Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu

Matei 6:31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra..

Ca si copil al Lui Dumnazeu, stii ca este placerea Tatalui tau sa vina in intimpinarea nevoilor tale. Isus Insusi ne spune „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele”. Dar Dumnezeu nu vrea ca tu sa alergi ca sa-ti implinesti nevoile. El vrea ca tu sa cauti intai Imparatia Lui. Si cand faci astfel, toate lucrurile de care ai nevoie ti se vor da pe deasupra.

Deci prioritatea ta numarul unu pentru fiecare zi este sa cauti Imparatia Lui. Cuvantul „intai” din versetul 33 este cuvantul grecesc „proton” ceea ce inseamna „primul in ordine sau importanta, ocupand locul cel mai inalt”. Deci Dumnezeu vrea ca tu sa cauti intai Imparatia Lui si toate lucrurile se vor aseza in mod glorios, acolo unde este necesar.

Noi nu trebuie sa cautam intai ceea ce neamurile cauta. Cuvantul „cauta” din versetul 32 in greceste este „epizeteo”, ceea ce inseamna „a cauta cu toata puterea, cu multa truda si sudoare”. Totusi, modul in care Dumnezeu vrea ca noi sa cautam (v33) este grecescul „zeteo” care inseamna „a-ti fi foame, a dori sa te inchini”. Este simplu, o foame, o dorinta pentru Imparatia Lui Dumnezeu, fara nici o munca sau truda.

Dar ce este Imparatia Lui Dumnezeu? Romani 14:17 ne spune ca este neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant. Si Imparatia Lui Dumnezeu se afla in tine, fiindca Duhul Sfant locuieste in tine, deci Imparatia Lui Dumnezeu este neprihanire, pace si bucurie in tine.

Asigura-te ca pacea si bucuria in Duhul Sfant curg in tine in fiecare zi. Cauta in fiecare zi sa fii constient de neprihanirea ta in Cristos, nu propria ta neprihanire, ci neprihanirea Lui, data noua ca dar. Urmareste intai pe Cristos, petrece timp cu El, ascultand Cuvantul Sau. Si atunci cand faci aceste lucruri, cauti Imparatia Lui Dumnezeu si neprihanirea Sa iar toate celelalte lucruri ti se vor da pe deasupra.

Sunt oameni care fug de durere şi suferinţă, deci de crucea lor. Ei nu pot împăca credinţa în bunătatea lui Dumnezeu cu răul din lume. Răul însă, sub toate formele lui, este cel mai mare şi cel mai bun dascăl. Binele şi fericirea nu învaţă pe nimeni.

Durerea, însă, ne învaţă lucruri mari:

Durerea ne întoarce la pocăinţă, mistuie răul şi face pe om mai bun.

Durerea înfrânge mândria şi lenevia.

Durerea înalţă pe oameni, nimeni nu ajunge om mare, fără să treacă prin şcoala durerii.

Progresul e fiul durerii.

Durerea povăţuieşte spre sfinţenie, la care ajungi numai prin suferinţă şi nevoire.

Durerea ne înfrânează de poftele deşarte şi plăcerile lumeşti.

Durerea ne face răbdători şi tari.

Copiii care cresc luptând cu greutăţi, înlătură cu mai multă bărbăţie greutăţile vieţii.

Durerea ne învaţă iubirea lui Dumnezeu, Care pe cine iubeşte pe acela Îl ceartă, ea ne duce la biserică, ne face să îngenunghem şi să ne rugăm.

Durerea ne învaţă iubirea de frate. Prin durerea proprie înţelegi mai bine durerea altuia.

Durerea întăreşte în credinţă, ne face să aducem aminte de moarte şi de iad.

Durerea ne arată cât suntem noi de slabi şi depărtaşi de Dumnezeu prin păcate noastre.

Durerea ne smereşte şi ne scapă de păcatul mândriei, care este începutul şi mama tuturor păcatelor.

Durerea e o mare înţelepciune.

Să mulţumim Lui Dumnezeu că ne-a dat prilejul să ne lăudăm în necazuri şi să ne pocăim.

Iată câtă credinţă şi ce fel de virtuţi ne învaţă durerea prin Domnul Iisus Hristos, Omul durerii. Nu e leac mai bun în durere şi mângâiere mai mare în suferinţă, decât iubirea şi Crucea Mântuitorului.

Orice om în orice chinuri trupeşti şi sufleteşti s-ar afla, când cugetă la viaţa şi Crucea Domnului simte o mare alinare. Fiecare gândeşte atunci în sine: dacă Iisus Mântuitorul nostru a pătimit şi a fost răstignit, atunci cu atât mai mult noi păcătoşii se cade să pătimim şi după multe necazuri să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar suferinţa noastră nu poate fi comparată cu a lui Iisus Hristos, pentru că noi când suferim avem ca ajutor Duhul lui Hristos, Care ne întăreşte, pe când Mântuitorul pe Cruce s-a dezbrăcat de slava Lui dumnezeiască şi a trecut prin iadul suferinţei nefolosindu-se de ea. Suferinţa Lui a fost infinit mai mare decât a sfinţilor martiri care s-au jertfit pentru Hristos. Suferinţa e leac amar, dar bun pentru sănătatea noastră spirituală. Precum aurul se curăţeşte şi se probează în foc, tot aşa virtutea se arată în jertfă şi suferinţă. Şi precum operele de artă se zămislesc în chinuri sufleteşti şi se cioplesc prin lovituri de ciocane, tot aşa şi sufletul se curăţă şi se sfinţeşte prin dalta durerii.

