Spalati-va pe maini inainte de a manca… din dragostea noastra!

Spalati-va pe gura inainte de a saruta… buzele dragostei noastre!

Spalati-va pe picioare inainte de a intra… in imparatia noastra!

Vreau ca hectarul nostru de dragoste sa fie nepatat,
curat ca revarsatul zorilor :
spalat cu roua, mangaiat cu soare…

Aici, in acest perimetru, vom fi stapani pe iubirea noastra
si vom imbratisa amandoi, dragostea!

Lasati-ne in pace, in dragostea noastra!

Veche de aproape patru secole si jumatate, Manastirea Radu-Voda din Bucuresti, asezata pe o colina din imediata apropiere a Dambovitei, chiar in centrul orasului, a inceput de cativa ani sa renasca. Ctitorie a voievodului Alexandru Mircea, ea a fost desavarsita de voievodul Mihnea Turcitul. In zbuciumata sa istorie, manastirea, asezata pe o veche vatra de locuire dacica (dupa cum o dovedesc sapaturile arheologice efectuate in incinta), a fost martora umila si tacuta a istoriei acestui neam. Dupa biruinta lui Mihai Viteazul de la 1595, ienicerii lui Sinan Pasa arunca in aer biserica manastirii. Reconstruita de domnitorul Tarii Romanesti, Radu Mihnea, intre anii 1613-1614, ea este inchinata de acesta Manastirii Iviron din Sfantul Munte Athos. Reaua administrare greceasca lasa insa manastirea, dupa plecarea calugarilor greci, intr-o stare deplorabila. Manastirea a fost restaurata din nou in anul 1625 de catre Alexandru Voievod, fiul lui Radu-Voda.

Multe alte rele aveau sa se mai abata asupra acestui sfant locas: daramarea incintei manastirii de catre ministrul Cultelor din 1875 (nimeni altul decat Titu Maiorescu!) sau infiintarea aici a primei „Scoli de partid“ din Bucuresti, in 1948. Rectitorita de catre Patriarhul Iustinian,  care isi are mormantul chiar in biserica manastirii, si pictata de catre Parintele  Sofian Boghiu de la Antim, manastirea este reactivata in 1998 de catre Prea Fericitul Teoctist. Intaistatatorul acestui sfant asezamant este astazi P. S. Varsanufie Prahoveanul, iar obstea numara 15 monahi. Slujbele se desfasoara dupa randuiala athonita, cu liturghie zilnica, ceasuri si priveghere de noapte. Manastirea incepe sa-si recapete frumusetea de odinioara, care-l incantase pe vestitul secretar al Patriarhului Macarie de Antiohia, Paul de Alep, acesta socotind-o, se pare, cea mai frumoasa manastire vazuta in peregrinarile sale. Avand hramul Sfanta Treime, manastirea si-a luat ca protector, din 2002, pe Sf. Nectarie Taumaturgul. Particele din moastele sfantului, daruite staretiei in 2001, se afla asezate intr-o frumoasa racla, in partea dreapta a bisericii, sub un baldachin.

Sf. Nectarie de Eghina

Sf. Nectarie s-a nascut in oraselul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, impreuna cu cei 6 frati ai sai, in dreapta credinta. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, unde munceste din greu pentru hrana. Singura lui mangaiere, dupa orele istovitoare de munca, era Sfanta Biserica. Remarcat de catre conducatorii Scolii Metocului Sf. Mormant, este angajat ca pedagog si invatator la aceasta scoala. Tot ca invatator, incepand de la varsta de 20 de ani, il aflam si in insula Hios. La 27 de ani isi urmeaza glasul constiintei si, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Manastirea Nea Mo

