O gagica moderna – ce pacaleala – toate au fost asa si acum sunt mai mult decat antice – putin de aici, putin de colo, o sulemeneala, putina vrajeala, fite cat cuprinde si in cuprinsul unui ceas mai nimic care sa merite a fi ramas in amintire, desi privind mai bine, fara a exagera, noutatile astea sunt tot mai slabe, mai fara substanta, fara puritate si tarie – dincolo de valuri (prost asezate, prost potrivite) nu se afla nimic altceva decat o goliciune inspaimantatoare – mai bine cu cea mai simpla din toate, mersul timpurilor nu aduce nimic, imitatia e doar atat – sclipici, pene de paun – si totul izvorand dintr-o mare nesiguranta, insatisfactie, inconsistenta si temere – de a nu fi mai mult decat o frunza-n vant . A acoperi un gol cu un alt gol – ce imensa prostie ! A cauta fericire pe marginea drumului, a intinde mana ca si cum ai acorda o favoare – doar cei nefericiti pot fi pacaliti si inca usor deoarece cauta ceea ce atat de mult le lipseste, dar nu acolo unde trebuie – nu orice straluceste este si de valoare !

   Sinceritate, genuinitate – calitati rare cum rare sunt si fiintele implinite care au ce sa daruiasca din preaplinul sufletului lor atat de frumos – ferice de cine le sta pe-aproape !

Origineel:

Imitatie:

Am fost la concert Off the Wall sau mai bine zis.. the artists formerly known as of Off the Wall. N-a fost rau, dar nici bine.

Povestea pe scurt are legatura cu niste oameni care profita, pe nedrept, de imaginea si renumele unor artisti care in trecut le-au fost colegi. Cum stiu ca cei care au concertat aseara la Centrul Cultural Eminescu fac asta? Pai foarte simplu, am facut un research pe care si un copil de clasa a 4-a ar fi reusit sa-l duca la bun sfarsit.

Research pe care puteau desigur sa-l faca si domnii de la The Agent.ro care au adus in Romania si au prezentat fals aceasta trupa ca sa ne bage pe gat biletele de 70 ron deloc ieftine pentru niste fake-uri.

Astfel, daca intrati pe site-ul oficial al trupei Off the Wall (pe biletele cumparate de pe net scrie Of the Wall similar pana la identitate, daca ma intrebati pe mine) (http://www.go2offthewall.com/) veti afla ca nu au niciun concert programat in Romania in vara aceasta.

Si totusi, pe site-ul de pe care am cumparat biletele evenimentul se numea “THE SPIRIT OF PINK FLOYD – OFF THE WALL” ( http://www.ticketpoint.ro/bilete/1/360/bilete+the+spirit+of+pink+floyd+off+the+wall).

Daca continuati periplul in lumea Wolrd Wide Web si va aventurati sa scrieti si un mail scurt persoanei de contact a trupei Off the Wall in care o intrebati daca au concert in Romania pe 6 iunie si daca ea va si raspunde prompt ca nu nu nu nu vin in Romania, si ca trupa la care ai luat bilete este o trupa care ii imita… incepeti sa va enervati pe baietii mari organizatori de concerte pentru ca au lasat lucrurile sa se intample asa.

Pana una – alta, biletele sunt cumparate, livrate si ti-ai facut loc in agenda pentru seara de sambata.

Vine si ziua cea mare. Mergi la concert mai mult de curiozitate decat de altceva. Cei 6 membri ai trupei false nu se ridica la inaltimea pieselor Pink Floyd, desi, cel putin in teorie, dupa peste 60 de concerte cum s-a scris ca au ei la activ pe site-urile romanesti, ar fi trebui sa viseze melodiile alea nu sa le falseze.

In deschidere, baietii (si fetele) afiseaza si site-ul lor oficial: floydspirit.com.

Intrati si aici ca sa duceti cercetarea la bun sfarsit.

Surpriza-i mare. Aflati ca de fapt ei sunt “former members of Off The Wall” reuniti ca sa cante si ei ce cantau cu trupa cealalta.

Pai bine mai copii, nu puteati sa ne ziceti si noua cand ati vandut bilete ca sunt former members? N-ar fi fost frumos sa stim ca mergem la niste unii care au cantat intr-o trupa si care nu mai canta in ea dar canta asa aiurea cu altii? Nu de alta, dar poate ne-am fi gandit ca nu merita osteneala.

Voi ati plati un bilet la un concert tinut, nu de Rolling Stones, de unii care ii imita, si nici macar de aia de fapt, de unii care ii imita pe aia )) ???

Cu alte cuvinte, ati merge sa vedeti opia copiei in concert???

Si ironia nici macar nu e asta. Ironia e ca publicul n-a stiut si nici nu si-a dat seama. Si mai ironic este ca am cantat pe Wish You Where Here din inertie si pasiune pentru Pink Floyd, uitand complet pentru moment ca ascult o trupa fake de fake.

Invatati sa spuneti adevarul domnilor voi cei de ati organizat si promovat si vandut concertul in Romania. Nu va arat cu degetul ca va cunoasteti si va stie si presa. Rusine!

