Meditatia e buna atat pentru spirit cat si pentru trup, iar practicarea ei reduce la jumatate riscurile de infarct – aceasta e concluzia la care au ajuns medicii specialisti la un congres al American Heart Association tinut in Orlando, Florida

Meditation ‘cuts risk of heart attack by half’

Mi se pare că timpul se scurge prea repede iar singurul lucru ce iese în evidenţă sunt semnele îmbătrânirii. Pare cam forţat atributul înaintării în vârstă pentru cineva care nu a atins încă cifra 30 dar întruchipează realitatea. Luând ca exemplu atacul cerebral sau infarctul, aspecte neplăcute ale vârstei a treia, “coborâte” la nivelul primelor trei decenii de viaţă, nu pot decât să-mi întăresc afirmaţia. Pe lângă toate acestea plouă. O face de zile întregi, în cantităţi însemnate, pentru a confirma specificul anotimpului. Toamna nu vrea să treacă nebăgată în seamă şi face ce ştie ea mai bine. Aduce umezeală şi nopţi tot mai îndelungate.

Deliciul îl facem însă tot noi. Aceeaşi locuitori de frunte ai Terrei aliniaţi la codul CAEN. Mă întreb la ce categorie s-ar situa Daniela Crudu. Fata s-a mişcat bine. Atât de bine încât a ajuns pe buzele tuturor, potenţială muză pentru amatorii de masturbare în stil Playboy. Şi nu numai atât. Mai nou taie panglici de inaugurare la felurite magazine. Până una alta a cam luat faţa edililor de cartier. Trăiască vremea şi…vremurile.

În timp ce prezentatoarea noastră se juca lasciv cu foarfeca, pe masa poliţiei se iţea din senin o reclamaţie. Nimic neobişnuit, nici măcar faptul că părintele îşi reclama odorul. Mai precis o mamă îşi acuza propria fiică de concurenţă. Ce să faci, aşa-i cu economia de piaţă. Numai că s-o acuzi de faptul că e mai pricepută la felaţie decât propria persoană pare cam mult. Mult prea mult!

Nici “amicii” mei cercetătorii nu stau deoparte. Inşii se ţin de “căutări”. Ultima găselniţă: degetele sunt “turnătorii” cei mai de temut. Dacă ne feream de vecini sau colegi acum nu mai e cazul…caracterul ne este dezvăluit de către propriile falange. Şi tu, Brutus? Pentru a evita potenţialele neplăceri cauzate de deconspiratoarele personale recomand buzunare adânci sau mănuşi adecvate fiecărui sezon.

Peste toate tronează gripa de sezon, atât de ameninţătoare. De ciudă că porcii au captat toată atenţia noastră, o pisică s-a hotărât să schimbe situaţia. Prin tertipuri numai de ea ştiute, new-yorkeza torcătoare s-a abonat la o gripă porcină de mâna-ntâi. Ce, numai humanoizii să beneficieze de “binefacerile” laboratoarelor multinaţionale? Şi de paginile presei…

Aşteptăm zăpada care ne bucura sărbătorile copilăriei. Nu ştiu dacă acelaşi lucru pot spune cei aproximativ 150 mii de bugetari ameninţaţi cu punerea pe liber. Neplăcută vreme!

Acum câteva zile mă plângeam de vânzătoarele care excelează în zel, făcându-ţi nesfârşite recomandări pentru alte produse pe care ar trebui să le cumperi.

Am inclus şi farmacistele Helpnet în categoria asta, pentru că mă sâcâiau (cel mai des) cu hepato – protectoarele lor.

Îmi retrag afirmaţia şi-mi fac mea culpa, farmacistele au voie să-şi sâcâie clienţii cu oricâte recomandări, pentru că:

1. E vorba totuşi de sănătate, treaba aia mai bună ca toate.
2. E posibil ca din recomandările lor să sară un iepure ca ăsta:

Vineri mă opresc la Helpnet pentru contraceptive. Dau ziua bună, spun ce vreau şi farmacista reacţionează prompt: Luaţi şi un hepato-protector lângă pilule? Eu la fel de promptă şi tăioasă – Nu, mulţumesc. (Nota bene: ce nu ştia domnişoara şi n-am considerat necesar s-o informez e că mie nu prea-mi lipseşte Liv52 din casă, pentru că am avut probleme cu ficatul, fumez ca o vită, deci mi-e literalmente indispensabil.) Se uită în ochii mei cu nemărginit dispreţ (jur că mă ura în momentul ăla – şi pe bună dreptate) şi zice bolduit: ar trebui să luaţi, pe termen lung, efectele adverse sunt extrem de grave. Conversaţia a mai inclus pe alde mulţumesc şi la revedere, apoi pe uşă mi-e drumul. Fac câţiva paşi, scot prospectul şi încep să inventariez contraindicaţiile.

Ştiţi filmele americane în care eroul ajunge acasă după o zi execrabilă şi găseşte lipit pe uşă afişul cu EVICTION NOTICE (avertisment de evacuare)? Eh, afişul ăla tot e mereu filmat de foarte aproape pentru ca cel care se uită la film să empatizeze cu eroul şi să compileze ceva de tipul: fcuk, o să dorm pe stradă!