Totdeauna după suferinţă urmează pacea şi bucuria ca seninul soare după furtună, după cum şi Mântuitorul spune: “Voi veţi plânge şi veţi tângui, iar lumea se va bucura. Vă veţi întrista, dar întristarea voastră în bucurie se va întoarce” (Ioan 16, 20).

Sf. Cruce este act de jertfire, omorârea omului vechi din noi, dar urmat imediat de învierea şi înălţarea omului spre îndumnezeire şi comuniune cu Sf. Treime.

De aceea, prin puterea Crucii Domnului Iisus ne ferim de patimi şi ispite, ne învrednicim ca să ne închinăm dumnezeieştilor patimi şi învierii celei purtătoare de viaţă, iar prin micul nostru prinos de jertfă şi suferinţă dovedim demnitatea noastră de a fi numiţi creştini, urmaşii Celui răstignit pe Sf. Cruce.

Romeo Cemîrtan, după Sfinţii Părinţi

  Nu vreau să răspund eu, ci  să lăsăm Sfîntul Cuvînt  Dumnezeiesc să răspundă la aceasta întrebare.

Da,  dacă…

Da, dacă îl accepţi pe Isus Hristos în viaţa ta. Dacă eşti musulman, vei spune; “Dar eu accept măreţia lui Isus. Noi, musulmanii recunoaştem pe Isus ca şi mare prooroc al nostru”. Ce trebuie să recunoşti şi să accepţi tu cu privire la  Isus ca să poţi intra în împărăţia lui Dumnezeu?

• Dumnezeirea Lui

Cuvîntul Sfînt al lui Dumnezeu, în cartea Ingilului(Noul Testament) ne spune aşa:

1 La început era Cuvîntul(Isus), şi Cuvîntul (Isus)era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul(Isus) era Dumnezeu.14 Şi Cuvîntul (Isus)S’a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.  (Evanghelia după Ioan 1:1,14)

În altă parte Dumnezeu se adresează Domnului Isus spunînd:

pe cînd Fiului I -a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule(atenţie Dumnezeu se adresează Domnului Isus), este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: (Evrei 1:8)

Dacă un musulman nu acceptă Dumnezeirea lui Isus Hristos, atunci El nu poate să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu.

• Jertfa Lui

Noi toţi. Fie musulman, fie creştin, toţi sunt sub păcat. Şi Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu spune:

23 Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.(Romani 3:23)

Cuvîntul “toţi” include pe toţi oamenii şi inclusiv pe tine drag cititor. Indiferent de cultul tău, de naţionalitatea ta sau de culoarea ta. Toţi suntem păcătoşi.
În lumea aceasta este o lege pe care chiar dacă oamenii nu o realizează, îşi are originea în Dumnezeu. Şi anume: “Pentru orice lucru rău pe care l-ai făcut, tu trebuie să plăteşti preţul”. Dumnezeu în Sfâtnul Lui Cuvînt spune:

20 Dacă un om împinge pe aproapele său din ură, sau dacă -l pîndeşte şi arungă ceva asupra lui şi moare, 21 sau dacă -l loveşte cu mîna din vrăjmăşie, şi moare, cel ce l -a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaş: răzbunătorul sîngelui să omoare pe ucigaş, cînd îl va întîlni.31 Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea.33 Să nu pîngăriţi ţara unde veţi fi, căci sîngele celui nevinovat pîngăreşte ţara; şi ispăşirea sîngelui vărsat în ţară nu se va putea face decît prin sîngele celui ce -l va vărsa. (Tora, cartea Numeri 35:20-21,31,33)

Deaceea în Noul Testament (Ingil), Dumnezeu ne mai spune:

22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare.(Evrei 9:22)

Fiindcă noi toţi am păcătuit şi eram vrăjmaşi cu Dumnezeu, am avut nevoie de o jertfă, de vărsare de sînge curat, care să ne aducă iertare de păcate. Cine avea să fie acea jertfă?

13 Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,(jertfe aduse după Vechiul Testament)
14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S’a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!(Evrei 9:13-14)

Dragul meu, Isus Hristos, aşa cum îl numeşte şi Coranul – Cuvîntul Lui Dumnezeu, S-a făcut trup pentru noi. A venit pe acest pămînt, şi S-a jertfit pentru noi toţi. Ca prin sîngele Lui să ne fie curăţit nu numai trupul, ci şi cugetul nostru.  Dacă accepţi această jertfă a lui Hristos pentru tine personal, atunci ai siguranţă că vei intra în împărăţia Lui Dumnezeu. 

