Ni se intampla in viata unele lucruri de o intensitate sufleteasca atat de mare incat orice combinatii de cuvinte am folosi nu avem cum sa reusim sa redam intocmai ceea ce simtim… mii de explicatii si n-ajung. De ce, cand vrem sa explicam lucruri folosind superlative, cuvintele-s asa sarace? Ni se intampla uneori sa primim, chiar fara sa cerem sau, mai ales, fara sa meritam, o hrana sufleteasca atat de pretioasa incat simtim ca nimic altceva nu ne mai lipseste. Ni se intampla sa avem parte de gesturi de o noblete sufleteasca atat de mare incat ne simtim coplesiti si tot ce ne dorim e sa fim mai buni, sa facem, la randul nostru, pentru cei din jur, gesturi din suflet, adevarate. Si, daca reusim sa inapoiem macar o infima parte din ceea ce primim, da, suntem cu adevarat castigati…

Azi a fost o zi cu o incarcatura emotionala foarte puternica… azi, cum a zis un om drag, “cerul a fost mai luminos” pentru ca s-a produs in viata cuiva o mare bucurie. Un lucru necesar si totusi neasteptat… o impacare sufleteasca… si-o legatura pe viata.

“Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.”

Adrian Paunescu

Chiar daca te straduiesti cu ardoare si pasiune si cu tot ce ai sa faci ceva, ceilalti pot si vor ramane in continuare in stare de ignoranta si pasivitate.

Chiar daca cerul si pamantul te iarta pentru greseli, daca singur nu inveti sa te ierti vei plati la infinit si vei suferi la infinit.

Atunci cand cineva, fie om sau animal sufera cumplit, ar trebui, poate, ca intreaga lume sa se opreasca in loc. Dar nu se intampla niciodata asa. Dimpotriva, suferinta sa este acompaniata de rasetele si nepasarea universala.

Imagine invizibila: sa mananci, razand si aniversand, un gratar dintr-un animal torturat lent pana la moarte, fiind incaltat si cu pantofi din pielea lui si stand pe un scaun imbracat cu pielea lui.

Nu pierde timpul cu formalitati si discutii despre banalitati. Nu pierde timpul cu oamenii care spun ca pe o poezie, desi nu ai relatii profesionale cu ei, expresii de genul “O zi buna”, “Spune, te rog” si alte formule stas nesincere.

Cand esti impacat si zambitor, ti se intampla lucrurile bune mult asteptate. Cand esti trist, singur si ai avea nevoie de ajutor, nu il poti “atrage” spre tine, ci numai cand esti senin si fericit. Oarecum nedrept, dar asa se intampla. Binele din exterior vine dupa ce s-a instaurat binele interior. Dupa ce l-ai instaurat TU.

- Bună! Ai primit sms-ul, nu?

- Bună! Da, l-am primit şi am încercat să mă gândesc la o soluţie, dar nu prea mi-au funcţionat rotiţele.

- Nici mie. Chiar nu ştiu ce să fac. Ea nu ţi-a zis nimic?

- Nu. Hai să lăsăm lucrurile să vină de la sine, poate chiar ne facem probleme degeaba. Zi-mi mai bine ce ai făcut ieri de nu mi-ai răspuns la telefon. Te-am sunat de vreo 10 ori. Mi-a părut rău că te-am lăsat singură, dar mi-era că mai zic şi eu ceva şi iese mai rău.

- N-aveam chef să vorbesc cu nimeni. Am stat închisă în cameră până pe la 8, apoi am ieşit să mă plimb singură, de nebună, pe străzi.

- Doamne… de ce nu m-ai sunat?

- M-am întâlnit cu Ştefan şi am mers la Bliss. Mi-a priit.

Până să se audă soneria, Melania terminase de povestit ceea ce păţise în ultimele 24 de ore. De cum a intrat în cameră, Silvia s-a aşezat pe fotoliu, în celălalt colţ al camerei, cât mai departe de Melania, care la insistenţele Laurei a scos un salut scurt. Timp de mai bine de un sfert de oră, fetele vorbeau pe rând, Laura şi Silvia, Laura şi Melania. Nimic în plus.

- Eu am obosit. Am încercat, m-am străduit, am făcut-o pentru voi, pentru noi, dar văd că degeaba….. Sunteţi una mai încăpăţânată decât cealaltă. Aşa că… dacă aveţi de gând să lămuriţi lucrurile, ar cam fi timpul s-o faceţi. (izbucni Laura la un moment dat)

Linişte profundă. Nici una din cele două nu voia să ia iniţiativa, considerând că se vor înjosi în faţa celeilalte.

- Deci… să înţeleg că v-am adus degeaba aici.