Deea

Imi aduc aminte cu multi ani in urma, pe cand inca eram o copila, neintelegand prea multe, evanghelizam oamenii cam asa: ‘Daca Il vei accepta pe Isus in viata ta, toate problemele o sa dispara, vei fi fericit, viata va fi altfel, nu va mai trebui sa suporti lucrurile pe care le suporti acum, deci « pocaieste-te omule pana nu e prea tarziu ».’ Si imi aduc aminte odata cand ii spuneam unei persoane textul de mai sus, ca parca nici eu nu credeam ce ii spun, doar ca auzindu-i pe altii ca spun asa, mi-am zis ca precis acesta e secretul unei evanghelizari reusite.

Acum am alta teorie : Daca te vei pocai, vei scapa de iad, dar asta nu iti garanteaza o viata usoara, s-ar putea ca viata sa ti se complice peste masura, dar de acum Il ai pe Cel care e mai puternic decat intreg iadul, de acum ai garantia victoriei in umblarea de zi cu zi, de acum nu mai esti cu diavolul, esti cu Dumnezeu.

Chiar ma gandesc de o vreme ca oamenii sunt disperati sa fie fericiti si ca tot ce fac, tot ce isi propun, are ca si scop ultim fericirea. La urma urmei nu prea conteaza, cat la suta ai fost fericit si cat la suta nefericit. La urma urmei conteaza daca apuci premiul, daca alergarea ta va fi premiata cu viata vesnica sau nu. Ce conteaza ca duci o viata fericita si la final te duci cu tot cu fericire in iad. Nu sunt adepta nefericirii, sa nu ma intelegeti gresit, spun doar ca noi ne dorim mai mult sa fim fericiti decat sa ne luam crucea si sa Il urmam. Complet opus conceptiilor mele de la inceput, s-ar putea ca pe alocuri viata de crestin sa nu aiba prea mult de a face cu fericirea. O spun din proprie experienta, si marturisesc ca perioadele de nefericire, de zbucium si rupere launtrica pentru mine au fost cele mai pretioase perioade din viata mea, pentru ca atunci mi s-au deschis ochii sa vad. Si stiu ca mai toti oamenii sunt incapabili sa vada, sa tina ochii deschisi cand sunt fericiti, omul fericit e cu capul in nori, de multe ori pierdut in vise ireale. Nu intotdeauna nefericirea este un blestem. Nu intotdeauna lacrimile si zbuciumul sunt o nenorocire.

Toti ne dorim sa fim fericiti, tanjim dupa fericire, dar nu stiu cat de corect este drumul acesta. A-ti lua crucea si a-L urma, presupune sa iti asumi riscul unor vai ale umbrei mortii, vai care sunt exact in drumul tau spre fericire, a trece pe acolo te conduce spre fericirea de care vorbeste Biblia.

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Ati observat cum punem caruta in fata calului ? Cautam fericirea si dupa cum se vede intreaga rasa umana da din groapa in groapa la capitolul asta. De ce ? Pentru ca o cautam mai presus de Imparatia lui Dumnezeu. Nu aceasta este ordinea corecta. Si inversarea aceasta o putem gasi in mai toate aspectele vietii noastre. Cautam fericirea prin diverse forme si nu ajungem la ea pentru simplul motiv ca nu asa se ajunge la ea. Fericirea e la capatul drumului pe care umblam cu crucea in spate, fericirea este precedata de zdrobire, de sudori de sange, fericirea are ca inaintemergator, moartea fata de sine.

Cine iti spune ca este fericit si nu a trecut prin fazele acestea, iti vorbeste despre o fericire superficiala, imitatia fericirii de care vorbeste Dumnezeu.