Astfel de proporţii căpătaseră cuvintele alea mici mici de pe prospect conjugate cu vorbele farmacistei pe termen lung, efectele sunt extrem de grave şi cu o simptomatică pe care, în naivitatea mea, o catalogasem inofensivă. Plus faptul că ultima oară când citisem prospectul, văzusem că fumatul e interzis în timpul administrării pilulelor, însă neavând suficiente informaţii, mi-am zis: ete, nah, ce treabă are una cu alta?!

Hai să las suspansul pentru filmele americane şi să vă redau cu exactitate atenţionările:

Dacă apare una din manifestările de mai jos, trebuie să întrerupeţi tratamentul şi să consultaţi medicul dvs:

• dacă a apărut o formă de migrenă pe care nu aţi mai avut-o sau dacă apare mult mai frecvent decât înainte;

• dacă aveţi cefalee puternică sau mult mai frecventă decât de obicei;

• dacă apar tulburări bruşte de văz, auz sau vorbit;

• dacă apar alte simptome de coagulare sanguină sau simptome de inflamaţie a venelor asociate cu formarea de cheaguri (tromboflebite), de exemplu dureri neobişnuite la nivelul membrelor inferioare, inflamarea braţelor şi membrelor inferioare, dureri acute în piept sau greutate în respiraţie, senzaţie de greutate în piept;

La ce m-am gândit citind lucrurile de mai sus – la o duminică în care puţin mi-a lipsit să îmi dau capul de pereţi ca să-l fac praf şi astfel să nu mai simt durerea crâncenă care mă tortura de două zile. Şi la alte zile în care m-am simţit aproape la fel.

Dar mai ales la cât de repede înghiţim o pilulă care se presupune că ne va ajuta, fără a citi ori a memora avertismentele de la “reacţii adverse”.

CE NU SCRIE CLAR ÎN PROSPECT:

ANTICONCEPŢIONALE + ŢIGĂRI = INFARCT / ATAC CEREBRAL

Mai pe larg, rezultatul combinării celor două este accentuarea formării de cheaguri de sânge, prin coagulare, deci creşterea riscului de blocaje în circulaţia sângelui.

Situaţia este foarte gravă în cazul femeilor peste 35 de ani care fumează mai mult de 15 ţigări pe zi, însă aceleaşi riscuri sunt valabile şi pentru fumătoarele mai tinere.

Informaţii detaliate pe tema asta, mai puteţi găsi, aici şi aici.

De reţinut: atenţionările extrase din prospect şi redate mai sus reprezintă doar o parte din reacţiile adverse ale anticoncepţionalelor orale. Printre celelalte se numără tumorile hepatice (la care făcea referire farmacista), care nu sunt nici ele de ignorat.

Credeţi c-am exagerat în titlu? Atunci, citiţi povestea ei (şi nici măcar nu fuma!)

Concluzie: Ieri am luat ultima mea pilulă contraceptivă, pentru că renunţarea la fumat e mai problematică. Urmează vizita la medic. Mă simt foarte vie.

Recomandări: În căutare de informaţii pentru articol, am aflat că există minim două forumuri online unde fumătoarele întreabă despre consecinţele asocierii fumatului cu anticoncepţionalele orale şi minim doi iresponsabili le-au răspuns, citez: fumatul nu are nicio treabă cu AC.

Nu pe net se controlează sănătatea, ci la medic.

Inclusiv articolul de mai sus este unul orientativ şi fără pretenţii. Doar un specialist vă poate spune, după efectuarea investigaţiilor necesare, în ce stare de sănătate sunteţi şi ce măsuri să luaţi.

Sante!

Nu știu ce e cu mine , dar de 2 zile am niște dureri de cap de abia le mai suport. Oricum ideea este ca ieri am hibernat mai toata ziua sperând ca scap de durere. Nu a fost chiar asa, deci seara nu am ieșit din casă mai bine m-am pus să mă odihnesc (greu sa faci asta când la 3 pași urlă muzica și dacă deschid geamul mă omoară mirosul de peste ). Toate ca toate că nu reușeam să dorm , dar la 01:00 dimineața sună telefonul. Când mă uit mai bine era văru…. deja mă pregăteam trup și suflet pentru service de noapte. Da nu a fost să fie , o bună prietenă de a noastră ne-a cerut ajutorul ca să ii ducem mama pană în Petroșani. Mai… eu prima oară am crezut că e glumă și cineva vrea neapărat să mă scoată din pat (că deh’ e festivalul berii). Treaba stătea altfel, era un pic mai grav . Tatăl tipei făcuse infarct și soția era în Hunedoara să aibe grijă de nepot, dar acasă nu era nimeni sa aibe grije de om numa vecinii și nici ei nu știau ce să facă. Asa că am fost rugat să duc mama ei de urgentă pană în Petroșani. Cum să refuzi o asa rugăminte? Chiar dacă eram în delir de la durere am acceptat asa că am urcat în mașină și viteză pană în Petroșani.

Sincer m-am grăbit cât de mult am putut eu ca să ajungem acolo în cel mai scurt timp ,iar acela a fot cam 1 ora și 10 minute dar se putea și mai bine :| . Într-un final am ajuns, am lăsat mama ei acolo și am venit înapoi. Momentan aceeași durere de cap o am , nu am reușit să dorm numai 3 ore iar peste o oră mă duc la nuntă. Sincer nu știu cum o să rezist….. dar măcar știu că am putut să fiu de folos când poate altu nici nu se oferea.