• Calea Lui

Am văzut că un musulman pentru a intra în Împărăţia Lui Dumnezeu, trebuie să accepte Dumnezeirea Lui Isus Hristos, Jertfa Lui pentru păcatele noastre. Vreau să mai adaug un singur lucru. Şi anume “Calea Lui”. Chiar dacă oamenii obişnuiesc să spună că la Dumnezeu putem ajunge pe mai multe căi, totuşi aceasta nu are nici o bază biblică. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a spus astfel ucenicilor Săi:

Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. (Ingil, Evanghelia după Ioan 14:6)

Isus este adevărata Cale pe care trebuie să mergi ca să poţi să intri în Împărăţia Tatălui, Creatorului acestui Univers. Nu sunt mai multe căi, ci doar una şi această cale este Isus Hristos. Dacă crezi în El şi îl mărturiseşti cu gura ta ca Domn şi Mîntuitor personal, atunci tu ai siguranţa intrării în împărăţia Lui Dumnezeu.

Nu, dacă…

Un musulman nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu dacă nu crede şi nu acceptă mîntuirea care este în Isus Hristos. Dacă nu accepţi Dumnezeirea, Jertfa si Calea lui Iusus, atunci,  Sfînta Carte al lui Dumnezeu îţi  spune:

Oricine crede în El(Isus Hristos), nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.36 Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.“(Ingil, Evanghelia după Ioan 3:18,36)

Dragul meu. Tu ai o valoare de nedescris în ochii Lui Dumnezeu. El, Creatorul tău, Tatăl tău, care te-a creat, a pus atîta preţ pe tine că a ales să se întrupeze în persoana Domnului Isus ca mai apoi să te salveze prin sîngele Său de sub păcat. Fără El, rătăceşti şi nu ai o cale pe care ştii că trebuie să mergi. Ce este mai bine pentru tine? Să trăieşti o viaţă, fiind nesigur totdeauna cu privire la viitorul tău? Sau mai bine să accepţi adevărul despre Isus şi să fii sigur azi şi toată viaţa unde mergi şi ce va fi cu tine în viitor? Ori  accepţi tot adevărul despre Isus, ori nu accepţi nimic dragul meu.

Cugetă la aceste adevăruri şi pune-ţi întrebarea ţie personal: “Vei intra tu în Împărăţia Lui Dumnezeu?”

Editura Logos a publicat de curând un nou titlu: Evanghelia şi Împărăţia, de Graeme Goldsworthy. Cartea poate fi încadrată atât la „teologia Vechiului Testament”, cât şi în domeniul „hermeneutică”.

Cartea izvorăşte probabil dintr-o nemulţumire. Nemulţumirea că atât de puţini creştini reuşesc să citească Vechiul Testament cu folos, atunci când se obosesc să mai depună vreun efort în această direcţie.

Autorul urmăreşte o temă biblică importantă, „Împărăţia lui Dumnezeu” în Vechiul Testament. Nu o face cu termeni tehnici, dătători de ceaţă, ci cu supleţea celui care scrie pentru nespecialişti interesaţi să-şi îmbogăţească orizonturile hermeneutice şi înţelegerea Scripturii.

Titlul Original: Gospel and Kingdom

Autor: Graeme Goldsworthy, actualmente pensionat, a fost profesor de Vechiul Testament, teologie biblică şi hermeneutică la Colegiul Teologic Moore din Sydney, Australia. Este un teolog şi autor apreciat, iar dintre cărţile sale amintim: Evanghelia şi planul divin, Evanghelia şi Apocalipsa şi Evanghelia şi Înţelepciunea.

Traducător: Adrian Serecuţ

Linkurile cu mostra de carte, respectiv cuprinsul nu sunt momentan valabile. Urmează să fie “validate” într-o zi-două.

Imi aduc aminte cu multi ani in urma, pe cand inca eram o copila, neintelegand prea multe, evanghelizam oamenii cam asa: ‘Daca Il vei accepta pe Isus in viata ta, toate problemele o sa dispara, vei fi fericit, viata va fi altfel, nu va mai trebui sa suporti lucrurile pe care le suporti acum, deci « pocaieste-te omule pana nu e prea tarziu ».’ Si imi aduc aminte odata cand ii spuneam unei persoane textul de mai sus, ca parca nici eu nu credeam ce ii spun, doar ca auzindu-i pe altii ca spun asa, mi-am zis ca precis acesta e secretul unei evanghelizari reusite.

Acum am alta teorie : Daca te vei pocai, vei scapa de iad, dar asta nu iti garanteaza o viata usoara, s-ar putea ca viata sa ti se complice peste masura, dar de acum Il ai pe Cel care e mai puternic decat intreg iadul, de acum ai garantia victoriei in umblarea de zi cu zi, de acum nu mai esti cu diavolul, esti cu Dumnezeu.

Chiar ma gandesc de o vreme ca oamenii sunt disperati sa fie fericiti si ca tot ce fac, tot ce isi propun, are ca si scop ultim fericirea. La urma urmei nu prea conteaza, cat la suta ai fost fericit si cat la suta nefericit. La urma urmei conteaza daca apuci premiul, daca alergarea ta va fi premiata cu viata vesnica sau nu. Ce conteaza ca duci o viata fericita si la final te duci cu tot cu fericire in iad. Nu sunt adepta nefericirii, sa nu ma intelegeti gresit, spun doar ca noi ne dorim mai mult sa fim fericiti decat sa ne luam crucea si sa Il urmam. Complet opus conceptiilor mele de la inceput, s-ar putea ca pe alocuri viata de crestin sa nu aiba prea mult de a face cu fericirea. O spun din proprie experienta, si marturisesc ca perioadele de nefericire, de zbucium si rupere launtrica pentru mine au fost cele mai pretioase perioade din viata mea, pentru ca atunci mi s-au deschis ochii sa vad. Si stiu ca mai toti oamenii sunt incapabili sa vada, sa tina ochii deschisi cand sunt fericiti, omul fericit e cu capul in nori, de multe ori pierdut in vise ireale. Nu intotdeauna nefericirea este un blestem. Nu intotdeauna lacrimile si zbuciumul sunt o nenorocire.

