imi arata cu degetul spre dormitor. M-am hotarat sa ma imbrac si atunci cand am vazut toate pergamentele si cartile imprastiate peste tot, mi-am adus aminte de mesajul ce era scris in magazie. Am inceput sa ma nelinistesc, nu gaseam foaia pe care scrisesem mesajul. Ma invarteam in cerc ca un titirez in cautarea ei si imediat mi-a venit inspiratia, singurul loc in care ascund eu ceva de genul acesta, era buzunarul meu. Usurat ma asez pe pat si incep sa-l recitesc: ”Nu te speria sunt aceeasi persoana care ti-a lasat mesajul si data trecuta. Ai sa afli cine sunt la sfarsitul aventurii tale, dar pana atunci ai multe obstacole greu de trecut. Acum sa-ti zic cei cu acest mesaj. Sursele mele imi spun ca in Orodon, un grup de secte si-au luat in propriile maine anumite puteri. Acum patrusprezece ani, o fata s-a nascut intr-o familie destul de bogata, dar ele i-au schimbat viitorul. Acum este una dintre sclavele lor, ea nu stie asta, ele au educat-o ca ea este o cheie si cand va fi momentul potrivit o vor si folosi. Ea acum creste cu gandul ca va ajunge importanta, dar nu va face alceva decat sa-si dea trupul, exact ca si stramosul tau! Datoria ta este sa o salvezi cat mai repede posibil. Acele femei nebune au tot incercat ceva in ultimul timp, nu stiu ce, dar e mai bine sa prevenim orice intamplare nefericita. Numele fetei este Izel, nu vei avea cum sa nu o observi printre celelalte femei, ea e singura ce radiaza de frumusete si de iubire. Mult Noroc!”
Izel? De ce stiam eu numela asta de undeva? Dar cel mai important este, de unde stie el de stramosii mei, de unde stie cine sunt si de ce ma pune pe mine sa o salvez? Nu eram deranajat de faptul ce trebuia sa o salvez, doar ca pana in Orodon sunt mii de kilometri si nu stiu cand am sa ajung acolo. Trebuia sa ma pregatesc oricum, imi trebuiau haine destul de groase pentru ca acest tinut este unul al gheturilor, dar poate cel mai important este sa am un plan foarte bun. Nimeni nu poate intra in Orodon ca intr-un tinut diferit, acest loc este pazit din toate partile si mai sunt si zidurile imense cel inconjoara. Imi facusem bagajul si acum trebuia sa discut cu spiritele mele, daca ele nu ma puteau ajuta, atunci nimeni nu o putea face. Le-am chemat la mine si dupa ce le-am impartasit si lor mesajul, ele au disparut instantaneu si s-au intors lafel de repede. Cea mica imi facu semn spre acoperis, iar eu in gandul meu, Mos Craciun?
Ies afara si ma uit pe acoperis. Un barbat solid bine imbracat calare pe o creatura oribila ce-ti facea greata. El imi arunca o privire scurta cu ochii lui mici ce se inghesuiau printre firele lungi de sprancene. Sa mentionez si barba ce era foarte lunga, dar si foarte murdara. Il vad ca se ridica de pe creatura si face un salt spre mine. O bubuitura imensa lovise strada. Masina vecinilor incepu sa faca mii de sunete, iar el perturbat de acele sunete fluiera scurt si masina se opri. Se intorce spre mine brusc si intinse mana:
-Sunt Tuff Naron si eu te voi duce in calatoria ta!
-Incantat! Sunt Tarthar, imi stransese mana atat de tare, incat am crezut ca vrea sa o scoata din umar.
-Uite cat de mic si simpatic esti, ma lua de gat si ma arunca in sus, nu stiam ca voi creaturile astea sunteti asa pitice, vorbesc serios baiete esti prea mic pentru varsta ta. Eu ii zambesc, nestiind ce sa zic. Toti de varsta mea, erau lafel de inalti. Ma hotarasem insfarsit sa zic ceva, zambetul lui prostesc ma tot tinea dar trebuia sa-l intreb:
-Cand pornim? Deja parca imi parea rau de intrebare.
-Chiar acum flacau! Isi baga degetele carnoase in gura si fluiera. Imensa creatura se desprinse de acoperis, iar in gura ei se afla o cioara moarta ce o gasise pe acoperisul meu. El autoritar incepu sa urle dupa creatura. Dai drumu creatura, dai drumul! Era amuzant sa vezi cum un munte de trei metri si patrusute de kilograme se cearta cu o ditamai creatura pentru o bucatica de carne. Reusise sa i-o scoata din gura si zambind isi infige coltii in ea si exclama: Ah ce buna e!
-Am mancare sa stii, in caz ca tie foame!
-Nu fi prost, carnea ce este gasita pe jos e de doua ori mai buna decat cea gatita, asa m-a invatat pe mine mama! Poate asa o fi fost, dar eu nu eram deacord cu el. Hai pustiule sa urcam, va trebui sa te ti bine, are unele momente cand merge cu o foarte mare viteza iar alte ori se lasa purtata de vant. Si ai grija, niciodata sa nu o jignesti daca nu vrei sa te intalnesti cu solul.
