Nici nu imi inchipuiam, nici nu banuiam, nici nu indrazneam sa ma gandesc ca eu voi atinge perfectiunea, ca o voi privi in ochii imposibilului. Am atins imposibilul, ma simteam ciudat…nu mai vazusem asa ceva pana acum, dar totusi lacomia umana parca ma impingea sa fac umilul pas de a o pastra numai pentru mine .Dar de ce sa fac asta?cum as putea sa-i dau viata celui mai mare inamic al fericirii umane…Nu! era clar ca nu e bine dar m-am multumit totusi cu sentimentul  ca o data, candva, mi s-a oprit inima in loc si am putut sa privesc acel univers inflorit la nesfarsit…unde totul era egal…statea si ma astepta numai pe mine…numai ochii mei puteau sa  vada asta, numai mainile mele puteau simtii…

M-am asezat si doar am privit…vedeam nemurirea , dragostea incununata cu toate cuvintele ce o compun…simteam atat de profund incat sentimentul acela mi-a ramas intiparit in suflet. De atunci am perfectiunea in suflet si o port oriunde in lume iar el e numai cu mine si totusi se mai pot bucura si alte persoane de asta. Parca mi s-a sters memoria in acel moment, parca  lumea nu mai conta si eu faceam ce vroiam, precum o pasare care are minunata sansa sa zboare, sa scape din colivia aceea care ia furat fericirea atata timp, sa fie libera.Inchideam ochii si imi dadeam seama ca traiesc, vedeam cum natura se naste odata cu noi iar cel mai important lucru pe care l-am vazut era soarele puternic care iti mangaia obrajii, erau foarte multe culori vii…nici curcubeul nu a ezitat sa isi faca simtita jucausa prezenta langa razele frumoase ale soarelui dupa ploaia intensa din mine…Era asa de pur  totul …toate acele flori de langa mine…ma tinea de mana perfectiunea, priveam perfectiunea…

Fara sa imi dau seama lacrimile imi curgeaua necontenit, nu mai vazusem niciodata atata puritate, ce e drept…m-am speriat cumplit crezand ca daca eu am norocul sa cunosc perfectiunea gresesc fata de altii…

Totusi in orice poveste exista o farama de adevar…doar ca am prevazut cu o zi inainte ce se va intampla…cu succes va spun ca asa este…minunata zi in care am furat o ora din viata perfectiunii.

P.S. Ma tin scai dupa “perfectiune”si o tin numai pentru mine ), Te iubesc!

“Candva prindeam aripi si zburam pana la cer. Mai taziu aripile m-au dus acolo unde nu voiam sa ajung. Pe varful cel mai inalt de unde tabla de sah a jocului, demult inceput, imi arata ca am pierdut  partida. Inima refuza sa se resemneze si dicteaza mintii sa construiasca strategii imposibile.. “

…

“In rolul principal o regina nebuna, ce sare calul, face ture si se transforma in pion la nevoie. Ar putea continua la nesfarsit in speranta ca isi va recuceri imperiul. Sa capitulezi cu demnitate poate fi cea mai mare victorie asupra propriei persoane. Intelege.  Regina ratacitoare isi pleaca fruntea, isi striveste lacrimile, isi promite sa uite. Imperiul acesta n-a fost niciodata al ei. Isi ridica privirea spre cer, stie ca atat timp cat n-a pierit speranta, va avea puterea sa paseasca departe, din nou, departe! Intr-o buna zi va construi un imperiul doar al ei , invincinbil. Timpul, viata, timpul… si Dumnezeu o asteptau.”

P.S.! recunoasteti fragmentul?

Afară este frig si ceaţă. Ploaia a stagnat.

Toată viaţa mi-am petrecut-o căutandu-mi fericirea.

Dar acum, invinuită de toate si amagită de toţi

M-am oprit să cuget.

De ce continuăm să iubim şi , conştienţi, să ne rănim singuri?

Este trist cand nu ne cunoaştem nici măcar pe noi înşine.

Încerc sa îmi aduc aminte de lucruri frumoase dar tot ce aud sunt  numai trăntiri de uşi şi ţipete.

Stând singură in cameră, la o masă prăfuită si plina de pânze de păianjen,

Gândindu-mă că toată viaţa mea de până acum a fost ca un borcan de capşuni mâncat prea rapid,

Gust ultima căpşună, sting lumânarea si plec.

Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.

[Luca 18.27]

Am realiza mult mai multe lucruri, dacă nu le-am crede imposibile.

Vince Lombardi

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

“Mi-e dor, atat de dor… De tine. De noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Scapa-ma de intrus. Este dorul asta un blestem, este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.

Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Doamne, cat de frumoasa eram… Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea…

Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reproseze ca l-am lasat fara ceea ce ii era mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?…. Este pentru ca tie… tie… nu iti este dor.

Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.

Mi-e un dor de moarte de atingerile tale care imi dau foc, de mana ta care trece de-a lungul sirii spinarii, de ochii care imi inspira curaj, de un sarut care ma ingheata, de buze care imi soptesc numele, de prezenta ta care sta trup langa trupul meu in secundele in care ni se scurg vietile. Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?

Scapa-ma de dor si de felul in care il simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de boala dorului!

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum?”

O cutie de chibrituri. Te uiti asa la ea, si te gandesti cum sa o arzi mai repede. Arzi un chibrit, doua, trei, cinspe, njdemii. Fiecare arde diferit. Unul mai incet, altul cu mai mult sulf, altul nu arde deloc. depinde.

Etapele sunt sunt si ele anoste. Mai intai tarjai batul de chibrit de peretele cutiei, simti vibratia in mana, nu se aprinde. mai dai de 2 ori, si gata. Chibritul se aprinde, miroase a sulf , si se stinge in scurt timp.

Mai iei unul, se aprinde mai rapid decat cel anterior, si tot asa. Simti ca devide din ce in ce mai usoara cutia.

Asa si cu scurta mea viata. Oamenii cunoscuti ai omenirii au murit la tinerete.

Si ce ma fac cu linia vietii din palma mea care e intrerupta? Dar eu tot fata cu chibriturile raman. Fata care numara chibritele, care isi mai arde degetele din cand in cand. .

“In loc de creier am o carte de credit,

In loc de nas am un aspirator

Si in loc de inima … n-am nimic.”

Ce bine ar fi să poţi să mori aruncîndu-te într-un gol infinit!

Se poate? Poţi fi fericit cu inima frântă? Când simţi că totul în jurul tău s-a prăbuşit, când ai probleme la infinit şi când persoana care era Universul tău a plecat… poţi fi fericit? Când nu mai vezi rostul ca să continui să lupţi, să continui să îţi faci un rost în lume, poţi fi fericit? Când prietenii te-au trădat şi simţi că nu vei mai putea avea încredere în nimeni niciodata, poţi să fii fericit? Când persoanele dragi ţie suferă, sunt bolnave sau pe un pat de spital, poţi să zambeşti şi să spui: ”Sunt fericit”?

Poţi. Ştii de ce? Pentru că am încredere că eşti un luptător. Am încredere că indiferent de problema şi situaţia ta, tu eşti dornic să lupţi. Tu poţi zâmbi printre lacrimi. Poţi să ridici capul şi să spui ”Eu voi reuşi să trec peste asta, nimic nu e prea greu.” De ce să fiu negativist, când pot să fiu pozitivist? De accea va spun să ”nu va îngrijoraţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi, ajunge zilei necazul ei”.    Eu am reuşit să fiu fericită cu inima frântă, de aceea ştiu şi sunt convinsă că şi tu vei reuşi!  DA, sunt fericită cu inima frântă!

Nu exista impresii gresite, exista doar oameni care nu discuta, ergo – dramele.

Nu exista dezamagiri, exista neconcordante si ironii ale sortii.

Nu exista frustrari, exista prea putini oameni care se deranjeaza sa observe.

Nu exista ‘nu pot’ decat in momentul in care incerci imposibilul, iar imposibilul este un lucru extrem de relativ.

Nu exista dorinte, exista doar ‘capre ale vecinului’ cu titulatura de must-have.

Nu exista somn, exista doar o perioada nedeterminata de timp in care iti permiti sa fii cine vrei tu fara sa aiba nimeni nimic de obiectat.

Iar in postul asta nu exista un scop, ci poate doar frustrari, dorinte neimplinite, lucruri imposibile, impresii gresite si mai ales prea multe dezamagiri pe care nici macar somnul nu le face sa dispara.