Astazi e 14 februarie,taguita ca fiind “Valentine’s Day” sau “Ziua Indragostitilor”.Stim cu totii ce inseamna asta…inimioare roz pe usile magazinelor[inca incerc sa-mi revin din trauma] si o multime de piti roz cu sacosele si trandafiri care tin sa specifice fiecarui om pe care il intalnesc ca sunt de la ‘gagicasu’.Personal sunt de parere ca “Valentine’s Day” este o prostie,o alta sarbatoare impusa menita doar sa  umple buzunarele bisnitarilor de la colt.Si unor vanzatori chiar li se rupe,adica considera ca e o porcarie,dar este o porcarie banoasa.Stiu…suflet mic,negru,iad…dar frate nici macar nu este o sarbatoare romaneasca,este doar un alt cacat preluat de la americani,la fel ca si Haloween-ul.Frate din moment ce ai deja o sarbatoare traditionala a iubirii,Dragobetele,de ce pana mea simti nevoia sa mai ai una?Ti se pare trendy sa-i mai iei lu gagicata inca un urs de plus de 300 RON?N-ai ce sa faci cu banii,doneaza-i la orfelinate,cersetori,tipii care vin cu chitara la metrou si incearca sa faca un ban cinstit[astia chiar merita,canta genial].De ce sa-mi neg propria cultura nationala doar pentru a adopta-o pe a altora?De fapt e impropriu spus cultura,americanii nu au o cultura,America a fost descoperita de catre Cristopher Columb in 1492,nu poti sa-ti faci o cultura in atat de putin timp…nici macar nu se compara cu romanii.Si daca e s-o luam asa de ce nu adoptam sarbatorile chinezilor,doar ei au o vechime de 5000 de ani,noi de ce nu sarbatorim ‘Qing Ming’ daca tot ne place sa imprumutam sarbatori?Va zic de ce…romanii sunt obsedati de SUA,vai America-tara tuturor posibilitatilor.Ce e asa special frate?Incercam usor usor sa modelam Romania dupa America si asta nu in sensul bun.Ce dracu idolatrizati atata tara aia?De acolo a pornit criza economica si voi inca o ridicati pe un piedestal.Le adoptam stilul de viata[si ca sa fac o paranteza,statistic vorbind numarul persoanelor obeze din Romania este ingrijorator,exact ca si in America],modul de a vorbi,sarbatorile si multe alte chestii.O sa ajungem sa numim Bucurestiul ‘Micul Washington DC’,asa cum in perioada interbelica era numit ‘Micul Paris’.Romanul nu a fost niciodata original,mereu s-a simtit declasat de alta tara,de ce te-ai simti inferior?Ai si tu in spate o istorie de care ar trebui sa fii mandru,apreciaz-o pe ea nu pe alta.Americanii…stiti ce suntem noi pentru americani?Doar niste jeguri de existenta carora nici macar nu stiu,niste habarnisti care sunt incuiati doar in teritoriul lor si stiu tot ce se poate despre tara lor,si vai sunt mari patrioti,care se simt mandri ca limba lor este universala si care nici macar nu stiu care este capitala Chinei.Si invatamantul romanesc iti baga atatea cacaturi in cap incat la un moment dat simti ca o sa-ti iasa pe toate orificiile posibile,inveti despre absolut toate tarile posibile,si de ce?ca sa te confunde cu Bulgaria?Tocmai d-aia toti trateaza romanii ca pe niste carpe de sters picioarele,pentru ca se comporta ca niste pupincuristi care vor doar sa intre in gratiile lor si incearca sa se afirme mai mult pe plan negativ,si prin urmare toti suntem etichetati intr-un anumit fel fara niciun drept.In ritmul asta o sa ajungem sa le preluam americanilor si sarbatoarea zilei lor nationale,pe 4 iulie, ‘de ce frate sarbatorim noi ziua in care America si-a dobandit independenta?’ ‘nu stiu frate,da’ sunt misto artificiile’.Daca vreti sa gasitit motiv sa bantuiti pe strazi bot in bot cu partenerul,cum am mai zis avem deja Dragobetele,pe care multi romani nici nu o sarbatoresc pentru ca nici nu stiu pe ce data e[este pe 24 februarie apropo...deci tot in februarie,mai asteptati 10 zile],dar ei sarbatoresc “Valentine’s Day” domne’ ce sa-i faci?Nu stiu de ce,dar ma gandesc ca ideea adoptarii acestei sarbatori apartine unei femei, ‘iubi uite ce marfa,americanii au o sarbatoare a iubirii,nu o adoptam si noi?’ ‘avem deja Dragobetele’ ‘nu ma iubesti:((‘ ‘ok…Valentine’s Day sa fie sarbatorita pe 14 februarie si in Romania’.Normal ca femeia egoista si posesiva cum e s-a bucurat sa mai gaseasca inca o ocazie sa stoarca buzunarul barbatului ca pe o rufa proaspat spalata… ‘iubi eu ti-am luat un cacat de pus la chei,e tot cadou gestul conteaza….acum e randul tau,vreau sa-mi iei cercei cu perle,inel cu diamant…aaa dar stai,mai bine iti dau lista sa nu uiti’.D-asta se bucura femeia ce vine 14 februarie,uite barbatii sa faca o data experimentul de a nu le lua nimic,sa vedeti ce bosumflate stau ‘ce ai?’ ‘nimic’ ‘hai ma spune’ ‘esti un nesimtit chitros,ca e ziua indragostitilor si nu mi-ai luat nimic,nu ma iubesti’,e sarbatoarea dragostei doar nu trebuie sa o simti ca pe o obligatie,dar uite inca un lucru care s-a transformat doar in ceva comercial,toti sunt afaceristi frate,cand erau ei embrioni mamele lor au inghitit manuale de educatie antreprenoriala.Si acum sa nu credeti despre mine ca as fi cine stie ce patrioata,dar frate am macar un gram de demnitate in mine si respect pentru istorie,fie ca risc sa fiu iarasi etichetata ca fiind insensibila eu nu consider ca “Valentine’s Day” ar trebui sarbatorita de romani,da este o sarbatoare draguta,ii stiu povestea,dar mi se pare ok numai pentru americani,pentru ei are acea insemnatate specifica,nu pentru noi.

