Să vină naibii Expresu’l la timp!!!

Mai ales dimineaţa, că plec de acasă cu ochii umflaţi de somn şi îngheţ în staţie. Iar pe panou zice că vine la o oră şi el apare cu întârziere mare şi eu mă fac ţurţuri!

Punct!

Oameni buni, nu fac angajări nici în Italia şi nici la Hotel ( nu mai îi ştiu numele)!!!!!

Nu mai sunaţi ca disperaţiiii!!

Greşeală de număr!!!

Punct!!!

După o pauză de 3 săptămâni, merg şi eu la şcoală ca tot elevul. Şi ce mai pauză! Plină de dezmăţ şi iureş! Bineînţeles că programul meu s-a dat peste cap. Acum trebuie să mă trezesc la 6.30 am, oră la care mă duceam la somn, în vremurile bune. Ok, încep şcoala, luni, din plin cu teste,lecţi lungi etc.

Dar azi nu mă leg de şcoală, ci de cum am ajuns eu la şcoală. După ce m-am luptat cu plapuma, am adormit într-un final pe la 5 am şi la 6.51 îmi făceam cafeaua. Mă gătesc eu de şcoală, fain frumos, bla bla, sunt ajunsă în staţia de tramvai.  E plină!!! Ok va fi groaznic de înghesuială şi nici loc de aruncat un ac. Aştept să vină al meu tramvai să mă ducă către ‘iubita’ mea şcoală, dar nu vine ! Ba! uite-l cum vine. E 10le. E al meu! Perfect, ajung la şcoală la timp, prima oră fiind Pneumatologie. Dar surpriză! Vine plin, se urcă lumea, se înghesuie, se lovesc, se împing doar să urce unde nu au loc, evident!

Ok, mă dau bătută, nu am loc, nu urc în el, având în vedere că pleacă cu uşile deschise. Vine 4. e ok şi ăsta, îl schimb în P-ţa 700. Probabil va fi mai lejer, având două vagoane. Ceeee? E full şi el. Iar acelaşi episod cu oameni împingându-se, parcă e acelaşi film vechi pe repeat. Mă dau a doua oară bătută, clar nu ajung la prima oră.

Dar spre surprinderea mea, vine alt 10. Cu chiu cu vai, mă chituiesc şi eu prin mulţimea grăbită la muci, la şcoli etc. ( Sau printre moşi şi babe, care au chef de plimbare la 7 dimineaţa- păi, cu tot respectul, d’lor dacă aveţi chef de plimbare luaţi-o cu pejosul).

 Greu d’le poţi respira. Şi la câteva staţii controlorii (preaiubiţii de ei). Oh the Joy! Păi cu aparatele ultra-moderne, poţi composta biletul doar la primul de lângă vatman, restul (2) sunt pentru validarea (abonamentului) cardului. Unde naiba să mai urce şi ei? Vor să strige în gura mare ‘ Cine nu are bilet, mâna sus!’ Lăcomia asta ce face din om!!! Bineînţele unde am coborât eu, au coborât toţi.

Deci conluzia:  RATT’ul e de toată ruşinea! Adică noi nu avem destul tramvaie, dar avem compostoare pe touchscreen. Pentru ce d’le ai pus touchscreen în tramvaie mai vechi ca tine, când lumea habar nu are ce e aia touchscreen.

Adică să vadă lumea cât de moderni suntem? Vai şi amar. În loc să cheltui banii ăia cu cap, care au fost destui, să mai iei tramvaie. Că de alea duceam lipsă, plus că celelate compostoare erau bune.

Când eşti prins în trafic cu maşina, înjuri şi-ţi spui că mai bine mergeai cu un mijloc de transport în comun; când circului cu ele, îţi faci cruce de cât de căcat e sistemul nostru. Mi-e ruşine, mi-e milă, mi-e tot ce vrei tu, dar numa bine nu mi-e d’le cu sistemul tău cu tot.

Avem ultimele semne de circulaţie, dar şosele de toată jena.

Avem sistem, dar îl avem degeaba.

Avem oameni, păcat că sunt fără neuroni.

Te  uiţi la mine din colţul acela şi râzi, dar nu e nimic de râs. Nu înţeleg de ce ţi se pare că glumesc. Ai nişte idei absurde, nici măcar tu nu te înţelegi, nici tu nu desciferezi  ce vrei să spui, şi aştepţi ca alţi să o facă? Sincer?, îţi baţi joc singur de tine. Degeaba stai acolo, pitit să nu te vadă acum nimeni, tot nu o să-mi schimb părerea despre tine.

Chiar aşa, cine crezi că te mai crede? Că azi spui ceva şi mâine spui altceva, e o nebunie totală ce faci tu, dar sincer chiar nu-mi pasă că te afunzi în propria mocirlă. Mai tu chiar nu vezi? Nu vezi că te duci pe râpă, te crezi cel mai deştept dar de fapt nu eşti un nimeni, nici măcar nu poţi să gândeşti, iar când o faci , o faci prost!

Te-ai gândit aşa, vreodată, de fapt la ce eşti tu bun? La aruncat vorbe în vânt? La a încurca lumea? La aţi pudra bine ambele feţe pe care le ai? Să nu se vadă vreun rid, sau să nu se observe că chiar ai mai multe feţe. Chiar numai la asta? Iar eu ca o proastă te-am crezut, am crezut că îmi vrei bine, şi tu ce ai făcut?