Ai dureri toracice, palpitaţii, te sufoci la efort? Inima ta îţi cere ajutor. Îţi spune că a sosit momentul să îi acorzi atenţie. Aşa că lasă serviciul să mai aştepte şi prezintă-te la un control medical. De altfel, chiar dacă te simţi bine, nu strică să mergi periodic la medic pentru un control al inimii.

Specialiştii Hyperclinicii Medlife Timişoara subliniază faptul că odată ce ai ajuns la o secţie de cardiologie, există mai multe mijloace prin care se pot afla care sunt problemele de sănătate.

Electrocardiograma> Este o simplă linie neagră pe hârtie, care ţie nu-ţi spune nimic, însă îi oferă doctorului indicii preţioase despre activitatea inimii tale. “O electrocardiogramă poate să trădeze mărimea de volum a inimii, semne ale unui flux sangvin insuficient la nivelul muşchiului inimii (ischemie cardiacă), semne ale unor leziuni noi sau mai vechi ale inimii (ca de exemplu, infarctul), tulburări ale ritmului cardiac (artimii) şi nu numai”, ne spune doamna Dr. Daniela Maximov, medic primar cardiologie, Hyperclinica Medlife Timişoara.

Ecografia cardiacă> Reprezintă cea mai frecventă metodă imagistică din domeniul cardiologiei, datorită costurilor mai reduse şi lipsei iradierii. Deoarece printr-o ecocardiografie, bolile pot fi depistate înainte de a se manifesta prin vreun simptom, metoda ajută la diagnosticul precoce al afecţiunilor cardiace. “Ecografia este recomandată pacienţilor care au unul sau mai multe simtome cardiace: dureri în piept, respiraţie dificilă, palpitaţii, oboseală. Este utilă şi în cazul persoanelor cu hipertensiune arterială (tensiune arterială crescută) pentru a vedea în ce măsura este afectată şi inima”, ne precizează domnul Dr. Cristian Mornos, medic specialist cardiologie la Hyperclinica Medlife Timişoara.

Măsurarea tensiunii arteriale> Tensiunea arterială variază considerabil în cursul unei zile, fiind influenţată de mai mulţi factori precum: stările de angoasă, efortul fizic, fumatul, consumul de cafea, stresul şi nu numai. “Tensiunea arterială este un indiciu foarte important privind starea de sănătate. De aceea este necesar să-ţi măsori tensiunea arteriala periodic şi este bine să şi notezi valorile acesteia”, adaugă domnul Dr. Cristian Mornos, medic specialist cardiologie, Hyperclinica Medlife Timişoara.

Recomandarea specialistului (Hyperclinica Medlife Timişoara) > Dacă ai îndoieli privind starea de sănătate a inimii tale nu ezita să te adresezi unui medic specialist care te va ajuta în mod sigur să urmezi un tratament corect. Şi nu uita! Controlul periodic la medic te poate ajuta ca să preîntâmpini diferite afecţiuni ale inimii şi nu numai.

Ieri in jurul orei 12:21 p.m. echipa de paramedici sosita la resedinta lui Michael din Holmby Hills, in vestul Los Angeles – ului, l-a gasit fara suflare in urma unui stop cardiac. Incercarile de resuscitare au continuat la spitalul UCLA Medical Center fara succes insa si pana a urma, au constatat decesul la orele 2:26 p.m.

Michael Jackson nu a mai apucat sa-si sarbotereasca a 51 a aniversare (pe 29 august) fiind nascut in 1958. Nascut in Gary, Indiana. Tatal: Joe (otelar) si mama Katherine (casnica )

Piese si albume remarcabile: “Rock With You” si “Don’t Stop ‘Til You Get Enough” de pe “Off the Wall”; 1982, albumul “Thriller” cu 7 hit-uri deja celebre si abordarea unor stiluri precum: funk, disco, soul, soft rock, R&B si pop. Thriller este cel mai bine vandut album din toata istoria de azi si de ieri a pietei muzicale (peste 100 mil. de albume) .. “The Girl Is Mine” + “Wanna Be Startin’ Somethin”+ Billie Jean” + “Baby Be Mine” + “The Lady in My Life” + “Human Nature”+ Beat It” – vi le mai amintiti?; 1987 – “Bad,”…

Odata cu el dispare unul dintre ultimii mohicani ai muzicii adevarate. Venind dupa Elvis si Beatles, alaturi de Madonna sau de Phil Collins, a stabilit probabil pt. totdeauna intaietatea culturii muzicale de lb. engleza. Si a dus show-ul in zone nebanuite si neintelese poate de alti artisti si poate chiar de publicul sau. Viata lui este un exemplu pentru “marirea si decaderea” in acceptiunea normala si logica a omului anilor 2000.

A murit Michael Jackson, unul dintre cantaretii care si-a pus amprenta asupra muzicii si chiar a istoriei videoclipurilor, a concertelor pop.  Dincolo de cancanurile si controversele pe care viata cantaretului le-a iscat, acesta a marcat in mod incontestabil muzica pop contemporana si chiar mesajul catre lume.

Am fost la concertul din 1996 la concertul sustinut la Bucuresti, care a fost incredibil. Am primit  o aparitie uimitoare, spectacol de lumini si costume,  muzica pe care o stie o lume intreaga si imaginea unei multimi unite sa il asculte.  Poate acolo unde s-a dus va fi mai linistit.