Intai voi explica alegerea titlului,cuvintele ‘bleg’ si ‘blog’ constituie o pereche de paronime,prin urmare mi s-a parut amuzant si adecvat pentru titlul articolului,care pana acum cred ca v-ati prins ce va contine…si anume problematica blogurilor.Mai nou am inteles ca blogul este considerat o moda de catre unii…de unde pana unde chiar nu inteleg,cum poti sa compari geanta roz cu auriu a unei pitipoance cu un blog?Deci frate,nu iti faci blog ca sa fii trendy,iti faci pentru ca simti nevoia sa publici ceva.A avea un blog este un mod excelent prin care iti poti inbunatati exprimarea verbala si daca iti place sa scrii,scrie.Nu exista un anumit tipar pentru un blog,cum sunt unii de parere,oameni lipsiti de ocupatie care au in vedere doar criticarea altor bloguri si fac statistici aiurea despre ce ar trebui sa scrie.Frate nu conteaza ce scriu altii,conteaza ce scrii tu.Unii opteaza pentru un blog de tip jurnal,crezand ca au atins nirvana blogurilor si jackpotul in materie de hits…risti sa primesti ori o apreciere,ori un comentariu de caterinca.Nu prea poti sa scrii chiar ce faci tu zilnic[sau depinde de la caz la caz...se mai intampla sa scrii ceva care ti s-a parut in ultimul hal de exagerat...ai vazut cum talibanii ti-au rapit bunica si trebuie sa iti vinzi casa ca sa poti plati rascumpararea],pentru ca nu intereseaza pe nimeni ca ai fost tu azi in mall si  ti-ai cumparat chiloti cu dantela,asta scrii doar in caietelul tau roz si parfumat cu pixul tot roz si pufos[una dintre cele 10 temeri ale mele...urasc rozul]…frate ai ceva interesant de scris,scrie…ai ceva neinteresant de scris care crezi ca nu va fi citit de catre nimeni,scrie si atunci,important e sa simti tu ca vrei nu doar sa consideri asta doar o moda.Luand ca model indemnul pasoptistului Ion Heliade Radulescu “Scrieti baieti,numai scrieti!”[acum nu luati mot a mot…nu e o chestie misogina,si fetele pot scrie],daca vrei sa scrii ceva dar te temi ca nu va fi “la moda” posteaza oricum,nu o sa-si faca nimeni un scop in viata in a-ti studia articolele pana in cele mai mici detalii pentru ca apoi sa le critice dur,nu esti redactor la nu stiu ce ziar sa te temi ca articolele tale pot fi utile doar ca hartie igienica,important e sa nu gandesti blogul ca fiind ceva comercial.Stiu ca m-am contrazis cand am zis sa scrieti orice si am spus de asemenea sa nu faceti blogul de tip jurnal[desi daca asta simtiti asta faceti...era doar o opinie]…dar frate,macar sa fie o chestie cat de cat inteligenta gandita cu juma de neuron,doar nu vezi acum ca isi va face blog un cocalar care va scrie despre teoria lui Salam despre dusmani si concertele lui Gutzart…sau e posibil,nimic nu te mai mira in Romania.Sper ca acest post le-a influentat oarecum gandirea acelor persoane care vroiau sa-si faca un blog doar datorita faptului ca e ‘misto si in fashion’.

Sa fim seriosi cum se poate sa fie astia promovati? =)) Dumnezeule rad singura de vreo juma de ora. Si el canta hip hap )

Valerie Belin laat in haar boek een reeks portretten zien van mannequins, modellen, travestieten, maar ook een reeks christallen vazen, auto-onderdelen en rauw vlees.

Ik maak voor school een portret van haar na. Het moet er zo sterk mogelijk op gelijken, qua belichting, model, cadrage, positie e.d. Alleen is aan het origineel nogal veel gephotoshopt of geschilderd, ik weet het niet. In elk geval, ik ben al een week aan het bewerken en nu mag het even rusten.

Originele studio-opname

Het bewerkte portret tot dusver

Portret door Valerie Belin, wat het ongeveer moet worden.

Ik wil nog een poging ondernemen om de schouders te verlagen want ook in het origineel portret lijkt het alsof er stukjes schouder weggenomen zijn. Maar hoe? Die haarpuntjes zijn wel een probleempje.

Met dank aan Veerle, geweldig model en tevens ook fantastische fotografe:).

Trebuie sa fi fost o noapte neplacuta, grea de-a dreptul dat fiind ca pe sub geamul meu au trecut trei masini ale celor de la SMURD, cu sirena cu tot, cu graba cu tot. Se prefigura ceva imputit inca de cand am iesit in oras. Sunt seri si nopti in care Bucurestiul este monstruos, nu doar intolerabil. Sunt seri in care valul de masini de provincie, caldura si deja antologica sete a romanilor pentru “distractie” te fac sa resimti o deznadejde asemantoare cu cea pe care o simteai cand erai copil si nu intelegeai de ce ar vrea cineva sa puna in orice fel de incurcatura pe altcineva. M-am intors cu o scarba mai accentuata decat in restul zilelor dar nu cu una furibunda ci cu una septica, speciala, determinata, finala. Am asteptat sa se racoreasca macar un pic si nu s-a intamplat decat vag cu cateva minute in urma, am venit la computer cu gandul de a lauda initiativa timisorenilor de a manifesta impotriva boului care a omorat un om fugind apoi de la locul accidentului, am vrut sa scriu in treacat si despre parvenitismul cultural iesit cu toate fortele la suprafata in articolul lui Razvan Exarhu “Becali in Trabant”, despre lipsa ametitoare de logica a acestui articol, despre alaturarea unor notiuni carora nu le cunosti valoarea stricta. Am vrut sa scriu ceva inchegat si sa reiasa uimirea mea, mahnirea mea (la noi in tara nu este posibila uimirea simpla, ea este instantaneu combinata cu mahnire) in fata faptului ca romanii nu reusesc sa se adune. La propriu si la figurat dar voiam sa ma refer la neadunatul la propriu, la incapacitatea mea de a intelege de ce romanii nu organizeaza manifestatii ca lumea. Daca nu din alea cehesti macar din alea cu cafteala serioasa, cu miza serioasa, din alea in care manifestantii ataca, urla, dau totul pentru o cauza. Oameni care se misca, oameni care pulseaza, oameni vii, oameni care nu se lasa.