Toti ne dorim sa fim fericiti, tanjim dupa fericire, dar nu stiu cat de corect este drumul acesta. A-ti lua crucea si a-L urma, presupune sa iti asumi riscul unor vai ale umbrei mortii, vai care sunt exact in drumul tau spre fericire, a trece pe acolo te conduce spre fericirea de care vorbeste Biblia.

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Ati observat cum punem caruta in fata calului ? Cautam fericirea si dupa cum se vede intreaga rasa umana da din groapa in groapa la capitolul asta. De ce ? Pentru ca o cautam mai presus de Imparatia lui Dumnezeu. Nu aceasta este ordinea corecta. Si inversarea aceasta o putem gasi in mai toate aspectele vietii noastre. Cautam fericirea prin diverse forme si nu ajungem la ea pentru simplul motiv ca nu asa se ajunge la ea. Fericirea e la capatul drumului pe care umblam cu crucea in spate, fericirea este precedata de zdrobire, de sudori de sange, fericirea are ca inaintemergator, moartea fata de sine.

Cine iti spune ca este fericit si nu a trecut prin fazele acestea, iti vorbeste despre o fericire superficiala, imitatia fericirii de care vorbeste Dumnezeu.

Adevărat vă spune că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Poate vă gândiţi că exagerez cu afirmaţiile. Nu am afirmat – am citat. Sunt spusele Domnului Isus şi nu le putem nega. (Matei 21:31)

Desigur că unii vor spune, vorbea pentru oamenii de atunci, contextul de acolo … etc, podul spre realitatea noastră se poate face uşor.

Cine sunt cei în viaţa cărora se vede o schimbare reală atunci când spun că se pocăiesc? Cine sunt cei cărora le este scârbă de felul vechi de vieţuire? Cine sunt cei care se întorc cu frângere şi zdrobire în inimă la Dumnezeu? Vameşii şi curvele.

De ce? Pentru că ei nu au impresia despre ei înşişi că sunt mai buni ca alţii, ei sunt în stare din groapa neagră a păcatului să-şi vadă adevărata stare – neputinţă şi inabilitate totală spirituală, grozăvia, scârboşenia şi putoarea păcatului lor şi nu în ultimul rând ei sunt cei care apreciază aşa cum puţini o fac – mântuirea lui Dumnezeu.

Noi, neprihăniţii, cei care nu am făcut păcate prea mari, care nu ne putem “lăuda” cu un vechi trai păcătos, nu vedem crima pe care am făcut-o trăind pentru noi înşine şi nu pentru gloria lui Dumnezeu, aproape că uneori credem că suntem pe drept fii lui Dumnezeu şi că Dumnezeu are câteva obligaţii faţă de noi. Noi, fiii, cei care am stat în acasă şi am slujit ca nişte robi, în biserică, cu credincioşie, nu putem accepta să ni se atribuie aceleaşi atribute ca vameşilor şi curvelor.

Îmi place enorm ce face Domnul Isus – verbal, îi pune în pilda lui, pe preoţii cei mai de seamă şi pe bătrânii norodului pe acelaşi piedestal cu vameşii şi curvele -  numindu-i fii pe amândoi (un fiu simbolizând pe vameşi şi curve iar cel de-al doilea pe preoţi şi bătrâni)

Una dintre surprizele cele mai mari pregătite de Dumnezeu pentru noi este că în ceruri vor fi o grămadă de curve şi de vameşi iar iadul va fi ticsit sau cel puţin, bogat populat cu “bătrâni” şi creştini “mai de seamă”.

Păcatul tău nu a fost mai puţin urâcios şi scârbos decât cel al unei prostituate. Păcatul tău nu a fost mai puţin ofensator pentru Dumnezeu decât cel al unui hoţ, trădător şi lacom vameş.

Când vine vorba despre păcat, trebuie să învăţăm că păcatul este în primul rând împotriva lui Dumnezeu şi că vom fi judecaţi datorită relaţiei pe care noi am avut-o cu Dumnezeu.

Şi apropo, nici un mântuit (fost “neprihănit”) nu e mai presus decât o prostituată sau un vameş (mântuiţi acum) – sunteţi amândoi fii. Slavă lui Hristos!

Tot sistemul in care traim e bazat pe spiritul de competitie. Avem in minte de mici ca trebuie sa luam nota mai mare ca Ana la scoala, ca trebuie sa jucam fotbal mai bine decat John. Ne simtim jenati daca cei cu care concuram ne-o iau inainte. Incercam sa copiem, sa imitam, ne agitam sa nu fim doar noi de rusine, sa avem si noi toate artificiile pe care le au cei de varsta noastra, din anturajul nostru. Biblia ne  prezinta un caz in care ucenicii tocmai aveau o criza de felul asta in mijlocul micii lor comunitati, se luptau pentru suprematie, spiritul de competitie era ridicat la maxim, elasticul mai sa plesneasca si sa ii trozneasca intre ochi. Totul parea normal din punct de vedere lumesc, Isus chiar le spune ca imparatii pamantului au astfel de obiceiuri sa ravneasca la pozitii de conducere prin care sa stapaneasca dar aceasta este filosofia lumii nu a Imparatiei lui Dumnezeu. Isus le spune :Voi sa nu fiti asa. Ci cel mai mare dintre voi sa fie cel mai mic; si cel ce carmuieste ca cel ce slujeste (Luca 22 :26).