El s-a dus, ramane legenda pentru toti, pentru cei care l-au iubit, urat, detestat, idolatrizat, imitat…

Daca se duc unul cate unul granzii muzici, riscam sa  ramanem la lumea playbackului.

Se spune ca in toate zilele trebuie sa mancam un mar pentru fier si o banana pentru potasiu. De asemenea o portocala pentru vitamina C, o jumatate de pepene galben pentru a imbunatati digestia si o cana de ceai verde, fara zahar, pentru a preveni diabetul ! In toate zilele trebuie sa bei doi litri de apa (si apoi sa astepti timp dublu decat timpul pe care ti l-a luat ca sa le bei ).In toate zilele trebuie sa mananci Activia sau iaurt, pentru a avea “L.Cassei Defensis”, care nu stie nimeni ce este, dar se pare ca, daca nu bei un iaurt si jumatate in fiecare zi, incepi sa vezi lumea cam tulbure. In fiecare zi o aspirina, pentru a preveni infarctul, si un pahar de vin negru, pentru acelasi lucru. Si altul de vin alb, pentru sistemul nervos. Si unul de bere, pe care deja nu-mi mai amintesc pentru ce era. Daca le bei pe toate impreuna, chiar si daca faci o congestie, nu te mai preocupa si probabil nici nu te mai intereseaza. Toate zilele trebuie sa mananci fibre. Multe, foarte multe fibre. Trebuie sa iei intre 4-6 mese zilnic, usoare, fara sa uiti sa mesteci de 100 de ori fiecare inghititura. Facand un mic calcul, doar pentru a manca, iti ia cam 5 ore. Ah, dupa fiecare mancare trebuie sa te speli pe dinti, adica: dupa Activia si fibre, dintii, dupa banana, dintii, dupa mar, dintii…si asa, daca ai dinti, fara sa uiti sa folosesti firul dentar, masajul gingiilor, o sorbitura de Plax… (Mai bine umple cada si pune muzica, pentru ca intre apa, fibra si dinti, iti vei petrece cateva ore aici, inauntru). Daca dormi 8 ore si lucrezi alte 8, plus cele 5 pe care le folosim pentru mancare, fac 21. Iti raman 3, in care intotdeauna se poate intampla ceva imprevizibil. Dupa statistici, vedem 3 ore zilnic televizor. Ei bine, deja nu se poate, pentru ca in fiecare zi trebuie sa mergi cel putin o jumatate de ora (adica sa te intorci dupa 15 minute, ca altfel dupa o jumatate de ora se face o ora de mers). Si trebuie sa-ti pastrezi prieteniile, pentru ca sunt ca plantele: trebuie udate zilnic. Si cand pleci in vacanta, de asemenea. Pe langa asta trebuie sa fii bine informat, asa ca trebuie sa citesti cel putin doua ziare si anumite articole de revista, pentru a compara informatia. Ah !, trebuie sa faci sex zilnic, dar fara sa ajungi sa fie ca o rutina: trebuie sa fii inventator, creator, sa renovezi seductia. Asta ia timp; si nici nu mai vorbim daca este sex tantric !!! (cu respect iti amintesc: dupa fiecare mancare, trebuie sa-ti perii dintii !). De asemenea trebuie sa-ti faci timp pentru curatenie, pentru spalat rufe, vase, si nu mai zic daca ai caine, sau alt animal… Copiii??? In fine, dupa socoteala mea, imi ies cam 29 de ore zilnic. Singura posibilitate care-mi trece prin minte este sa faci mai multe lucruri deodata, de exemplu: iti faci dus cu apa rece si cu gura deschisa, asa bei cei 2 litri de apa. In timp ce iesi din baie cu periuta de dinti in gura, te duci sa faci amor (tantric) in picioare, cu perechea ta, care in treacat se uita la TV si comenteaza, in timp ce tu maturi. Ti-a ramas o mana libera? Cheama-ti prietenii. Si parintii !!! Bea vinul (dupa ce iti chemi parintii va fi nevoie). Iaurtul cu mar ti-l poate da perechea ta, in timp ce isi mananca banana cu Activia si maine schimbati. Cel putin ca deja am crescut, nu mai trebuie sa luam obligatoriul Danonino Extra Calcio in fiecare zi. Uuuf!!! Dar daca iti raman 2 minute, retrimite asta prietenilor (pe care trebuie sa-i uzi ca pe plante), in timp ce iei o lingurita de All Bran, care face foarte bine .. Si acuma te las pentru ca intre iaurt, jumatatea de pepene, berea, primul litru de apa si a treia mancare de fibra din zi, deja nu stiu ce sa mai fac, dar am nevoie la closet urgent. Ah, o sa profit si imi voi lua periuta de dinti…

In momentul asta am ura fata de tantari si de ambulante.

De ce tantarii? Pentru ca sunt mici, scarbosi, foarte bazaitori si vor sa suga. Sange, evident. In fiecare seara sunt terorizata de sunetul lor care ajunge suav la urechile mele si nu ma lasa sa dorm. Uneori am impresia ca tantarii sunt asa de malefici incat parca-i simt cum se strecoara pe sub plapuma numai ca sa-si bata joc de mine. E doar o impresie, bineinteles.

