A fost odată un băiat şi o fată,

A fost demult, ca niciodată.

Acum tot ce’a mai rămas e’o fată

Care îi cântă acelui băiat, îndurerată.

Glasul ei se duce până la cer

Unde o ascultă cu lacrimi în ochi, un înger.

Durerea ei sună precum corzile unei viori

Rupte de furia unei uscate flori:

”Priveşte-mă în ochi şi spune-mi că mă iubeşti.

Spune-mi că ţi-a fost dor de mine şi că mă doreşti,

Ia-mi faţa în palme şi sărută-mă,

Strânge-mă în braţe şi alintă-mă.

Cu cât mă strângi în braţe mai tare,

Cu atât sufletul nostru se face mai mare.

E al nostru, pentru că al meu trăieşte prin al tău

Şi al tau trăieşte pentru sufletul meu.

De fiecare dată când te gândeşti la mine,

Inima mea simte asta şi poate se abţine.

E un sentiment ciudat care mă cuprinde

Şi când îl ascund parcă mi se vinde

Tot aşa cum mi-am vândut şi sufletul.

Cred că asta a fost destul…

Aş vrea să pot să te mai strâng în braţe o singură dată, dar e greu..

Vreau să-ţi simt bătăile inimii pe pieptul meu,

Să ne minţim că ne bat inimiile în acelşi timp,

Să facem vară orice anotimp,

Să stăm în pat ore în şir doar noi doi,

Să ne minţim că timpul se opreşte în loc doar pentru noi,

Să strigăm împreună că eu sunt pentru tine şi tu pentru mine,

Să ne jurăm iubire unul altuia cum ştim mai bine,

Să ne topim amândoi într-o ploaie de săruturi,

Să-mi acoperi cu tine, mintea şi trupul,

Să uităm tot ce e rău şi ce  ne înconjoară,

Să uităm de cuvintele care nu fac decât să doară,

Să uităm de răul care vrea să ne despartă

Şi să fim ca la’nceput ‘un băiat şi o fată’…

Asta era ruga fetei care o înălţa în fiecare seară la cer

De unde întotdeauna o asculta plângâd, un înger.

El ia vioara cea ruptă şi cântă, şi cântă

Şi pe neaşteptate, face floriile uscate să plângă:

”A fost odată ca niciodată un băiat şi o fată.

Doar atât… a fost odată.”

Uită că ai fost.

Clipeşte des.

Şterge imagine după imagine.

Nu mai există nimeni.

Nimic.

Eşti neatinsă.

Eşti întreagă.

Nimic nu te-a descumpănit.

Nimic nu te-a făcut să îţi pleci fruntea.

Nimic nu te-a sfâşiat.

Nimic nu te-a străpuns.

Nimic nu te-a înveninat.

Nimic nu te-a ruinat.

Nimic nu te-a răpus.

Nimic nu te-a îngropat.

Tu nici măcar nu te-ai născut până acum.

Tu, de fapt, nici nu ai existat.

Niciodată.

Priveşte-mă!

Acum!

Deschide ochii!

Eu sunt.

Tu eşti.

Atât cunoaştem.

Începem de aici.

—————————————

“Te-am văzut. Păreai suavă şi de neatins. Atunci am ştiut. Există bărbaţi care se tem de ideal. Şi există bărbaţi care-şi ridică bărbia în faţa ghilotinei. Eu… eu te-am cerut de nevastă. Tu ai fost suavă. Şi de neatins. Tăceai şi mă priveai. Şi în priviri, puteai cuprinde Arca lui Noe. Nu am îngenuncheat. Cu siguranţă, nu m-ai fi lăsat. Un gest gratuit, lipsit de semnificaţie în secolul acesta, în care timpul pare a fugi către, şi nu dinspre noi. Apoi, ai zâmbit ca unui copil care învaţă litera A. Am insistat. Ştiam că nu mă crezi. Nu joc! Nu e un rol! Şi ţi-ai desprins călcâiele din pantofi.