Nu ai făcut nimic, făceai ceva de mămăligă la suprafaţă, ca mai apoi s-o faci de toată ruşinea. Şi ce credeai că câştigi din asta? Credeai că îmi strici mie reputaţia? Well ca să ştii, pentru cultura ta generală, dacă ştii ce înseamnă şi doar în caz că ai aşa ceva, mai mult ţie ţi-ai făcut rău. Eu am rămas intactă. Sorry for you, dar vezi când nu ai cap? Şi faci aşa lucruile fără cap şi GOD  greşite sunt căile omului fără cap.

Şi pe lângă toate aştea tu te mai crezi mare şi tare şi nimeni nu e ca tine, când tu eşti un amârât care inspiră milă. Te crezi deştept, dar înţelepciunea ta se bazează pe minciună şi nimic mai mult. Măcar de ai ştii ceva! Nu te doare aşa puţin gura de la câte vorbe arunci în vânt? Ştii, cuvintele au o valoarea prea mare pentru a fii aruncate ,aşa cum o faci tu şi mai ales de la o persoana ca tine.

Get a life dude, şi nu te mai da cine nu eşti, mai bine recunoaşte ceea ce eşti şi încearcă să devii cineva!!! Sau dă-ţi-n vene, poate asta te face mai fericit!!! Nu mai avem nevoie de încă un erou inapt!

Punct!

  De ce când vin bani dintr-o parte, vin din toate părţiile? Şi când nu ai nu apare, d-le, de niciunde!!! Evident, să-mi facă viaţa un calvar, un ying şi yang!

   Azi am dat teza la mate, nu am ştiut mai nimic, nimic nou legat de asta! A fost al naibii de grea. Două ore mi-am stors creierii la maxim şi abia abia picura ceva din ei. De fapt neuronii mei zburau la total altceva, numai la matematică nu! Nimic nou legat şi de asta. Cu profa în faţa mea nu puteam face nici o mişcare în dreapta mea, având în vedere că în stânga nu era nimeni. Şi oricum nu poţi face nici o mişcare la profa de mate. O muiere mega de treabă, dar o profă mega exigentă. Vrea sa scoată din tine ceva ce nu ai! Şi daca nu scoţi acel ceva, ai să pici şi nu trece clasa!

  După mate  vine informatică. Altă profă ciudată. După ce că se mirosea dupa noi a creier ars, ea vroia să scriem coduri html pentru nu ştiu ce pagină. ”Ăăăă, tanti crezi că mai am vreun neuron care să stea drept şi să reacţioneze într-un fel după două ore de luptă?” Deci clar nu coduri şi da Twitter şi Facebook, că doar aveam de recoltat mazărea, de cules caisele, bananele, măslinele etc, de muls vaciile, pieptănat pisiciile, tuns oiile. Crezi că eu am timp şi de tehnologie?

  Normal că nu mai stăm la încă două ore de germană, aşa că plecăm. Unii acasă, unii pe unde apucă şi alţii în spate la fumat+cafă. Aşa o ardem cam o oră, în frig- cu cafa într-o mână şi tigara întra’lta plus bârfa în gura!

  Apoi fiecare către drumul lui! Iar eu către Dora  , unde mă astepta cu un cappucciono delicios, făcut chiar de ea. Că s-a prelungit la mai multe, aia e altă mâncare de peşte. Ajunsă înăutru, de’afară, unde era al naibii de  frig, mă întâmpină Puci. Ţin să meţionez că de data asta am ajuns la ea cu bine, nu m-am rătăcit. Azi am fost mândră de orietarea mea, având în vedere că stau prost cu ea!

  Poveşti, râsete, bârfe, ochii în monitor, muzică buna, teste, încă un cappoccino te rog, Puci mieunând că vrea să fie şi el băgat în seamă, amintiri din copilărie, poveşti de amor, iar râsete, eu rămân fără ţigări- iau de la ea şi uite aşa trec ore bune. Dar eu tre să plec, cu toată lenea şi moleşeala ce o am în mine. Şi nu vreau să plec. Aşa bine e!

  Dar mă echipez cu geaca, ghiozdanul, căştiile în urechi şi îmi dau către staţia de tramvai. Am de călătorit cu el mult şi bine până la chiriaşi. Dacă era vorba de altceva cu siguranţă amânam, dar fiind vorba de bani am mers fără să zic ”Mâââr”.

  Ajung la ei, au musafiri, mă aşez şi uite aşa începe discuţia despre politică. Subiect deja detestat de mine. Nu mai suport, mi-e somn, sunt obosită, mi-e foame, pur şi simplu nu mai vreau să aud de Băsescu, Geoană,politcă, vreau doar să merg acasă. Într-un final, dupa vreo două ore, plec.

  Şi…şi…şi iau primul taxi care îl zăresc în staţie. ( eu, una ,sunt clientă fidelă Pro Taxi, dar de data asta am luat Radio fiind primul). Măcar aşa ajung repede acasă şi nu mă ud toată de la ploaie.

  Dar surpriză!!!! Mai degrabă ajungeam pe jos acasă decât cu acel domn, care mergea cu 40 la oră, nefiind nimeni în faţa lui, având toată şoseaua pentru el. Şi culmea culmilor asculta şi muzică creştină. Măi, ok, nu am nimic cu muzica creştină, dar măcar să fie mai modernă, aşa pentru tineri. Dar nu el asculta una cretină, proastă şi groaznică. Vroiam să meargă mai repede, dar rămâne doar o dorinţă, că nu vrea să mărească viteza nici în ruptul capului. Numa nervi!!