Am renuntat insa la a scrie despre toate astea. Pentru ca m-am privit scurt din exterior si mi-am dat seama cat de ridicola sunt in aceasta revolta permanenta pe care imi place sa o numesc “atitudine”. Iau atitudine. Nu, nu iau atitudine. La fel cu absolut toti cei care-si irosesc timpul si cuvintele pentru a critica aceasta tara ca apoi sa traiasca si a doua zi in ea, nu sunt decat o nevasta cicalitoare, frustrata, terminata, casatorita cu cea mai mare tarfa de barbat, incapabila sa divortez dar comentand, comentand, comentand cu speranta. Casnicie infecta, joc de noroc marunt la cazinoul de cartier, nici macar la unul care te seaca, nici macar la unul care te falimenteaza, care te face sa-ti vinzi casa si masina. Nu, la unul micut. Si caldut. La micile zvacniri, la micile ciupeli, la mica imitatie de viata adevarata, fie ca e buna, fie ca e rea. Doru Buscu nemultumit de un cacat de agentie, Catalin Matei plangandu-se de cat de mitocani sunt romanii la check-in in alte tari. Coada de romani mitocani de la check-in. Banuiesc ca nu a fost in vacanta in Germania sau in Danemarca, in Suedia sau Franta, in Norvegia sau Islanda, in Japonia sau in Noua Zeelanda, in Marea Britanie sau in Cehia. Am voie sa ghicesc de trei ori: Grecia, Turcia sau Italia. Inca o data mai ghicesc. Adaug si Spania. “Stiti povestea. Pleci din tara, stai o saptamana, doua, trei, te plimbi, te uiti la oameni, te relaxezi, ti se face dor de tara, te plictisesti, te intorci.” spune Catalin Matei in 24 FUN. Nu, eu nu stiu povestea asta. P-asta n-am citit-o. Am citit-o doar p-aia cu “Nu stiti povestea. Pleci din tara, stai cu lunile, traiesti, iubesti, respiri, iti recapeti demnitatea, iti reamintesti cine esti si iti dai seama ca daca ai o farama de coloana vertebrala ramasa in tine, nu vei mai putea niciodata sa traiesti fericit in Romania. Si te intorci. Nu te intalnesti cu romani la check-in, ca ai avut atata minte cat sa te duci intr-o tara in care romanilor nu le place. Si nici nu ai de ce sa bombani legat de agentie pentru ca ai fost un om inteligent, liber, caruia nu-i tataie curul ca nu se va descurca intr-o tara straina si caruia nu ii e lene sa traiasca ceva in afara graficului mic-burghez, minuscul-burghez. Si ai rezervat online camere la ce hotel ai vrut tu, fara sprijinul meschin al unei agentii.”

Mi-am dat seama ca orice clipa in care deschid, totusi, televizorul pentru ca “asta este realitatea in care traim” sau orice clipa in care citesc ziarele pentru ca “trebuie sa fii informat” si orice moment in care incerc sa comentez viata romanilor si lipsa lor de minima directie si umanitate ma face sa par cel mai trist om pe care l-am intalnit vreodata. Cel mai disperat, cel mai agitat, ca cei care tot trag de un mort sperand sa se mai trezeasca, ca cei care ii striga cuiva “te rog sa ma iubesti”. Asta nu se poate intampla. Nimeni nu se va trezi explicit, in termenii nostri, dupa ce a murit, nimeni nu te va iubi daca-l rogi. Trebuie sa intelegi ca s-a terminat. Iar daca nu intelegi, esti doar intr-o forma jalnica de negare, nu faci decat sa ascunzi faptul ca esti rapus si ca nu mai esti, de fapt, in stare sa o iei de la capat intr-un context demn si frumos. Inseamna ca nu esti suficient de puternic, inseamna ca ai deja in tine o bucatica de sambure imputit romanesc, inseamna ca te-ai infectat, inseamna ca nu esti si in interior la fel de vehement si contrariat cum incerci sa pari cand vorbesti, cand scrii. Inseamna ca revolta nu iti este autentica, inseamna ca ai inceput doar sa te hranesti din ea (multi fac asta chiar la propriu si ma refer aici la jurnalisti, in special), o consideri adrenalina ta, o consideri cafeaua de dimineata, nu ii mai sesizezi esenta, punctul de pornire, nuantele si, cel mai important, telul.