Draga mea, ţi-am pregătit un peşte. Peştele mării universale. Peştele acesta vorbeşte în dialecte vechi de mii de ani. Peştele acesta a văzut Femeia ce a eşuat – peşte pe uscat. Femeia a ieşit din mare. Dar tu, probabil, deja ştiai. Cunoşti cântecul sirenelor. Îţi e sculptat în gena solzului. Draga mea, ia loc. E prima noastră cină. Prea multă sare? Se vindecă cu apă… Iar îmi zâmbeşti. Iar nu mă crezi. Nu joc! Şi ţi-ai desprins fusta de şold.

Citeşte. Trebuie să citeşti această carte! Numai la tine m-am gândit. Ţi-o las ca moştenire. De la diavol. Învăţăturile mele. Perechea mea de aripi. Suntem dintr-un aluat. Acelaşi. Te-aş frământa pâine în fiecare zi. Te-aş da la săraci. Dumnezeu. Te-aş da la soldaţi. Pace. Te-aş da la preoţi. Lumină. Mi te-aş face trup. Cruce. Hai, zâmbeşte! Ştii doar că eşti frumoasă… ca o pedeapsă! Ştii doar că… aici te simţi acasă. Tu ai spus, doar, că ai trăit aici odată, într-o altă viaţă. Tu mi-ai arătat locul unde a fost un ceas. A căzut la un cutremur şi s-a spart. Tu mi-ai arătat, doar, că draperia face loc răsăritului numai în colţul din dreapta sus. Eşti acasă, iubito! Nu mă joc! Şi ţi-ai desprins acul din păr.

Dormi, îngere… Dormi. Am să fiu cuminte. Promit. Crede-mă! Nu mă joc! Azi, nu. Azi, ştiu că ai în pleoape tristeţea pustiului. Azi, ştiu că porţi verdele crud al unei păduri virgine. A plouat. Azi… azi ai bântuit pe tărâmul interzis. Eu sunt vinovat. Am uitat cheia în uşă. Şi te-am simţit. Te-am văzut, chiar. Ţi-am văzut mâna cum a amorţit în încleştare. Am simţit acel zâmbet în colţul buzelor tale. Stăteai în faţa uşii. Pentru că tu ai ştiut atunci. Tu mă cunoşti atât de bine. Nici măcar nu ţi-ai lipit urechea. A fost destul. Ai rostit o rugăciune. Ai inspirat adânc. M-ai chemat în gând. Ştiu, iubito! Crede-mă! Am simţit. Ţi-am văzut tremurul uşor al genunchiului. Şi, Doamne, acel zâmbet în colţul buzelor…! Sunt vinovat. Ţi-am auzit şi tocurile coborând agale treptele. 13. Şi te-ai oprit. Nu mai văd, iubito! Aşa că dormi lângă mine. Voi fi cumite. Promit. De vrei, nici nu respir. Nu te ating. Numai rămâi. Mi-e teamă că am să uit de tot să joc. Crede-mă! Nu e un rol! Rămâi! Şi ţi-ai desprins coasta de trup.

Plouă. Mă trezesc la fiecare picur şi rază. Mi-e teamă că ai să pleci. Ai aşteptat, şireato, să vină şi noaptea grea. Mi-ai mângâiat visul neînceput. Mi-ai şoptit cântec de lecuit nelinişti. Am adormit pe sânul tău. Am adormit!

Şi ţi-ai desprins zborul de aripi.”

[Despre căsătorie, Rochia roşie. Inelul cu trei safire. Aprodul. Cerneala albastră, MMVIII]

————————————————–

Începem de aici.

Atât cunoaştem.

Tu eşti.

Eu sunt.

Deschide ochii!

Acum!

Priveşte-mă!

Niciodată.

Tu, de fapt, nici nu ai existat.

Tu nici măcar nu te-ai născut până acum.

Nimic nu te-a îngropat.

Nimic nu te-a răpus.

Nimic nu te-a ruinat.

Nimic nu te-a înveninat.

Nimic nu te-a străpuns.

Nimic nu te-a sfâşiat.

Nimic nu te-a descumpănit.

Nimic nu te-a făcut să îţi pleci fruntea.

Eşti întreagă.

Eşti neatinsă.

Nimic.

Nu mai există nimeni.

Şterge imagine după imagine.

Clipeşte des.

Uită că ai fost.