Deci deja devea absurd, creatura aia are si sentimente? Ceva ce nu am mai auzit pana acum. Imi va fi foarte greu sa ma abtin, dar macar voi incerca! Pornisem incet si deabea ne miscam, eu oricum nu puteam sa ma misc, era greu sa ma obisnuiesc cu acest nou mod de a calatori. Avem noroc ca era destul de lata si nu aveam cum sa cad asa usor, ca daca era mai subtire sigur ma pupasem cu pamantul pana acum. Dintr-o data viteza incepu sa creasca, el imi arunca niste ochelari de protectie, pe care, bucuros ca ma pot proteja de toate insectele mi i-am pus la ochi. Calatoria avea sa devina lunga si grea, mai ales langa camaradu-l meu, ce nu ma ajuta deloc, ba chiar mai si radea de mine ca eram fricos. Era si normal, era prima data cand circulam cu un astfel de mijloc de transport aerian, iar la virajele pe care le facea, trebuia sa te ti bine si poate ca cel mai important sa nu mananci mult. Era neplacut sa ramai fara mancarea din tine.
Au trecut opt zile si inca eram in aer. Deja se simtea frigul din Orodon si-mi era din ce in ce mai greu, trebuia sa ma misc ca sa nu inghet de tot.Deodata creatura incetini iar Tuff imi facu semn sa tac din gura. Ne deplasam incet si la o inaltime nu foarte mare de pamant. Nu stiam ce se intampla si de ce ne miscam asa de incet dar eram convins ca nici nu vreau sa stiu.Tuff se intoarce spre mine si lasa creatura sa se deplaseze singura.
-Trebuie sa ne deplasam incet, aici se afla o vrajitoare nebuna ce face numai revagi. Se uita ingrijorat in jur. Trebuie sa ne mentinem viteza ca ea sa ne poata vedea, altfel ne-ar lovi cu magia ei nebuna.
Magia nebuna era de doua ori mai periculoasa fata de cea normala. Combina mai mult incantatii si mai multe farmece si ajungea sa fie de neoprit. De obicei vraja care este arunca asupra cuiva este foarte greu de indepartat, fiind ca un magnet pentru celelalte tipuri de magii. Auzeam rasul ei nebunesc. Ma uit in jos si incerc sa zaresc ceva, dar inainte sa apuc sa zic „am vazut-o” o lovitura colorata ne atinsese creatura. Aceasta se prabusea intr-un strigat de durere, iar noi o urmam in padurea inghetata de sub noi. Cand deschisesem ochii ma speriasem incredibil de tare si imi luase cateva secunde sa-mi dau seama unde ma aflu. Eram ingropat sub zapada rosiatica iar deasupra mea se afla Tuff. Incerc sa dau zapada la o parte ca sa pot respira, dar imensa persoana nu vroia sa-mi dea voie. In sfarsit se dezmeticise si el si se ridica dupa mine, eu plin de dureri ma ridic si admir adancimea la care fusesem afundat, era cam de doi metri. El imi da o palma pe spate si imi facu cu ochiul spre tufisul ce sa afla la cativa metri de noi. Eu ma uit fix spre el iar deacolo se ridica o femeie inalta si slabanoaga. Isi deschise ochii rosi ca si sangele si incepu sa rada. Tuff imi facu semn sa stau nemiscat, dar eu nu vroiam sa-l ascult, stiam ce aceasta vrajitoare este puternica, dar avantajul meu era ca nu era in toate mintiile si nu se putea controla uneori. Asa ca atac eu primul, o lumina albastra o strafulgera si arunca printre copacii din spatele ei. Aron incepu sa rada aproape inecandu-se de comedia pe care o vazuse. Uitasem complet! Vrajitoarea asta asa dusa cum era ea detine un spirit foarte puternic. Imi iau rapid o pozitie in care nu ar fi putut sa ma ia prin surprindere si astept sa vad daca va interveni sau nu. Ma simt apucat de picior si nici nu apuc sa clipesc ca am fost aruncat spre cer, iar de acolo simteam lovituri cemi strapungeau carnea. Vrajitoarea sari ca o descreerata si incepu sa tipe si sa rada fara motiv. Se napusti spre Tuff, iar acesta avand un spirit de autoaparare, isi ridica vioara si facand un sunet scurt de incordare, i-o arunca in cap. A cazut pe jos si a inceput sa rada de una singura, spre cer. Eu incercam sa calmez spiritul iar el era din ce in ce mai agitat, asa ca ma hotarasem sa folosesc o vraja creata de mine. O data ce atinge un spirit acestuia i se vedea corpul. Reusisem sa-l ating foarte putin si mi se aratase exact cum era inainte sa devina spirit. Era un barbat de vreo douazeci si trei de ani, musculos si blond. Amanuntu-l cel mai important este ca era gol, nu avea nimic pe el.

