Astazi: Schwebebahn. Inainte de Schwebebahn cateva cuvinte despre Wuppertal: se afla la doi pasi de Koln si tot la doi pasi de Dusseldorf. Ambele orase importante sunt deservite de linii aeriene cu plecare din Romania, Koln chiar si de o companie low-cost. Articolul de maine va descrie in detaliu Wuppertalul, acum ne intoarcem la Schwebebahn care, atunci cand l-am vazut in 2006, mi-a scos un WOW..

Schwebebahn este o linie de transport suspendata si monosina (avand o singura sina). Deja doua particularitati care o deosebesc de alte mijloace de transport. A fost construita in 1900, deschisa publicului in 1901 si se afla inca in uz ca sistem de transport local in Wuppertal, fiind astfel cel mai vechi sistem monosina din lume. Calatoria intreaga se desfasoara de-a lungul a 13,3 kilometri pe parcursul carora sunt insirate 20 de statii. Vagoanele “zboara” la o inaltime de 8 metri deasupra strazilor si de 12 metri deasupra raului Wuppertal al carui curs il urmeaza pentru 10 kilometri. La un moment dat trenurile traveseaza autostrada A46. Spectacolul este deci total. In 2008 Schwebebahn a transportat 25 de milioane de pasageri.

Flota ce ruleaza pe aceasta linie contine 27 de trenuri compuse din 2 vagoane. Fiecare vagon are 24 de metri lungime, 4 usi de acces, 48 de scaune si o capacitate de 130 pasageri. Viteza medie este de 27km/h iar viteza maxima de 60km/h. Pentru doritorii cu bani, flota contine si un Kaiserwagen, trenul original cu care a calatorit imparatul Wilhelm al II-lea in cursul unui test in 24 octombrie 1900!! Trenul este disponibil pentru evenimente speciale si charter.

Intrucat calatoria cap-coada cu Schwebebahn-ul dureaza doar 30 de minute, in articolul de maine o sa va descriu celelalte atractii turistice care sa va umple ziua de vizita in Wuppertal.

Live Florin Salam – In visul meu, Ma intreb mereu

in visul meu eu am vorbit numai cu Dumnezeu
ca el e singurul ce stie,
of cate rele au fost pe mine
dar le-am trecut cu bine

ca orice om trec prin viata
si mai fac un pas in fata
am cazut, m-am ridicat
si cu viata m-am luptat

azi un pas,maine un pas
ce putin a mai ramas
sa stiu ca sunt fericit
ca destul m-am chinuit

in visul meu eu am vorbit numai cu Dumnezeu
ca el e singurul ce stie,
of cate rele au fost pe mine
dar le-am trecut cu bine

ma intreb mereu, in sufletul meu
of cum va fi, cand voi muri
greu sau usor, soare sau nor
si nu stiu cati mi-or duce dor

poti sa fii rege sau imparat
poti fii sarac sau bogat
sa n-ai nimic ori sa ai palate
suntem datori toti cu o moarte

caci totul este trecator
nimeni nu e nemuritor
caci totul este trecator
nimeni nu e nemuritor

la capul meu cand ma voi stinge
copiii mei cu foc vor plange
vor plange multi,vor plange multi
dar nu stiu cati, dar nu stiu cati
in urma mea, se vor bucura

poti sa fii rege sau imparat
poti fii sarac sau om bogat
sa n-ai nimic ori sa ai palate
suntem datori toti cu o moarte

caci totul este trecator
nimeni nu e nemuritor
caci totul este trecator
nimeni nu e nemuritor

Ma-ntreb mereu
In sufletul meu
Of,cum va fi
Cand voi muri..
Greu sau usor,
Soare sau nor,
Si nu stiu cati
Mi-or duce dor.

Ma-ntreb mereu
In sufletul meu
Of,cum va fi
Cand voi muri..
Greu sau usor,
Soare sau nor,
Si nu stiu cati
Mi-or duce dor.

Poti sa fi rege,sau imparat
Poti fi sarac,sau om bogat.
Sa n-ai nimic,ori s-ai palate
Suntem datori,toti cu o moarte.
Caci totul este trecator
Nimeni nu e nemuritor.

La capul meu,cand ma voi stinge
Copiii mei,cu foc vor plange.
Vor plange multi,dar oare cati
In urma mea,se vor bucura.

La capul meu,cand ma voi stinge
Copiii mei,cu foc vor plange.
Vor plange multi,dar oare cati
In urma mea,se vor bucura.