Tot intrand pe anumite site-uri din plictiseala……am gasit un test amuzant……chiar foarte amuzant.Testul care consta in cateva intrebari iti va spune unde vei ajunge(iad sau rai) din cauza activitatilor sexuale.Daca sunteti curiosi sa vedeti testul dati un click pe http://www.purescore.com/ si il puteti face si voi.

O noapte. Un cantec. O soapta.

*

*

O ceata densa-i peste oras

Tu esti un fulg… un ingeras

Si totu-i sters, incetinit

Tot ce e clar ca ne-am iubit.

*

Si ne-am iubit si ne iubim

Si dac-o fi sa ne-amagim,

Ar trebui sa ne gandim

Sa ne-mpacam nu sa gresim!

*

Dar asta-i doar un gand negru

Caci atunci cand iti vad mersul

Si cand te vad pasind spre mine

Nu mai am voce, nici cuvinte.

*

Ma pierd fetito-n fata ta,

O fi de vina inima

Sau poate-o fi sufletul meu

Caci am trecut prin prea mult greu

*

Sa te gasesc asa usor

Si sa indur atata dor

De-o iubire ca a noastra

O noapte… un cantec… o soapta!!!

*

*

Botiu Radu Ioan

Când am deschis ochii, el era acolo. Stătea tot pe pervaz dar nu mai afişa nonşalanţa şi dezinteresul din prima noapte, doar locul era acelaşi. Probabil şi îngerii sunt ca pisicile, îşi găsesc un loc al lor unde le place să stea şi se aşează acolo de fiecare dată. Părea obosit sau trist, n-aş putea spune sigur, lumina palidă ce venea de afară îi desena doar jumătate de chip. Nu-i puteam vedea privirea, doar o bănuiam căutând în noapte ceva ce nu se lăsa văzut. M-am simţit atunci ca o povară ce era nevoit să o poarte. Era acolo pentru că trebuia să fie, pentru că eu cerusem un înger şi s-a întâmplat să-mi fie trimis el. Pentru o clipă m-am simţit trădată. Îmi venea să iau cartea de pe noptieră şi s-o arunc în el, să-i strig că poate pleca, să ştie că n-am nevoie de el, de nimeni n-am nevoie să-mi vegheze somnul. Înainte să apuc să fac vreun gest, el şi-a cuprins genunchii cu braţele rezemându-şi fruntea de ei într-un gest de dureroasă neputinţă. Îmi aminteam gestul acela, ştiam că dacă aş fi fost mai aproape aş fi putut auzi preţ de-un suspin, între două respiraţii, ca o sincopă, tăcerea spărgându-se în cioburi transparente. N-am făcut nici un gest, l-aş fi putut speria sau poate s-ar fi simţit stânjenit că l-am surprins într-un astfel de moment. Părea atât de vulnerabil că nu m-am putut abţine să mă întreb cum sunt aleşi îngerii. O bănuială mi-a încolţit în minte, nu-mi plăcea dar părea logică. Dacă priveam din perspectiva lui, statutul de înger nu părea deloc distractiv. Trebuia să fii într-un loc unde nu-ţi doreai, să ai grijă de cineva pe care nici măcar nu-l cunoşti, faţă de care n-ai nici un fel de afinităţi, să îndeplineşti mereu dorinţe absurde sau imposibile ; dorinţele uşor de îndeplinit nici nu ajung până la îngeri pentru că şi le rezolvă oamenii între ei. Apoi, ca înger, pe lângă că eşti pus mereu în situaţii imposibile şi mereu ţi se cere, niciodată nu primeşti nimic în schimb. Atunci când reuşeşti să îndeplineşti o dorinţă sau să-l scapi de belele pe cel ce ţi-e dat în grijă, auzi : ‘ce îngeri ? ăstea-s basme, nu există îngeri’ iar când îl prinzi în aripi cu o clipă înaintea dezastrului gândul ce ajunge până la tine e tot despre inexistenţă, ‘  băi, ce noroc chior am avut…’ Îngerul n-a fost nicăieri, nici la bine nici la rău, el rămâne mereu în stadiul de dorinţă, ignorat atunci când este prezent şi cerut atunci când nu e acolo. Hotărât lucru, nu vreau să devin vreodată înger ! Probabil şi ei au fost simpli oameni şi au ajuns să fie ce sunt ca să înveţe ceva ce n-au putut altfel. Abia acum îmi dau seama că n-am văzut niciodată îngeri bătrâni şi înţelepţi, mai degrabă par să aibă o vârstă incertă, gesturi inocente de copii… poate de aceea tind să cred că a fi înger e ca şi cum te-ar fi dat cineva la şcoala de corecţie… Orice-ar fi, eu tot nu vreau să mă fac înger vreodată.
- Nici n-ai putea ! glasul lui stins abia a ajuns până la mine. Dormi acum, poate vei visa cum poţi iubi zăpezile fără să le topeşti… dormi… şi vei visa zăpezi neîncepute, focul arzând în vatră şi umbre plăsmuind lumi neştiute… dormi…