- Eu n-am nimic de spus. Cred că nu am greşit cu nimic. (afirmă Silvia)

- Mel…?

- Eu n-am făcut decât să reacţionez la ceea ce a zis ea. Nu puteam să mai tac. Ce vrei? Nu pot să mă prefac doar de dragul liniştii.

- Şi ce-am zis aşa grav? Nici eu nu pot să mă prefac. Am spus ce-am gândit. Dacă tu nu eşti capabilă să accepţi adevărul, nu e vina mea.

- Calm.. calm fetelor! Nu mai ridicaţi vocea.

- Stai liniştită Laura, eu plec. N-are rost. Nu ştiu ce-am sperat de la întâlnirea asta. Melania… când o să fii dispusă să accepţi şi părerile altora, caută-mă.

Toată truda Laurei fusese în zadar. Era dezamăgită de prietenele ei. Nu se aştepta ca cele două să nu se împace. Niciodată nu se întâmplase nimic asemănător cu ele şi nu ştia ce să mai facă. Melania însă, se aştepta ca situaţia să continue pentru că ştia că nu este dispusă să-şi ceară scuze şi la fel şi Silvia.

Ajunsă acasă, s-a apucat să lucreze la un proiect la literatură. Trebuia să-şi ocupe mintea cu ceva şi oricum mai avea câteva zile până când termenul de predare expira. Restul week-endului a trecut foarte repede, fără alte evenimente. Nu l-a mai stresat pe Raul pe mess, nu a luat legătura cu Silvia, iar cu Laura a discutat doar despre lucruri legate de şcoală. Simţea că revine la starea aia în care era în urmă cu câteva luni, înainte să fie lovită de “meteoritul” Raul, starea aia de introvertire, fără să interacţioneze cu tinerii de vârsta ei. Nu-i plăcea, dar se gândea că poate aşa-i mai bine pentru toată lumea. E adevărat că trăise experienţe noi şi se bucurase de multe lucruri de care nu avusese parte înainte, dar la fel de adevărat era şi că îşi tulburase total viaţa, plânsese şi suferise.

Nu ştia încă dacă a renunţat la el, continua să i se facă pielea de găină când trecea pe lângă el, dar nu-l mai saluta, nu-l mai privea. În următoarele săptămâni s-au ignorat reciproc, se comportau ca şi cum nu s-ar fi cunoscut, ca şi cum nu ar fi fost niciodată prieteni. Nu ştia dacă din partea lui comportamentul ăsta venea natural, ştia doar că pentru ea era un chin. Ar fi vrut să-i vorbească, să-l întrebe cum se simte, să-i împărtăşească bucuriile şi să-i alunge gândurile ce-l macină, să-l facă să simtă că cineva este lângă el în fiecare moment, chiar şi doar cu gândul. Cu Silvia, lucrurile stăteau la fel ca în ziua în care Laura încercase să le împace, adică nu vorbeau decât strictul necesar la liceu şi doar un salut rece într-o eventuală întâlnire pe stradă.

Într-una din seri, în timp ce stătea întinsă pe canapea cu o coală albă în faţă, încercând să scrie un eseu, concentrarea i-a fost întreruptă de soneria telefonului. A tresărit. Aproape că şi uitase cum sună.

- Alo!

- Salut Mel! Ce mai faci? Nu te-am mai văzut de mult timp.

- Bună Ştefan! Momentan mă chinui să scriu un eseu. Tu ce faci?

- Te-am întrebat ce mai faci, nu ce faci în momentul ăsta. Ştii la ce mă refer.

- Ştiu… încercam doar să te driblez. Ce să fac… mă scald în singurătate.

- Ai lămurit lucrurile? Te-ai liniştit?

- Hmmm… să zicem doar că… i-am dat mai mult spaţiu şi mai mult timp decât credeam că sunt capabilă să dau.

- Adică n-ai vorbit cu el..

- Eu da. El…… nu.

- Aha. Şi cu Silvia? V-aţi împăcat… presupun.

- Nu chiar. A existat o încercare… a Laurei… dar.. ştii că-s încăpăţânată.

- Am înţeles, dar..

- Gata! Destul despre mine… Spune-mi despre tine!

- Aaa.. da.. bună idee! Şi uitasem de ce te-am sunat. Voiam să te anunţ că vineri seara ai planuri.

- Da? Eu? De când?

- Din momentul ăsta.

- Şi ce planuri am?

- Vii la petrecerea de ziua mea! Nu-mi spune că ai uitat de ziua mea de naştere ?!?

- Ăăăă… nu! Voiam să te las pe tine să o spui.

