” Iubirea este o zana rea, J.  Si este atat de aproape de tradare, ura si control incat ma sperie. Nu vreau sa ajung sa te urasc niciodata. Nu vreau sa ajung sa consideri ca imi apartii. Nu vreau sa ma intreb ce vorbesti, cu cine vorbesti, de ce vii,  cand vii, de ce nu vii cind nu vii. Nu vreau sa conditionez ce iti ofer de ce imi oferi. Nu vreau sa imi doresc sa te schimb. ACUM esti perfect. Si vreau sa te vad intoteauna astfel. Al tau, nu al meu – liber, imprevizibil, cu gesturi neasteptat de calde uneori,  cu dileme copilaresti alteori, puternic, inteligent si rebel. Stiu, este o masca. Dar iubesc aceasta masca. Pentru ca nu te cunosc altfel. Si nu stiu – vreau sa te cunosc altfel? Esti eroul meu Vreau, de fapt, sa descopar un barbat banal in spatele lui?

Vreau sa imi insinuez incet personalitatea proprie? Vreau sa te fac dependent de mine – cand orice dependenta este un lant? Vreau sa fii fericit datorita mie, si vreau sa suferi datorita mie, cand stiu foarte bine ca toate acestea sunt conditionari? Te vreau mai aproape decat esti acum? Si cum te-as putea avea mai aproape fara sa ma schimb si fara sa te schimb? Fara ca unul dintre noi sau amindoi sa ingenunchem? Sintem spirite trufase – cate sabii ar sclipi intre noi doi, daca ne-am dezlega orgoliile, J? Cite cutii ale Pandorei am deschide? Ce ar fi acea farima fragila de suflet cind “noi” s-ar spulbera in mii de “eu” si “tu”? Ce sanse ar avea? Ne-am transforma in ce? In ce s-au transformat atitia oameni pina la noi… Priveste restul oamenilor, priveste-le ochii, si ai sa vezi.

Iubirea este o zana rea, J – asa este si a mea. Cunosti foarte putin din mine – si aici se opreste tot ce am bun. N-am nimic altceva. Stai la distanta de la care iti par frumoasa. Ramai acolo. Prefer sa te sarut in gand in fiecare noapte – sa fiu cadina care tese firul seherazadei, si atat. ”

El: Love…nu fi dictator

R.I.P Tatiana Stepa.

“In zadar catre tine intind
Niste crengi ce-mi fusesera brate
Alte usi se aud scartaind
De tomnatecul vant sa se agate.
…

Si chiar daca ma vei mai iubi
Peste crivatul iernii ce vine
Fara brate cu ochii pustii
N-am sa am ce intinde spre tine.” ( “Copaci fara padure” – Tatiana Stepa )

Mai tii minte circul? Nu ai mai fost acolo de foarte mult timp…cum nici pe la Zoo nu ai mai trecut. Ti-a fost suficient ceea ce se intampla in jurul tau si a considerat inutil sa platesti pt ceva ce ti se ofera voit sau nu, in viata de zi cu zi. Iti amintesti cum era? Miros de fan, floricele cu unt sau caramel, vata de zahar, fan, grajduri, animale. Acestor miasme si miresme li se adaugau o adunatura de copii agitati, hiperactivi, care vroiau sa vada numarul cu lei. Presari peste toate niste acrobati si un “MC” mult prea energetic si zgomotos, care anunta programul zilei respective si vei obtine ceva de neuitat…te las pe tine sa determini daca show-ul avea apetenta pt placut sau pt grotesc.

Pe masura ce prin fata ta se perindau tot felul de oratanii, maimutele, tractorase si alte dracovenii, care mai de care mai jigarite, venea randul saltimbancilor si al clovnilor.  Daca acestia reuseau sa trezeasca un licar de entuziasm in sufletul tau, ei bine…ceea ce urmeaza cu siguranta se rupe de toate dogmele agreabilului. In unele zile, programul includea si reprezentatia unui individ, care lucra part-time ca magician. Niciodata nu mi-au placut numerele de magie. Se poate spune ca le-am detestat cu toata fiinta. De ce? Motivul e simplu si, cel mai probabil, pt tine, stupid: uram faptul ca disparea in momentul in care eu socoteam ca se afla in toiul spectacolului…Evident, nu eram de aceeasi parere nici cu individul, nici cu publicul. Restul socotea aceasta “volatilizare” ca fiind “marele final”. Intr-adevar…era finalul drumului la circ, al weekend-ului si al umbrei de fericire pe care ti-o trezea probabil una dintre putinele distractii ale unei copilarii normale. Plecai, pana la urma, cu un gust amar, dezamagit, resemnat ca individul cu joben si bagheta nu se va intoarce pt un bis si nici nu va mai scoate din mansetele fracului vreun porumbel.

