Am observat că tot viitorul nostru e în primul rând în mâna profesorilor, ceea ce mi se pare strașnic de incorect. Adică nu ar fi incorect, dacă ei, exemplul societății, ar fi corecți cu toții. Din păcate nu sunt.

_____________

Ăsta e motivul pentru care în țara asta lucrurile nu mai stau cum ar trebui, pentru că totul pornește de la valorile care le promovăm și pe care le învățăm de-a lungul școlii.

______________

Învățăm faptul că unii sunt mai egali decât alții. Primim note generale, nu personale. Note care, desigur, duc la propulsarea noastră(sau nu) în începuturile vieții ca proprii stăpâni și responsabili ai ființei noastre.

______________

Mă-ntreb dacă aceste lucruri MĂRUNTE pentru domnii miniștri, dar atât de importante pentru noi, vor fi rezolvate vreodată. Probabil nu. Probabil va fi din ce în ce mai rău și oameni din ce în ce mai proști vor ajunge sus…SUS de tot, acolo la domnii miniștri, să-mpartă gogoși…cu..dânșii, desigur.

POFTA MARE de orice mai puțin de viață.

Signed, Deyu ..

P.s. Nu-s emo mă, îs nervoasă ca naiba.

O tara legendara Botswana. Este pe harta mintala a romanilor prin moneda nationala, pula, si cine mai are oarecare cunostinte stie ca e pe langa Congo, statul unde se refugiau sms-istii votanti ai lui Basescu.

In topul prosperitatii creat de institutul Legatum, Botswana se afla pe locul 45 iar Romania pe locul 47. www.prosperity.com

De fapt, tinand cont de indicatorul Liveability, care s-ar traduce liber Conditii de Trai, distanta dintre cele doua tari ar fi si mai mare: Romania locul 68, Botswana locul 35. Clasamentul a avut in vedere:

-Egalitatea de sanse: sentimentul oamenilor ca au libertatea de alegere, impresia lor ca oamenii care muncesc mai mult pot prospera, procentul femeilor in Parlament, venitul femeilor in total venit national, migratia neta.

Romanii nu cred ca munca ii va ajuta. Munca inseamna umilinte prin strainatate, munca peste program, munca nu iti ajunge sa iti permiti ratele pentru o casa, munca nu a ajutat pe nimeni in tranzitie. Pancartele cu “Noi muncim, nu gandim” si “Vrem munca” sunt de trista amintire. Sa punem aceasta neincredere in munca pe seama experientei tranzitiei si sa ne bucuram ca femeile noastre au mai multi bani decat femeile lor.

-Bunastarea:

 1. drepturi si libertati politice (buna guvernare), eficienta guvernului, controlarea coruptiei

2. rezervatii naturale si zone protejate, satisfactia populatiei fata de calitatea aerului, fata de protectia mediului, satisfactia fata de climat.

3. balanta ore libere/ ore de munca

Romanii percept guvernul lor ca fiind mai corupt si mai incompetent decat botswanezii.  

-Eliminarea surselor de saracie: venit mediu, speranta medie de viata, somaj, satisfactia fata de serviciile medicale.

Romanii sunt foarte nemultumiti de serviciile medicale, iar speranta lor de viata este una dintre cele mai mici din Europa.

-Retelele de sprijin social: rata divorturilor, vaduvia, sprijinul din partea unei persoane apropiate, voluntariat, organizatii caritabile, donatii, increderea in ceilalti, convingeri religioase, libertate religioasa.

In final Romania apare asa cum o stim: o tara saraca, in care ani de industrializare fortata au dus la poluare excesiva, la probleme de sanatate si de locuire. In care conducerea despotica si comunismul calchiat de niste tarani au destabilizat increderea in guvernanti si au inradacinat coruptia. Un sistem medical cu care mai bine nu ai de-a face si o lipsa de solidaritate marcata la nivelul comunitatii.