- Da da! Cum să nu! Pentru blasfemia pe care tocmai ai comis-o este imperios necesar să vii sâmbătă.

- Termină cu limbajul ăsta pretenţios! Normal că vin. Dar…

- Sper să fii tare!

- O să fie acolo, aşa-i?

- În principiu, da. Ne cunoaştem din copilărie, suntem destul de buni prieteni…

- Nu trebuie să-mi dai explicaţii, ştiu care-i faza. Stai liniştit, o să vin chiar de-ar fi ultimul lucru pe care-l fac. Ai făcut prea multe pentru mine ca să te dezamăgesc într-un moment ca ăsta.

- Eu glumeam mă când am zis ca te oblig să vii. Dacă simţi că n-o să faci faţă, o să înţeleg…

- Am zis că o să fiu acolo! Înţeles? Sau acum regreţi că mai invitat?

- Hahaha… foarte amuzant. Ne vedem vineri! Ai grijă de tine!

Uitase complet că se apropie aniversarea lui Ştefan. Vestea a luat-o prin surprindere, iar gândul evident că i s-a dus la ultima petrecere la care fusese… cea a lui Bogdan… când a stat toată noaptea cu…… EL. De data asta cu siguranţă n-avea să fie la fel. Era imposibil. De data asta avea să fie în aceeaşi încăpere cu el, dar atât de departe… Nu era sigură că va putea suporta, dar trebuia să încerce… de dragul lui Ştefan. A doua zi, i-a spus Laurei despre petrecere şi a aflat că le invitase şi pe ea şi Silvia, deci încă o persoană pe lista “de evitat”. Se anunţa o seară mai mult decât interesantă. Era miercuri, mai avea puţin timp în care să se pregătească emoţional pentru marea încercare.

Desigur că timpul a fost iarăşi nemilos şi s-a trezit vineri ca şi cum n-ar fi trecut decât câteva ore. Iar ca tabloul să fie complet, cu câteva ore înainte să plece, primeşte un sms de la Laura, în care o anunţa că nu mai poate merge la Ştefan. După ce a citit mesajul, a sunat-o fără să stea pe gânduri. Trebuia să facă ceva să o convingă, în circumstanţele în care se afla, nu-şi permitea să o piardă şi pe ea.

- Deci… spune-mi că a fost o glumă proastă mesajul ăla.

- Nu mă, nu e nicio glumă. S-au hotărât ai mei să mergem mâine la bunici şi trebuie să plecăm cât mai devreme, ştii că am 400 de km de străbătut. Mă întorc duminică seara.

- Ohhhhh Doamne! Ce mă fac eu fără tine?

- Calmează-te măi. Or să fie băieţii acolo… şi…Silvia…

- Hai că ai zis-o. Ştiu că Bogdan şi Ştefan or să fie lângă mine dacă se întâmplă ceva… dar şti cum stă treaba cu Silvia.

- Am eu o presimţire că o să fie totul bine, chiar şi cu Silvia.

- Şi chiar nu poţi să vii mă? Teeeeeee  rooog!

- N-am mă cum. Dar orice ar fi mă suni dacă ai nevoie!

- Bine… Sper să nu fie nevoie. Drum bun şi ai grijă de tine!

Păcat că optimismul Laurei nu era molipsitor. Şi-ar fi dorit să gândească la fel de pozitiv şi ea. În clipa aia, l-ar fi sunat pe Ştefan să-i spună că nu se mai duce, dar îi promisese… nu putea să-l lase şi ea baltă, era de ajuns că renunţase Laura.

Venise în sfârşit ora să plece. Înainte să iasă pe uşă se mai uită o dată în oglindă să se asigure că e totul în regulă. Îi luase mai bine de 2 ore să se aranjeze. Alesese o rochie asimetrică, în degradé, pornind de la un violet închis la bază şi ajungând la un lila suav în partea superioară, fără bretele şi mulată pe talie. Îşi îndreptase părul, se machiase discret tot în nuanţe de violet, iar pentru buze alesese un gloss de un roz pal. Îşi spunea că s-a aranjat pentru ea, pentru că vrea să se simtă bine în pielea ei, dar în adâncul sufletului ştia că nu era ăsta adevărul, că de fapt se aranjase pentru el. Şi-a pus haina pe ea, a luat geanta din cuier, a numărat până la 5, după care a respirat adânc şi a plecat spre localul unde era petrecerea.

Judecând după maşinile care erau în parcare, părea că toată lumea venise deja. Plănuit sau nu… Bogdan era afară la o ţigară împreună cu alţi prieteni. Se bucura că-l vede pe el primul, avea astfel ocazia să nu intre singură în salon.