Cu timpul ai crezut ca vei scapa de trauma persoanei care disparea cand iti era lumea mai draga. Daca atunci cand erai copil reuseai destul de usor sa te incanti cu alte nimicuri si sa uiti micutul episod neplacut, datele problemei se modifica odata cu trecerea timpului. Ai ramas surprins cum, cu trecerea anilor, tot mai multi oameni din existenta ta isi alegeau ca job part-time pe cel de magician. Si ai stat la inceput incantat de spectacolul vietii si al oamenilor si, in final, aplaudai dornic bis-ul, ca sa te trezesti in scurt timp, neputincios, in fata unui nor de fum. Tu de ce ai vrut sa fii magician? Dar tu? Si tu de ce razi? Crezi ca esti cu ceva mai bun decat ei? Si tu ai facut la fel!

Dar tu…draga mea…de ce ai devenit magician? Doar ti-am spus cat ii urasc. Imi luasem si bilet la spectacolul tau, dar nu mi l-au rupt la intrare. N-am vrut sa-i las. La iesire, nu am avut ce sa mai fac. M-au luat pe nepregatite si l-au facut ferfenita. Nici macar nu mi-am mai luat jumatatea de bilet inapoi. Am lasat-o undeva prin colbul si fanul din fata usii. Nu te obosi in a te feri sa calci pe ea…deja nu mai are rost. Am inteles totul. Data viitoare poate nu imi mai iau bilet si, daca imi place cum decurge transformarea ta, voi plati cu suprataxa. Sau poate nu mai vin niciodata la spectacol, stiind ce urmeaza sa se intample. S-a facut frig si e tarziu…Tu, du-te printre ai tai si tine-o tot asa. Poate intr-o zi veti ramane toti fara public.

I never look back… I’m not going that way. I keep dreaming of angels, but still live amongst demons.

Aceasta intrebare este una cat se poate de retorica.. Nu astept raspuns si totusi as vrea sa mi se raspunda…

Ciudat, nu?

Orice lucru marunt iti poate da o anumita stare de spirit. O floare te binedispune, te face sa zambesti si sa te bucuri de culoarea si parfumul ei, un catalus, de asemenea, iti poate readuce surasul pe buze. Imagineaza-ti doar ca ii mangai blanita pufoasa si privesti in ochisorii sai mici…

Dar ce facem atunci cand suntem tristi, cand simtim ca o povara grea ne apasa sufletul si nu stim incotro sa o apucam? Sa plangem? Sa facem haz de necaz? Sau ar trebui sa gasim o solutie pentru a alunga acest sentiment care te seaca pe dinauntru?

Nu, cred ca actionam in disperare de cauza… Ne zbatem fara rost…

Poate ca ar trebui sa ne gandim ca peste catva timp va fi bine, ca totul va trece, ca a fost doar un nor de fum care te-a intoxicat pe moment si la care salvatoare a fost o gura de aer proaspat.

Poate… Intotdeauna intervine acest <poate>…

Imprevizibilul vs. cotidianul…

Cine crezi ca va castiga aceasta batalie? Ce alegi? Sa te blazezi in ordinar sau sa scapi prin imprevizibilitate???

Buna intrebare, nu? Nu stiu sa raspund… Am ramas fara cuvinte!

Credeti in destin? In lucruri predestinate sa se intample, care nu pot fi evitate, nu pot fi schimbate? Eu nu. Mi-e teama si imi pare trist. Care e rostul inevitabilului?

Traiesc de la o zi la alta, nestiind ce va aduce ziua de maine. Asa imi place. Nu mi-e teama de nesiguranta, ba dimpotriva,  ma entuziasmeaza imprevizibilul. 

Nu cred in things meant to be. Nimic nu e sigur, nici macar apusul soarelui in fiecare seara. Sau da, poate ca apune in fiecare seara, dar de fiecare data altfel. Ati vazut vreodata doua apusuri identice? Iubesc libertatea lucrurilor de a nu fi la fel.

Si iubesc liberul arbitru al clipei, care poate alege orice drum pe care sa porneasca de aici inainte.

Ar fi trista o viata in care am sti fiecare pas. Sau nu neaparat sa il stim, dar sa nu il putem influenta. Orice am face, sa fi fost deja programat? Nu as putea trai cu gandul asta.