  Oi fi eu blestemată sau nu ştiu de ce, dar am un mare ghinion la taximetrişti. Dau ori peste manelari, ori peste moşi beşiţi care se dau la mine, ori peste inapţi, ori peste imbecili. Cu alte cuvinte împuţiţi!

  Am spus eu mai demult că nu am să mai apelez la taxiuri doar în caz de urgenţă.

 Bun şi revenim la topicul nostru. Ajung acasă şi primesc alţi bani. Doi iepuri dintr-o lovitură. Dar de ce acum şi nu când am plecat la şcoală? Că atunci am dus lipsă de bani!  Bine, nu mă plâng că primesc din toate părţiile, dar de ce toţi în acelaş timp? Conspiră Universul împotriva mea?

  Acum mi-e tare somn! Mâine cumpărături! Dar nu vreau să mă duc la culcare cu gâiniile de la ora asta, apoi or să râdă curciile de mine!

  Marţea voastră cum a fost?

Parlamentarii sunt ca nişte scutece: trebuie schimbaţi des şi cam din aceleaşi motive !!!

  Azi după ce îmi termin orele fug repeşor repeşor la căsuţă ,să fac campanie! Ajung, mă apuc de treabă mai chem o colegă să mă ajute , dat fiind că e suntem pe ultima sută de metri trebuie să băgăm foc şi tunete!

     Facem, vorbim, împărţim toate pliantele. Şi la sfârşit când să închid căsuţa BANG o demolez! Nu ştiu cum am reuşit , am reuşit să fac să pice uşa de sus. ‘Pur şi simplu a picat din şuruburi’ i-am spus lui Sorin – the boss- ‘poate nu era fixată cum trebuie’. După nişte minute de râs în hohote. Toată lumea din jur a început să râdă. inclusiv eu, care nu ştiam ce să fac. Sorin mi-a spus s-o pun  cumva că el nu ajunge! Eh.. dar meştera din mine a rezolvat-o!

    Gata, după acest mic accident care a cauzat râsete, mă îndrept către Casa cu Flori unde mă aştepta Alexandra ,să bem o cafă- cafă de care chiar aveam nevoie- nu că nu aş fi băut încă 2 azi! Termin cafa şi mă îndrept către staţie de RATT. Vine şi tramviul cu chiu cu vai -că doar aşa e în România. Opreşte în staţie la 700, unde urcă o mamă cu un băieţel de vreo 6-7 anişori. Când să se închidă uşile cineva aruncă de afară cu o bucată dintr-o portocală în tramvai şi îl nimereşte direct pe băieţel. La lovit în faţă. Pentru câteva fracţiuni nu s-a auzit nimic. Daru apoi a început să plângă, şi să plângă. Mămicuţa lui nu mai ştia cum să-l consoleze, iar mie îmi era milă de el, îl puteam auzi cum spune că îl doare, că doar stătea în faţa mea ! Aşa că mi-am scos pachetul de Hubba Bubba, gumă prezentă la mine tot timpul- şi î-l dau lui cu speranţa că poate poate îl ademenesc să nu mai plângă măcar.Ştiu că copiilor le place Hubba Bubba. Şi a funcţionat. Mi-a zâmbit şi mi-a mulţumit politicos. Dragul de el! 

        Mulţumită şi fericită de fapta mea, mă dau jos şi vad o altă minunăţie. Un moş trecea liniile de tramvai fără se uite în stânga sau dreapta dacă vine ceva  sau dacă măcar era verde la semaforul pentru pietoni. Din stânga tramvai, din dreapta tramvai. Claxoane furioase pe moş, care aleargă printre ele şi scapă cu viaţă. Dar la trecerea de pietoni iar face o boacănă. Trece pe roşu şi maşinile au verde ! Şi mai fac gură când sunt călcaţi. Că tot şoferul e de vină. Dar versurile unei melodii spune atât de bine :”bătrânii ce trec strada în locuri nemarcate, un fel de sport extrem la vârste înaintate”-Vama Veche -Alt Oraş.

   Vă place Hubba Bubba???

Nu mă consider genul ăsta de persoană, dar în weekend am încercat-o şi pe asta. Îmi place să încerc tot felul de chestii. Îmi plac experienţele noi. Îmi place adrenalina. Îmi place distracţia. Îmi place tot ce e nou. Dar experimentul din acest weekend nu se va mai repeta. Nu sunt genul, m-am simţit ciudat, de parcă aş fi aterizat într-o lume nouă, total diferită de a mea. Nu e genul de experiment din care să ieşi binedispus cu gândul că se va mai repeta. De ce? Pentru că…:

Ziua 1:  Vineri,13 noiembrie 2009-Majoratul verişoarei mele Rebecca aka Becky. Un majorat plin de fiţe, piţi şi cocălari, deşi ea e o tipă super de treabă.

Locaţia? Komodo Club. Dacă Komodo e un local de fiţe, clubul e şi mai şi. Îmi place Komodo, când nu e plin, e chill aşa, muzica în surdine, wireless, şi multe oferte tari , plus că pot să merg acolo şi să-mi atârn picioarele.