Tocmai acum cateva minute am vizionat un video … pe care va invit si pe voi sa il urmariti … aici. Ma intrebam oare … daca “jegosul ordinar” ar atinge cu degetele lui marinaresti un gram din copii nostrii … cum ar merita pedepsit? … Il mai votam  5 ani? … va asumati voi PD-L-istilor palmele cu care “Presedintele” articuleaza obrajii unui copilas?

Ia sa va aud eu pe voi : Cu cine votati voi pe 6 Decembrie? … acum in cor : cu “cel ce da na-na la copii!”

Voi credeti in ingeri? El e ingerul meu de 8 anisori ! … si chiar nu imi doream sa fac din postul asta ceva “politic” …. dar nu ai cum sa NU …

Trezeşte-te !
Abia adormisem, nu aveau cum să treacă cele patru ore de somn, nu putea fi încă dimineaţă… visez… nu trebuie să mă trezesc.
Trezeşte-te ! S-o fi întâmplat ceva, nu-i drept să fii trezit la ora asta pentru nimicuri. Deschid întrebător un ochi, doar unul, poate visez şi n-are rost să ies cu amândoi din vis. Întuneric, lumina săracă a lunii trece prin perdele desenând frunze şi aripi întunecate pe peretele albastru. Închid ochiul, nu este nimeni, doar frunze şi aripi pe perete. Aripi ! Instantaneu se deschide şi celălalt ochi. Aripile n-au ce căuta pe perete, perdelele mele n-au aripi. Pe jumătate oarbă de somn mă uit în jur, nu e nimeni, nici n-are cum să fie cineva în dormitorul meu în toiul nopţii. Pleoapele coboară obosite peste foşnet. Nu, pleoapele nu foşnesc. Mi-e lehamite să deschid din nou ochii, aş vrea să-mi deschid urechile, poate chiar le-am deschis pentru că foşnetul e tot acolo. Poate foşneşte lumina , poate vântul mişcă perdelele prin geamul închis. Nu, nu se poate prin geamul închis ! Deschid totuşi ochii.
El stătea pe pervaz legănându-şi picioarele în spaţiul strâmt dintre fereastră şi tăblia patului. Ar fi trebuit să ţip ? Liniştea era oricum rarefiată de foşnetul acela, ce rost mai avea să o sfărâm cu un ţipăt, cine, când l-ar auzi? N-am ţipat, uimirea s-a amestecat cu revolta şi s-au stins într-un oftat. Înseamnă că încă mai vrea ceva de la mine devreme ce mi l-a trimis din nou. Cred că ostentativ îşi ţinea aripile la vedere că în rest n-avea absolut nimic îngeresc. Se folosea de ele ca de o carte de vizită, să nu fie nevoit să explice nimic.
- Eu sunt cel nou, a spus trecându-şi nervos o mână prin păr. Vorbea totuşi !
-Bine, am rostit înciudată, dar puteai să vii la o oră decentă. Deci n-am trecut testul, nu crede că mă pot descurca singură.
-Nu-ţi voi fi de mare folos, eu sunt dintre cei care au dat greş, probabil nici tu nu eşti mai brează devreme ce nu ţi-au trimis unul mai acătării. Verde, ironia îi sclipea în priviri, izvorând din irişi de altă culoare. Nu era îndreptată spre mine, era amară şi era numai a lui. Tăcerea mea ţinea loc de răspuns. Cred că nici nu aştepta să audă cuvinte, ignorase tot ce spusesem până atunci.