Ma mandresc, poate mai mult decat e cazul, cu faptul ca am ajuns unde sunt si cine sunt prin mine insami. Toate deciziile pe care le-am luat pana acum, fiecare pas facut, fiecare drum ales si fiecare alt drum abandonat – m-au facut sa fiu cine sunt si sa am ce am. Si consider ca eu am facut asta, nu ca lucrurile au fost menite sa fie asa.

P.S. It’s choice – not chance – that determines your destiny.

Sa zicem ca maine statul roman adopta o lege facand votul obligatoriu. Sa zicem ca legea prevede o reducere de 2% a impozitului personal pentru fiecare persoana care voteaza la fiecare tur de scrutin (sau ceva asemanator sau chiar o pedeapsa simbolica – aici e loc mult de discutie). Partidele din .ro ar fi nevoite sa devina mai bune in ceea ce fac si sa prezinte solutii mai inteligente si candidati mai credibili. De ce?

Acum partidele se bazeaza pe prezenta redusa la vot. Ea inseamna ca vor veni la urne mai ales cei care sunt deja convinsi si/sau activisti. Adica partidele nu trebuie sa foloseasca resurse pentru a convinge electoratul si pentru a-l atrage la vot. Prezenta si intentiile de vot sunt in mare cunoscute. Nu e nevoie de fete noi, de bani, de programe coerente, de evenimente, de campanii coerente, de ideologie reala pentru ca totul e, in mare, predictibil.

Obligativitatea votului ar mari prezenta pe loc (e drept prin ceva ce se poate numi, depinzand de unde privim, o constrangere din partea statului – depinde mult de pozitia filozofica de unde privim statul si cetatenul). Asta ar inseamna ca partidele au in fata o situatie mult mai putin previzibila. Ar trebui sa cerceteze votantii, sa vada ce vor, de la cine, ce ideologie prefera. Ar trebui, in fapt, sa ii informeze si sa ii educe, sa ii atraga. Partidele ar trebui sa munceasca pentru voturi mai mult decat acum.

E drept ca multi cetateni sunt neinformati si needucati politic. E drept ca am putea avea votanti care voteaza fara informatie relevanta. Avem si acum. Sunt insa sigur ca o varianta de implementare bine gandita de vot obligatoriu ar putea sa duca la o imbunatatire a vietii politice din Romania…

Să aberez-însemnând să nu spun nimic coerent,nu?

Well…everyday I wonder why.

I do not know what it is to be done…for me to calm down…

Nothing is new, nothing is exciting.

Not my dream. I do not like this.

Too proud to admit what it did to me.

Far away I want to go…

Novelty.

Maybe I don’t know to renew things and I’m the old, dusty one.

Let’s fly away, my dream, my love…and leave everything else behind.

Spring. That’s right…It’ll bring joy…

But a journey…oh, a journey…how I’d like to go…to go away…

Luuuume, luuuuume, mic eveniment mare! Azi este ziua nu cu unul ci cu 2(doua !!!) post-uri! De ce asta, nu stiu, poate ca sunt in toane bune, poate ca imi face placere, poate ca maine nu o sa am timp! …sau…din cauza somnului din care abia m-am trezit.

Sa continuam deci! Afara frig, frig rau, se simte venirea iernii, de parca vara tarzie ce a tinut pana mai deunazi s-a suparat brusc, si-a facut bagajele si ne-a dat papucii (imblaniti, ca doar urmeaza anotimpul rece:))) si un post cald, foarte cald, ca perioada, caci vine din vara, iar ca forma si structura…suna cam asa:

30 august 2007, 5:51 PM

“in timp ce soarele adie linistit,

briza marii ne scalda in razele ei albe,

astepti imprevizibilul ce-ti este sortit

si te pierzi in bratele ei calde.

.

visezi cu luna,steaua-ti este aproape

oftezi intr-una si steaua e departe

ridici privirea,lumina cautand,

inclestezi buzele, la ea visand..

.

rasaritul face s apuna o veke era

stropi de roua ti se scurg p chip..

te agati usor de-o inima sincera

te-ai pierdut..de spatiu…si de timp…”

Cam asa suna numarul 3, cateva versuri la care tin si care inseamna ceva pentru mine, mai ales datorita mesajului pe care il contin. Imi plac detaliile, imi place sa le dau atentie, imi place ca harta pe care o deseneaza cele mai mici puncte sa fie harta reala. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, un exemplu banal ar putea fi dinamica rimei (incrucisata, imperecheata, incrucisata…feminina si masculina), cu toate inseamna ceva si tocmai asta face scrierea speciala, transpunerea sufletului in cuvinte, mai mult sau mai putin obisnuite, nu forma lor ci felul in care se impletesc ele.