ni, de pe aceasta insula. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viata sfanta dusa de catre Parintele Nectarie, el isi implineste visul de a invata si termina liceul in 1881. Cu binecuvantarea Patriarhului Alexandriei, urmeaza Facultatea de Teologie din Athena. Reintors in Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipareste mai multe carti de raspandire a dreptei credinte. Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop si numit Mitropolit de Pentapolis. In anul 1890, din pricina unor neintelegeri, este trimis in Grecia. Injosit si trecut cu vederea multa vreme, ajunge in cele din urma director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion. In afara de formarea tinerilor seminaristi, s-a ocupat si de cresterea duhovniceasca si inchegarea unei stranse comuniuni intre cei care ii erau ucenici. Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic dupa ce considera ca si-a indeplinit datoria si intemeiaza impreuna cu un grup de ucenice Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina. Dupa trecerea sa la cele vesnice, in 1920, printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir.  Canonizarea sa a avut loc in 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile savarsite de Sf. Nectarie in zilele noastre - mai ales vindecari de cancer si alte boli grave, ce se savarsesc la moastele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumarate carti in Grecia, care in parte au fost traduse si in romaneste.

Minunatele vindecari

Recent, o data cu asezarea raclei cu particele din moastele sale la Manastirea Radu-Voda, au inceput sa fie consemnate si la noi nenumarate minuni, probate cu martori. Astfel ca multime de pelerini din toata tara au inceput sa soseasca la Radu-Voda. Asteptarile lor nu au fost inselate de catre Sf. Nectarie Taumaturgul. Prezentam pe scurt cazul d-nei Ileana Boncea din Bucuresti, fiica de preot.

In urma unor analize medicale complexe, i se stabileste diagnosticul: ulcer gastric, crater ulceros de natura maligna. Inainte de interventia chirurgicala programata, d-na Ileana Boncea vine la Manastirea

Radu-Voda, sa ceara binecuvantare. Primeste din partea P. S. Varsanufie mir de la candela Sf. Nectarie si se unge in fiecare dimineata. Il foloseste cu multa incredere in Dumnezeu si in darul Sf. Nectarie, facand ascultare de duhovnic. Ulcerul malign constatat de medici dispare fara urma! Profesorul Radu Petrescu, cel ce urma s-o opereze pe d-na Boncea, a constatat ca „nu are ce taia - rana s-a inchis“! Femeia a venit degraba la Manastirea Radu-Voda, sa-i multumeasca Sf. Nectarie. De altfel, mai toti credinciosii care participa la slujbe au o relatie foarte stransa cu Sf. Nectarie. Dragostea sfantului pentru noi ii mangaie si pe tinerii elevi ai Seminarului Teologic de la Radu-Voda, care se bucura sa-l aiba aproape pe cel ce in viata pamanteasca a fost ca un parinte pentru seminaristi. Unul dintre elevii sai ii scria unui vechi prieten, pe cand sfantul conducea Seminarul Rizareion: „Se intalneste cu oameni de toate categoriile sociale, carora le ofera liniste sufleteasca si pe care ii conduce spre Mantuitorul Hristos cu nemarginita blandete si bunatate… Ma tem ca nu voi putea cuprinde multimea tainica a harismelor sale“.

Nu inteleg de ce trebuie sa asteptam sa murim ca sa experimentam cerul ! Sistemul nostru religios ne-a invatat sa ne multumim cu putin, ne spune si ne repeta de generatii lucruri care nu au legatura cu adevarul Bibliei, asa am perpetuat o stare de autocompatimire si de traire mediocra crestina. Dumnezeu nu vrea asta pentru noi, se pare ca noi ne multumim cu faramiturile care cad de la masa Stapanului, dar El vrea sa stam la masa cu Stapanul, Stapan care ne este Mantuitor si Prieten, Stapan care ne este Tata. Vad ca noi copiii desi avem dreptul la a experimenta cerul aici pe pamant in relatiile dintre noi si in partasia cu El, ne place sa traim lucruri usoare, generale, care ne duc la epuizare.

Da, trebuie platit un pret pentru ca rugaciunea lui Isus sa se implineasca in viata mea si a ta: « Vie Imparatia Ta precum in cer asa si pe pamant! » Pretul ascultarii, pretul mortii fata de sine, pretul crucii. Oare nu se merita ? Oare nu merita sa platim pretul pentru a experimenta cerul chiar aici pe pamant ? Majoritatea dintre noi avem nevoie ca cineva sa ne ia de umeri, sa ne scuture si sa ne spuna :  « mai, nu te mai multumi cu putin cand poti avea totul ». Nu sunt adepta predicilor cu strigaturi, dar la gradul de adormire si complacere in mediocru, ne trebuie un soc, terapia prin soc este singura solutie pentru multi.