-Încearcă să-ţi vezi de ale tale şi să ai grijă. M-a trimis, am venit… şi cam atât. Nu te baza prea mult pe mine. Povestea aceea cu îngerul păzitor care e mereu acolo să te prindă atunci când cazi sau să-ţi bandajeze genunchii după aceea… e cam trasă de păr. Cu mine nu funcţionează, am mai încercat. N-am ajuns la timp.
Nu părea stingher şi îndepărtat aşa cum mi-l aminteam. Se schimbase, gesturile deveniseră altele, nu mai aveau dezinvoltura de dinainte, păreau sacadate, ca şi într-un montaj făcut în grabă, de parcă ar fi fost prea puţine imaginile din care să întrupeze mişcarea.
- Ai înţeles ? Deci nu te bazezi prea mult pe mine, doar atât cât să dăm impresia că ne-am descurca. Probabil cel dinaintea mea era altfel.
Doamne, nu-mi venea să cred, le ştergea selectiv memoria, când se întorceau nu-şi mai aminteau decât greşeala, cum să mai fie îngeri dacă îi faci să uite că pot zbura? Dacă le dai aripi nu le aşeza pe ele greutatea păcatului căci niciodată nu şi le vor deschide spre zbor de teamă să nu le scape printre ele povara ce o poartă. Parcă l-aş trage la răspundere pe Dumnezeu! Am zâmbit amar cu toate că n-aş fi dorit s-o fac, îmi aminteam aripile ce le purta înainte, de un alb îndoielnic, cu penele mereu în dezordine, pline de praf, aripi mari ce îi ajungeau până la pământ, uneori le trăgea după el, nu le prea folosea pentru zbor, cel mai adesea stârnea vântul cu ele şi aproape mereu le ţinea adunate la spate de parcă nici n-ar fi fost acolo. Ultima dată când îl văzusem, aripile i se preschimbaseră în solzi mari şi verzi ca şi cum nu şi-ar mai fi dorit să zboare niciodată cu ele ci să şi le ascundă printre ierburi.
-Da, erai altfel, i-am spus, aripile nu le ţineai niciodată ca acum şi … mă iubeai…
-Aripile? Care aripi? Ca şi cum n-ar fi auzit ultima parte a propoziţiei sau n-ar fi avut nici o importanţă, se aplecă într-o parte şi se uită mirat peste umăr. Mi-a întors un zâmbet îngăduitor şi mi-a vorbit ca unui copil care încă nu desluşeşte lumea de închipuire.
-Eu nu am aripi, dar dacă vrei putem desena aripi frumoase de îngeri pe zăpadă. N-ai văzut? Ninge !
M-am ridicat şi am privit dincolo de geam. Cerul se sfărâmase şi cădea lin peste pământ.
Încă nu ştiu cum pot cădea fulgi albi dintr-un cer atât de negru şi nici de ce trimite Dumnezeu pe pământ îngeri fără aripi. Poate totuşi nu sunt fulgi de zăpadă, poate sunt aripi micuţe ce aşteaptă vântul să le înveţe să zboare.

Incepe saptamana suprizelor la JokeShop iar Mosu v-a pregatit multe cadouri.

Pentru cei mici costumele de Craciun sunt oferite la cele mai tari preturi.

Cautati produsele cu steluta “Hot Price” si va veti convinge !

Pregatiti-va ghetutele de Mos Nicolae pentru ca JokeShop va ajuta sa dati viata povestilor cu zane, ingerasi si spiridusi, punandu-va la dispozitie cele mai bune idei de cadouri si costume pentru petrecere.