p.s.: punctele dintre strofe le-am pus pentru a le separa, editorul lipea randurile intre ele fara sa lase spatiu. Cand imi dau seama cum se face revin cu un edit

Ce ai face daca in aceasta clipa ai afla ca mai ai de trait doar 24 de ore?Da…stiu…sau facut foarte multe filme pe aceasta tema si banuiesc la fel de multe posturi pe bloguri,dar acum sa fim seriosi si cinstiti cu noi insine..ce ati face?Mie mi-ar parea rau de multe lucruri pe care nu le-am facut pana in momentul de fata si multe dintre ele vor ramane un mister pentru mine…poate ca as regreta cum m-am purtat cu unele persoane,ca nu am petrecut mai mult timp cu cei dragi…ca mi-am pierdut sute daca nu mii de ore in fata monitorului fara nici un folos,ca nu am invata mai mult de la viata,ca nu m-am bucurat de cele mai mici placeri ale ei.Ar fi cam prea multe regrete daca le-as enumera pe toate m-ar prinde celalat an.As mai avea un regret…dar acela ramane doar pentru mine…nici nu voi face aluzie.
Sfatul meu e sa invatam cu totii sa ne bucuram de micile placeri ale vietii,sa invatam sa traim cu adevarat.Este foarte usor sa dai sfaturi mai greu este sa le urmezi,dar vorba aia:”Faceti cum zice popa ,nu cum face popa” ,oricum toti suntem pusi mereu,chiar  in fiecare minut ,in postura de a alege.Poate ar trebui sa nu lasam sa aleaga de fiecare data ratiunea pentru noi,sa mai lasam si inima sa aleaga…stie ea ce stie.Sa alegi cu inima nu e deloc un lucru usor…trebui sa fim intelepti si sa alegem ceea ce este mai bun pentru noi,sa renuntam la mandrie,la incapatanare si la alte lucruri care pot sta in calea fericirii noastre.
Am inceput ceva si am ajuns sa scriu despre altceva…nu ma mira…asa sunt eu…mereu o persoana imprevizibila.

Doar o viata avem de ce  sa nu o traim cum vrem?

      Despre REGRETE şi GREŞELI v-am mai vorbit eu, dar sunt subiecte inepuizabile. Acum vreau să vorbesc despre dorinţe, şi nu la modul “Oh îmi doresc să am un ponei” ci la genul de dorinţe pe care atunci când le formulezi ţi se spune “Ai grijă ce îţi doreşti!”. Şi sincer, din experienţa mea de până acum vă sfătuiesc să aveţi foarte mare grijă ce anume vă doriţi şi cu ce itensitate. Atunci când îţi doreşti ceva foarte foarte tare, începi să te gândeşti atât de intens la acel “ceva” încât el devine realitate, numai că foarte rar la timp [adică azi spun că vreau un ponei, mâine fată iapa] şi mereu cum a fost formulată dorinţa [aici nu mai zic de ponei că nu merge, dar e faza aia în care spui:"Aş vrea să mă sune Maricica!" şi Maricica sună să te întrebe de amicul tău]:)

     Pare comic, nu? Ne ne, e frustrant. Comic este când realizezi că a trecut un an de când te rugai la toţi sfinţii pentru un lucru şi acum fie nu îl mai doreşti, fie l-ai primit şi te-ai plictisit. “Viaţa este un lung şir de aşteptări” v-am mai spus eu; Viaţa unui om este definită de greşelile sale, de regretele sale, de dorinţele sale şi de deciziile lui [poate dezbatem şi deciziile curând]; şi toate astea îl definesc pe individ.

     Absolut tot ce facem şi ce suntem, este întipărit în subconştientul nostru misterios, izvor nesecat de imprevizibil. Mi s-a spus [poate nu vedeţi legătura cu postul ăsta, dar eu o simt prezentă] că “succes”-ul cu care închei eu orice conversaţie sună superficial [bine asta a spus un om, am auzit mai multe idei despre asta], dar oare există cuvinte care au un singur sens şi ăla neinterpretabil? Sau există doar termeni care ne declanşează obsesiile şi maniile bine ascunse de noi în pivniţele subconştienului? Think about it! Succes:)