Hotnews anunta rezultatele unui studiu facut de New Economic Foundation asupra bunastarii in 22 de state europene. Studiul nu a definit bunastarea, dar a operationalizat-o ca o combinatie de satisfactie, vitalitate, incredere de sine si sentimentul ca viata are inteles si directie.  Dincolo de aceste linii generale, conteaza starea de sanatate, sentimentul de apartenenta la o comunitate, relatia cu familia si prietenii, satisfactia la locul de munca, optimismul.

Cum ne-am obisnuit, Elevetia, Danemarca si Austria sunt in top, urmate de tarile nordice. Surpriza a venit pentru britanici si se mira si ei cum de au ajuns pe locul 13. Think tankul care a facut studiul a gasit explicatia: sunt mai individualisti, exista mari inegalitati economice, oamenii muncesc prea mult, sunt prea indatorati.

Puteti sa va faceti testul, care dureaza 10 minute, la adresa: http://www.nationalaccountsofwellbeing.org/engage/survey.html

Iar apoi puteti sa va comparati cu oamenii din celelalte state.

de ce intotdeauna cand avem asteptari suntem dezamagiti?

si daca n’avem asteptari… de ce sa mai traim?

oamenii si’au pierdut visele si idealurile.
oamenii… sunt “imperfecti”. nu inteleg.

si da, ai avut dreptate, oamenii sunt foarte, foarte egoisti. cer tot fara dea nimic in schimb.

te fac sa crezi ca tu n’ai sa poti doar pentru ca ei nu au putut.

suntem indoctrinati de mici cu ideea unui anumit standard pe care fiecare il are de la nastere. cu ideea de inegalitate sociala, care ne trage in jos pe tot parcursul vietii. “eu nu o sa pot sa fac niciodata asta, eu nu’s ca ei.”

de ce?

eu vreau sa zbor si sa fac alpinism. de ce doar “ei” pot?

suntem atat de egali si totusi… atat de inegali.

de ce unii oameni pot sa isi traiasca viata, iar altii asteapta ultimele zile cu iluzia ca vor profita, candva, de timpul ramas. ne grabim spre moarte, si ne grabim in cel mai urat mod, in rutina.

ne robotizam, ne lasam macinati de griji, uitam sa luptam, ne plafonam si ne plangem de mila. astia suntem, indiferent cat de puternici ne consideram.

si da, refulez. refulez toata indignarea din mine, toata ura. urasc societatea, urasc preconceptiile si urasc toti oamenii care stau si accepta.’

de ce ne atat de frica de singuratate? pentru ca ni s’a impus ideea ca a fi singur e ceva rau, ca e o anormalitate, ca pentru fiecare exista o pereche, pereche pe care foarte multi nu o gasesc niciodata si traiesc cu iluzia ca sunt fericiti doar pentru ca le este frica sa recunoasca ca nu e deloc asa.

si atunci? traim o viata mintindu’ne singuri, prefacandu’ne ca alegerile pe care, in fond, societatea le’a facut pentru noi, sunt alegerile noastre proprii si ca suntem multumiti de ele, si ne conformam in stereotipii de genul: ca sa fii fericit trebuie sa ai o familie, o cariera si bani.

nu! ca sa fii fericit trebuie sa fii indeajuns de liber incat sa nu iti fie frica sa zici cine esti, sa nu te ascunzi, sa iti asculti sufletul, sa traiesti LIBER.

o sa zbor, si o sa va fac cu mana din varful unui munte. si o sa arat tuturor ca pot. sau… o sa tin asta doar pentru mine,singuratatea nu are norme sociale, nu are obligatii.