Duhul Sfant ne asteapta in camerele noastre de rugaciune, vrea sa ne reveleze cerul, dar trebuie sa ne facem timp pentru El. Alta scurtatura pentru a ajunge in prezenta Lui nu exista. Un program la biserica in care simti prezenta Lui nu e suficient ca aceasta stare sa se perpetueze, trebuie platit pretul de a petrece timp cu El. Doar ca o persoana unsa de Dumnezeu se roaga pentru tine si simti ca El te atinge, nu este suficient ca tot restul vietii sa fi intr-o stare spirituala buna, trebuie sa dezvolti o relatie personala cu El, acolo unde esti doar tu si El. Acolo poti sa fi ciudat fara sa fi judecat de cei care stiu totul si cunosc totul, acolo poti sa canti, sa sari, sa stai, sa te misti cum vrei, sa fii sincer cu El, sinceritatea uneori te face sa devii ciudat, in camera ta nu trebuie sa iti protejezi imaginea in fata nimanui, te poti dezlantui, acolo nu ai nici o scuza ca X si Y te vor judeca pentru felul in care te inchini sau pentru felul in care te rogi, acolo poti sa te abandonezi cu totul in mana Lui fara sa te temi cum va arata totul, poti sa plangi, sa te tavalesti pe jos de plans.

Avantajul camerei de rugaciune, a singuratatii cu El este ca te poti dezlantui in voie si exersand libertatea de a vorbind deschis cu El, de a te inchina liber Lui, de a fi liber, te vei trezi ca nu o sa mai conteze asa mult la biserica daca X va fi socat ca tu ridici mainile in inchinare, nu te va mai interesa pentru ca deja inlauntrul tau este creata legatura aceea minunata cu El si restul este neimportant, chiar si parerea celor atotstiutori paleste in fata prezentei Lui care te invalue. Cei care va simtiti stanjeniti in public sa fiti liberi in inchinare, aceasta este calea spre descatusare, petreceti timp cu El in camera voastra si apoi va deveni ceva normal sa fiti liberi si in public, fara sa va mai rusinati, El va deveni mult prea real ca sa va mai intereseze ce spune unul sau altul.

Mediteaza la propozitia aceasta « VIE IMPARATIA TA PRECUM IN CER SI PE PAMANT » ! Gandeste-te ce inseamna Imparatia Lui si cere-I sa vina in viata ta, tanjeste dupa ea, fi disperat si o sa primesti raspuns. Cred ca Dumnezeu este disperat cand ne vede ca mancam rogojini cand la masa Lui ne sunt la indemana bucate alese. Nimeni nu te poate forta sa faci un pas, sa iei si sa gusti bucatele alese, doar tu poti face aceasta, nici macar El nu te va forta. Totul este la alegerea noastra.