Eu nu voi mai deschide televizorul pe nici un post romanesc, nu voi mai citi nici un ziar romanesc, voi pleca atunci cand cineva o sa inceapa eterna barfa revoltata sub titulatura de “polemica”, voi renunta sa ma mai las preocupata de orice fel de element incert romanesc. Vor fi, evident, ocazionalele orori cu care ma voi intersecta involuntar dar voi refuza sa le mai comentez in vreun fel. Voi incepe sa ma distantez mental de tot ceea ce constituie prezentul romanesc. Apoi ma voi distanta geografic. Nu am detalii. Tot ce pot sa spun este ca nu va fi implicata nici o agentie de turism si ca nici la check-in nu ma voi intalni cu romani la intoarcerea in tara din simplul motiv ca nu va mai exista o intoarcere in tara.

Sigur stiti sloganul american legat chiar de tara lor: “Love it or leave it”. Complet de acord. Dincolo de impertinenta sloganului american in sine, eu pastrez doar cuvintele si le atenuez complet impertinenta folosindu-le ca pe o constatare la capat de drum, ca pe o constatare perfect rationala, ostenita, intr-o dispozitie echilibrata. La mine hotararea e “leave it”. Nu poti sta bombanind zilnic, nu poti trai dispretuind zilnic, nu poti trai asa, mi-e scarba de mine privindu-ma traind asa. Pentru cei care se descurca in Romania, nu am decat admiratie. Usor inspaimantata si straina, ce-i drept, dar tot un fel de admiratie.

Toate subiectele mele pe acest blog vor viza chestii bine documentate care sa poata ajuta oamenii, mai ales pe cei care se afla in preajma mortii cuiva iubit sau in preajma mortii proprii. Voi face o mica exceptie de la aceasta regula atunci cand ma va impresiona teribil un gest de umanitate, un gand ascutit, un act artistic ravasitor, o personalitate superba care ma va face sa imi revizuiesc fie si numai pentru cateva minute hotararea de a nu comenta Romania.

Nu pot sa-mi uit greata in fata constatarii ca cele mai multe vizionari le-am avut in ziua in care am scris despre Mircea Badea.  Nu pot sa ma consider deosebita de o cloaca daca ma balacesc in ea, fie si cu atitudini de bun simt. Eu de azi nu ma mai balacesc, cu riscul de a deveni usor asociala si neinteresanta, cu riscul de a nu atinge subiectele care ne ingroapa incetul cu incetul.

*titlul post-ului este titlul unui roman scris de Alan Sillitoe

Sunt nemulţumit de cei care încearcă să ne standardizeze felul nostru de a fi. Creatori şi case de modă avem pentru îmbrăcăminte. Ne mai lipsesc creatorii de comportamente cenzurate după gustul şi moda propusă de ei. De fapt, se plimbă mulţi designeri şi Procuşti deghizaţi printre noi ce au ajuns la extrema de a-şi transforma grinzile opace din dreptul privirii lor în grinzi transparente ce nu mai necesită îndepărtarea de la nivelul percepţiei ce se recomandă a fi una vizuală şi, astfel, reuşesc să vadă paiele ce au tangenţă cu ochii noştri.

Îmi creează repulsie tendinţa noastră suicidară de desfiinţare a trăsăturilor unice ale fiinţei noastre, de desfiinţare a modului în care am fost creaţi de Dumnezeu şi dorinţa de copiere a vedetelor care îşi lasă „baltă” fanii cu un simplu „good night” după terminarea concertului, târziu, în noapte. Copiem vedete care ne sărăcesc de valori şi comportamente decente deprinse cu greu, într-un târziu adolescentin, de la părinţi sau de la cei care ne-au educat.

Uităm să Îl copiem şi să-L venerăm pe Cel care într-adevăr a fost o „Vedetă” pe scena istoriei, pe crucea ce a marcat Dealul împăcării Cerului cu noi, oamenii. Vedeta aceasta nu ne-a spus şi nu ne va spune „good night”-ul englezesc în stil american, fără a nu mai avea vreo tangenţă ulterioară cu noi. Uităm de Isus Hristos şi de ce a făcut El pentru noi. Colecţionăm în schimb postere şi materiale cu Rolling Stones, Depeche Mode, Kylie Minogue, Julio Iglesias. Problema e că sunt vedete trecătoare şi impersonale, mai aproape de poarta veşniciei decât poate ne-am imaginat.

Fii tu însuţi. Fii ceea ce eşti. Nu mai copia. Dacă o faci, copiază-L pe Cel care merită copiat şi urmat. Fii în exterior ceea ce eşti în universul tău interior. Nu-ţi mai purta masca uzată şi sătulă de tine însuiţi. Fii exprimarea sinelui tău, fiindcă exprimarea fiinţei tale în afară este unică. Nu mai pleca urechea la designerii postmoderni. Nu mai dori să fi emiţătorul expresiei celorlalţi fiindcă tu eşti un emiţător diferit de ceilalţi şi implicit posesorul unei alte expresii. Fii ceea ce eşti! Fii o expresie fidelă fiinţei tale. Exprimă-te unic, aşa cum eşti: unic.