« Vai Isuse dar noi am crezut ca daca ai citit suficient si ai facut pe deasupra si doua facultati esti indreptatit sa conduci asa cum te-au invatat principiile lumii asteia, vai Isuse dar in vremea noastra nu se mai pot aplica principiile Tale, acuma slujirea si umilinta te fac sa fii privit ca un fraier, ba mai rau un mare prost. Poate nu ti-ai dat seama, dar in vremea noastra trebuie sa ne batem pentru pozitii, trebuie sa dam din coate chiar sa calcam in picioare, ca sa avem un scaun confortabil si mai lasa-ne cu slujirea, la noi a conduce inseamna a conduce, nu a sluji. La noi a conduce si a fi mai mare peste toti inseamna din start o imagine de om puternic, doar nu iti imaginezi ca am putea sa ne luam halatul de lucru in locul costumului si sa slujim, noi stim ca ceea ce Tu spui este bine, dar ar trebui sa te mai adaptezi si Tu dupa mersul vremurilor. »

Nici nu ai cum sa traiesti pentru scopul pentru care ai fost creat cand toata via a concurezi cu altii pentru imagine, pozitie, influenta. In felul acesta faci orice altceva decat sa te concentrezi la destinul tau propriu care de fapt sa nu aiba nici o legatura cu concurenta vizavi de prietenii, cunostintele sau cei din anturajul tau. Eu stiu ca ne nastem teleghidati ca sa absorbim toate neregulile dupa care functioneaza lumea acum, dar Dumnezeu ne-a dat cap si minte sa judecam lucrurile. Cand te-ai uitat ultima data la cineva si ai zis, vai ce as vrea sa fiu ca omul asta, vai ce as vrea sa am masina lui, casa lui, familia lui, reputatia lui, profesia lui, etc ??? Cu siguranta ca daca ai avea lucrurile acelea ai fi nefericit pentru ca Dumnezeu nu te-a creat sa fi copia nimanui, tu ai destinul tau propriu in ochii Lui, dar El nu te va forta sa mergi pe calea care trebuie daca tu esti cu ochii tot in curtea vecinului, prietenului si nu mai stii cum sa ajungi sa fi ca el sau ea.

Am observat de multe ori cand ma aflam in preajma unor persoane de varsta mea incepe enumerarea realizarilor, incepe lupta pentru a se trage la final concluzia care este cel mai grozav, care are cele mai multe realizari, si cu ocazia asta care e cel umilit in toata discutia ? Este ceva insitictual, nu spun ca oamenii fac asta din rautate, dar putini gandesc si incearca sa priveasca lucrurile din perspectiva lui Isus. Ceea ce pare grozav in ochii oamenilor, e un nimic in ochii Lui. La El totul se masoara prin DRAGOSTE+SLUJIRE, nu prin diplome, bani, pozitie, cunostinte intelectuale sau alte lucruri de felul acesta. Noi avem capul si sufletul varza si nu mai stim care sunt prioritatile, de aceea am cladit o lume atat de dementa si besmetica, Dumnezeu stie bine care sunt atitudinile, gandurile, sistemul dupa care noi functionam bine, dar fiindu-ne lene sa luptam cu noi ca sa ajungem sa traim dupa voia Lui, am diluat totul ajungand sa credem ca asta e normalul.

Diavolul se distreaza de minune cand vede ca crestinii traiesc dupa normele lumii si nu au nici curajul nici determinarea sa fie altfel.

Acum, ce eşti chemat să faci? Spui, că vei intra prin poarta strâmtă, dar cum o vei face? Isus a zis că „s-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”, ce trebuie să faci? În evanghelia după Marcu, El ne spune: „Pocăiţi-vă, şi credeţi în evanghelie!”

Vei spune: „Am fost salvat, pentru că m-am rugat şi L-am invitat pe Isus Cristos în inima mea” şi sunt sigur că ai făcut-o, dar nu ai fost salvat printr-o formulă magică sau prin nişte cuvinte pe care le-ai repetat după altcineva, ai fost salvat pentru că te-ai pocăit de păcatele tale şi ai crezut! Şi nu doar ai făcut asta în trecut, ci continui să o faci până acum, pentru că o parafrazare corectă a versetului pe care ni L-a dat El este următoarea: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, s-a împlinit vremea, acum petrece-ţi restul vieţii pocăindu-te de păcatele tale şi crezând în Mine!”

Convertirea nu este ca un vaccin de gripă – „O, eu am făcut-o, m-am pocăit, am crezut”. Întrebarea este, prietenul meu, mai continui să te pocăieşti de păcat? Mai continui să crezi? Pentru că Cel ce a început o lucrare bună în tine o va duce la capăt! O va duce la capăt.