Vrajitoarea cand l-a vazut a si scos un sunet de fericire, iar el sa retras langa el. Patasem zapada facand-o mai rosiatica cu sangele meu. Tuff incerca sa ma puna din nou pe creatura lui zburatoare, care aflasem ca o cheama Flyary. Vrjitoarea era in picioare si nu avea gand sa ne lase sa plecam, asa ca-si aduna ultimele puteri pentru a ne opri, lovind creatura cu toata putere. Spiritul ei ce devenise din nou cenusiu incepu sa formeze un fel de incantatie, dar nu a mai apucat sa o foloseasca. Tuff strigandu-i creaturi sa zboare oricum ar putea ea si aceasta isi lua zborul. Vrajitoarea incepuse sa tipe si sa sara ca o mingie, de ciuda ca nu ne prinsese. In topaitul ei, zapada ceta si aceasta cazu adanc in omat. Eram fericit ca scapasem si dupa perioada buna de cand nu mai vorbisem cu Tuff, cred ca acesta este cel mai bun moment.Asa ca am inceput eu discutia.
-Tuff, crezi ca o sa reusim? El se uita la mine suspicios.
-Ce te face sa crezi asta, am fost atacati acum si gata iti pierzi incredera in tine?
Deja mi-o cam pierdusem dar nu puteam sa-i marturisesc asta lui.
-Nu, doar ca drumul devine din ce in ce mai greu si simt ca nu mai ajungem la destinatie odata!
El imi facu semn jos si cand ma uitam, tocmai ce trecusem de paznicii si de zidurile Orodonului. Simteam un sentiment de fericire imens, in sfarsit aveam sa o intalnesc pe Izel si sa o si salvez. Nu mai aveam rabdare nici pana la destinatia de baza.
-Ai rabdare, vom ajunge si acolo! Doar ca Flyary este ranita si acum se misca cam greu, cand vom ajunge la destinatie va trebui sa aterizam incet sa nu ne vada nimeni sau mai bine ar fi daca teai lasa tu incet pe una dintre aripile ei pana la sol si deacolo pornesti singur. Eu va trebui sa caut un loc in care sa o ascund si dupa aia am sa te insotesc si eu.
-Ok, sunt deacord! Dar dupa ce ajung la sol, incotro ma voi duce?
-Intri in biserica si urmezi toate babalacele alea pana undeva in spatele biserici si deacolo va incepe labirintul in care te vei strecura tu.
Un labirint? De ce nu mi-a spus nimeni despre acest amanunt? Asta e, ma voi descurca eu cumva si sper ca o voi salva fara sa fiu descoperit. Am facut exact cum imi spusesem, ma lasasem sa alunec pe una dintre aripile creaturii si am aterizat pe pamant, teafar. Am zarit imediat bisericuta micuta, in comparatie cu altele pe care le vazusem eu. Am incercat sa ajung pana la ea dar…
M-am trezit a doua zi de dimineata langa o casa darapanata, stand pe pamantul rece si umed. Nu mai stiam nimic si dintr-o data am sarit in sus ametit ca nu cumva una dintre acele batrane sa ma fi vazut, dar norocul era de partea mea, strazile erau pustii si nimeni nu dadea un semn de viata. Ma ridic si merg aproape fugind direct catre biserica. Nu puteam sa mai pierd timpul, pierdusem deja destul! Intru incet in incapare si spre surprinderea mea era decat o batranica ce statea intinsa pe jos, asa ca am luat-o drept inainte si am deschis incet usa din spate si am coborat treptele ce se scufundau in intunericul demonic. Inainte sa pun piciorul pe prima treapta m-am intors in spate si in coltul ochiului am vazut-o pe batrana miscandu-se, dar nu am dat importanta. Am ajuns la inceputul unui coridor imens ce nu putea fi marginit. Estimasem ca aceste catacombe se intaindeau mai mult decat tinea Orodonul. Stiam cu aproximatie unde se afla Izel, imi ramanea decat sa ajung acolo. Cand ajung la o rascruce de drum, o baba pitica si urata venea catre mine. M-am lipit rapid de perete si am inceput sa ma uit in toate directiile ca sa ma pot ascunde undeva. Spre fericirea mea nu ma zarise si o lua in partea opusa mie, asa ca mi-am continuat drumul hotarat. Nu mai dadusem nas in nas cu nimeni de minute bune, ma intrebam unde ar putea fi toate acolo femei nebune. Devenea enervant, imi venea sa vorbesc singur, nu ma simteam in apele mele, ma simteam sufocat, spiritele mele nu mai ajunsesera si nu mai suportam sa fiu inchis sub pamant, dar trebuia, pentru ea! Timpul trecea rapid, eu incercam sa-mi schitez o harta pe unde fusesem si pe unde nu, dar imi cam pierdeam timpul nu as fi reusit, oricum. Dupa ore bune de liniste aud in sfarsit voci. Nu vorbeau doar scoteau o incantatie stiuta numai de ele. Cuvinte intortocheate si greu de pronuntat le ieseau lent pe gura. Incantatii stravechi strapungeau peretii si te faceau sa ametesti si sa-ti pierzi concentrarea.Incercam sa ma indrept spre acele sunete si zambind am reusit sa prind firu. M-am strecurat incet pe langa usile vechi de lemn si am ajuns in centrul Orodonului. Cateva zeci de batrane incepusera sa se dezlantuie, ea se afla in mijlocul lor si parca astepta ceva. Cum o zarisem ii si vazusem frumusetea, era incredibila. Avea o fata luminoasa si cand o priveai iti transmitea iubire eterna, clipea incet si atenta asculta orice sunet al naturii. Ochii ii sclipeau in mii de punctulete galbuie, provocate de lumanarile ce dansau in ritmul lor ametitor. Imi parea rau ca nu o puteam vedea zambind, daca as fi vazut-o si in ipostaza asta as fi fost cu adevarat fermecat. Dintr-o data ea se incrunta, batranele se ridicara si cantecul lor incepuse sa se ridice la alt nivel, fiind mai zgomotos si mai puternic. Miile de pagini ale cartilor ce era imprastiate pe acolo, au inceput sa se miste iar luminile din incapare se amplificasera. Ritualul incepuse, iar in ea aveau sa intre spiritele demonice ce asteptau la usa dintre lumi. Trebuia sa o salvez inainte sa apuce sa intre in ea. Dintr-o data o lumina alba ce se imbina cu una neagra exploda din ea si spulbera tavanul, ajungand pana pe cerul larg si deschis. Acolo sus o furtuna neagra si cu nuante rosii, distrugea spiritul linistit al acelei nopti. Era momentul sa actionez, stiam ca spiritele mele nu sunt aici, dar stiam ca vor ajunge din moment in moment. Am sarit in lumina orbitoare la momentul potrivit, chiar atunci avea loc transferul de identitati, am prins-o de mijloc si am tras-o cu putere, ceva foarte dur o tinea strans si vroia sa ma impiedica sa o iau de pe locul ei. Dupa ce reusisem sa o clintesc cativa centrimetri, deabea atunci au reactionat si batranele, incepand sa scoata un sunet asurzitor de ura. Cand toate si-au aratat fata mi se facuse greata, erau transformate, erau hidoase si scarboase. Nu mai vazusem pe nimeni sa arate atat de oribil! Cand am reusit sa o zmulg din lumina toate au inceput sa zbiere si au cazut ostenite pe jos. Ea lesinase, asa ca am luat-o in brate si am fugit cat am putut eu de repede cat mai departe de locul ala. Nu puteam iesi din subteran, inca nu-mi terminasem treburile. Am ajuns la o scara imensa sculptata in calcar si am coborat incet scarile, nu se afla nici macar o luminita acolo, nici macar o viata nu incerca sa se faca auzita. Numai eu, eu stricam linistea moarta din acel loc, cu pantofii mei ce se auzeau bocaind si respiratia mea, gafainda. Am aprins eu o lanterna si am luminat incaparea, era un sarcofag imens, in care fusesera ingropate alte mii de suflete. Pe peretii laterali erau camere pentru sicrie, iar in centru se afla un sarcofag imens in care deobicei se afla cel mai important membru al unei famili.
Nu aveam unde sa ne ascundem, asa ca am cautat o camera mai mare in care sa putem incapea amandoi. Gasiseam una si nu era nici un sicriu in ea si norocul meu era ca avea un metru inaltime si doi latime, era perfect pentru noi doi. A trecut ceva timp, dar nu ma puteam culca, nu puteam risca sa o las sa fuga de langa mine si sa destainuie locul in care ma aflam. Era trecut de miezul noptii cu mult, estimam ca ar fi patru dimineata, dar nu eram sigur. S-a trezit si ea si speriata se refugie in coltul gaurii. Am aprins lumina si cand incerc sa ma adresez ei, scoate un zgomot ca un sughit si imi intrerupse tot momentul si mi-o luase ea inainte.