A fost odata ca niciodata o Imparatie a Sigurantei si a Garantiei, iar imparatul avea foarte multi subordonati. Imparatul ii cunostea pe fiecare dintre noii oameni. Iar imparatului ii placea sa ii ofere fiecarui om pe care il intalea o bratara. Iar bratara respectiva continea un cuvant sau mai multe cuvinte pe care imparatul le considera sa fie scrise pentru fiecare om. Imparatul era iscusit la oameni si stia ca se pricepe sa-i puna peste ce se pricepeau ei, dupa cum simtea el. Si imparatul avea foarte mare incredere in simturile lui iar din experienta indelungata, rareori fusese inselat.
Intr-o buna i-a batut la poarta si s-a infatisat un om pe care imparatul l-a simtit iscusit si i-a dat o bratara de pret pe care a scris “paharnic” si i-a dat spre administrare pivnitele imparatiei si putere sa gestioneze toate vinurile si toate apele naturale care erau spre folosul imparatiei. Paharnicul era tacut si s-a bucurat de noua lui slujba si de bratara. Curand
a putut constata ca imparatul ii cerea pentru fiecare om pe care il intalnea de asemenea sa-i spuna ce fel de bratara ii trebuie respectivului iar omul primea bratara, iar toate bratarile erau proprietatea imparatului.
La un moment dat imparatul a inceput sa nu se mai preocupe de modul in care paharnicul administra pivinitele in asa fel incat ii ajungea ca-l stia la conducere. Numai ca intr-o buna zi imparatul a avut surpriza cum ca s-a trezit ca paharnicul fugise cu tot vinul si cu toata apa naturala a imparatiei, pe timp de noapte, iar el pierduse tot ce avea in pivinitele imparatiei, in afara de un butoi cu apa. Asadar a dat sfoara in imparatie sa fie gasit paharnicul care i-a tradat increderea, iar slujitorii care l-au cautat, l-au gasit, l-au adus inaintea imparatului si l-au obligat sa dea explicatii. Imparatul insa a fost mult mai indurator si a spus:
-Ti-am oferit aceasta mareata avere a imparatiei mele si tu ai ales sa o calci in picioare. De ce? Cum ai putut sa faci asa ceva?
-Marite, eu am venit doar si am batut la poarta dumitale. Dumneata m-ai pus paharnic, dumneata mi-ai dat bratara asta despre care nu stiu ce e cu ea si mi-ai dat averea ta, pe care nu dau 2 bani, dar nu te-ai ostenit niciodata sa ma intrebi si pe mine daca ma intereseaza toate acestea. Eu mi-am permis sa fac ceea ce a fost important pentru mine asa ca am vandut
averea pe care mi-ai incredintat-o.
-Cui ti-ai permis sa vinzi ceea ce era in pivinita mea?
-Am vandut-o unui duh din Padurea Intunecata care mi-a dat pe totul 5 galbeni.
Imparatul a fost de acord sa-i crute viata fostului paharnic si doar sa-l arunce din imparatie cu comditia sa-l duca la acel duh din padure. Fostul paharnic a acceptat targul si l-a condus pe imparat spre adancul Padurii Intunecate. Imparatul nu stia ca exista in imparatia lui un taram atat de sumbru precum acesta si s-a sfiit sa intre dar atunci cand a intrat in padure si-a dat seama ca era disperat in cautarea vinurilir si apelor sale. Imparatul mai avea cu el o ceata de ajutoare. Acestea, apropiindu-se de Padurea Intunecata, l-au avertizat pe imparat ca poate nu este pregatit sa intre. Insa imparatul le-a ignorat sfaturile si s-a afundat in Padurea Intunecata. Ajutoarele au incercat sa tina pasul cu el dar, fiind foarte intuneric s-au ratacit si au ramas pierduti in desisuri. Intre timp imparatul auzea vocea duhului care tinea ostatice comorile. Imparatul simtea cum padurea il cuprinde si il lasa fara putere dar era pregatit sa mearga pana in fundul padurii pentru a afla unde ii sunt vinurile si apele. La un moment dat, vocea i-a spus:
-Vino la mine!
-Cine esti tu?
-Vino la mine, iti spun, si asculta-ma bine! Iti doresti comorile inapoi?
-Da
-Atunci vom face urmatorul targ. De acum inainte, iti voi da cate 2 butoaie cu vin si un butoi cu apa in fiecare zi cu conditia sa nu mai faci alt vin si alta apa in imparatia ta si sa alungi orice paharnic care de acum incolo se va arata drept vrednic. In schimb, sa pui de paharnic un om ca acela pe care l-ai pus de ti-a adus comorile la mine. Ne-am inteles? Vei fi serios si de cuvant in privinta greselilor facute pana aici. Altfel imparatia ta va seca iar tu te vei simti tot mai slabit de putere. Este mai bine pentru tine sa faci asa.