Poti sa fi rege,sau imparat
Poti fi sarac,sau om bogat.
Sa n-ai nimic,ori s-ai palate
Suntem datori,toti cu o moarte.
Caci totul este trecator
Nimeni nu e nemuritor.

A,B,C,d,E,F,G,H,I, urmează desigur Î

Î seamănă cu o săgeată
Către ceruri îndreptată.
Cu Î(â) e mai complicat
Fiindcă e reprezentat
De două semne, neapărat:
Cu î scriem la început
Cum ar fi în “imprumut”;
Dar când este în cuvânt
Îl vom scrie â, ca-n “sfânt”.
La sfârşit daca îl scrim
Tot pe î îl pricopsim,
De exemplu “hotărî”.
Ei, dar nu te amărî,
Fiindcă sigur le înveţi
Dacă singur le repeţi:
Într-o zi un împarat,
Rău si neînduplecat,
Hotărî să joace-n horă
Învârtita timp de-o oră.
O oră să repeţi şi tu
Cum şi unde-l pui pe Î (Â)!

Citesc la antenisti despre omul care a scris Imparatul mustelor – va fi urmatoarea carte citita de subsemnatul, idee impamantenita inainte de stirea cu pricina – William Golding la varsta majoratului a incercat sa violeze o fata de 15 ani pe care o caracteriza printr-un limbaj de plastician “depravata de la natura”. Toata istorisirea ar urma sa apara intr-o carte, intitulata “Barbati si femei acum” care se doreste a fi o colectie spumoasa a memoriilor lui Golding scrisa in mod special pentru nevasta sa, cu scopul de a o instiinta asupra partii sale mai putin luminoase.
Ramane de urmarit cum vor influenta aceste memorii succesul postmortem al britanicului.
Sa fie oare ceva pozitiv sau din contra o pata neagra pentru “Imparatul mustelor”?

I. Batrane veghinde, martore tacute

Stele stralucinde, liniste-ascultand;

………

Ce faceti voi oare in intr-o nonculoare

Intr-un tipar moale, de gheata si praf ?

………

Va uitati la noi, oameni trecatori

Ce la randul nostru ne uitam spre voi ?

………

Sau doar va cantati, in tonuri ascunse

Refrenuri stiute doar de Imparat ?

………

Nu stiu toate-acestea, ce va tot intreb

Insa stiu c-atuncea, cand ma luminati

Cand in sclipiri tandre, timid v-aratati,

Inima-mi tresalta, si de bucurie

Imi urca in minte, de poet cuvinte.

………

II. Multumire mea, tie, Maret Tata

Caci in gingasie, stelele-ai creat ;

Apoi prin iubire, mi-ai ingaduit

Sa privesc spre ele, si iluminat,

S-admir in tacere, frumoasa-ti putere.

………

Multumesc Creatorule,

Creatia.

Primul ceai a fost preparat din greseala. Cu cinci milenii in urma, un imparat chinez a poruncit ca apa de baut sa fie fiarta. Niste frunze au cazut in vas...

Ceaiul, aceasta bautura veche de milenii, are povestile ei. O licoare inventata in afara Europei a ajuns sa cucereasca batranul continent.

Povestea ceaiului incepe acum 5000 de ani, in China, sub domnia legendarului imparat Shen Nung, care a poruncit ca apa sa fie fiarta inainte de a fi bauta. Dar cum si in ce scop a fost preparata prima ceasca de ceai din istorie?

Legendele Asiei

Intr-una din calatoriile imparatului, la un popas, slujitorii au pus apa la fiert si cateva frunze ale unui arbust din apropiere au cazut din intamplare in vas. Asa a fost preparata prima ceasca de ceai din istorie. Aroma infuziei misterioase l-a fascinat pe Sheng Nung, care avea o minte extrem de iscoditoare si deschisa noului, astfel incat el a decis sa repete placuta experienta.

Ceaiul a cuprins impetuos viata sociala si culturala a Chinei. Pe la anul 800 al Erei Noastre, Lu Zu, un orfan rebel, crescut de calugarii budisti, a scris, dupa cinci ani de recluziune voluntara, cea dintai, cea mai completa si monumentala carte despre ceai, Ch’a Ching, care a devenit un simbol al filosofiei Zen si a dus la sanctificarea autorului chair in timpul vietii sale.

In Japonia, ceaiul a fost adus de preotul Yesei, care i-a asociat meditatia religioasa si a capatat iute sustinerea nelimitata, ca sponsor, a curtii imperiale. In atare conditii, celebra ceremonie  a ceaiului, Cha-no-yu, s-a dezvoltat ca o arta distincta, marcata de o arhitectura proprie – chaseki, cu “case ale ceaiului” si gradini de un rafinament irepetabil. Ceremonia ceaiului a ramas pana in zilele noastre una dintre cele mai puternice traditii nipone.