-Cine esti si de ce m-ai rapit?
-Te-am rapit? Dupa parerea mea te-am salvat. Nu iti dai seama ce faceai acolo, iti vindeai corpul fortelor mistice intunecate.
-Nu-i adevarat! Doar vroiam sa le ajut sa … Am intervenit peste ea.
-Sa le ajuti sa-si creasca puterile si sa ne invadeze lumea si sa distruga tot cei frumos si sa tranformea liniste in zbucium etern.
Au urmat cateva momente de liniste, am vazut ca era pierduta si nu stia despre ce vorbesc, probabil ca in tot acest timp o prostisera cum au vrut ele. Asa ca am inceput eu:
-Cand e ultima data cand ai ajuns la lumina zilei si te-ai bucurat de viata si ai fost fericita pana la maxim?
-Acum foarte mult timp!
Am incercat sa ma apropi de ea, nu vroiam sa ma creada un dusman.
-Deasta am fost eu trimis eu sa te salvez, in acest moment erai folosita pentru un schimb de corpuri, spirite demonice ar fi trebuit sa te invadeze si tu sa uiti cine esti si sa-ti pierzi viata ta. Alte cateva minute de liniste. Numele meu este Tarthar si vreau sa ma crezi un prieten nu un dusman. Iti promit ca atunci cand vom iesi de aici am sa-ti arat viata asa cum e, am sa-ti arat bucuria de a trai. Sper ca ai sa iesi din negura intunecata in care ai intrat.
-Daca te ascult si vin cu tine, am sa scat de toate aceste ceremoni si am sa pot face ce vreau eu?
-Da, tot cea ce vei vrea tu! Dar sa stii ca ai si tu o putere, mult mai diferita de celelallte de care am auzit. Esti norocoasa sa ai puterea „Luminificarii”, una dintre cele mai puternice si cele mai importante, dar acum nu-ti pot dezvalui prea multe, pana si peretii pot avea urechi, dar si ochi.
-Sunt trista si ma simt ca intr-un abis, nu-mi pot imagina viata asa cum o ai tu, decat asa cum o am eu.
-Imi pare foarte rau ca ai trecut prin atatea, dar cred ca acum ti-a venit si momentul la fericire.
Ea a sarit de gatul si ma strans cat a putut ea de tare, izbugnind in lacrimi de durere. Nu eram obisnuit cu situatii de genul acesta, fiind o fire mai retrasa si fara prieteni nu stiam cum sa consolez pe cineva, dar pe moment am strans-o si eu si am lasat-o sa se descarce. Am adormit amandoi, intr-un final. Cand m-am trezit ea nu mai era langa mine era afara admirand imensul sarcofag. Dupa ce m-am ridicat m-am adresat ei:
-Neata`!
Nu primiesm nici un raspuns, doar s-a uitat la mine asa pierduta si visatoare. Dintr-o data o batrana urata cu negi urati cei acopereau fata, interveni intre noi doi.
-Aici erati? Mi-a luat ceva sa cobor toate aceste scari, dar iata-ma aici! Cei cu fetele astea la voi? V-ati speriat?
La inceput nu ma speriasem, dar deabea dupa aceea imi venise in gand ca poate ea stie de ce sunt eu aici.
-Lasati-ma sa ma prezint, sunt Ezmerlanda si stiu exact cand ai ajuns tu, tinere, aici! Pamantul mi-a spus.
-Pamantul? M-am adresat eu rapid, esti o vrajitoare a pamantului?
-Sunt cea mai renumita vrajitoare a pamantului si nimic si nimeni nu imi poate opri puterile!
In sfarsit spiritele mele isi facura aparitia. Ma simteam mai linistit, in caz ca se intampla ceva rau, stiam ca ele erau aici ca sa ma ajute. Izel statea langa mine agitata si foarte incordata.
-Si de ce ai venit pana aici, dupa noi sau stii care-i motivul pentru care ma aflu aici?
-Sincera sa fiu pentru amandoua, dar pe negii mei doar nu crezi ca am coborat aici doar ca sa admir acesta camera mortuala?! Am coborat pana aici ca sa te opresc, doar nu crezi ca te las sa iei asa o frumusete de fata.
-Nu-ti mai merge cu linguseli, deja i-am explicat cum sta treaba si nu o sa mai fie sclava voastra!
-Linguseli? Hmmm doar nu crezi ca incerc asa ceva, o iau direct cu forta, iar la cuvantul „forta” un munte de pamant aproape cazuse pe noi, ea a inceput sa rada agresiv. Doar nu crezi ca ti-o voi lasa, este a noastra si nu va parasi aceste meleaguri.
-Mai vedem noi! Se rasti Izel la batrana.
-Tu crezi ca te poti pune cu mine?
Si atunci am strigat, fugi!