“Oamenii trebuie sa aiba mereu un motiv de a suferi, daca nu au unul concret inventeaza”, asa declara un om inteligent candva. Si cam asa e… cunosc foarte multe persoane care incearca sa para mai interesante suferind si incercand sa aiba un motiv sa fie tristi pentru ca asa poate par mai interesanti… oare de ce? oare atunci cand pari vulnerabil si fara ajutor ce sentimente trezesti in ceilalti? de fapt… incerc sa ma gandesc ce sentimente isi imagineaza cei care isi inventeaza problemele ca trezesc in ceilalti… oare nu cumva mila? asta vor ca ceilalti sa simta pentru ei? eu cred ca nu… sau poate da, poate sunt atat de dependenti de atentie incat nu isi doresc decat ca ceilalti sa simta pentru ei numai mila si compasiune fara niciun alt sentimant benefic. Poate ca totul pare acum o aberatie dar priviti in jurul vostru si sigur veti gasi o persoana asa… o persoana care isi inventeaza problemele poate doar dintr-o placere sadica sau do0ar un experiment social propriu. Imi amintesc ca, acum un an incercam sa imi imaginez cum s-ar simti si ar reactiona cei din jurul meu daca as pati ceva grav sau cum as reactiona eu daca cineva drag ar pati ceva rau si niciodata nu am putut sa anticipez asta oricat de mult m-as fi straduit. Am descoperit, dupa ceva timp, ca oamenii sunt incredibil de imprevizibili, la fel ca animalele, cred ca asta este principala asemanare dintre oameni si animale. Niciodata nu ai sa reusesti sa stii dinainte cum va reactiona o persoana intr-o anumita situatie. La fel sunt si animalele, niciodata nu le putem citi gandurile si nu stim daca in urmatorul moment te vor musca sau ataca ,sau iubi, sau etc. Dar avem incredere unii in altii si in animalele de companie. Stim ca, cainii daca ii dresezi si ii inveti nu te vor musca pe tine ca stapan si astfel ai incredere sa-i tii in casa, la fel si cu pisicile, cu educatia necesara nu te vor musca si nu te vor ataca. Dar oamenii? Cu toata educatia de care au parte exista momente in care pur si simplu totul le scapa de sub control, cum sunt momentele de criza, de panica cand, persoana in care ai cea mai mare incredere poate deveni cel mai mare si de temut dusman al tau. Moment in care iti dai seama cat de putine cunosti despre ceilalti si cat de cunosti despre tine. Am incercat sa imi imaginez situatii pentru a reusi sa le depasesc fara sa ma panichez, fara sa imi pierd controlul si ce mi-a iesit? o adunatura de frustrari pentru ca nu am putut sa ma manifest asa cum instinctele mele si-ar fi dorit iar adunatura asta de frustrari ajunge la un moment dat atat de mare incat vrea sa iasa din tine si am izbucnit, am cazut nervos… si abia acum mi-am dat seama de prostia imensa pe care am putut sa o fac, sa-mi pastrez frustrarile si intrebarile si reactiile si lacrimile pe care ar fi trebuit de mult sa le dau frau liber undeva in mine si in combinatie cu o alta doza de stress toate au ajuns sa se intoarca impotriva mea si impotriva gandurilor mele. Atatea momente imaginate si traite in interiorul meu m-au dus la un moment in care nu ma mai puteam controla, un moment pe care nu l-am putut anticipa. Ceea ce incerc sa spun este ca oricat de greu ar fi nu mai trebuie sa-mi dau frau liber imaginatiei, cel putin nu pana sunt pregatita sa traiesc un anumit sentiment si in imaginatia mea si in realitate fara sa imi mai retin reactiile. Si totusi, revenind la oamenii care incearca sa-si faca viata mai palpitanta inventand dureri si tristeti pe care sa le povesteasca prietenilor lor, poate ca si ei fac acelasi lucru numai ca se gandesc meticulos ce sa spuna, isi pregatesc bine tema pot spune, iar apoi, ca niste actori foarte priceputi isi joaca drama in fata cunostintelor. Poate ca e doar o masca pe care si-o pun pentru ca simt nevoia sa simta ce se intampla in situatiile pe care ei si le imagineaza. Poate ca ar trebui intr-un fel intelesi sau doar acceptati asa cum sunt, dar oare isi vor iesi de sub control atunci cand o drama adevarata le va invada viata? Oare vor rezista? Probabil ca vor face ca mine si se vor gandi ca au mai trait o data asta intr-unul dintre rolurile pe care le-au jucat si la fel, si aici vor juca un rol dar totul se va strange undeva in interiorul lor la un moment dat si vor exploda, la fel cum am patit si eu, sau poate nu, nu am de unde stii, dar niciodata, nimeni nu va putea pacali imprevizibilitatea, nu vor putea sa isi controleze absolut fiecare miscare fara ca aceasta sa aiba un payback mai tarziu.