Bautura cu puteri magice

Incet-incet,  caravanele au adus legendele ceaiului si in Europa medievala. Totul era insa atat de confuz, inca multa vreme europenii au crezut ca frunzele de ceai se fierb, se sareaza,  se ung cu unt si se mananca!

In cele din urma, portughezii au descoperit misterioasa bautura, prin parintele iezuit Jasper de  Cruz, pe la mijlocul veacului al Xll-lea. un kilogram de frunze costa echivalentul a circa 200 de dolari in zilele noastre. Pe marginea consumului de ceai s-au iscat iute dezbateri aprinse, unele de natura medicala, altele pe teme…religioase.

Regina Elisabeta I a Angliei a fondat The John Company, cel mai mare monopol al tuturor timputilor,  pentru comertul cu Asia. Companiei i-au fost acordate drepturi incredibile: putea cuceri teritorii si avea dreptul sa le guverneze; putea sa emita moneda proprie; avea dreptul sa-si organizeze armata si sa construiasca foruri; sa stabileasca aliante; sa declare razboi; sa incheie pacea; sa emita legi; sa-i pedepseasca pe cei care le incalcau.

In Anglia ceaiul a devenit repede o parte inseparabila a vietii sociale, ceainariile s-au inmultit exploziv. Clientii erau avocati, actori, militari, negustori, studenti.

O… infuzie mondiala

Olanda si Anglia erau definitiv cucerite. In Franta ceaiul a ramas popular doar vreo cincizeci de ani. Rusii l-au cunoscut dupa 1600, sub domnia tarului Alexei, caruia ambasadorii Chinei i-au adus mai multe varietati. Ceaiul venea cu caravane de 200-300 de camile, mai bine de 15000 de kilometri parcursi in saisprezece luni! Imperiul s-a umplut repede de samovare care clocoteau.

In America, ceaiul a fost debarcat de olandezul Peter Stuyversant. Taxele erau atat de mari incat contrabanda a devenit inevitabila. In decembrie 1773,  cativa rebeli americani, deghizati in indieni, au aruncat in apa portului Boston incarcatura de ceai a unor vase englezesti. A fost unul dintre episoadele premargatoare Razzboiului de Independenta.

La expozitia mondiala de la St Louis, din 1904, Richard Blechynden, un proprietar de plantatie, exasperat de dezintereseul pentru ceaiul fierbinte, a scapat cateva cuburi de gheata in cesti, inventand “ice tea”. A fost un succes colosal.

Patru ani mai tarziu, la New York, Thomas Sullivan a pus ceaiul in pliculete peste care turna apa fierbinte. Cat de inspirat a fost, se observa in zilele noastre…

I. Licar de lumina, pace si speranta

Intr-o lume-ntreaga cazuta in pacat

Puritate sfanta pentru Imparat,

O lumin-aprinsa, pe soclu ‘naltata.

………

II. Asa sa fi tu, sora mititica

Sa-ti pastrezi vesmantul

Ascultand Cuvantul.

Sa te pastrezi tare, fara intristare.

Iar cand far’ sa sti,

Vin intemperii,

Nu uita ca sus, pe tronul cel vesnic

Domneste Isus.

Fratele mai mare, la care, alearga, pentru alinare.

Iar in urma ta,

Pe-ale vietii dale,

Iti doresc sa lasi vesnice petale…

]]> http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/05/22/o-evanghelie-imposibila-2/ Fri, 22 May 2009 06:14:26 +0000 Un fir de iarbă http://trezirespirituala.wordpress.com/2009/05/22/o-evanghelie-imposibila-2/

Evanghelia declară că acest dulgher sărac evreu, care a fost respins ca un lunatic şi blasfemiator de propriul popor şi cruficiat de stat, este acum Salvatorul lumii, Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. În Numele Lui orice genunchi, inclusiv al lui Cezar, se va pleca.

Cine ar fi crezut vreodată un astfel de mesaj exceptând prin puterea lui Dumnezeu? Nu este nici o altă explicaţie.

Evanghelia nu şi-ar fi făcut niciodată calea afară din Ierusalim, lăsată singură, prin Imperiul Roman şi în orice naţiune a lumii, exceptând faptul că Dumnezeu a ordonat ca să lucreze prin ea.