Azi mi s-a dat o lectie: oamenii care iti sunt aproape straini, pe care ii numesti doar cunostinte, sunt cei mai in stare sa faca dezinteresat lucruri pentru tine. Ii respect si ii salut pe toti cei care isi merita cu adevarat statutul de om.

Cu ocazia asta imi dau seama ca sunt din ce in ce mai putine lucruri valoroase pe lumea asta. Nu… de fapt realizez a mia oara un lucru pe care, de cele mai multe ori, imi vine sa-l dau uitarii. Stiu. N-ar trebui si in curand nici nu se va mai intampla. In alta ordine de idei, dupa cum am mai spus candva, lucrurile de care oamenii se dispenseaza cel mai usor sunt oameni.

Ieri mi-am amintit un slogan care m-a facut sa ma opresc impietrita in fata unui panou publicitar acum cateva luni – “Impossible is nothing“. L-am citit din nou si am ramas pe ganduri…

Toamna e … cretina. (bun inceputul, dar serios). Any way, who cares?

Daca tot nu am chef sa fac sau sa scriu ceva, bine ca am pus mana pe o leapsa de la Lorena.

1. Yourself? Complicated.

2. Your boyfriend/girlfriend? Haven’t.

3. Your hair? Straight.

4. Your mother? Authoritarian

5. Your father? the same.

6. Your favorite item? Something.

7. Your dream last night? Rare.

8. Your favorite drink? Nestea.

9. Your dream car? Megane.

10. The room you’re in? Living.

11. Your ex? (too) beloved

12. Your fear? Monsters.

13. What you want to be in 10 years? Somebody.

14. Who you hung out with last night? Friends.

15. What You’re Not? Happy.

16. Muffins? Scary.

17. One of Your Wish List Items? OCS !

18. Time? 20.01

19. The Last Thing You Did? Laughed.

20. What You Are Wearing? Violet t-shirt and jeans.

21. Your Favorite Weather? HOT !

22. Your Favorite Book? Boring.

23. The Last Thing You Ate? Cheese.

24. Your Life? Ramified

25. Your Mood? Sad.

26. Your body? Normal.

27. What are you thinking about right now? High-school.

29. What are you doing at the moment? Eating.

30. Your summer? Piled.

31. What color are your underwear? Blue.

32. What is the weather like? Sunny.

33. When is the last time you laughed? Yesterday.

34. What is on your tv? Parental Control.

35.This quiz? … awesome…(I know I’m a good liar !)

Orice e posibil ! Da, eu chiar cred asta! Puteţi zice că sunt naivă sau  imatură . Cred asta pentru că încă nu mi s-a demonstrat contrariul.Puteam fi şi avea tot ce mi-aş fi dorit dacă aş fi luptat îndeajuns. Dacă nu renunţam din vanitate când eram atât de  aproape de a obţine ceea ce îmi doream.Dacă nu mă mulţumeam cu a da vina pe altcineva.Exista întotdeauna o soluţie chiar dacă la momentul acela nu o vedem.

Citeam mai demult pe un blog un articol din care am reţinut câteva cuvinte: “Sa gasim un lucru imposibil de facut ….si sa ne apucam sa il facem ! Acum”.

Întotdeauna mi-au plăcut provocările. Viaţa mea în acest moment e monotonă şi tristă. Vreau din nou să zâmbesc sincer. Să mă pot trezi dimineaţa cu zâmbetul pe buze, aparent fără nici un motiv. Să pot fi bună cu ceilalţi şi să-i ajut fără a cere nimic în schimb. Să iubesc şi să fiu iubită. Poate că va părea o prostie din partea mea… poate că va părea o lipsă de demnitate. Dar până la urmă ce contează ce cred ceilalţi? Nu m-a interesat niciodată asta, de ce aş începe acum?

Nu poţi să urăşti pe cineva care a făcut parte din viaţa ta în momentele în care ai fost cea mai fericită persoană. Când ai învăţat să iubeşti cu adevărat.Înainte mă întrebam .. dacă merită. Dacă prin absurd nu merită el, atunci merit eu. Pentru ceea ce am fost atunci. Azi mi-a bătut inima cu putere ; nu vreau ca asta să fie singura dată.

Un lucru imposibil … timp limită: 31 decembrie 2009.E atât de mult pentru că o lună ar fi mult prea puţin.

I WANT HIM BACK !!! even just for a day …

… cel mai imposibil lucru de pe lume este Sa Te Minti Pe Tine Insuti.