Ţipătul ce frânge cerul în mii de bucăţi
Arzând aripi de înger învolburate –
Ţipătul acela ţi-l dăruiesc în ultima clipă în care
Învăţ cum nu se iubeşte, învăţ cum se moare …

Sunt obosit de atâta muncă și de văzut aceeași oameni în drum spre serviciu. Ajung acasă și nevasta-mi servește același fel de mâncare la cină. Vreau să intru în baie, apoi să intru în camera mea, să mă întind în pat să stau liniștit la televizor, dar fiica mea nu mă lasă, pentru că ea vrea mereu să se joace cu mine; nu mă înțelege că sunt obosit. Și tatăl meu mă deranjează câteodată, soția mea la fel, … și între nevastă, fiică, tată, încep să înnebunesc. Vreau liniște. Unicul lucru bun este somnul, când închid ochii mă liniștesc și parcă uit de toți și toate.

Dintr-o dată apăru un înger înveșmântat în lumină!

-„Pace ție! Pentru tine am venit!”

Cine ești cum ai intrat?

-„M-a trimis Dumnezeu după tine. Mi-a spus să-ți ascult plângerile și …..ai dreptate! A venit timpul să te „odihnești” .

-Asta nu este posibil, asta înseamnă că trebuie să mor….

-„Așa este vei muri. Nu ai să mai întâlnești mereu aceeași oameni, nici nu mai trebuie să-ți suporți nevasta veșnic nemulțumită, nici pe micuța ta fiică, nici să asculți sfaturile tatălui tău”.

-Dar ce se va întâmpla cu totul, cu serviciul meu….?

-„Nu-ți face probleme, la firma unde lucrezi tu, au găsit deja pe altcineva; și bineînțeles este fericit pentru că nu avea servici”.

-Și soția mea și copilul meu?

-„Soția ta va întâlni un bărbat bun, care o va respecta și admira pentru calitățile sale, și are răbdare s-o asculte cu plăcere, fără să-i reproșeze nimic. Și-n plus, va avea grijă de fiica ta, o va iubi mult ca și cum ar fi a lui; și oricât de obosit ar veni de la serviciu, are răbdare să se joace cu ea și vor fi foarte fericiți”.

-Nu! Nu pot să mor!

-„Îmi pare rău dar decizia a fost luată”.

-Dar asta înseamnă că nu-mi mai pot săruta fiica niciodată, că nu-i mai pot spune„Te iubesc” soției mele și nici nu imi mai pot îmbrățișa tatăl. Nu, nu vreau să mor, vreau să trăiesc, nu vreau să mor încă…

-„Dar, nu asta doreai?…ODIHNĂ. Acum te poți odihni etern, dormi pentru veșnicie.”

-Nu, nu vreau, te rog, Dumnezeule…!

-„Ce ai iubitule? Ai un coșmar?” – îmi șopti soția mea, trezindu-mă.

-Nu….nu a fost un coșmar, a fost încă o șansă.

Ai grijă de familia ta.

Cred că acest articol v-a făcut să reflectați…

Pentru că de cele mai multe așa gândim cu toții!!!

Zâmbetul unui înger a înflorit
Pe faţa fanată de-ale plăcerii ademeniri,
De mult prea multele iubiri
Şi-n clipa aceea am uitat
De ce am plâns, de ce am plecat –
M-am scufundat cu totul în păcat
Şi-n zori  de zi nu mi-a venit să cred –
Eram viu, zâmbeam … eram curat !

E versul lui Alifantis, cu munca a doi oameni pe care ati mai vazut-o in Light up your nights! si cu fotografii ale unor modele noi si la fel de reusite ca precedentele. E foarte adevarat ca majoritatea au ca tema Sarbatorile ce se apropie, insa printre ele am strecurat si nuci de cocos, elefanti si personaje de corida, nu de alta, dar se vor intoarce si noptile vacantelor de vara.

De la mijloace de iluminare, la lumina lui Hristos si transfigurarea omului in lumina, pina la crearea unei ambiente placute in camine, luminarile isi continua drumul in istoria noastra la fel de modelata precum exemplele de mai jos.

Datele de contact au ramas tot trei pagini mai incolo, in caz ca esti in pana de idei pentru cadouri sau daca nu reusesti sa stingi veioza suflind catre ea.