-Da, am inteles. Asa voi face. Da-mi numai 2 butoaie cu vin si unul cu apa in fiecare zi si asa voi face.
Imparatul s-a grabit sa iasa inapoi din Padurea Intunecata si parca se temea foarte de experienta traita, iar ajutoarele sale nu le-a mai cautat, fiindu-i frica sa nu se rataceasca. Asadar s-a dus imparatul in imparatia lui si era multumit ca primea cele 2 butoaie cu vin si unul cu apa, in fiecare zi, pe care le dadea duhul din Padurea Intunecata. Cu toate ca slujitorii nu erau multumiti de ceea ce primea pentru ca nu le era de ajuns imparatul si-a impus punctul de vedere si le-a interzis chiar ajutoarelor sale sa-i mai caute pe cei care disparusera in Padurea Intunecata. A poruncit chiar ca daca acestia vor mai aduce vorba de acele ajutoare ratacite, sa fie aruncati in temnita si sa se arunce cheia.
Intr-o buna zi, s-a infatisat imparatului un om despre care se vestea ca era paharnic iscusit si care dadea semne in imparatie ca ar sti meserie. Imparatul dorea sa afle despre acest paharnic ce fel de om este si dadu ordin sa-i fie adus. Acest paharnic si-a sustinut punctul de vedere in fata imparatului, iar cu fiecare argument pe care il aducea, si cu fiecare argument pe care il aduceau altii in favoarea lui, unii chiar si din inchisoare, imparatul se enerva si mai tare. Ajutoarele care ii mai ramasesera, de incredere si apropiate ale imparatului i-au sugerat sa mearga pe mana paharnicului. Atunci imparatul s-a maniat, a hotat sa-l alunge pe paharnic si sa-i arunce in temnita unui turn pe slujitorii care il suparasera. Mai mult, afland ca paharnicul nu paraseste imparatia, a hotarat executarea lui. Zis si facut. Intre timp, tot mai multi dintre slujitorii imparatului sufereau de sete.
Imparatul a cunoscut la un moment dat un alt om, care semana foarte mult cu paharnicul care i tradase increderea. Dupa cum fusese inteles cu duhul Padurii Intunecate, Imparatul l-a pus pe acesta paharnic si a inceput sa-i ofere avantajele si bratara mult pretuita, ce i se cuvenea functiei respective.
La un moment dat, imparatul, visand, avu urmatorul vis:
Se facea ca la poarta imparatiei lui a batut un strain pe care l-a lasat sa intre. Impatarul era foarte curios sa stie cine este acest calator tacut care intra pasnic in imparatia lui. Asadar, l-a lasat sa umble o vreme, in timp ce acesta planta seminte. Aceste seminte semanate de calator nu faceau nimic, iar imparatul i-a cerut strainului sa spuna cine este. Strainul i-a raspuns intr-un final imparatului:
-Marite, iata, eu am venit sa sadesc vii si izvoare in imparatia ta ca sa nu mai depinda de Padurea Intunecata. Si acest semn al venirii mele este pentru tine un lucru bun, pentru ca daca vrei ca imparatia ta sa traiasca cu adevarat, ai nevoie sa le dai oamenilor tai si celor care te viziteaza mai mult decat acest vin si aceasta apa putine pe care le dai acum.
La un moment dat, in timp ce vorbea, strainului i se lumina puternic fata, aproape orbitor.
-Marite imparate, sa stii ca am fost trimis special la tine.
-Cine te-a trimis la mine? Eu am deja tot ceea ce este in imparatia mea. Eu iau deciziile aici.
-Poate, marite; si daca dumneata care esti imparat, depinzi de duhul din Padurea Intunecata, apoi eu care sunt muritor de rand, ce sa zic? Dar eu nu-ti zic decat atat: de unde vin eu este mai multa apa si mai multa vie decat poti simti dumneata ca ar exista. Este mai mult decat ti-ai visat vreodata. Este mai mult decat ti-ai putea dori vreodata. Iar de unde vin eu, nu trebuie sa pazesti pivinitele, ci exista pretutindeni vii si izvoare din care poti sa faci vin si sa bei apa cata vrei, oricand. Tot ceea ce ai nevoie sa faci este sa uzi aceste seminte cu apa pe care o ai.
-Dar apa pe care o am de-abia imi ajunge! Mor de sete slujbasii!