De ce ambulantele? Pentru ca trec de o mie de ori pe zi prin fata blocului meu, de fiecare data cu tipatul lor strident de te scoala din morti. Rectific, zi si noapte. Atata de tare tipa girofarul ala incat ma sperii de fiecare data cand il aud, imi sta inima-n loc si creierul meu imi zice ca acus-acus fac infarct.

O sa ajung sa ma imbrac din cap pana in picioare din cauza tantarilor si sa-mi bag vata in urechi..

O pastilă accesibilă tuturor care îmbină efectele a cinci medicamente diferite şi care previne infarctul. Acesta este rezultatul unui studiu realizat în India cu ajutorul a 2.053 de persoane.

Pastila este destinată persoanelor care au depăşit vârsta de 55 de ani şi care se confruntă cu probleme de inimă, au colesterolul şi tensiunea arterială mari. Pastila-minune reduce cu 80% riscul infarctului, anunţă BBC News.

Studiul efectuat în India arată că pastila la care cercetătorii lucrează de mai bine de cinci ani are efectele dorite şi este bine tolerată de organismul oamenilor.

Medicamnetul a fost testat pe 2.053 de persoane care au depăşit vârsta critică de 55 de ani şi care sunt expuse riscului de infarct. Medicamentul le-a scăzut colesterolul şi tensiunea arterială, fără a avea efecte secundare majore.

Pastila combină cinci produse farmaceutice diferite, care pot fi găsite în lumea întreagă, însă separat. Printre acestea se află aspirina şi acidul folic.

Există, totuşi şi critici ai acestui medicament. Aceştia susţin că problemele de sănătate precum colesterolul ridicat sau tensiunea arterială mare ar trebui rezolvate prin schimbarea dietei şi exerciţii fizice, nu cu ajutorul unei pastile.

Cercetătorii consideră că această descoperire ar putea salva vieţile a milioane de oameni din lumea întreagă.

Joanne Murphy, membră a Stroke Association, a declarat: “Combinarea tuturor acestor medicamente într-unul singur este o ideea bună. Însă, mai trebuie făcute cercetări înainte ca pastila să iasă pe piaţă.”

Sursa: deviantART

Acum trei ani, în această zi, pe la ora 11, se întâmpla asta. Sigur, unii ar fi fost mai fericiţi să se fi întâmplat până la capăt. Glumesc. N-am făcut nimănui vreun rău aşa de mare încât să-mi dorească dispariţia. Dar aş fi putut.

Azi o să tac şi o să mă bucur că am supravieţuit. Că Dumnezeu mă iubeşte, chiar dacă-s fiica cea risipitoare şi tot ascund talantul pe unde nici cu gândul nu gândeşti. Se aude o pasăre cântând. Pot s-o aud. Nu e extraordinar?

Cronica unui infarct

Îmi tot fac curaj… Dacă reuşim să descriem cu obiectivitate o nenorocire prin care am trecut, ea se transformă într-un miracol. Aşa cred acum, la trei ani de la fatidicul 26 martie 2006.

“Dezagregarea” inimii mele a început cu mult înainte de această “piatră de poticnire”. Cred că odată cu revelaţia că nu trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile. Necazurile de tot felul, suferinţele, au zgâriat, mereu şi mereu, într-un suflet care nu trăieşte prin sine, ci prin ceilalţi.

Când eram copil – cred că aveam vreo 4 ani – mama pleca în oraş să cumpere mâncare şi mă încuia în casă. Strângea chibriturile, făcea focul să ţină mai multă vreme, îmi lăsa mâncare pe masă şi pleca. Era iarna, îi vedeam, pe geam -  că acolo îmi “construiam” foişorul – silueta micşorându-se în timp ce se îndepărta. Mergea pe rambleul căii ferate, o rugam de multe ori să meargă aşa încât să o văd cât mai mult timp. Stăteam acolo în geam, ascultând radioul, fredonând, vorbind cu personajele imaginare ascunse prin ungherele casei,  sau cu obiectele care mie mi se păreau animate. Aşa e când eşti copil, vezi sufletul tuturor lucrurilor. Aveam un cui al meu, ascuns în rama geamului, îl scoteam de unde ştiam eu că este  şi zgâriam pe sticla de geam. Desenam casa din faţa. casei noastre.. gardul… linia ferată şi … apărea mama. Puteam s-o recunosc dintr-o mie de siluete, ştiam că e EA. Savuram clipele în care se apropia, o vedeam cum străbate cărarea prin zăpada uliţei, o auzeam cum deschide poarta, cum vorbeşte cu câinele, cum îşi scutură încălţările de omăt, pe prag sş intra cu parfumul ei, cu parfumul ei unic şi cald de mămică, cu mirosul de zăpadă, cu esenţele tari ale iernii. Nu mă repezeam în braţele ei, totdeauna am avut dificultăţi în a-mi exprima sentimentele. Scotoceam în sacoşa sau sacoşele pe care le adusese. Găseam întotdeauna o spirală cu cremă roz, un cremşnit, caramele, biscuiţi sau Eugenia. Mama scotea bunătăţile din sacoşă, le ordona în credenţ, fiecare la locul ei şi mă întreba ce-am făcut.  “M-am uitat cum vii, îi răspundeam. Te-am desenat cum vii”.