- Ave! Credeam că ne-ai lăsat baltă. Ştefan întreabă de jumătate de oră de tine.

- Bună! Ce să fac… am venit doar pe astea 2 picioare. Care apropo… aproape că au făcut ţurţuri.

- Trebuia doar să dai un telefon, ştii asta.

- Da.. Mă rog.. lasă asta. Zi-mi..

- Da, a venit. Este înăuntru.

- Aha. Aş putea să te rog ceva?

- Încearcă şi vei afla.

- Vrei să intri cu mine? Laura n-a mai putut ajunge, iar cu Silvia, bănuiesc că ştii situaţia.

- Cu o condiţie.

- Orice.

- Să mă laşi să stau cu tine toată seara…. să mă asigur că nu faci vreo tâmpenie, nu de-altceva.

- Doamne, Bogdan, eşti un înger!

Condiţia lui Bogdan îi convenea de minune, să stea singură doar cu ochii la Raul era cel mai prost scenariu pe care şi-l făcuse. De cum a intrat, l-a îmbraţişat pe Ştefan şi i-a spus de convenţia pe care o făcuse cu Bogdan pentru a-l linişti încă de la început. Dintr-o privire, a scanat încăperea : Silvia era la dans cu alte câteva fete, iar Raul se dusese la masă, probabil să ia un pahar de vin. Se simţea în regulă, mai bine decât se aşteptase. Compania lui Bogdan şi a prietenilor lui era perfectă. Din când în când aceştia, împreună cu Ştefan şi prietena lui, Bianca, o corupeau şi la dans, reuşind s-o facă să intre în ritmul petrecerii. Aproape de miezul nopţii a fost adus tortul şi s-au strâns cu toţii să-i cânte la mulţi ani sărbătoritului, apoi s-au aşezat să savureze prăjitura.

- Mel ! Melania! Heeei!

- Au, scuză-mă Bogdan, ce spuneai?

- Nu spuneam nimic, aveam doar de gând să te atenţionez că te uiţi hipnotizată la el şi nu e bine.

- Ştiu… dar..

- Vrei să vorbeşti cu el?

- Ştii bine că da. Dar n-am s-o fac.

- De ce nu? Fă-o! Poate o să te simţi mai bine, poate că şi el aşteaptă asta într-un fel.

- Crezi?

- Nu ştiu, îmi dau şi eu cu părerea, n-am deschis niciodată subiectul ăsta cu el.

- S-ar putea să ai dreptate. Dar în gălăgia asta n-o să ne înţelegem unul cu altul.

- Ia-ţi haina pe tine şi scoate-l afară. Asta-i problema?

Îndemnul suna excesiv de tentant, practic era ceea ce-şi dorea de mult să facă. Aşa că nu s-a mai gândit de 2 ori, s-a dus la el şi i-a spus că vrea să discute cu el, că-l aşteaptă în 10 minute afară. Şi-a luat haina, s-a mai uitat o dată la Bogdan spunându-i să-i ţină pumnii şi a ieşit. Afară începuse să ningă cu fulgi mici şi deşi. Parcă tot ce era legat de Raul trebuia să fie înconjurat de multă zăpadă. Melania se rezemase de un perete şi aştepta nerăbdătoare. După 5 minute începuse să tremure, dar nu putea să-şi dea seama dacă de frig sau din cauza emoţiilor care creşteau cu fiecare minut ce trecea iar Raul nu-şi făcea apariţia. De ce trebuia să fie de fiecare dată aşa? De ce îi dădea mereu asemenea bătăi de cap?  Îşi punea multe întrebări, dar încerca totuşi să se concentreze pe ceea ce avea să se întâmple. Nu ştia încă ce-i va spune, ce-l va întreba şi cum. Ştia doar că vrea să afle răspunsul la întrebarea enunţată în urmă cu mai bine de o lună.

Cele 10 minute pe care i le dăduse expiraseră deja, dar nu se îndura să se întoarcă în local. Ştia că va găsi un sprijin în Bogdan,Ştefan şi Bianca, dar n-ar mai fi putut să-l mai privească vreodată în ochi pe Raul. Dacă până acum reuşea să-i găsească scuze de fiecare dată când se purta ciudat cu ea, de data aceasta era deja prea mult. Probabil avea nevoie şi de această ultimă dezamăgire pentru a putea pune capăt, pentru a deschide ochii şi a vedea că cel pe care-l credea cel mai bun băiat pe care-l întâlnise, nu era nici pe departe aşa. El nu a vrut niciodată să aibă o relaţie cu ea… poate nici măcar de prietenie. Nu a evitat-o pentru că nu ştia ce răspuns să-i dea, ci pentru că pur şi simplu nu se simţea bine în preajma ei. De altfel, Melania remarcase că de fiecare dată când era cu cei din gaşca lui, comportamentul îi era cu totul altul, degajat, relaxat. Când era cu ea, parcă se transforma total, îi arăta ceea ce voia ea să vadă, se comporta frumos, vorbea frumos, dar păstra o oarecare distanţă. O nenorocită şi idioată distanţă care durea de mii de ori mai mult decât un “Nu” hotărât. De multe ori se gândise cât ar vrea să fie cu ea aşa cum e cu ceilalţi, dar se minţise singură că asta o să vină în timp.