Si am luat-o amandoi la fuga spre treptele interminabile afundate in intuneric. In urma noastra bari de pamant ieseau din pereti. Cateva ne blocara iesirea si am luat-o de mana si am strigat, Indubla, barile s-au transformat intr-un nor de praf si am inceput sa fugim si mai tare. Ajunsesem din nou in labirit. Pamantul incepea sa se miste si zgomote puternice se auzeau din toti peretii. Am strons-o tare de mana si am tras-o dupa mine, trebuia sa ne grabim altfel batrana asta avea sa ne opreasca definitiv. Nu mai gaseam iesirea si deveneam din ce in ce mai linistit. Aerul incepusa se fie imbacsit de praf si nu mai puteai nici respira. Ea a inceput sa tipe si sa planga, nu trebuia sa o las sa gandeasca negativist si nu puteam sa o las sa ma vada ca sunt speriat. Tunele deveneau interminabile si usile erau cu miile si nu puteai stii in care sa intri. Am ajuns, simteam asta. Trebuia sa trecem de acest colt si aveam sa jungem din nou in biserica cea mica. Aveam dreptate, m-am intors spre ea si i-am zambit scurt. Ea s-a uitat cofuza la mine, asa ca am tras-o dupa mine pana i-am aratat pana unde am ajuns. Rasufla usurata! Am iesit din biserica si ne indreptam spre iesirea din acesta comunitate de secte. Dar nu apucam sa ajungem pana la iesire si o creatura in umbra se indrepta spre noi. Din departare striga:
-Nimeni nu scapa de Alyara, mai ales ca tu esti cel ce a fugit, trebuia sa te urmaresc si sa te distrug!
Stiam cine era si deja imi facem griji. Trebuia sa ma confrunt cu cealalta vrajitoare si acum a mai intervenit si ea. Va fi lupta grea si nu stiu daca ma voi putea descurca, dar am spiritele cu mine, poate o sa am vreo sansa.
-Cum de ne-ai gasit si cum de-ai aparut chiar acum?
-O vrajitoare nu-si spune nicodata secretele!
Pamantul a inceput sa se miste. Din spatele nostru batrane iesea din pamantul afanat, curgandu-i praf din par si scuipand din gura ei cea rece, pamantul ce se transformase in namol. Alyara i se adresa batranei:
-Sora mea, ce ti-au facut, de ce arati in halul asta, ei sunt de vina, acesti doi copii ti-au facut asta?
-Nu draga mea, timpul si vrajile prea extenuante pentru varsa mea! Dar acum esti lanaga mine si ma poti ajuta sa-l inving pe acest pusti ce crede ca ma poate debora si sa ne fure singura persoana care poate deschide portaluri.
In secunda urmatoare, spiritele mele s-au asezat in asa fel incat sa nu poata trece de ele nimic. Cea mica ridica mana catre batrana ce deabea se tinea pe picioarele ei. Cea de langa ea isi concetra niste energi pe care eu nu le mai vazusem pana acum. Cele doua din fata isi imparteau energia, creand ceva de mii de ori mai puternic. Ii soptisem la ureche, „Daca se intampla ceva grav la semnalul meu vreau sa te concentrezi si sa zici, Iluminam”. Ea a dat din cap ca a inteles si era deja pregatita pentru orice. Ceva nemaivazut si nemaiintalnit, ceva ce va lasa o urma in istorie dar si in lume! Se simteu in aer fortele mistice ce se puneau in pozitii, se simtea cum energia incepea sa devina tensionata si agitata. Urma razboiul, urma una dintre luptele decisive ale puterii!
Prima miscare! Fata tanara si nebuna cu spiritul ei turbat au atacat primele, incercand sa treaca de zidul spiritelor mele. Tot ce am vazut a fost o lumina orbitoare, ce s-a indreptat fix spre noi, dar s-a oprit in spiritele mele. Am vazut cum vraja o intarise si ii transformase nebunia in ceva mult mai periculos. Isi putea controla mult mai bine puterile, era mult mai echilibrata fata de ultima data cand o vazusem. Deveni mult mai dura si mai periculoasa, ura ei crescand cu mult. Spirirtul ei inca nu actiona, statea pasiv si astepta comanda de atac, calculam ca avea sa fie dupa ce va ataca si batrana. Isi facu si batrana simtita prezenta, zgudui pamantul cu toata forta, mii de bulgare de pamant se aruncau cu putere spre noi si un praf inecacios se ridica in aer. Furioasa ca atacul ei nu avuse nici macar o izbanda, cu o figura concentrata dar plina de manie, crapa pamantul intr-o linie aproape drepta spre noi. Incepu sa tasneasca namolul fierband din adancul pamantului. Piciorul ei fusese prins de namolul ce doar in cateva secunde s-a intarit rapid, formand o scoarta groasa, indistructibila. A inceput sa tipe si a izbucnit brusc in lacrimi de frica.
-Ajuta-ma, m-a prins de picior, ajuta-ma! Tipa cat putea de tare.
Am inceput sa o trag cat puteam de tare, dar vazusem ca nu aveam sanse sa o scot am folosit puterile, ultima alternativa, era o vraja de foc cu care am reusit sa sparg coaja groasa. Am tras-o langa mine pentru ca ne indepartasem cativa metrii de locul acela.
-Vreau sa ma ti strans de mana, orice s-ar intampla, nu vreau sa iti dai drumul de mine!