Hmmm…să merg? să nu meg? Sinceră să fiu până la orele 20.00 , am uitat complet de el, până când am primit primul apel de la Becky. Nu răspund. Nu mă duc. Dar mă pregătesc mai trârziu să ies la o bere cu Miky şi câţiva prieteni. Un shot de tequila şi 2 beri. deja miezul nopţii. Hai în Wave pentru înc-o bere. Trec prin faţa localului Komodo. Mă opreşte la colţ un prieten şi mă ia la majorat cu el. Nu aveam de ales. El şi Miky cu gura pe mine că : ‘hai hai hai’. Hai că merg să îi spun un ‘la mulţi ani vaco! eşti majoră deci poţi face sex legal!’

Ajung la destinaţie. Lume multă,fiţe şi Becky moartă de beată. Merg să-mi salut familia şi eu cu Miky ne luăm ceva de băut. Muzică bună-retro.

Aţi mai văzut vreodată emsiunea ‘My sweet 16′ de pe MTV? No….aşa a fost şi majoratul ei cu tot cu maşină şi apartament ,cadou de la părinţi.

Beau ce beau, se mai bagă lumea-n seamă, îmi displace. Stau cu prietenii comuni. Mai beau şi plec acasă în jurul orei 4.oo. Petrecerea era încă în toi, mătuşă-mea înca dansa pe masă.

Ziua 2: Sâmbătă, 14 Noiembie 2009-

Mi se pare că e duminică. Mă trezesc târziu. Stau pe joc. Plec până la aeroport. Mă întorc şi iar pe joc. Decid că azi nu ies. Dar mă sună Becky :”Hai la mine să bem pentru inaugurarea apartamentului!” Ţin să menţionez că de fapt azi e ziua ei. Stau şi mă gândesc. No hai că doar băutura e pe moca. Dar am plecat de acasă după o sticlă de vin deja baută. Mă îmbrac cât se poate de comod şi pornesc spre ea.

Ajung, bem şi mă uimeşte :”Hai în Heaven!!!” Whaaaaat? Eu şi Heaven? No thanks. Nu suntem de pus în aceaşi frază. Nu am fost niciodată acolo şi nici nu-mi doresc.

Dar ce pot să fac? Ea oricum merge şi eu nu am chef să rămân singură în apartament. Aşa că iau ceva haine de la ea. Ne aranjăm, una alta şi booom eram gata de Heaven. Ce urât!

Ajungem deja acolo şi deja imi regret decizia. O nebunie totală. Umită de toţi şi toate.

Intrăm. Şi mai şi. Vreau acasăăăă:( Doamne iartă-mi păcatele şi trimite-mă acasă!!!

Am făcut ce ştiu eu cel mai bine: am stat cu paharul în mână şi m-am uitat la persoanele prezente. Deci în puţine cuvinte Heaven’ul:

• mult solar şi tone de glet pe faţă- miile de animale care au fost testate pentru gleturi îmi săreau în minte;
• ţoale cât mai puţine dacă se poate- şi damn baby suntem în noiembrie;
• freze ciudate,curele la vedere, eşarfe- tot ce şi-a scos mai bun lumea de la naftalină;
• singurul motiv pentru care mă mişcam era că se împingea lumea, mă mişcam nu dansam;
• aţi observat că babele de la sat , când merg la o nuntă sau la un botez, se îmbracă în ce au ele mai lucios şi sclipicios? No aşa erau şi fetele noastre pe Heaven!
• animatoarele- fără nici un chef, uscate şi plictisite;
• Moşii bogaţi scârboşi şi libidinoşi îşi căutau prada,
• pizdele bune dezamăgite că nu au pescuit peştişorul de aur;
• cei mai ok erau cuplurile- bine şi ele fiţoase- dar erau doar pentru ei;
• Dolce & Gabbana, Emporio Armani, Gucci , Channel - toate la vedere domnilor, doar să vadă lumea că voi sunteţi bazaţi. Aşa bazaţi că beţi apă plată de la robinet.

Deja nu mai suport. Vreau acasă .Dar e vorba că dorm la Becky ,dar nu mai vreau să stau. Aşa că :” bre varo,merg şi eu la baie să fac galben.” Şi dusă am fost. Primul taxi şi direcţia home cu telefonul închis.

Nu mai calc acolo nici dacă vine Popa de la Roma.

Rămân clientă fidelă Papillon Cafe.

Din câte am citit azi, se pare că majoritatea nu au avut un început de săptămână fericit.Trist! Vă povesteam,eu,ieri că am dat pe la şcoli după un concediu medical fals şi nu a fost tocmai roz. Azi nu am mai ajuns deloc.

De ce? Păi de cu seară mă luase o durere de stomac fatală. Nu mai ştiam ce să fac de durere şi nu am fost în stare să merg la şcoli. Abia mă puteam mişca. Aşa că fain frumos ,deşi nu a fost deloc plăcut, am stat acasă,în pătuţ, la căldurică-în speranţa că îmi va trece durerea-dar a fost o mare ţeapă.

Pe la orele 12 mă scol din pat pentru a mă pregăti să merg la căsuţă. Căsuţa PNL-da sunt membră a partidului-da am ceva cu politica şi DA ţin cu Crin Antonescu.

Plus că îmi place ceea ce fac acolo. Pe lângă campania electorală pe care o fac (SĂ MEREŢI LA VOT-nu contează pe cine votaţi-important e să mergeţi la vot că vi-l fură, e o mare bătălie-până şi mortii or să voteze- şi ştiţi la fel ca mine cine e în stare de aşa ceva) , socializez cu oamenii (lucru pe care ador să-l fac). Doar că acum am şansa de a socializa cu diferiţi oameni: de la copii de ciclu primar-> adolencenţi-> tineri-> adulţi-> oameni bătrâni.