Noi, Southern Baptistii predicăm, că trebuie să intri prin unica poartă care este Isus Cristos, dar noi am uitat ceva, şi aş vrea ca liderii de tineret, pastorii şi toţi ceilalţi să mă asculte – părinţilor, noi am uitat o învăţătură extrem de importantă din evanghelie care spune, că nu doar poarta e strâmtă, ci şi calea e îngustă! Ceea ce noi facem, e că îl conducem pe cineva către Cristos, îl conducem pe cineva în rugăciune, iar apoi el îşi petrece restul vieţii, trăind ca şi cei din lume. Şi dacă nu veţi fi de acord, pot să vă aduc statistici care să vă contrazică.

Toate sondajele la care te uiţi, când cercetează moralitatea bisericii  în comparaţie cu moralitatea celor care se declară pierduţi în, sondajele nu găsesc nici o diferenţă! Asta ne spune statistica care nu are nimic de a face cu interpretarea religioasă, asta ne spun cifrele! Cărţi după cărţi sunt scrise de teologi, filozofi şi sociologi – ce s-a întâmplat cu biserica? Găsim că avortul în biserică este la fel de frecvent ca şi în lume, găsim că divorţul este la fel de frecvent, acelaşi lucru şi cu imoralitatea – ştiţi la fel de bine ca şi mine, că sunt tineri aici care practică imoralitatea şi totodată i se închină lui Dumnezeu dintr-o suflare!

Ştiţi că sunt tineri aici care folosesc droguri şi care vin în acelaşi timp la întâlnirile de tineret. Ştiţi că se uită şi fac lucruri care nu sunt potrivite unui creştin, dar în acelaşi timp vin la întâlnirile de tineret, se consideră satisfăcuţi, se cred salvaţi şi nimeni nu le spune nimic, decât asta: ei sunt creştini carnali. Ei sunt cu adevărat creştini, doar că sunt carnali. Această doctrină a apărut într-un seminar baptist, care nu este un seminar Southern Baptist, cu câţiva zeci de ani în urmă. Ea nu este biblică şi nu este istorică. Prietene drag, nu există aşa ceva ca creştin carnal. Vei spune: „Stai o clipă, frate Paul, 1 Corinteni capitolul 3, „nu sunteţi voi lumeşti”, Pavel a spus asta” – da, asta a spus Pavel, dar trebuie să citeşti întreaga carte ca să înţelegi ce a avut în vedere.

Vedeţi, una din problemele noastre – tinerilor,  – creştinismul nostru în mare parte este bazat pe cliché-uri pe care le citim de pe spatele tricourilor creştine. Creştinismul nostru în mare parte vine de la compozitorii de piese creştine şi nu din Biblie! Majoritatea lucrurilor pe care le credem adevărate ne sunt dictate de cultura noastră şi nu de Biblie! Biblia nu învăţă niciodată că o persoană poate fi un creştin adevărat şi în acelaşi timp să trăiască în mod continuu lumeşte, în fărădelege şi păcat, pentru tot restul vieţii lui. Dar Biblia învaţă, că creştinului adevărat i-a fost dată o natură nouă, creştinul adevărat are un Tată care îl iubeşte, îl disciplinează, veghează asupra lui şi are grijă de el.

Inima mi se frânge, pentru că voi ştiţi la fel de bine ca şi mine – tinerilor, haideţi să nu fim făţarnici, să nu ascundem adevărul, sunt atâţia – voi îi cunoaşteţi, ba chiar s-ar putea să fiţi unul dintre ei, sau cel puţin ştiţi, că sunt de ăştia în grupul vostru de tineret, care vin la adunare, fac tot felul de lucruri, dar în inima lor sunt pe cât se poate de vicioşi! Nu diferă cu nimic de lume, nu au lumină în suflet. Tot ce face lumea, fac şi ei, şi este bine, este ok. Prietene, aceasta nu se numeşte creştinism, ei nu sunt în pericol de a-şi pierde răsplata, ei sunt în pericol de a ajunge în iad! Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu!

Mă tem pentru oamenii care şi-au petrecut majoritatea vieţii, spunând altora că sunt salvaţi. Mă tem pentru tine, dacă ai făcut asta. Nu le spui oamenilor că sunt salvaţi, ci le spui CUM să fie salvaţi. Dumnezeu le spune că sunt salvaţi. Ce am uitat, e că salvarea e o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu, iar cei ce s-au convertit cu adevărat, cei ce au fost regeneraţi de puterea Duhului Sfânt, vor fi o făptură nouă. Biblia spune că, dacă cineva este în Cristos, este o făptură nouă!

Tatăl meu, un pasionat al „citirii comparate” a Scripturii, îmi atrage atenţia asupra următorului verset din diortosirea Bartolomeu Anania: „Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Ei bine, da, aţi citit corect: „urechile”, nu „urechea”, fiindcă, de bună seamă, acul imaginat de diortositor nu este unul obişnuit, ci are mai multe urechi. Câte? Nu se poate şti.

Profit de semnalarea acestei erori ghiduşe a revizorului („furat” probabil de expresia românească „a scăpa ca prin urechile acului”, i.e. „a scăpa cu mare dificultate, a scăpa ca prin minune”), pentru trata nişte probleme de interpretare pe care le comportă versetul.

Cămilă sau odgon?