Mesajul ar fi murit la naşterea lui dacă ar fi depins de abilităţile organizaţionale, elocvenţa sau puterea apologetică a predicatorilor ei.

Toate strategiile misionare din lume şi toate schemele inteligente de marketing împrumutate de pe Wall Street nu ar fi avansat această prostie, piatra de poticnire a unui mesaj.

Acest adevăr aduce ambele încurajare şi avertizare pentru noi cei care ne străduim să promovăm credinţa în care noi am crezut. În primul rând, este o încurajare să ştim că simplu, proclamarea Evangheliei cu credincioşie va asigura continuitatea avansării sale în lume.

În al doilea rând, este o avertizare pentru noi pentru că nu trebuie să cedăm minciunii că Evanghelia poate avansa prin strategiile măreţe, elocvente şi inteligente.

Astfel de lucruri nu au nici o putere să aducă convertirea „imposibilă” a oamenilor. Trebuie să ne aruncăm pe noi înşine cu o încurajatoare disperare pe singurul mijloc biblic al înaintării Evangheliei – proclamarea apăsată şi clară a mesajului de care noi nu ne ruşinăm pentru că: „Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede!”.

Trăim într-o eră necredincioasă şi sceptică. Credinţa noastră este ridiculizată ca o mit îndrăzneţ şi suntem portretizaţi fiecare ca bigoţi înguşti la minte sau oameni slabi de minte victime ale vicleşugului religiei.

Un aşa atac adesea ne pune în defensivă şi ne ademeneşte să luptăm înapoi pentru a dovedi poziţia noastră şi relevanţa cu apologetica.

Deşi unele forme ale acestei discipline sunt foarte ajutătoare şi necesare, trebuie să realizăm că puterea încă stă în proclamarea Evangheliei.

Nu putem convinge un om să creadă, mai uşor decât putem învia un mort. Astfel de lucruri sunt lucrările Duhului Sfânt.

Oamenii sunt aduşi la credinţa doar prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, şi El a promis să lucreze, nu prin înţelepciunea umană sau expertiza intelectuală ci prin predicarea lui Hristos crucificat şi înviat din morţi!

Trebuie să venim în menghina faptului că Evanghelia noastră este un mesaj de necrezut. Nu trebuie să ne aşteptăm ca cineva să ne asculte, credinţa este lăsat singură, fără lucrarea puternică şi milostivă a Duhului Sfânt.

Cât de fără speranţă este predicarea noastră aparte de puterea lui Dumnezeu! Cât de dependent este predicatorul de Dumnezeu! Toate evanghelizările noastre nu sunt nimic mai mult decât o însărcinare prostească dacă Dumnezeu nu mişcă asupra inimilor oamenilor.

Oricum, El a promis tocmai aceasta dacă vom fi credincioşi să predicăm acest singur mesaj singular care are puterea să salveze – Evanghelia!

Apostolul Pavel avea toate motivele să fie ruşinat de Evanghelia pe care o predica pentru că ea contrazicea absolut orice era susţinut ca a fi adevărat şi sacru printre contemporanii săi.

Dar mai este un motiv pentru care să fi fost firesc ruşinat: Evanghelia este o imposibilitate absolută, un mesaj necredibil. Un cuvânt absurd pentru înţelepţii lumii.

Ca şi creştini, noi falimentăm total uneori în a realiza cât de uluitor este când cineva crede cu adevărat mesajul. Într-un sens, Evanghelia este aşa exagerată încât răspândirea în Imperiul Roman este un examen ori este natura ei supranaturală.

Ce putea aduce vreodată un păgân, complet necunoscător al Scripturilor Vechiului Testament şi bine înrădăcinat în orice filozofie greacă sau superstiţii păgâne, ca să creadă un aşa mesaj despre un om numit Isus?

El a fost născut în circumstanţe discutabile într-o familie săracă într-una dintre cele mai dispreţuite regiuni ale Imperiului Roman; şi totuşi, Evanghelia că Acesta a fost Eternul Fiu al lui Dumnezeu care a fost conceput de Duhul Sfânt în pântecele unei evreice virgine.

A fost dulgher de profesie şi un învăţător religios itinerant cu nici o instruire oficială; şi totuşi Evanghelia declară că depăşeşte învăţătura oricărei filozofii greceşti combinată cu orice deştept Roman al antichităţii.

El a fost sărac şi nu a avut un loc unde să-şi plece capul; şi totuşi Evanghelia declară că pentru trei ani a alimentat sute printr-un cuvânt, a vindecat orice boală printre oameni, şi chiar a înviat din morţi.