Acum mă gândesc, uitându-mă la geamul casei mele de mămică, care nu are zgârieturi trasate cu cuiul, închipuind o siluetă aşteptată, la iernile care au trecut de atunci, multe fără zăpadă. Sau cu o zăpadă murdară, nervoasă şi agresivă. Cum a fost  cea din iarna lui 2005.

După “excluderea din orice sistem” care a venit odată cu schimbarea prefectului cu care lucram şi pentru care mi-aş fi dat viaţa, în 2004 (faraonul este “îngropat” împreună cu alaiul de la Curte) am trecut printr-un an de suferinţă în sine.

Cum poate să sufere cineva atât de intens din cauza unei erori politice? Era o nedreptate flagrantă. Nu am suferit pentru că eu trebuia să plec – aşa e procedura – ci din cauza că atunci am văzut adevărata faţă a celor pe care-i credeam, cât de cât, oameni. Chipuri schimonosite de poftă, de satisfacţie. Ochi de lincs, roşii, injectaţi de ură. Dispreţul celui căruia i-ai făcut bine şi el te urmăreşte să se răzbune pentru că a avut nevoie de ajutorul tău şi a fost slab. Oamenii nu-ţi iartă niciodată că ai fost bun cu ei…

Atunci, în acele luni, am realizat cine sunt şi cum sunt oamenii reali din viaţa reală. Mi-am dat seama că am trăit cu capul în nori şi, cei mai mulţi, sunt nişte hiene. Abia aşteaptă cadavrul, să-l mursece şi să-l sfâşie. La 38 de ani – deşi poate ar trebui să-mi fie ruşine să recunosc – am deschis ochii asupra lumii. Până atunci, nu ştiu unde am trăit. Într-o lume imaginară, probabil.

Pe dinăuntru… lucrurile au stat rău, rău de tot… M-am măcinat zile şi nopţi în şir. În primul rând m-am pedepsit pentru că nu avusesem ce să fi căutat în “sistem”. Apoi, după ce m-am împăcat oarecum cu mine, m-am certat cu lumea. Am înţeles, târziu, cred că am înţeles, că nu poţi să răstorni singur, nu poţi să schimbi o structură, cu bunele şi cu rele ei. Nici din interior, nici dinafară. Trebuie să schimbi ce poate fi schimbat, trebuie să găseşti oamenii care cuplează la ideile tale, atunci când se întâmplă, şi trebuie s-să găseşti momentul potrivit. Altfel, rămâne o acţiune izolată a unui neadaptat. Asta am înţeles mult după încercarea cea mare.

Totul a început cu o oboseală cronică. Nu mă puteam ridica dimineaţa din pat, oricât aş fi încercat să mă smulg din braţele unei lingori toropitoare. Noaptea, bântuiam ca o stafie, scriam, fumam, mă jucam la computer. M-a chinuit o tuse sinistră care nu trecea cu nimic. Parcă aş fi avut un corp străin în stern, care trebuia expulzat afară. Tuşeam până simţeam cum se zgudiue şi vibrează gratiile toracelui. Aşa am dus-o trei luni. Cu nopţi nedormite, cu tusea care nu se ameliora cu nimic, cu apatie, slăbiciune şi absenţa din viaţa reală. Am scris în nopţile acelea câteva poeme foarte frumoase. Cred că sunt cele mai frumoase din câte am scris, pentru că au aerul acela definitiv, translucid ca sloiul de gheaţă pe care îl are implacabilul… Sâmbăta am ieşit ca o alcătuire şubrezită şi părăginită prin care bate vântul în toate direcţiile, cu fiul meu, în parc. Am stat vreo două ore pe bancă, sfârşită, jumătate într-o lume de abur… Mi s-a făcut frig, m-a străbătut un frison ca de gripă. I-am spus lui Vlad că mă duc în casă. Am urcat, mai târziu s-a întors şi el.

A trecut o noapte ca un hău întunecat şi înfricoşător. Dimineaţa, au venit nişte amici care au un băiat de vârsta lui Vlad, voiau să plece la ţară şi l-su lăsat la mine. Le-am pus să mănânce, umblând mai mult ca o umbră, i-am rugat să nu dărâme casa şi m-am băgat în pat. Era duminică. Eram sfârşită.