Acum câteva zile un unchi venit în vizită m-a întrebat dacă nu cumva în acest verset e vorba de „camilă” (odgon, funie). L-am asigurat că în figura de stil folosită de Isus apare cămila (cel mai probabil dromaderul, nu cămila de Bactria, cu două cocoaşe, care trăieşte în stepele Asiei şi pe care a făcut-o nemuritoare Cinghiz Aitmatov în Legenda mancurtului din O zi mai lungă decât veacul).

Atunci de unde povestea cu „frânghia”, pe care am auzit-o şi în copilărie? Ei bine, de la faptul că în câteva manuscrise ale NT (din cele peste 5.700) în loc de kamēlon (cămilă) apare scris kamilon (frânghie). Cum de s-a ajuns la această diferenţă? Sunt două explicaţii. Fie e vorba de neatenţie, fie de bună intenţie.

a) Neatenţie. În perioada bizantină litera eta (din kamēlon) se pronunţa deja ita. Aşadar, un copist care transcria sub dictare ar fi putut scrie kamilon din greşeală, pentru că atât „cămilă” cât şi „frânghie” se pronunţau identic (kamilon).

b) Bună intenţie. Vreun copist preocupat să „îmbunătăţească” textul se va fi gândit că „acul” şi „funia” fac o combinaţie semantică mai bună decât „acul” şi „cămila”. Şi a adus din condei litera eta, transformând-o în iota.

Interpretul la poarta nouă

Mi-a fost dat să aud uneori şi că „urechea acului” ar fi fost o poartă în Ierusalim nu prea înaltă, prin care treceau de regulă oamenii. O cămilă ar fi putut trece prin ea numai cu chiu, cu vai, lepădând încărcătura şi aplecându-se. Nu ştiu dacă nu cumva unii comentatori pun cămila respectivă să îngenuncheze şi să treacă „pe brânci” pragul porţii „caudine”.

[Notă: Vagile mele intuiţii zoologice îmi spun că posibilitatea unei cămile de a merge „în genunchi” este cam tot atât de ridicată pe cât este posibilitatea de a trece printr-un ac de cusut obişnuit. Dar poate că cine a crescut mai multe cămile decât mine mă va contrazice.]

Interpretarea este ingenioasă şi are meritul că încearcă să atenueze ceea ce de fapt nu poate şi nu trebuie să fie atenuat. Cu precizarea că ingenioşii care o propun uită să menţioneze un detaliu important: arheologia nu susţine o asemenea interpretare. Dacă există o astfel de poartă în Ierusalim, ea este ulterioară epocii NT (datând cel mai probabil din Evul Mediu). Pe vremea când rostea Isus cuvintele din Matei 19:23 ea nu exista nici măcar ca idee.

Concluzie

N-are rost să „îndulcim” declaraţia lui Isus, care vorbeşte de ace de cusut şi de dromaderi în mărime naturală.

Ce vrea să spună Isus este că este absolut imposibil ca bogaţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Bogaţii sunt prea înşurubaţi în bogăţiile lor pentru a putea intra în Împărăţie. Naturalmente, ucenicii rămân cu gura căscată în faţa unei asemenea declaraţii tranşante. Drept răspuns, Isus spune că Dumnezeu poate realiza imposibilul. Intervenţia lui în viaţa bogaţilor poate schimba datele problemei. Altfel spus, Dumnezeu are ac şi de cojocul celor bogaţi!

…nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu pote să mintă. Tit 1:2

Ce minunat! Dumnezeu a făgăduit viaţa veşnică înainte de veşnicii, înainte ca să existe creaţia, înainte ca să fi existat primul om şi prima generaţie de oameni a putut beneficia de această făgăduinţă a vieţii veşnice pe care noi acum o dobândim prin credinţa în Hristos Isus.

Prima întrebare care mi-a răsunat în minte şi a fost inevitabilă a fost aceasta: Dacă a făgăduit înainte de veşnicii aceasta, cui a făgăduit-o? Nu ştiu! Probabil că sieşi şi-a făgăduit, a făcut aceasta făgăduinţă mărturie fiind ceea ce exista atunci, însă îmi place enorm de mult.

Al doilea lucru care este minunat pentru noi este că Dumnezeu nu poate să mintă. Superb! Dumnezeu nu va avea niciodată intenţia de a-şi lua cuvântul înapoi, de a se răzgândi, de a face o promisiune şi de a nu putea să şi-o ţină. Deci tot ce spune Dumnezeu, El va vrea, poate şi va face!

Gândiţi-vă la promisiunile pe care Dumnezeu le face în Scripturi, însuşiţi-vi-le şi credeţi-le, Dumnezeu le va împlini însă sunt două lucruri pe care cred că ar trebui să le ţinem minte totdeauna: Dumnezeu face lucrurile în modul în care El vrea – nu putem să-i stabilim noi metode lui Dumnezeu în care să lucreze, asta depinde în totalitate de El, şi al doilea lucru pe care am vrut să-l spun e că Dumnezeu lucrează când vrea El, asta cere de la noi seriozitate, hotărâre şi stăruinţă după caz.