El a fost crucificat afară din Ierusalim ca un blasfemiator şi un inamic al statului; şi totuşi Evanghelia declară că moartea Sa a fost evenimentul central din toată istoria umană şi singurul mijloc de salvare şi reconciliere cu Dumnezeu.

A fost pus într-o groapă împrumutată; şi totuşi Evanghelia declară că în a treia zi a înviat din morţi şi s-a arătat multora dintre cei ce-L urmau. Patruzeci de zile mai târziu, s-a ridicat la cer şi stă la mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Astfel, Evanghelia declară că acest dulgher sărac evreu, care a fost respins ca un lunatic şi blasfemiator de propriul popor şi cruficiat de stat, este acum Salvatorul lumii, Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. În Numele Lui orice genunchi, inclusiv al lui Cezar, se va pleca

-What are we waiting for, assembled in the forum?

The barbarians are due here today.

-Why isn’t anything going on in the senate?
Why are the senators sitting there without legislating?

Because the barbarians are coming today.
What’s the point of senators making laws now?
Once the barbarians are here, they’ll do the legislating.

-Why did our emperor get up so early,
and why is he sitting enthroned at the city’s main gate,
in state, wearing the crown?

Because the barbarians are coming today
and the emperor’s waiting to receive their leader.
He’s even got a scroll to give him,
loaded with titles, with imposing names.

-Why have our two consuls and praetors come out today
wearing their embroidered, their scarlet togas?
Why have they put on bracelets with so many amethysts,
rings sparkling with magnificent emeralds?
Why are they carrying elegant canes
beautifully worked in silver and gold?

Because the barbarians are coming today
and things like that dazzle the barbarians.

-Why don’t our distinguished orators turn up as usual
to make their speeches, say what they have to say?

Because the barbarians are coming today
and they’re bored by rhetoric and public speaking.

-Why this sudden bewilderment, this confusion?
(How serious people’s faces have become.)
Why are the streets and squares emptying so rapidly,
everyone going home lost in thought?

Because night has fallen and the barbarians haven’t come.
And some of our men who have just returned from the border say
there are no barbarians any longer.

Domn al Domnilor, Regi al Regilor

Este Dumnezeu, Împăratul meu

Mare şi Tare

El va domni cu multă slavă

Domn al Domnilor, Regi al Regilor

Este Dumnezeu, Împăratul meu

Mare şi Tare

El va domni

Sfântul Domn din veşnicii

Înconjurat cu mărire

Slavă şi strălucire

Stă pe tron, ca Stăpân şi Domn

.

/: Aleluia, Aleluia , Aleluia, Aleluia

Aleluia, Aleluia , Aleluia, Aleluia :/

Astazi Dumnezeu mi-a vorbit clar si mi-a zis:

Ioan 4:48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!”

Ieremia 29:11 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Psalmi 2:12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!

Fluiere de luncă întorc după sălcii priviri
Ca de strigăt de împrimăvărare.
De la ziduri încolo cetatea asta-i de trandafiri
Desfăşuraţi în rafale.

Aşa ştie Dumnezeu să mă înveţe culorile:
Cu descrieri de flamuri medievale
Prin care trec şi eu cu palorile
Unui pas obosit pe o cale.

Că altfel n-aş avea haz, nu-i aşa?
N-aş avea statornicită îndemânare
De a mă ascunde în hăul ce învelea
Cavalerul trist cu o tristeţe de zale.

De atunci tot mereu cu trâmbiţe strig
Din toate puterile mele de neufragiat:
Scapă-mă din golful acesta de frig
Şi du-mă la Împărat!

Alunarul imparat.

Alunarul ganditor.

Alunarul norocos.

La masa.

Resedinta imparatului japonez din Tokio este la Palatul Imperial. Publicul este invitat la palat de doua ori pe an: pe 2 ianuarie si de ziua imparatului.