Fel şi fel de oameni, fel şi fel de opinii, fel şi fel de întrebări. Unii sunt neutri, nepăsători- nu se prezintă la vot, pentru că nu vor să fie asociaţi cu nimic din ceea ce văd la televizor. Iar alţii abia aştepte să schimbe ceva la ţară. O ţară confiscată şi furată de clasa politică. Asta văd românii, la 20 de ani de la Revoluţie.

Se adună moşii şi babele,în faţa căsuţei, şi stau la poveşti cu şi despre politică. Îşi spun opiniile, păreriile, altă dată se mai şi ceartă. Alţii vor să-i convingă pe ceilalţi că părerea lor e mai bună şi tot aşa. Multe lucruri noi aflu, lucruri care s-au întâmplat înaintea apariţiei mele pe acest Pământ numit Terra, mai precis în Timişoara-România-Europa-Terra-Sistemul Solar.

După ce îmi termin activitatea, închid căsuţa, las cheia la băiatul de lângă şi mă întrept către chiriaşi că deeh! tre să produc şi eu ceva bani. Doar put şi fac bani. Ajung la ei (nişte chiriaşi foarte de treabă – tot timpul mă servesc cu câte ceva până şi cu tigări dacă eu nu am.Sunt un El şi o Ea. El nu ştie că Ea fumează, de fapt nici nu o lasă, dar o mai salvez eu când merg pe la ei şi El e plecat-cum am fost şi eu salvată de atâtea ori la rândul meu când eram mică şi nu se putea afla că eu fumez), suc ,cafea, tot ce vrea inimioara mea. Încheiem socoteliile, îmi primesc răsplata, mai stau la poveşti , şi iar mai povestim -trece ceva timp până o iau frumos spre coliba mea ,unde mă aşteaptă ferma.

Pe drum (înainte să înceapă ploaia şi să fug prin ploaie după taxi) văd o ambulanţă,care pur şi simplu, stătea. Nu era în folosinţă, nici pasagerii din ea. Aşa că îmi iau inima în dinţi şi mă îndrept către ea, poate poate mă ajută paramedicii cu durerea mea de stomac. Le dau frumos un ”Bună ziua” şi  detalii despre durerea mea care mă omoară. Şi surpriză!! ce îmi sugerează ei??? Nişte pastile pentru menstruaţie. DAMN! sunt fată şi ştiu când sufăr de aşa ceva şi ştiu ce să iau. Le mai explic înc-o dată că nu sunt în acea perioadă a lunii şi că mă doare stomacul îngrozitor de tare, aşteptând să îmi dea alt sfat, un calmant ceva. Dar PAUZĂ. Nici gând de aşa ceva. Ketonal? NO thanks. Face şi mai rău la stomac ,având în vedere că nu pot să pap nimic, îmi va omorî stomacul.Chiar nu ştiau sau nu aveau chef de chat’uit cu mine? Îmi iau rămas bun şi dau de o ploaie care mă poate uda într-o secundă . Aşa că ,dau comandă la un taxi. 3 minute. Hai că nu mă pot uda chiar atât de rău în 3 minute. Trece 1 minut, trec 2, trec 3, trec 6, trec 10 şi taxiul nu mai apare. Geniaaaal!!! Alţi nervi. Spre norocul meu opreşte un alt taxiu căruia,presupun ,că ii s-a făcut milă de mine văzându-mă în ploaie.

Mă gândesc că mai bine ar fi să îi spun să mă lase la colţ, numa bun mă opresc la market’ul din colţ pentru a-mi face nişte cumpărături.

Ploaie, aglomeraţie infernală, durere de stomac, nervi la semafoare. Iar spre coşmarul meu ploaia dă din ce în ce mai tare. Păi tată ,de la colţ până acasă o să ajung udă până la piele, deci îmi schimb traiectoria. Îi spun şoferului să mă aştepte în faţa market’ului. Fac nişte cumpărături. Plătesc nişte chestii şi mă sui din nou în maşina care mă aşteaptă.

Plătesc ce am de plătit, urc sus. Aranjez cumpărăturiile de care nu mă ating în afară de Neastea şi ţigări. Habar nu am de ce mi-am luat şi ceva de haleală ,având în vedere că nu pot să pap nimic. Probabil că am speranţă că voi mânca ceva ,dar slabe şanse.

Şi marţea voastră cum e?

Azi,după o pauză bine concediu medical prelungit, am dat pe la şcoală, că nu se mai putea,deja eram în vizoriu pentru absenţe cu tot cu preaviz de exmatriculare. Da aţi citit bine,eu fata silitoare (poate cu ferma-jocul după care sunt tripată), am preaviz de exmatriculare după nici 3 luni de şcoală.

Bun! Azi m-am trezit uşor şi repede,nu mi-am mai prelungit alarma, dar nu din cauză să nu întarzii la şcoală, dar pentru a nu mi se usca recolta din joc.

Mă trezec, pornesc jucăria,mă loghez pe FaceBook, că doar acolo se întâmplă toată acţiunea cu recolte, animale şi tot tacâmul ce ţine de o fermă.Iar apoi mă gătesc şi eu pentru şcoala.Bineînteles că a trebuit să apelez la ajutorul taxiului că altfel nu ajungeam prea devreme la şcoală,încât să fiu prezentă la prima oră.