Înainte să se dezlipească de lângă perete, nu s-a putut abţine să nu spună cu voce tare : “Câtă dreptate a avut Silvia ! ” .

Un dor fara satiu…

* Nu exista balanta pentru cantarirea sentimentelor. Se spune ca in dragoste, intotdeauna, dai mai mult decat primesti sau, poate e invers ? Sa iubesti si sa-i daruiesti persoanei iubite ce-si doreste, nu doar posibilitatea de-asi satisface placerile mondene, ci sa-i jertfesti chiar onoarea ta este, oare,  o dovada suprema de dragoste, sau de nesfarsita incredere, sau de copilareasca naivitate, sau, pur si simplu, de nesabuinta ? *   ( Honore de Balzac )

* Oare nu toti am luat, mai mult sau mai putin, dorintele noastre drept realitati ? *   ( Honore de Balzac )

Adrian Ivanitchi feat. Teodora Iacob – Arsura, la emisiunea “Gaz pe folk”, mai 2008 :

Emil Botta – Un Dor Fără Saţiu

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
Si nu stiu ce sete ma arde mereu.

haiku

spaime, ardere, incrancenare,

aripa, arc, zbor,

nalt… libertate, Lumina,

zambet -

flori de stanca, vulturi, Oameni!

Sibilla

Miracole… credinta, surazand Luminii, deasupra cioburilor zdrentuite, firimiturilor si, mai ales, nadejdea si zvacnetul spre Devenire… linistea cuminte, Iubire…   ( Sibilla )

Impacare…

si cat e dor, si de ma doare…

exist, chiar de maine  ninsoare,

ca toamnele-mi plang zambet viu,

Ceva ma respira arcuindu-ma, stiu…

si vantu-mi clipeste poeme de-otel,

ma catar pe-o rima iertare-nspre el,

ma cearta, nu-mi pasa, e-atata lumina

deasupra de nouri, si-mi frange din vina…

Sibilla

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe www.intelepciune.ro

muzica folk – youtube

Exista sex din pasiune, dragoste, ura, razbunare, betie, insa cel mai bun sex, din punctul meu de vedere este cel de impacare.

Sunt atat de imbecila uneori si tind sa nu imi mai pese si numai interesul meu il pun in rang de tel si uit ca imi pasa si am impresia ca lovind mai tare sunt mai buna si descopar sa sunt dezarmata in fata faptului ca el nu pleaca si imi pare rau si incepe lupta orgoliilor… din pacate a orgoliilor mele.

Sa fie de la faptul ca sunt la menstruatie sau e numai o scuza scornita pentru a ma putea privii in oglinda atunci cand constientizez ca pot sa pierd totul intr-o secunda… din vina mea?

Sunt zile, in viata unei femei, in care se trezeste si din cine stie ce motive nu se simte frumoasa, apreciata, sexy chiar, iar atunci indiferent de cum se comporta partenerul de viata, greseste. Vineri sau sambata, am avut o astfel de zi. Menstruatia imi intarziase deja o saptamana si gandul ca as putea sa sa fiu insarcinata ma facea sa fumez mai bine de un pachet de tigari pe zi, iar el… ei bine el parea sa nu mai fie la fel de grijuliu… repet, parea. Nu am discutat cu el in ideea ce m-am autoeducat sa nu pun in carca nimanui problemele mele si sa le rezolv singura, insa asta nu m-a impiedicat sa caut motiv de cearta din orice. Si am gasit ca doar sunt ambitioasa. Dar, aspectul la care nu m-am gandit a fost daca am cu cine.. si nu am avut. Nu e genul certaret ci mai degraba omul calculat, oarecum rece si cel mai important, destept… suficient de destept sa stie sa taca.

- Ce am facut?

- Ce nu ai facut mai bine zis!
- Nu vreau sa ne certam dintr-o prostie. as putea sa plec si sa dau cu piciorul la tot ce avem

- Pai pleaca, cine te retine?

- Copil… tu ma retii ca mi-esti draga

- Vrei sa nu mai fiu asa, te deranjeaza ca fumez toata noaptea in baie si tu nu te poti odihnii? Pai fa ceva!