A fost odata ca niciodata o Imparatie a Sigurantei si a Garantiei, iar imparatul avea foarte multi subordonati. Imparatul ii cunostea pe fiecare dintre noii oameni. Iar imparatului ii placea sa ii ofere fiecarui om pe care il intalea o bratara. Iar bratara respectiva continea un cuvant sau mai multe cuvinte pe care imparatul le considera sa fie scrise pentru fiecare om. Imparatul era iscusit la oameni si stia ca se pricepe sa-i puna peste ce se pricepeau ei, dupa cum simtea el. Si imparatul avea foarte mare incredere in simturile lui iar din experienta indelungata, rareori fusese inselat.
Intr-o buna i-a batut la poarta si s-a infatisat un om pe care imparatul l-a simtit iscusit si i-a dat o bratara de pret pe care a scris “paharnic” si i-a dat spre administrare pivnitele imparatiei si putere sa gestioneze toate vinurile si toate apele naturale care erau spre folosul imparatiei. Paharnicul era tacut si s-a bucurat de noua lui slujba si de bratara. Curand
a putut constata ca imparatul ii cerea pentru fiecare om pe care il intalnea de asemenea sa-i spuna ce fel de bratara ii trebuie respectivului iar omul primea bratara, iar toate bratarile erau proprietatea imparatului.
La un moment dat imparatul a inceput sa nu se mai preocupe de modul in care paharnicul administra pivinitele in asa fel incat ii ajungea ca-l stia la conducere. Numai ca intr-o buna zi imparatul a avut surpriza cum ca s-a trezit ca paharnicul fugise cu tot vinul si cu toata apa naturala a imparatiei, pe timp de noapte, iar el pierduse tot ce avea in pivinitele imparatiei, in afara de un butoi cu apa. Asadar a dat sfoara in imparatie sa fie gasit paharnicul care i-a tradat increderea, iar slujitorii care l-au cautat, l-au gasit, l-au adus inaintea imparatului si l-au obligat sa dea explicatii. Imparatul insa a fost mult mai indurator si a spus:
-Ti-am oferit aceasta mareata avere a imparatiei mele si tu ai ales sa o calci in picioare. De ce? Cum ai putut sa faci asa ceva?
-Marite, eu am venit doar si am batut la poarta dumitale. Dumneata m-ai pus paharnic, dumneata mi-ai dat bratara asta despre care nu stiu ce e cu ea si mi-ai dat averea ta, pe care nu dau 2 bani, dar nu te-ai ostenit niciodata sa ma intrebi si pe mine daca ma intereseaza toate acestea. Eu mi-am permis sa fac ceea ce a fost important pentru mine asa ca am vandut
averea pe care mi-ai incredintat-o.
-Cui ti-ai permis sa vinzi ceea ce era in pivinita mea?
-Am vandut-o unui duh din Padurea Intunecata care mi-a dat pe totul 5 galbeni.
Imparatul a fost de acord sa-i crute viata fostului paharnic si doar sa-l arunce din imparatie cu comditia sa-l duca la acel duh din padure. Fostul paharnic a acceptat targul si l-a condus pe imparat spre adancul Padurii Intunecate. Imparatul nu stia ca exista in imparatia lui un taram atat de sumbru precum acesta si s-a sfiit sa intre dar atunci cand a intrat in padure si-a dat seama ca era disperat in cautarea vinurilir si apelor sale. Imparatul mai avea cu el o ceata de ajutoare. Acestea, apropiindu-se de Padurea Intunecata, l-au avertizat pe imparat ca poate nu este pregatit sa intre. Insa imparatul le-a ignorat sfaturile si s-a afundat in Padurea Intunecata. Ajutoarele au incercat sa tina pasul cu el dar, fiind foarte intuneric s-au ratacit si au ramas pierduti in desisuri. Intre timp imparatul auzea vocea duhului care tinea ostatice comorile. Imparatul simtea cum padurea il cuprinde si il lasa fara putere dar era pregatit sa mearga pana in fundul padurii pentru a afla unde ii sunt vinurile si apele. La un moment dat, vocea i-a spus:
-Vino la mine!
-Cine esti tu?
-Vino la mine, iti spun, si asculta-ma bine! Iti doresti comorile inapoi?
-Da
-Atunci vom face urmatorul targ. De acum inainte, iti voi da cate 2 butoaie cu vin si un butoi cu apa in fiecare zi cu conditia sa nu mai faci alt vin si alta apa in imparatia ta si sa alungi orice paharnic care de acum incolo se va arata drept vrednic. In schimb, sa pui de paharnic un om ca acela pe care l-ai pus de ti-a adus comorile la mine. Ne-am inteles? Vei fi serios si de cuvant in privinta greselilor facute pana aici. Altfel imparatia ta va seca iar tu te vei simti tot mai slabit de putere. Este mai bine pentru tine sa faci asa.