Aş vrea să precizez doar două promisiuni:

1. Una e în versetul pe care l-am scris la începutul postului: nădejdea vieţii veşnice făgăduite. Trebuie să fim siguri că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea în dar şi că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu şi deasemeni că suntem strămutaţi în împărăţia Fiului dragostei Lui. Nu vă temeţi, Dumnezeu nu-şi ia cuvântul înapoi. Să trăim conform acestei nădejdi! Nu vă înşelaţi însă, Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ce seamănă omul aceea va şi secera – trebuie spus şi lucrul acesta.

2. Făgăduinţa Duhului Sfânt.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum în oricât de mare îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

Ai primit chemarea? atunci poţi beneficia şi de făgăduinţă. Nu te lăsa înşelat de satan şi nici de alte învăţături care neagă Scriptura şi autenticitatea ei, nu te lăsa dus în eroare de nici o învăţătură care trece în galop pe lângă anumite pasaje din Scriptură sau care le neagă complet considerându-le nevalabile pentru timpurile noastre.

Făgăduinţa este pentru toţi! Nu renunţa indiferent de cât timp va trebui să stai înaintea Domnului pentru ea, Dumnezu alege când şi cum să ţi-o ofere. Crede doar.

Dumnezeu nu poate să mintă! Aleluia!

Capitolul 3 din Ioan. O întâlnire. Nicodim vine la Isus. O face la adăpostul nopţii. Oare fiindcă îi e frică de asocierea cu Isus? Sau fiindcă doreşte să vorbească netulburat de intervenţiile mulţimii. Nu putem şti motivaţia din inima lui. Cert este că, la nivelul evangheliei după Ioan, noaptea simbolizează neînţelegerea şi ostilitatea faţă de Hristos şi mesajul Lui (Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze; Dacă umblă noaptea, se poticneşte…; Iuda a ieşit afară. Era noapte.)

Un fariseu, un conducător al iudeilor (membru al Sanhedrinului), un învăţător al lui Israel, aflat în noapte spirituală, vine la Lumină (Eu sunt Lumina lumii).

De ce vine? Vine fiindcă a văzut semnele făcute de Isus în Ierusalim (mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea) şi se numără printre cei care au crezut. Au crezut fiindcă semnele i-au constrâns să creadă, dar fără a ajunge la convingerea că Isus este Hristosul (Mesia), regele promis al lui Israel, şi cu atât mai puţin că este Mântuitorul lumii (declaraţie pe care aveau să o facă, în mod paradoxal, samaritenii, la care te-ai fi aşteptat cel mai puţin).

Nicodim vine pentru că este intrigat de lucrarea lui Isus. Vine pentru că nu se reprezintă doar pe sine, ci pentru că vorbeşte în numele unui grup mai mare de „credincioşi” (Ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu…).

Nicodim este bine intenţionat, dar înţelegerea lui cu privire la Isus şi lucrarea lui este profund deficitară. Nicodim are impresia că ştie (Învăţătorule, ştim…), dar sfârşeşte prin a fi confruntat în mod cât de poate de ironic cu propria sa ignoranţă (Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceste lucruri?).

Eminentul conducător iudeu vede în Isus numai un învăţător caracterizat de puteri miraculoase şi deci validat de Dumnezeu. Nimic mai mult. Aşa îşi începe de fapt discursul, din care nu apucă să declame prea mult, fiindcă Isus îl întrerupe şi-i spune că pentru a putea vedea împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus. (Adverbul anōthen poate fi tradus şi „din nou”. Avem de-a face aici cu unul dintre numeroasele jocuri de cuvinte din Evanghelia după Ioan).

Ce înseamnă aceste cuvinte ale lui Isus? S-ar spune că replica Mântuitorului n-are absolut nicio legătură cu declaraţia lui Nicodim din deschidere. E ca şi când cineva s-a jucat cu filmul naraţiunii, tăind o bucată din el, după care a lipit banda la loc. Ceva pare să lipsească. În primul rând pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu pare o temă bine reprezentată în Ioan. Termenul basileia (împărăţie) nu apare decât de 3 ori. Şi totuşi, titlul de „împărat” al lui Isus este unul frecvent. De fapt, apare chiar de la începutul Evangheliei, în declaraţia lui Natanael (Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israel).

Aici este deci cheia pentru înţelegerea replicii lui Isus, (care altminteri pare total pe lângă subiectul de care se interesează implicit Nicodim). Dacă am traduce declaraţia lui Isus în limbaj mai explicit, ea ar putea suna cam aşa:

„Nicodim, eu sunt mai mult decât un învăţător venit de la Dumnezeu. Sunt Împăratul lui Israel. Sunt aducătorul unei împărăţii de sus (cf. Împărăţia mea nu este din lumea aceasta… Împărăţia mea nu este de aici). Dar tu nu poţi să vezi această nouă realitate pe care o aduc eu, fiindcă nu eşti născut de sus. Ca să poţi vedea cu ochi spirituali împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus.”

Faptul că Isus vine de sus este unul dintre laitmotivele Evangheliei a Patra, anunţat încă din Prolog (La început, Cuvântul era la Dumnezeu) şi reluat după discuţia lui Isus cu Nicodim (Cele ce vine de sus este mai presus de toţi… Cel ce vine din cer este mai presus de toţi).

Pe Acesta venit de sus, din cer, Nicodim nu-l înţelege, deşi crede că ştie. Cum primeşte Nicodim această declaraţie enigmatică a lui Isus? Vom vedea într-o postare viitoare.

(Va urma)