Eram in halat, tocmai revenisem de la o alta tura de 5 tigari din baie, zgribulita in varful patului si bineinteles tafnoasa. A tabarat pe bine fara a-mi da dreptul fie si a respira si m-a sarutat apasat. In acelasi minut era deja in mine frenetic repetandu-mi continuu:

- Nu te vreau? Chiar crezi ca nu ma mai atragi? Nu te vreau? Esti a mea, intelegi, numai a mea.

Am facut dragoste toata noaptea iar si iar si cu fiecare atingere, cu fiecare orgasm ma simteam stapana lumii iar el regele meu.

Pana la urma o femeie nu are nevoie de diamante pentru a fi fericita ci de un barbat care sa stie cum sa o prinda de par si sa i-o traga divin in asa fel incat sa uite si cum o cheama… si eu am uitat.

Iar pentru voi dragii mei barbati… gura unei femei nu poate fi oprita decat daca ii dai o ocupatie… deci, mai putina vorbarie si mai mult sex.

A doua zi mi-a venit. Pana la urma inca nu sunt pregatita sa fiu mamica.

Doamne, cât sunt în stare să… beau!

http://laurentiudumitru.ro : imagine preluată

Am băut. Şi-am băut şi-am băut… Doamne, cât sunt în stare să beau!

Şi n-am tresărit măcar, ură. Uneori, vreau, dar… nu pot. Deseori spun. Da câte nu spun eu…  Şi-am ajuns de voie de nevoie, în punctul în care n-am intenţionat să ajung vreodată, însă, nici nu m-am opus. Nici măcar nu-mi pasă de aude cineva tăcerile-mi grăitoare, dincolo de tăcerile mele smintite cu iz de doină,  licărite spre cine ştie unde, şi, cine ştie ce… Deasupra cuvintelor mele, rostite, niciodată întâmplător, către pretutindeni, habar n-am de-a poposit careva, aspect ce nu face obiectul interesului unui suflet zămislit aripă din.. mereu frângeri. Mă-ncrâncenez şi beau, continui să beau. Nu beau cu furie, nici a tristeţi dinainte rostuite cum patima masochistului, nici precum boul mereu jinduind înspre… vreo poartă nouă, beau cu seninătate, cu ceva din arderea iubirii înrourată-n descântecele ploilor cununate-n munţi, firişoare de nemurire. Pământ sunt eu, din taine şi cântec şoptit întrupată. Evadările-mi sfâşie din toane, ori mă plesnesc, îmi biciuie-a zâmbet, neputinţele.  Ştiu că, pământ fiind, apa mă susură modelându-mă forme, prin furcile focului mă dezvălui culoare, metalul mă unduie-n fărâme cu gust sau miros ori nimic, renaşterile-mi repetate din fiecare şi toate laolaltă mă-nalţă, deasupra prafului de nouri,mă surâd, cum am eu obiceiul a zice : arc peste hule-n Lumină. De aia beau, da, beau !

Nu discut despre dependenţă, nu e potrivit şi nu se-asortează cu dorul, nu se cuvine să-ntinez Altarul unde mă-nchin, sub semnul lui 7, cum roua dimineţii mângâierii Soarelui, cum boarea nopţilor cu Lună plină, răscrucii gândurilor şoapte.

N-am să dau dovadă de ipocrizie, dese au fost clipele de zvâcnet, de răbufniri, m-am înfruntat şi împăcat cu mine… după ce am înţeles că beau ca să înţeleg înţelegerea şi că, nimeni nu mă v-a-ntreba de vreau au ba să beau, e Calea ce singură am ales. N-a venit Îngerul Păzitor să mă servească vreodată şi eu să spun ” vodka Rasputin, sec ! ” iar răspunsul să fie ” tu nu eşti slabă, tu bei ce poţi duce, că poţi… altceva bei … ”, singură m-am dumirit, limpezirile s-au răsărit Miracole în timp, după căzături, ridicări, lupte, înfrângeri, şi peste toate o voinţă de neclintit, cu iz de învingător, cândva… poate acolo, ” tamo daleko ”… acolo departe, dar eu. Şi-am să o fac, îmi stă-n putinţă, ba mai mult de-atât, am să-nvăţ şi pe alţii, asta-i menirea mea, misiunea mea. Să arăt că e singura Cale să bei, să tot bei, şi, să nu cunoşti beţia. Nu te îmbeţi şi nu te rătăceşti, nu-ţi pierzi minţile, te scuturi de dependenţă pe măsură ce înaintezi în înţelegerea că, nu trebuie să te opui, ci să bei iubind, iertând, zâmbind, ajutând, împăcându-te cu tine, cu ceilalţi şi respingând ce nu vine de la El. Simplu şi stă-n putinţa oricui se străduie să încerce, nu pierzi nimic, ce câştigi e poate aici, poate acolo, cum am spus, ” tamo daleko ”, dar e, şi , asta e tot ce contează.