-Da, am inteles. Asa voi face. Da-mi numai 2 butoaie cu vin si unul cu apa in fiecare zi si asa voi face.
Imparatul s-a grabit sa iasa inapoi din Padurea Intunecata si parca se temea foarte de experienta traita, iar ajutoarele sale nu le-a mai cautat, fiindu-i frica sa nu se rataceasca. Asadar s-a dus imparatul in imparatia lui si era multumit ca primea cele 2 butoaie cu vin si unul cu apa, in fiecare zi, pe care le dadea duhul din Padurea Intunecata. Cu toate ca slujitorii nu erau multumiti de ceea ce primea pentru ca nu le era de ajuns imparatul si-a impus punctul de vedere si le-a interzis chiar ajutoarelor sale sa-i mai caute pe cei care disparusera in Padurea Intunecata. A poruncit chiar ca daca acestia vor mai aduce vorba de acele ajutoare ratacite, sa fie aruncati in temnita si sa se arunce cheia.
Intr-o buna zi, s-a infatisat imparatului un om despre care se vestea ca era paharnic iscusit si care dadea semne in imparatie ca ar sti meserie. Imparatul dorea sa afle despre acest paharnic ce fel de om este si dadu ordin sa-i fie adus. Acest paharnic si-a sustinut punctul de vedere in fata imparatului, iar cu fiecare argument pe care il aducea, si cu fiecare argument pe care il aduceau altii in favoarea lui, unii chiar si din inchisoare, imparatul se enerva si mai tare. Ajutoarele care ii mai ramasesera, de incredere si apropiate ale imparatului i-au sugerat sa mearga pe mana paharnicului. Atunci imparatul s-a maniat, a hotat sa-l alunge pe paharnic si sa-i arunce in temnita unui turn pe slujitorii care il suparasera. Mai mult, afland ca paharnicul nu paraseste imparatia, a hotarat executarea lui. Zis si facut. Intre timp, tot mai multi dintre slujitorii imparatului sufereau de sete.
Imparatul a cunoscut la un moment dat un alt om, care semana foarte mult cu paharnicul care i tradase increderea. Dupa cum fusese inteles cu duhul Padurii Intunecate, Imparatul l-a pus pe acesta paharnic si a inceput sa-i ofere avantajele si bratara mult pretuita, ce i se cuvenea functiei respective.
La un moment dat, imparatul, visand, avu urmatorul vis:
Se facea ca la poarta imparatiei lui a batut un strain pe care l-a lasat sa intre. Impatarul era foarte curios sa stie cine este acest calator tacut care intra pasnic in imparatia lui. Asadar, l-a lasat sa umble o vreme, in timp ce acesta planta seminte. Aceste seminte semanate de calator nu faceau nimic, iar imparatul i-a cerut strainului sa spuna cine este. Strainul i-a raspuns intr-un final imparatului:
-Marite, iata, eu am venit sa sadesc vii si izvoare in imparatia ta ca sa nu mai depinda de Padurea Intunecata. Si acest semn al venirii mele este pentru tine un lucru bun, pentru ca daca vrei ca imparatia ta sa traiasca cu adevarat, ai nevoie sa le dai oamenilor tai si celor care te viziteaza mai mult decat acest vin si aceasta apa putine pe care le dai acum.
La un moment dat, in timp ce vorbea, strainului i se lumina puternic fata, aproape orbitor.
-Marite imparate, sa stii ca am fost trimis special la tine.
-Cine te-a trimis la mine? Eu am deja tot ceea ce este in imparatia mea. Eu iau deciziile aici.
-Poate, marite; si daca dumneata care esti imparat, depinzi de duhul din Padurea Intunecata, apoi eu care sunt muritor de rand, ce sa zic? Dar eu nu-ti zic decat atat: de unde vin eu este mai multa apa si mai multa vie decat poti simti dumneata ca ar exista. Este mai mult decat ti-ai visat vreodata. Este mai mult decat ti-ai putea dori vreodata. Iar de unde vin eu, nu trebuie sa pazesti pivinitele, ci exista pretutindeni vii si izvoare din care poti sa faci vin si sa bei apa cata vrei, oricand. Tot ceea ce ai nevoie sa faci este sa uzi aceste seminte cu apa pe care o ai.
-Dar apa pe care o am de-abia imi ajunge! Mor de sete slujbasii!