-Imparate, asculta-ma bine, pentru ca ce am sa-ti zic este foarte valoros si am sa-ti zic numai o data. Simt ca esti om cu suflet, asa ca simte ce-ti zic! Daca faci ce ai facut pana acum, imparatia ta nu va dura mult. Dar daca vei folos putinul pe care il ai pentru a semna ceea ce ai nevoie, atunci vei putea sa te bucuri de multe bogatii. Iata, eu am trecut prin pivinita unde tii cele 2 butoaie de apa si cele 2 butoaie de vin si ti-am incuiat-o cu o cheie speciala, pe care nici un paharnic n-o are. Eu iti pun cheia aici (si puse cheia jos). Decizia e a ta.
Deodata, strainul se facu nesimtit si disparu. Trezit din vis, Imparatul s-a speriat foarte tare si a dat ordin sa se verifice pivinita si slujbasii sai au gasit ca era incuiata. Iar in ciuda faptului ca au adus lacatusi priceputi chiar din alte imparatii, nu au reusit sa deschisa usa. Paharnicul, in acel moment se infatisa la imparat si-i spuse:
-Marite, iata butoaie cu vin si apa din imparatia mea, de unde am venit eu. Ti le dau pentru ca inteleg ca ai nevoie de ele acum. Numai ca butoaiele acestea eu le-am dus intr-un turn al imparatiei tale. Vino acum cu mine pentru a le inspecta.
Imparatul s-a dus in turnul in care le pusese paharnicul, alaturi de care stateau in temnita ajutoarele pe care le inchisese. Imparatul a intrat in turn, a gasit butoaiele si a aflat ca nu erau cu apa si vin, ci erau cu otrava. Imparatul a fost din nou manios, dar si-a dat seama ca paharnicul l-a incuiat in turn. Impratul incepu atunci sa dispere. O voce stinsa se auzi din temnita:
-Imparate, noi stim care e cheia!
-Imparate, cheia este sa ne dai drumul, macar numai pâna la portile cetatii! Dar te ajutam numai cu conditia sa treci peste targul cu duhul padurii si sa-l concediezi pe paharnic!
-Nu pot sa-l concediez pe paharnic, nu voi mai avea butoaie cu vin si apa. Nu sunt un bun paharnic, dar pot fi un buna dministrator al comorilor imparatiei!
-Imparate, noi nu te putem ajuta daca nu ne ajuti si tu pe noi. Noi oricum vom muri daca nu avem suficienta apa, si nu este suficienta pentru toti. Daca vrei ca imparatia ta sa dureze, sa fii ferit de suferinta si sa fii fericit este cazul sa constientizezi ca nu avem suficienta apa pentru toti. Asadar, fa un bine de ne elibereaza!
-Doar peste cadavrul meu!
-Asa va fi, Maria-Ta!
Imparatul s-a maniat pe slujbasi si a dorit sa-i calce in picioare pe cei care candva ii dadusera sfaturi de cel mai mare pret. Apoi, de suparare, Imparatul adormi si incepu sa auda tipetele ajutoarelor pe care le-a ratacit in padure si pe toti care in imparatia lui incepeau sa planga de pe urma setei. Iar Imparatul calca prin imparatia lui, ca prin vis, ca prin foc, si tot nu voia sa renunte la targul facut cu duhul. Acesta, stiindu-i starea, il chema iar la un moment dat, imparatul s-a dus inspre Padurea Intunecata in visul lui, si nu a mai iesit de acolo.
Intre timp, imparatia lui s-a uscat si slujitorii i-au murit de sete, caci nu puteau sa plece deoarece imparatul blocase portile. Iar peste ceva vreme, trecand cineva peste locul unde fusese Imparatia Sigurantei si a Garantiei si explorând, a gasit niste schelete in tufisurile din Padurea Intunecata si de asemenea butoaiele cu vin si apa de care duhul padurii nu se atinsese, pentru ca se temea de ce era in ele. Strabatand, calatorul a mai gasit niste schelete in turn si niste chelete mai mici in imparatie, dar in turn, in afara de temnita, nu a gasit nici urma de schelet. Nu exista nici un fel de urma a Imparatului, nici macar niste semne ca ar fi existat vreodata in a sa Imparatie. De asemenea, a mai gasit niste crapaturi in pamant, ca semn ca ceva incepuse sa incolteasca, poate de la locuitorii care stropisera cu lacrimile lor pamantul, dar ceea ce era sub crapaturi putrezise.
Si a trecut mai departe, calcand in picioare ceea ce candva fusese Imparatia Sigurantei si a Garantiei.
Draga cititor al blogului, ai mai auzit vreodata de Imparatia Sigurantei si a Garantiei? Daca nu, probabil ca aceasta poveste nu s-a intamplat niciodata. Dar daca s-a intamplat oare cum ar ajunge alte imparatii daca ar afla de ceea ce s-a intamplat, o data ca niciodata, in Imparatia Sigurantei si a Garantiei?