Îmi dau seama că avem nevoie să fim noi înşine iar dacă dorim schimbarea, să ne dorim a fi modelaţi de modele reale şi benefice fiinţelor noastre. De asemenea, îmi dau seama că avem nevoie de fiinţe şi realităţi autentice lângă noi. Mimarea autenticităţii nu ne este necesară pentru că ea există doar în momentele prielnice ale existenţei noastre şi mă refer la celelalte persoane din apropierea noastră. Mimarea nu rezistă situaţiilor deficitare din viaţa noastră. Ea se dezintegrează, se comută de la existenţă la absenţă. Pentru că ea a fost de fapt o umbră iar umbra există doar în prezenţa soarelui. În absenţa soarelui, fără lumină, umbra nu mai există, locul ei fiind luat de întuneric. Asemeni umbrelor sunt şi oamenii care ne sunt aproape doar cu prezenţa fizică şi nu cu una activă, a sufletului.

Prin a fi noi înşine facem ceva ce este aparent în detrimentul nostru. Dar este exact contrariul. Felul nostru de a fi exprimat în consecinţă, fără cosmetizare, îndepărtează persoanele care nu suportă fiinţa reală. Îndepărtează de fapt persoanele care nu sunt lângă tine. Pentru că, atunci când vorbesc de sinele unei persoane vorbesc de persoana aceea exact aşa cum este ea. Beneficiul ieşirii tale reale în afară este acela că ajută la identificarea acelor persoane ce te acceptă aşa cum eşti şi persistă lângă tine, în ciuda unor situaţii nefavorabile ţie, poate chiar şi lor.

Încearcă-ţi prietenii prin testul de a fi tu însuţi. Vor pica acest test cei pentru care reprezinţi doar un potenţial mijloc de parvenire şi nu persoana care le creează o bucurie în plus prin simpla ta existenţă. Vei îndepărta persoanele care oricum se vor îndepărta pe sine, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, în momente în care viaţa ta va lua alte întorsături. Vei şti de pe pragul zilei de azi cine este cu tine şi cine nu este cu tine, cine celebrează momentele în compania ta şi cine nu. Este necesar să îţi asumi riscul de a rămâne alături chiar şi numai de o singură persoană care este admisă de tine în urma acestui test. Acea persoană are potenţialul real care se va declanşa în favoarea ta atunci când momentele ce însoţesc viaţa ta sunt nefavorabile şi nedorite.

La urma urmei de ce ţi-ai dori marionete fără semnificaţie? De ce ţi-ai dori o relaţie cu persoanele care nu coexistă de fapt fiinţei tale, care nu au o relaţie reală cu tine, chiar dacă susţin în cuvinte şterse contrariul?

cate din hotararile noastre sunt luate constient, si cate trec prin cortex fara a fi procesate? libertatea pe care cineva o are inseamna in fapt responsabilitatea individului pentru actiunile sale. chiar daca la noi nu se mai poate vorbi despre dictatura si despre guvernarea prin teroare, nu cred ca oamenii de acum sunt cu mult mai liberi decat cei de acum 19 ani. de fapt, in locul comunismului s-a asezat capitalismul. de democratie adevarata deocamdata nu poate fi vorba, pentru ca pentru asta ai nevoie de cetateni. cetatenii sunt oameni interesati de “cetatea” lor, care nu se limiteaza la a susoti pe la colturi, ci se implica activ in treburile “cetatii”.

DAR, noi avem moda. cand scriu “moda”, ma refer la insusirea inconstienta a unei atitudini, a unui curent de gandire. inseamna sa faci ceva fara a sti de ce. procesul de insusire a modei functioneaza ca atunci cand o turma de oi isi urmeaza ciobanul. nu stiu unde merg, nu stiu de ce merg, dar toata lumea merge incolo, ciobanul (conducatorul respectat al turmei) merge incolo, deci acela este drumul cel bun. i-am putea zice “imitatia majoritatii”. ciobanu este trend-setter-ul.

omul este animal social. Nu frate! oaia este animal social! omul este constient! dintre cel care face ca ceilalti doar pentru a fi in rand cu lumea si cel care este pe deplin constient de actiunea lui, primul este o oaie, iar al doilea, om.

bradul imens de la unirea… nici la Revolutie nu au fost atatia oameni in strada. s-au calcat in picioare, s-au injurat, au stat prinsi intre oameni si oameni, oameni si masini, rauri de oameni, fara pic de scapare, isterie capitala. de ce? oamenii aia s-au gandit inainte sa vada bradul artificial din fier?

toata lumea merge, hai si noi. toata lumea si-a luat, hai si noi. toata lumea … hai si noi.

apoi mai este manipularea… cand ciobanul isi da seama de influenta pe care o are. gandirea critica nu se invata nici in scoli, nici in licee, iar in facultati nu este incurajata. de mici am invatat ca e mai bine sa “go with the flow” decat sa inoti contra-curentului. chestionarea ordinii “firesti” este buna daca are loc in medii controlate si capata forme cat mai abstracte.

persoanele care protesteaza fara a sti de ce, sau oile rebele. “oamenii aia protesteaza, hai si noi, ca e cool sa protestezi”. protesteaza de dragul socializarii si eventual al distrugerilor, nu pentru a schimba pozitiv societatea.

important este sa faci ceva doar daca esti convins ca vrei sa faci. apoi, daca faci ceva, trebuie sa fii responsabil si sa iti asumi consecintele. libertatea nu poate fi conceputa decat limitata constient si din propria initiativa. libertatea absoluta se refera la autoimpunerea unor limite. AUTOIMPUNERE! gandeste-te un moment la conceptul asta

in rest, “faci ce faci, dar stii ce faci” 

Poţi să fii papagal în toate culorile, dacă ai limbă de papagal tot papagal rămâi!