Azi, am băut din nou… de voie, de nevoie, de cine ştie ce… O Doamne şi tot trează sunt ! Şi-am mai descătuşat un lacăt, să mă curgă şi-apoi să mă clipocească tot eu, dar, un eu mai.. curat.

Cum să te-mbeţi cu… propriile lacrimi!

Credinţa mea e că, Dumnezeu a dăruit lacrimile aşa : ” Tu, Omule, învaţă să răsai zâmbet din lacrimi, iubind, iertând, luptând, culegând fărâme de Lumină din tot ce-ţi stă-n putinţă, că-ţi stă şi.. n-ai să ştii aceasta până ce nu încerci, Eu sunt lângă tine, doar cheamă-mă şi voi fi acolo ! ” Şi, poate că a mai zis : ” nu căta-nspre cele trecătoare, că nu-n ele ai să găseşti nemurirea şi pacea sufletului… ”.

Beau, căci beau Viaţă, cu seninul însetatului de linişte cuminte, uneori cu patima flămândului de răspunsuri, care vin, sau nu, sau le-oi desluşi când e să fie vremea lor… Ce-am câştigat până acum? Renunţarea la renunţare, zâmbind zâmbet şi altora. Dacă doare să bei, când bei? Nimic nu e mai dureros decât să doară absenţa durerii, durerile-mi sunt pilde şi mă-ntăresc, pentru… tamo daleko…

Sibilla

fotoraimi.blogspot.com: imagine preluată

” Ceilalţi lupi, m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e mai degrabă un plâns … ”   ( Octavian Paler )

Nicoleta Voica – Arda-l focu da iubit – Doina:

” O lacrimă întotdeauna are rădăcini mai adânci decât un zâmbet. ”   ( Emil Cioran )

” Când cineva plânge, nu ştii cum să-l ogoieşti, cum să te apropii de el. Este atât de tainic tărâmul lacrimilor. ”   ( Antoine de Saint-Exupery )

” Nu există feţe mai adevărate ca  acelea pe care le inundă plânsul. E cu mult mai bine să plângi de bucurie decât să te bucuri de lacrimile altuia. ”   ( William Shakespeare )

Nicoleta Voica – Când mi-s tare năcăjită :

” Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor. Lacrimile adevarate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane. ”   ( M.R. de Haan )

Nicoleta Voica – Cin’iubeste,sa iubeasca..(doina banat):

” Când lacrimile curg dintr-o rană primită în inimă, brazdele pe care le sapă sunt frumoase şi nobile. ”   ( Emile  Zola )

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro şi intelepciune.ro

Doine din Banat – youtube

imagini preluate de pe google.ro

]]> http://enicolaeguta.wordpress.com/2009/08/12/versuri-nicolae-guta-%e2%80%93-din-iubire/ Wed, 12 Aug 2009 14:07:31 +0000 adrianminune http://enicolaeguta.wordpress.com/2009/08/12/versuri-nicolae-guta-%e2%80%93-din-iubire/ http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/10/judecata-sta-sa-inceapa-de-la-casa-lui-dumnezeu-manifest/ Mon, 10 Aug 2009 21:38:15 +0000 lorinna http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/10/judecata-sta-sa-inceapa-de-la-casa-lui-dumnezeu-manifest/ http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/05/paul-negrut-predica-2009/ Wed, 05 Aug 2009 17:33:07 +0000 lorinna http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/05/paul-negrut-predica-2009/ http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/04/viata-lui-iosif-film-crestin-23-episoade/ Tue, 04 Aug 2009 19:32:16 +0000 lorinna http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/08/04/viata-lui-iosif-film-crestin-23-episoade/ http://lakeoftears.wordpress.com/2009/07/31/impacare/ Thu, 30 Jul 2009 23:15:18 +0000 Nevermore http://lakeoftears.wordpress.com/2009/07/31/impacare/

          Era tristă, posomorâtă și mă privea aruncându-mi din ochii vii reproșuri nerostite. Știam cât greșisem față de ea, față de mine, față de noi… Și pentru că durerea ei mă durea pe mine i-am mărturisit. I-am spus că ochii îmi sunt fermecați de frumusețea ei, chiar și atunci când sunt închiși. Am recunoscut că de mult nu mai respir, doar îi inspir parfumul. Acum știa că nu îmi doream decât să îi mângâi părul, să îi ating obrazul și să îi cuprind buzele între buzele mele, pentru a îi împleti răsuflarea cu a mea, legându-ne în acest fel pentru măcar o clipă care ar fi putut deveni veșnicie.