-Imparate, asculta-ma bine, pentru ca ce am sa-ti zic este foarte valoros si am sa-ti zic numai o data. Simt ca esti om cu suflet, asa ca simte ce-ti zic! Daca faci ce ai facut pana acum, imparatia ta nu va dura mult. Dar daca vei folos putinul pe care il ai pentru a semna ceea ce ai nevoie, atunci vei putea sa te bucuri de multe bogatii. Iata, eu am trecut prin pivinita unde tii cele 2 butoaie de apa si cele 2 butoaie de vin si ti-am incuiat-o cu o cheie speciala, pe care nici un paharnic n-o are. Eu iti pun cheia aici (si puse cheia jos). Decizia e a ta.
Deodata, strainul se facu nesimtit si disparu. Trezit din vis, Imparatul s-a speriat foarte tare si a dat ordin sa se verifice pivinita si slujbasii sai au gasit ca era incuiata. Iar in ciuda faptului ca au adus lacatusi priceputi chiar din alte imparatii, nu au reusit sa deschisa usa. Paharnicul, in acel moment se infatisa la imparat si-i spuse:
-Marite, iata butoaie cu vin si apa din imparatia mea, de unde am venit eu. Ti le dau pentru ca inteleg ca ai nevoie de ele acum. Numai ca butoaiele acestea eu le-am dus intr-un turn al imparatiei tale. Vino acum cu mine pentru a le inspecta.
Imparatul s-a dus in turnul in care le pusese paharnicul, alaturi de care stateau in temnita ajutoarele pe care le inchisese. Imparatul a intrat in turn, a gasit butoaiele si a aflat ca nu erau cu apa si vin, ci erau cu otrava. Imparatul a fost din nou manios, dar si-a dat seama ca paharnicul l-a incuiat in turn. Impratul incepu atunci sa dispere. O voce stinsa se auzi din temnita:
-Imparate, noi stim care e cheia!
-Imparate, cheia este sa ne dai drumul, macar numai pâna la portile cetatii! Dar te ajutam numai cu conditia sa treci peste targul cu duhul padurii si sa-l concediezi pe paharnic!
-Nu pot sa-l concediez pe paharnic, nu voi mai avea butoaie cu vin si apa. Nu sunt un bun paharnic, dar pot fi un buna dministrator al comorilor imparatiei!
-Imparate, noi nu te putem ajuta daca nu ne ajuti si tu pe noi. Noi oricum vom muri daca nu avem suficienta apa, si nu este suficienta pentru toti. Daca vrei ca imparatia ta sa dureze, sa fii ferit de suferinta si sa fii fericit este cazul sa constientizezi ca nu avem suficienta apa pentru toti. Asadar, fa un bine de ne elibereaza!
-Doar peste cadavrul meu!
-Asa va fi, Maria-Ta!
Imparatul s-a maniat pe slujbasi si a dorit sa-i calce in picioare pe cei care candva ii dadusera sfaturi de cel mai mare pret. Apoi, de suparare, Imparatul adormi si incepu sa auda tipetele ajutoarelor pe care le-a ratacit in padure si pe toti care in imparatia lui incepeau sa planga de pe urma setei. Iar Imparatul calca prin imparatia lui, ca prin vis, ca prin foc, si tot nu voia sa renunte la targul facut cu duhul. Acesta, stiindu-i starea, il chema iar la un moment dat, imparatul s-a dus inspre Padurea Intunecata in visul lui, si nu a mai iesit de acolo.
Intre timp, imparatia lui s-a uscat si slujitorii i-au murit de sete, caci nu puteau sa plece deoarece imparatul blocase portile. Iar peste ceva vreme, trecand cineva peste locul unde fusese Imparatia Sigurantei si a Garantiei si explorând, a gasit niste schelete in tufisurile din Padurea Intunecata si de asemenea butoaiele cu vin si apa de care duhul padurii nu se atinsese, pentru ca se temea de ce era in ele. Strabatand, calatorul a mai gasit niste schelete in turn si niste chelete mai mici in imparatie, dar in turn, in afara de temnita, nu a gasit nici urma de schelet. Nu exista nici un fel de urma a Imparatului, nici macar niste semne ca ar fi existat vreodata in a sa Imparatie. De asemenea, a mai gasit niste crapaturi in pamant, ca semn ca ceva incepuse sa incolteasca, poate de la locuitorii care stropisera cu lacrimile lor pamantul, dar ceea ce era sub crapaturi putrezise.
Si a trecut mai departe, calcand in picioare ceea ce candva fusese Imparatia Sigurantei si a Garantiei.
Draga cititor al blogului, ai mai auzit vreodata de Imparatia Sigurantei si a Garantiei? Daca nu, probabil ca aceasta poveste nu s-a intamplat niciodata. Dar daca s-a intamplat oare cum ar ajunge alte imparatii daca ar afla de ceea ce s-a intamplat, o data ca niciodata, in Imparatia Sigurantei si a Garantiei?

[text preluat cu permisiunea scrisă a autorului de pe damaideparte.ro]