Exact asa a si facut, ba chiar simteam ca ea ma strange mai tare decat o strangeam eu. Deodata un meteorit de gheata lovi cu putere locul in care se desfasura lupta. Fusese aruncat de catre vrajitoarea cea tanara, care isi iesise din minticu totul. Totul fusese spulberat, numai cele doua titane au stat nemiscate, parca explozia de proportii le ocolise. Noi am fost aruncati in stanci si in aschiile de copac ce erau undeva mai in departare. Spiritele mele s-au pus imediat pe pozitii si toate patru au facut ceva ce chiar imi era foarte strain. Nu mai auzisem ca spiritele pot face asa ceva, nu mai vazusem nici un spirit care sa faca asta. Ceva foarte ciudat si foarte periculos. Toate patru au racnit intr-o incantatie ce putea fi auzita de urechea libera, cea ce nu se mai intamplase pana acum cu nici un alt spirit. Cerul inegrit devenise rosu ca si sangele si se invartea in cerc, exact ca o tornada. Sute de fulgere loveau imprejurimile si pana si cele doua vrajitoare au ramas amutite in fata a cea ce vedeau. O furtuna a inceput dintr-o data si o zapuseala se asternu pe pamantul inghetat, urmata de o furtuna lafel de fierbinte ce usca totul in calea ei. Lovitura cea mare! Mii de fulgere au luminat in acelasi timp intreg Orodonul si strigate de disperare se auzira odata cu acestea. O ploaie rece a inceput sa cada, iar cerul ametit a inceput sa-si piarda controlul si sa arda ca flacarile iadului. Vrajitoarea Ezmerlanda si cu Alyara si-au unit si ele doua puterile, zguduind cu adevarat pamantul. Spiritul celei tinere s-a pus in miscare si lasandu-ma socat imi ataca trei dintre spirite doborandu-le dintr-o lovitura. Era si normal ca ele sa nu renunte, dar spiritul lui demonic isi arunca cu puterea intreaga lui forta pe ele, zdrobindu-le ca o presa. Cea mica fusese lasata in pace si stiind ca ii va veni si ei sfarsitul si-a folosit puterea la cel mai mare grad. Aproape zmulsese Orodonul din pamant, rupand acest tinut in doua, zguduind si distrugand intreg tinutul. Reusise sa le prinda pe vrajitoare, dar nu a fost sa fie, cea batrana si-a folosit unghia si si-a croit drum afara din plasa invizibila ce o aruncase peste cele doua. Batrana scotand dintr-o gentuta doua bucati de pamant ce incepu se le frece in maini si sa rosteasca o incantatie numai de ea stiuta isi arunca bacatele pe pamant. Din cele doua au inceput sa creasca doua creaturi oribile si imense, nu era bine sa te pui cu ele, fiind concepute sa distruga tot in calea lor. Vrajitoarea striga:
-Adu-mi fata intreaga, iar baiatului, zmulgei inima!
Cele doua besti se indreptara spre noi, facand pasi inceti dar precisi. Reusise sa scape si cea de-a doua din stransoarea spiritului cel juvenil si i se alatura celei batrane. Se unisera si la propri si la figurat erau gata sa ne distruga sa ne faca bucati si sa termine cu noi definitiv. Printr-un semn o imobilizasera si pe cea mica, zdrobind-o cu putere in mainile lor. Cele doua besti au inceput sa fuga spre noi, iar eu am strigat:
-Acum! Ea pierduta se uita la mine si dintr-o data sari in sus.
-Iluminam!
O lumina alba cobora din cer si orbi tot pamantul. Bestiile ametite, cazura in fund, asa ca imediat am actionat. Vrajitoarele nu erau singurele care puteau controla puterea pamantului si eu o puteam face. Printr-o miscare am troznit cele doua creaturi, taindu-le in doua. A fost usor dar greul cel mei greu, deabea acum urma. Era timpul sa duc lupta eu insumi cu ele. Printr-o miscare, Izel era trasa catre ele si dandu-si drumul dr mine acum ceva timp, a uitat de cea ce ii spusesem. Am alergat catre ele si m-am oprit la vreo opt metriin fata lor. M-am asezat pe pamant si am asteptat. In mine simteam cum ardea o flacara, dar trebuia sa o fac sa iasa afara. Dintr-o data o spirala de foc, incepu sa avasnseze cu rapidite in spre ele, flacara se intensifica puternic. Cele doua tipasera si incercau sa se indeparteze, dar doua persoane lipite eram cam greu. Flacarile au ajuns pana la ele si au pierit amandoua intr-un foc demonic, incheindu-se rapid intr-o flama neagra. Se terminase, Izel a scapat de sub robia acelor batrane inebunite. Cerul nu isi schimba culoarea si chiar devene din ce in ce mai nervos. Pamantul incepu sa se clatine intr-un cutremur de proportii. Flacari imense au inceput sa arda comunitatea de secte, pana cand apropae se afundase in pamant. O lumina rosie izvora din pamantul ce ardea izbind cerul si lasand in urma o bubuitura puternica. Am luat-o de mana si am fugit cat am putut de repede catre padurea ce se afla la ceva departare de noi. Ne-am asezat la radacina unui arbore imens si am inchis ochii. Cand i-am deschis cerul ardea in flacarile puternice ale soarelui, pomii inverzisera si vietuitoarele se faceau auzite. Pamantul era acoperit de un strat de iarba umeda pe care pluteau milioane de flori. Ochii ei se luminasera cand a vazut acestea. Instinctiv ne-am uitat unul in ochii celuilat si cu aceeasi intiativa, am sarit unul de gatul altuia si ne-am sarutat cat de tare am putut. Nu mai simtisem acel sentiment pana atunci, dar nu vroiam sa inceteze vreodata. Amandoi ne-am retras incet si ne zambeam uitandu-ne unul la altul cu coltul ochiului. Nu aveam curajul sa zic ceva si cred ca linistea era cel mai bun lucru in aceste momente. M-a luat de mana si a zambit larg, aratandu-si frumusetea ce radia cu putere din chipul ei. Arunci m-am adresat:

-S-a terminat, esti libera si nu am sa mai las nimic sa te mai rapeasca, iti promit!
-Este incredibil cat de frumos pot arata lucrurile, nu-mi vine sa cred ca asta inseamna viata adevarata, frumusetea!
Atunci sari de gatul meu si scoase un suspin de fericire. Deasupra noastra plutea ceva, ii vedeam umbra pe pamantul inverzit, era Tuff. Ne zambii larga si dupa acea incepu sa rada. Flyary era vindecata! Printr-o manevra de-a lui, sari de pe creatura si zdrobi iarba de sub talpile lui.
-V-ati distrat? Ma bucur ca ai reusit sa o scoti de acolo si ca ai reusit sa dezlegi un blestem!
-Sa ne distram? A inceput ea sa rada. Acum dupa toata actiunea prin care am trecut, da, a fost distractiv.
-Si vreti sa merge-ti acasa?
-Da! M-am adresat eu rapid. Imi lipseste atat de mult casa si aptul meu!
-Hmmm, atunci am o veste proasta, te-am mutat, dar nu ti-am luat tot ce aveai in casa, decat cartile tale si pergamentele si tot cea ce tine de vraji. Ai sa te muti in tinutul luminii Vleron. Stiu ca nu ai mai auzit de locul acesta, dar va trebui sa te obijnuiesti!
-De ce mi-ai mutat casa? Stii doar ca puteam sa o duc si in casa mea!
-Stiu asta, dar ea are nevoie de instruire de la maestrii si dupa cum bine vezi are inclinatii chinezesti, cea ce inseamna ca trebuie educata de maestrii de aceasi speta. Iar acolo vor incepe si noi aventuri, vei vedea v-a fi mult mai bine ca in vechiul tau orasel lipsit de vraja. Acolo va trebui sa te astepti la toate colturile de vrajitori. Ca sa-ti zic si ultimul amanunt, nu te vei mai afla in spatul tau, al planetei tale, vei fi intr-o alta dimensiune pentru ati putea incheia si blestemul!
-Uau, nu stiu ce sa mai zic, sunt fericit si pentru ea si pentru mine, dar sunt sigur ca va fi un drum lung si obositor si chiar nu am chef in momentul acesta de calatorii!