[text preluat cu permisiunea scrisă a autorului de pe damaideparte.ro]

Următoarea promisiune este una dintre promisiunile cele mai frumoase şi mai remarcante făcute de Dumnezeu Israelului, promisiune condiţionată de respectarea legământului încheiat de Dumnezeu cu aceştia, legământ condiţionat de ascultarea lor faţă de Legea lui Dumnezeu.

Exodul, 19:6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Această promisiune s-a transferat poporului Noului Legământ, Bisericii şi noi, astăzi suntem preoţi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este acelaşi, cuvântul Lui este acelaşi şi această promisiune va transcende veacurile până va veni Domnul pe norii cerului.

1 Petru 2:5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Apocalipsa, 1:6 şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Este minunat să beneficiem de această promisiune însă întrebarea care se pune este aceasta: Ne comportăm noi ca nişte preoţi?

Arătăm noi prin trăirea noastră, prin îmbrăcămintea noastră, prin vorbele noastre, prin munca noastră că suntem o împărăţie de preoţi. Nu cumva am uitat acest lucru? Nu cumva suntem într-o criză de identitate şi am ajuns să ne batem joc de propria imagine prin toate compromisurile pe care le-am făcut cu vieţile noastre?

Să luăm un singur exemplu din ceea ce înseamnă să fii preot. Dumnezeu a dat următoarea lege preoţilor: să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea Lui. Este o poruncă şi Dumnezeu nu tolera încălcarea ei, ba mai mult de atât nimeni nu ar fi îndrăznit să gândească ca ar putea s-o încalce. Frica de Dumnezeu străbătea inimile oamenilor!

Noi astăzi, creştinii contemporani ai secolului 21 spunem că aducem lui Dumnezeu jertfe vii, vieţile noastre închinate Lui, însă mă întreb: Este viaţa mea caracterizată de o atitudine plină de teamă în prezenţa lui DUmnezeu?

Mărturisim că avem intrare liberă în Locul Preasfânt, în prezenţa lui Dumnezeu, cum de ne permitem totuşi să venim oricum, să stăm oricum, să spunem ce vrem, să ne îmbrăcăm cum vrem în prezenţa Lui? Oare nu este aceasta o profanare şi necinstire a lui Dumnezeu care cheama cu strigăte pedeapsa lui Dumnezeu?

Am reuşit ce n-au reuşit ortodocşii să facă în 2000 de ani, am reuşit să desfiinţăm Biblia în folosul poftelor noastre, în folosul dorinţelor noastre de a ne identifica cu lumea şi să trăim cum ne trăsneşte fiecăruia prin cap.

Unde este reverenţa faţă de Dumnezeu? Unde este teama de Dumnezeu?

N-am rămas mirat să văd în biserici băieţi care urmăreau cu privirile goliciunile care se plimbă cu capetele goale prin biseicile noastre. Oare care va fi pedeapsa pentru astfel de profanări ale locului unde este chemat Numele Lui Dumnezeu?

Faci sau nu faci parte din împărăţie? Eşti sau nu eşti preot?

Dacă eşti, atunci, pentru Numele Sfânt al Lui Dumnezeu, tradu Scriptura cu viaţa ta.

       Linistiti-va

       Tusiti , tot  timpul  vostru

       Imi  apartine .