A început cu o sfredelire de fier înroşit în coşul pieptului. A început să crească  şi temperatura, progresiv. M-am gândit că în curând o să fierb. Durerea din stern, sfâşietoare, neagră, se rotunjea şi creştea din ce în ce. Nu mai puteam să respir, dacă mişcam un micron sternul simţeam că o să explodez în miliarde de particule. În adolescenţă, am practicat, o vreme, Yoga. Atunci am învăţat să respir abdominal. Era singura cale să nu mor asfixiată, m-am gândit, trebuie să reuşesc să iau oxigen fără să mişc sternul. În timp ce corpul părea să nu-mi mai aparţină şi să aibă autonomia lui, încercam, deşi eram la graniţa pierderii cunoştinţei, să găsesc o cale să-l aduc înapoi sub controlul meu. Am înghiţit aerul, am reuşit. Febra creştea, cei doi băieţi alergau bezmetici prin casă, râzând şi luptându-se, am vrut să le spun să înceteze, dar nu am putut să scot nici măcar un sunet. Nu mai puteam vorbi! M-am gândit să le fac semne să se apropie şi să le spun să sune la un vecin să cheme Salvarea. Apoi, m-am gândit că e duminică şi nu pot să mă mişc, şi uram orice mişcare, chiar şi a aerului, şi orice zgomot se amplifica de mii de ori izbind celulele. M-am gândit că n-o să înţeleagă şi o să fie speriaţi şi că, oricum, nu pot să plec la spital şi să-i las singuri acasă. Mi-a fost frică să-i spun fiului meu că mă simt foarte rău, să nu-l sperii. Nu voiam să mă mişc, dar voiam să înceteze durerea şi voiam să mai trăiesc. Am stat aşa, în văpaia aceea neagră, două ore. Încercam să-mi mobilizez toate celulele corpului să se lupte să trăim. Încercam să le poruncesc în gând. Respiram foarte puţin, cu grijă, să nu tulbur şrapnelul din coşul pieptului, soarele acela crud care scormonea cu gheare de oţel, sfârtecându-mi fiecare atom… Am întors capul spre fereastră.  Soarele era deja sus, într-o rază care despica încăperea în mijloc, jucau fericite şi libere, firele de praf, particule minuscule care dansau şi se roteau după legi ale lor. M-am gândit că nu o să mai văd niciodată primăvara, lumina, mugurii… M-am gândit că băiatul meu va creşte fără mine, fără iubirea aceea pură al cărei secret doar mama îl deţine… M-am gândit la mama mea, care mă veghea în nopţile de febră, moţăind lângă leagănul meu de lemn “cu gemuleţe”, coborât din pod cu “prilejul” fiecărei pneumonii, deşi eram mare şi îmi atârnau picioarele afară din el … M-am gândit la toate făpturile care nu au şansa să se bucure de lumină, de soare, de aerul de primăvară, de iarbă, de cer, de zăpadă… Şi m-a potopit o tristeţe fără sfârşit… M-am rugat atunci fără cuvinte şi fără putere… Inima mea cred că s-a rugat pentru mine. Durerea din piept s-a dus în mâna stângă. Parcă mâna mea era dintr-o piatră prin care încerca să treacă o altă piatră.  M-am înfăşat într-o transpiraţie de clei. Am început să vin înapoi, în cercuri încete, în cercurile în care scădea durerea… După o oră, am reuşit să mă ridic din pat. Aşa cum se ridică un mort din moarte.

După două zile, m-am dus la doctoriţa de familie, Ileana Popovici,  încet, târându-mă câte un pas, să-mi iau concediu medical. Nu eram în stare să stau în picioare mai mult de o oră, să vorbesc prea mult şi să răspund la vreo întrebare. I-am povestit ce mi s-a întamplat, mai mult glumind cu umorul cinic al celui căruia supravieţuirea i se pare inexplicabilă şi neverosimilă. Mi-a spus că ar fi bine să merg până la Urgenţe, să-mi fac un EKG. N-aveam niciun chef, nici nu eram în stare să merg până acolo. Mi-a simţit ezitarea şi a spus: “Atunci, chem Salvarea, te duci până acolo, faci un EKG, dacă nu-i nimic, te duci liniştită acasă”. Am fost de acord. A sunat la Spital, a spus ceva de genul “am o pacientă cu simptomatologie de IMA”. Eu, pe atunci, habar n-aveam ce înseamnă “IMA”. Mi s-a părut ridicol că trebuie să stau în cărucior, deşi puteam să merg, şi asistenta de la Salvare insista: “Vă rog să vă aşezaţi”. Am ajuns la spital, asistenta i-a dat medicului de la Urgenţe  – dr. Ursu, aveam să aflu că-l cheamă – trimiterea de la doctoriţa de familie, mi-a pus ventuzele de la EKG, aparatul a huruit ca un copiator, s-a uitat pe hârtia aceea, mi-a mai făcut una, a chemat şi un alt medic, s-au uitat amândoi, tensiunea mea creştea, “stai liniştită, doamnă, calmă, nu ţi se întâmplă nimic”, mi-au pus întrebări, “unde a fost durerea, când, cât timp, unde s-a dus, aţi făcut febră, de ce n-aţi sunat la Salvare, aţi stat două zile aşa”, “dar n-am nimic, pot să merg”. A sunat la Cardiologie, a vorbit cu cineva, “avem o pacienta pentru internare, IMA” etc, – oricum nu-nţelegeam nimic şi eram perplexă – , apoi către asistenta: “Îi facem internarea” Către mine:  “buletinu’, doamnă”. Toate se învârteau cu mine, mi se părea o glumă, am dat să mă ridic dar m-a oprit asistenta, cu o fermitate care nu lăsa nicio variantă. Am urcat cu căruciorul, mi-au găsit, în salon, o cămaşă de noapte zdrenţuită, m-au întins în pat, a venit doctoriţa, apoi încă un doctor,  s-au uitat lung la mine, m-au rugat să nu mă agit, să nu mă mişc, să nu cobor din pat, mi-au pus perfuzii, mi-au luat tensiunea, o mulţime de oameni roiau pe lângă mine şi eu nu înţelegeam de ce, odată ce nu mă durea nimic.

Nu mai aveam telefon mobil, pe vremea aceea, aveam 2 milioane salariu, ca un milog, la bătaia de joc a sistemului pentru care lucrasem ca un workaholic şi nu-mi permiteam nimic, darămite telefon. Păstrez şi astăzi “fluturaşii” cu salariul din perioada aceea; să nu cumva să uit ce-au fost nişte semeneni ai mei să-mi facă, pentru că eram căzută. Nu s-au putut abţine să nu-şi înfigă şpiţurile pantofilor – metaforic vorbind – în coastele mele. De câte ori mă loveşte câte o criză de creştinism, scot hârtiile acelea şi rememorez în ce pericol am fost.