Dragă omule,

Probabil când ai văzut de la cine ai primit scrisoarea ţi-a îngheţat şira spinării. Pentru început nici nu ai vrut să o citeşti, ai mers cu ea drept spre foc. Dar te-ai răzgândit. Ori m-ai considerat prea importantă pentru a mă citi, ori invers.
Am privit la tine în ultimul timp. Mi s-au dat ordine ca să mă pregătesc să te iau. Zi de zi te trezeşti de dimineaţă, mergi şi te speli, mănânci şi ieşi din casă. Oare nu ai uitat ceva? Nu contează, continui să te urmăresc pe parcursul zilei, poate că îţi vei aminti. Ajungi la servici, îţi bei cafeaua, razi cu ceva colegi, munceşti şi apoi ieşi în oraş. Afară e o zi superbă. Mă gândeam că acum îţi vei aminti. Dar, nu. Ai continuat ziua într-un mod destul de plăcut, apoi te-ai întors acasă. Casa era goală şi călduroasă. Te-ai cuibărit în pat şi ai început să citeşti. Priveam cu speranţă spre tine. Poate, poate. Dar te-ai ridicat din pat şi ai mers şi te-ai uitat la un fim. Mai apoi, ai ieşit pe terasă. Noaptea era perfectă. Stelele luminau şi se auzea ciripit de păsărele. Totul domnea în linişte. Ai închis ochii şi ai inspirat adânc. Acum mă aşteptam să te aud şoptind. Dar m-ai speriat. Brusc ai mers spre patul tău. Te-ai pus pe genunchi şi am zâmbit fericită. Nu ai uitat.  Ţi-ai amintit. Dar nu mică mi-a fost mirarea, când am realizat că de fapt te-ai aplecat să iei o şosetă de sub pat.                 
Te-ai cuibărit în patul moale şi ascultai muzică în surdină. Atunci , am trimis spre tine gânduri. Gânduri despre moarte, suflet şi inimă. Dar tu ai căscat plictisit, te-ai întors pe cealaltă parte şi ai adormit. Asta era noaptea în care eu trebuia să te iau. Dar m-am îndreptat nervoasă spre cer şi am zis clar şi răspicat că refuz să iau de pe pământ un om deja mort. Mort spiritual. Nu am decăzut atât de jos. Am şi eu mândria mea. Dar ai grijă, data viitoare nu se ştie dacă vei mai avea acelaşi noroc. S-ar putea ca însuşi stăpânul tău să vină după tine. Deja ţi-a pregătit un loc la călduţ. Foarte călduţ. Fierbinte chiar.
Semnat,
Moartea

Costum Ingeras Fetita – Un costum placut pentru un Craciun fericit.

Costum Ingerasul Steluta – Un costum rafinat pentru cel mai frumos Craciun.

Costum Ingeras alb – special creat pentru petrecerea de Craciun. Contine: costum alb & auriu, hallo & aripi.

Costum Renul lui Mos Craciun – 3 – 5 ani – Un costum placut si vesel pentru serbarea de Craciun.

Costum Ingerul pazitor – creat pentru X-Mas. Contine: rochie, hallo.

Costum Pastor - creat pentru sarbatoare de Craciun. Contine: costum si toiag.

Costum 3 magi – regele Melchior – Un costum placut si elegant pentru petrecerea de Craciun.

Costum 3 Magi – regele Balthasar – Un costum placut pentru cele mai vesele petreceri de Craciun.

Costum 3 Magi – regele Caspar – Un costum rafinat pentru petrecerea de Craciun.

Costum Mos Craciun Salvatorul – special creat pentru X-Mas. Contine: top, palarie, pantalon.

Ingerul mic din stanga Ta, Parinte,
de-o vreme incoace e strasnic de cuminte

Rostogolind ba stelele, ba luna,
te miri si Tu ca n-a mai spart nici-una,
si nu se mai intoarce de la scoala
cu aripile pline de cerneala.

Din sfinti, nu vezi nici-unul sa mai fiarba
cu para-n glas ca l-ar fi tras de barba
si-si bea frumos tainul sau de lapte
cand mulge Capricornul maica Noapte.