Şi chiar ajung devreme, atât de devreme încât apuc să fumez şi o ţigară cu Alexandra în spatele blocului (că doar nu ne permitem să fumăm în incita şcolii, nu suntem atât de moderni încât să avem spaţiu pentru fumat-aşa că ne-am creat propriul nostru spaţiu cu tot cu coş de gunoi), apoi fain frumos la ore.

Sâmbătă pe zi cam majoritatea eleviilor primesc o veste destul de tristă cum că d-l profesor de chimie Ştefan Balint a decedat, aşa că eu cu d-şoara Alexandra ne organizăm să-i jupuim pe dragii noşti colegi de bani pentru coroană, că doar asa e frumos şi cu bun-simţ.(Probabil că scăpăm de ore mai repede-cine are chef să stea la şcoală până la orele 15? mai bine facem o faptă bună şi mergem la înmormântare).

Repejor, repejor trec orele-mai cu un 2 la info, mai cu un căscat la fizică şi mai cu nişte nervi la română  ,că nu ştiam despre ce discută, având în vedere că am doar 2-3 prezenţe la ora de română.Buuun…scăpăm de închisoare,merem ăştia care fumăm în spate (5 prezenţi azi) din care rezultă că doar eu cu Adriana mai merem la înmormântare cu restul clasei. Motive? probabil că cum era în afara Timişoarei nu aveau chef haiducii şi Ale să meargă cu autobuzul. Dar eu merg, eu şi Adriana, aşa că ne îndreptăm către coliba prietenului ei să ne ducă cu maşina,că deeeh dacă tot e fată şi are ţâţe de ce să nu profite? Ajungem la el, îl trezim (el numa ce ieşise din tura de noapte şi erau orele 12.30 când l-am sculat din pat-săracul), mai giuvănim câta , mai tragem de el să se îmbrace şi hurraaay am ajuns în maşină. Direcţia? –Înmormântare!

Cheile în contact ,se aude motorul,muzica în blană şi pornim spre destinaţie. Trafic, aglomeraţie ,viteză, ochelarii de soare în bot-eu bineînţeles, semafoare, taxi-uri, maşini mari mici colorate şi într-un final ieşim din Timişoara pe E6-Calea Lugojului-70 km la oră şi BAAANNNG ne loveşte un tir. Nu o maşină , nu! Un ditamai tir cu viteză de  peste 100. Ne râşcâie cu remorca care era albă ,pe partea dreaptă, unde stăteam eu cu Adriana.Am simţit totul de la zgomot până la vibratul maşinei cauzat de impactul cu tirul.Cine opreşte? Doar noi bineînţeles, că de ce să oprească şi vinovatul. El a zburat cu aceaşi viteză.

Sunăm la poliţie, ne cer detalii. Ce detalii d-le? Când nu am apucat să vedem nici numerele care nu erau de România. Bun atunci o descriere a tirului. Ce descriere? Că avea remorca albă? Tot ce am putut vedea când am ieşit cu faţa din trepied cu o durere de cap destul de mare.

Direcţia? Poliţia Rutieră. Declaraţie. Maşina praf.

Înmormântare? Nu

Accident? DA dar e ok nu mă sperie cu nimic având în vedere că vara asta am avut şi eu un accident cu ATV-ul în plin oraş şi am fost transportată la spital şi acolo dureri şi mai mari.

Doar că de data asta putea  să fie şi mai grav dacă ne lovea mai rău. Din păcate aripa maşinii e praf şi nu, nu merge îndreptată. Alta nouă !

Ajung acasă ,încă speriată şi mă pun să-mi cultiv recolta de dovleci.

Fain început de şcoală!!!!

Tin sa preizez ca sunt abonatul acestei companii doar la serviciul de internet Fiberlink si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca nu am facut greseala sa ma abonez si la alte servicii M I Z E R A B I L E oferite de gluma asta prosta de companie.

In 2004 m-am abonat la serviciile de internet oferite de o mica retea de cartier de care tin sa spun ca a am fost foarte multumit pana in 2005 cand s-a produs DEZASTRUL, reteaua de cartier a fost cumparat de gigantul cu picioare de lut RCS&RDS. Tot atunci am fost nevoit sa semnez si un nou contract cu imbecili astia.

Primele probleme in paradis:

Initial am fost chiar incantat de servciile celor de la RDS …abonamentul se ieftinise cu vreo 10-12 lei iar serviciile aveau aceeasi calitate. Prima problema a aparut cu facturarea. Cand tembelii de angajati ai acestei mizerii de companii au trecut datele din contract in baza lor de date au transcris adreasa mea gresit si nu primeam nimic acasa decat dupa 1-2luni de la facturare si asta mai mult prin bunavointa celor care livrau facturile pentru ca unii isi mai dadeau seama ca s-a produs o greseala de o cifra la numarul adresei si era destul de evidenta.

Dupa vreo 5 luni m-am decis ca totusi nu este normal ce se intampla si am vrut sa sesizez problema. Am dat un telefon la servicul de relatii cu clientii …dupa o munca de convingere depusa din partea mea pentru a o face pe angajata respectiva sa inteleaga despre ce este vorba mi-a spus ca trebuie sa fac o sesizare scrisa a problemei la unul din punctele de lucru.