[link catre poza: click]

marea criza economica a secolului 21 ne cuprinde mentalul colectiv si il zdruncina de toti peretii cu o propaganda zgomotoasa. se pare ca argumentele “free trade” si “dereglementare” pica in fata “interventionismului” si a salvarii miraculoase din jungla pietei libere. fara sa fiu partinitor, incerc sa recunosc neajunsurile fiecarei alegeri. Keynes sau Hayek, capitalism de stat sau liberul schimb si a lui mana invizibila? din cate observ am avut parte de fiecare paradigma in secolul trecut si acum ma intreb in ce fel se va reforma sistemul economic? nu sunt economist, dar in mod cert criza actuala rezida intr-un defect sistemic, anume ca mana invizibila nu mai regleaza nimic, si se transforma intr-o gheara invizibila. probabil ca adam smith si manuta lui nu concepeau ca vor veni secolele dupa “The Wealth of Nations” in care corporatii gigant vor exista la nivel international si vor avea o forta economica comparabila cu a unei natiuni. Nu mi se pare in interesul nimanui, in afara de cei care detin corporatia, ca giganti de acest fel sa existe si sa prospere, precum o amoeba care incorporeaza altele si creste necontrolat. tot sistemul filozofic colapseaza sub propria greutate atunci cand aceste structuri economice devin din promotori ai libertatii individuale si al principiului pietei libere, nimic altceva decat dictatori ai consumului, manipulanti ai maselor si uzurpatori ai bunurilor comune. singurul scop al unei corporatii este obtinerea profitului, iar orice activitate este socotita in raport cu eficienta pe care aceasta o are in obtinerea lui.

ideea protestului o cunoaste majoritatea cititorilor blogului (iar pentru cei care nu, va recomand The Corporation). suntem pentru restructurarea intregului esafodaj economic, asta este clar. modalitatea insa dupa care sa se faca aceasta, deci alternativa, aceasta este o problema.

opinia personala este ca la nivelul actual al societatii un sistem benefic ar fi impartirea gigantilor in parti mai mici, si fortarea unui plafon de marime peste care orice organism privat sa nu poata trece, precum si trecerea instrumentelor de finantare si moneda in domeniul statului, deci al populatiei (vorbim despre democratii). marile companii uita voit sau nu de dependenta lor de cadrul national ce le-a permis sa se dezvolte si de datoria pe care o au fata de comunitate. drumul cel mai scurt catre profit este sa lasi datoria catre stat si sa iei doar profitul, insa dupa acest model comunitatea care contribuie la profit nu are decat de pierdut. un punct important pe care as vrea sa-l punctez este ca putem vorbi despre “piata libera” atata timp cat exista si “concurenta” iar organismele comunitatii reusesc sa asigure servicii si produse care intrunesc standarde de calitate, precum si eliminarea concurentei neloiale. trebuie sa nu se uite ca viata economica trebuie sa aduca beneficii comunitatii in care are loc, nu doar unei persoane care nu face decat sa incaseze “rente viagere”. toata lumea este un exemplu al circuitului de exploatare al popoarelor situate in periferii care sunt mentinute la nivelul subzistentei tocmai pentru a permite practicarea unui salariu minim pentru un produs a carui valoare pe piata poate ajunge pana la 100 de ori mai mare decat cea de productie.

Reiau din blogul http://patratosu.wordpress.com/ fraza :“Stimate Titus Filipas, … acum am aflat de felul asta de justitie de care spuneti.”  

Oamenii simpli şi oneşti din România erau în aceeaşi stare de ignoranţă privitoare la justiţia distributivă în anul 1989. Din cauza aceasta s-a produs marea inegalitate de averi la marea privatizare după “revoluţia din 1989”. Populaţia a  permis primului – ministru de atunci să restituie fiecărui “om al muncii” bruma de bani investiţi în “părţile sociale” pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. O privatizare totală şi proporţională cu “părţile sociale”  ar fi dat  aproape fiecărei familii muncitoare din România o parte semnificativă din marea avere a statului socialist, respectându -se justiţia distributivă, fara a se crea şocul distribuţional. Dar în afară de Petre Roman şi miniştrii primului său guvern, care fuseseră şcoliţi în Occident pe banii statului socialist, cine altcineva în România mai ştia atunci despre justiţia distributivă? CNSAS nici măcar nu le-a verificat ulterior dosarele, ca să vedem din ce fel  de “patrioţi” se compunea primul guvern post-revoluţionar. Titus Filipas