Apoi, in umbra cerului, de frica,
adoarme-mbratisat cu Ursa Mica
Iar tu, de dupa norii cum ii vata,
Te bucuri Doamne, ca pe vremuri
tata…

este sau nu inca un loc?

trebuie sa stiu

goliciune

       Astazi simt ca a cazut cerul peste mine. Sunt atat de suparata incat abea pot sa ma adun. Nu mai vreau nimic. Ma doare capul, nu mai vreau sa gandesc…vreau doar sa plang… vreau sa stau cu ochii inchisi ca sa nu ma poata atinge nicio o vorba rea. VREAU LINISTE!!! Doamne, cum poate un simplu cuvant sa raneasca un suflet,iar altul sa te faca sa te simti minunat.Astazi simt ca imbratisarea pe care mi-ai dat-o DOARE, doare prea tare. M-am saturat sa am rabdare. Daca altii pot sa loveasca exact unde e locul  sensibil, eu de ce nu pot sa o fac?… Sunt atat de slaba … incat nu pot sa fiu rea… Doamne iti multumesc ca m-ai facut asa!!! Defapt  mi-ai dat o lectie … cred ca nu am observat. Dupa cum zicea tata ” fata tatii de ce te temi? Zi-ti Ingerelul si vei vedea ca Dumnezeu iti trimite ingerasul care sa te ajute! Acum hai zambeste, pentru ca ceea ce ai auzit nu reflecta calitatea ta!” 

        Astazi am nevoie de acea imbratisare miraculoasa care imi da putere, nu care sa ma raneasca… Pana la urma cred ca vreau iubitire.

Sunt găuri în cer prin care cad
Petale de înger cu gust amar şi fad
Pătate de sânge şi sudoare,
Având pe margini o strălucire de soare .

Ajung încet în palmele deschise nerăbdătoare,
În inima ce le absoarbe cu lăcomie şi candoare
Şi-apoi pe pământ răsar făpturi şui şi gingaşe
Fete-femei cu gene lungi şi zâmbete galeşe .

In fiecare seara esti mereu acolo… pe cer!

In fiecare seara iti vorbesc si niciodata nu imi raspunzi!

Iti povestesc viata mea, imi cunosti implinirile si necazurile,
dar tu continui sa taci…

Sper ca intr-o zi sa pot zbura… sper ca intr-o zi sa iti fiu alaturi… !

        Ce bine e cand ma tii de mana… E prima data cand  nu vreau sa iti dau drumul. De mult visam sa iti simt mana rece atingandu-mi degetele mele plinde de teama. Astazi mi-ai readus speranta.Mirosul tau de zapada inca imi hraneste sufletul prea incins. E liniste… probabil ca ar trebui sa fiu fericita si sunt, insa ma intreb daca nu cumva aceasta LINISTE nu este cea dinnaintea furtunii. Nu imi pasa!! M-am aruncat in necunoscut ca deobicei.  Acum ca esti langa mine aud cum inima mea danseaza pe notele pianului tau … Chitara din coltul camerei asteapta sa iti spuna cat de fericita sunt! Cat de ciudat e atunci cand iti simt buzele tale pe fruntea mea usor transpirata. Acel fior rece care mi-a strabatut corpul imi da o bucurie intensa… Mirosul de ambrozie persista… Incerc sa renunt la el dar nu pot, e prea tarziu.Cred ca m-am obisnuit sa il am zilnic. I fall in love with an angel.

             Apa care se aude undeva in departare o simt parca cum curge picatura, cu picatura in sufletul meu. Mi-a fost dor sa stau de mana cu un inger,sa ma plimb deasupra apelor si sa vad cum rasare soarele din adancul cerului. Sa am voie  sa mut muntele din loc cand soarele se ascunde dupa el,chiar daca stiam ca nu o sa reusesc pentru ca nu am destula credinta,incredere. 

           Spre mirarea mea minunile exista, cand ai nevoie de ele apar din lumina, probabil ca asteapta de mult sa fie descoperite insa nu le puteam vedea pentru ca aveam ochii acoperiti de nisip,de aceea  acum plang de fericire…  incerc sa indepartez nisipul deranjant din ochi… Sunt lacrimi insotite de surasul dulce pe care vroiam de mult sa le vars!Acum pot confirma ca ingerasul meu mi-a adus liniste dupa atata framantare. Nu imi mai doresc nimic…Imi iau ceasca de ciocolata si pe tigrul meu pitic , inchid ochii si visez…