Există pe pământ lucruri general valabile şi constante ale experienţei, pe care, câteodată, le poţi exprima în formule vechi, pentru a arăta că le-ai perceput nu numai sensul, dar şi statutul arhaic. Există însă şi pedanterie cu carul, pentru care orice banală constatare caută să se estetizeze în ziceri celebre. Şi mai există şi neamul papagalilor, care împrumută orice, oricând şi oriunde, dacă poate să dea bine, dacă îşi ating scopul.

În ciuda soiurilor multiple de papagali vieţuitori pe planetă, socoteala lor matematică e una singură: după ce înmulţeşti aceeaşi expresie, o adaugi şi o împarţi la o mulţime de oameni care se intersectează aleatoriu cu o altă mulţime vidă, nimeni nu mai ştie cine a spus-o primul şi, cel mai adesea, nici la ce se referă exact. Însă exactitatea este o virtute clasică şi perimată pentru cultura postmodernilor iubitori de orice ne face să arătăm bine sau aduce beneficii, fie că ne dăm după moda retro sau după avangardă. La urma urmei, nici nu ştim care e diferenţa între retro şi avangardă sau dacă a fost vreodată vreo diferenţă.

Noi, postmodernii, iubim intertextualitatea care combină modele, curentele, epocile, veacurile, gândirile, persoanele, religiile, sistemele şi tot ceea ce mai vreţi dv: salamul cu îngheţata şi pe Adi de la Vâlcea cu Eminescu. Mass-media confundă adesea pe oricine are bani sau vernisaj de piele proprie, cu o vedetă, cu o personalitate care trebuie să ne încapă toată retina. Sau, spre exemplu, Pro tv-ul i-a confundat astăzi pe Cioroianu şi Vozganian, în materie de oratorie, cu Vanghelie şi Elena Băsescu. De ce nu pe Cicero cu Simona Senzual? Dacă Prigoană se întâmplă să recite a fi sau a nu fi, atunci Prigoană=Shakespeare.

Mass-media decretează, în general, cam care ar trebui să fie ocupaţia neuronilor noştri. Şi dacă nu ai altă ocupaţie mintală, vorba unui Moromete care a ajuns hip-hoper, intri în această discotecă generalizată care se vrea a deveni societatea postmodernă şi dansezi după muzica pe care o re-playază alţii.

DJ-eii au înţeles un lucru esenţial: dacă vrei să ai oameni obedienţi sau să ameţeşti pe cât mai mulţi, atunci trebuie să ai labilitate ideologică şi să fii acordeonist într-o ştiinţă care nu se mai termină. Acolo unde lumea nu ştie de unde începi şi nici unde ţi-e sfârşitul, pentru că pari fără de margini, nemuritor şi rece, imposibil de precizat pe o scară de la -∞ la +∞.

Eşti postmodern ca să nu pari vetust şi te parfumezi arhaic când vrei să pari cult sau manierat, nefiind niciuna din ele, eşti tată de familie şi Don-Juan de noapte, eşti femeie de excepţie şi excepţie de femeie, eşti genial în particular şi artefact public sau invers. Eşti de toate şi doctor în toate ştiinţele teoretice, practice şi politice, după cum stă bine oricărui teoretician de noi lăutărisme, care glosează nestingherit la toate mesele.

Papagalii virtuozi se recunosc după felul în care imită tot şi nu cred în nimic. Atunci când începi cu nicăieri şi termini cu niciun scop, în afară de unul foarte prompt şi pragmatic, dai dovadă de papagalism. Sau de papagalicism. Oricum ar fi, când te uiţi în dreapta şi în stânga ca să citeşti reţeta succesului şi o aplici cu ingrediente fierte în suc propriu, tot papagal rămâi, oricâte coarne de raiting ţi-ai pune în cap.

Când ascunzi şi ce gândeşti, şi ce nu gândeşti, pentru că niciodată n-ai gândit să gândeşti, şi vrei ca omul să creadă că tu respiri inteligenţă şi cultură, moralitate şi credinţă, eşti una papagal penibil, un papagal de cea mai joasă speţă, famat, care nu înţelegi că 0 nu devine 10 doar pentru că i-ai pus un 1 în faţă. Sau că aerul public nu îţi ridică automat falduri în creier.

Psa. Gianina.

Censuur heeft zo ook zijn voordelen: de pareltjes waarop je stoot tijdens het rondzoeken.

Deze vogel werd vorig jaar, met ruime voorsprong op filmfragmenten met walvissen, gorilla’s, chimpansees en grizzly’s, verkozen tot “Favourite Attenborough moment”.

De man zei er zelf over:

“The ironic thing was that we eventually found a lyrebird that, having been imitating kookaburras and things like that, was then singing and performing in a forest that was being felled. So it was singing of its own doom, because it actually imitated the sound of chainsaws cutting down its own home.”