M-ai intrebat de ce nu îți scriu. De parcă nu ai ști. De parcă nu ai vedea. Oare ochii mei nu trădează suficient? Nu pot să îți scriu ce arăt, e ca și cum aș căuta răsplata pentru ceea ce ofer. Și nu îmi trebuie. Îmi este suficient colțul meu de imaginație în care domnești tăcut… sau tăcută… fără să știi.

Îți mai amintești cum bătea vântul la fereastră? Avea răsuflarea zgomotoasă, plină de gerul viselor neîmplinite. Și cred, doar cred, că, dacă i-ai fi deschis, primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să se repeadă să îți sărute trupul. Așa, poate ca o răzbunare, sau poate ca o încercare de realizare a unui vis vechi și aproape uitat. Ce bine că nu i-ai deschis…

Dar de lumina difuză care împrăștia pe pereți umbre lungi și palide? De ea îți amintești? Nici acum nu știu dacă nu era de fapt fericirea care răzbate în zâmbet și în priviri atunci când mă vezi. Sau doar o lumină artificială, nesimțitoare, a vreunei lămpi ascunse pe undeva. Încerca să te cuprindă, să îți dezvăluie fiecare curbă a trupului, dar nu asta îți era teama… te temeai să nu dezvăluie altceva, ceva care începe să crească în fiecare curbă a sufletului tău. Nu știai? Sufletul are curbe… și dacă nu le-a descoperit lumina aceea artificială care încerca să te învăluie fără să reușească, a făcut-o lumina din ochii mei, care se aprinde parcă mai puternică atunci când te văd.

Să nu te superi dacă îți amintesc de acea amintire a mângâierilor mele răspândite pe întregul tău trup. A fost demult, a fost odată ca niciodată… parcă și ele s-au desprins de tine, au căzut undeva în hăuri nevăzute. Ascunde-le… uită-le… până când vor apărea altele, mai tandre, mai aprinse, mai fierbinți, mai… mai cuprinzătoare. Dacă este posibil. Pentru că îmi pare că nimic nu te mai poate cuprinde. Nici măcar imaginația mea.

Adu-ți aminte de acea clipă, de acel vis pe care l-am trăit împreună, atât de ireal, totuși atât de real, atât de sincer și de mincinos… I-ai descoperit minciuna fără să vezi adevărul, și l-ai refuzat pentru că doare. De parcă nu ai ști că adevărul doare, nu minciuna… Iluziile sunt mincinoase. Dorințele sunt înșelate. Visurile… poate doar ele rămân în noapte. Poate. Sau poate nici atât. Nu, refuz să cred că cineva ne poate lua visurile! Ele rămân. Ele și stigmatul sărutărilor mele așezate, duios, pe umerii tăi.

Ce scuze mai folosesc copiii din ziua de azi cand intarzie sau nu merg o zi la scoale? Am gasit o lista fascinanta. As vrea sa cred, chiar mi-ar placea sa cred ca niciuna dintre aceste scuze ce vi le voi prezenta un pic mai joc nu a fost folosita vreodata.

• Mi-a murit hamsterul. A trebuit sa planific funeraliile.
• Mi-am pierdut rucsacul. Apoi mi-am pierdut pachetelul. Iar mai incolo m-am pierdut de tot.
• Alarma ceasului meu a adormit si ea. Nu am vrut sa o trezesc.
• Am fost rapit de extraterestrii. Dupa ce am fost transportat la nava-mama, omuletii verzi nu au vrut sa imi fure creieru, insa m-au obligat sa ma duc acasa.
• Fratele meu mai mic m-a lovit cu periuta de dinti. Pana sa ma trezesc, am pierdut autobuzul. Sunt inca un pic ametit. Pot sa nu imi mai fac tema pentru maine?
• Nu am intarziat. Toata lumea a venit prea devreme.
• Eram pe punctul de a pleca cand m-a muscat catelul. A trebuit sa stau sa imi revin.
• Nu am venit la scoala ieri pentru ca simteam ca o sa mi se faca rau. Din fericire, nu mi s-a facut.
• Am intarziat pentru ca a sunat clopotelul inainte sa ajung acolo.
• Profesorul: De ce nu ti-ai facut tema? Elevul: Cainele meu mi-a mancat… biroul pe care era tema.

Daca pe generatiile din urma ne bazam noi, atunci imi doresc sa mor cat mai curand. Asta nici nu se poate numi imaginatie. Perle peste perle. Niciun prof nu o sa creada vreodata asa o scuza.

De o singura scuza ai nevoie din clasa intai pana in a 7a, e clasica, niciodata nu poate fi contestata, iar profii chit ca vor chit ca nu vor, inghit in sec si merg mai departe: “am fost blocat(a) in trafic!”. Universal valabila, cel putin in Bucuresti.

Oricum, am observat ca nu prea se mai chiuleste, nu prea mai exista elevi care sa nu isi faca tema. Din pacate s-au cam prostit noile generatii. Va bateti joc de munca noastra cu profesorii. Cel mai inalt nivel de educatie pe care l-am pus in aplicare pe profesori, toata munca noastra de a fi lasati in pace, de a duce scutiri false fara sa fim prinsi, de a chiuli in voie fara nota scazuta la purtare. Mai poti vedea oare, in ziua de azi, profesor care sa se roage de elevi sa vina la ora, fara sa ii asculte, doar sa afle despre ce e vorba in “Tiganiada”? Nu cred. Carui prof de mate in dai cd/dvd-uri cu muzica si filme ca sa ai note mari? Carei profe de mate ii dai ciocolata si ziare la fiecare ora, ca sa nu pice nimeni din clasa? Carei profe de bio ii traduci lucrarea de master ca sa treci la ea?

Dimineti pierdute in bodega de vizavi de liceu, extrem de dimineti in curtea liceului la 2-3 cafele si un pachet de Marasesti.

Un gang, un pod, o amintire…