Am rugat o asistentă să mi-l dea pe al ei să sun, Vlad trebuia să vină de la şcoală şi nu avea cheie.  Din cauza agitaţiei, mele, au început să sune aparatele; iar s-a adunat toată trupa de medici la mine, le-am explicat,  “băiatul vine de la şcoală şi nu ştie unde sunt” . “Dar nu aveţi pe nimeni? Soţul dumneavoastră?” ” E mort, a murit în urma  unui infarct acum 3 ani” am spus şi am întors capul…

Lacrimile au pornit ca un izvor care găseşte o cale să irumpă. Cred ca în acel moment am realizat că am supravieţuit la ceva teribil.

Am stat în spital o lună şi jumătate, apoi, două săptămâni la Clinica de Cardiologie din Timişoara, unde mi s-au făcut investigaţii suplimentare. Am aflat că supravieţuisem unui infarct, dintr-o întâmplare, funcţiona un consemn al tăcerii, respectat cu sfinţenie. Pe oricine din personal aş fi întrebat ce anume am, găsea un răspuns care mă scotea într-o străduţă paralelă. Mai târziu am aflat că nu e bine să-i spui unui pacient cu infarct ce-a păţit, poate face un şoc care să-i fie fatal şi că primele 24 de ore de la începerea tratamentului sunt decisive.

Unii spun că am avut noroc.

Da, am avut noroc să am un medic de familie cu instinct de medic. Din felul umoristic în care povestisem eu cum m-a durut de rău în piet şi cum era să mor da’ am scăpat, nu ştiu dacă un alt medic ar fi dedus – aşa cum a făcut-o doamna Ileana Popovici – ce păţisem de fapt.

La noroc se adaugă bunătatea nesfârşită a Tatălui Nostru.

]]> http://adityasetyawan.wordpress.com/2009/03/13/acute-myocardial-infarction/ Fri, 13 Mar 2009 06:40:47 +0000 adityasetyawan http://adityasetyawan.wordpress.com/2009/03/13/acute-myocardial-infarction/ http://anamariairimies.wordpress.com/2009/03/04/5-motive-ca-sa-nu-renunti-la-micul-dejun/ Wed, 04 Mar 2009 09:08:22 +0000 anamariairimies http://anamariairimies.wordpress.com/2009/03/04/5-motive-ca-sa-nu-renunti-la-micul-dejun/

Dimineata suntem atat de somnorosi incat parca am renunta la orice pentru doar 5 minute de somn in plus. Preferam sa ne trezim, sa facem rapid un dus, sa bem cafeaua, ne luam geanta si sa iesim pe usa. Uitam insa ca anumite obiceiuri de dimineata stau la baza sanatatii noastre, cum ar fi micul dejun, chiar daca acesta necesita sa ne trezim cu jumatate de ora mai devreme.

5 motive ca sa nu renunti la micul dejun

1. S-a demonstrat in urma unor studii de nutritie ca cei care mananca dimineata sunt mai slabi. Asadar, daca v-ati decis sa urmati o cura de slabire, va trebui sa va obisnuiti cu micul dejun.

2. Daca mancati dimineata aveti mai putine “sanse” sa faceti un infarct. De e aceasta? Studii medicale au scos la iveala faptul ca dimineata, dupa trezire, sangele are tendinta spre coagulare, iar daca il mobilizati spre intestine si stomac prin ingerarea de alimente potentialul coagulant scade destul de mult. Statisticile arata ca majoritatea infarctelor au loc dimineata, intre orele 7 si 12.

3. Daca luati micul dejun cu regularitate va cresteti durata de viata si mortalitatea scade cu 50%. Mai exact, traiti mult mai mult peste medie si totodata mai sanatos. Se pare ca cei care nu mananca dimineata au riscuri de imbolnavire si scurtare a duratei de viata comparabile cu cele din cazul fumatului.

4. Mancarea de dimineata reprezinta cea mai buna sursa de energie, caci tot dimineata sunt secretati o serie de hormoni care interfera cu nutrientii pe care ii gasesc in sange, ajunsi acolo in urma ingerarii de alimente. Astfel, veti fi mai eficienati la serviciu, mai bine dispusi si totodata veti avea capacitatea de a efectua efort fizic dublu fata de cei care nu obisnuiesc sa ia micul dejun. Totodata masa de dimineata elimina depresia.

5. Va va surprinde aceasta afirmatie, insa nutritionistii au ajuns la concluzia ca cei acre nu iau micul dejun sunt… mancacioasii. Aceasta pentru ca dimineata corpul nu are resursele si nutrientii necesari dezvoltarii activitatilor, iar senzatia de foame creste foarte mult pentru a suplini necesarul de nutrienti.

Trebuie sa mai stiti ca la masa de dimineata nu se mananca dulciuri decat in cantitati foarte mici si la finalul mesei propriu-zise. Sunt recomandate alimentele pe care nu obisnuiti sa le mancati in restul zilei, cum ar fi cerealele cu lapte, branza etc. De asemenea nu trebuie sa manacati foarte mult.