          Am fost uimit să îi văd ochii înseninându-se, colțurile gurii ridicându-se la început imperceptibil, zdrobind tristețea cu care încă încerca să ascundă zâmbetul. Mâna mi s-a întins către bărbia ei, degetele mele au cuprins-o, întorcându-i capul spre mine. A tresărit, s-a zbătut pentru ultima oară în interiorul ei și m-a privit. I-am șoptit “te iubesc”… A înțeles că privirea mea nu se va mai depărta de ea, că va distinge în bezne, invariabil, numai silueta ei, numai zâmbetul ei… și dintre genele ei răsări soarele.

Imi repet ca nu mai scriu despre politica.Chiar incerc si voi putea daca voi vedea ca noi, cei care platim salariile politicienilor ajunsi in functie, suntem respectati si oamenii “de sus” isi dau silinta pentru noi. Chiar vreau sa imi schimb parerea si despre Elena Udrea, poate ma insel asupra ei, poate nu vrea sa isi promoveze imaginea pe banii ministerul turismului in timp ce o tara miraculos de frumoasa ramane ca o zana incuiata in odaie. Vreau sa ii citesc lucrarile publicate ca sa trec peste imaginea ei de blonda care si-a facut trecerea de la drept la minster fluturandu-si coama si nu numai. Stie cineva unde sunt publicate lucrarile, la ce editura?

PS: In timp ce cautam la ce editura si in ce an au aparut lucrarile doamnei ministru i-am gasit profilul pe Hi 5:))
Ma lesi!!!:))) Nu am stiut ca are profil, dar am nimerit-o! Nu mai caut editura ! =)

http://hi5.com/friend/photos/displayPhotoUser.do?photoId=2373486321&ownerId=308201894&albumId=225974650 , http://images.hi5.com/images/1×1_trans.gif

PS 2 : ma dau batuta, ma impac cu toata lumea. Atata vreme cat eu caut lucrarile scrise de cineva sa imi demonstrez ca am fost nedreapta si eu ii gasesc coafura si chilotii, ce drac pot sa mai fac? Ma dau batuta!M-am impacat cu mine insami!

PS 3: Am gasit informatii despre una dintre lucrari, am fost nedreapta pana la urma. E drept am gasit editura si anul aparitie mai greu pentru ” Consideratii privind geopolitica spatiului Marea Neagra-Caucaz” (Ed. Univ. Nationale de Aparare “Carol I”, 2006, Elena Udrea co -autor) decat contul de Hi 5.

N-am ştiut că împăcarea cu sine poate veni de la un boţ de drac. Că un pumn de tăciune e o alinare vie care-ţi dă un motiv să te ridici din pat dimineaţa. Că nişte ochi gri care te fixează pînă devin verzi îţi pot deveni rost pînă la eludarea lipsei de sens a propriei fiinţe. Că te poţi pierde aşa cum n-ai reuşit să te găseşti în tine însuţi în vitalitatea unui ghem de tremur negru care-ţi strigă sfîşietor nevoia de tine. Că-ţi poţi găsi aproapele în căldura cere-ţi stă în braţe şi te învăluie de acel fior pe care credeai că l-ai uitat undeva, pe-un drum fără sens.

*

Ce-am ştiut e doar că-l vreau, cu disperare şi fără un motiv lucid, ca dintr-un soi de instinct care-mi spunea că salvarea e undeva pe-un drum lăturalinc. Că n-are nici un rost să mai forţez s-o mai apuc pieptiş pe-un traseu noduros pentru a ajunge pe-un munte fără vîrf, cîtă vreme nu mi-a mai rămas aerul nici unei speranţe şi plămînii mei s-au chircit hidos, în forma unor  horcăituri agonizante.

**

Lumea spune că-i urît, îl alungă şi-l evită. Pentru mine e frumuseţea pe care o credeam pierdută. M-aş pierde şi eu, acum, cu el, în lumea în care-l face să tresalte fără motiv, să sar de bucuria lui, să mă joc de parcă aş fi dat spontan în mintea copiilor şi să-mi strig nepăsarea faţă de tot ceea ce mă sufocă de-atîta părăsire.

***

Mă retrag lîngă el şi tac. Şi lumea tace şi ea. Gîndurile amorţesc. Sufletul se destinde. Uit. Şi rămîne doar el. Şi-un tors mai anesteziant şi înşelător ca orice iluzie.