M-am deplasat la unul dintre punctele de lucru ale acestei scursuri de companii cu o cere de modificare a adresei deja facute insa surpriza…odata ajuns acolo angajat mi-a spus ca nu poate sa opereze modificarea in calculator pentru ca nu le functioneaza baza de date…i-am spus ok pai atunci las la voi cerea si imi dati un numar de inregistrare si o procesati mai tarziu …insa stupoare …angajat imi spune ca nu poate sa fac acest lucru pentru ca trebuie sa semnez o nota cum ca am luat la cunostinta ca s-a efectuat modificarea. 

Dupa inca vreo 2 luni cand am efectuat plata unei facturi m-am adresat din nou doamnei de la relatii cu clientii din acel punct de lucru pentru modificarea insa am fost din nou surprins de raspunsul ei spunandu-mi ca modificarea se poate face doar apeland serviciul de relatii cu clientii. Cand am ajuns acasa am sunat la serviciul de relatii clientii si i-am explicat lu’ tanti getutza care mi-a raspuns despre ce este vorba deja  nu ma mai asteptam la nimic bun de la incompetenti care lucreaza la RDS si am avut dreptate …tanti getutza mi-a spus ca modificarea poate fi facut de la punctul de lucru.

Deja satul sa fiu pasat de colo colo ca o minge de ping pong am trimis un mail celor de la RCS&RDS le-am explicat problema si mi-am bagat P**A …daca se rezolva bine daca nu iarasi bine.  Tin sa mentionez ca problmea s-a rezolvat abia acum cateva luni, la mai bine de 3-4 ani de cand am depus sesizarea prin mail, insa facturile tot le primesc din an in pasti. 

Oricum asta avea sa fie insa abia inceputul problemelor mele cu acesti ragaliosi care se numesc profesionisti.

Daca uitandu-ma la tarisoara asta ma apuca sila de-mi venea sa regurcitez spontan si excesiv, atunci, cand ma gandesc la Batranu’ si la “Imparatia Cerului”, nu stiu ce poate fi mai rau.
Deci astia de la noi ne tin in suspans cu autostrazile de 20 de ani, ne tot anunta ca se fac, ca vai ce infrastructura o sa avem noi, da’ nu prea se vad eforturile. Adica sunt acolo vreo 200 km de autostrada, dar mai avem multe de facut si baietii freaca menta aiurea. Pe scurt, noi am facut planuri, in 20 de ani am facut cam un sfert, daca nu chiar mai putin. Ee, Dumnezeu a facut planuri pentru Apocalipsa de 2000 de ani si tot nu-i iese. Deci cat de inapt poate sa fie? Cred ca de n ori s-a anuntat ca gata, ca vine Apocalipsa, lumea fericita (sau nu) ca e gata, dar ne-a lasat cu ochii in soare. Prietene, parca erai atotputernic, dar vad ca esti mai prost ca astia ai nostri. De ce zic asta? Pai astia de la noi nu au iesit de 3 ori sa zica “e gata autostrada” si sa fie pe dracu’. In schimb, Apocalipsa trebuia sa vina in 2000, n-a venit, dup-aia in 2006 (pe 6 iunie cica), iar s-a amanat, acum am inteles ca pe 9 septembrie 2009 trebuia sa fie, iar n-a fost, ba da’ da-o dracu’ de treaba, termina si astia cu religia ceva azi? E deja bataie de joc.
Ioane, gura ta de aur a mancat rahat aici. Ne-ai tras teapa tuturor, rusine!

Vazut undeva, la un pack cu jocuri pe Filelist.ro

Cand faci chestii de astea, esti PRAF. Din cauza astora dau copii inapti mass-uri, incercand sa …”promoveze” necunoscuti. Un “blog” de caca, cu 10 posturi la activ, toate pentru trafic.

Faci un MUMU, dau un mass :>

Am avut o zi atat de urata.. incompetenta sistemului nostru de educatie ma uimeste incontinuu, fara vreo oprire subita pentru a-mi trage respiratia si pentru a-mi limpezi putin mintea. Ei bine, am fost la facultate unde totul e la fel si cand spun la fel ma refer exact la fel. Nu mai rezist.. am scris 5 pagini de aberatii pe tema iubirii curtenesti din “Tristan si Isolda” in 30 de minute. De ce? Nu era mai usor sa ne xeroxeze foile de pe care ne dicta (ca doar nu credeti ca si-a pus mintea la contributie) si sa discutam pe tema asta in loc sa pierdem timpul scriind? Ce naiba e cu metodele astea de dictatura? Si de unde nevoia asta stranie a profesorului de a se auzi vorbind? Va place sa monologati, stimate cadre didactice! De parca asta m-ar ajuta cu ceva la examen (care oricum e de kkt si trebuie sa inveti ce spun ei in loc sa te lase sa gandesti si sa scrii ce crezi tu ca e bine; iar daca nu e bine, ok, pica-l, dar macar lasa-l sa gandeasca pentru el).

Dar pana sa ajungem la catedra, ar fi trebuit sa vorbesc despre ZGOMOTUL INFERNAL care se aude in timpul orelor de curs pentru ca aceasta conducere de 3 parale a U.A.V-ului nu gandeste: de ce ar vrea cineva sa se lucreze in timpul orelor de curs? Explicati-mi si mie, va rog! Si de ce nu primesc pauza atunci cand trebuie si unde naiba e sfertul academic? De ce nu se respecta? Sfertul academic a fost singurul lucru care m-a tinut in viata in timpul liceului: “Lasa Rali, ca ajungi tu la facultate si daca nu vine intr-un sfert de ora profu’, poti sa pleci”. Da, din pisici, trebuie sa astept 45 de minute dupa el, sa vina sa predea 15 intr-un ritm ametitor, iar apoi sa ne tina in pauza pentru a ne explica x kkt lucru care nu ma intereseaza. Doamne cat urasc scoala! Am urat-o toata viata mea, e o pierdere de timp si de neuroni, mai mult ma stresez decat acumulez. Si de unde placerea asta perfida a profesorilor pentru stresul elevilor? Creste inima in ei cat intr-un leu atunci cand afirma raspicat ca el “fara prezente” nu te baga in examen. Asa, si? Altceva ce-mi mai poti face? Ca de asta mi se cam rupe.

Nu inteleg de ce nu ne ridicam impotriva acestor fiinte dezgustatoare care, din cate stiam eu, si-au ales meseria asta din dragoste pentru invatatura/copii/educatie/etc. Ar trebuim sa intelegem ca nu suntem obligati sa suportam orice vita la catedra si nu suntem obligati sa ascultam de orice bou. Da, acest post contine injurii gratuite. Sac! Ce prostie! Iertata-mi fie incoerenta ideilor, stiti cum fac daca sunt pissed off. La naiba cu scoala! Copiii mei vor sta acasa si vor invata.

Mai jos, urmeaza poze cu minunata constructie a U.A.V-ului:

U.A.V; U.A.V_2; U.A.V_3;

A propos: acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Hehe.. tot am invatat ceva de la Robertsica Turcescu.

Bineinteles, pentru ca traim in acest stat nenorocit de soarta si lideri politici, nu poate trece o zi fara sa ne lovim de nesimtirea si incompetenta unora dintre functionarii publici. Ne ocupam astazi de ceea ce numim “Posta Romana”. Ei bine, posta este in topul locurilor pe care urasc sa le “vizitez”. Ma apuca niste crize de nervi greu de controlat de fiecare data cand pun piciorul in aceasta “institutie”. Gradul de nesimtire si bataie de joc pe care il ating functionarii de aici este fabulos. De-a dreptul fabulos. De fiecare data cand merg trebuie sa astept 10 minute (timp in care se formeaza un rand de 10 oameni) pentru ca cineva sa isi ocupe locul pe scaun pentru a-si face DATORIA. Da, da, pentru a-si face datoria, pentru ca asta este datoria voastra incompetentilor, sa ma serviti atunci cand stau la rand. Slujba aceasta pe care o aveti este o obligatie legala, da? Ne-am inteles? E totul clar? Sunteti platiti (bine sau rau) pentru a va indeplini sarcinile. Sarcina voastra este sa imi vorbiti politicos, asa cum va vorbesc si eu la randul meu, sa nu imi aruncati priviri urate pe sub sprancene pentru ca va cer sa va faceti datoria; sarcina voastra este sa nu ma tineti sa astept 15 minute pentru ca voi trebuie sa vorbiti cu colega despre operatia Ginei, sau sa ma trimiteti in spatele randului pentru ca a trebuit sa schimb x lucru din cauza incompetentei voastre.

Sunteti niste incompetente care isi urasc meseria, lucru pentru care eu nu sunt nevoita sa platesc. Pretul frustrarii voastre interioare trebuie platit de superiori poate, dar in nici un caz de mine. Nu va e rusine sa tratati cu lipsa de respect oameni in varsta care v-ar putea fi parinti, nu va e rusine sa tratati cu lipsa de respect copii care nici macar nu inteleg motivul comportamentului vostru, asa cum nu va e rusine sa tratati cu lipsa de repesct tineri sau oameni de aceeasi varsta, din simplul motiv ca, in mainile voastre se afla scrisoarea, pachetul sau mai stiu eu ce. Ma ingretoseaza cand functionara din fata mea nu imi da “buna ziua” chiar daca eu am salutat-o, ma ingretoseaza cand ma lasa sa astept 15 minute in fata ei, in timp ce ea se preface ca e ocupata si nervoasa cu niste hartii amarate.

Si poate cel mai tare ma ingretoseaza ca imi demnostrati in fiecare zi ca astia suntem noi, oamenii, romanii, si nu putem mai mult, si ca voi, la randul vostru, sunteti parinti si va cresteti in aceeasi maniera copiii, care vorba aceea, “sunt viitorul tarii”. Pai viitorul tarii ar face bine sa se trezeasca si sa nu ajunga in halul asta, desi, daca stau sa ma gandesc la profesori, care nu sunt cu nimic mai buni, mi-e greu sa prevad un viitor stralucit al tarii. Si cel mai rau este ca trebuie sa tac pentru ca altfel s-ar putea ca scrisoarea mea sa se piarda pe undeva, printr-un cos de gunoi. Incompetenta este la putere, nu doar aici, la o posta amarata, ci si la nivelul cel mai inalt daca privim la alesii neamului, ceea ce iar ma duce cu gandul la ideea ca noi i-am ales.

Intr-un exercitiu de curaj, onoare si demnitate, as vrea sa apuc ziua in care oamenii se vor satura sa fie tratati precum gunoaie si vor ridica vocea pentru a vorbi despre aceste situatii absolut fabuloase cu care se confrunta zilnic. Si uite-asa ma fac pe mine oamenii fara bun-simt sa imi pierd minute din viata din cauza stresului si nervilor.